Posts Tagged ‘nae georgescu’

La Mulţi Ani! EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC – de Prof. Nae Georgescu

EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC

Ca filolog, uneori nu ştiu dacă reuşesc să cobor suficient de convingător din limbajul ştiinţific pentru a explica un context al poeziei eminesciene – ori dacă mai reuşesc să conving coborând din acest limbaj. Domeniul privește comparația între sursele prime ale poeziei lui Eminescu (manuscrise, prime tipărituri, ediții) și, fiind cu totul nou, prima mea intenţie este pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor nepotriviri. G. Călinescu spunea că noi suntem oarecum predestinaţi să-l avem pe Eminescu în două moduri. De o parte ar fi ceea ce criticul şi editorul numea pânzăriile de mătăsuri fine, hieratice, ale primelor forme – de cealaltă cămaşa de borangic, fină şi ea, dar imitaţie a mătăsii, cu flori desenate, puse cu mâna acolo unde în modelul originar erau naturale. Trebuie, zicea G. Călinescu, să ne mulţumim cu borangicul – iar mai departe, fiecare în parte să urce către pânza fină a poeziei eminesciene. El avea în vedere şi manuscrisele – dar şi ediţiile. O ediţie este munca de ani buni a unui îndrăgostit de Eminescu; nici un editor nu şi-ar permite (şi nu şi-a permis) să minimalizeze textul poetului. Şi cu toate acestea, scapă printre degete primele tipărituri şi atenţia se concentrează prea insistent asupra manuscriselor. În plus, atenţia este deja fixată de normele scrierii, aici întrunindu-se consensul tuturor editorilor: Eminescu trebuie înţeles de toată lumea, trebuie editat cât mai simplu pentru că este poet naţional, deci aparţine tuturor straturilor societăţii. Simplificarea şi uniformizarea sunt imperative ce ţin de etica profesională.

Nimeni nu se întreabă, însă, de ce trebuie ca ceva de ordin naţional să fie neapărat simplu şi uniform. Costumul lui Constantin Brâncoveanu are cele mai complicate înflorituri cu putinţă – şi totuşi este de ordin naţional, deşi nu toată lumea înţelege sensul pliurilor ori semnificaţia chenarelor florale. În privinţa textului eminescian, uniformizările şi simplificările seamănă prea mult cu un fel de lustruiri succesive cu pluşul reformelor ortografice. Dacă, de pildă, am accepta mărăcinişul şi chiar întortocherile textului eminescian aşa cum l-a vrut poetul, oare asta ar însemna că el nu mai este naţional? În fond, oare istoria este a noastră – ori noi suntem ai istoriei? Iată ce spune Eminescu însuşi în asemenea chestiuni: „Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţe seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremurilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacurilor. Cine în această privire nu e cu noi, e contra noastră”.

Nimeni nu spune că Eminescu este uşor; iată frazele de mai sus. Trebuie citit de două ori ca să-l înţelegi. E mai bine să-i tai cuvinte, virgule, să-l adaptezi la scrisul de azi? – Căci, să nu uităm sensul demersului nostru: despre scriere este vorba, iar scrierea e convenţie ce n-ar trebui schimbată atât de simplu, atât de des. Numai câteva explicații ofer aici.

O ciudată intervenţie editorială găsesc în Scrisoarea III, v. 36. Ediţiile curente au: „Toate se întind nainte-i…ca pe-un uriaş covor, / Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor – / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.” Este cum visează Osman, primul sultan, viitorul imperiului său. Convorbirile literare şi Timpul sunt aici, concordante: „Vede ţară lângă ţară, şi popor lângă popor / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă ׳mpărăţie…” Apostroful din urmă, fiind larg, cere pauză deci accent simbolic: întiiinsă. Asta n-ar fi nimic, însă de ce scot ediţiile virgula după ţară? Virgula eminesciană vrea să spună strict că popoarele se prefac, nu ţările! Ţările sunt entităţi, sunt forme (ca florile pe un covor), vezi şi mai jos, când sultanului: „Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid”: ţările sunt ca nişte „ecluze”; oricum, nu se prefac, cum învăţăm noi. Ţara este sfântă la Eminescu, este zeiţă; popoarele, da, pot câştiga sentimentul imperial, se pot preface etc. Ezitarea, aici, este a lui Maiorescu: în prima ediţie pune punct şi virgulă, apoi scoate punctuaţia şi pune virgulă după vers (care virgulă va însemna în ediţiile de după el linia de pauză existentă). Cum lăsăm?

Şi tot la Scrisoarea III trebuie comentată acea scenă erotică de la început. Este vorba de versul 17, pe care Titu Maiorescu îl preia astfel: – Las’ să leg a mea viaţă de a ta. În braţu-mi vino, / Şi durerea mea de vacuri cu durerea ta alino. În ediţiile târzii Maiorescu chiar nuanţează: În braţe-mi vino, / Şi durerea… Aici, nici manuscrisul, nici Convorbirile şi nici Timpul nu are apostroful pentru persoana a II-a a imperativului. Textul din Convorbiri literare este : – Las să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino / Şi durerea mea de veacuri cu durerea taalino… Evident, sunt sensuri deosebite: în revistă zeiţa lasă, acceptă, concede – nu se roagă de sultan. Expresia În braţu-mi vino face aluzie la braţul victoriei care-l poartă pe cel ales prin bătălii, vezi iconografia aferentă consacrată. Sultanul va spune, mai jos, v.105 : Şi, purtat de biruinţă , să mă’mpiedec de-un moşneag? – unde iarăşi găsim o expresie consacrată, pusă între virgule (iarăşi scoase de Titu Maiorescu): purtat de biruinţă traduce grecescul Nikeforos: cel care poartă victoria, zeiţa biruinţei, Nike, îl poatrtă în braţul ei pe sultan. În Scrisoarea III zeiţa nu este lascivă, bolnavă de iubirea pentru un muritor, ci îi transmite primului sultan un ordin, o poruncă, destinul viitorului imperiu.

Iată cum în textul lui Eminescu se ia la întrecere nimfa Arachne cu zeița Atena. Reamintim contextul, chiar cum vor tinerii de astăzi: după Internet.În mitologia greacă, Arachne este o tânără fată din Lidia, fiica lui Idmon din Colofon, și o faimoasă țesătoare. Mitul ei apare destul de târziu în mitologia greacă și este descris în Metamorfozele lui Ovidiu, Cartea a VI-a, 5-54, 129-145. De asemenea, este menționată în Georgicele lui Vergiliu. Povestea Arachnei nu apare însă ca un motiv în picturile pe vase și amfore grecești.

Numele eroinei înseamnă păianjen (αραχνη). Fiind o foarte pricepută țesătoare, se spune că s-ar fi considerat mai dibace chiar decât zeița Atena, inventatoarea acestui meșteșug. Atena s-a înfuriat, însă, nedorind să o pedepsească, s-a transformat într-o femeie bătrână și s-a mulțumit să îi atragă atenția că lipsa ei de modestie i-ar putea supăra pe zei. Arachne a continuat să se considere cea mai pricepută și a jignit-o pe bătrână, care, dezvăluindu-și adevărata identitate, a acceptat o întrecere cu tânăra fată.

Atena a țesut scena în care ea a obținut victoria asupra lui Poseidon, victorie care i-a inspirat pe locuitorii cetății Atena să își numească orașul după numele ei. O altă variantă spune că ea a reprezentat pe pânză pe cei doisprezece zei olimpieni, în toată măreția lor, iar în cele patru colțuri, patru scene în care muritorii care încearcă să-i sfideze pe zei sunt pedepsiți. În schimb, Arachne a scos la iveală scenele rușinoase ale zeilor, în special iubirile lui Zeus față de Leda, Danae sau Europa.

Chiar și Atena a fost impresionată de calitatea și perfecțiunea țesăturii Arachnei, însă ceea ce a înfuriat-o a fost subiectul pe care și l-a ales să îl redea pe pânză. Pierzându-și cumpătul, Atena a rupt țesătura rivalei sale și a lovit-o cu brutalitate. Simțindu-se neîndreptățită și rușinată de cele întâmplate, Arachne s-a spânzurat. Atenei i s-a făcut milă de dânsa și nu a lăsat-o să moară, preschimbând-o în păianjen, iar frânghia cu care se spânzurase în fir de păianjen”.

Mitul, în interpretarea lui Ovidius, vrea să egalizeze omul cu zeul sub ochiul artei. Din el a rămas, în limbajul tipografilor, cuvântul Colofon, va o mulțumire finală a autorului unei cărți pentru artiștii tipografi ce i-au pus-o în lumină; oricum, ca pentru niște ființe omenești. G. Călinescu interpretează, la rândul său, și distinge materialele puse la lucru, ne oferă alegerea între mătase și borangic. Oricum ar fi, trebuie să observăm că nu sunt diferențe opozabile net între una și alta – cel mult se poate vorbi de ceva frumos față de ceva și mai frumos. Vreau să spun că editorii lui Eminescu se întrec în credință între ei, iar micile diferențe n-au stricat niciodată fundamental receptarea mesajului poetului; altfel spus: poezia eminesciană a rezistat – și rezistă, încă – tratamentului cu „și mai frumos”, „și mai bine”, etc. Proba de foc nu se obține în această zonă – ci undeva mai alături, în palatul de gheață al gândirii unde adevărul e domn de necontestat. Restul e…mitologie, adică și nimfa Arahne și zeița Atena câștigă competiția cu altițe și bibiluri pe textul eminescian. Competiție la care G. Călinescu ne invită să asistăm calmi, liniștiți, de acord și cu mătasea – și cu borangicul…

Totuși, cum citim (înțelegem) portretul acesta al zeiței din Scrisoarea III : unele ediții au Părul ei cel negru’n valuri de mătasă se desprinde, altele Părul ei cel negru’ n valuri de mătasă se desprinde. Un bagatel, vom zice, un biet apostrof; dar prima dată apostroful leagă, a doua oară desface pentru că are spațiu alb după el (blanc îi zic tipografii; blancul este primul semn de punctuație, desparte cuvintele între ele). Prima formă este cea din Convorbiri literare, unde publică Eminescu poemul prima oară, iar cea de-a doua este din Timpul, unde tot poetul îl reia – deci este ultima sa voință editorială (publică). Așadar: părul ei cel negru se desprinde în valuri de mătasă, sau părul ei cel negru-în-valuri-de-mătasă, „negru mătăsos”, se desprinde ? Dacă poetul însuși ezită (sau revine), nouă ce ne rămâne de făcut?

Doar un singur lucru: să arătăm amândouă formele, să le comentăm/explicăm – lăsând publicul să aleagă între mătase și borangic. Adică: să știe că alege, așa cum autorul însuși a ales, să participe la „competiția” lui cu sine.

N. Georgescu

Cu aceasta ocazie salut cititorii Roncea.Ro si le urez “La Multi Ani!”.

Cititi si:

“Editorul de editor” EUGEN SIMION sau despre amatorism, cenzură și denaturare în stil comunist a Operei lui Mihai Eminescu. Nae Georgescu: După CTP și VAM, IARĂȘI DESPRE ATEISMUL DIN MORTUA EST!

DOCUMENTE INEDITE. Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu – de Dan Toma Dulciu

EMINESCU ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – STUDIU de George Ene

De ce trebuie canonizat Mihai Eminescu. Strămutarea sa la Catedrala Mântuirii Neamului, “un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”

Eminescu a fost, între altele, diplomat, cifror, jurnalist diriguitor de politici şi opinii naţionale şi agent pentru Marea Unire a României, dacă ţinem cont că organizaţia secretă din care făcea parte, Societatea “Carpaţii”, urmărită atent de spionii Austro-Ungariei şi Imperiului Ţarist, avea ca deziderat militarea pentru unirea tuturor românilor în cuprinsul “Daciei Mari”.

Dincolo de orice exaltare, cercetările de astăzi ne arată fără putinţă de tăgadă că ultimii şase ani din viaţa lui Mihai Eminescu, de la arestarea sa abuzivă şi internarea cu forţa într-un sanatoriu cu regim de recluziune şi până la momentul uciderii sale – în acelaşi spital, “Caritatea”, al doctorului Şuţu -, Eminescu a trăit un martiraj continuu.

Este posibil ca Eminescu să fie primul jurnalist român devenit deţinut politic pentru opiniile sale necruţătoare faţă de trădători şi pus apoi în cămaşă de forţă, un model ulterior consacrat pe scară largă de regimul criminal sovietic. Şase ani de martiraj şi o moarte martirică, toate dovedite azi, pas cu pas, prin cercetările temeinice ale profesorilor Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicienii Dimitrie Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, expertul în informaţii speciale Gheorghe Ene, jurnaliştii de investigaţie Ion Spânu şi George Roncea, cercetătorii Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu şi Dan Toma Dulciu, între alţii.

Adevărurile Academicianului Vatamaniuc

“Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului” – spune Dimitrie Vatamaniuc

Un singur exemplu care atestă că teoria nebuniei este falsă ne este oferit de profesorul Vatamaniuc: în această perioadă nebuloasă de “nebunie”, după revenirea de la clinica ”Ober Dobling” din Viena, Eminescu a fost încadrat la Iaşi la Biblioteca Universitară și a mai fost și profesor de germană. “Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită!” – exclamă academicianul. “Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Iszac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate…

Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezistat”.

Chiar eliminând total ipoteza asasinării lui Eminescu, moartea lentă la care a fost supus timp de şase ani, de la arestarea din 28 iunie 1883 – zi când este desfiinţată brutal şi Societatea “Carpaţii” -, la vârsta de 33 de ani, şi până la momentul în care îi este crăpat capul chiar când cânta “Deşteaptă-te, române!” – conform unui martor ocular –, pe 15 iunie 1889, se înscrie într-o perioadă de martiraj cu deznodământ fatitic.

Să-i dăm cuvântul tot academicianului Dimitrie Vatamaniuc, urmaşul lui Perpessicius, care studiază viaţa şi Opera lui Eminescu de exact 45 de ani şi care consideră că Eminescu a murit de fapt în urma tratamentului greşit:

“Problema bolii şi a morţii lui Eminescu a stat în atenţia medicilor Constantin Vlad, Ovidiu Vuia şi Ion Nica. Dificultăţile întâmpinate în demersul lor a constat în absenţa actelor medicale. „Diagnosticul” de alienaţie mentală a fost pus de Ecaterina Szöke Magyarosy, prima soţie a lui Slavici, care avea doar câteva clase primare, dacă le-o fi avut şi pe acelea, necum să fi fost medic. Maiorescu se face mare vinovat pentru că a luat de bun acest diagnostic şi l-a transmis, cu autoritatea sa, doctorului Alexandru Şuţu, acesta nemaiconsiderând necesar să îi găsească şi o explicaţie de natură organică. A apreciat drept suficient ceea ce i s-a transmis, aplicându-i vreme îndelungată, tratamentul cu injecţii cu mercur. Astfel, diagnosticului eronat i-a urmat un tratament greşit. Boala lui Eminescu a fost, cum rezultă din ultimele cercetări, depresia, iar moartea a survenit, printre altele şi ca urmare a acestui neadecvat tratament cu mercur. Eminescu a avut o condiţie fizică de invidiat dacă a reuşit să reziste, vreme îndelungată nefastului tratament… (…)

Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.“, conchide academicianul.

Condiţiile de fond ale canonizării sunt îndeplinite, conform cutumelor

Chiar şi înainte, în perioada cât a condus direcţiile presei româneşti, Eminescu a trăit adeseori într-un regim de sărăcie şi pustnicie citadină. A fost Eminescu un apărător al Ortodoxiei? Neîndoios! O demonstrează Părinţii Profesori Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Ovidiu Moceanu sau Arhimandritul Mihail Daniliuc, Profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu, scriitoarea fostă deţinut politic Aspazia Oţel Petrescu, Dumitru Murăraşu, Ioan Alexandru, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, geniile româneşti Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi Mircea Eliade, între alţii. Să mai amintim şi că a strâns ajutoare pentru călugării români de la Sf. Munte Athos?… Dar cine altul a definit mai bine Biserica strămoşească: “mama poporului român”?!

„Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”

Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

Acestea sunt, după părerea mea, doar câteva dintre motivele care permit instituirea de către Sfântul Sinod a unei Comisii de studii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond a canonizării martirului Mihai Eminescu. Teologi şi profesori au datoria de a aprofunda această opinie pe care o formulez, în asentimentul multora, la 167 de ani de la naşterea Românului Absolut, cu dorinţa fierbinte ca Mihai Eminescu să străjuiască la 100 de ani de la Marea Unire într-o capelă specială din cadrul Catedralei Mânturii Neamului.

“Faptul că Mihai odihneşte în pământul Munteniei, părinţii lui, doi fraţi şi-o soră în Moldova, sora lui Aglae în Bucovina şi Matei în Ardeal, apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”, scria nepotul său, Gheorghe Eminescu, el însuşi un fost deţinut politic, al regimului bolşevic.

“Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină…”

Dacă nu se află la malul mării, măcar Lumină lină să asculte fratele nostru Mihai, zilnic, de la Catedrala Mântuirii Neamului…

Victor Roncea

PS: Mulţumesc pe această cale Patriarhiei Române pentru cadoul oferit de la început de an, un abonament la ziarul Lumina, care, cu adevărat, îmi luminează fiecare dimineaţă.

Adenda:

„Marţi, 16 iunie (*), se vor îm­plini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Emi­nescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o preve­dere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravu­rilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului ro­mân, a apărat din convingere şi cu pricepere programul par­tidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.

Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în ti­ne. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pe­deapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de în­şişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.

Nicolae Filipescu, Epoca, 14 iunie 1909

(*) Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada inter­belică, zi comemorativă a lui Eminescu.

Documentare: Pentru Martirul Mihai Eminescu în Sinaxarele “Maicii Neamului Românesc”, Biserica Ortodoxă Româna. 125 de ani de la asasinarea “Românului Absolut”. DOCUMENTE

Familia Eminescu si Ortodoxia – cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret

Nae Georgescu, postamentul Instituţiei Eminescu! La Mulţi Ani!

4 Profesorul Nae Georgescu la Premiile Eminescu Ziaristul - Foto Cristina Nichitus Roncea

La Mulţi Ani Profesorului Nae Georgescu! “Detractorii lui Eminescu n-au tacut deloc, doar se disimuleaza mai bine!”- INTERVIU extraordinar cu marele eminescolog

“Singura strategie care mi se pare adecvata cazului este aceasta: sa se spuna adevarul despre Eminescu.”

Eminescu, între siguranţa naţională a României şi demolarea metodică. INFO / VIDEO

Eminescu - Bronz de Gheorghe Anghel

Eminescu – Bronz de Gheorghe Anghel

„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi răzbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece… Pe fruntea lui străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase…” – Mihai Eminescu, Opere, Vol IX, Editura Academiei Române, 1980, p. 488

Ca la fiecare aniversare post-decembristă a Românului Absolut, detractorii lui Eminescu se prezintă pe toate ecranele, ca vampirii la agăţat. Doi eminescologi de marcă, profesorii Nae Georgescu şi Theodor Codreanu, şi un jurnalist acerb, polivalentul Grid Modorcea, analizează fenomenul în articolele pe care le semnalez şi eu, mai jos:

Eminescu batjocorit de ziua lui la TVR de Patapievici şi Boia, care “prezic” dispariţia poetului “în ceaţă”. Modorcea: “Cel mai reprezentativ dintre români a fost mereu în ceaţă în perceperea gunoierilor culturali”

Patapievici si Boia, scoşi din Scrisoarea I: “Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.”

Theodor Codreanu: Demolarea lui Eminescu înseamnă demolarea României

“Existã „elite” care s-au sãturat de Eminescu, dupã cum un improvizat „personaj” a ajuns sã se sature de România. “

Lucian Boia, noul detractor al lui Eminescu, desfiinţat de eminescologul Nae Georgescu: “Un cenzor comunist îndârjit, un monstru vorbăreţ”

Înțeleg că în programul de revizuiri al lui Lucian Boia trebuia să-și aibă locul și Eminescu…

Mă întreb dacă totul nu are de a face, de fapt, cu securitatea şi siguranţa naţională a României, aşa cum e prezentată situaţia de dr. Gheorghe Ene, în raport cu Eminescu, în volumul lansat în urmă cu doi ani şi încă nedezbătut suficient în afara mediilor academice. Propun un remember aici:

Rezistenţa lui Eminescu la crimă. Seria restituiri din ziare interzise. Un editorial de Victor Roncea din ZIUA

Mihai Eminescu - 1878 - Fotografia 2 - Societatea JunimeaRezistenţa lui Eminescu la crimă (seria restituiri din ziare interzise)

“Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor”. “Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau” este “setea lui de nemurire”. O spune Mircea Eliade.
Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil “America”. Tot Eliade ingrijise o “Editie de pribegie a Poesiilor”, la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: “Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc”.
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi “globalist”, in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator. Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua “Scanteie”, cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea – si atunci, ca si in urma cu 100 de ani – consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta “relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul”. Incercarea de blocare a publicarii volumui X din “Opere” s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, “refacerea Daciei Mari”. De aici i se trage si “moartea civila”, survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor “brucani” sau “arioni”, cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept “expresia integrala a natiunii romane” si Tutea afirma ca “Eminescu e romanul absolut – suma lirica de mari voievozi”, cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu “poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e”.

Victor Roncea, ZIUA
Iunie 2009

Adenda:

Misiune indeplinita

Adevarul despre Eminescu - George Roncea - Civic Media

In 2007, Asociatia Civic Media lansa o dezbatere nationala asupra vietii, luptei si mortii lui Eminescu. George Roncea scria “Adevarul despre Eminescu” (http://www.civicmedia.ro/adevarul-despre-eminescu/), George Damian publica documente inedite despre urmarirea militantului pentru “Dacia Mare” de catre securitatea austro-ungara (www.civicmedia.ro/eminescu-urmarit-de-securitatea-austro-u…/) iar eu aratam cum a fost ucis Eminescu, primul jurnalist detinut politic din istoria presei romanesti, conform cercetarilor eminescologilor Nae GeorgescuNae Georgescu si Constantin Barbu (http://www.civicmedia.ro/cum-a-fost-ucis-eminescu/ si http://www.civicmedia.ro/eminescu-si-geopolitica-marii-neg…/). Presa de pe vremea aceea relata cine a declansat dezbaterea: http://www.civicmedia.ro/jurnalul-national-despre-cazul-em…/. In 2010 aceasta incepe sa circule: http://www.civicmedia.ro/ziare-com-a-preluat-dezbaterea-ci…/. In 2016, dezvaluirile noastre au devenit fapte cunoscute si relatate la fiecare aniversare sau comemorare a Romanului Absolut. Multumim, Eminescu!

PS: Am mai facut si asta: http://www.mihai-eminescu.ro/

Carte de Vizita Mihai Eminescu - Prim Redactor Timpul

EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric

Revista-22 cu Plesu si Macovei pe prima paginaO alăturare de nume ciudată? Nici pe departe!  Haideţi să developăm filmul:

Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.

Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.

Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.

Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.

Mergem mai departe?

Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a  fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.

Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14  – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.

Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.

Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.

Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.

Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.

Cam atât am avut de spus.

 

Note:

1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert; Activenews din 12.09.2014.

Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .

2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996

3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…

4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:

  • “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
  • “…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;

De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:

  • “In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”

5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…

În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bi­ne condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să con­so­lideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anes­tezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Bi­blie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.

6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.

7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013

8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III

9. Wikipedia despre Leonte Rautu (Lev Oigenstein)

10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013

11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia

12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014

13. “Votez. Votez PNR!”, de Claudiu Târziu, De ce susţin Noua Republică şi articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…)  În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011

14. Postarea “De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”, pe blogul Rost şi pe blogul Claudiu Târziu, 10.05.2014

15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012

16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul

17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008”BadPolitics, 10.10.2012

18. “Falsa elegie despre Eminescu” o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007;  “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009

19.  Răzvan Codrescu:  “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)

Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:

“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !

Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”.

N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.

20. http://c-tarziu.blogspot.ro/search/label/Dan%20Puric

21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI

Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.  La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013

22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂

23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)

24. Despre Călin Georgescu pe site-ul Clubului de la Roma: http://www.clubofrome.org/?p=748

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova