Posts Tagged ‘Ortodoxie’

Ortodoxia, concepţie totală asupra lumii şi a existenţei. Mircea Eliade despre Nae Ionescu

 Nae Ionescu - Foto Manastirea Petru Voda via Roncea Ro

Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunîndu-ne o interpretare şi aşteptînd apoi comentariile noastre. Aveai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfîrşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gîndit şi organizat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gîndire personală şi, dacă te interesa acest fel de gîndire, ştiai că nu o puteai întîlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gîndeşti.

Era un bărbat brun, palid, cu tîmplele descoperite, cu sprîncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobişnuit de sclipitori; cînd îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă; şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mîini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi, subţiri, nervoase. Cînd vorbea, mîinile îi modelau gîndirea, subliniau nuanţe, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare. A fost primit, cum se obişnuia pe atunci, cu aplauze; dar le-a contenit, ridicînd brusc braţul: „Dacă aveţi dreptul de a aplauda, ne-a spus, ar trebui să-l aveţi şi pe acela de a huidui cînd nu v-o place o lecţie. Dar legea vă interzice huiduiala în sălile Universităţii. Aşa că vă rog să nu aplaudaţi…”

De cîţiva ani, de cînd citisem Educaţia voinţei, eram convins că omul poate face orice, cu condiţia să vrea şi să ştie cum să-şi controleze voinţa. Îmi spuneam că o asemenea stăpînire de sine deschide drumul către libertatea absolută. Lupta contra somnului, ca şi lupta contra comportamentelor normale, însemna, pentru mine, o încercare eroică de a depăşi condiţia umană.
De timpuriu s-a născut în mine neîncrederea faţă de diletanţi, teama de a nu mă lăsa păcălit de un amator, dorinţa tot mai aprigă de a merge la izvoare, de a consulta exclusiv lucrările specialiştilor, de a epuiza bibliografia.

Neputinţa absolută, într-un anumit fel mă împăca, îmi dădea o linişte stranie. Pentru că nu se mai putea face nimic, aveam un sentiment de netă disponibilitate. Voinţa, inteligenţa, toate facultăţile sufleteşti erau pentru prima oară libere, nu se mai încordau în vederea unui scop imediat de atins.

(Ce mă stingherea la P.P. Negulescu era) complexul lui de superioritate, pe care-l trăda zîmbetul palid sardonic, neglijenţa cu care vorbea de metafizică, de marile teme filozofice, dînd a înţelege că toate acestea nu sînt decît „speculaţii fără contact cu realitatea”. Niciodată, ascultîndu-l, n-am avut sentimentul că învăţătura lui răspundea unei necesităţi interioare. Nu ghiceam în erudiţia lui setea de cunoaştere a lui Faust, ci numai munca persistentă şi metodică a cuiva care ţinea cu orice preţ să se informeze, pentru că aşa îl obliga meseria.

Anumite minţi văd elementele de unitate în natură sau în cultură, văd ceea ce e esenţial, fundamental, şi asta le îngăduie să descopere structurile… „Ăsta e răspunsul, m-a întrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structură. Operaţia logică efectuată în mintea lui Newton asta a făcut: a surprins structura fenomenului gravităţii universale.”

Eram fascinat de mistică şi, ca mulţi din generaţia mea, urmăream revalorizarea filozofiei medievale care triumfa în Franţa cu Gilson şi Maritain şi pe care Nae Ionescu o discuta în cursurile lui, dar fără s-o accepte în întregime, căci, deşi ne obliga să-l citim pe Sf. Toma, simpatiile lui se îndreptau către teologia bizantină, îndeosebi spre Origen, pe care îl considera cel mai profund geniu filozofic al Răsăritului (asta, douăzeci de ani înainte de „reconsiderarea” lui Origen de către teologii occidentali).

Mitul progresului infinit, credinţa în rolul decisiv al ştiinţei şi industriei, care trebuiau să instaureze pacea universală şi justiţia socială, primatul raţionalismului şi prestigiul agnosticismului – toate acestea se spulberaseră pe fronturile de luptă. „Iraţionalismul”, care făcuse posibil şi nutrise războiul, se făcea acum simţit şi în viaţa spirituală şi culturală occidentală; reabilitarea experienţei religioase, numărul impresionant de convertiri, interesul pentru pseudo-spiritualităţi şi gnoze orientale (teozofia, neobudismul, Tagore etc.), succesul suprarealismului, voga psihanalizei etc. Criza în care intrase lumea occidentală îmi dovedea că ideologia generaţiei războiului nu mai era valabilă. Noi, generaţia tînără trebuia să ne găsim rosturile noastre. Dar, spre deosebire de înaintaşii noştri, care se născuseră şi trăiseră cu idealul reîntregirii neamului, noi nu mai aveam un ideal de-a gata făcut Ia îndemînă. Eram liberi, disponibili pentru tot felul de „experienţe”. În credinţa mea de-atunci, „experienţele” acestea nu erau menite să încurajeze diletantismul sau anarhia spirituală – ele ni se impuneau printr-o fatalitate istorică. Eram prima generaţie româneasca necondiţionată în prealabil de „ obiectiv istoric de realizat. Ca să nu sombrăm în provincialism cultural sau în sterilitate spirituală, trebuia să cunoaştem ce se întîmplă, pretutindeni în lume, în zilele noastre.

Am început deci să discut ce mi se întîmplase mie, „experienţele” mele, cărţile, teoriile, gnozele, care mă tulburaseră şi-mi dăduseră de gîndit. Am scris despre diletantismul lui Gourmont, despre teozofie, antropozofie, despre gnozele neo-orientale, apoi despre restaurarea metafizicii, despre feluritele experienţe mistice, despre ofensiva catolicismului, despre istorism şi am încheiat Itinerariul spiritual cu un foileton despre ortodoxie. Era destul de superficial, pentru că ştiam prea puţin şi înţelegeam încă şi mai puţin. Dar avea meritul că nu era dogmatic, nici programatic. Spuneam doar că pentru o parte din „generaţia tînără” ortodoxia ar putea constitui o concepţie totală a lumii şi a existenţei şi că fenomenul acesta, dacă se va realiza, va fi un fenomen nou în istoria culturii româneşti moderne.

extras din “Memorii” de Mircea Eliade

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

Ziaristi Online: Prof. Ilie Bădescu despre erorile lui Dughin la analiza României Mari şi forţele nihilismului. Valeriu Gafencu ar putea redeveni Cetăţean de Onoare la Târgu Ocna. VIDEO: Manifestaţie de 1 Decembrie pentru susţinerea religiei în şcoli

Profesorul Ilie Badescu vazut de Fotografu Ro Dinu Lazar c via Roncea RoFoto: Dinu Lazar

Ziaristi Online:

Prof. Ilie Bădescu: Unele scăpări ale lui Dughin la analiza României Mari

Prof-Ilie-Badescu-Universitatea-Emaus-Sociologia-AziIlie Bădescu: “Naţionalismul românesc va fi creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritmul ortodox) sau nu va exista de loc.”

 

Ilie Bădescu în dialog cu Virgiliu Gheorghe: „ACUM S-AU TREZIT ȘI FORȚELE NIHILISMULUI, DAR ȘI FORȚELE CULTURII ÎNVIERII” (I)

Judecata de Apoi - FrescaAflaţi din nou în toiul alegerilor, cu puţine speranţe de mai bine în ordinea lumească a lucrurilor, ne-am gândit să facem un fel de radiografie a societăţii româneşti din ultimii douăzeci şi patru de ani. Cum de-am ajuns aici? Unde s-a greşit? Ce se mai poate face?

Justiţia face dreptate: Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, ar putea redeveni Cetăţean de Onoare post-mortem la Târgu Ocna

Valeriu Gafencu - Presa OrtodoxaVineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.

Manifestaţie de 1 Decembrie pentru susţinerea religiei în şcoli. VIDEO emoţionant

 

EXCLUSIV. Parintele Dumitru Staniloae – Un Omagiu fotografic extraordinar, de Dinu Lazar si un Remember de Florin Palas: “Romanii sunt protolatinitatea”. 20 de ani de la trecerea la Domnul, 110 ani de la nasterea Teologului Absolut

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar via Roncea RoIn Memoriam Parintele Dumitru Staniloae
(16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucuresti – inmormantat la Cernica)

La data arestarii, pentru apropierea sa de trecut fata de elita “gandirista” a Miscarii Legionare, conform Fisei matricole de la incarcerare, a fost declarat ca atare – LEGIONAR

Vedeti si Ilie Tudor Distins cu Crucea Patriarhală pentru mireni – În închisoare, alături de Dumitru Stăniloae

Sfintii inchisorilor. Amintiri din inchisoarea Aiud despre Parintele Staniloae (Parintele Liviu Branzas, Ilie Tudor). Reflectii ale Parintelui Dumitru despre sistemul comunist si invatatura pe care trebuie s-o tragem dupa inumanul experiment.

IPS Bartolomeu, despre Părintele Stăniloae

„Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru naţional.”

Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 1 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 2 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 3 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 4 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 5 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 7 via Roncea RoParintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 6 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 8 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 9 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 10 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 11 via Roncea Ro Parintele Dumitru Staniloae de Dinu Lazar 12 via Roncea RoReproducerea permisa numai cu citarea autorului Dinu Lazar / Fotografu.ro si, in masura bunavointei, a sursei: Roncea.Ro.

Cititi de la Romania Uneste-te si revista Veghea un interviu la fel de extraordinar ca si fotografiile de mai sus, realizat de Crina si Florin Palas cu Teologul Absolut:

parintele-staniloae

Florin Palas si Parintele Dumitru StaniloaeSă vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.

Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”, „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă, deşi e lăudat – văd – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior; mai superior decât omul de astăzi. Avea o înţelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi; sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului; sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului, de simţul spiritualului, sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul, a dispărut omul. Şi cum te simţi când te duci în natură, ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei; şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta; tehnica aceasta. Şi ce prost te simţi, ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor… Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor; dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: nici unul. Nu-i nici un sens în alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.
Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.

Cred că e veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?… Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa, din animal, din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său, dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor, care vede pe toate în armonia lor.

Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă – spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.
„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.

Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.

Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.

Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită.Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Pe când în Occident a ajuns la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi.” Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism, şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…- poate un epileptic să creeze aşa ceva?…- că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit, că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. Acesta este creştinismul adevărat. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor; şi taina supremă este persoana, şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune.

Despre Corneliu Codreanu, Ion Mota, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica si… Plesu si Liiceanu

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în Bucureşti pe la un frate al meu, până în 1920 când a dat de această Zamfira. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, aşa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic aşa; acelaşi spirit hotărât şi sigur; alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat aşa, în cunoaşterea adevărului. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire, pe blândeţe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras -e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…

Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin; şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.

Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse; eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. Iar el redacta „Calendarul”, „Gândirea” şi altele. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost şi eu la masă cu el. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris, nu în fiecare număr. Şi am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai închis, nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel; totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. Şi naţionalismul adevărat, ideea de naţiune, de neam, nu poate fi decât o idee morală. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”.

Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva în tinereţe de el, despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului; foarte interesant, avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi am auzit că murind în închisoare, a cerut să nu fie răzbunat.

Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi; foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi.

Noica, o fi fost la început, dar acum la sfârşit, nu mi s-a părut a fi aşa, hotărât în credinţă. Nici el, nici Pleşu, plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă.

A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.

Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).

Noi suntem protolatinitatea

Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană – vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.

(more…)

Raspunsul Primariei Baia Sprie la atacul Institutului “Elie Wiesel” impotriva Duhovnicului Neamului, Parintele Justin Parvu: “Poziţionarea dvs este cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva”. EXCLUSIV Gazeta de Maramures via Ziaristi Online

Parintele Justin Parvu - Fotografie de Cristina Nichitus RonceaLa initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, istorici, scriitori, jurnalisti si simpli romani din intreaga tara, vrednicul de pomenire Parinte Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, a primit pe 22 august Cetatenia de Onoare a orasului Baia Sprie, locul unde a “petrecut” cinci ani din cei 12 ani de condamnare politica, prelungiti cu inca patru de detentie, la munca fortata si in inchisorile sistemului ocupantului bolsevic al Romaniei. Rezultatul votului in unanimitate al Consiliului Local Baia Sprie a fost salutat cu recunostinta de Manastirea Petru Voda a Arhiepiscopiei Iasilor, din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, cat si de AFDPR si ceilalti sustinatori ai demersului. “Noi suntem cei onorati” de conferirea acestei distinctii, a afirmat Primarul localitatii, Vasile Dorin Pasca. La scurt timp, ca si in cazul Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, o institutie plasata sub pulpana guvernamentale si deci platita din banii nostri, a majoritatii romanilor crestin-ortodocsi ai acestei tari, respectiv Institutul “Elie Wiesel”, care are ca obiect de activitate “studiul holocaustului”, isi depaseste prerogativele si solicita abuziv, impotriva vointei comunitatii locale, a reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane si a sutelor de sustinatori, retragerea titlului bunului Parinte Justin, invocandu-se niste acuze absolut aberante. Vom reveni asupra lor intr-o adresa oficiala catre Primul Ministru al Romaniei si Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, a celor jigniti de demersul bolnav al presedintelui acestui institut, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic bolsevic Radu Florian. Pana atunci, iata raspunsul demn al Primarului Orasului Baia Sprie obtinut de Gazeta de Maramures si prezentat aici via Ziaristi Online:

Primaria Baia Spre catre Institutul Elie Wiesel despre sfintenia Parintelui Justin Parvu - Gazeta de Maramures si Ziaristi Online
ROMANIA
JUDETUL MARAMURES
Primaria Orasului Baia Sprie
Piata Libertatii, nr. 4
Telefon: +40-262-262303, 260059 Fax: +40-262-260059
E-mail: primaria@baiasprie.ro
BaiaSprie.Ro

 

Drept la replica

 

„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.

Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).

Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”

Cu toată consideraţia,

Primar Dorin Vasile Paşca

Dorin Vasile Paşca se afla la cel de-al doilea mandat al sau de primar, dupa ce a fost reales de cetatenii din Baia Sprie. El a candidat ca independent, fara sustinerea nici unui partid politic. In 14 septembrie 2010, de Inaltarea Sfintei Cruci, a participat la sfintirea unei Troite in memoria suferintelor martirilor anticomunisti din “Triunghiul mortii”, ridicata la dorinta si cu binecuvantarea Parintele Justin Parvu (foto mai jos).

Un interviu cu el aici: Dorin Vasile Paşca, unul dintre cei mai buni primari din ţară.

Sa-i dea Dumnezeu sanatate!

Troita Parintelui Justin Parvu de la Baia Sprie

Video via Adevarul – Părintele Iustin Pârvu a devenit cetăţean de onoare post-mortem la Baia Sprie

Ce cred maramuresenii “unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu”: “Noi suntem cei onorati!”. Cum a fost spulberat tortionarul Pacepa in “Cei dintai vor fi cei din urma”. Larry Watts demonteaza mecanismul de minciuni KGB-iste plasat de cuplul Pacepa-Tismaneanu sub scaunul unui fost sef CIA

Mitropolia Moldovei si Bucovinei _ Parintele Justin Parvu - Cetatean de Onoare Baia SprieZiaristi Online:

Ce cred maramuresenii despre conferirea Cetateniei de Onoare la Baia Sprie Parintelui Justin Parvu: “Noi suntem cei onorati!”

Mitropolia Moldovei si Bucovinei _ Parintele Justin Parvu - Cetatean de Onoare Baia Sprie

Unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu, a primit post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca, a declarat ca a fost o onoare sa acorde acest titlu pentru marele duhovnic. “Din punctul nostru de vedere am fost onorati sa-i dam titlul parintelui, mai ales ca el a fost singurul dintre detinuti care a revenit in Baia Sprie si a facut o troita acolo, la Mina.

Larry Watts demonteaza minciunile celulei rosii Pacepa – Tismaneanu: Cursele care i-au fost întinse unui fost director al CIA – R. James Woolsey. Pacepa cel Mare şi Puternic (II)

Ion-Mihai-Pacepa-alaturi-de-tatal-lui-Mircea-Geoana-doi-agenti-sovietici-KGB-GRU-Ziaristi-Online

În mod evident, Pacepa şi susţinătorii lui sunt îngrijoraţi că noi nu îi acordăm nicio atenţie omului din spatele cortinei, care ar putea să-l demaşte drept un vrajitor fals a cărui informaţie nu este nici pe departe cea mai bună sau cea mai puternică aşa cum ar vrea ca noi să credem.

Larry L. Watts about “Pacepa, The Great and Powerful II”: Or, How to Trap a Former CIA Director – R. James Woolsey

R. James Woolsey for Jonathan Pollard - Ami Magazine

Comintern agent Willi Münzenburg is credited with inventing the Soviet front organization and the “clubs of innocents” (or “useful idiots”) through which he manipulated unsuspecting Western opinion. In similar fashion Pacepa and company persist on running with the lie that Communist Romania during 1963-1989 was a Soviet Trojan horse and its independence a sham. That lie falls before overwhelming archival evidence to the contrary.

Presedintele IICCMER, Dinu Zamfirescu: Pacepa este vinovat de crime impotriva umanitatii. A Romanian prosecutor reveals: “Pacepa’s crimes will be brought before the International Criminal Court of Justice for crimes against humanity”

Pacepa-Zamfirescu-Crime-impotriva-umanitatii-Tribunalul-Penal-International

In concluzie, retineti: Pacepa = crime impotriva umanitatii. De ce vrea sa scape tortionarul: procesul de la Tribunalul Penal International, condamnarea, arestarea si un sfarsit demn de Rudolf Hess. Un Rudolf Hess al Marelui URSS.

Larry Watts combate rolul cel mic al cuplului informativ Pacepa-Tismaneanu: “Diseminarea de informaţii false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie şi/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri dăunătoare pentru interesele lor”

COMUNISM - CRIME

Pentru acei cititorii care nu sunt familiarizaţi cu conceptul, dezinformarea este diseminarea de informaţii false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie şi / sau opinia publică cu scopul luării de măsuri – inclusiv non-acţiune – dăunătoare pentru interesele lor.

ATAC LA UN SIMBOL NATIONAL: PARINTELE JUSTIN PARVU. Ce nu stie Alexandru Florian de la Institutul Elie Wiesel: Parintele Justin Parvu mai este deja Cetatean de Onoare si la Poiana Teiului. Nemtenii il asteapta pe fiul ideologului bolsevic Radu Florian sa vina sa-l conteste pe Parinte la Poiana Teiului

Icoana-Sf.-Mart.-Justin-de-la-Petru-VodaZiaristi Online:

ATAC LA UN SIMBOL NATIONAL: PARINTELE JUSTIN PARVU

Parintele Justin de Cristina Nichitus Roncea

Niște șmecheri, sub egida guvernelor României, obișnuiți să mănânce bliduri pline de delicatese, bătând monedă pe antisemitismul românilor (fără ca vreodată să-și vadă bârna din proprii ochi sau din propria istorie, pentru că, evident, nu pot fi considerați ca făcând parte din Istoria României), s-au gândit, într-un perfect limbaj proletcultist, așa cum le-a fost inoculat de Marx, Engels, Lenin, Stalin & Comp., să ceară ”cu profundă indignare” retragerea titlului de cetățean de onoare acordat postmortem Părintelui Iustin Pârvu de către primăria din Baia Sprie.

Ce nu stie Alexandru Florian de la Institutul Elie Wiesel: Parintele Justin Parvu mai este deja Cetatean de Onoare si la Poiana Teiului

p ioanichie si p justin

Maramureşul nu a luat-o înaintea Neamţului când a avut iniţiativa de a-i acorda părintelui Justin Pârvu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.

Razboi Intru Cuvant: Institutul Elie Wiesel cere RETRAGEREA CETATENIEI DE ONOARE PARINTELUI JUSTIN PARVU!

Parintele-nostru-Justin-Parvu-Sfant-Erou-al-Neamului-Romanesc-de-Cristina-Nichitus-Roncea-Precum-in-Cer

Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor urmasi ai comisarilor bolsevici cocotati in varful Institutului cu numele lui Elie Wiesel, un impostor al holocaustului. DOCUMENTE

Sursa: http://www.ziaristionline.ro/category/special

Basarabia-Bucovina.Info prezinta Apşa de Jos, Biserica de lemn de la 1561 şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Basarabia-Bucovina.Info prezinta

Apşa de Jos

de Sergiu Dan

Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românească din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpînţa. După 1947 din ea s-au desprins comunele Strâmtura, Peri şi Topcino, cu o populaţie de 2.420 locuitori.

Două coline în mijlocul satului Apşa de Jos, din Maramureşul din dreapta Tisei… Pe amândouă se înalţă două biserici de lemn care parcă străjuiesc localitatea. Una este de la 1561 şi are hramul Sf. Nicolae (foto), cealaltă – de la 1776, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Se spune că aici înainte ar fi fost un aşezământ monahal. Ar fi posibil, dat fiind faptul că în zonă a existat o bogată viaţă spirituală. Un exemplu grăitor este Mănăstirea Peri, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, ctitoria dinastiei voievodale a Drăgoşeştilor. La 13 august 1391, acest aşezământ monahal, printr-o diplomă a Patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, a fost ridicat la rang de Stavropoghie Patriarhală. Timp de 312 ani, aici a fost sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Din păcate, Mănăstirea Peri a fost distrusă şi desfiinţată în 1703 (*), în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.

(…)

Vedeti si: Omagiu femeii romance. Satul Apsa de Jos, Maramuresul Istoric. FOTO / VIDEO

(*) Nota Basarabia-Bucovina Info:

Distrugerea Manastirii Peri

În anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Săpânța-Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Drăgoșești hramul Sfântul Arhanghel Mihail, informeaza pe scurt si Wikipedia.

Mai concret, “in satul Peri din Maramureş (în dreapta Tisei, azi în Ucraina, la vreo 15 km în aval de Sighet) exista încă din sec. al XIV-lea o mănăstire ortodoxă română, cu hramul păzitorului de spaţiu sacru Sfântul Arhanghel Mihail, mănăstire ctitorită de către însuşi Dragoş Voievod, descălecătorul de mai târziu al Ţării  Moldovei, împreună cu fratele său Drag. Acest fapt istoric ca atare nu a fost pus de către nimeni la îndoială şi nici nu ar fi putut fi pus, pentru că este amplu documentat în Diplomele Maramureşene ale lui Ioan Mihalyi de Apşa.

După ce urmaşii lui Dragoş Vodă au fost alungaţi de la domnia Moldovei de către Bogdan I, la anul 1359, doi nepoţi ai deja răposatului voievod Dragoş, Balc şi Drag, s-au întors în Maramureş şi au refăcut vechea ctitorie Drăgoşeştilor de la Peri, înzestrându-o cu trei sate şi alte proprietăţi”, dupa cum scrie si Parintele Profesor Mircea Păcurariu in Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. BOR,  1980, p. 274.

Profesorul Nicolae Iuga, aminteste intr-un studiu despre Inceputurile scrisului în limba română şi statutul Mănăstirii Peri din Maramureş, sec. al XIV-lea, din care am citat mai sus, ca marele savant Nicolae Iorga considera ca la Manastirea Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată, intre anii 1434-1437, „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda Duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”. Manastirea a fost atacata de ungurii lui Rakoczi al II-lea in 1703.  Conform altor surse istorice, edificiul monahal a fost distrus complet in anul 1761, de catre armata Imparatesei Maria Teresa aflata sub comanda generalului de origine austriaca Bukow (Adolf Nikolaus von Buccow), aflat in ofensiva armata impotriva ortodoxiei. In timpul operatiunilor sale in Transilvania, peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse, cele ramase fiind fortate sa treaca la greco-catolicism. Spre dovada, Biserica Sf. Nicolae din Apsa de Jos, prezentata in acest documentar, are inscris pe pisania sa de azi un flagrant fals istoric, si anume ca este “Biserica Greco-Catolica din sec al XVI-lea, de la 1561“, cand uniatismul a patruns in spatiul istoric si etno-cultural romanesc prin forta tunurilor si santajul imparatesc austro-ungar de abia la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec XVIII-lea.

Cancelarul Bethlen Gabor, supranumit “Ţiganul”, unul dintre prigonitorii Cuviosului Sofronie de la Cioara, decreteaza la 1761: “Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului (Adolf Nikolaus von Buccow – n.n) atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)“.

Despre asalturile generalului Bukow impotriva ortodocsilor scrie si invățătorul făgărășan Andrei Șovăiloviciu, în 1791: „…în anul 1761 venind un general Bukow cu mulțime de oaste și foarte cumplită, fiară sălbatică asupra neuniților s-au arătat, care au făcut milităria și au ars mânăstirile pe la toate satele de pe sub margini… Generalul Bukow fiind și în Făgăraș, multă răutate a făcut neuniților (ortodocșilor – n.n.), furci a făcut și le-a ridicat în mijlocul târgului, ca pe cei ce nu se vor pleca la uniație să-i spînzure și i-au prins și i-au îngrozit și i-au bătut fără de milă….” (Citat din Ștefan MeteșViața bisericească a Românilor din Țara Oltului (Sibiu, 1930), p. 42 via Wikipedia)

In prezent, informeaza Basarabia-Bucovina.Info, in memoria stravechiului asezamant monahal romanesc de la Peri, Parintele Grigore Lutai, parohul Bisericii Nasterii Maicii Domnului din Sapanta (Cimitirul Vesel), cu sprijinul familiei Adamescu, a ctitorit in oglinda, pe malul stang la Tisei, Manastirea Sapanta-Peri cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, unde s-a ridicat si cea mai inalta biserica de lemn din lume, de 78 de metri, depasind-o cu 21 de metri pe cea de la Manastirea Barsana (foto mai sus si video-documentar mai jos).

Integral la Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Apşa de Jos (1561), Transcarpatia, Maramureşul Istoric, şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Foto: Basarabia-Bucovina.Info si Cristina Nichitus Roncea

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova