“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro
“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein [...]
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Grupul PDL din Camera Deputatilor s-a facut pres in fata “fundamentarii” lui Tismaneanu si a trimis din nou la comisie propunerea de cinstire a victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina.
“Este practic o ingropare a propunerii legislative de cinstire a memoriei victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina” a declarat in exclusivitate pentru Romanian Global News deputatul basarabean din Parlamentul Romaniei, Tudor Pantaru.
Conform surselor Romanian Global News desi ieri se hotarase in BPN-ul Partidului Democrat Liberal sustinerea propunerii legislative, dimineata, la presiunile venite, se pare, de la Vladimir Tismaneanu, guvernul a insistat ca respectiva propunere sa nu fie votata de catre deputatii PDL.
Dealtfel pentru a se asigura ca initiativa legislativa privind cinstirea memoriei victimelor regimului sovietic nu va trece in Camera Deputatilor, iar parlamentarii PDL vor respecta ce spune Guvernul, Vladimir Tismaneanu si-a trimis presedintele executiv sa vorbeasca cu deputatii PDL. Ioan Stanomir a venit la Camera Deputatilor si a spus parlamentarilor ca “lasam la latitudinea parlamentarilor votul la acest proiect”. Acelasi lucru l-a declarat si pentru Romanian Global News. Adica raspunderea pentru ingroparea proiectului de lege revine celor care voteaza.
Ambele declaratii vin insa dupa ce fundamentarea facuta de institutia condusa de Tismaneanu si Stanomir si nu de Ministerul Culturii, si adoptata de Guvern, respinge propunerea legislativa a lui Tudor Pantaru. Ori Stanomir a venit la Parlament avand in spate avizul negativ dat de Guvern.
Ce uita insa Stanomir si Tismaneanu este faptul ca acele victime ale sovieticilor au avut ca singura vina ca erau romani. Nu mosieri, nu chiaburi, nu anticomunisti nu altceva. Ci in primul rand pentru ca erau romani, ei trebuiau sa fie ucisi sau deportati. Oricum. Cu mitraliera sau prin foamete.
Si dincolo de toate acestea adoptarea acestui proiect de lege ar fi demonstrat ca Romania, Tara Mama, cum o numesc romanii de dincolo de frontiere nu si-a uitat mortii, nu le-a uitat studentilor bucovineni si basarabeni de azi, buneii ucisi miseleste de sovietici doar pentru ca erau romani. Ori acest lucru, probabil, a vrut sa evite institutul condus de Vladimir Tismaneanu. De ce? Este o intrebare la care ar trebui sa raspunda parlamentarii care incearca sa ingroape proiectul legislativ al lui Pantaru.
Asa cum spunea un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament “toti romanii omorati de sovietici in Basarabia si Bucovina s-au rasucit in mormant”!
Reamintim ca peste douazeci de organizatii civice sprijina proiectul legislativ, inclusiv organizatii ale studentilor basarabeni din Romania.
Cateva din aceste organizatii vor propune o manifestatie de protest in fata institutiei condusa de Vladimir Tismaneanu, tinand cont ca fundamentarea pentru avizul negativ dat de Guvern, propunerii legislative de cinstire a memoriei victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina, a fost facuta de aceasta institutie.
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
In urma cu numai o saptamana, cunoscutul jurnalist si scriitor anticomunist polonez Adam Michnik ii explica lui Gabriel Liiceanu, de pe scena Ateneului, care a fost problema lui transformandu-se in “procuror al natiunii”, in 1990. Daca nu am fi avut de a face cu niste antiromani si anticrestini indraciti – sprijiniti din nefericire de organele de stat, sub ciudata obladuire a lui Basescu si inconstienta tampa a lui Boc – fraza de mai jos adresata lui Liiceanu de catre Michnik (nascut intr-o familie de evrei comunisti – singurul lucru care il aseamana cu Tismaneanu) ar fi fost suficienta pentru inchiderea acestui fals scandal, parte dintr-o operatiune antiromaneasca de anvergura: “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist.Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.”
Introducerea pedepsei cu moartea civila si culbabilizarea in masa a tuturor “inamicilor”, in acel caz a fostilor posesori de carnete PCR – patru milioane -, tot asa cum se face si cu legionarii de peste 60 de ani, a fost uitata insa cand “un grup de oameni de cultura”, in frunte cu Manolescu si Dinescu, i-a scris Procurorului General al Romaniei, in ianuarie 1990, pentru eliberarea sinistrului Gheorghe “Gogu” Radulescu, activist al CC al PCR si membru al komineternului din perioada “ilegalitatii” PCdR, in ultimii ani ai regimului “mare maestru” al Lojei de la Comana. Cum-necum, desi Liiceanu publica atunci in aceeasi “Romanie literara” unde era director Manolescu, i-a scapat Apelul celor 35 de intelectuali si disidenti pentru salvarea “omului cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu”. Faptele bune ale lui “Gogu”: excursiile lor in strainatate, cand “persecutatii” Plesu si Liiceanu isi petreceau Anul Nou la Paris, “rezistand prin mancare” (apud Plesu – strict autentic!), in timp ce Parintele Gheorghe Calciu – alt legionar nenorocit – trecea in cel de-al 21-lea an de inchisoare din viata sa. Si “banditul” asta trebuia impuscat!
Este, fara indoiala, de domeniul lumii lui Orwell, “1984″, ca in ziua de azi homosexualii si comunistii verzulii, curcubetii si para-dreptaci, cu masca si fara masca, sa aiba dreptul sa se manifeste exhibitionist in public, pe strada si la televizor, sub ochii copiilor nostri, ocupand institutii si functii pe usile din dos, iar un batran duhovnic, care a ridicat cu mainile sale doua asezari manastiresti, un spital, un azil si un camin, sa nu poata sa se bucure de un cantec in propria lui chilie – spatiu privat, la 92 de ani. Dupa cum bine se zicea intr-unul din sutele de comentarii de sustinere a Parintelui, la articolul inciminatoriu de pe HotNews – acum eliminate total, alt act “profund democratic” – daca asculta Guta sau “Copilu’ Minune” totul era bine, conform noilor norme de rromanizare a romanilor. Ce ne mai distram la stiri!… Desi, iarasi ma tem ca manelele au produs mai multe crime pe la petrecerile tiganesti decat imnul cantat pe versurile marelui poet roman, la randul sau un martir al inchisorilor, Radu Gyr. Interesant cum HotNews – o teava de tun mosita de Soros – a procedat cu vocea poporului, a cititorilor (majoritatea e drept, nu erau “utilizatori inregistrati” ci venisera doar sa-si exprime dezgustul si revolta), exact cum a facut Vantu cu arhiva electronica de 16 ani a ziarului Ziua: a suprimat-o. Ce mai: un adevarat Holocaust al cuvintelor!
Elegantul si deontologicul act s-a realizat, in ambele cazuri, pentru ca inteligenta romanilor deborda in devoalarea retelei kominterniste care acum il pupa in cur pe Basescu dupa ce ieri il injura, sperand sa castige arogantul sau prostanacul lui Iliescu, caruia ii faceau pantofii cu limba, “profesoral”, ba la Bucuresti, ba la Paris, ba la Washington.
Definiţia dată de un american genial: „corectitudinea politică este încercarea de a apuca un rahat de partea curată”. Treaba asta (mare) mă duce cu gândul la politica românească. Rahatul Opoziţiei este curat de la un capăt la altul. Activiştii pesedişti îl contestă pe Băsescu din poziţii de călugăriţe mirate, uitând că ei, când rostogoleau zarurile guvernării, au făcut mai multe rahaturi penale decât zilele de post ţinute de o măicuţă octogenară. Puterea plimbă cu frivolitate un rahat laic. Defilează cu nişte doamne (madam Turcan, madam Anastase) care ar trebui să fie decorative, dar sunt influente. Na, că am prejudecăţi! Păi unde-i corectitudinea mea politică? Mai rău e că Băsescu, fiul unor oameni din popor, se lasă tămâiat de odraslele kominterniştilor. Rahatul de kominternist se poate recunoaşte foarte uşor. Potrivit acestor domni concepuţi în turelele tancurilor sovietice, Hitler şi Ceauşescu au fost nişte criminali. Până aici nimic rău, dă-i naibii pe amândoi! Stalin, în schimb, era boboc. În realitate, Stalin a fost un nenorocit mai mare decât Hitler şi Ceauşescu, dar n-o să auziţi vreun plod de kominternist admiţând asta.
Brucan, care ocupase funcţia de ambasador în SUA, a confirmat ulterior că a conspirat cu Moscova, iar traducătorul Sergiu Celac, fiul unui cominternist şi prefect al Craiovei, numit de către sovietici după al II-lea Război Mondial, a devenit, de asemenea, o ţintă (a UM 0110 Anti-KGB – nn), date fiind legăturile sale cu sovieticii.
REFERAT cu privire la cererea de reîncadrare în partid a lui TISMĂNEANU LEONTE. Născut la 26 februarie 1919 în Soroca, URSS. Originea socială: funcţionar. Naţionalitatea: evreu. Studii: 3 clase de liceu şi 2 ani Facultatea de Litere. Data încadrării în partid: 1933. În prezent este secretar al Comitetului raional de Artă şi Cultură din raionul T. Vladimirescu.
Agenţii KGB-ului infiltraţi în structurile de putere ale statului îşi pot savura victoria: au mai plătit o poliţă şi au mai dat un avertisment celor ce cred în idealurile sacre pe care se fondează identitatea naţională românească.
Precizare In unele publicatii a aparut, in mod eronat, informatia ca, in emisiunea din 12.01.2011, de la REALITATEA TV, domnul Gl. Lt. Pavel ABRAHAM, Seful Departamentului Juridic al SCMD, a indemnat cadrele militare in rezerva sa depuna adeverinte si sa solicite recalcularea pensiilor, iar in momentul in care vor primi cupoanele de pensie micsorata, sa [...]
„Cu prieteni ca aceştia… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”
Ziaristi Online.ro publica fragmente din „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” („Cu prieteni ca aceştia… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”), noua lucrare a istoricului american dr. Larry L Watts, un excepţional cunoscător al realităţilor româneşti ante şi post-decembriste. Este o carte-document, care va vedea curând lumina tiparului la Editura Rao, dezvăluind publicului autohton, dar şi observatorilor internaţionali, amănunte absolut senzaţionale din culisele politicii şi ale spionajului, care au precedat revoluţia din decembrie ‘89 şi manevrele care i-au urmat. Bazat pe o serie de documente extraordinare din arhivele serviciilor speciale americane si nu numai, studiul lui Larry Watts oferă o perspectivă cu tentă explozivă asupra unor evenimente şi persoane privite până acum din cu totul alte unghiuri. Fragmentele sunt obtinute in exclusivitate de Civic Media.ro.
Fost consultant RAND, Larry Watts a absolvit cu master Universităţile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Intre 1990 şi 1991 a fost conducătorul Biroului IREX din Bucureşti , pînă în 1997 a fost Senior consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România.Din 1990, dl.Watts a fost consilierul mai multor autorităţi române, în probleme de reformă democrată şi control asupra instituţiilor statului. A fost implicat direct în înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităţi Naţionale. A semnat numeroase cărţi şi studii de istorie, între care “Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, “O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918-1941”- volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu, co-editor la “Globalization of Civil-Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Articolelele şi studiile sale au apărut frecvent în publicaţii precum “Studies in Intelligence”, “Problems of Post-Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security” s.a.m.d.
Prima parte a studiului examinează geneza transformării României din aliat în inamic al blocului sovietic, a eforturilor sale de a ieşi de sub dominaţia sovietică în domeniul spionajului şi ameninţarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Din demersul publicistic al lui Larry Watts putem trage concluzii privin operatiunea de reocuparea a institutiilor statului roman prin aceleasi modalitati ca si kominternistii bolsevici Valter Roman, Leonte Tismaneanu, Leonte Rautu, Gizela Wass sau Dionis Patapievici. Printr-o coincidenta, aceste nume importante de agenti kominternisti NKVD-isti din perioada ocupatiei sovietice se afla astazi pe aceleasi firmamente politico-institutionale prin urmasii lor directi.
Capitolul al II-lea la lucrarii, intitulat “Ambiţii imperiale, conflicte comuniste”, este pus de Larry Watts sub un Motto al lui…Leon Troţki, din 1921 :
”Aceste fapte fac lumină asupra declaraţiilor ciudate, deplasate şi absolut monstruoase făcute de unii…referitoare la faptul că între România, Rusia şi Ucraina “relaţiile de bună vecinătate” ar fi avut un loc primordial. Dacă am da o interpretare mai largă acestui tip de relaţii de bună vecinătate, diferenţa dintre război şi pace ar dispărea cu totul…” De-a lungul primelor 30 de pagini din acest capitol , reputatul istoric american relatează cronologic, cu date concrete, că, de fapt, „lupta clandestină dintre România şi celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia a fost ecoul unei scheme de comportament cu o durată de peste…un secol”!
„Puterile imperiale , direct implicate în regiune – Imperiul Rus, Monarhia Austro-Ungară sau Imperiul Otoman – nu puteau privi favorabil unificarea şi independenţa Principatelor Române(…) In special Rusia ţaristă şi partea ungară a dualei monarhii se temeau că unirea principatelor ar reprezenta o irezistibilă atracţie pentru majorităţile etnice româneşti din Basarabia şi Transilvania(…)Astfel de temeri erau bine motivate, dat fiind şovinismul extreme al conducătorilor ruşi şi maghiari împotriva locuitorilor români, care fuseseră privaţi de drepturi, în secolele 19 şi 20. Atât St.Petersburgul, cât şi Budapesta se temeau că un stat românesc consolidat va constitui un punct de reper pentru mişcările naţionale ale popoarelor din Europa de Sud-Est”
Cu alte cuvinte, istoricul american demonstrează că strânsa legătură ruso-maghiară a căutat să submineze mai bine de un secol consolidarea statului şi credibilitatea României, ca potenţial partener pentru puterile externe. Din acest al doilea capitol al lucrării, Ziaristi Online.ro publică fragmentul intitulat “Influenţa asupra politicii Cominternului”, care priveste inclusiv Basarabia, iar ultima parte este dedicata Unitatii speciala anti-KGB a DSS si perceptiei serviciilor speciale americane asupra activitatii acesteia.
“Prelucrareatrecutului propriu sau a celui colectiv -Vergangenheitsbewältigung -, nu poate fi facuta fara un cadru teoretic clar si adaptat la mentalitatea unei culturi, fara cunostinte, ipoteze, clarificarea sensului pentru care o faci si a finalitatii. Ea trebuie legata de scopul obtinerii unei constiinte largite de sine sau colective, de schimbare a erorilor de gîndire si a premizelor care au determinat problemele, chiar de restabilirea reperelor morale ale unei traditii. Nu am în vedere aspectul religios sau îngust al moralitatii, ci o atitudine deschisa, cinstita si corecta fata de greseliletrecutului. Prelucrareatrecutuluicolectiv a început la noi abia dupa decembrie 2006 prin atitudinea oficiala a statului român de condamnare a comunismului si a Raportului Tismaneanu. Ea trebuie continuata si completata prin analize efectuate în cadrul fiecarei bresle profesionale sau institutii.(…) Personal sînt pentru o vina colectiva si nu pentru judecatile de tipul “numai individul X a facut infractiunea Y”.” – Psihoterapie.net
Mai pe intelesul tuturor, sinteza operatiunii de “prelucrare a istoriei” aplicata poporului roman – “vina colectiva” -, indiferent de perioada istorica, de la cea interbelica la dictatura comunista, este: “Romanii au ucis, au ucis, au ucis”, dupa cum spunea cineva, un domn care uitase ca a fost trimis de unguri la Auschwitz, din Ardealul ocupat de amiralul de Balaton, Miklos Horthy. O astfel de “prelucrare a trecutului” realizeaza si Constantin Popescu cu filmul sau “Portretul luptatorului la tinerete”, sponsorizat de CNC si HBO, prin grija fratelui “evanghelistei” Alina Tatiana Mungiu, Cristian Mungiu. Difuzat prin compania de distributie a aceluiasi Mungiu – foarte “inspirat” denumita Voodoo Films – filmul, primul dintr-o serie de trei, a fost elogiat rapid de nostalgici si naivi, mai ales dupa ce, cu abilitate diversionista, a fost contestat de mai multi intelectuali evrei (protest reprodus la indigo acum si in cazul Cristoiu – Eugenia Voda). In realitate, rezistenta anticomunista prezentata edulcorat in film tinteste tocmai rescrierea istoriei, prelucrarea trecutului, conform directivelor lui Tismaneanu si ai lui: dezbracati de credinta si cauza, partizanii sunt niste golani de cartier, ahtiati dupa sange, bautura si femei, niste aventurieri de duzina, fara neam si fara tara (in lipsa unei identitati nationale si a apartenentei la o ideologie clara a participantilor la rezistenta armata anticomunista din munti, intreaga poveste poate fi transbordata bine-mersi, pentru un ochi strain, in orice alt colt al Europei – vezi exemplul video de mai jos).
Pretinzand ca reproduce anii indelungati de rezistenta in munti ai lui Ion Gavrila Ogoranu, Constantin Popescu reuseste sa-si bata joc tocmai de esenta luptei anticomuniste a badiei: credinta in Iisus Hristos si in mantuirea poporului roman eliberat de comunismul impus de agentii Moscovei si hoardele bolsevice, aspecte “minore” ignorate total in film. De asemenea, azi, cand se cunoaste foarte clar, statistic, ca marea majoritate a luptatorilor din munti era formata din legionari si tineri din Fratiile de Cruce, absenta cu desavarsire a acestei mentionari contribuie la edificarea teoriilor neo-roller-iste ale gastii Tismaneanu. De altfel, unul dintre pudelii lui Tismaneanu, membru al Comisiei de trista amintire si redactor principal la revista “22″ a GDS, Armand Gosu, scolit, in buna traditie a inaintasilor sai, tot la Moscova, avea sa proclame in Evenimentul Zilei esenta “prelucrarii trecutului” in acest caz: „Rezistenţa n-a fost o mişcare a legionarilor”. Milioanele de file ale Securitatii sustin insa exact contrariul: “banditii” din munti erau legionari. Asa cum era si badia Ion Gavrila Ogoranu. Fapt ascuns ca o rusine in Portretul falsificat al luptatorului la tinerete.
Daca pe la proiectiile din Romania regizorul Popescu, teleghidat de Mungiu, cauta sa castige simpatia batranilor, pentru a-si asigura baza urmatoarelor episoade scose din laboratorul de prelucrare a trecutului, nu la fel de mult ii pasa de acestia in strainatate. “Adevarurile” lui Popescu despre luptatoriii anticomunisti din munti sunt exprimate negru pe alb in catalogul Festivalului de la Berlin: “many of the fighters were common thieves, hot-headed young men driven by nationalist impulses and/or ideas – socialists, liberals, all sorts of party members”
Pentru saracii luptatori in rezistenta care au stat cu zecile de ani cu arma in mana, fugariti ca niste caini, degerand in timpul iernilor in bordeie sub pamant sau infundand puscariile bolsevice, le traduc aici adevarata opinie a regizorului Popescu despre ei: “multi dintre luptatori erau hoti de buzunare, tineri exaltati manati de impulsuri sau/si idei nationaliste, socialisti (?! – nota mea), liberali si tot felul de membri de partid“.
Criticul de film Bernd Buder trage concluzia filmului in acelasi Catalog al Festivalului de la Berlin: “The everyday life of a hunt that was far from the heroism attributed to the glorified anticommunist resistance today“. Adica: “Viata de zi cu zi a unei haituiri care a fost departe de eroismul atribuit azi glorificatei rezistente anticomuniste“. Adevarat, foarte adevarat. Nu este exclus ca in episoadele urmatoare sa aflam cum tot “romanii au ucis, au ucis, au ucis” si dupa 1945 pentru ca Securitatea care urmarea “glorificata rezistenta anticomunista” si mutila detinutii politici in lagarele de munca fortata si inchisori, era formata, nu-i asa, numai din “romani” neaosi…
Iata si opinia unuia dintre cei care au mers la una dintre prezentarile propagandistice ale filmului:
“Am fost la premierea filmului de la Fagaras, unde au participat rudele luptatorilor din munti si fosti detinuti politici. A fost o dezamagire totala. Unii urmasi ai luptatorilor au parasit sala, in semn de protest. Desi regizorul isi adusese o gasca de aplaudaci, n-au reusit sa-i mobilzeze pe cei prezenti. In urma discutiilor cu cativa veterani ai luptei anticomuniste, au reiesit urmatoarele concluzii:
- filmului ii lipseste dimensiunea spirituala
- este o opera de falsificare si diluare a mesajului generatiei interbelice (lipseste orice referire semnificativa la dimensiunea nationala si crestina a fenomenului rezistentei anticomuniste)
- filmul prezinta o lupta continua a doua grupari, fara a explica motivatiile acestei lupte (fugind de referirile legionare, regizorul pica in penibil, totul semanand cu lupta a doua gasti de cartier; prezentarea repetata a partizanilor cu tigara in gura si tragand cate o dusca. Impotriva adevarului, intareste aceasta imagine).
In scenariul filmului, regizorul a folosit, pe langa memoriile lui Ion Gavrila Ogoranu, documente ale Securitatii, trecute prin filtrul neoprotestantului Dorin Dobrincu, ajuns director al Arhivelor Nationale la interventia lui Tismaneanu, care tinde sa dea credit relatarilor securitatii bolsevice, in detrimentul marturiilor luptatorilor.”
Cum ar fi filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos, lipsit complet de partea spirituala, de cruce, de Inviere: doar o continua haituiala a lui Iisus, prezentat ca un predicator oarecare al vremurilor sale inconjurat de niste alti pletosi si barbosi pusi pe distractie si aventuri.
Eu unul, din cate l-am cunoscut pe Badia, daca ar fi vazut mizeria de “portret” pe care i l-a facut cuplul Popescu-Mungiu, i-ar fi luat pe sus pe amandoi, cu mainele lui mari si, in ciuda anilor de pe umeri, i-ar fi trantit de pamant de nu s-ar fi vazut.
Stiu, alte proiecte de acelasi tip, iesite din atelierele de “prelucrarea trecutului” ale tovaraselei de la Comana si Sighet Ana Blandiana si a baietasului de Primaverii Volodea Tismaneanu vor mai urma, curand. Aiudul se pregateste sa fie confiscat de puricii ortodoxiei. Experimentul Pitesti este si el pe lista. Urmeaza desavarsirea lui: Reeducarea Romaniei.
Cititi mai jos si extrase dintr-o cronica scrisa pe marginea Portretului murdarit al luptatorului la tinerete, aparuta pe liternet.ro, si vizionati in incheiere un “trailer” al unui film similar, in care, de data aceasta, partizanii sunt… evrei. Poate si socialisti, poate si liberali, cine mai stie?
Calea maximei rezistenţe – Portretul luptătorului la tinereţe
Filmul Portretul luptătorului la tinereţe, regizat de Constantin Popescu, este primul din istoria cinema-ului autohton, care recuperează evenimente extrem de controversate şi de neclare din istoria rezistenţei luptătorilor din munţi. Acest film vine după o lungă, nefericită şi inutilă serie de filme istorice care au mistificat faptele istorice autohtone şi contextul socio-politic mondial şi au agresat conştiinţa naţională, mai tot timpul ameţită de succesiunea ameţitoare de dominaţii. (…) Ce dăunează, însă, acestei opţiuni este omiterea oricăror implicaţii, remarci, comentarii, replici care au legătură cu situaţia politică. Abandonarea politicului reduce personajele la un portret colectiv monocolor şi infantil, pe alocuri. Filmul, cel puţin în ultima parte, în care se diluează antagonismul partizani/securişti, rămîne doar un exerciţiu de supravieţuire în munţi, fără obstacolele ideologice, extrem de necesare într-o astfel de recuperare a unor evenimente din istoria recentă.
Filmul ar fi trebuit să fie mai mult decît un jurnal de supravieţuire. Sigur că, spre sfîrşitul perioadei de hăituială, foarte bine pusă la punct de Securitate, toată lupta lor se transformă într-o continuă luptă de supravieţuire, motorul ideologic (şi nu mă refer aici doar la Mişcarea Legionară) şi substanţa umană sînt prea puţin chestionate. Dacă filmul este structurat, cel puţin în prima parte, pe antagonismul partizani/securişti, fuga permanentă şi supravieţuirea dificilă ale partizanilor ar fi trebuit secondate ideologic, aşa cum, de altfel, pentru comunişti se întîmplă, în lungile şi extrem de bine închegatele şedinţe conduse de Bodnarenko (Mihai Constantin, cu o interpretare echilibrată, însă cu cîteva accente cabotine, generate mai degrabă de replică). Pentru spectatorii care nu au nici o idee despre aceste grupări de rezistenţă, încrîncenarea şi motivele pentru care tinerii se află în luptă nu se întrevăd clar, aceştia părînd, de multe ori, nişte idealişti imaturi şi trişti.
Defiancee povestea a trei fraţi evrei, scăpaţi din Polonia ocupată de nazişti, care se ascund în pădurile din Belarus, acolo unde se joacă de-a partizanii.
Intr-una dintre aparitiile sale facilitate de ziarului distinsului evazionist securist Dan Voiculescu (atunci cand nu e ajutat de “Adevarul” altui distins jefuitor al tarii, Dinu Patriciu), actorul Dan Puric, expert in relatii adolescentine cu Securitatea dar si in dezvoltarea durabila a Clubului de la Roma, afirma ca Romania Mare nu are nici o importanta. Aceasta desi se impiedica acum in declaratii si afirma ca a devenit informator al Securitatii pentru… eliberarea Basarabiei, inca din anii ’70! Mergand pe linia propagandei maghiare si rusesti, perfectate prin varfurile de lance ale neokominternului din Romania, Centralele Soros, GDS si Noua Europa, Dan Puric, apologetul “aripii ortodoxe”, a “cremei intelectuale” a miscarii new-age-iste cu ramificatii in latura oculta a politicii dambovitene, considera ca Ziua Nationala a Romaniei, care reprezinta Marea Unire, ar putea fi schimbata cu o alta zi, ceva gen “Made in Romania”. Completandu-i teoriile antiromanesti perpetuate prin metodele camuflajului cameleonic identitar, religios si doctrinar, unul dintre Fiii “Aliantei Profesionistilor pentru Progres”, “Sclavii Fericiti” ai Clubului de la Roma, incearca sa-i puna drept mantie pe umeri “Maestrului” Puric (cat de ridicol poate sa sune!) o “Romanie profunda” made in… Dumnezeu stie unde. Este vorba de Ovidiu Hurduzeu, fost angajat al Editurii Politice a Partidului Comunist (transferata de Andrei Plesu lui Gabriel Liiceanu), conferentiar la Colegiul Noua Europa (al aceluiasi Plesu) si promovat de puricii ortodoxie gen agenti tipici ca Adolf Vasile Marian Crivat alias Razvan Codrescu si ejusdem farinae. Ovidiu Hurduzeu face parte din ultimul val de externalizati inainte de caderea regimului Ceausescu (in care intra si un Traian Ungureanu, spre exemplu) pentru a putea reveni apoi in tara dand lectii de democratie, spalati si apretati si apoi spreiati cu poleiala occidentului. Hurduzeu, la fel ca si Puric, a reusit sa pacaleasca “multimile”, actionand pe palierul care i-a fost indicat si agatand din mers oamenii bine intentionati dar mai putin pregatiti contra-informativ. Dupa drumurile sale de pelerinaj “misionar”, de la Petru Voda la Diaconesti, Hurduzeu a ales sa se dezvaluie dintre faldurile Trilateralei la… Banca Nationala. In ziua intalnirii la Bucuresti a Comisiei Trilaterale, “sclavul fericit” Ovidiu Hurduzeu isi afirma “plenar” (si el) sustinerea pentru Calin Georgescu, un prim-ministru inchipuit, tovaras de masonerie cu Mugur Isarescu, Sergiu Celac si… Dan Puric. Chipurile, acest amalgam de agenti, masoni, homosexuali si actorasi uzati ai aceleiasi piese ar reprezenta, in capul stapanilor lui Plesu si Isarescu, “A treia forta”, a “conceptului de piata” “Romania profunda” si, mai nou, desi tar-ziu, tarziu de tot, a “Romaniei crestin-democrate”. Dupa ce aceleasi “forte” au distrus crestin-democratia, ca miscare politica nationala in intreg spatiul romanesc, de la Nistru pana la Tisa, acum se pun pe reinventat “dreapta”, cu personaje strambe si handicapate sufleteste, clovni batrani si grotesti, liighioane, tasmanieni si patapievici, sinecuristi noekominternisti postilegalisti, profitori ai tuturor regimurilor. Pe cine cred ei ca mai pacalesc?
Mircea Platon si Gheorghe Federovici ii pun la punct, in rafale:
Mircea Platon: Despre nuci şi imperii
„La urma urmei, care a fost scopul principal al României, cel puţin cel declarat, al tuturor oamenilor politici, al tuturor intelectualilor din 1989? A fost reintegrarea în Europa. Ce însemna pentru mulţi «reintegrarea în Europa»? Însemna: «Ia să ne găsim noi un stăpîn nou, că am rămas de izbelişte, nu mai avem stăpînul vechi, cel care era la Răsărit, ia să căutăm noi un patron nou dincolo, în Apus».” Virgil Nemoianu [1]
Pentru unii, România profundă este un mit, sau cel mult o posibilitate care ar putea fi însă edificată prin efortul românilor fideli principiilor conservatorismului creştin de depăşire a divergenţelor dintre ei în numele lucrurilor care îi unesc. [2] Pentru alţii, România profundă este un „concept lansat pe piaţă”, [3] şi care, pentru a putea fi realizat, are nevoie de bani. [4] Asemenea declaraţii mă fac să cred că aceste două tipuri de reprezentare a României profunde se intersectează cel puţin în două puncte: 1.) prin convingerea că România profundă are o realitate doar potenţială, dar care 2.) poate fi actualizată prin apariţia unui om anume (să zicem, Teodor Baconschi pentru unii, Călin Georgescu pentru ceilalţi [5]). În măsura în care ambele personaje sînt convinse la rîndul lor de faptul că „cel mai bun lucru care s-a întîmplat României în ultimii douăzeci de ani este intrarea în Uniunea Europeană”, după cum declara dl. Georgescu într-un interviu de anul acesta, probabil că celor două grupări le-au mai rămas puţine piedici majore de depăşit în vederea participării la renaşterea, pentru unii, la reconstrucţia, pentru ceilalţi, a României profunde. Dar dacă „integrarea UEuropeană devine o simplă integrare în minciună”, cum demonstrează Mircea Platon într-un articol recent? [6] Dacă România profundă nu este un mit, adică o realitate anistorică, şi nici o realitate supraistorică, [7] ci o realitate existentă nemijlocit? O lume pe care unii nu o văd pentru că nu vor să o vadă – poate pentru că nu seamănă îndeajuns cu „soarele sfînt de pe cer”. Pentru că este în suferinţă, în parte pentru păcatele ei, în parte din interesul altora. Pentru că este slabă şi căzută între tîlhari. Dar atunci cînd a vorbit despre România profundă şi despre aflarea drumului către ea, Mircea Platon nu a vorbit despre postere electorale şi nici despre esenţe supratemporale. Ne-a îndemnat să stăm cu o icoană în faţa ochilor, [8] şi a asemănat România adevărată cu un ţăran, cu o stradă, cu un episcop, sau cu un nuc. [9] Altfel spus, M. Platon a identificat punctele de rezistenţă ale unei Românii asediate. Puncte care circumscriu deopotrivă o geografie fizică şi una spirituală, o lume întreagă desfăşurată orizontal şi vertical într-un orizont al firescului. Nucul creşte greu şi trăieşte mult. El vorbeşte în acelaşi timp despre străbunici şi despre strănepoţi. Pe cît este de mare, pe atît este de fragil, crengile lui rupându-se mai uşor decît ale altor copaci. Însă are rădăcini adînci şi puternice, şi din această pricină nu trebuie pus prea aproape de casă, căci poate strica temelia. De la nuc se folosesc şi frunzele, şi cojile de nucă, nu doar miezul pentru cozonacii de sărbători. Iar mobila din lemn de nuc ţine cel puţin cît ţine şi casa. De aceea, locuitorii unei ţări ca un nuc nu pot fi decît nişte oameni binecuvîntaţi. Fireşte, vecinii acelei ţări s-a putea să nu fie la fel de fericiţi – pe bună dreptate se tem ca nu cumva rădăcinile ei să le strice temelia. Iar primejdia, pentru vecini, este cu atît mai mare cu cît ei sînt mai tari, nu mai slabi. Atunci cînd ţara ca un nuc se învecinează cu un imperiu, primejdia reprezentată de nuc este cea mai mare. Pentru că dintre toate formele de organizare omenească, imperiul are temelia cea mai şubredă. După cum arată Mircea Platon în articolul menţionat mai sus,
„Realitatea pe care o creează imperiul e minciuna, un consumism al minciunii, o bulimie a minciunii, a golului care creşte autodevorându-se. Pe măsură ce minte mai mult, imperiul trebuie să tragă cât mai mulţi oameni – ca păcălitori, ca păcăliţi, sau ca păcălitori autopăcăliţi – în interiorul minciunii.” [10] NOTE:
[1] În Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, România noastră. Conversaţii berlineze, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2009, p. 50.
[2] http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/doua-simpozioane-de-suflet.html#c479016648069868025. Vezi şi aici: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/cazul-nicole-iorga-dupa-70-de-ani.html#c6624760997641111287
[3] http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/07/chipul-romaniei-profunde.html
[4] Cf. O. Hurduzeu: “Atat schimbarea cat si manjirea paradigmei se face pe bani. Noi n-avem bani s-o schimbam, ei insa au bani s-o manjeasca.” http://culianu.wordpress.com/2010/10/22/testul-timpului-si-reinventarea-miscarii-sindicale/#comment-5653
[5] O. H.: „Prin Calin Georgescu se valideaza schimbarea paradigmei intelectuale care poate insoti eventual schimbari economice si politice radicale” http://culianu.wordpress.com/2010/10/22/testul-timpului-si-reinventarea-miscarii-sindicale/#comment-5643
[6] M. Platon, “Prin mahalaua imperiului”, http://mirceaplaton.com/html/articole_prin_mahalaua_imperiului.htm
[7] “Adevărul adânc al „României profunde“ nu este nici spiritual, nici politic sau economic. Realitatea ei ultimă, fundamentul ontologic se găseşte în Sfânta Treime.” http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/07/chipul-romaniei-profunde.html
[8] http://www.bookblog.ro/interviuri-scriitori/interviu-mircea-platon-partea-a-iii-a/#more-1344
[9] Mircea Platon, „Ce e România profundă?”, în O. Hurduzeu, M. Platon, A treia forţă: România profundă, Logos, 2008, p. 296.
[10] http://mirceaplaton.com/html/articole_prin_mahalaua_imperiului.htmO ţară şi numele ei: răspuns domnului Ovidiu Hurduzeu
O tara si numele ei
Ca urmare a textului meu „Despre nuci şi imperii” ((http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/12/despre-nuci-si-imperii.html), dl. Ovidiu Hurduzeu mă onorează cu o replică (http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/12/catre-fedoplaton.html) care se adresează deopotrivă şi lui Mircea Platon. Prefer să nu calific nivelul de civilitate al intervenţiei domnului Hurduzeu. Există însă în această controversă anumite aspecte de natură teologică despre care cred că merită să fie elucidate. Profit aşadar de acest prilej pentru a încerca o asemenea limpezire. Autorul unei lucrări întitulate Sclavii fericiţi ar trebui să ştie mai bine că nici o linişte nu este durabilă dacă se obţine cu preţul adevărului. Vorba lui William Wallace, în filmul Braveheart, care, atunci cînd i se propune un preţ în schimbul păcii, răspunde: „Doar sclavii pot fi cumpăraţi”. În continuarea răspunsului meu am postat răspunsul lui Mircea Platon. (G. F.)
*
April 1st, 2011 
VR 
Ziaristi Online: Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV
Posted in 
Tags: 
