Posts Tagged ‘Norvegia’

Demonstraţii la Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Constanţa pentru salvarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală din Gulagurile de reeducare din Finlanda. Duminică, 21 Mai, Orele 13.00 – 15.00, la Ambasada Finlandei şi MAE

Duminică, 21 Mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, începând cu orele 13.00, au loc în mai multe oraşe din ţară demonstraţii de solidaritate cu toate familiile de români vitregite de copii în mod barbar.

În Bucureşti are loc o adunare publică pentru susţinerea dnei dr. Camelia Smicală în faţa autorităţilor române şi finlandeze.

Manifestaţia de solidaritate cu dr. Camelia Smicală şi copiii dânsei, Mihai şi Maria, este autorizată şi începe în faţa Ambasadei Finlandei din Bucureşti şi se încheie la MAE, unde se va înmâna un protest oficial. Participanţii sunt îndemnaţi, dacă pot, să vină în costume naţionale şi cu drapelul naţional tricolor. Cel mai important însă, este să vină! 

Cei doi copii au fost răpiţi de statul finlandez şi au fost abuzaţi psihic şi fizic într-un mod care aminteşte de practicile totalitare, antiumane, ale regimurilor naziste şi comuniste. De exact un an, Maria, de 10 ani, şi Mihai, de 11 ani, sunt separaţi în centre de plasament diferite. Nici Ambasada României în Finlanda nu are acces – nici măcar telefonic – la cei doi copii, cetăţeni români.

Finlanda are obligaţia să respecte toate drepturile unor cetăţeni europeni!

Alte demonstraţii au loc la Timişoara – Piaţa Operei, Cluj Napoca – Piaţa Avram Iancu, Braşov – Piaţa Sfatului, Iaşi – Prefectură, Constanţa – Prefectură.

Doamne, ajută!

Evenimentele FB pentru Bucureşti şi Cluj, aici:

CLUJ şi BUCUREŞTI

Citiţi şi:

ÎMPREUNĂ PENTRU TOȚI COPIII!

de  George Alexander

În timp ce MAE fuge de responsabilitate, românii încep proteste în Bucureşti şi în ţară pentru eliberarea copiilor doctoriţei Camelia Smicală din lagărele de minori din Finlanda. VIDEO cu Maria Grapini în Parlamentul European

Duminica, 21 Mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, după slujbă, începând cu orele 13.00, românii din București sunt asteptați la Ambasada Finlandei din str. Atena nr. 2

ACTUALIZARE: De Ziua Internațională a Familiei, Maria Grapini a pledat în PE pentru cazul Cameliei Smicală “Comisia trebuie să solicite autorităților finlandeze să redea copiii mamei!”

În timp ce situația copiilor doctoriței Camelia Smicală răpiți de autoritățile finlandeze este din ce în ce mai dramatică, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu (76 ani), dă semne de Alzheimer sau cel puțin de autism, ca să nu ne gândim din prima la complicități revoltătoare cu sistemul criminal care a instituit lagărele copiilor din Finlanda.

La o interpelare a deputatului de diaspora Doru Coliu privind demersurile întreprinse de MAE pentru apărarea drepturilor omului, parentale și ale copiilor – ca să nu mai vorbim de cele de “cetățean european” – în cazul Familiei Smicală, ministrul de Externe răspunde cu mâna proprie că România “urmărește” toate aceste cazuri și, totodată, a “adresat o recomandare Finlandei în sensul respectării prevederilor Convenției din 1989 privind drepturilor copilului” (document uimitor atasat). Gura păcătosului, adevăr grăiește: MAE… “urmărește”. Și… cam atât! Aceasta a fost cadoul pe care l-a făcut Ministerul Afacerilor Externe Cameliei Smicală de Ziua Internațională a Familiei. O zi grea pentru Camelia Smicală și unul dintre copiii săi, care a ajuns în pragul disperării. Cum ea are interdicție de a vorbi cu propriii copii mai mult de o dată pe lună, a apelat, normal, la ambasada. La solicitarea consulului de a vorbi cu copilul – cetățean român – Barnevernetul finlandez i-a răspuns cu tupeu diplomatului român că “n-are voie” să discute cu el. Altfel suntem “cetățeni europeni”… Și “avem drepturi”. Unul dintre ele: dreptul de a fi călcați în picioare.

 

Ce trebuia sa facă MAE, chiar și din păpușoi

În cazuri similare, cu copii ai altor state europene furați de sistemele de tip Barnevernet, președintele, premierul și ministrul de Externe nu au pregetat să intervină direct. Într-un astfel de caz care cutremură Cehiei, de exemplu, s-a implicat personal chiar președintele Miloš Zeman, care a criticat dur aparatul de “protecția copilului”, pe care l-a asemuit cu Lebensborn, programul SS prin care erau “arianizați” copii înfiați sau răpiți din țările ocupate de Germania nazistă, așa cum am scris și noi și după cum amintește, menționând și cazul Bodnariu, prestigioasa revistă FORBES. Iar legendarul jucător de hochei Dominik Hasek și-a oferit medalia olimpică de aur ca semn de solidaritate.

Într-un alt caz, ministrul de Externe al Indiei a declarat “război diplomatic” Norvegiei, până când aceasta a returnat copiii furați unei familii de cetățeni indieni. Dar noi suntem cetățeni europeni. Și n-avem drepturi! Și, se pare, n-avem nici ministru de Externe. Pentru că el se piaptănă, în timp ce admiră vălătucii propriului trabuc. De ce să cheme ambasadorul Finlandei la ordine, de ce să trimită o notă verbală la MAE al Finlandei, de ce să pună mâna pe telefon și să-și sune omologul, de ce să-l informeze pe Președinte și acesta să ia atitudine în apararea unor cetățeni români abuzați și torturați, psihic și fizic!? Nu mai bine “recomandăm” și “urmărim”? După cum spuneam, sperăm că această atitudine pasivă nu are legătură cu faptul că unul dintre acționarii sistemului de “reeducare” finlandez este patronul filo-nazist al IKEA, care face afaceri în România de pe vremea lui Ceaușescu, pe când doctorul în științe sociale și politice Teodor Meleșcanu se specializa pentru sistemul comunist tocmai la Geneva. Dar vom reveni pe subiectul miliardarului Ingvar Feodor Kamprad și a legăturilor lui cu lumea nazistă și cea comunistă într-un alt material.

Parlamentari cărora le pasă

Nu aceeași atitudine jemanfișistă a avut europarlamentarul român Maria Grapini care – cinste ei! – a avut ieri seară o intervenție în plenul Parlamentului de la Strasbourg solicitând dreptate pentru Camelia Smicală și copiii ei. “Cel mai important lucru e că am vorbit azi, de Ziua Familiei, despre românca noastră din Finlanda care a fost despărțită de copii. Sper să fi auzit și Dumnezeu rugamintea mea adresată Comisarului prezent în sală: Să se investigheze acest caz și să se redea copiii mamei! Niciodată o mama care este sanatoasă și poate să-și îngrijească copiii nu ar trebui desparțită de cele mai dragi ființe!”, a declarat Maria Grapini.

Europarlamentarul român – singurul interesat de soarta Familiei Smicală – i-a adresat chiar si o scrisoare Primului Ministru al Finlandei, Juha Sipila, pe care v-o prezentăm în exclusivitate mai jos. Totodată, deputatul Constantin Codreanu a anunțat într-o transmisie video că intenționează să se deplaseze la fața locului împreună cu o delegație a parlamentarilor de diaspora, pe 31 mai. Tot tânărul și energicul Constantin Codreanu a dezvăluit că ambasadoarea Finlandei, Paivi Pohjanheimo, a insistat ca partea română să nu intervină în acest caz și, mai ales, să nu îl mediatizeze. Aceeași “recomandare” o făcuseră și unii diplomați români familiilor Nan și Bodnariu, ceea ce, dacă acestea i-ar fi ascultat, ar fi dus la pierderea iremediabilă a copiilor lor. Aceasta ne aduce aminte că, de fapt, așa cum în premieră a afirmat și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, chiar fostul reprezentant al MAE în Finlanda este unul dintre principalii vinovați pentru situația actuală, deoarece ciudatul personaj trimis de Băsescu la Helsinki pe post de ambasador, pe numele lui Cătălin Avramescu, a ignorat total cazul doctoriței Camelia Smicală, lăsând-o prada abuzurilor sistemului finlandez. Neregulile grave ale lui Avramescu includ blocarea eliberării documentelor de identitate românești pentru cei doi copii răpiți, Mihai și Maria, lipsa oferirii ajutorului consular unor cetățeni români aflați într-o situație critică de urgență și fuga până și de o întâlnire cu doctorița persecutată, pe tot parcursul mandatului său. Ceea ce se constituie în grave abuzuri în serviciu.

Chemare la demonstrații de solidaritate, duminică, 21 mai

Cum autoritățile statului nu fac nimic, după cum se vede, români din întreaga țară au anunțat că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu Familia Smicală. Astfel, Duminica, 21 Mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, după slujbă, începând cu orele 13.00, românii din București sunt asteptați la Ambasada Finlandei din str. Atena nr. 2, la doi pași de MAE, pentru a începe eliberarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală. De la Ambasada Finlandei, în jurul orelor 15.00, demonstranții se vor deplasa la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru a depune un protest vizavi de starea de letargie aratată față de salvarea a doi cetățeni români, copiii Mihai și Maria, abuzați fizic și psihic de un stat străin cu apucături ce amintesc de practicile naziste.

La București și-au anunțat participarea atât parlamentarii de Diaspora cât și personalități ca Paul Hitter, cunoscutul artist care s-a remarcat și prin pozițiile sale pro-familie. Se anunță mitinguri simultane de solidaritate în întreaga țară. Până acum, dupa Deva și Piatra Neamț, membri ai societății civile, ca George Alexander, profesori sau tineri din Liga Studenților Iași și ASCOR au stabilit deja demonstrații la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța. De la București, Civic Media transmite prin intermediul Facebook: “Invităm românii din toată țara și chiar și din lume să se ralieze acestor acțiuni și să-și arate compasiunea față de o mamă vitregită de un regim cu iz totalitarist. Iesiți, chiar și în fața Bisericilor, sau un piețele centrale ale localităților, cu un simplu mesaj de solidaritate pentru Camelia Smicală și copiii ei, care ulterior sa fie fotografiat și postat aici, pentru a fi trimis MAE, Ambasadei Finlandei și Familiei Smicală. Fie ca Sfinții Împărați Constantin și Elena să mijlocească aducerea în patria lor a celor doi micuți! Vă așteptăm!”. De asemenea, românii care doresc să transmită mesaje de solidaritate cu aceasta familie greu încercată o pot face scriind la [email protected][email protected][email protected][email protected] sau pe pagina https://www.facebook.com/FinlandFreeMariaAndMihai/.

“Statele nu au dreptul să îndepărteze definitiv copiii din familiile lor fără motive imperioase în circumstanțe extraordinare”, scrie în Forbes, Laurence Wilkinson, avocat, care lucrează din Strasbourg, Franța, pentru organizația ADF International. Poate se aude și în strada Speranței nr. 10, comuna Chiajna, Ilfov, pe malul Dâmboviței, printre vălătucii de trabuc. Noi nu ne pierdem speranța.

Victor Roncea pentru ActiveNews

Evenimentul Facebook (cu harta) AICI

Strigătul unei mame disperate şi abandonate de statul român: “Îi rog pe români să nu se oprească din proteste!” – INTERVIU cu Dr. Camelia Smicală Jalaskoski şi despre minunea Părintelui Justin cu micuţa Maria Smicală Jalaskoski

Citiţi: Strigătul disperat al unei mame către statul român: “I-am cerut Preşedintelui Iohannis repatrierea noastră din Finlanda. Îi rog pe români să nu se oprească din proteste” – INTERVIU cu Dr. Camelia Smicală Jalaskoski

Citiţi şi: Iadul din Arhipelagul Gulag al copiilor din Finlanda. Cazul Camelia Smicală Jalaskoski şi Afacerea de 1 miliard de euro în care e băgat şi fondatorul IKEA

Vedeţi şi: O nouă minune a Părintelui Justin Pârvu: viaţă pentru Maria, fiica doctoriţei Camelia Smicală, acum răpită de Finlanda

 

DREPTATEA PENTRU FAMILIA BODNARIU ŞI FAMILIA NAN! Norvegia, eliberează-ne copiii acum! Protest Global: 20 de ţări, 60 de oraşe. Bucureşti, Piaţa Victoriei, Ora 11.00. VINO ŞI TU! Barnevernet, free our children!

Bodnariu Family

Profesorul Ilie Bădescu: “Voi încheia cuvântul meu în umbra grăzăviei celui mai recent război care devastează astăzi Europa căzută în cumplita nesimțire față de drama copilului. Occidentul are o tradiție de o extraordinară și înaltă, metafizică semnificație: cruciada copiilor. Într-o vreme în care Europa adultă, a maturilor, bogați și îmbuibați, n-a mai fost în stare să facă nimic pentru apărarea valorilor creștine, a sufletului creștin, s-au ridicat copiii prin teribila cruciadă a copiilor. Ceea ce se întâmplă în Europa zilei, deja obosită, cu adulți demisionarzi, ruptă de trăirea crucii, este că din umbra părinților ies copiii să apere crucea, pe Iisus Domnul care ne-a prevenit odată: „De nu veți fi precum unii ca aceștia nu veți vedea împărăția cerurilor”.

Copiii Familiei Nan

Copiii familiilor Nan şi Bodnariu sunt vârful de lance al cruciadei copiilor pentru cruce într-o Europă care a aruncat crucea, îi reprimă pe cei ce se declară adepți ai lui Iisus, pe europenii iudeo-creștini. Războiul acesta are în centru, ca-n vremurile biblice, tot tema copilului. Adeverind astfel că omenirea stă atârnată și deci ținută să nu se prăbușească în abisul neființei, al nimicirii, de singurul ei cadru susținător și deci salvator: mama cu copiiii de la sânul ei. Nu statul și copii, ci mama cu pruncii ei, sunt cei care inaugurează ciclul salvator al omenirii, și acest ciclu reîncepe mereu și mereu cu momentul în care mama își duce copiii la sânul dătător de viață al alăptării. Cu scena aceasta încep toate și cu deformare ei se sfârșesc toate, se rostogolesc în nimicire și nemernicie.”

Detalii despre cele două cazuri: BodnariuFamily.org şi AgnusDei

protest-pt-familia-Bodnariu-ambasada-Norvegiei

 

PROTEST INTERNAŢIONAL PENTRU FAMILIA BODNARIU. ALĂTURAŢI-VĂ!

Bodnariu Family

Alianţa Familiilor din România

informeaza:

PROTEST INTERNATIONAL PENTRU FAMILIA BODNARIU

Drama familiei Bodnariu din Norvegia a trezit spiritul solidaritatii si a creat coeziune printre romanii de pretutindeni, dar si printre strainii care impart aceleasi valori crestine cu privire la familie.
O serie de proteste sunt planificate la nivel INTERNATIONAL si militeaza pentru reintregirea familiei Bodnariu. Va rugam sa participati la proteste.
Programul protestelor este:

1. Oslo, Norway – 05.01.2016, 5:30PM – 8:30PM Locatie: Eidsvolls plass, 0162 Oslo Event: https://www.facebook.com/events/492…

2. Washington, USA – 08.01.2016, 9:30AM – 1:30PM Locatie: Norwegian Embassy, 2720 34th Street NW, Washington, DC 20008 Event: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/…

3. Barcelona, Spain – 08.01.2016, 10:00AM Locatie: Norwegian Consulate, Carrer de Balmes, 184, 08006 Barcelona

4. London, UK – 08.01.2016, 11:00AM – 2:00PM Locatie: Norwegian Embassy, 25 Belgrave Square, London SW1X 8QD Event: https://www.facebook.com/events/961…

5. Dublin, Ireland – 08.01.2016, 12:00PM – 3:00PM Locatie: Norwegian Embassy 34 Molesworth Street, Dublin 2 Event:https://www.facebook.com/events/103…

6. Copenhagen, Denmark – 08.01.2016, 12:00PM – 2:00PM Locatie: Dampfærgevej 10, 2100 København, Copenhagen Event: https://www.facebook.com/events/673…

7. Frankfurt, Germany – 09.01.2016, 10:00AM – 12:00PM Locatie: Hauptwache 60547 Frankfurt Event: https://www.facebook.com/events/150…

8. Rome, Italy – 09.01.2016, 10:00AM Locatie: Piazza Santa Prisca, Via Delle Terme Deciane 7, Rome Event: https://www.facebook.com/events/163…

9. Timisoara, Romania – 09.01.2016, 11:00AM – 12:00PM Locatie: Prefectura Judetului Timis, Bulevardul Revolutiei din 1989 17A, Timisoara Event: https://www.facebook.com/events/172…

10. Cluj-Napoca, Romania – 09.01.2016, 01:00PM – 03:00PM Locatie: Piata Unirii, Cluj-Napoca Event: https://www.facebook.com/events/880…

11. Constanta, Romania – 09.01.2016, 01:00PM – 03:00PM Locatie: Prefectura Constanta, Bulevardul Tomis 51, Constanta Event: https://www.facebook.com/events/986…

12. Hague, Netherlands – 09.01.2016, 11:00AM – 14:00PM Locatie: Norway Embassy, Eisenhowerlaan 77J NL – 2517, Hague Event: https://www.facebook.com/notes/noor…

13. Bucharest, Romania – 09.01.2016, 12:00PM – 14:30PM Locatie: Piata Victoriei, Bucharest Event: https://www.facebook.com/events/112…

14. Brussel, Belgium – 09.01.2016, 2:00PM – 5:00PM Locatie: Norwegian Embassy, Rue Archiméde 17, 1000 Brussel Event: https://www.facebook.com/events/150…

15. Torino, Italy – 09.01.2016, 03:00PM – 06:00PM Locatie: Piazza Vittorio Veneto, Torino Event: https://www.facebook.com/events/216…

16. Ottawa, Canada – 09.01.2016, 12:00PM – 2:00PM Locatie: Norwegian Embassy, 150 Metcalfe Street, suite 1300, Ottawa, Ontario K2P 1P1 Event: https://www.facebook.com/events/168…

17. Madrid, Spain – 10.01.2016, 2:00PM – 4:00PM Locatie: Norwegian Embassy, Calle Serrano Nr. 26, 28001 Madrid Event: https://www.facebook.com/events/483…

18. Prague, Czech Republic – 16.01.2016. 01:00PM Locatie: Norwegian Embassy, Hellichova 1, 118 00 Praha, 1 Mala Strana Event: https://www.facebook.com/events/447…

19. Riga, Letonia – 16.01.2016, 1:00PM Locatie: Norwegian Embassy, Zirgu iela 14, Rīga

20. Moscow, Russia – 16.01.2016, 1:00PM Locatie: Norwegian Embassy Ulitsa Povarskaya St, 7, Moscow

21. Vienna, Austria – 16.01.2016, 11:00AM – 05:00PM Locatie: Norway Embassy, Reisnerstraße 55-57, 1030 Vienna Event: https://www.facebook.com/events/113…

22. India – 17.01.2016 – will follow

23. Bratislava, Slovakia – 23.01.2016, 1:00PM Locatie: Norwegian Embassy Palisády 29 811 06 Bratislava-Staré Město Event: https://www.facebook.com/events/218…

24. Varsovia, Polonia – 30.01.2016, 1:00PM Locatie: Norwegian Embassy Ul. Chopina 2 A, 00-559, Warsaw

protest-pt-familia-Bodnariu-ambasada-Norvegiei

Alina Mungiu Pippidi a încasat peste jumătate de milion de euro la SAR şi n-are 2000 de lei pentru o angajată. SUMELE PRIMITE DE LA SOROS de “societatea civilă” “ecologistă” în ulimii ani. TOTAL: 3,136,026 USD. TABEL NOMINAL . “România curată” o afacere “non-profit” de 236.875 euro

Alina Mungiu Pippidi de la Romania Curatata de Dan AdamescuO domnişoară de 45 de kg – dupa cum s-a autodescris – a fost obligată de instanţă să plătească o amendă de 2000 de lei după ce anul trecut s-a remarcat ca portavocistă între “tinerii mânioşi” de sorginte marxistă care au “ocupat” Clujul pentru a “salva” Roşia Montana. Scandal mare pe site-ul matronat de Alina Mungiu Pippidi, sub titulatura “România curată – cu ochii pe voi” (plagiat după revista Mişcarea a Mişcării Pentru România). La cererea publicului, “România Curată (prin Societatea Academică din România, titular de cont) a decis deschiderea unui CONT DE SOLIDARITATE” pentru întrajutorarea tinerei şi a altora ca ea, aflăm de pe site-ul numit. Înţelegem că suma a fost atât de mare încât, iată, se creează un (nou) cont al SAR.

Dar domnişoara de 45 de kg şi şefa sa, de ceva mai multe kg, uită să menţioneze în articolul flamboiand care a încins pe net “idioţii folositori” că tânăra în cauză este chiar angajata societăţii care militează pentru ea, ca “coordonator al Coalitiei pentru Universitati Curate” şi “asistent de proiect in cadrul proiectului Mobilizarea universitatilor pentru combaterea discriminarii”. Să înţelegem că marea doamna Mungiu o plăteşte pe domnişoara mică ca o furnică cu un salariu sub cel minim pe economie? Sperăm că nu! Dar, totuşi, nici una dintre vocalele vedete ale SAR, ca domnul Guran, care beneficiază de sponsorizare de la OMV-GAZPROM, sau deontologul Tolontan, cu cei 508.018 euro pe care-i primeşte, pe an, de la puşcăriaşul Dan Voiculescu, n-ar fi putut oare s-o ajute pe biata lor colegă de muncă cu câteva sute de euro amărâte? Sau măcar ruble convertibile… Dar marea doamna Mungiu, care încasează şi ea, ca angajată anticoruptă a puşcăriaşului miliardar Dan Adamescu, un salariu bunicel, n-ar fi putut s-o ajute pe micuţa sa amploaiată?

Mă aşteptam ca măcar patronatul SAR, reprezentat de membri fondatori ca Pleşu, Liiceanu şi Patapievici (lista aici) să intervină cu câteva grăunţe din buzunarul lor de intelectuali ai tuturor regimurilor pentru clona Nataliţei Morari de la Chişinău. La fel cum mă aşteptam ca o societatea care militează atât de febril pentru transparenţă instituţională, curăţenie şi anticorupţie să afişeze pe site-ul ei Rapoartele anuale şi sponsorii cu totalul sumelor intrate în conturile SAR an de an. Egalitate, dar nu pentru căţei? Aşa se pare. Pentru că toate aceste date lipsesc de pe site-ul dâmboviţean al Societăţii Academice din România (asta ne aduce aminte de PCdR). Ceea ce nu se poate la Centrul “anticorupţie” pe care doamna Mungiu şi l-a “tras” pe lângă şcoala din Germania unde activează, şi de pe site-ul căruia aflăm – în dreptul rubricii “Donatori şi Clienţi” (!), respectiv parteneri – că sponsorul principal al proiectului este “Institutul Societăţii Deschise” Soros. Desigur, ce dă Soros în Germania ramâne în Germania. Dar ce dă Soros în România, unde se duce, de nici măcar o amendă amărâtă nu se poate plăti din fondurile lui şi este nevoie să se cerşească pe internet pentru a se acoperi suma de 2000 de lei?

E drept, domnişoara lucra la Coaliţia pentru curăţenie. Probabil unii dintre Dvs n-aţi observat că Coaliţia s-a transformat peste noapte în Alianţa pentru curăţenie. Pentru o împrospătare de fonduri. Dacă micuţa portavocistă ar fi lucrat la Alianţă şi nu la Coaliţie ar fi putut probabil să pună deoparte măcar un leu din “fondurile norvegiene” primite de SAR pentru proiectul finanţat în cadrul Fondului ONG prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 în valoare totală de 236.875 euro din care 84,8% reprezintă finanțare nerambursabilă, pe perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016, respectiv “Romania curata“, site unde, subliniez, ni se scrie că toată lumea lucrează pe bază de “voluntariat”. Şi-atunci pe ce se duc cei 236.875 euro (118.437,5 euro pe an)? Pe sfaturile Alinuţei?

Acum depinde şi când s-a angajat mititica de 45 de kg. Pentru că dacă ar fi fost ONG-istă de mică-mică, ar fi putut păstra măcar câţiva leişori din finanţările încasate de Alina Mungiu Pippidi de la fondul ONG-ist controlat de Soros, respectiv CEE Trust, de unde matroana SAR a primit: Martie 2007 ‐ Februarie 2008 (1 an) 40,300 USD (pentru “Coaliţia pentru un Parlament curat“); Aprilie 2008 ‐ Mai 2009 (1 an) 95,500 USD (pentru “Coaliţia pentru Universităţi curate“); Iunie 2009 ‐ Iulie 2010 (1 an) 93,500 USD (tot pentru “Universităţi curate“); Septembrie 2010 ‐ Aprilie 2012 (1 an si 7 luni) 120,000 USD (pentru “România curată“). Un Total oarecare de 349,300 USD.

Bani grămadă, care reprezintă circa 10% din totalul mai general al sumelor livrate de Soros miliţienilor “spirituali ” şi brigăzilor “ecologiste” ale “societăţii civile” din România în ultimii ani, Total care se ridică la 3,136,026 USD (Tabelul mai jos). Am văzut rezultatele acestor sponsorizări Soros în toate acţiunile SAR, ale “tinerilor mânioşi” de la Cluj sau din Piaţa Universităţii de la Bucureşti, ca şi din toţi porii doamnei Mungiu. Remarcăm însă că din bilanţul de mai sus lipsesc ultimii doi ani. Gaură in memoria CEE Trust, gaură pe site-ul SAR. Dar, sperăm, nu şi în buget!

Oricum, aşa, ochiometric, nu putem să nu observăm că macar adunând sumele astea două tot o punem de vreo jumătate de milion de euro. Pentru democraţie, nu pentru căţei. De căţeluşe ce să mai vorbim?…

PS: Evaluată la kg, colegii micuţei activiste SAR-iste n-ar fi trebuit să dea din buzunarul lor de “voluntari”  decât 44, 44 lei/kg. Pai un somon e mai scump!

Nota bene: Suma de 236.875 euro este primită de SAR prin “EEA Grants – Norway Grants“, un conglomerat ciudat care reuneşte fonduri din Norvegia, liliputanul Liechtenstein si Islanda. Islanda, dacă vă aduceţi aminte, este prima ţară din Europa şi probabil din lume care a intrat în faliment. Islanda a fost apoi cumpărată rapid de Rusia, care i-a împrumutat 4 miliarde de euro din Trezoreria Federatiei Ruse. Acum are bani de “filantropie” pentru “Holocaustul Roma” din România? Aşa numitele “fonduri norvegiene“, de care beneficiază mărinimos şi Alina Mungiu Pippidi având printre scopurile enunţate în proiect să adune 2.000.000 de vizitatori pe site-ul România Curată în 2 ani (eu am de unul singur peste 12.000.000 în cinci ani de blog), au intrat recent şi în dezbaterea publică a specialiştilor americani. O investigaţie complexă realizată de New York Times a conchis într-un material de analiză publicat pe 6 septembrie a.c. că aceste fonduri sunt destinate “cumpărării influenţei de către puteri străine“. Practic, conform experţilor americani citaţi, destinatarul lor, în cazul de faţă Alina Mungiu Pippidi, devine agent de influenţă al unei puteri străine.

Bonus: Iată şi sumele încasate în ultimii ani de “societatea civilă”, în special cea “ecologistă”, de la Reţeaua Soros, considerată de specialişti drept o mască a serviciilor speciale ruseşti. În tabelul de mai jos avem în vedere doar finanţările adunate din surse deschise:

Sume incasate de societatea civila ecologista din Romania de la Soros 1Sume incasate de societatea civila ecologista din Romania de la Soros 2

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova