Posts Tagged ‘nobel’

Romanii “au ucis, au ucis, au ucis”? Wiesel a mintit, a mintit, a mintit! Societatea civila evreiasca intreaba: Elie, unde ti-e tatuajul cu numarul de la Auschwitz? FOTO/VIDEO

«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?

Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:

Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)

Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)

Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)

Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”

Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …

Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.

July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:

  • Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
  • A. It is a true account. Every word in it is true.

[...]

  • Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
  • A. September 30th, 1928.

[...]

  • Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
  • A. My number was A7713. My father’s number was 7712.

Source: Superior Court of California. County of San Francisco. Before the Honorable Robert Donder, Judge Presiding, Department Number 23. People of the State of California, Plaintiff, vs. Eric Hunt, Defendant. Testimony of Elie Wiesel, July 8, 2008, p. 7 and 13.

Elie Wiesel has stated it in interviews …

March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”

Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or mmoss@DaytonDailyNews.com.

And in speeches.

Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.

“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”

Source: KLRN, San Antonio. “Elie Wiesel, First Person Singular” A PBS Production.

But in the 1996 full-length documentary film “Elie Wiesel Goes Home,” we see his bare arm, but where is the tattoo?

http://www.ew.com/ew/article/0,,333389,00.html
http://www.youtube.com/watch#!v=p5zpNNUAjGI&feature=related

Sursa si alte detalii la http://www.eliewieseltattoo.com

Vezi si reclama la “Night”

Bomba: Elie Wiesel, colegul lui Tismaneanu de “Raport Final”, escroc international. Laureatul Nobel a furat identitatea unui alt detinut evreu de la Auschwitz. Raportul lui Iliescu asupra Holocaustului, devenit caduc prin impostura autorului

Autorul “Raportului Final asupra Holocaustului din Romania”, Elie Wiesel, este un impostor:

Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”

Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.

Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.

Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”

De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.

„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.

“Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.

„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă

Cazul se judecă la Budapesta

În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.

Integral la Ziaristi Online

Sa ne cunoastem scriitorii. Azi, Mircea Cartarescu: “Orbitor, Aripa stanga-dreapta”. A, am uitat, e si jurnalist. La EvZ. Atunci: Sa ne cunoastem “intelectualii angajati”. Extrase de Nobel si Pulizer: “Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”

“Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului.”Revista Tarom (pe bune)

Am fost criticat ca folosesc limbaj “de Vadim”  pentru ca mi-am permis sa scriu despre prostia lui Cartarescu de a-l plasa pe Havel in Polonia (corectata acum de “profesionistii” de la Evenimentul Zilei :) ) folosind expresia de DEX “Imbecilul Cartarescu” in articolul care aduna atacurile “intelectualilor publici” la adresa Hertei Muller (pentru ca scriitoarea le aratase pe scena de la Ateneu ca… “Liiceanu este gol!”). Dar pe Vadim cine l-a inventat? Nu Petre Roman si Andrei Plesu i-au dat bani, tipografie si hartie ca sa scoata “Romania Mare”?! Si Herta Muller tot limbaj “de Vadim” are cand il pune la punct pe “nobelistul” Cartarescu? Chestiunea e: i-a citit cineva cretinismele cu care se lauda – in atacul din EvZ la Herta Muler – ca vor fi publicate si in Germania (pe banii nostri, prin ICR-ul scatofagului Patapievici, normal!). Scatofag la coprofag trage :) . Iaca, ca eu am fost obligat sa-i citesc ororile bolnavicioase, ca sa stiu ce combat. M-am simtit ca pe vremea lui Ceausescu, cand eram obligat sa invat poeziile leniniste ale Anei Blandiana cu Partidul si “vibratoarele din Arges”. Pentru toti cei care-si permit sa spuna ca Cartarescu e un “mare scriitor” cu “limbaj elevat”, nu ca mine, le ofer pe tava, sa inghita cat pot, din talentul “nobelistului” si viitorului laureat al premiului Pulitzer (cu doi de “i”):

Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”
Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National

(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul Felix Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)

“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu

“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).

“Orbitor. Aripa Dreapta” – Extrase

“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alba?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)

Herta Muller l-a zdrobit pe “disidentul” Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului. Audienta a râs de Liiceanu si l-a huiduit pe Plesu. Asculta si citeste interviul lui Roncea cu laureata Nobel despre Patapievici, Securitate si “intelectualitatea” ICR

„Mulţi dintre noi ne-am simţit minoritari în propria ţară”, a insistat Gabriel Liiceanu. „Aş fi vrut ca pe vremea aceea să fi deschis mai mulţi gura şi să fi spus că se simt minoritari”, a replicat Herta Müller, urmată de un ropot de aplauze.
CONFERINTA HERTA MULLER. Schimb acid de replici între scriitoare şi filosof, la Ateneul Român

de Adrian Schiop / Romania Libera

În dialogul cu Gabriel Liiceanu de la Ateneu, Herta Muller a criticat intelectualii români, acuzându-i de falsă rezistenţă şi pasivitate în timpul comunismului.

Înainte de primirea Premiului Nobel, vizitele Hertei Müller în România treceau aproape neobservate – în 2009, scriitoarea a participat în România la un eveniment de provincie, Festivalul de Literatură „Oskar Pastior” de la Sibiu, iar ecourile abia de au trecut graniţele judeţului. Nobelul a schimbat însă radical percepţia publică asupra scriitoarei. Vizita de luni seara a stârnit un interes incredibil în rândul publicului bucureştean, care s-a înghesuit să intre în clădirea Ateneului. O altă mulţime de oameni încerca să facă rost de o invitaţie; la 19.30, la o oră după debutul evenimentului, oamenii mai negociau cu portarii din spatele uşilor încuiate un eventual acces. Cei care au avut norocul să se afle în sală au asistat la una dintre puţinele dezbateri autentice, fără mănuşi, pe subiectul complicităţii intelectualilor cu dictatura.

Vezi si NOBEL PENTRU HERTA MULLER! INTERVIU AUDIO realizat de Victor Roncea cu Herta Müller despre securistii si turnatorii promovati de ICR si Patapievici

IPOCRITUL MANOLESCU SE “BUCURA” pentru Herta Muller, pe care a expulzat-o din cele “cinci secole” de literatura romana ale “Istoriei” sale

Spalatoreasa Corlatan si amneziile domnului Plesu. Lenea lui Andrei Plesu, Europa libera si Vocea Americii in Jurnalul Monicai Lovinescu. Scrisorile catre Ceausescu. Basescu si candidatul Plesu la presedintia Romaniei. Maxima Imoralia

Răfuiala cu intelectualii români

Herta Müller îi spune lui Gabriel Liiceanu că ea nu este scriitoare, doar o obligă cuvintele să exprime gândurile, “Dar aici sunteţi…” zice gazda. “Scriitoare sunt doar când sunt singură cu mine. Aici sunt la circ”. Hohote de râs.

În dialogul dintre Herta Müller şi filosoful Gabriel Liiceanu, mărul discordiei a fost angajamentul politic inconsistent al intelectualilor români în comunism, care, chiar dacă au refuzat să laude şi să sprijine sistemul, nici nu au îmbrăţişat vreo formă deschisă de protest politic.

Pentru Liiceanu, elita intelectuală s-a opus sistemului refuzând să-şi „prostitueze cuvintele” şi să scrie cărţile propagandistice pe care regimul le vroia: „Unii dintre noi am avut naivitatea să credem că aveam un angajament politic. Dar acum aflăm de la dvs. că acest mod de a nu ne prostitua cuvintele a fost prea puţin, că el nu a fost un angajamant politic, ci un vinovat apolitism”. Răspunsul Hertei Müller a venit sec, sprijinit pe comparaţia cu ţările din centrul Europei, unde s-au înregistrat mişcări de protest chiar şi în sânul Bisericii şi unde „au fost mai mulţi oameni care au spus ceva împotriva regimului. În România, dacă vrei să vorbeşti de dizidenţă, nu ai ce să spui, decât, eventual, că nu a fost dizidenţă organizată. Radu Filipescu, preotul Calciu, Paul Goma au fost lăsaţi singuri, cine i-a sprijinit? Protestatarii au fost prea puţini şi cine şi-a ridicat capul a fost lăsat singur”.

Concluzia scriitoarei este necruţătoare: rezistenţa prin cultură a intelectualilor este vorbă în vânt („când eu am avut probleme cu dictatura, cei mai mulţi au tăcut”), iar duritatea dictaturii în România se datorează şi intelectualităţii care s-a refugiat în cultură, păstrându-şi astfel o foarte confortabilă neutralitate politică. „Ce vreţi dumneavoastră să laud mi se pare prea puţin, n-am ce să spun. Este o modalitate de a rămâne onest personal, să nu te murdăreşti, dar nu a fost ceva împotriva dictaturii, care să deranjeze clanul de ceauşişti şi securişti. Dacă ar fi fost foarte mulţi care să deranjeze această dictatură, ea nu ar fi putut să se facă tot mai sinistră. Până la urmă, nimeni din Est nu a umblat cu maşina de scris la poliţie ca noi, care trebuia să obţinem permis pentru folosirea ei”, a observat câştigătoarea Nobelului făcând referire la faptul că scriitorii trebuiau să-şi înregistreze maşinile de scris pentru a putea fi identificaţi în cazul în care ar fi apărut manifeste sau scrieri subversive în regim de samizdat.

Scriitorii s-au enervat pe sistem „în sinea lor”

Replicile care au urmat acestui dialog spun multe despre cât de puţin conciliabilă este poziţia celor doi oameni de cultură: „Dumneavoastră aţi fost (să vă înregistraţi maşina de scris – n.r.)?”, a întrebat filosoful. „Da”, a răspuns Herta Müller. „Eu n-am mers”, a contraatacat Liiceanu. „Oh, sunteţi dizident”, l-a ironizat scriitoarea. „De ce aţi mers?” „Ca să folosesc maşina de scris fără să mă aresteze”. „ Trebuia să fiţi dizidentă şi să vă asumaţi riscul, să nu vă lăsaţi umilită în felul acesta.” „Da, dar vedeţi, n-am fost. Poate nici n-am fost dizidentă, pe când alţii au fost, cei care şi-au scris cărţile cu limbaj curat (necontaminat cu propagandă – n.red.)”.

Înţepăturile şi contrele au fost prezente pe toată durata dezbaterii – când povesteşte despre situaţiile umilitoare în care te punea regimul comunist, Gabriel Liiceanu remarcă, ironic, „asta ni s-a întâmplat mai multora”, iar Herta Müller ripostează: „Trebuia să vă enervaţi”, replica urmata de aplauzele publicului. „Dar ne-am enervat”, spune Liiceanu. „Desigur. Şi asta a fost tot”, conchide scriitoarea, în hohotele asistenţei.

(more…)

Ziare.com propune rubrica “Sa ne amintim”: Savantul Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei – Romanul salvator a milioane de vieti. Un Nobel mai putin pentru Romania

Nicolae Paulescu, savantul si medicul roman, a descoperit in 1916 un hormon numit de el pancreina ce ajuta la normalizarea nivelului glicemiei la diabetici. In lucrarile sale el explica cum poate fi obtinuta si rolul acesteia, formuland pentru prima data baza unui tratament impotriva diabetului.

Paulescu a studiat medicina in Paris incepand cu 1888 si titlul de Doctor in Medicina il obtine in 1897. Dupa aceasta perioada a studiat chimie biologica si fiziologie la Facultatea de Stiinte din Paris si in 1899 obtine si titlul de Doctor in Stiinte. In 1900 se intoarce in Regat si devine profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicina si Director al Clinicii de Medicina Interna al Spitalului Sfantul Vincent in Bucuresti.

Descoperirea insulinei

Diabetul in secolul XIX ducea in multe cazuri la moartea bolnavului, de la punerea diagnosticului unii pacientii supravietuind cel mult cateva luni. Paulescu isi foloseste vastele cunostinte dobandite in anii de studii pentru a incerca dezvoltarea unui remediu impotriva bolii. In conditii grele reuseste sa extraga pancreina, mai tarziu cunoscuta ca insulina, din pancreas si o foloseste intr-un experiment pe un animal diabetic. El observa ca dupa injectarea compusului, nivelul glicemiei redevine stabil.

Cercetarile lui sunt amanate datorita ocupatiei germane a Bucurestiului, dar descoperirea sa o publica in diverse articole si carti dupa razboi si isi breveteaza modul de obtinere a insulinei la Ministerul Comertului si Industriei in 1922. Din pacate instrumentele invechite ale lui Paulescu nu ii permit inceperea testelor clinice pe oameni.

In Toronto, o echipa formata din Frederick Banting si Charles Best, cu sprijinul lui J.J.R. MacLeod intampina probleme serioase cu extragerea insulinei intr-o forma mai putin toxica pentru oameni. Bertram Collip a fost adus de MacLeod care nu numai ca a reusit sa produca un compus aproape pur, dar a si testat-o pe un subiect uman, tanarul Leonard Thompson devenind prima persoana ce a avut o injectie cu insulina.

Nerecunoasterea muncii lui Paulescu si Collip

(more…)

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova