Posts Tagged ‘nicolae manolescu’

EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

“Elena Ceausescu, vector KGB”. Ce crede Victor Stanculescu, de la Jilava, despre aceasta ipoteza, nascuta din cartea lui Larry Watts, “Cei dintai vor fi cei din urma”. INFO/FOTO EXCLUSIV

Elena Ceausescu si Victor Stanculescu Foto Stirea WordPress Com“Am înţeles că, deja, lucrarea a început să fie contestată de unii, cu argumentul că autorul s-ar strădui să reabiliteze comunismul românesc. Cred că numai un schizoid ar putea să te bage în NATO şi, totodată, să reînvie secera şi ciocanul la tine acasă. Dar, dincolo de prezumţii bolnave, este cert că scoaterea la suprafaţă, de către Watts, a unor documente înfăţişând România ca un jucător autonom şi de forţă, în politica internaţională, îi deranjează pe unii”, scrie Horațiu Dan-Dumitru in analiza sa publicata de Ziaristi Online sub titlul Larry Watts, adevaratul Ambasador al Americii in Romania, ar merita un premiu al Academiei Romane. Cei din urma vor fi cei dintai: Elena Ceausescu, vector KGB?.

Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.

Victor Stanculescu si Victor Roncea la Jilava - iulie 2013 - Foto Horia Tabacu

Sursa foto de Arhiva: Stirea.wordpress.com

A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Simbolistica masonica de la mormantul lui Eminescu si din volumul de Poesii publicat de MaiorescuLa 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.

Dosar-Interdictie-Mihai-Eminescu_Ro-via-Ziaristi-Online-si-Roncea-Ro

A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.

Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – Misterele Editiei Princeps (1883) – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut  loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:

Poetul Mihai Eminescu incarcerat - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Lui Eminescu i s-a pus cruce - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:

POESII-de-Mihai-Eminescu-cu-numele-Veronicai-Micle-ascuns-in-grafica-copertei-editiei-princeps-de-Titu-Maiorescu-Ziaristi-Online-Civic-Media

Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale “Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps”o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).

“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.

Diploma Societatea Carpatii - Mihai Eminescu - Civic Media - Ziaristi Online - Roncea Ro

Guvernul a desfiinţat “Societatea Carpaţii” – – infiintata simbolic la 24 ianuarie (Unirea Principatelor) 1882 – chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor”, se aminteste in documentarul publicat de subsemnatul, George Roncea si Nae Georgescu pentru Mihai-Eminescu.Ro, portal unde sunt prezentate de catre jurnalistul si istoricul George Damian si notele informatorului si spionului Securitatii Austro-ungare baronul von Mayr catre “Contele Kalnoky; Biroul de Informatii” despre Eminescu si “o consfatuire secreta a Societatii Carpatii”. Pe acelasi site In Memoriam Mihai Eminescu gasiti integral si lucrarile Eminescu – drama sacrificarii – de  Theodor Codreanu  si Boala si moartea lui Eminescu – de Nicolae Georgescu cat si VIDEO: Primul film documentar despre Eminescu, realizat in 1914: “Eminescu, Veronica, Creanga”.

Conferinta Mihai Eminescu - Civic Media Sociologie - Prof Constantin Barbu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.

Semnificativ, in ziua internarii sale abuzive Eminescu lasase spre tipar ultimul sau articol aparut vreodata in “Timpul” si in presa timpului: “Pentru libertatea presei” (documentul in facsimil este disponibil aici: Controversele arestarii lui Eminescu in ultima sa zi de la ziarul Timpul: 28 iunie 1883. Nae Georgescu: Cele trei arestari ale lui Eminescu. DOCUMENTE via Constantin Barbu). Articolul magistrului nostru, Mihai Eminescu, este valabil si azi, cuvant cu cuvant, litera cu litera, virgula cu virgula, punct cu punct. Este datoria noastra sa-i continuam lupta, pentru libertatea neamului romanesc.

Victor Roncea

15 iunie 2013

Cititi si Profesor Theodor Codreanu: Eminescu şi CARTEA (pornind de la ediţia N. Georgescu). Diferenţa dintre CARTEA lui Dante şi a lui Eminescu şi „cărţile” moderniştilor şi postmoderniştilor

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania acorda Premiile “Eminescu, ziaristul” pe 28 iunie la Muzeul National al Literaturii

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Eminescu - Revista Familia 1889 - via Civic Media Ro si Ziaristi Online

Cititi si: Ce n-au reusit Plesu si Manolescu la Bucuresti au indeplinit ucrainenii: Eminescu decapitat la Hliboca, Raionul Adâncata – Cernauti, din Bucovina ocupata »

VIDEO: Profesorul Nae Georgescu despre editiile Poesiilor lui Eminescu. PROMO INTERVIU TRIBUNA

Filosoful Constantin Barbu despre pensionabilul de la USR si UNESCO: “Nu poţi compara niciodată doi plagiatori, adică Manolescu şi Cărtărescu, cu geniul indescriptibil al lui Noica”. Emil Cioran: „Bref portrait de Dinu Noica”. DOCUMENT

Intelectualul de bucatarie N. Manolescu, asteptandu-si pensia

Intelectualul de bucatarie N. Manolescu, asteptandu-si pensia

Aprigul jurnalist Ion Spanu demonstreaza, din nou, ca pensionabilul de la USR si UNESCO N. Manolescu are probleme nu numai cu prostata. Manolescu este pus la insectar, unde ii este locul, intr-un articol epocal, as spune, aparut in Cotidianul de azi sub titlul “Gafă monumentală a preşedintelui Uniunii Scriitorilor: Nicolae Manolescu publică “Un text inedit” care a mai fost publicat de două ori”. Este vorba de textul lui Emil Cioran „Bref portrait de Dinu Noïca”, citit iniţial la „Europa liberă”, fiind publicat apoi atat in Romania cat si in Franta. Textul ar fi fost, chipurile, tradus chiar de Manolescu. Un mare critic de arta roman, care a asistat la o “prelegere” a lui Manolescu despre Brancusi intr-o limba schimonista cu vagi inflexiuni de prin suburbiile Parisului s-a intrebat sec: “A invatat Manolescu franceza?”. Prin amabilitatea filosofului Constantin Barbu si a jurnalistului Ion Spanu (combatant si in cunoscutul Proces Liicheanu), public aici facsimilul Emil Cioran despre Dinu Noica si opinia profesorului Barbu, discipol al marelui Noica, despre această (noua) mistificare a lui Manolescu:

„Nicolae Manolescu publică în România Literară nr. 19/10 mai 2013 “Un text inedit”, traducând “Scurt portret al lui Dinu Noica”. Manolescu crede că “textul n-a fost tipărit niciodată”. Istoria literară n-a fost niciodată punctul tare al lui Manolescu, „Bref portrait de Dinu Noïca” fiind tipărit de mai multe ori după 1990, când apare în cărticica  „L’Ami lointain, Paris-Bucarest”,  Paris, Criterion, 1991 (fără corecturile pe care le vedem în facsimilul alăturat).

Eu însumi aveam o copie xerox a textului, copie pe care mi-a dăruit-o Cioran în septembrie 1990, când l-am vizitat prima dată la Paris (o altă copie aveam chiar înainte de 1990, când îi trimisesem printr-un scriitor craiovean o carte a mea în care îi dedicasem un capitol despre prepoziţia Sans şi primisem, între altele, un autograf pe prima ediţie din „Histoire et utopie”).

Dactilograma lui Cioran are corecturile autorului însuşi („à la Nationale”, „du”, „harceleur”) şi ale “unei doamne” (al cărui nume Cioran mi l-a spus dar nu mi-l amintesc) – anume cuvintele “tyran” şi “aux autorités”. Am publicat textul de mai multe ori (2001, 2006, 2011) în caietul  „Cioran”  şi în „Cioran. Nihilistul privat” (Editura Contrafort, pag. 175-176, text francez fără corecturile dactilogramei, ca în „L’Ami lointain”, şi pag. 177-180, dactilograma textului cu corecturile).

Informaţia privind publicarea textului  „Bref portrait de Dinu Noica” putea s-o găsească Manolescu şi în „Cioran, L’Herne”, Paris 2009, pagina 534. Nu este un lucru grav că Manolescu nu ştie că textul nu este inedit, mai ales că zice “din câte ştiu”. Iar Manolescu nu ştie, iar împotriva lui Noica scrie de câţiva ani cu mult venin şi incultură. De ce? Întâi fiindcă ştie că Noica nu-l aprecia decât ca pe un harnic foiletonist din “epoca de aur”. Apoi fiindcă Manolescu vrea să acrediteze ideea ridicolă că epoca anilor ’80 nu ar fi dominată de Noica şi Şcoala de la Păltiniş ci de Manolescu şi Cenaclul de luni (lucru exprimat şi de Cărtărescu în teza de doctorat despre „Postmodernismul românesc”, într-un subsol, teză de doctorat susţinută cu celebrul stalinist Paul Cornea). Nu poţi compara niciodată doi plagiatori, adică Manolescu şi Cărtărescu, cu geniul indescriptibil al lui Noica. La Păltiniş au participat, în hestia culturii de performanţă, mai multe genii tinere. În timp ce la bietul Cenaclu de luni nu era decât un ceape literar…

Ce poţi să-i ceri lui Manolescu care n-a aflat nici acum (când e membru al Academiei Române, preşedinte al Uniunii, ministru UNESCO la Paris şi pensionar) că în „Caietele” lui Eminescu se află opera literară a lui Eminescu şi este imposibil de gândit că marile „Caiete” n-ar avea “nicio valoare literară” (aşa cum scrie stupefiant Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”).

Am publicat (împreună cu acad. Alexandru Surdu, acad. Răzvan Theodorescu, Florin Rotaru, Victor Roncea) în „Arhiva neagră. Dosarele distrugerii elitei româneşti” cele 25 de volume ale dosarului Noica – Pillat. Şi ştiu ce vorbesc despre Noica. Aproape nouă ani am stat în preajma lui Noica, mi-a vorbit şi despre Eminescu, şi despre Cioran, Eliade şi Ionesco şi, o singură dată, despre puşcăria îndurată.

Manolescu crede că îşi poate bate joc de viaţa lui Noica. Istoria familiei sale îl obliga la decenţă şi înţelegere. I-am administrat lui Manolescu două pamflete din cauza mizeriilor pe care şi le-a permis, în chip sinucigaş, să le scrie împotriva lui Noica. Manolescu va rămâne un simplu critic minor din “Epoca Noica”.

Nu poţi să ai aere de canonizator literar când scrii următoarea propoziţie despre  „Luceafărul” lui Eminescu:  “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea”. Un lucru e cert: în materie de Eminescu, bietul Manolescu e necalificat.

Să nu uit: nu-i recomand să polemizeze cu mine în materie de Eminescu (cum a încercat, anonim, într-un text din “România literară”). Dacă îndrăzneşte îl invit public la o polemică faţă în faţă. Va rămâne fără faţă. Dacă frica îl face înţelept îl provoc public să scrie 20-30 de pagini despre „Luceafărul” lui Eminescu ca să vadă toată scriitorimea română că preşedintele Uniunii Scriitorilor e gol”.

Orice alte comentarii sînt de prisos. Este clar pentru toată lumea că Nicolae Manolescu n-a publicat un „text inedit” al lui Cioran, întrucît „BREF PORTRAIT DE DINU NOICA” apăruse de mai multe ori înainte de reproducerea din „România literară”. Sîntem, aşadar, în faţa unei gafe monumentale, comisă de academicianul, ambasadorul, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi directorul „României literare”, în faţa căreia nu trebuie să ne stăpînim umorul.

Îi recomandăm, totuşi, domnului Manolescu următoarele versuri: „Nu se trec la noi potcoave / De la iepe demult moarte ­ / Pune-te de-nvaţă, dragă: / Nu ştii carte, nu ştii carte” (Eminescu).

Iată acum facsimilul celor patru pagini scrise de Cioran la moartea lui Noica. Nu sînt inedite, ci splendide:

Bref portrait du Dinu Noica 1 - Emil Cioran via Constantin Barbu - Roncea Ro & Ziaristi Online

Bref portrait du Dinu Noica 2 - Emil Cioran via Constantin Barbu - Roncea Ro & Ziaristi Online

Bref portrait du Dinu Noica 3 - Emil Cioran via Constantin Barbu - Roncea Ro & Ziaristi Online

Bref portrait du Dinu Noica 4 - Emil Cioran via Constantin Barbu - Roncea Ro & Ziaristi OnlineArticolul magistral al lui Ion Spanu poate fi citit integral la Cotidianul

PS: Nu ratati maine de la Roncea Ro si Ziaristi Online: JAFUL DE LA ICR: RAPORT FINAL

Recuperari culturale: Poetul Dumitru Stancu despre Tutea, Nichita, Eminescu si Teatrul de Poezie – VIDEO. DOCUMENT – O Prefata inedita a lui Edgar Papu la cartea lui Dumitru Stancu, “Stampe germane”, interzisa de regimul comunist

Dumitru Stancu - Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Nichita Stanescu - Arhiva Ziaristi Online

Poetul Dumitru Stancu la Muzeul Bucurestilor – Palatul Sutu, in timpurile Teatrului de Poezie al carui presedinte de onoare era Nichita Stanescu


Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita Stanescu de bindiribli

Sursa, alte imagini video si detalii la: Bindiribli

Simpozionul si Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Edgar Papu, Dumitru Murarasu, Alexandru Oprea, Ioan Alexandru, Dumitru Stancu, Nichita - Ziaristi Online

Documentul olograf si evocarea Edgar Papu aici: Poetul Dumitru Stancu despre Edgar Papu si Teatrul de Poezie. Evocare cu un document olograf inedit – o prefata interzisa la o carte interzisa: “Stampe germane” »

Cum da teosoful Plesu lovituri Ortodoxiei cu ierarhii nostri de mana. “Primul masterat de Studii religioase din România” cu sprijin si profesori GDS-isti, protestanti si greco-catolici. Preambul la inlocuirea orelor de Religie cu “Istoria religiilor”

Andrei Plesu - Dirty VersionEvenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:

“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.

În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.

Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.

Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”

Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).

“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:

INSTITUŢII PARTENERE
Universitatea LeidenInstitutul de Studii Religioase, Leiden
Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti
Centrul de Studii Bizantine Sfinţii Petru şi Andrei, Bucureşti”

Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica  – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:

A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…

Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna  dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.

Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.

Madeea Axinciuc Director ICR Tel Aviv si profesoara lui PlesuTanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – foto Jurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.

Lucian Dîncă este preot greco-catolic, membru al Congregației Părinților Augustinieni Asumpționiști si poate fi gasit la Centrul „Sfinții Petru și Andrei”.

Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si  2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.

Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.

Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:  8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.

Nu e exclus, acum, ca atragem atentia asupra acestui fapt, ca dl Plesu sa recruteze si cativa ortodocsi. Are deja si bazin: poate din randul pointilistilor de vederi din Doxologia sau a DJ-ilor cu barba de la Radio Dobrogea. Dar, dupa parerea mea si cerand iertare de la Doamne-Doamne, afirm cu tarie: va fi tot un drac!

Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.

Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:

“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.
Mai multe detalii la Adevarul (stiri locale!).

In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:

“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:

Stimată Doamnă Preşedinte,

Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.

Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi,  nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.

Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:

“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”

Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.

Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…

Cu parere de rau,

Victor Roncea

PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!

Cititi si: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

VIDEO: Sora lui Nichita Stanescu despre moartea poetului: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu”. Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”. DUMITRU STANCU despre Nichita si Petre Tutea


Moartea si viata lui NICHITA, evocate de sora sa, Mariana de VictoRoncea
Nichita-Stanescu-si-Mariana-vs-Gogu-Radulescu-Ziaristi-Online
Mariana Stanescu, sora lui Nichita: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu. Ori cu el si dirijat de ei, ori deloc!”

VIDEO/FOTO ALBUM (c) la Ziaristi Online


Dl. Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita de bindiribli
VIDEO: Bindiribili.ro

Cititi si:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII. 20 de ani de la moartea marelui carturar roman, “parinte al protocronismului romanesc”. Documente inedite relative la procesul, condamnarea si hartuirea sa de catre agentii kominternului si ai neokominternului. FOTO/VIDEO/DOC

Ziaristi Online:

Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”

Edgar Papu la batranete - Ziaristi Online

Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…

ÎNAPOI LA DANTE! Un eseu de Theodor Codreanu despre “Estetica lui Dante” de Edgar Papu. IN MEMORIAM

Prof Theodor Codreanu Nae Georgescu Grigore Lese Ilie Badescu Conferinta Eminescu

În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.

Petre Anghel: Cadre sociale şi duhul creaţiei. In Memoriam Edgar Papu

Edgar Papu via ZF

În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII. 20 de ani de la moartea marelui carturar roman, “parinte al protocronismului romanesc”. Documente inedite relative la procesul, condamnarea si hartuirea sa de catre agentii kominternului si ai neokominternului. FOTO/VIDEO/DOC

Edgar Papu la Ceasul Dreptatii - Ziaristi OnlineVlad Ion Papu fiul lui Edgar Papu alaturi de bunicul sau via Ziaristi OnlineAstazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.

In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.

Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.

Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).

“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).

Gogu Radulescu CC PCR amuzandu-l pe Nicolae Ceausescu FOTO Ziaristi OnlineTeoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).

Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.

In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea,  președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social”  – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -,  urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti si Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).

Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).

Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum  la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aici cronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).

“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul can­dide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.

“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.

Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!

Pentru conformitate,

Victor Roncea / Ziaristi Online

Cititi:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII

Documente inedite relative la procesul și condamnarea sa

IN MEMORIAM:

Profesorul Ilie Badescu: Edgar Papu, de neam davidic… IN MEMORIAM

Edgar Papu via Ziaristi Online

Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”

Cine a fost Edgar Papu. IN MEMORIAM: FIŞĂ BIO-BIBLIOGRAFICĂ

Arhiva Informativa Edgar Papu - Securitate - CNSAS via Ziaristi Online

După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).

Cand “prostia omeneasca” se costumeaza in sutana (I). Ispita media intre sminteala si inselare, bunele intentii si drumul spre iad. Cazul bloggerilor “Adevarul” Plesu si Tanasescu, migrati pe Doxologia. Cu un Drept la replica al Pr. Mihai Valica

DJ Popa Eugen Tanasescu“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.

Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.

Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:

Primăvara intelectualului ortodox cu video:  Prima (video)conferință la „Serile Doxologia“;

Si o reluare de acum doi ani postata tot zilele acestea pe site-ul Doxologia: “Parabolele lui Iisus – o analitică a receptivităţii” cu textul aferent: Pilduitorul Andrei Pleşu şi restaurarea parabolei.

Pentru astazi o sa ofer cuvantul unui simplu credincios, Cosmin Alexe Diaconu, cenzurat insa, “crestineste”, de portalul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. El poate fi gasit la rubrica de comentarii, in baza textului de pe Ziaristi Online: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos

Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”

Integral la Ziaristi Online

Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:

Pr. prof. dr. Mihai Valică îi explică ce înseamnă ignoranța și tehnologia cu cip preotului Eugen Tănăsescu, “consilier media” la Arhiepiscopia Tomisului și blogger Adevărul »

Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.

Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.

În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)

În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”

Integral la Ziaristi Online

Vedeti si: Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

FOTO sus: Cuget Liber

Parabolele lui Iisus de la Humanitas - Adevarul ca poveste - de Andrei Plesu

Ziaristi Online: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos. Cotidianul: Primul act de coruptie din Romania: Liiceanu – Editura Politica a PCR

Parabolele lui Iisus de la Humanitas - Adevarul ca poveste - de Andrei Plesu

Pildele Domnului nostru Iisus Hristos.

Adevărul ca poveste ca Persoană

Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut  un eseu pe marginea Evangheliei.

Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.

Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».

Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.

Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui  eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».

Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”

Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardt sau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.

Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.

Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?

Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.

Ion V. Stan

Ziaristi Online

Cioroianu, Djuvara, Vainer, Plesu si Oisteanu la premiile comunitatii evreiesti pentru 22 si GDS

Parabolele lui Iisus de la Humanitas
Adevărul ca poveste, 2012
Colectia: Seria Andrei Pleşu (Foto: Revista 22 și GDS, prieteni ai comunității evreiești),

Director-fondator al Institutului de Istoria Religiilor

Lucrare scrisa in urma unei burse de cercetare (2010 – 2013) a Institutului de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin:

Project

The Parables of Jesus: A Polemic Against Ideology

Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen,  wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer  Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die  Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie  mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende  “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische  Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der  einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige  regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere  Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die  angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu  unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein  Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.

Recommended Reading:

Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.

Cititi si: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

Vedeti si articolul lui Ion V. Stan din Cotidianul: O reacţie a francezilor faţă de refuzul unui boicotar: La standul de la Paris al cărţilor lui Andrei Pleşu nu era nimeni!

Cititi si:

Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice

Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.

Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.

Nimeni la Andrei Plesu la Salonul de Carte de la Paris - Foto Marcela Feraru via Cotidianul Ordin Min Culturii Andrei Plesu - Gabriel Liiceanu - Humanitas FSN - Editura Politica a PCR 1990

În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.

Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!

La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.

Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.

Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.

Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova