Posts Tagged ‘Oprescu’

Noi figuranti in filmul “Revolutia lui Potemkin”. “Remake” la episodul “Cu sula-n coaste”: Primaria Bucurestiul a aprobat proteste in lant pana pe 28 ianuarie cand se pregateste un nou… 28 ianuarie 1990

Primăria Municipiului Bucureşti a aprobat desfăşurarea mai multor mitinguri

Bucureşti, 20 ian /Agerpres/ – Comisia de Analiză şi Avizare a Cererilor pentru Desfăşurarea Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a aprobat, pentru perioada următoare, desfăşurarea mitingurilor Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ, Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate, CNS Cartel Alfa şi Asociaţiei Alburnus Maior Roşia Montană.

Potrivit unui comunicat al PMB remis vineri AGERPRES, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret şi Federaţia Educaţiei Naţionale organizează în data de 20 ianuarie 2012, între orele 15.00-16.00, pichet de protest la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe trotuarul de vizavi. Afluirea participanţilor se va face individual între orele 14.30-15.00, iar defluirea se va face individual între orele 16.00-16.30. Nu se va perturba circulaţia rutieră şi pietonală din zonă şi nu se va obstrucţiona accesul în instituţia pichetată (circa 150 persoane).

Asociaţia 21 Decembrie 1989 organizează în perioada 23 – 27 ianuarie 2012, între orele 11.45-13.30, adunare publică de protest la sediul PDL – sediul din Aleea Modrogan nr.1, sector 1, pe trotuarul de vizavi, paralel cu bd. Aviatorilor, în partea stângă faţă de intrarea pe alee. Afluirea şi defluirea participanţilor se va face individual. Nu se va perturba circulaţia rutieră şi pietonală din zonă şi nu se va obstrucţiona accesul în instituţiile din zonă (circa 50-150 persoane/zi).

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va organiza în perioada 23 – 31 ianuarie adunări publice de protest, între orele 10-19.00, pe trotuarul de lângă monumentul Leul (aproximativ 150 de persoane/zi).

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizează pe data de 24 ianuarie, un miting şi un marş de protest între orele 9.30 – 17.00. Mitingul se va desfăşura în Piaţa Victoriei până la ora 14.30. Între orele 14.30 – 15.30, se va pleca în marş pe traseul Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor, până la Piaţa Charles de Gaulle – Calea Dorobanţi, până la sediul TVR, unde manifestanţii se vor grupa pe str. Emil Pangratti şi trotuarul din faţa TVR, unde vor continua protestul până la 16.30. Deplasarea se va face pe banda 1 de circulaţie şi trotuar. Între orele 16.30 şi 17.00, se va face defluirea individuală a participanţilor din Bucureşti şi îmbarcarea participanţilor din provincie în mijloacele de transport aflate pe bd. Aviatorilor, între statuia Aviatorilor şi Charles de Gaulle. ( în jur de 10.000 persoane).

CNS Cartel Alfa şi Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior Roşia Montană organizează în data de 28 ianuarie 2012, orele 11.00-12.15 miting de protest la sediul Ministerului Mediului, în Piaţa Constituţiei, în spaţiul delimitat – latura dinspre Ministerul Mediului, de unde se va deflui individual.

Adunarea participanţilor se va face individual între orele 10.30-11.00, iar defluirea se va face individual între orele 12.00-12.30. Nu se va perturba circulaţia rutieră în zonă. Nu se va bloca accesul în instituţia pichetată. (circa 5000 persoane). AGERPRES / (AS – Sorin Peneş)

Remember 28 ianuarie 1990 – Episodul “Cu sula-n coaste”:

Călin Popescu Tăriceanu in sediul Guvernului inconjurat de manifestanti, catre Ion Iliescu – Dacă-mi permiteţi, avem mandat din partea Partidului Naţional Liberal să vă prezentăm punctul nostru de vedere, şi anume, primul punct: crearea unui Consiliu de Uniune, din care să facă parte reprezentanţii forţelor politice de opoziţie şi Frontul de Salvare Naţională, care are inclus în componenţa sa mişcările care au aderat şi care sprijină efectiv Frontul.

Al doilea punct, condiţiile prezenţei acestor forţe în Consiliul de Uniune Naţională şi în guvern trebuie să garanteze tuturor posibilitatea efectivă de participare la toate deciziile.

A treia propunere: în vederea depolitizării activităţii din întreprinderi şi instituţii este necesară desfiinţarea Consiliilor de Front constituite, pentru a permite crearea sindicatelor libere.

Şi ultimul punct: crearea unui organism format din reprezentanţii tuturor forţelor politice, însărcinat cu supravegherea imparţialităţii şi obiectivităţii tuturor emisiunilor de televiziune şi radio.

Foto/Info Ziaristi Online: Cum a fost pe 28 si 29 ianuarie 1990. Coposu, Iliescu si minerii. Fotografii istorice de Emilian Savescu (Aviz: Respectati Drepturile de Autor ale fotografului si sursei i.e. Copyright-ul!)






Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria:



No (more) comment

Ca la tampiti: Marcel Pavel a modificat Imnul National pentru ca il deranja pe Oprescu numele lui Traian; Traian Basescu

Marcel Pavel, desemnat de FRF sa cante Imnul Romaniei la gala de fotbal de pe “campul de cartofi” al lui Sorin Oprescu cu numele de “National Arena”,  afirmă că nu putea să cânte şi versul “Triumfător în lupte, un nume de Traian” pentru că se interpreta politic

“Nu putea fi intonat integral imnul. Strofele au fost alese de Federaţia Română de Fotbal. Nu aruncaţi cu pietre în munca omului. S-au ales strofele, nu puteau fi toate cântate. E o obrăznicie. Mi s-a zis să cânt acele două strofe. Am ales strofele împreună cu Federaţia. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, apoi am repetat primul refren. Primul refren l-am ales ca să îi îndemnăm la luptă. Dacă spuneam Triumfător în lupte, un nume de Traian!, se interpreta politic. E ca o glumă acum. Dacă cântam asta după spuneaţi de ce aţi cântat asta. Împreună cu soproana Coman trebuiau cântate în trei minute cele două imnuri. Partea orchestrală a fost făcută ca refrenul să se repete de două ori, ca publicul să cânte cu mine, pentru că suporterii nu ştiu toate versurile. Nu am greşit cu nimic. A fost un mesaj pentru francezi”, a declarat la Realitatea Tv, Marcel Pavel.

În faţa a 55.000 de spectatori, Marcel Pavel a avut emoţii la intonarea imnului de stat. Cântăreţul a uitat ultimele două versuri din a doua strofă, el repetând astfel pe cele de dinainte. Nici linia melodică nu a mai fost aşa cum ar fi trebuit.

A doua strofă din imnul “Deşteaptă-te, române!”:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

A doua strofă cum a cântat-o Marcel Pavel:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușamni

Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușamni

PS VR: Daca Oprescu ajungea presedinte schimba Imnul National? Si ce alegea: Hatikva? Pai ala tot de-al nostru e: “Cucuruz cu frunza-n sus”! :)

Sursa: Adevarul

Foto: Agerpres

Unul dintre primarii Capitalei este homosexual si pedofil. FOTO – UPDATE

Altfel nu putea sa aprobe un asemenea act care aduce grave atingeri drepturilor copilului si nu numai:

Fotografie din plin centrul Capitalei Romaniei: Bulevardul Carol colt cu Mosilor

Vezi si: VIDEO EXCLUSIV. Operatiunea Aparati Copiii de propaganda homosexuala. Panoul pedofililor din Piata Unirii a fost corectat. Bucurestiul spune “Orientarea homosexuala este boala grea”

Panoul homosexualilor si pedofililor din Timisoara a fost desfiintat. Urmeaza cele din Bucuresti. Nasul trateaza problema la ora 21.00 pe 10 TV

Emisiunea Nasul despre propaganda homosexuala stradala. Finalul Live la 10 TV

Protectia Copilului, sesizata de Pro Vita si Alianta Familiilor pentru propaganda homosexuala stradala in care este folosit un bebelus »

De gura noastra Oprescu a reamplasat Crucea Mineriadei si Kilometrul Zero al Libertatii. Dar fara fundatie, cu riscul de a se darama, si intr-un colt al Pietei Universitatii. Totul pentru o “caruta cu paiate” si vreun milion de euro. FOTO


Vezi Profanare anticrestina in Piata Universitatii. Oprescu a taiat din temelii Crucea de marmura ridicata in memoria victimelor Mineriadei. FOTO/VIDEO

Profanare anticrestina in Piata Universitatii. Oprescu a taiat din temelii Crucea de marmura ridicata in memoria victimelor Mineriadei. FOTO/VIDEO


“Sorin Oprescu este primul medic din Romania care declara ca in iunie 1990 minerii ar fi fost cei molestati si batuti! Cine i-a batut pe minerii pe care pretinde domnul Oprescu ca i-a ingrijit? Bucurestenii, studentii, intelectualii barbosi?”, afirmau reprezentantii Asociatiei Victimelor Mineriadei, in iunie 2008, dupa o declaratia scandaloasa a actualului Primar General al Capitalei, Sorin Oprescu, pupil si mai mult decat atat al lui Ion Iliescu. Sa mai amintim ca si Petre Roman sustinea la Consiliul Europei ca sangele pe care unii colegi de-ai nostri il lasasera sa curga din capetele lor, in timp ce se zguduiau pentru ca picioarele le erau trase in jos de mineri pe scarile Arhitecturii, ar fi fost “vopsea rosie”? Spatiul verde din fata Teatrului National a fost, in diminetile zilelor negre din istoria Romaniei, 13 si 14 iunie 1990, la fel, imbibat de “vopsea rosie”. Peste care minerii “au plantat flori”, pentru ca de aceea venisera in Piata Universitatii, dupa cum sustinea Iliescu-KGB atunci, ca si azi.

Dupa ce am iesit din spitale si din unitatile militare in care fusesem detinuti ilegal in conditii inumane, la una dintre primele comemorari, pe gazonul din fata Teatrului National, pe locul batailor “in sange” (sau “cu vopsea rosie”), unde in timpul manifestatie anticomuniste statea Borna “Kilometrului Zero al democratiei – Zona libera de neocomunism”, a fost ridicata o cruce simpla, de lemn. Inca de pe vremea lui Iliescu. Nici macar tartorul “revolutiei” nu a indraznit sa se opuna! In urma cu doi ani, inainte de a se instala tovarasul felcer “independent” in fotoliul de Primar General, Asociatia Victimelor Mineriadelor a ridicat, cu toate aprobarile legale necesare, o cruce frumoasa de marmura alba, sfintita de un sobor de preoti ai Patriarhiei. Am participat si eu atunci, la instalarea ei, pe 13 iunie 2008, In Memoriam victimele regimului Iliescu-Roman. Ei bine, astazi, in apropierea comemorarii celorlalte victime ale noastre, cele din decembrie 1989, primarul a carei ticalosie nu este depasita decat de nesimtirea epocala a dispus sa fie daramata Crucea alba, exact ca pe vremea bolsevicilor comunisti. Procedand ca un hot, pe furis, in ceas de noapte, sfidand legea, simbolistica locului si a jertfei Mantuitorului si memoria celor care au murit acolo. Taierea din temelii a Crucii a fost realizata fara macar a fi incunostiintata Asociatia Victimelor Mineriadei, invocandu-se ulterior “ratiuni artistice”: pe platoul din fata Teatrului National urmeaza sa fie plasata o monstruozitate de motunachi hidosi din bronz – o alegorie la caruta cu “prostii de romani” – care ne-a costat, pana acum, 1,5 milioane de euro (ati citit bine!). Iar Crucea “deranja” arta preferatului lui Oprescu, sculptorul Bolborea, abonat la toate lucrarile Primariei mai ceva ca societatea de demolari Apolodor. Distrugatorul Bucurestilor isi merita cu prisosinta porecla: Oprescu, al doilea Ceausescu. Parca nu era de ajuns ca il servea cu declaratii mincinoase despre mineriada pe Iliescu, acum ii si desavarseste si implineste discursul de multumire adresat minerilor in iunie 1990. Ucideti, ca va protejeaza tata Ilici, profanti, ca e tatal hotilor din Primarie in spatele vostru, stergeti si batjocoriti identitatea acestui popor, radeti istoria din temelii si apoi rescrieti-o,  dupa modelul Roller-Tismaneanu, chiar pe banii “prostilor de romani” din “caruta alegorica”…

Dar si cand le-o plesni aorta, asa, brusc, din prea mult amor de romani…

CURENTUL: Oprescu îl îmbogăţeşte pe sculptorul Bolborea cu un milion de euro din „motive artistice“

Scris de Gabriela Vlăsceanu

Statuile şi monumentele s-au „transformat“ peste noapte în prioritate pentru primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul-şef al Bucureştiului îşi permite să dea din banii bucureştenilor peste un milion de euro pentru „realizarea“ a două noi statui în Capitală. Interesant este că Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, l-a desemnat „direct“ pe sculptorul Ioan Bolborea să se ocupe de statuile lui Lascăr Catargiu şi Alexandru Ioan Cuza. De fapt, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic susţine că s-au desfăşurat două licitaţii prin negociere fără anunţ de participare. Negocierea a fost făcută doar cu un singur sculptor. De ce? Răspunsul din partea Primăriei Capitalei este simplu: „Lucrările pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice“. Numai că cele două monumente nici măcar nu vor fi situate unul långă celălalt astfel încåt vreun critic de artă să poată reproşa vreodată primarului general Sorin Oprescu faptul că statuile nu se „completează“.
Sculptorul Ioan Bolborea va avea la dispoziţie cinci luni pentru realizarea monumentului lui Lascăr Catargiu. Artistul va primi 1,75 milioane lei, fără TVA, pentru „transpunerea în bronz, reasamblarea componentelor din bronz, recompunerea componentelor de piatră, precum şi pentru reamplasarea ansamblului monumental Lascăr Catargiu la intersecţia Bulevardului Lascăr Catargiu cu strada Povernei“. La licitaţia pentru realizarea statuii lui Al. I. Cuza a participat „din motive artistice“ tot un singur sculptor – Ioan Bolborea. Pentru monumentul dedicat lui Al. I.Cuza, ce trebuie realizat în trei luni, sculptorul cåştigător va primi alte trei milioane de lei, fără TVA. Bolborea va trebui să realizeze macheta scara 1/1 din material intermediar, transpunerea în material definitiv – bronz – a acestei statui şi amplasarea în zona Parcului Al.I.Cuza din sectorul 3.
Se pare că reprezentanţii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, împreună cu primarul general al Capitalei, au o „afinitate“ pentru lucrările sculptorului Ioan Bolborea. Anul trecut, Bolborea s-a ales cu 550.000 lei fără TVA, pentru realizarea din material intermediar – ipsos – la scara 1 pe 1 a unui alt monument. Grupul statuar „Căruţa cu paiaţe“, ce trebuie amplasat în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost creat tot de sculptorul Ioan Bolborea. Valoarea lucrării se ridică la 1,5 milioane de euro, banii fiind suportaţi de Primăria Capitalei şi de Ministerul Culturii.

Oprescu, urmasul lui Ceausescu. Se darama la ora 16.00. Casa monument istoric de pe Stirbei Voda colt cu Berzei. Primarul sarbatoreste cu sampanie, la Clubul Diplomatic, demolarea unei strazi simbol a Bucurestiului vechi

Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul: Conform informatiilor de pe santier, cladirea din imagine, amplasata in str. Berzei nr. 34 str. Stirbei Voda nr. 89, parte a a ansamblului monument istoric Stirbei Voda, va fi demolata azi incepand cu ora 16.

Se pare ca cladirea a apartinut primarului Bucurestiului Dem Dobrescu (in anii comunismului a fost Dispensar de copii; si al meu :(nota mea). Daca aceasta informatie este adevarata, demolarea este emblematica pentru modul in care semidoctismul de la conducerea Primariei Capitalei trateaza Bucurestiul istoric.

Conform informatiilor de pe santier, cladirile din str. Berzei nr. 32 si 30 vor fi demolate pana la sfarsitul saptamanii. Locatarii din aceste cladiri, 10-12 familii, au primit pe 6 decembrie 2010 somatie de parasire a imobilului in 72 de ore. Somatia este ilegala, intrucat articolului 578^1 din Legea 202/2010 (a micii reforme in justitie) interzice evacuarea intre 1 decembrie si 1 martie.

Locatarii din str. Berzei nr. 32 si 30 sunt in curs de a-si strange lucrurile. Din cauza lucrarilor la soseaua din str. Berzei, masinile nu se pot apropia la mai putin de 50 de metri de intrarea in cladire, ceea ce face inuman transportul mobilei si al bagajelor grele. Proprietara unuia din apartamentele din str. Berzei nr. 32, dna. Ileana Viorica Mandrea, se afla in Italia in momentul primirii somatiei.

Majoritatea proprietarilor din str. Berzei 32 au contestat in instanta suma care li s-a consemnat in conturi pentru expropiere, mai putin de jumatate din valoarea de piata a imobilelor. Conform Legii 198/2004, pana la solutionarea procesului ei isi pierd proprietatile si nu pot nici beneficia nici de suma consemnata.

Contact: Nicusor Dan, 0732.290.539

Foto: Ziaristi Online

Vezi si: Avertizori publici ingropati sub buldozere. Academicianul Dinu Giurescu, Civic Media si Roncea in ziarul Ziua, acum fix patru ani: Salvati Strada Berzei!

UPDATE: Dupa ce doi ani si jumatate a refuzat dialogul cu ONG-urile din Platforma pentru Bucuresti, primarul Sorin Oprescu a invitat azi de la ora 18 ONG-urile la … un pahar de sampanie la Clubul Diplomatilor.

Asociatia Salvati Bucurestiul considera aceasta propunere halucinanta si nu ii va da curs. Asociatia Salvati Bucurestiul nu este o adunatura de piscotari, ci o organizatie profesionala care a solicitat intalniri de lucru pe subiecte care tin de dezvoltarea Bucurestiului.

(more…)

Ziaristi Online: Cine l-a tăiat cu pixul pe Mihai Viteazu?

de Mihai Tociu

Domnul Mihai Viteazu, cel domiciliat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a fost până acum un an pe lista celor care primeau onoruri şi jerbe de 1 Decembrie.

Chiar dacă cele câteva minute de onoruri care îi erau adresate nu erau foarte mediatizate, datorită paradei de la Arcul de Triumf, jerbele care rămâneau în juru-i activau memoria şi imaginaţia trecătorilor multe săptămâni după eveniment. Timpul îngălbenea coroanele, dar pe tricolorul lor se putea citi în continuare: Preşedintia, Primul Ministru, Senat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, Prefectul, Primăria Capitalei etc. şi astfel te simţeai şi tu, om obişnuit, puţin părtaş la sobrietatea trecutului eveniment.

Ca de obicei, şi anul acesta toţi cei care au ţinut discursuri de 1 Decembrie au vorbit despre Unire. Însă, cel care a creat acest ideal, adică cel care le-a oferit lor acest subiect de discuţie, Mihai Vitezu însuşi, a aşteptat în zadar ca cineva să-l bage în seamă şi să-i aducă o floare.

Proaspăt mutat din Piaţa Universităţii în mijlocul câmpului din Parcul Izvor, a ascultat cuminte discursurile înălţătoare care făceau referire la el de la radioul paznicului alături de care îşi numără zilele. S-a simţit ca o mamă aruncată într-un azil de bătrâni, care citeşte în ziar o odă pe care i-o închină fiul său cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ba nu! S-a găsit totuşi cineva, un oarecare, care a agăţat cu sârmă o coroană mică de soclul său, pe care a scris pompos: Fundaţia Academia Daco-Română- Partidul României Europene. Ce-a fost şi ce-a ajuns Mihai Viteazu!

Am aflat acest fapt a doua zi după 1 Decembrie, trecând întâmplător prin parc, şi nu mi-a venit să cred că o asemena onoare poate fi căpătată atât de uşor. Am profitat imediat de ocazie şi, în mai puţin de o oră, suiam pe soclul eroului propria jerbă cu următorul text pe tricolor: “Rex Thraciae et Daciae partius”- Asociaţiile “Toleranţă Zero” şi “Civic Media”. Adică “Regele teritoriilor Traciei şi Daciei”- aşa cum l-au numit contemporanii săi. Dacă-i bal, bal să fie!

Nici nu vă puteţi închipui cât de greu este ca cineva care doreşte să depună o coroană de 1 Decembrie să-i convingă pe responsabilii cu protocolul să modifice lista cu instituţiile sau locurile de desfăşurare, osificată prin rutina ultimilor 20 de ani. An de an sunt aceiaşi, care depun coroane în exact aceleaşi locuri şi în aceeaşi ordine, şi foarte-foarte greu îşi asumă cineva riscul vreunei schimbări. Şi nu că ar fi ceva rău în asta…

Totuşi, anul acesta s-a produs o “minune”: cineva a avut curajul să taie cu pixul statuia lui Mihai Viteazu din Bucureşti de pe lista monumentelor unde se depun coroane.

Este adevărat că statuia nu mai este la Universitate, ci în Parcul Izvor, pentru doi ani, cât timp se construieşte o parcare subterană în Piaţa Universităţii, dar asta să însemne oare că a fost schimbată şi importanţa sa? Daca da, de ce nu am fost anunţaţi şi noi, cetăţenii, că statuia a fost retrogradată pe durata perioadei de recluziune, de la principalul simbol al Unirii la o statuie lipsită de orice conotaţie?

Continuarea la Ziaristi Online

Nota Roncea.ro: Nici macar Academia Nationala de Informatii “MIhai Viteazul” nu a avut timp de o coroana? Atunci de ce mai poarta numele intregitorului?

Vezi si: Mihai Tociu a spalat onoarea reprezentantilor Romaniei la picioarele lui Mihai Viteazu, de Marea Unire. Nici o coroana oficiala de 1 Decembrie pentru primul intregitor al Romaniei. Iata de ce a fost mutat. FOTO

Concluzie amara la procesul inlaturarii lui Mihai Viteazu din centrul Capitalei. Statuile de la Universitate au fost mutate total ilegal. DOCUMENT. Mihai Tociu: Mihai Viteazu îi va tăia capul lui Sorin Oprescu

“In ziua când casca germana se va întâlni cu căciula bulgărească trebuie să dărâmaţi statuia lui Mihai Viteazul, fiindcă visul nostru a murit atunci” - Octavian Goga


Primăria a recunoscut că nu a emis Autorizaţie pentru mutarea statuilor

“Va comunicam ca nu a fost emis nici un alt act administrativ sau aviz pentru reamplasarea temporara a statuilor”

Informare

În 19.10.2010 am avut ultima înfăţişare în procesul statuilor.

1.Am depus un Punct de vedere emis de Uniunea Arhitecţilor din România, în care se menţionează că Primăria a început lucrările fără un Plan urbanistic care să reglementeze parcarea, nu a făcut publice informaţii privind parcarea şi nu a organizat o dezbatere publică.

2. Uniunea Vatra Românească – Filiala Bucureşti a depus o cerere de intervenţie în care atenţionează că lipsa organizării unei dezbateri publice a pus organizaţia în imposibilitatea înaintarii unor propuneri mai bune pentru mutarea statuilor şi solicită Instanţei să sancţioneze PMB pentru lipsa transparenţei decizionale.

3. La termenul trecut, PMB a fost somată să aducă toate autorizaţiile pe care le-a emis referitor la mutarea statuilor, adică autorizaţia de construire. Cum le-a fost teamă să o emită retroactiv, arhitectul şef Gh. Pătraşcu a preferat să recunoscă că nu a emis niciun alt act şi, implicit, că nu o va face pe viitor.

(more…)

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova