Posts Tagged ‘Nicolae Corneanu’

“Satana se luptă şi acum cu Părintele Arsenie Boca”. Un interviu de excepţie cu nepoata Părintelui, la 104 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. Azi: a murit un membru al Comisie Tismăneanu: mitropolitul-informator Corneanu

Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - Foto colorata de Florin Rostariu - Istoria in culoriAgerpres a realizat la sărbătorirea a 104 ani de la naşterea Sfâtului Ardealului un interviu de excepţie, realizat de Otilia Halungă cu nepoata Părintelui Arsenie Boca, doamna Zoe Dăian. Veţi afla o suită de detalii mai cunoscute sau mai puţin ştiute din viaţa Părintelui, inclusiv legate de Securitate, despre arestarea Părintelui dar şi cum şeful Securităţii Sinaia venea cu portocale şi lămâi la chilia duhovnicului. Iată cum se încheie acest interviu:

Otilia Halungă: Ce spuneți despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca?

Zoe Dăian: Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis (…) că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate și liniște sufletească, pentru că nu o au.

Vă invit să-l citiţi integral aici: “Arsenie Boca i-a prezis moartea lui Ceauşescu”. Interviu cu nepoata Părintelui, Zoe Daian, la 104 ani de la naşterea Sfântului Ardealului »

De altfel, Agerpres a mai publicat materiale interesante despre Sfântul Ardealului, între care un alt interviu, în care Mitropolitul Ardealului susţine că “Biserica nu se opune” canonizării Părintelui Arsenie (şi atunci, de ce nu se întâmplă?) şi două reportaje de la Mănăstirea Prislop, locul de reculegere și credință al românilor şi Locul unde își doarme somnul de veci părintele Arsenie Boca. Felicitări!

Foto colorată cu Părintele Arsenie: Colorostariu

Semnalez pentru ziua de azi şi: A murit mitropolitul Nicolae Corneanu. Dumnezeu să-i ierte păcatele! Marius Mioc oferă Constatările CNSAS în cazul membrului Comisiei Tismăneanu »

 

Ginerele Patriarhului Daniel este ingrijitor la un adapost de caini. Pe nepoata de fiica a Patriarhului o cheama Florica Daniela Ciobotea, sustine ROMANIA TV. VIDEO / FOTO

S-a născut nepoata Patriarhului, Florica Daniela Ciobotea!, anunta ROMANIA TV pe 29 aprilie a.c.. Iata stirea postata pe contul de YouTube: Fiica Preafericitului Daniel, în vârstă de 34 de ani, a născut prin cezariană la maternitatea Malaxa din Capitală. Steluta Visan Ciobotea (foto stanga) s-a nascut in 1978, pe vremea cand tanarul profesor de teologie Dan Ilie Ciobotea, viitorul patriarh Daniel, nu trecuse la monahism. Pentru ca acest secret a fost bine pazit, nici accesul in maternitatea in care s-a nascut nepoata n-a fost floare la ureche. Reporterii ROMANIA TV s-au inarmat cu un ghiveci cu flori si au trecut pragul spitalului. “E o fata care a avut probleme cu sarcina, a stat foarte mult pe-aici”, a spus asistenta. Urmariti mai sus imaginile filmate cu camera ascunsa.

Prea Fericitul Patriarh Daniel mai are un prea-nefericit frate, care a declarat in 2009 despre ruda sa cea mai apropiata ca “A fost ofiter de Securitate sub acoperire. E un diavol!” iar apoi, in 2010, a anuntat ca trece la catolicism. In replica, Patriarhul Daniel a afirmat despre fratele său sărac ca “e bolnav de invidie şi nu poate fi vindecat“. De asemenea, la Craiova, exista un Ionel Ciobotea, fost subprefect de Dolj, despre care se afirma ca este varul celor doi.

Libertatea prezinta urmatoarea stire preluata din presa locala, respectiv din Jurnalul de Arges, unde se afla relatata toata saga fiicei/nepoatei, pe larg:

O tânără din judeţul Argeş, despre care până acum se ştia că este nepoata Patriarhului Daniel, a făcut recent declaraţii şocante, care, dacă ar fi adevărate, ar putea determina un cutremur în interiorul Bisericii Române!

Steluţa Vişan Ciobotea, fiica mai mare a surorii Patriarhului Daniel, este o tânără de 34 de ani, care recent a dat naştere unei fetiţe, iar la începutul lunii mai, ea şi soţul ei, Costel Ispas (foto dreapta sus), şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Godeni, Argeş. Naşi le-au fost chiar Alteţele lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia (foto dreapta jos). Tânăra a povestit pentru reporterii de la Jurnalul de Argeş că nu a avut o copilărie uşoară, ţinând cont de faptul că a suferit un accident grav.

Părinţii vor să îi pună un curator

“La 13 ani am căzut şi m-am lovit rău, iar în adolescenţă, starea mi s-a agravat, afectându- mi şi coloana vertebrală. Cu timpul, am început să îmi mai revin, numai că familia mea s-a folosit şi se foloseşte încă de accidentul meu pentru a scoate cât mai mulţi bani de pe urma unchiului meu”, a declarat Steluţa. Tânăra susţine că după ce părinţii ei au aflat că e însărcinată, ar fi dat-o afară din casă şi au trimis-o la casa iubitului ei din Costeşti, Argeş. “Familia mea m-a dat acum în judecată dorind să o pună curator (n.r. – un tutore pentru adulţi), pentru mine, pe sora mea, pe motiv că aş fi nebună. Din luna a şaptea de sarcină au început să mă tot cheme în judecată. După tot ce s-a întâmplat, îmi pun şi eu acum serioase semne de întrebare dacă aceasta e familia mea. Cred că o adevărată mamă nu ar putea face aşa ceva propriului copil”, susţine fata. Mai mult, după ce a plecat de acasă, au apărut zvonuri că Steluţa ar putea fi chiar fiica înaltului prelat. Momentan, fata e şi ea bulversată de această ipoteză, pe care nu poate să o excludă: “Nu ştiu ce să spun! Dar asemănarea asta dintre mine şi Patriarh… Ştiu că unchiul meu, Patriarhul, mi-a lăsat mie tot ceea ce avea. Ştiu că şi casele din Bucureşti sunt, în procent de 80%, pe numele meu. Despre ultima casă, familia mea spune acum că a fost donată de o mănăstire”, spune Steluţa.

Soţul Steluţei: «E bine să fii ginerele Patriarhului»

Deşi rudele Steluţei Vişan Ciobotea neagă că ea ar fi fiica Patriarhului Daniel, la începutul lunii mai, când aceasta a fost internată la Maternitatea Malaxa, din Bucureşti, personalul instituţiei avea o cu totul altă impresie. Mai mult, soţul tinerei, Costel Ispas, nu încearcă să nege atunci când e luat drept ginerele înaltului prelat. Înregistrările făcute cu camera ascunsă de Realitatea TV au surprins discuţii incredibile:

Documentare:

Cenuşăreasa de la Godeni. Fata patriarhului s-a măritat pe ascuns şi fără rochie de mireasă
(Articole/Ancheta) … În ciuda unui handicap neuromotor sever, Steluța Ciobotea are o sensibilitate aparte, o minte excepțională și a dat naștere unei fetițe sănătoase și frumoase, care l-a făcut pe Patriarhul Daniel un bunic …

Fiica secretă a Patriarhului a fost filmată cu camera ascunsă la maternitatea unde a născut
(Articole/Ancheta) … cu o cameră ascunsă la maternitatea Malaxa, unde fata Patriarhului, Steluța Vișan Ciobotea, tocmai a născut o fetiță. Reporterii RTV au stat de vorbă nu doar cu proaspăta mămică și cu ginerele Patriarhului, …

Fiica secretă a Patriarhului Daniel a făcut un copil cu un tânăr din Godeni
(Articole/Ancheta) … această poveste pe cât de spectaculoasă, pe atât de neștiută. Steluța Vișan Ciobotea se numește fiica secretă a Prea Fericitului Daniel și este rodul unei relații avute de acesta în tinerețe, pe vremea …

SCANDAL în curtea mitropolitului-informator Nicolae Corneanu. Parintele Viorel Cherciu, sef de catedra la Teologie, este aruncat ilegal pe drumuri

Mitropolia Banatului sfidează legile României
Scris de George Roncea

Mitropolia Banatului este zguduită de un nou scandal, ce are în prim-plan secţia de Teologie din cadrul Universităţii din Timişoara. Înfiinţată în anii ‘90, secţia este inclusă în prezent într-un conglomerat ce poartă numele de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie.
Potrivit regulilor laice, facultatea de teologie din universităţi este obligată să respecte regulamentele universitare, cum ar fi de pildă desemnarea şefului de catedră (care este ales în mod democratic de titularii catedrei). Potrivit regulilor ecleziastice însă, mitropolia „recomandă“ un anumit candidat. Aşa s-a ajuns la situaţia ca, în urmă cu un an, Mitropolia Banatului să impună un şef la Teologie, în persoana lui Nicolae Belean, un apropiat al celui care conduce de facto instituţia, consilierul Ionel Popescu, fapt cunoscut de altfel de clerul bănăţean. Teoretic, treburile instituţiei ar trebui gestionate de mitropolitul Nicolae Corneanu, care însă, la cei 86 de ani, nu mai poate să găsească tăria de a se apropia de treburi atât de lumeşti cum ar fi şefia unei catedre de Teologie din parohia pe care o păstoreşte. Alegerea lui Belean urma să fie confirmată de Senatul Universităţii de Vest. Izbucneşte însă un scandal ce îl vizează pe candidatul Mitropoliei, aşa că acesta este respins de către Senatul universităţii.
În acel context tensionat, a fost ales şi validat ca şef al catedrei de Teologie preotul Viorel Cherciu. La puţin timp de la preluarea mandatului, la catedră izbucneşte un scandal legat de impunerea de către Mitropolie a unei titularizări controversate, în persoana preotului Vasile Muntean. Scandalul culminează cu recurgerea la justiţie şi apariţii în presă, lucruri ce au afectat imaginea Mitropoliei Banatului. Vrând să ascundă mizeria din bucătăria sa de ochii opiniei publice, mai-marii Mitropoliei i-au cerut preotului Viorel Cherciu să renunţe la demersurile sale, prin retragerea necondiţionată a cererii de chemare în judecată a celuilalt preot, Vasile Muntean.
La refuzul preotului Cherciu, Mitropolia recurge la o decizie extrem de controversată şi abuzivă: sub semnătura mitropolitului Nicolae Corneanu, este emis un act prin care 3 cadre didactice, în frunte cu şeful de catedră, Viorel Cherciu, sunt excluse din învăţământ. Mai mult, lui Viorel Cherciu i-a fost luată şi parohia, familia sa fiind lăsată astfel fără nicio sursă de venit. Mitropolitul Corneanu, fost membru al Comisiei Tismăneanu, este unul dintre cei mai longevivi informatori din istoria Romåniei şi a fost intens contestat pe parcursul anilor trecuţi. Faţă de abuzul actual al mitropolitului, în disperare de cauză, preotul Viorel Cherciu s-a adresat Curţii Constituţionale, cerându-i să stabilească ce anume are întâietate în legislaţia românească – ordinele bisericeşti sau prevederile Codului Muncii.

Mitropolia Banatului sfidează legile României
Curentul – marţi, 27 octombrie 2009

"SINODUL NU E VALABIL DACA NU S-A FACUT DUPA CANOANELE SFINTILOR PARINTI”

Interviu cu Parintele Iulian de la Prodromu, unul dintre cei mai mari parinti duhovnici din Sfantul Munte Athos, roman de neam, impreuna nevoitor cu Parintele Cleopa si cu parintele Paisie Olaru, iar acum duhovnicul majoritatii parintilor romani din Athos:
“Oare n-au ştiut canoanele Bisericii?”
Interviu cu Părintele Iulian de la Mănăstirea Prodromu din Sf. Munte Athos
“Când a zis proorocul Ilie: ‘n-a mai rămas nimeni, singur eu sunt‘, glasul lui Dumnezeu i-o spus: ‘încă mai sunt şapte mii care nu şi-au plecat genunchii lui Baal’. Au mai fost şi alţi ierarhi, dar n-au mai zis nimic, eu aşa cred. Au mai fost şi alţii pe lângă părintele Anania, dar n-au mai zis nici câr, nici mâr. Că aşa s-au condus lucrurile ca să nu mai poată să zică nimeni nimic”.
– Prea Cuvioase Părinte Iulian, suntem acum la câteva zile după încheierea Sfântului Sinod. Aţi luat cunoştinţă de comunicatul de presă prin care se anunţa că cei doi ierarhi, mitropolitul Nicolae Corneanu şi episcopul Sofronie Drincec, şi-au cerut iertare, iar Sfântul Sinod a luat act de pocăinţa lor şi i-a iertat. Cum vedeţi acest lucru?
– Părintele Iulian: Eu spun aşa, o pildă populară: cel care şi-a pus nişte mere la păstrare, când au început să se strice, acela le scoate şi le aruncă, că le strică şi pe celelalte dacă le-ar mai ţine. Aşa văd eu şi lucrurile astea. Înţelegi? Tot ce se strică trebuie dat afară.

Scrisoarea Laicatului Ortodox Roman catre Sfantul Sinod si dreptcredinciosii romani

Înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,
Prea cuvioşi şi prea cucernici părinţi,
Cinstiţi fraţi creştini ortodocşi,

Actele de apostazie de la dreapta credinţă ale mitropolitului Nicolae Corneanu şi ale episcopului Sofronie au creat o puternică reacţie din partea trupului Bisericii lui Hristos, atât la noi, cât şi în Sfântul Munte Athos şi în alte părţi ale lumii. Este poate evenimentul care a marcat cel mai puternic viaţa Bisericii noastre în ultimii 50 de ani. Între cele mai semnificative acţiuni întreprinse cu această ocazie credem că se înscriu scrisoarea părinţilor români de la Muntele Athos, memoriul comunităţii tuturor mânăstirilor Sfântului Munte şi memoriul Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (vezi in postarile de mai jos), semnat de 56 de asociaţii şi fundaţii şi de peste 100 de mănăstiri şi parohii. Toate aceste documente au fost adresate Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel şi membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trei sunt motivele pentru care ne-am îngăduit să vă trimitem acest material:
1. În primul rând, credem necesară o astfel de informare în condiţiile în care cea mai mare parte a presei româneşti (cu câteva excepţii lăudabile) a procedat în raport cu acest eveniment asemănător modului în care presa comunistă înţelegea să reflecte realitatea. Adică: despre ceea ce nu convenea politicii partidului nu se pomenea nimic în mass-media, ca şi cum nici nu ar fi existat. Aceasta pentru a nu se ridica semne de întrebare în popor, pentru a nu se crea un for de conştiinţă şi opinie, pentru a nu se răspândi atitudinea potrivnică regimului. Astfel că cel mai important eveniment din viaţa Bisericii şi a societăţii româneşti din ultimii ani, eveniment care a antrenat opinia a câteva zeci de mii de români, a unei părţi reprezentative din Biserica neamului, s-a reflectat aproape exclusiv în reţelele virtuale ale internetului, un fel de catacombe ale zilelor noastre, reduse din păcate şi acestea, în unele cazuri, la condiţia de ghetou.
Din păcate, nici centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române nu a făcut excepţie de la acţiunea de ocultare mediatică a poziţiei pe care partea vie şi activă a trupului Bisericii noastre a avut-o în faţa atacurilor date Ortodoxiei. Cum să ne explicăm faptul că vocea majorităţii asociaţiilor care îndeplinesc la nivelul lor lucrarea misionară a Bisericii în ultimii 18 ani, dar şi glasul mânăstirilor care se roagă ziua şi noaptea „pentru pacea a toată lumea…”, „pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici…” nu au nici un ecou, nici o rezonanţă pentru cei care afirmă că reflectă fidel realitatea din viaţa Bisericii Ortodoxe Române? Oare această agenţie de presă nu este întreţinută cu multă jertfă chiar de acest popor care este dispreţuit prin desconsiderarea care i se arată? Dacă credinţa ortodoxă şi poporul dreptcredincios român nu sunt exprimate prin agenţia de presă, televiziunea şi ziarele Patriarhiei Române – căci despre obiectivitate mediatică nici nu se poate vorbi –, ce grup sau centru de interese ar trebui acestea să reprezinte? Mai este oare îndreptăţită impozitarea forţată a parohiilor mitropoliei Munteniei şi obligativitatea preoţilor de a achiziţiona şi distribui ziarul Lumina?
2. Un alt motiv al comunicării noastre îl constituie constatarea faptului că războiul dus astăzi împotriva Bisericii Ortodoxe a dobândit o nouă dimensiune: vizează în special alterarea învăţăturii de credinţă a Bisericii, tocirea conştiinţei dogmatice până la acceptarea, corect politică, a ereziei drept un alt adevăr de credinţă, a bisericilor eretice şi schismatice drept adevărate Biserici ale lui Hristos, alte manifestări ale Bisericii Celei Una. Acest război se duce atât din exterior cât şi din interiorul Bisericii prin cei care au ajuns la pragul de a împărtăşi o cugetare străină de învăţătura Bisericii Ortodoxe.
3. În fine, motivul principal care ne-a determinat să vă scriem aceste rânduri îl constituie însuşi evenimentul cristalizării unei conştiinţe ortodoxe a mădularelor vii ale Bisericii, a laicatului ortodox român în principal. Este vorba de reacţia spontană şi firească a poporului ortodox animat de acelaşi Duh Sfânt, oameni care constată cu durere batjocorirea Bisericii şi a credinţei. Acesta se poate spune că este poporul despre care vorbeşte Enciclica patriarhilor de la 1848 când aminteşte: „Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi.” [1]
Aşadar, poate pentru prima oară în istoria modernă a României, laicatul ortodox îşi defineşte în mod clar punctul de vedere, propria identitate, nu alta decât aceea de parte semnificativă a trupului Bisericii care în întreaga tradiţie ortodoxă a jucat un rol esenţial în istoria ei. Numai în romano-catolicism poporul a fost complet anulat şi condus dictatorial de casta conducătoare a cardinalilor, în esenţă de însuşi papa ca simbol al suveranului absolut – pontifus maximus. În Ortodoxie, sobornicitatea înseamnă comuniunea deplină cu Hristos şi în Hristos a întregului Trup al Bisericii – episcopi, preoţi şi credincioşi, comuniune manifestată, în acelaşi timp, ca egalitate la nivelul episcopal şi ca părtăşie a fiecărui credincios la viaţa în Hristos, întrucât rămâne în întregul Trupului. Sobornicitatea îşi află expresia cea mai fidelă în Soboarele Ecumenice, în cadrul cărora Sfinţii Părinţi, ierarhi adunaţi întru Adevăr, formulează dogmele credinţei luminaţi de Duhul Sfânt, astfel încât ei pot să constate la final: „părutu-s-a Sfântului Duh şi nouă”. Despre lucrarea harului în toate mădularele Bisericii dreptslăvitoare, „împăratul cuvintelor”, Sfântul Vasile cel Mare, spune: „Duhul Sfânt este întreg în fiecare şi întreg pretutindeni”.
Pentru o conştiinţă ortodoxă este o datorie şi o obligaţie a lua atitudine (bineînţeles, ripostând din interiorul Bisericii) când adevărul de credinţă este primejduit: „Creştinii prin botez primesc nu numai obligaţia de a-şi păstra credinţa întru care s-au botezat, dar şi să o mărturisească şi să o apere de duşmani şi să lumineze pe fraţii rătăciţi. Această obligaţie constituie mai mult decât un drept al fiecărui creştin. (…). In acest sens mirenii, cu sau fără voia ierarhiei, trebuie să-şi îndeplinească obligaţia, exercitându-şi dreptul de a vesti cuvântul, de a învăţa, iar dacă cineva i-ar opri să-şi exercite acest drept, este cazul a asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. [2]
Iată câteva dintre principalele repere ale reacţiei pe care Laicatul Ortodox Român a avut-o până în prezent în contextul tentativelor de alterare a învăţăturii de credinţă a Bisericii:
Douăzeci şi cinci de asociaţii şi fundaţii ale laicatului ortodox român au alcătuit memoriul privind apostazia de la dreapta credinţă a mitropolitului Nicolae Corneanu şi a episcopului Sofronie Drincec. Memoriul a fost depus împreună cu o scrisoare de intenţie în data de 2 iulie la cancelaria Sfântului Sinod cu numărul de înregistrare 5001.
În numai patru zile numărul instituţiilor semnatare ale memoriului a ajuns la 56 de asociaţii şi fundaţii şi peste 100 de mănăstiri şi parohii din BOR. Ultima depunere a semnăturilor a fost făcută în preziua începerii lucrărilor Sfântului Sinod, cu numărul de înregistrare 5261.
În aceeaşi seară de 7 iulie, reprezentanţii asociaţiilor iniţiatoare au înmânat la peste 30 de ierarhi din Sfântul Sinod memoriul însoţit de lista cu semnături şi de epistola comunităţii tuturor mănăstirilor Sfântului Munte Athos şi de o altă scrisoare de intenţie. Din păcate unii dintre episcopi au refuzat să primească dosarul respectiv, făcându-se că uită pe cine reprezintă în forul suprem al Bisericii Ortodoxe Române. Aceiaşi episcopi au considerat mai potrivit să profereze blesteme împotriva semnatarilor memoriului şi a celor care îl înmânau, sub motivul că aceştia încalcă legea dragostei şi a iertării creştineşti, cerând judecarea arhiereilor apostaţi potrivit Sfintelor Canoane ale Bisericii (este vorba în principal de PS Corneliu Bârlădeanu, care şi-a dovedit cu prisosinţă dispoziţia de a aplica legea iubirii în cazul părintelui şi al maicilor de la Tanacu).
– În urma Sfântului Sinod al BOR, asociaţiile care au iniţiat memoriul au declarat că respectă Hotărârea Sfântului Sinod de a-i ierta pe cei doi ierarhi în condiţiile în care aceştia vor respecta rânduiala pe care a pus-o Biserica în astfel de situaţii: mărturisirea publică şi în scris a Credinţei Ortodoxe, odată cu lepădarea cugetării eretice care i-a condus la apostazie.
Cu nădejdea că acest lucru se va întâmpla cât mai curând, vă asigurăm de respectul şi dragostea pe care vi le purtăm în Hristos, de rugăciunile noastre pentru ca Dumnezeu să vă întărească şi să vă lumineze în apărarea dreptei credinţe, temeiul mântuirii noastre.

Asociaţiile şi fundaţiile Laicatului Ortodox Român iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec.

Azi, 16 iulie 2008, la prăznuirea Sfântului Sfinţit Mucenic Antinoghen şi a Sfinţilor Părinţi de la primele şase Sinoade Ecumenice

P.S. Cu o proximă ocazie, pentru că nu este suficient de bine cunoscut contextul în care s-a născut mişcarea Asociaţiilor Laicatului Ortodox din România, intenţionăm să descriem pe scurt firul evenimentelor principale care au urmat actelor de apostazie de la dreapta credinţă ale mitropolitului Nicolae şi ale episcopului Sofronie.

[1] Citat din Enciclica Patriarhilor de la 1848 în traducerea făcută de T.M. Popescu, în revista Biserica Ortodoxă Română, an LIII, 1935, nr. 11‑12.
[2] Pr. Prof. Liviu Stan, Mirenii in Biserică, Sibiu, 1938, pag. 64-65.

Vezi si Razboiuntrucuvant.ro:
Parintele Adrian: E vina noastra ca nu ne sprijinim ierarhii cei buni
“- Ati pomenit de erezii. Este ecumenismul o erezie?
– Este. Asa a afirmat si pr. Dumitru Staniloae, [ca] e erezia secolului XX.
– Si Sfantul Iustin Popovici a zis…

Continuare»

Laicatul cere repudierea publică şi în scris a faptelor săvârşite de ierarhii Corneanu si Drincec

COMUNICAT

vineri, 11.07.2008

Asociaţiile şi fundaţiile iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec declară că respectă hotărârea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a primi „regretul şi pocăinţa” celor doi ierarhi care „au produs tulburare în Biserică prin gesturile lor necanonice” în condiţiile în care cei doi îşi vor renega în scris şi în mod public faptele reprobabile pentru care s-a cerut Sfântului Sinod să fie judecaţi şi îşi vor mărturisi pocăinţa.
În mod concret, în cazul mitropolitului Nicolae Corneanu, ne referim la următoarele:
1. Slujirea cu clerici caterisiţi de către alţi ierarhi ai BOR;
2. Afirmaţia eretică potrivit căreia trebuie să recunoaştem pe papă „drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii creştinismului”;
3. Încurajarea acţiunilor prozelitiste ale unor pastori neoprotestanţi, prin invitaţiile trimise în numele poporului ortodox român şi sprijinul logistic acordat „evanghelizării” dreptcredincioşilor de către aceştia;
4. Împărtăşirea cu cei de altă credinţă în ziua de 25 mai 2008, act ce „răstoarnă din temelii Ecleziologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii”. (citat din Epistola oficială a conducerii Sfântului Munte Athos adresată membrilor Sf. Sinod al BOR).
În cazul episcopului Sofronie Drincec, ne referim la:
1. Împreună slujirea cu greco-catolicii în mai multe rânduri, culminând cu împreună litrughisirea la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari din cadrul Liturghiei săvârşite la Botezul Domnului în ianuarie 2008;
2. Persecutarea preoţilor cu o râvnă deosebită pentru păstrarea dreptei credinţe şi numirea într-o parohie ortodoxă a unui preot eterodox, precum şi altele asemenea.
Precizăm că astfel s-a procedat dintotdeauna în istoria Bisericii. Mărturisirea scrisă şi publică a pocăinţei în cazul unor acte de apostazie publică este o condiţie sine qua non pentru a fi certificat „primul pas spre îndreptare”, mai cu seamă că în situaţia noastră Sfântul Sinod a aplicat un pogorământ dus dincolo de orice limită.
Imediat după 1990, mitropolitul Nicolae a crezut de cuviinţă să facă o mărturisire publică, recunoscând colaborarea cu regimul comunist şi manifestându-şi regretul, iar clerul şi credincioşii l-au iertat. Acum, întrucât actele anticanonice ale mitropolitului şi ale episcopului sunt cu mult mai grave, scandalizând o întreagă Biserică (ne referim şi la ortodocşii din Rusia, Grecia, Serbia, Finlanda, Franţa, şi chiar din Statele Unite), se impune de la sine o repudiere publică a celor afirmate şi făptuite în timpul cel mai scurt posibil.
Lipsa unei mărturisiri publice din partea celor doi ar slăbi încrederea dreptcredincioşilor români în proprii ierarhi, în condiţiile în care aceştia s-au pus garanţi ai pocăinţei acestora.
Membrii Sfântului Sinod au urmărit ca prin iertarea pentru pocăinţa spontană a celor doi ierarhi apostaţi să fie rezolvată cumva grava criză ecleziologică din ultimele luni. Însă trebuie precizat că, până la realizarea lepădării în mod public de concepţiile eterodoxe, neliniştea şi tulburarea produse în poporul dreptcredincios nu vor înceta. Aceasta deoarece, prin întregul lor comportament anterior desfăşurării Sinodului, cei doi ierarhi au alimentat temerea că manifestarea regretului în faţa Sfântului Sinod ar putea fi numai un act formal, de circumstanţă, pentru salvarea scaunului. Nu ştim în ce a constat pocăinţa celor doi ierarhi pe parcursul lucrărilor sinodului, însă la încheierea acestuia, din afirmaţiile mitropolitului Corneanu în mod clar rezultă că nu are nici o urmă de părere de rău pentru faptele comise (cf. interviului la Radio România Actualităţi).
Prin urmare, poporul aşteaptă cu nelinişte ca ipotetica, deocamdată, pocăinţă să fie urmată de o schimbare completă a cugetării eterodoxe, să rodească într-o atitudine de mărturisire fermă a dreptei credinţe, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă.
În cazul în care se va constata că cei doi ierarhi au mimat doar conjunctural regretul şi pocăinţa, vom cere o rejudecare de urgenţă a cazurilor, pentru a nu se ajunge la tulburări şi mai mari în Sfânta noastră Biserică şi pentru a se reface imaginea pătată a Bisericii Ortodoxe Române în faţa celorlalte Biserici Ortodoxe.
Receptăm pozitiv hotărârea Sfântului Sinod de a aplica de acum încolo fără întârziere dispoziţiile canoanelor care interzic împreuna rugăciune cu cei de altă credinţă (cum sunt şi canoanele apostolice 10, 45, 46 şi 64). Avem convingerea că încălcarea lor şi a multor altora a fost factorul care a condus treptat la actul apostat de inter-comuniune cu greco-catolicii.
Credem cu tărie că această hotărâre, care presupune, desigur, renunţarea la săptămâna de rugăciune în comun din ianuarie, va contribui în mod esenţial la întărirea conştiinţei ortodoxe a poporului român. În fapt, acesta era şi scopul urmărit de Sfinţii Părinţi când, glăsuind în Duhul Sfânt, au interzis prin mai multe canoane desfăşurarea oricărei rugăciuni împreună cu eterodocşii.
În ceea ce priveşte federaţia asociaţiilor noastre, vă asigurăm că vă vom acorda întregul sprijin în păzirea cu stricteţe a acestei hotărâri, care de altfel nu face decât să reactualizeze, dacă mai era nevoie, o reglementare fundamentală pentru viaţa Bisericii din primele veacuri ale creştinismului şi până în zilele noastre.
Comuniunea în rugăciune este şi trebuie să rămână expresia esenţială a unităţii de credinţă întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică!
Asociaţiile şi fundaţiile Laicatului Ortodox Român iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec

Azi, 11 iulie 2008, la prăznuirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia care a întărit Ortodoxia

Pentru lamuriri suplimentare contactati Federatia Asociatiilor Laicatului Ortodox la numarul de telefon 0741 783 956.

Vezi si RazboiIntruCuvant:
“Sinodul nu isi confirma statutul de garant al ortodoxiei”
Emisiunea de la Radio Romania Cultural despre decizia Sinodului BOR referitoare la cazurile Corneanu si Drincec
Maica Ecaterina (Monica Fermo): Responsabilizări monahale în anii de apostazie

Parintele Filotheu sanctioneaza decizia Sfantului Sinod. Ereticul Corneanu nici macar nu isi recunoaste greseala

Unde a ajuns Biserica stramoseasca dupa suspecta moarte a Patriarhului?!
Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod :
Reporter: Legat de momentul acesta al sinodului, cum primiţi decizia sfîntului sinod, Înalt Prea Sfinţia Voastră?
Nicolae Corneanu: Cu toată smerenia şi buna credinţă. Sînt încrezător în realitatea, obiectivitatea tuturor hotărîrilor Sfantului Sinod. Şi nu pot decît să fiu cu recunoştinţă pentru faptul că Sfantul Sinod apreciază şi bunele şi relele aşa cum se cuvine.
Reporter: A fost o greşeală gestul pe care l-aţi făcut?
Nicolae Corneanu: Deocamdată Sfantul Sinod a fost, să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am făcut eu, dar e dreptul Sfantului Sinod.
Reporter: Regretaţi lucrul acesta?
Nicolae Corneanu: Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa situaţie, dar îmi păstrez credinţa în bunul Dumnezeu…

Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod
Inregistrarea ii apartine pr Visarion Alexa, reporter al RRA. Materialul a fost difuzat la ştirile de dimineaţă, azi, 10 Iulie 2008.

Întrebarea mea şi a tuturor: Unde este pocăinţa pentru care Corneanu a fost iertat?
Şi încă un lucru: Dacă oricine din noi se duce la spovedanie şi spune că a căzut în păcat, în orice păcat, duhovnicul va avea grijă să-i dea canon. În cazul apostaziei, zic Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, canonul era caterisirea, adică oprirea de la slujbă pe viaţă. De asemenea, şi de la Sfînta Împărtăşanie, săvîrşită de alţi clerici ortodocşi. În caz de pocăinţă, aşa cum s-a întîmplat pînă acum (vezi cei căzuţi la sinodul de la Ferrara-Florenţa, 1438-39, ierarhii care s-au împărtăşit cu papistaşii apoi s-au pocăit şi s-au întors), măcar o vreme au stat deoparte de slujire şi de Sfintele Taine. Iar după acest canon au fost primiţi să slujească.
Reamintesc că cei dintre clerici care apostaziau în persecuţiile primelor veacuri nu mai erau primiţi ca clerici după ce se întorceau prin pocăinţă. Avem, de data aceasta, pe cineva care a apostaziat. Episcopul este episcopos, adică veghetor, supra-veghetor al turmei lui Hristos. Cînd conştient de dogme şi canoane (căci fără cunoştinţa lor nu ajunge episcop) se leapădă de ele şi se împărtăşeşte cu ereticii, el nu mai este episcop = veghetor, ci trădător. Corneanu a trădat şi, conform răspunsurilor care vădesc viclenie şi lipsă de pocăinţă, rămîne în continuare un APOSTAT şi trădător al lui Hristos şi al Bisericii Sale.
Dacă un general trece la inamic şi se întoarce, poate Curtea Marţială nu-l va împuşca. Poate. Dar niciodată nu va fi din nou trimis pe front. Nu este oare Biserica în veşnic război cu întunericul acestei lumi, cu păgînismele, ereziile, umanismele şi păcatele de orice fel? Cu cît mai mult se cerea dreptate. Dar dacă 47 de episcopi au votat pentru iertarea cuiva care nu s-a pocăit şi menţinerea sa în funcţie, atunci BOR este o turmă în derivă, fără păstori. Moartea stă la uşă.

Dacă cei căzuţi în prigoane, supuşi la chinuri şi apostaţi, iar mai apoi întorşi prin pocăinţă la Biserica lui Hristos, nu erau primiţi a mai fi clerici, oare cu cei ce de bună voie dezertează la vrăjmaşii Bisericii şi nu fac nici un gest de pocăinţă publică ce este de făcut?
E uluitor ce minţi slabe au avut cei 47 de ierarhi care au votat pentru iertarea necondiţionată. Nici unul nu a văzut ţesătura abilă a patriarhului. Acest om se joacă cu sinodalii ca un copil cu nişte mingi de ping-pong. N-a realizat nimeni că cei doi nu au greşit celor 47, ci Bisericii, care are ea singură nişte legi, puse de Sfinţi, nu de oameni trupeşti.
Cînd şi-a citit cuvîntul de chemare la pace nu a auzit nimeni aceste cuvinte: “considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă” ? Sau propoziţia următoare, expresia “înnoirilor profunde de viaţă şi civilizaţie” în care a fost educat: “În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinţă si patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici“, „apostazie” si „trădare“, la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea crestină smerită.” ?
Monstruozitatea cugetului unora ne dă lecţii de estetică. Orwell şi Huxley, iată, a venit vremea utopiilor voastre. E vremea cînd răul este numit bine, şi binele rău.
Ia să vedem, însă, cam cum ar răspunde Sfîntul Apostol Pavel acestor mizerii (din Epistola către Timothei citire):
3:1 Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.

3:2 Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi.

3:3 Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumestnici, neiubitori de bine.

3:4 Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.

3:5 Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia fereşte-te.

3:6 Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case, şi robesc pe femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe feluri de pofte.

3:7 Care pururea se învaţă, şi niciodată la cunoştinţa adevărului a veni nu pot.

3:8 În ce chip şi Ianis şi Iambris s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi fiind la minte, nelămuriţi în credinţă.

3:9 Ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor arătată va fi tuturor, precum şi a acelora s-a făcut.
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Tu ne-ai spus că va veni ziua aceasta, dar noi credeam că va întîrzia. De acum doar Tu, Doamne, mai poţi face ceva.
Acum exact 3 ani l-au caterisit fără judecată şi fără drept de apel pe Părintele Daniil de la Tanacu, care azi stă în puşcărie (şi) pentru lepădarea lor de puterea bunei-credinţe. Iar pe aceştia, care public au smintit turma şi nu şi-au făcut pocăinţa publică, ci, din contra, răspund “Nu eu am greşit, ci sinodul crede asta”, pe aceştia, zic, îi iertăm, de parcă fără să ştie au mîncat un biscuite cu lapte praf într-o zi de post.
Dar dacă ei ne cred proşti, le răspundem că, deşi în chip absolut aşa este, totuşi Hristos e cu noi. Sărmanii, nu ştiu Cui stau împotrivă.
Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe rău-credinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: “Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: “Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu”. Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios. Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii. Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea “Târgul lui Constantin”, unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!

Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.

Parintele Filotheu

Apostaziile vor fi discutate azi la emisiunea lui Cristian Curte de la Radio Romania Cultural Creatori intre sacru si profan, transmisa si la www.srr.ro intre orele 22.10 – 22.50
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova