Posts Tagged ‘novaia europskaia’

Mi-a scris consilierul presedintelui Romaniei, i-am raspuns si eu sefului statului, Traian Basescu, si am adaugat si protestul Civic Media catre MAE de la Kiev. Cazul Hagi Curda si cum a reactionat MAE roman in cazul Ucraina vs Roncea si ZIUA

Petitia nr.20748
Data: 09-08

Domnule Victor Roncea,

Va multumim pentru mesajul adresat Presedintelui României, Domnul Traian Basescu.

Dupa cum probabil stiti deja, ministrul afacerilor externe român, (sic) a solicitat în cadrul întrevederii din 18 iulie 2011 cu omologul sau ucrainean, identificarea unor masuri de crestere a încrederii între Bucuresti si Kiev, care sa conduca la evitarea unor situatii precum cele care au avut loc la 16 iulie 2011.

Cu stima,

Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu

 

Stimate Domnule Gabriel-Cristian Piscociu,

Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Chiar ma intrebam daca presedintele Romaniei isi va mai aduce aminte intr-o zi ca inca mai exista in aceasta tara si altfel de ziaristi decat cei cu care s-a obisnuit sa se intretina zilnic, in acesti sapte ani, cu precadere in ultimii trei.

Desigur, am urmarit prestatia ministrului de Externe al Romaniei de la intalnirea cu omologul sau ucrainean, avuta chiar la doua zile dupa incidentul de la Hagi Curda, asa cum a fost prezentata pe site-ul MAE roman: “Participarea României la Grupul de Prieteni ai Ucrainei şi întâlnire între miniştrii T. Baconschi şi K. Grişcenko” (http://mae.ro/node/9804).

Citez: “Ministrul Baconschi a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din regiunea Odesa.”

Se pare insa ca “identificarea masurilor de crestere a increderii” a fost eficienta, dar numai intr-un singur sens, de la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” spre Kiev, nu si invers. Din pacate, reactia edulcorata a diplomatiei romane in acest caz a dus la accentuarea agresiunii asupra romanilor din Ucraina, in special in ceea ce priveste situatia Bisericii si comunitatii romanesti de la Hagi Curda.

Dupa cum probabil stiti, poate chiar mai bine decat mine, securitatea ucraineana nu a luat in seama deloc enuntul “pro-pasiv” al ministrului Teodor Anatol Baconschi, contrar preceptelor diplomatiei “pro-active” promovate de inaintasul sau, Mihai Razvan Ungureanu. Iata un articol pe aceasta tema, preluat de Ziaristi Online de la Jurnal de Chisinau: “Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace” (http://www.ziaristionline.ro/2011/08/07/epitropul-de-la-hagi-curda-terorizat-de-securitatea-ucraineana-mae-roman-ca-de-obicei-tace/).

In opinia Asociatiei Civic Media, autoarea protestului inaintat sefului statul roman, domnul Traian Basescu, atitudinea umila a actualilor reprezentanti ai diplomatiei de la Bucuresti fata de politica agresiva a Kievului la adresa comunitatilor romanesti din Basarabia istorica si nordul Bucovinei nu face decat sa stimuleze autoritatile ucrainene in atitudinea lor sfidatoare fata de valorile europene si drepturile minoritatilor, consfintite de normele Consiliului Europei si ale Natiunilor Unite. Ca este o politica tactica si strategica bine pusa la punct, este treaba lor. Problema noastra este ca nu avem la randul nostru nici un raspuns de ordin tactic si strategic in fata unor asemenea provocari.

La ce foloseste “identificarea masurilor de crestere a increderii” daca drepturile celor doi jurnalisti romani – dupa cum sunt inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Constitutia Romaniei – raman incalcate iar institutia de stat insarcinata sa ii apere, prin insasi misiunea existentei sale – din banii contribuabililor! -, a tacut, a tacut si iar a tacut?!

Nu in ultimul rand tin sa va amintesc ca, intr-un caz similar, al declararii mele drept “persona non grata” de catre autoritatile de la Kiev, in “era” Kucima, tot ca urmare a unor articole de presa, la fel ca in cazul celor doi ziaristi “pedepsiti” acum in acelasi stil rudimentar  – Valentin Tigau de la Radio Romania International (post al statului roman) si Simona Lazar de la Jurnalul National – Ministrul de Externe al Romaniei de la acea vreme, desi PSD-ist, nu a ezitat sa inainteze un protest scris Kievului si sa-l cheme la ordine pe reprezentantul Ucrainei la Bucuresti, exprimand “profunda ingrijorare” a statului roman si solicitand “ridicarea neintarziata a acestei masuri abuzive”. Acte absolut firesti ale unui stat membru NATO si UE fata de tupeul nemarginit al unui stat construit din teritorii straine lui, grupate artificial intr-o republica membra a urmasei URSS, CSI, ea insasi o succesoare de facto si de jure a Uniunii Sovietice.

De asemenea, incurajate si de atitudinea ferma a MAE roman, au inaintat proteste oficiale catre MAE ucrainean si presedintele Kucima toate organizatiile internationale de aparare a libertatii presei si jurnalistilor, de la Asociatia Mondiala a Ziarelor si Editorilor de Presa – www.wan-ifra.org la Institutul International de Presa si Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor din SUA si chiar si Misiunea SUA la NATO, care a solicitat la randul ei explicatii, in ciuda intereselor geopolitice majore existente la Bruxelles si Washington in privinta acestui teritoriu amalgamat (vedeti arhiva ziarului ZIUA de luni, 30 iunie 2003 si editiile urmatoare sau arhiva Roncea.ro – facsimile mai jos).

Aceasta reactie a fost o consecinta, repet, a atitudinii ferme a Romaniei ca stat suveran si a respectului fata de presa romana de la acea vreme. Lipsa acestora duc, iata, iarasi si iarasi, la umilirea si terorizarea romanilor din Ucraina, de care raspunde in primul rand seful statului, domnul Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte al tuturor romanilor, si pe plan intern, la desconsiderarea totala a putinilor jurnalisti care isi mai fac meseria in sprijinul idealurilor nationale si al revelarii adevarului, chiar si cu picatura, intr-un ocean de minciuni si ura specific atmosferii bolsevice a anilor ’50.

Sper ca actiunile viitoare ale sefului real al diplomatiei romane sa-mi demonstreze ca nu v-am scris degeaba si ca mesajele noastre or sa ajunga intr-un final si in mapa sa de “interese nationale”.

Cu regret momentan,

Al Dvs,

Victor Roncea,
Jurnalist
Asociatia Civic Media

PS: Va trimit alaturat si protestul inaintat de Civic Media ministrului de Externe al Ucrainei si ambasadorului Kievului la Bucuresti, ramas, insa, fara raspuns, probabil si in lipsa unei solidarizari a breslei descompuse de azi si a organizatiilor care sustin ca reprezinta drepturile jurnalistilor dar sunt mai degraba preocupate de ce a mai spus Basescu despre tigani si daca le da si lor Soros vreun gram de aur dupa ce intra ungurii in posesia Rosiei Montane…

Protest and Request from Civic Media Association

“History will never leave out someone without paying his price for treason”

To: Ukrainian Foreign Ministry

The Ukrainian Embassy in Romania

HE Konstantin Grişcenko

HE Markiyan Kulyk

Sirs,

We ask you to revoke immediately the interdiction for Romanian journalists Valentin Tigau and Simona Lazar, who were prohibited to enter in present Ukraine and were declared “persona non grata” for 5 years starting 2009.

Also we would like you to formulate a public apologize for restricting their fundamental rights, freedom of movement and freedom of expression and freedom of the press.

As you must know, this Saturday, on 16 of July, two buses with more than 100 Romanian and Moldavian citizens on board – among them journalists, students, officials and NGO representatives – were kept for hours at the Reni customs house on the border between Moldova and Ukraine.

The Romanians and Moldavians citizens of Romanian ethnic origin were planning to attend the dedication of the first Romanian Orthodox Church rebuild in Ukraine, in Romanian minority village Hagi Curda  – renamed Kamasovka in Ukrainian.

At the border, two Romanian journalists were turned back. The others, 130 persons, were eventually allowed to enter Ukraine and attend the event, following the intervention of the Romanian Consulate representatives in Odessa send by the Romanian Foreign Affairs Ministry (MFA).

The two Romanian journalists were taken by a Police car and taken outside the Ukrainian territory. They were informed that they have a five year interdiction in Ukraine starting in 2009, an act that nobody informed them about.

The two journalists, Valentin Tigau, an editor from National Public Radio (Radio Romania Actualitati – Radio Romania International) and former press corespondent in Republic of Moldova,  and Simona Lazar, from Jurnalul National daily newspaper, had traveled in 2009 in the former Romanian province of south of Bessarabia, since Stalin will from 1944 inside the borders of Soviet Ukrainian Republic, now Ukraine. They published their reports in a series that can be found also on a dedicated Blog – http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com – “The Romanians along us”.

Simona Lazar stated that they were told that they are not allowed to enter Ukraine for five years’ time, the interdiction being issued in 2009 and that back then the two spent four days in Ukraine, working on several reports on the Romanian community there, the Romanian language in the education system and other similar issues. “We were surprised to find out we are not allowed to enter…,” Simona Lazar stated for Mediafax News Agency.

In an public statement gave for “Curentul” daily, Simona Lazar and Valentin Tigau stressed out that this is o commune problem for Eastern countries with a lack of democracy and who are not respecting the elementary and fundamental rights, such as freedom of movement, freedom of expression and freedom of the press. “Our story is not new. Hundred and thousands of other journalists have suffered for telling the truth. Some paid with their own life, such as Gheorghi Gondgadze. Despite this tragic events, journalists have not stopped to seek the truth in order to present them to the people, hoping to change for the better the world we live in. This is what we have done. Our “guilt”. We believed we are not wrong”.

In the past, especially during the dictatorship of hardliner communist Leonind Kucima, such acts were frequent against Romanian  journalists and writers traveling for documentation in Ukraine. In a similar Protest to the Romanian Presidency, from that period, it was underlined that the number of “journalist non grata” in Ukraine was rising year by year: Marian Voicu and his team from the Romanian National Public TV Station TVR, Victor Roncea, at that time Foreign Department Chief Editor with “ZIUA” daily, George Muntean, writer and former vice president of Cultural and Literature Society from Bukovine, Ion Beldeanu, writer, president of the Writers Associations of Suceava, Eugen Patras, former vice president al Romanian Cultural Society “Mihai Eminescu” from Cernauti, etc. We are surprised that these Soviet type of actions are reviving in supposedly democratic Ukraine of today.

Please take all the appropriate actions in order to stop for the future such violation of fundamental rights and freedom of the press as Ukraine sustains that would like to be part of the European family and share the European values that we all respect.

We remind you what a great leader of Romania once stated: “Every Nation has its rights and its duties. There must be respected our rights and the rights of our brothers, which are today outside our borders, as we do respect those of the foreigners that are inside our borders. Lesser than this it cannot be pretended and more than this we cannot offer.”

We are awaiting for your public apology.

Never the less we are awaiting from a minimal sign also from our MFA which kind of forget to defend the rights of the citizens who represents and seems to be more friendly with you than with the Romanians. That reminds us of another minister from Romania sympathizer of Ukraine and of his shameful end: Adrian Severin. History will never leave out someone without paying his price for treason.

Regards,

Victor Roncea,

Journalist / Editor

President

www.CivicMedia.ro

Bucharest, 07.18.2011

Facsimile ZIUA. Pentru descarcare la format mare – clic dreapta si “save image as”.






INEDIT. Extrase din “Romania Under Basescu” by professor Vladimir Tismaneanu

DOCTRINA POPULARA. “In interpretarea corelatiei dialectice dintre doctrina populara si constiinta populista, o contributie remarcabila a fost adusa de catre domnul Traian Basescu, care, in repetate randuri, a subliniat unitatea dintre transformarea doctrinei populare si constiinta oamenilor mici, intrucat “numai atunci cand intelectualii ca domnul Andrei Plesu vor dirija in mod constient procesele sociale si vor obtine efectele voite de ei se va putea vorbi cu adevarat de trecerea de la capitalism si democratie la habarnagism si curvasariei”. (pag. 209)

„Trecerea revolutionara de la socialism la capitalism reprezinta un salt istoric din imperiul necesitatii in imperiul libertatii. Si invers.“ (p. 272)

“Sinteza originala, expresie remarcabila a doctrinei populist-creatoare in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a presedintelui nostru, domnul Traian Basescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a democratiei si a miscarii populare, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice si a imbuibarii tagmei noastre”. (p. 666)

Integral AICI (cu sprijinul profesorului Virgil Magureanu)

Andrei Plesu are “darul limbilor”. Marturisiri despre “Frontul” lui Plesu: Teodor Baconscky, Mihai Razvan Ungureanu, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Cristian Preda


Basescu despre Plesu: Sa candideze daca are capul mai mare decat palaria de ZiaristiOnlineTV

Ati audiat mai sus parerea lui Traian Basescu despre Andrei Plesu. Sa vedem acum cum il vede Plesu pe Basescu:

Intr-un articol din “Dilema” lui Patriciu, intitulat “Ce lipseste pe piata politica”, “geniul” Andrei Plesu (asa il prezenta Basescu pe unde se ducea cu el), dorind sa dea contur viitorului avorton prezidential din curtea  GDS-ului si a Colegiului Noua Europa, recte seful M.A.E. Baconscky, prezinta un tablou contrastant oferind imaginea presedintelui Basescu, conform viziunii sale:

“Mă gîndesc, mai ales, la incapacitatea de a găsi tonul şi limbajul potrivit, în funcţie de interlocutori şi circumstanţe. E ceea ce se numea cîndva „darul limbilor“, înzestrarea (şi preocuparea) de a vorbi fiecăruia pe limba lui. S-ar zice, la prima vedere, că propun un exerciţiu de ipocrizie. Dar nu despre o retorică şmecher-cameleonică e vorba, ci despre respectul pentru cel cu care vorbeşti şi despre talentul comunicării eficiente. Pe scurt, nu e recomandabil să te porţi la o reuniune diplomatică aşa cum te porţi la bodegă sau la o întîlnire restrînsă de partid.”

Pentru ca nu era de ajuns, domnul Plesu sare ca un mic broscoi pe lac – pe lacul Snagov al patronului sau -, din saptamanal in cotidian si, la “Adevarul” aceluiasi Patriciu isi face un fel de autoportret, vorbind despre personajele avide sa apara “pe sticla”, la televizor, emitand cate o gogomanie sau alta.

“Emisiunile de acest tip seamănă cu o întâlnire de gaşcă sau cu un ceai de mătuşi obosite. În loc să se întâlnească la o cafenea sau la o cârciumă şi să înjure tihnit Guvernul, cum face românul dintotdeauna („Criză teribilă mon cher!”), actorii acestor mici taclale o fac, vrem-nu vrem, în faţa noastră, pe banii şi pe nervii noştri.”

Din graba insa, cel mai probabil, distinsul filosof  uita sa stea in propriul cadru, cu toate ca si-a exercitat aceasta “foame de sticla” atat pe la domnul Vintu, un alt distins mecena al filosofiei contemplative (mai ales cu un rand de gratii in fata), cat si pe bani publici, la TVR, impreuna cu patronul Humanitas, G. Liiceanu. Exact in postura de mai sus. Mici scapari dar cu mari efecte… umoristice, de tip “Cascadorii rasului”, o emisiune foarte indragita, pe vremuri, la TVR, si care merita reeditata cu cei doi Pat si Patason ai micului ecran, Lesu si Pliiceanu.

Aflat in campanie pre-electorala, la nici o zi dupa autoportretul si fara chip si fara masca din “Adevarul”, iata ca domnul A. Plesu se buluceste chiar el pe o sticla – e drept, ceva mai putin stralucitoare decat cea a TVR-ului sau a Realitatii TV – , intr-un interviu filmat de bloggerul adjunct al lui Volodea Tismaneanu, Mihaita Neamtu. De data asta, in sfarsit, Andrei Plesu spune adevarul despre Traian Basescu. Inchipuindu-si “ca-l face de rasul lumii”, bietul Plesu iar contribuie, fara sa vrea, la cresterea simpatiei fata de Basescu, descriind cu manie aproape proletara iesirile lui fata de “intelectualii patriei”.

Preluat, normal, cu tam-tam-ul de rigoare, de acelasi “Adever” al lui Patriciu – care titreaza cu satisfactie: “Băsescu nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte” – , mai tanarul posesor al “darului limbilor” de sub Tismaneanu face valuri blogarystice cu afirmatiile lui Plesu, din care (iar) citam, cu mare placere:

“Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la oamenii ăştia”.

Ha, ha, ha, ha, ha!!! (asta sunt eu 🙂 )

Ceea ce mi se pare insa notabil in noua sa iesire pe “sticlele” calculatoarelor este ca, in sfarsit, Andrei Plesu imi da dreptate, confirmand toate asertiunilor mele privind brigada sa de UTC-isti pe care a infiltrat-o adanc in structurile Statului si ale Partidului la putere, profitand, evident, de aceeasi naivitate a lui Basescu pe care altfel o ridiculizeaza. Daca a facut-o din prostie sau nu, “omul nostru” din strada Plantelor este, totusi, de o sinceritate care nu poate sa nu ti-l faca simpatic. E ca si cum n-ai admira munca unui caldarar, lingurar sau, mai exact, a unui ursar. Incitat de Mihaita Neamtu, Plesu isi etaleasa ursuletii alesi, pe galantar. De consemnat:

Mihaita Neamtu: Si totusi, suntem la Colegiul Noua Europa. Unii dintre cei mai brilianti absolventi sau, ma rog, fosti studenti, post-doctoranzi si asa mai departe care au trecut pe aicea, au incercat sa mai improspateze randurile unor oameni politici, de la Sever Voinescu (Plesu da din cap) pana la Toader Paleologu – Paleologu nu cred ca a trecut pe aicea dar in orice caz e, sa spunem, apropiat valorilor…

Andrei Plesu (scarpindu-se in cap): Baconsky insusi…

Mihaita Neamtu: Si, evident, Teodor Baconschi. Ce sansa le dati? Pe de-o parte…

Plesu (il intrerupe): Razvan…

Mihaita Neamtu (cu deferenta): Mihai Razvan Ungureanu!… Pe de-o parte ati formulat un scepticism pe de alta parte stiu ca ati si salutat prezenta lor.

Plesu (mangaindu-si barba): Nu numai atata dar i-am si incurajat (isi lasa mana dreapta in jos sprijinadu-si antebratul pe burta si mulandu-si palma pe sanul stang)…

Mihaita Neamtu (isi aduce aminte ca a mai uitat un “geniu” al Colegiului): Cristian Preda, la fel!

Plesu: Da! In speranta ca se naste un “Front”!… De mentalitate diferita si de reprezentativitate diferita, care va schimba culoarea scenei politice. Nu s-a intamplat asta. Nu s-a intamplat asta!

Mihaita Neamtu: Bun, ei sunt de trei… de doi-trei-patru ani maxim…

Cam atat era de consemnat. Ah, era sa uit tocmai ce era mai de savoare: intr-un baldabac de pe plaurii lui Patriciu de pe lac, Plesu, saracul, ne amuza teribil descriind cum il prezenta Basescu peste tot ca pe “piticul cu barba”:

“Când eram acolo, când aveam întâlniri mă prezenta în felul următor: “El e domnul Pleşu. E un geniu!” Era atâta băşcălie în această manieră de prezentare.. Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlneşti cu unul prima oară în viaţă, care e şef de stat sau e ministru, nu-i spui: ţi-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile şi vorbeşte patru limbi. Era deja, în această formă, un joc cu el însuşi care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii…”

E drept, acum a mai avansat, a ajuns piticul de gradina al domnului Patriciu…

Nimic de zis, domnul Plesu are “darul limbilor”.

PUSCA SI CUREAUA LATA, ce bine se-mpusca odata: DELICIUL IMPOSTATIEI de "dreapta". "Gaozarii" lui Tismaneanu

DELICIUL IMPOSTAŢIEI
de Iulian Capsali

Sunt indivizi pe care, dacă îi întrebi ce cusur au, îţi răspund fără să răsufle: sunt prea sincer. Nu au alte păcate, nu tu mândrie, invidie, pofte sau altele asemenea, decât cel inevitabil al expunerii permanente a plăpândului lor suflet pe tava festinului unor lacomi devoratori de ingenuitate. Cred că aşa se vede pe sine Mihail Neamţu în acest moment. O victimă a propriei sincerităţi. Aşa şi este. Amoralitatea acestuia are când virtuţi de maestru, când pudori de margaretă. Să introduci în discuţia despre „cazul Corneanu” evocarea abruptă a „cazului Stelescu” (via Corneliu Zelea-Codreanu), lipindu-l cu aparentă inocenţă peste imaginea lui Mircea Platon, asta este dovada măiestriei pe care ar fi putut să şi-o desăvârşească în regimul trecut, când cei de această teapă se cocoţau pe cadavre pentru vreo promovare sau ieşire în străinătate. Te acuzau că eşti legionar, te înfundau şi îşi astfel asigurau viza pentru Occident. Slavă Domnului, acum există această „şansă providenţială în darul libertăţii”, şi nu se mai pune problema… Dar rămâne juisarea între oglinzile paralele ale carierei. Trebuie să nu dai nici o secundă impresia că nu eşti de partea oglinzii care împarte fericirea. Oricum, nu te poţi nici ascunde şi nici opri. Îţi place şi devii bulimic. Traiectoria ţi-o manageriezi atent, dar cu o mină indiferentă, de creştin care se lasă în voia Domnului. Din când în când, te uiţi cu coada ochiului la oglindă şi îţi dregi vocea. O scurtă impostaţie, o solfegiere caldă, pot să fie debutul unei cariere de prim-solist.
Sunt oameni care simt perfect vremurile, adulmecă stârvul societăţii şi muşcă acolo unde trebuie să muşte. În timp ce zeama i se scurge pe la colţurile gurii, un astfel de om trage cu coada ochiului la stăpân, cu rânjet satisfăcut, dar nu pe deplin. Are o frică atavică şi este tensionat: oare ar fi putut dăuna mai mult şi nu a făcut-o? De cele mai multe ori stăpânii nici măcar nu-l observă, ceea ce-i trezeşte nedumeriri pline de frustrare. Poltronul simte permanent nevoia de ocrotire.
Dupa o (altă) scurtă impostaţie, Mihail Neamţu reuşeşte să extragă din arsenalul (greco-)catolic altă etichetă obosită, care se lipeşte din ce în ce mai greu, chiar dacă este ajutată cu spor de umezeala limbii: slavofilism. Urmează o scurtă cutremurare dezgustată: în popor slavofilismul este de ocară din pricina istoriei. În ochii intelighenţiei occidentalizante este de asemenea de ocară, dar din alte considerente: culturale. Nu contează că nu argumentează nici măcar anemic această presupusă „vina” a celui vizat. A pus eticheta, limba este rulată iar în gură printr-un plescăit scurt, gata să fie folosită iar la lipit următoarea etichetă. Impostaţia nu poate ţine permanent loc de arie. Dar mai contează? Coada începe să i se unduiască şerpeşte. Este porţiunea mai consistentă a prelungirii unei coloane flasce. Degeaba încearcă să şi-o tragă încurcat sub falduri; coada este mai puternică decât jena. Demonizarea adversarului este înfăptuită, instinctul satisfăcut… de ce să-i fie ruşine? Până la urmă, de ce să vrea să fie altfel decât este? Pustiirea poate să înceapă a rodi deplin. Golul are ecouri vagi de muzică psaltică şi amiroase vag a tămâie. Este greu până te obişnuieşti, apoi urmează rutina, iar bucuria minciunii ajunsă la climax devine efervescentă. Dacă ai casa pusă la buza unui mic vulcan noroios, cu timpul clipocitul sec al bulelor gazoase devine o muzică indispensabilă. Din aceste două acuze mizerabilissime (legionarism şi slavofilism) reiese evident un fapt limpede: moralistul nostru are în calomnie o cronică lipsă de imaginaţie. Clevetirile lui se confundă cu bulele gazoase. Clipocesc…

„Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?”

În noiembrie 1994, Mihai[l] George Neamţu – numele întreg al prelungirii cozii – scria în Puncte cardinale (anul IV, nr. 11/47, p. 14) un articol sub rubrica „Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?”, din care vă ofer în treacăt următorul fragment: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici […], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»”. Sau, acelaşi, în „Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»”, tot din Puncte cardinale (anul V, nr. 1/49, ianuarie 1995), în care îl elogiază pe Codreanu, certându-i pe legionarii şi neolegionarii care se poartă fără tact şi compromit idealurile, şi în care conchide: „Fără a fi excesiv de pesimişti, ghidându-ne doar după realităţile imediate, spunem că orizontul nostru (al celor cu un crez) pare a fi înăbuşit din nou fără nici un scrupul [de puterea politică a vremii – n. mea]. Să înălţăm neîncetat smerite rugăciuni pentru luminarea minţii tuturor, pentru împlinirea dreptăţii Neamului, pentru a deveni o turmă şi un Păstor. Iar prigoana ce ni se pregăteşte să o putem înfrunta uniţi cu toţii în duhul credinţei şi al dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi Ţara aceasta”.
Oricât o să pară de ciudat, îl prefer pe liceanul Neamţu, cu toate năzbâtiile vârstei de atunci, dar ale cărui porniri sincere sunt de înţeles în acel context ingrat, nocivului Neamţu de acum, care siluieşte şi intoxică imaginea publică a unui om care nu i s-a arătat niciodată ostil, ba dimpotrivă. Motivele sunt evidente: oricât s-ar şterge la colţurile gurii, zeama deja i-a săpat obrazul. Începe să capete trăsăturile unui Ţurcanu mai cultivat, care nu îşi mai reneagă trecutul prin excesul de tortură fizică, ci prin turpitudine. Adolescentul naiv şi sensibil a fost întors pe dos, fără resentimente. Excitaţia dată de atingerea epidermică cu zonele de influenţă şi putere (politice şi/sau culturale) a devenit, între timp, mai puternică decât greaţa dată de posibilitatea unui eşec etic. Oricum, pielea şi-o păstrează, precaut, în interior. Greaţa nu; ea este afişată, ca un dat nobiliar, în afară.

De la Puncte Cardinale la I(u)dei in dialog, o trecere ne-simtita

Ce a făcut, în fapt, Mihail Neamţu? Vine, la finalul controversei legate de împărtăşirea Mitropolitului Corneanu în biserica greco-catolică „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara, îşi revendică, în subtext, impostaţia ca pe o profunzime de reflecţie izbăvitoare şi detensionantă, dar în fapt nu aduce modificări de substanţă la chestiune; toate fuseseră spuse şi răspuse dinainte. Poate doar mici amănunte din trecutul dezonorant al Mitropolitului, mai ales cele din timpul revoltei anti-comuniste, erau mai puţin cunoscute marelui public; în rest, cazul fusese dezbătut pe toate feţele. Nici din punct de vedere teologic nu aduce vreo nuanţă în plus. Mai mult decât atât, nu există nici o diferenţă de substanţă în tratarea subiectului între autorul articolului „Ortodoxia românească. Deficitul comunicării şi inflaţia retorică” (Idei in Dialog, nr. 8/ 47, august 2008) şi Mircea Platon, iar acesta o şi recunoaşte: „Deşi consider punctul de vedere al dlui Mircea Platon perfect legitim (dar nu simpatic) din punct de vedere filozofic şi ortodox sub aspect teologic…”
Trebuie recunoscut faptul că paranteza spune totul despre felul rapid în care se distanţează de adversar, ca un peşte curentat, chiar şi atunci când se hrăneşte, în mare, cu aceleaşi idei. În cazul unui om al cărui demers îl susţii tu însuţi cu argumente în prima parte a eseului, dar care nu este în „fosa muzicienilor perfecţi”, deci trebuie defăimat prin inserţii dezonorante în cea de-a doua – de dragul viitorului, ce faci? Te produci! Dirijorul te poate atinge graţios cu bagheta pe umăr, semn că poţi merge cu orchestra în turneu dacă la cheie îţi păstrezi bemolul care face din tine un ales. Trebuie doar să ai grija ca, din când în când, coada să ţi se zbată brusc şi să lovească acolo unde este „neapărată nevoie”. Fără să ţi se spună. Din proprie iniţiativă. De fapt, coada reacţionează aproape reflex, independentă de (ne)voinţa purtătorului. Orchestra o să acopere la timp zgomotele. Şefii de partidă vor încuviinţa zâmbind vag. Dirijorul o să-l atingă cu bagheta pe umăr. Iar ciclul poate reîncepe…
Acum eseistul nostru, într-un puseu de gândire globalizantă, denunţă cu glas de castratto (sic!) preocupat: „Bisericile ortodoxe, ocupate de conflictele interne, au uitat soarta mizerabilă a continentului african?”. Dacă scoatem sintagma „Biserici ortodoxe” şi o înlocuim cu „cetăţenii noştri”, ai putea jura că este un fragment de discurs al unui euro-deputat socialist de la Bruxelles. Sunt curios de câte ori pe zi se gândeşte Mihail Neamţu la soarta continentului negru? Dar, să zicem, la faptul că, din pricina defrişărilor, triburi din jungla amazoniană îşi pierd arealul şi sunt ameninţate cu extincţia? Dar la copiii mutilaţi de războiul din Irak? Sau la traficul de carne vie care afectează şi tinere din ţara noastră? Îi văd îngrijorarea tot aşa de sinceră ca şi restul finalului de eseu. Ea nici nu contează, atâta timp cât dă bine în context. Demagogia planetară face bine la C. V. (ba, la o adică, poate să-l şi suplinească).

C0drescu disparut de pe listele lui Neamtu

Dar să vedem sarabanda bizară de nume care se succed în finalul articolului, aduse în scenă pentru ca autorul să-şi sprijine – vorba unui prieten – gonflaţia morală. Deci, în ordinea aparitiei: Mihai Stelescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Pascal, Padre Pio, Matta El-Maskine, Rocco Buttiglione, Joseph Ratzinger, José Manuel Barroso, Andrei Pleşu, Dan Ciachir, Victor Roncea, Nicolae Steinhardt, Virgil Ierunca, pr. Dumitru Stăniloae, Donald Allchin, diac. Ioan I. Ică jr, Tristram Engelhardt jr, Slavoj Žižek, Lev Trotzki, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Adrian Păunescu şi – cu voia dumneavoastră – “actualul Patriarh al B.O.R.”. Această foame bulimică şi psihanalizabilă poate să dea măsura în care Mihail Neamţu îşi impropriază nume de persoane rejectabile ori oneste (în accepţiunea sa), pe care le foloseşte doar ca să-şi permită piruete sau fandări, în funcţie de interesele tranzacţionale care or să-i dea beneficii în procente de prestigiu. Şi este evidentă decontextualizarea – pe care o forţează până la falset – prin care introduce în miză personalităţi care nu au nici o legătura cu subiectul, fie doar pentru a-şi insufla autoritate şi/sau din linguşeală (pe lângă coadă, nici limba nu poate fi stăpânită în permanenţă), ori pentru a-şi introduce adversarul în zone mai mult sau mai puţin defăimătoare, în ochii aceloraşi beneficiari ai umezelii mucede mihailnemţene, sau chiar ai publicului larg, acolo unde sufragiile sunt indiscutabile. De atâta plăcere, coada are acum miscări scurte, de metronom, încât şi orchestra, şefii de partidă, dirijorul însuşi, toţi sunt uimiţi de precizia tempo-ului. Extazul este însă şi al prelungirii cozii; ochii lui mari au ceva din jubilaţia precară a ochilor unei plătici care crede că a prins o larvă de mal, cînd, de fapt, se opinteşte cu mustăţile unui somn care se odihnea pe lângă ţărm. Chiar dacă dirijorul începe să tuşească insistent, uneori impostaţia dusă până la deliciu are rolul perfid că nu te mai lasă să auzi contextul. Iar din pricina cozii nestăpânite, nimeni nu o să rişte să-şi mai pună instrumentele scumpe prea aproape. Chiar dacă o să mai muşte, o să pleznească din coadă spasmodic, iar limba rulată va fi cu greu împinsă în bolta palatină – în timp ce o să caute să-şi păstreze (tot mai dificil) aparenţele de onorabilitate. Văzută de sus, imaginea dă să semene cu un cerc. Vicios. Ca al unui ochi de plătică rămas uimit.
Iulian CAPSALI

Nota mea: Intertitlurile imi apartin iar articolul a fost publicat initial de Razvan Codrescu, personaj care nu a gasit de cuvinta a explica cum a ajuns cu atat lejeritate acest “gaozar” (apud Basescu) insignifiant, Mihai Neamtu, catelusul lui Plesu si Tismaneanu, de la Puncte cardinale in haos la I(u)dei in dialog. Oare nu cumva pentru ca amandoua revistele sunt de fapt fete murdare ale aceleiasi monede? Voi reveni.
PS: Intrebare la Radio Erevan: Este adevarat ca “draga Volo” a iubit odata, cu nebunie neresentimentara, pe malurile Tibrului? Si daca da, ce?
Raspunsul la urmatoarea auditie…

CORNELIU VLAD despre „Geopolitica Matrioşkai” si Ciorapeanu, scuzati, Cioroianu, de la Scoala de Cadre Noua Europa: Metafora face diferenta

Metafora face diferenta

de Corneliu Vlad

Orice carte despre Rusia care apare în România este binevenită. Promoţiile de români care au citit, de plăcere sau în lipsă de altceva, cărţi editate de „Cartea Rusă” (într-un total de milioane de exemplare) au îmbătrânit şi se împuţinează. Românii de azi ştiu, de la televizor şi din ziare, mai multe nume de oraşe din Irak şi din Afganistan decât din Rusia şi Republica Moldova.
Cu atât mai notabilă este o apariţie editorială consacrată Rusiei avându-l ca autor pe un fost ministru de Externe al României. Dl. Adrian Cioroianu a lansat, la Târgul de carte din vara lui 2009, cartea „Geopolitica Matrioşkai”, la Curtea Veche Publishing, editură la care este şi coordonator de colecţii.
De ce Matrioşka ? Winston Churchill vedea Rusia ca pe „o ghicitoare ascunsă într-un mister încastrat într-o enigmă”. Adrian Cioroianu lansează figura de stil „Geopolitica Matrioşkâi”.
Churchill a fost premier al Marii Britanii şi laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Adrian Cioroianu este istoric şi publicist, dar a fost, pentru un an, şi ministrul de Externe al României. Diferenţa nu o face demnităţile exercitate şi distincţiile obtinute, diferenţa o face metafora. Primul se exprimă elegant, maliţios şi plastic, celălalt recurge la un simbol facil şi pe care ruşii îl pot considera cel puţin ireverenţios. E ca şi cum (dacă s-ar scrie despre România pe o asemenea temă), cineva ar pune un titlu de tipul „Geopolitica lui Păcală”, sau „a lui Dracula”. În fond, cei doi autori se referă la o aceeasi realitate, problema e cum o face unul, cum celălalt.
Optica pe care o tradeaza această metaforă a Matrioskai, superior persiflantă, ce împinge spre luarea în derizoriu, afectează şi coeficientul de rigoare ştiinţifică, şi credibilitatea unei cărţi scrisă, totuşi, de un istoric şi un fost şef al diplomaţiei româneşti. Care, cu studii la o serie de universităţi francofone, ţine şi un curs de masterat dedicat istoriei Rusiei postsovietice. Că mentorul nu ştie ruseşte, dacă tot se consacră unei asemenea întreprinderi, mai treacă-meargă, dar că în bibliografia expres menţionată a cărţii nu figurează, în afară de Gorbaciov şi o serie de dizidenţi ruşi (vreun istoric, politolog, economist, sociolog etc. mai de seamă din Federaţia Rusă), se cunoaşte. Autorul rămâne cantonat într-o viziune unilaterală, trunchiată, partizană, rămâne tributar pe de-antregul kremlinologilor occidentali mai vechi sau mai noi. În ciuda unei asemenea armături bibliografice mediate, „la mâna a doua”, autorul reuşeşte performanţa unei naraţiuni interesante pentru cititor a primului deceniu postsovietic din istoria Rusiei şi oferă analize subtile privitoare la întâlnirea de la Malta (episod atât de sulfuros), poziţia lui Gorbaciov despre reunificarea Germaniei, puciul nereuşit de la Moscova din august 1991 etc.
Remarcabilă este şi prezentarea sintetică a „noii ideologii” a Rusiei postsovietice, caracterizată drept naţional-capitalistă, nostalgică, marcată de complexul „cetaţii asediate” şi de teoria „jocului cu sumă nulă”. Dar a vorbi, în context, despre o „ideologie a revanşei” e cam prea mult şi chiar riscant. O asemenea afirmaţie, dacă ar fi vorba de un ministru de Externe în funcţie, ar duce la un conflict diplomatic cert iar Moscova n-ar uita prea repede afrontul.
Sunt şi diverse detalii (dar nu numai) ce ţin de un deficit de acribie, de rebotezarea în Igor a unora pe care-i cheamă Egor, până la situarea greşită, în timp, a momentului apariţiei strategiei vecinătăţii apropiate (citeşte de salvgardare a sferei de influenţă a Rusiei) : nu în timpul lui Elţân, ci încă din vremea lui Gorbaciov; generalul Lebed conducea operaţiuni de pacificare în Transcaucazia încă din 1989-1990, iar preşedintele Parlamentului sovietic Andrei Lukianov vorbea de „mici republici” de tipul Transnistriei, Nagorno-Karabah etc. cam tot de pe atunci.
Volumul al doilea – promis – al cărţii urmează a se ocupa, într-adevăr, şi de esenţa, într-adevăr, a problematicii anunţată în titlul cărţii : „Geopolitica…”. Geopolitică însemnând, în primul rând, relaţiile Rusiei cu SUA, cu Europa occidentală (mai ales Germania), cu China, cu Ucraina, pentru români – şi cu Republica Moldova etc. Aşteptăm, de la volumul al doilea şi o analiză a dinamicii după care funcţionează enigmaticul şi (până acum) inexpugnabilul tandem Putin-Medvedev. E greu de spus dacă autorul – fost ce-a fost la MAE de la Bucureşti – ar putea veni cu ceva nou (nu neapărat anecdotică de senzaţie) în ce priveşte actualele relaţii româno-ruse. Bine ar fi daca măcar ne-am putea alege cu ceva idei despre cum s-ar putea ieşi din fundătura în care s-au împotmolit aceste relaţii, deloc de neluat în seamă, cel puţin în ce ne priveşte.
Dar, pentru Dumnezeu, domnule istoric, universitar, publicist, diplomat, om politic Adrian Cioroianu, de la dv. nu se aşteaptă piruete stilistice prin care-l descrieţi pe ursuleţul Mişa, „cu toate conotaţiile sale de jovialitate, haz şi lene sau, dimpotrivă, de violenţă, instinctualitate şi imprevizibil”. Nu sunteţi neapărat cel chemat să proclame că „ursul rusesc sperie din nou” şi că „la extremitatea labelor ursului Mişa al Rusiei par să fi apărut din nou gheare”. Suntem, nu-i aşa, geopoliticieni. Iar unii dintre noi şi foşti miniştri de Externe. Iar unul dintre noi şi şef de masterat la prima universitate a ţării, în probleme de istorie a Rusiei postsovietice.

(14.07. 2009http://www.inforusia.ro/)

REMEMBER ZIUA:

Ciorapeanu
Dialogul cu purtatorul de cuvant al MAE: (WAV, 17658 kB) Descarca »
— Ministrul roman de Externe a trecut granita SUA in ciorapi si cu pantalonii in vine * Cioroianu a fost lasat fara curea, descaltat, amprentat, scanat si fotografiat ca un imigrant oarecare

Ministrul Afacerilor Externe al Romaniei a fost umilit la intrarea in Statele Unite ale Americii. Adrian Cioroianu a fost silit sa-si scoata cureaua si sa se descalte de pantofi in cadrul procedurilor de primire in SUA. El nu a fost tratat ca un inalt demnitar aflat in vizita oficiala, ci ca un imigrant oarecare, fiindu-i luate amprentele digitale, scanata retina si fotografiat pentru dosarul securitatii interne a SUA. Sursele ZIUA mai afirma ca ofiterii americani l-au intrebat pe Cioroianu si care este scopul vizitei sale in Statele Unite, nefiind impresionati de faptul ca e vorba de un inalt demnitar. Vizita, in care s-a remarcat prin comportamentul de papagal, a debutat prost: Cioroianu a trecut granita in ciorapi pentru a spune “da”, “desigur” si “va multumesc foarte mult” in dialogul cu secretarul de Stat Condoleezza Rice, avut in fata presei.
Ilie Banica, purtatorul de cuvant al MAE, a refuzat sa raspunda la intrebarile ZIUA: Cine l-a asteptat la aeroport la sosirea in SUA pe ministru? Unde a fost asteptat? A fost supus controalelor de securitate? In ce au constat acestea? Discutia cu oficialul MAE a continut zeci de secunde lungi de tacere. Ilie Banica a refuzat sa raspunda pe loc la intrebarile simple adresate, in ciuda faptului ca l-a insotit pe Cioroianu in vizita din SUA si a vazut cu ochii lui ce s-a intamplat acolo. Banica a solicitat un e-mail cu aceste intrebari, la care urma sa raspunda “cat de repede posibil”. Puteti asculta dialogul pe www.ziua.ro.
Ieri, vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a avut, la sedinta Biroului Politic Central al PNL, un schimb dur de replici cu premierul Tariceanu, caruia i-a reprosat ca are in Guvern “ministri-papagali”, dar fara sa dea nume. Papagal e porecla data de ZIUA ministrului de Externe, dupa ce s-a facut de ras in fata lui Rice.
George DAMIAN
Afisari: 8182 Comentarii: 66 Afiseaza toate comentariile
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova