Posts Tagged ‘Opere’

7 fotografii frumoase cu marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Românul Absolut – Mihai Eminescu! “Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu!”

Citiți un interviu extraordinar cu regretatul profesor, realizat de doamna Maria Stanciu:

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Fotografii de Cristina Nichituș Roncea din proiectul “București, de ce îl iubești. Foto-interviuri cu personalități ale Capitalei”, pentru care academicianul ne-a rugat să-i consemnăm aceste spuse:

“Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu! Bucureştiul este un oraş martir fie şi numai pentru că aici a suferit şi de aici a plecat la Ceruri Mihai Eminescu.”

La 98 de ani, eminescologul bucovinean, rudă apropiată cu partizanul anticomunist Gavril Vatamaniuc, scria biografia unui alt mare martir al neamului românesc, pentru care s-a zbatut și Eminescu: Ciprian Porumbescu. Vom reveni cu un interviu inedit cu marele eminescolog.

UPDATE: Pătimirile Academicianului Dimitrie Vatamaniuc (25 septembrie 1920, Sucevița – 4 iulie 2018, București). “Eminescu a avut o concepţie profund creştină în toată opera sa” – Un interviu inedit despre viața și moartea lui Eminescu și soarta operei sale sub comuniști și postmoderniști (II)

S-a stins din viaţă reputat eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române

Academia Română anunţă cu deosebită tristeţe stingerea din viaţă, miercuri, 4 iulie 2018, la vârsta de 98 ani, a criticului şi istoricului literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog şi un fervent apărător şi promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina de Nord.

Născut la 25 septembrie 1920, la Suceviţa, Dimitrie Vatamaniuc a urmat şcoala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuţi, unde a absolvit Şcoala Normală de Învăţători, şi la Rădăuţi, fiind absolvent al Liceului “Eudoxiu Hurmuzachi”. Licenţiat în 1947 al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară şi istoria românilor, Dimitrie Vatamaniuc şi-a susţinut, zece ani mai târziu, teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, avându-l conducător ştiinţific pe G. Călinescu.

A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul “Andrei Mureşanu” din Dej, redactor la “Almanahul literar” din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti, iar din 1964 şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Ştiinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat ca cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române.

Odată cu angajarea la Muzeul Literaturii Române, în anii ’70, a preluat, la îndemnul lui Alexandru Oprea, continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, iniţiată şi coordonată de Perpessicius în 1939 şi întreruptă în 1963. Va consacra, astfel, studiului operei eminesciene peste 30 de ani, devenind unul dintre cei mai importanţi eminescologi români. Sub îngrijirea sa vor apărea, între 1977-1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediţie ce avea să fie desăvârşită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc va edita apoi mai multe serii de Opere ale poetului naţional (Editura Univers Enciclopedic şi Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum şi Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877 (1977), Eminescu. Manuscrisele (1988), Eminescu. Contribuţii documentare (1993), Eminescu şi Transilvania (1993), Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889 (1996); Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document (1998), Bucovina între Occident şi Orient (2006), Eminescu în ediţia academică integrală (2010), Eminescu în ediţii integrale (2013).

Activitatea sa literar-ştiinţifică se concretizează, de asemenea, în zeci de studii monografice, între care: G. Coşbuc. O privire asupra operei (1967); Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut (1968); Ioan Slavici. Opera literară (1970); Ion Agârbiceanu (1970); Lucian Blaga. Biobibliografie (1977), Lucian Blaga. Contribuţii documentare (1998), Tudor Arghezi. Biobibliografie (2 vol., 2005). A editat opera lui Ioan Slavici, în 14 volume (1967-1987) şi Avatarii Faraonului TlĂ de G. Călinescu (1979).

Născut şi crescut în Bucovina de Nord, Dimitrie Vatamaniuc s-a implicat cu dăruire în studierea, apărarea şi promovarea valorilor culturale româneşti din această zonă locuită de români, rămasă sau nu în graniţele ţării. A fost director al Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei din Rădăuţi al Academiei Române, transformat, în 1992, în Institutul Naţional “Bucovina”; redactor-responsabil al revistei “Analele Bucovinei” şi coordonator al Enciclopediei Bucovinei în studii şi monografii; director al revistei “Septentrion”, publicaţie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina.

Îndelungata şi bogata sale activitate culturală şi ştiinţifică i-a adus recunoaşterea celui mai înalt for de consacrare al ţării, Academia Română alegându-l membru de onoare în 2011.

A fost, de asemenea, ales membru al The International Academy “Mihai Eminescu” (India, 1998) şi al Centrului Internaţional “Mihai Eminescu” (Chişinău, 2001).

Universităţile “Lucian Blaga” din Sibiu şi “Ştefan cel Mare” din Suceava i-au acordat titlul Doctor Honoris Causa, iar The American Biographical Institute l-a declarat “Om al Anului” şi i-a acordat “Diploma de onoare” în 1999 şi 2000. În 2002 a primit Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.

A fost ales cetăţean de onoare al comunei Suceviţa, al municipiului Rădăuţi şi al comunei Şiria din Arad.
Membrii Academiei Române se despart cu regret de confratele lor şi îşi exprimă întreaga solidaritate cu familia îndoliată.

Biroul de presă al Academiei Române

5 iulie 2018

Foto: Cristina Nichituș Roncea,

Sursa: Roncea.Ro

Vedeți și: Mihai-Eminescu.Ro

Francmasoneria si politicienii in opera lui Mihai Eminescu (I). Azi, “Hidoasa pocitura”

Conform lui Perpessicius, textul de mai jos poate fi anexat părţii similare din Scrisoarea a III-a. Versiunea este redata publicului larg pentru prima oara, integral, prin plasarea acestor versuri pe internet prin intermediul Roncea.ro

Vezi si: Boala şi moartea lui Eminescu, de Nae Georgescu. CARTEA TRECERII publicata de Ziaristi Online. SERIAL »

Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern. »

Perpessicius: Cum am semnalat, în treacăt (Perpessicius, Eminescu în parlament, în Preocupări Literare, VII, 3, Martie 1942), multiple sunt prezumţiile, după care această versiune va fi fost scrisă chiar în atmosfera încinsă a Parlamentului: frecventarea asiduă a şedinţelor, aşa cum reiese din cercetarea activităţii lui ziaristice, tabloul de un crud realism, decalcat după realitate şi mai ales carneţelul însuşi, cu toate atributele lui, în primul rând scrisul. Quasicaligrafic în primele două strofe, scrisul devine din ce în ce mai lax, din pricina acelor cozi de smeu răsucite, ce ţin loc de cuvinte întregi, şi este deci mai dificil de descifrat. Un astfel de scris presupune o stare de spirit, specială şi un loc, oarecum impropriu răgazului, încât cu excepţia, poate, a întâielor două strofe care sunt singurele, reluate, nu e greşit a socoti versiunea aceasta improvizată în chiar incinta Parlamentului.

Din pricina scrisului, care, cu adevărat, în părţile lui cele mai dificile, constitue pentru cercetător, una din caznele descifrărilor eminesciene, versiunea n’a fost reprodusă decât fragmentar, mai exact, spicuită şi uneori cu grave erori de lecţiune, cum se va vedea la locurile respective.

Hidoasa pocitura

De patrie, virtute vorbeşte liberalul

De-onoare, castitate ‘i este gura plină

Ai crede că ‘nainte-ţi tu ai pe genialul

Erou a ‘nţelepciunii ş’a patriei lumină

Că propria lui viaţă curată ca cristalul                                         (5)

O pildă-i de caracter şi inimă creştină

N’ai crede că ‘nainte un stâlp de cafenele

Defaim’ acele vorbe servindu-se de ele/ Versiune: Ce-şi bate joc de vorbe servindu*-se de ele

Ghebos, urît şi lacom, stegar de craialîcuri

El ziua stă pe oameni de treabă să inculpe                                  (10)

Tovarăşi de beţie [şi] de caraghiozlîcuri

Aprob’ a lui cuvinte şi schimele de vulpe

Spre sară, toţi bătrânii* pornesc la craialîcuri

Şi fete de vânzare le strâng atunci de pulpe

Purtând* pe buză miere, e ‘n el monetă calpă                             (15)

Canalie deplină din creştet pân în talpă

Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroşite

Cu dârele prin barbă, cu feţele nerase

Guri mari şi buhăite, musteţile sborşite

Cu cismele cârpite, cămăşile soioase

Privirile sunt crunte şi feţele ‘ncruşite                                         (45)

Cu frunţi mai mici de-un deget, cu cefe roşii groase…

Ei sunt smântâna lumii.. . Când clopotu auzi-vei

Să ştii că toţi sunt faţă… s’au adunat beţivii.

Acolo prezidentul frizând* o faţă calmă

Că e cam după masă n’ar vre să se cunoască —                          (50)

Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma

Intoarce: asupra tutor scârboşii ochi de broască

In fund unul* mai* scârnav* îşi suflă nasu ‘n palmă

Şi de surtuc o şterge, mahmur* se uită, cască

Berlicoco întinde [a]* mână după clopot                                    (55)

Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* şopot

Se scoală, unul atuncea şi strigă: Cer cuvântul

— L’aveţi»— ce om e-această [indesc.] [ind.]  [ind.] [ind.] [ind]./Versiune: L’aveţi «Domnilor*, Legea, virtutea*, adevărul*;

O faţă uricioasă* şi peliţa gălbue*

Pe capul lui păr aspru, sborşit şi roş de câne                              (60)

[                                                    ]

[                                                     ]

[                                                     ]

[                                                     ]

Colo unde urmaşul lui Budha Sakya Muni1)                              (65)

Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)

Işi poart[‘]* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/ Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii

Işi strânge corifeii* şi secta lui hidoasă,

Acolo* fac contorul* comediei* ş’a minciunii

Calomniei*, vânzării*, făţarnică grimasă                                     (70)

Alăturea cu crucea*, cu moaştele din templu

De uri* şi infamie* sunt stâlpi şi [sunt] exemplu

Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche

Bordel dă conştiinţe* făcură* ei alături

O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul*                          (75)

Hidoasele fiinţe* ca cojile* să-i mături

Să pui să se citească molitve ‘ndelungate

In curte, ‘n tâmple*, trepte* şi treceri*, pe de lături

Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură

Ce ‘n cap* cloceşte acolo sămânţa lui de ură                               (80)

Ms.-ul 2260,103. f1) 2261,157—168

“Hidoasa pocitura” este C. A. Rosetti, initiat in masonerie la Paris, fost primar al Capitalei, presedinte al Camerei Deputatilor si apoi ministru de Interne in perioada scrierii de mai sus, ministru al Cultelor in primul guvern al lui Carol I

Expresia, se ştie, aparţine lui Vasile Alecsandri, care tipărea în Timpul dela 9 Februarie 1878 2) cunoscuta lui Epistolă către generalul Florescu, pe care luptele politice îl ţinuseră, tocmai în timpul războiului, departe de armata 3), pe care o organizase:

Or cine stă ‘n arenă, de tină are parte.

Eu, nedeprins cu tina, mă ţiu de ea departe

Ş’aştept să văd sub trăsnet hidoasa pocitură

Care-au sădit în ţară invidie şi ură 4).

De a doua zi chiar, expresia era anexată şi circulaţia ei nu va cunoaşte nicio pauză (…).

f 1) Aceste 10 strofe, dintre care unele abia schiţate iar altele nefinite (cu rimele stinghere), sunt construite pe tiparul, des întrebuinţat în această vreme, ottava rima şi se află în ms.-ul miscellaneu 2261. 157—168.

Perpessicius mai noteaza: Sunt file înguste, longitudinale, dreptunghiulare, de mărimea 21 cm. X 7,5 cm., de bună şi solidă hârtie albă, velină, cari, în număr de 50 formau un carneţel de buzunar, comod, confecţionat chiar de Eminescu, care a avut, din juneţă chiar, această artă (dovadă sms.-ele Elena şi Marta, cf. vol. I) şi care trebue să fi fost la origină cusut. Legat dimpreună cu altele, în ms.-ul miscellaneu 2261, Academia l-a desfăcut cu abilitate, adaptându-l la condiţiile materiale ale ms.-ului şi păstrându-i, în acelaşi timp, cu exactitate, ordinea, deci caracterul originar. Cu excepţia primelor două păginioare, celelalte au fost dispuse câte trei, mobile la cotor, în succesiunea originară, izbutind să creeze o pagină de mărimea manuscrisului 2261. Pentru mai uşoară verificare, s’a dat fiecărei păginioare un număr aparte, aşa că acest submanuscris, longitudinal, de buzunar, figurează cu cele 50 file ale lui, între ff. 148—197, inclusiv. Intâia filă (148), devenită pseudo-copertă, e înnegrită de uzura buzunarului (carneţelul mai poartă o dungă verticală, lungimea lui permiţând să fie îndoit) şi pare să fie pătată cu câteva picături de cafea neagră.

Toate notele lui Perpessicius la sursa: Eminescu, Opere, Vol II

Vezi si: Boala şi moartea lui Eminescu, de Nae Georgescu. CARTEA TRECERII publicata de Ziaristi Online. SERIAL »

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova