Posts Tagged ‘octav bjoza’

Apelul către Liichele şi mistificarea istoriei de către Vladimir Tismăneanu. Actorii lipsă: Pleşu şi Liiceanu. DOCUMENT FSN şi FOTO de la GDS în 1990 cu Soros şi Brucan. “După 25 de ani”

Brucan si Liiceanu la sediul 22 si GDS, grup fondat de el cu Plesu si Iliescu KGB plus Tismaneanu„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric

Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.

Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:

“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat  de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii,  participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.

Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.

Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)

Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.

EPSON scanner image

Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)

Ordin Min Culturii Andrei Plesu - Gabriel Liiceanu - Humanitas FSN - Editura Politica a PCR 1990

Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)

Mos Gerila Silviu Brucan si intelctualii GDS ianuarie 1990

Primul-numar-al-revistei-22-cu-fondatorul-GDS-Silviu-Brucan-20-ian-1990

Silviu-Brucan-si-George-Soros-la-sediul-GDS-ian-1990-Foto-Emanuel-Parvu-1

“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).

Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)

Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…

PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:

Dragă Dorin:

(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)

Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.

Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)

Cu mulțumiri și caldă prietenie, (…)”

Sursa: Dorin Tudoran

Cititi si: Sorin Lavric debuteaza la Ziaristi Online cu un text despre Vladimir Tismaneanu, “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”: “Fler ideologic”

Petre Anghel: Trădătorii noştri sunt mai buni

Sursa Doc: Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?

Sursa Foto: Silviu Brucan, gazda lui George Soros la GDS (Grupul pentru Dialog Social) in ianuarie 1990. Foto Emanuel Parvu 

Tismăneanu, fostul editorialist de casă al lui Voiculescu şi Iliescu a dat în benga: se auto-sado-maso-linşează. O nouă modă în rândul refuzaţilor lui Iohannis, ex-intelectualii lui Băsescu?

Vladimir Tismaneanu sotie Iliescu KGB Varanul si turnatorul Dan Voiculescu Jurnalul NationalNu mai puţin de şapte postări a livrat “trollul” Vladimir Tismăneanu pe tema “cazului Bjoza” şi a celor care au sărit să-l apere pe bătrânul fost deţinut politic decorat cu Steaua României de Klaus Iohannis. Daca am fi trăit în urmă cu 50 de ani toţi cei incriminaţi în masă de bloggerul isteric al lui Băsescu-Vântu-Iliescu-Voiculescu-Ceauşescu *, am fi fost azi la Jilava, la zidul execuţiei. Aşa, săracul frustrat că tat’su nu i-a lăsat nici măcar Makarovul din dotare, se mulţumeşte, într-un ritual straniu, sado-masochist, să se auto-linşeze pe blog. Poate e o modă nouă în rândul refuzaţilor lui Iohannis, ex-intelectualii lui Băsescu? Tovarăşi intelectuali care, iată, la sfârşit de an, au primit în bot câteva lovituri de graţie de la mutulică Iohannis. Primii intelectuali ai patriei, în frunte cu tovarăsii Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, au făcut liste pentru eliminarea lui Dan Mihalache (ăsta nu a fost linşaj, tovarăşi?!). Răspunsul neamţului, pe muţeşte (omul nu vorbeşte, face): ciuciu! Primii intelectuali ai patriei, în frunte cu tovarăsii Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, au cerut întronizarea lui Ungureanu la Cotroceni. Iohannis ce le-a dat? Iarăşi ciuciu.

B1 Iohannis Ungureanu Pozitie“Breaking UPDATE”: Na, că pe Ungureanu l-au băgat, cică onorific. Conform B1 Ungureanu a declarat că e gata să-l servească pe Iohannis din orice poziţie. 🙂

Revin: Primul intelectual trans-moscovean al planetei a cerut retragerea decoraţiei domnului Bjoza, mutul de la Cotroceni i-a dat şi ăstuia puţin ciuciu. Ştiţi vorba cu mutu, nu? Bravo mutului!

(*)

Dl Tismăneanu este angajat la ziarul ex-prezidenţial al cuplului Niro-Udrea, “EvZ”, unde-l pupă în fund pe cercetatul Traian Băsescu

Dl. Tismăneanu a fost plătit la foaia ex-puşcăriaşului Sorin Ovidiu Vântu “Idei în dialog” (director Patapievici), pentru a pupa unde se nimerea

Dl. Tismăneanu a primit bani şi favoruri pentru cartea scoasă împreuna cu inculpatul Ion Iliescu, “Marele şoc”, lustruind bine un fund “sărac dar cinstit”

Dl. Tismăneanu a fost plătit gras de puşcăriaşul Dan Voiculescu pentru a-l pupa în fund chiar pe “omul Securităţii”

Dl. Tismăneanu a primit bani ca colaborator al fiţuicilor “Convingeri comuniste” şi Viaţa Studenţească, organ al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti Comuniste din România, unde-l pupa-n fund pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu

Păduchele Tismăneanu a ratat saltul în blana ciobănescului german Iohannis. Cazul Jonathan Pollard de Dâmboviţa. Aşteptăm să fie apărat de apologetul lui Pacepa, demisul Woolsey, care a permis cea mai mare penetrare a KGB în CIA

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGB“Depistăm, deci, în filonul umanist revoluţionar al concepţiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu, întelegerea profundă, deplină, a faptului că totalitatea socială concretă îşi are rădăcina în om. Că nu semnifică nimic în absenţa lui sau în condiţiile ignorării lui. Or, tocmai socialismul şi comunismul tind să corespundă practic, să dea întreaga măsură reală unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridică la cea mai înaltă cotă.”Vladimir Tismăneanu, profesor de socialism-ştiinţific şi marxism-leninism la Maryland University

“Părinții au deținut monopolul Comunismului. Copiii dețin monopolul Anticomunismului.”Dorin Tudoran despre Vladimir Tismăneanu

După ce l-a supt, promiţător, pe Ceauşescu, aproape pe gratis, cu banul înainte pe Iliescu, cu gingăşie pe Constantinescu şi cu bani şi înainte şi după, pe Băsescu, păduchele Tismăneanu a încercat un salt şi în blana lui Iohannis. Mortal, după cum se vede. Un atac sinucigaş explicabil: proptelele se surpă în faţa lui “Relu Fenechiu cu nume german” şi i s-au mai terminat şi rezervele din tot ce a supt de la Băsescu. Păi nu vedeţi ce sfrijit a ajuns Băsescu cel de odinioară după contactul prelungit cu Tismăneanu şi ai lui, Pleşu, Patapievici, Liiceanu? Doar 5% a mai rămas din el, bietul bătrânel, de nici sirenele nu-l mai trec marea acum. Se vede treaba că păduchii tasmanieni i-au supt tot sângele şi mai mult decât atat… Problema e că niciodată nu le-a ajuns. Şi aşa s-au întors la sângele României.

Când Băsescu a lăsat-o ca-n tren cu Steaua României oferită unui agent maghiar antiromân recunoscut – Laszlo Tokes – în timp ce îi “demartiriza” pe eroii-martiri din Grupul Trosca, nu i-a deranjat nimic. Dimpotrivă. I-au pupat poala ca să se mai lipească şi ei de o decoraţie, în total dispreţ faţă de România pe care o urăsc şi o înjură pe unde-apucă, adeseori chiar pe banii noştri. Când primeşte Steaua României, pe merit, un român, condamnat la 15 ani de închisoare, Tismăneanu sare ca proasta din baie (expresie clasică românească). Cum să n-aibă dreptate Iulian Capsali? Nu există un “caz Bjoza“. Ci unul Tismăneanu. Care nu se mai termină… Dar ce-ar fi lumea fără diavol, chiar şi cu şase picioare, ca păduchele tasmanian, etern “linşatul” Tismăneanu?

Bref: Eram pe o canapea confortabilă de piele, albastră, vântul vuia dinspre lac dar înauntru era cald şi bine, mai ales cu un Chivas Regal în faţă. Îl abordez frontal pe interlocutorul meu: “Asocierea cu intelectuali profitori ai tuturor regimurilor, başca cu legături nelămurite cu KGB-ul, şi aici îl amintesc şi pe Pacepa, ar putea să vă compromită iremediabil mandatul, în timp.” “La cine vă referiţi, mai exact?”, zice omul cu alură de milionar din faţa mea, dar puţin încordat de un referendum ce sta să vină. “La Tismăneanu, în mod special”. Şi a urmat cel mai elocvent gest de dezgust pe care l-am văzut la cineva, odată cu rostirea numelui lui, pe silabe, cu scârbă nedisimulată: “Tis-mă-nea-nu…” Mai lipsea o flegmă. Acesta este omul. Omul pe care am încercat să-l scap de râia Tismăneanu, spre binele lui şi al României. N-a fost sa fie… Păcat!

PS: La 29 noiembrie 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit Părintelui Arsenie Papacioc, fost instructor şi primar legionar şi mare duhovnic al Ortodoxiei române, Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. La , Vladimir Tismăneanu lansa împreună cu Ion Iliescu, la Teatrul Naţional, volumul comun “Marele şoc”. A urmat Paris şi Washington. Mare şoc… 🙂

PPS: Îl admir pe dl. Dorin Tudoran de pe vremea când îl aştepta Ilie Merce la colţ de stradă cu salamul la subţioară. Apoi, prin metode “subversive” (o parte din familie în America) am ajuns, cu mare bucurie, în posesia unei reviste Agora. O ţineam la loc de cinste, în biblioteca părinţilor, alaturi de “Garda de fier – organizaţie teroristă de tip fascist”, a cunoscuţilor Fătu şi Spălăţelu, în care descopeream cu mirare că citatele lui Corneliu Codreanu despre morală – cea de care vorbea şi Octav Bjoza – nu se pupă cu titlul bombastic al lucrării comuniste de înfierarea a Mişcării Legionare.  Fără mirare, constat că din acest manual de istorie falsificată de bolşevici, îşi trag azi seva  politologi “occidentali” sau “neaoşi”, de ici-colo, de prin albiile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei.

Când l-am cunoscut pe Dorin Tudoran în persoană, la Chişinău, în calitatea sa de director IFES, am fost cu adevărat onorat să-l întâlnesc. Apoi, peste ani, am fost unul dintre cei care a susţinut ca merită să publice în paginile celebrului ziar ZIUA, deşi făcuse o tură prin menajeria lui Voiculescu (alături de “anticomuniştii” Tismăneanu şi Cărtarescu) şi deşi – nota bene – poziţiile mele se aflau în contradicţie cu opiniile şi afinităţile sale intelectuale şi personale, între care se număra şi Tismăneanu. De aceea ţin să-i atrag atenţia: nu a avut nimeni ceva cu Tismăneanu pentru că este evreu. O jigodie rămâne jigodie fie că este pe malurile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei. Nici cinci ape nu-l spală, după cum se vede. Aşa cum dacă Katz de la inventatul “MCA – Romania” va fi arestat de DNA pentru mega-fraudele din Afacerea Duty-Free de pe vremea lui Năstase nu cred că o vom putea acuza pe dna Kovesi de… “antisemitism”. Şi tot aşa cum nu cred că guvernul Statelor Unite ale Americii poate fi acuzat de antisemitism – cum a făcut-o stupid James Woolsey, şefuleţul cu bube-n cap al CIA demis după ce a păstorit cea mai mare penetrare a KGB din istoria agenţiei de informaţii americane – pentru că nu-l eliberează pe spionul israelian şi, totodată, trădatorul evreu-american Jonathan Pollard. Nu mă miră că acelaşi individ este astăzi susţinătorul înfocat al KGB-istului Pacepa. Dar acestea sunt, deja, problemele americanilor…

Concluzie: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Sau: Do onto others as you would have them do onto yourself…

Pentru documentare:

It’s Not the First Time
Ex-CIA Director Woolsey Makes Ass of Self
by DAVID MACARAY

Last week it was reported that former CIA Director James Woolsey, forced to resign during the Clinton administration for his bungling of the Aldrich Ames affair, was going around telling people that the reason Jonathan Pollard, the notorious Israeli spy, was still in prison after 29 years is because the U.S. government is anti-Semitic. In short, Pollard remains in prison because he’s a Jew.

That has got to be one of the silliest statements of the new year. If Woolsey honestly believes the U.S. government is anti-Semitic, that it is driven by anti-Jewish sentiments, he needs to explain why the U.S. has generously made Israel, the spiritual and geographical homeland of the Jewish people, a virtual client-state, having given/lent/made available billions upon billions of dollars over the years.

Consider those other spies. Aldrich Ames, formerly of the CIA, and Robert Hanssen, formerly of the FBI, are both serving life sentences without the possibility of parole for having supplied the Soviet Union with U.S. state secrets. John Walker, formerly of U.S. Naval intelligence, is set to be released in 2015, after having served 30 years in prison for selling secrets to the Soviets. None of the three are Jewish.

Of course, the argument Woolsey and others make is that, while Ames, Hanssen and Walker handed over their goodies to our arch-enemy, the USSR, those thousands upon thousands of pages of top-secret documents that Jonathan Pollard stole from the U.S. government were handed over to Israel, an American ally. Those “Free Jonathan Pollard” protesters want to know why we would treat an ally this way.

There could be two reasons. First, Israel doesn’t always act like an ally. In 1979, Andrew Young, the U.S. Ambassador to the UN, met secretly with a representative of the PLO, despite President Carter having assured Israel that would never happen. Young was forced to resign his ambassadorship. How did Israel find out about the meeting? Mossad agents were tailing Young, and had followed him to New York.

Second, when an ally steals U.S. top-secret documents, there’s always a risk of those documents falling into the hands of an enemy that has infiltrated the ally’s intelligence network Take the 1950s and ‘60s, for example, when the U.S. refused to share sensitive info with Great Britain, knowing that its intel service (with Soviet agents Kim Philby, Guy Burgess, et al) leaked like a sieve. If Israel honestly believes Mossad and Shin Bet can’t be infiltrated, they’re deluding themselves.

In any event, Pollard’s caper was monumental is scale. After being captured, and the full extent of what he had turned over to Israel was determined, Caspar Weinberger, Reagan’s Secretary of Defense, referred to it as the most damaging intelligence breach in U.S. history. Maybe Weinberger was lying or wildly exaggerating. After all, DOD people regularly make things sound more menacing than they are. But that doesn’t change the fact that Pollard was a liar, thief and traitor.

In truth, Woolsey’s continued nitpicking since leaving office is a result of his never having forgiven Clinton for firing him. As sordid and disgraceful as the Aldrich Ames affair was, Woolsey didn’t think he deserved any of the blame, even though this Ames fellow, this paid Soviet agent posing as a CIA operative, was so conspicuously guilty, so easy to track down, his trail resembled snail slime. The buck stops with Woolsey.

Releasing Pollard is fine. Why not? He has served 29 years. Besides, isn’t spying common? Doesn’t the U.S. regularly spy on people—allies, foreign citizens, its own citizens? So let’s not get morally self-righteous about some snooping. At the same time, let’s not minimize what Pollard did. And while there’s more than enough hypocrisy to go around, let’s not pretend the sole reason he remains in jail is because he’s Jewish.

David Macaray is an LA playwright and author (“It’s Never Been Easy:  Essays on Modern Labor”).  [email protected] / CounterPunch

Citiţi şi: De ce ar trebui sa ceara Tismaneanu Vladimir demisia* Regelui Mihai I

Cinste Domnului Octav Bjoza! VIDEO


Octav Bjoza, presedintele AFDPR, decorat cu Steaua Romaniei: “De la legionari am învățat pentru totdeauna că nimic nu se poate realiza fără morală.”
Octav Bjoza presedinte AFDPR

APEL: Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt? Unde este Crucea Rezistenţei? Martirilor anticomunişti şi luptătorilor din rezistenţa armată din munţi nu le sunt recunoscute meritele nici la 25 de ani de la căderea comunismului

Gheorghe Jijie Fostii detinuti Politici JilavaÎn anul 2000, după lungi tergiversări – 10 ani! – se instituia decoraţia Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste, ce urma să fie conferită foştilor deţinuţi politici şi luptătorilor din munţi de Cancelaria Ordinelor de pe lângă Administraţia Prezidenţială a României, după consultarea cu cele trei asociaţii ale deţinuţilor politici. Au mai trecut 14 ani (!), numărul celor care au luptat cu arma în mână sau care au fost scăpaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Maica Lui din iadul închisorilor comuniste s-a micşorat drastic, dar distincţia tot nu a fost conferită nici măcar unuia dintre membrii adevăratei elite, cea morale, a României.

Între liichelele şi patapievicii ţinuţi în braţe de Băsescu, ca sa nu mai vorbim de mizerabilul antiromân Tokes, blandienele şi lucinschii lui Constantinescu sau cei 66.100 de decoraţi ai lui Iliescu, cu greu s-a strecurat un fost deţinut politic. Şi acela – regretatul Vasile Paraschiv -, a primit Steaua României, pentru câteva secunde, doar pentru a i-o arunca apoi în obraz lui Băsescu.

Viitorul preşedinte al României, oricine va fi el, are datoria să repare imediat ce este pus în funcţie această inimaginabilă ofensă adusă, timp de 25 de ani, celor mai bravi dintre români, aceia care au rezistat prin credinţă sau, urmăriţi de Securitatea bolşevică, s-au frânt, ca brazii, dar niciodată nu s-au îndoit.

La această infamie se adaugă şi nerecunoştinţa de la nivelul local, din zonele unde s-au jertfit pentru ţară mulţi dintre luptătorii din rezistenţa anticomunistă, acest fenomen unic prin amploarea lui în întreg spaţiul european ocupat de sovietici. Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt? Ba se mai găsesc chiar şi unii netrebnici, asemenea părinţilor lor kominternişti, care să vrea să dărâme şi statuiile, acelea puţine, care s-au ridicat în memoria câtorva valori-simbol, în plan naţional dar şi universal, ca martirul Mircea Vulcănescu, sau Eliade şi Ţuţea.

Situaţia Crucii Rezistenţei Anticomuniste (proiectul în foto) cât şi Apelul de mai jos, privind străzile lipsă în memoria Haiducilor Muscelului Arsenescu şi Arnăuţoiu, apel susţinut si de Asociaţia Civic Media, trebuie să intre de urgenţă pe agenda dlui Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, numit, în premieră post-decembristă, secretar de stat la Secretariatul pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din cadrul Guvernului Ponta. Iar acest Secretariat, ca să nu rămână numai cu numele pe o hârtie, trebuie să acţioneze, de urgenţă, potrivit titulaturii sale. Măcar acum, în al 25-lea ceas.

Citiţi: Un Apel emoţionant: Unde sunt străzile cu numele martirilor anticomunişti?! Cazul Haiducilor Muscelului – “Banda Arsenescu-Arnăuţoiu”

"N-a fost canonizat până-n prezent nici un martir al luptei anticomuniste, cleric sau laic. În temniţele comuniste au intrat, mulţi pierind acolo, peste 2.000 de preoţi ortodocşi, iar peste 20 din aceştia au fost chiar executaţi, murind precum Mucenicii din Biblie. "APEL: Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt? Apel către societatea civilă românească în favoarea judeţului Argeş-Muscel şi a redenumirii de străzi în amintirea liderilor rezistenţei anticomuniste.

 

Crucea Rezistentei

După Părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, şi Părintele Nicolae Steinhardt devine Cetăţean de Onoare, la Târgu Lăpuş. Felicitari Gazetei de Maramureş!

Gazeta de Maramures - Parintele Nicolae Steinhardt - Cetatean de Onoare Targu Lapus - Civic Media

Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.

În urmă cu câteva săptămâni, GAZETA de Maramureş a iniţiat un demers intitulat sugestiv: recurs la memorie şi demnitate. Pentru că, recăpătându-ne memoria, noi, cei de azi, să ne recâştigăm demnitatea. Trebuie să ne întoarcem la valorile şi oamenii adevăraţi ai acestui Neam. De aceea, am propus un gest simbolic: acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu la Sighetu Marmaţiei. Pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de azi, pentru că ei şi-au câştigat aceste virtuţi prin viaţa şi moartea lor.

În 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul unui eveniment înălţător, relatat pe larg în numărul trecut al GAZETEI i s-a acordat post mortem titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu.

Vedeti DEMERS ISTORIC: Părintele Justin Pârvu a devenit cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Cronica Gazetei de Maramures

Justinian pentru Justin! IPS Justinian Chira, la 40 de ani de arhierie, il apara pe Parintele Justin Parvu de denigratorii sai in suplimentul special de Religie si Spiritualitate Ortodoxa al Gazetei de Maramures

Săptămâna trecută a venit rândul Consiliului Local Târgu Lăpuş să voteze în unanimitate propunerea GAZETEI, susţinută de o lungă listă de instituţii şi asociaţii – Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Î.PS Justinian şi PS Justin, Episcopia Greco Catolică, AFDPR, Asociaţia Civic Media şi domnul Victor Roncea, cărora le mulţumim. Primarul oraşului Târgu Lăpuş a declarat: „hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru Nicolae Steinhardt a fost aprobată în unanimitate de către Consiliul Local. Ne gândim cum să organizăm decernarea acestui titlu, care ne onorează în mod deosebit”.

Argumentul GAZETEI 

„Evreu prin naştere, intelectual agnostic, Steinhardt îl găseşte pe Dunnezeu în închisosare şi tot acolo primeşte botezul creştin. Este începutul unei libertăţi şi unei fericiri paradoxale, de neînţeles pentru multă lume.

La 7 martie 1960 i se „face vânt” într-o celulă sordidă „o bombă de proporţii uriaşe”, din care îl izbeşte un miros insuportabil. De ambele părţi, patru rânduri de paturi de fier, o masă îngustă, două bănci, tineche şi o fereastră bătură în cuie. E celula 18, închisoarea Jilava.

Începe brusc o hărmălaie de nedescris şi apoi, cineva i se recomandă binevoitor: un călugăr ortodox. Mai târziu, îi mărturiseşte că e evreu şi ar vrea să se boteze. Părintele Mina, călugărul îi impune nişte lecţii de catehizare pe care le fac pe marginea patului de fier, cu spatele la uşă, unul lângă altul, vorbind în şoaptă. În „Jurnalul fericirii”, Steinhardt povesteşte episodul botezului pe larg: „Lecţiile de catehizare merg foarte repede, părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios şi eu e drept mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund fără îndoială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenismului şi să făgăduiesc a lupta – dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu.

Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti când vom fi scoşi din celula 18 şi răspândiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să Nu mai amânăm Botezul. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului”.

Şi momentul potrivit se dovedeşte chiar data de 15: „15 martie 1960. Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», când caraliii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells”. Apoi este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii. După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş.

Întâmplarea a făcut însă ca, în 1976, Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.

În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia. Episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii.

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: “Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale, care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”

Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.

La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.

Sursa: Gazeta de Maramures via Ziaristi Online

Descarcati de AICI Pagina PDF a Gazetei de Maramures

Justinian pentru Justin! IPS Justinian Chira, la 40 de ani de arhierie, il apara pe Parintele Justin Parvu de denigratorii sai in suplimentul special de Religie si Spiritualitate Ortodoxa al Gazetei de Maramures

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova