Posts Tagged ‘Pacepa-Pacipa’

Pacepa a inceput sa-si publice poze de cand era stab la Securitate si KGB. FOTO EXCLUSIV

Alte poze la sursa: Pacepa.ro

Larry Watts: Pacepa a fost agent sovietic. EXCLUSIVITATE BURSA

Istoricul american Larry Watts, consultant al RAND Corporation, îşi lansează azi, la Bucureşti, o carte care va răsturna istoria secretă a României şi a Pactului de la Varşovia, aşa cum era ea cunoscută până acum. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, este titlul ales de specialistul pe probleme militare şi de intelligence pentru a sintetiza bătălia împotriva României dusă în interiorul Pactului de la Varşovia şi coordonată de “centrala Moscova”. Din zona dezvălurilor noi despre foşti agenţi ai serviciilor speciale sovietice iese la suprafaţă şi un nume cu o oarecare rezonanţă, pentru România: Ion Mihai Pacepa. Am stat de vorbă cu istoricul american, în exclusivitate pentru “BURSA”, ca să ne lămurim care este adevărata poveste a generalului nomenclaturist, fost adjunct al DIE (actualul SIE), “defectat” în Statele Unite în 1978 şi considerat “erou” de protipendada intelectuală de pe Dâmboviţa.
Larry Watts e direct şi la obiect: “Preşedintele Carter a ştiut de la bun început. Bineînţeles: a ştiut că este agent sovietic”. Afirmaţia categorică, demonstrată în volumul istoricului american, răstoarnă complet teoriile “oficiale” de până acum. Teza a mai fost avansată în România, dar de data aceasta confirmarea vine chiar din ţara care a fost silită să-l găzduiască. Larry Watts ne spune că CIA a avut sarcina să verifice “informaţiile” cu care Pacepa venise la pachet. “Toate erau minciuni absolute! Să le luăm la rând, pe cele principale: 1) Teza că regimul, respectiv România, era un “cal troian” al URSS. Complet fals!; 2) Teza potrivit căreia România se afla în vârful reţelei sovietice de spionaj şi furt de tehnologie sofisticată militară din Statele Unite. Fals! Chiar dimpotrivă, după cum veţi putea citi în cel de-al doilea volum; şi 3) că România, prin “pretextul” ei de mediere a conflictului din Orient, servea de fapt Moscova şi încuraja terorismul împotriva Israelului şi a statelor moderate arabe. Niciuna dintre acestea nu au fost adevărate. Şi serviciile noastre au verificat şi iar au verificat şi iar au verificat… Ca o pată de culoare: ştiţi ce au descoperit agenţii noştri?
Că singura tehnologie furată de români de la americani a fost cea folosită pentru parbrizele Daciei! Iar ultima teorie a fost infirmată oficial chiar de către israelieni, prin Shimon Peres. Nu cred că este important dacă a fost agent al KGB sau al GRU cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de < asasinare > a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după. Ceea ce este sigur este că a fost totalmente ostil intereselor naţionale româneşti şi a relaţiilor dintre Statele Unite şi Româ-nia, şi a continuat să fie la fel şi după 1989″.
“Ce şi ale cui interese a servit sunt, cred, mai puţin importante decât faptul că niciunele n-au fost româneşti”, conchide istoricul american a cărui carte se lansează astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară.

Victor Roncea / BURSA

PREMIERA ABSOLUTA: Comando-ul DIE nu l-a rapit sau executat pe Pacepa in SUA pentru ca era protejat de KGB. Sub nasul CIA: menajera lui Pacepa din Washington era agenta Securitatii. Un membru al Grupului Special sparge tacerea, in dialog cu fostul sef de cabinet a lui Iulian Vlad, Aurel I Rogojan

Identităţi strict secrete – pe urmele lui Pacepa
Dialog cu un om care nu există

Istoria serviciilor secrete de pretutindeni abundă de exemple privind punerea în executare a sentinţelor de condamnare la moarte pronunţate de justiţie împotriva trădătorilor refugiaţi pe teritoriul altor state şi sub a căror protecţie se aflau. Există, de asemenea, o bogată cazuistică în care trădătorii au fost răpiţi şi aduşi, în colete diplomatice sau în alte modalităţi, în ţările pe care le-au trădat, date fiind, pe de o parte, exigenţele înfăptuirii justiţiei, iar, pe de altă parte, interesele serviciilor de securitate de a clarifica, până în cele mai mici detalii, circumstanţele şi consecinţele actelor de trădare, precum şi pentru a fi de luare aminte celor care ar fi avut  intenţii  să se pună în slujba unor puteri străine.

Putem vorbi chiar şi de un top al serviciilor secrete care şi-au făcut o regulă din prinderea şi pedepsirea trădătorilor fugari, denumiţi, cu totul impropriu, “defectori”. Aşa de exemplu, serviciile speciale israeliene nu concep să închidă vreun caz de spionaj-trădare fără aducerea în Israel a trădătorului fugar. La fel şi în ceea ce priveşte recuperarea agenţilor proprii condamnaţi de statele împotriva cărora au acţionat. Nu contează care sunt aceste state. Măiestria cu care au fost concepute operaţiunile de înşelare a vigilenţei protectorilor trădătorilor şi ingeniozitatea soluţiilor de aducere a vinovaţilor în Israel au devenit “suport de curs” în marile şcoli de spionaj şi contraspionaj ale lumii. Desigur, cu mult înaintea apariţiei serviciilor israeliene, Ohrana, Ceka, NKVD-ul, KGB-ul în Rusia, TEWU în China au excelat şi ele în asemenea operaţiuni.

Romania are, la rândul ei, o lungă şi nefericită experienţă a trădărilor de ţară, din care, din păcate, nu s-au desprins încă suficiente concluzii şi învăţăminte pentru prezent şi viitorime.

În Centrala Serviciului Extern al Securităţii a existat un Grup Operativ Special de Acţiune Acoperită Externă, care avea misiunea pregătirii punerii în aplicare a sentinţelor definitive de condamnare la moarte, pronunţate de justiţie.

Ofiţerii care au făcut parte din acest grup au identităţile strict secrete. Ei sunt “oameni care nu există”… Prilejul de a avea astfel de interlocutori este cu totul excepţional. În cele ce urmează, vom prezenta dialogurile avute cu “un om care nu există”. Asemenea tuturor cazurilor de “oameni care nu există”, şi interlocutorul nostru a fost acoperit cu mai multe nume de cod, dintre care l-a ales,  pentru  a se prezenta cititorilor, pe cel preferat: “Tiberiu Cenădeanu“.

Aurel Rogojan: Domnule Tiberiu Cenădeanu, în a doua jumătate a anilor `80 ştiu că v-aţi ocupat incidental şi de o reevaluare a situaţiei trădătorilor României aflaţi sub protecţia puterilor străine pentru ai căror arginţi şi-au încălcat jurământul de credinţă. Aţi înaintat atunci şefului Departamentului Securităţii Statului şi un “album“ cu cei în cauză. Mai reţineţi care era numărul lor şi în ce interval de timp săvârşiseră actele de trădare?

Tiberiu Cenădeanu: Da… Erau câteva zeci de trădători, din rândul foştilor cetăţeni români care, aflându-se în interes de stat în alte ţări, “au trecut de partea inamicului”. Lumea era atunci divizată în două sisteme politice şi două alianţe militare, situate pe poziţii ireconciliabile, fiecare dintre părţi calificând astfel asemenea fapte. Perioada avută în vedere începea în anii ’50 şi se încheia cu cel mai recent caz de trădare

– Din ce categorii de ocupaţii proveneau trădătorii?

– Aveam o ierarhie a priorităţilor de care ne ocupam cu precădere. Personalităţi publice importante din domenii strategice, foşti conducători de instituţii, cercetători, înalţi ofiţeri din armată, aşa-zişi detaşaţi în ministerele şi sectoarele economice în legătură cu apărarea, care au fost racolaţi de servicii de spionaj pentru a intra în posesia secretelor deţinute. Ponderea nu era reprezentată, aşa cum s-a încercat a se acredita, de foşti ofiţeri  din Serviciul Extern al Securităţii. Această categorie nu deţinea cele mari secrete, din care puterile străine să obţină avantaje strategice, economice ori tehnico-ştiinţifice. Consecinţele trădării lor se limitau, cel mai adesea, la operaţiunile în care erau introduşi şi un eventual impact politic,  cum a fost cazul lui Pacepa.

– Dosarul operaţiunii de urmărire a trădătorilor fugari pe care l-aţi prezentat era actualizat şi sistematizat, cu memorandumuri cronologice cât mai exacte cu putinţă, ceea ce demonstra că situaţia lor era relativ bine cunoscută. În pofida acestei realităţi, din câte îmi aduc aminte, nu reţin să se fi pus în executare nici o sentinţă de condamnare la moarte şi nici nu a fost adus în ţară vreun trădător.

Aţi reţinut corect.

– Atunci cum trebuie înţeles acel impresionant efort informativ (şi nu numai!) de a-i urmări, în condiţii uneori foarte grele şi riscante, fără a face ceea ce alte servicii nu ar fi ezitat?

Nu-i urmăream pentru punerea în aplicare a sentinţelor ori pentru a-i răpi şi aduce clandestin în ţară. Obiectivul imediat vizat era protecţia personalului misiunilor permanente ori a delegaţiilor României în străinătate împotriva eventualelor încercări de a acţiona împotriva lor. În situaţii speciale determinate, respectiv vizite de nivel înalt ale oficialilor români – şeful statului sau primul-ministru -, se colabora cu autorităţile ţărilor respective. Noi le ceream nominal ca aceia în cauză să fie “asiguraţi” pe timpul prezenţei delegaţiei oficiale, iar şefii poliţiei ori ai serviciilor de securitate ne garantau că nu vor ajunge nici măcar în preajma spaţiilor securizate.

– Există, totuşi, afirmaţii privind atentate, angajări de mercenari ai morţii, răpiri… Cazul fostului căpitan Şerban, în Elveţia, membri ai emigraţiei române anticomuniste…

– Dumneavoastră cam ştiţi cum au stat lucrurile… sau cele mai multe dintre ele…

(more…)

Alogenul Pacepa primeste o lectie istorica de la un general roman. Conferinta publica: “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”. Aurel I. Rogojan: 1989. Dintr-o iarnă în alta. Dinu C. Giurescu despre secretele “revolutiei”

Conferinta publica : “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”

Miercuri , 26 mai 2010, orele 11,00, la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga” , general de brigada (r) Aurel I. Rogojan va sustine conferinta publica: “Securitatea nationala si cultul tradarii. Afacerea Pacepa”.

Conferinta va fi urmata de lansare de carte: “1989. Dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei ” si “Istorie , geopolitica si spionaj in Balcanii de Vest. Iugoslavia versus Romania in razboiul din umbra”.

Note de lectura – Aurel I. Rogojan: 1989. Dintr-o iarnă în alta

de Acad Dinu C Giurescu

La două decenii de la Revoluţia din decembrie 1989, tot mai multe fapte sunt cunoscute, iar interpretările asupra lor se nuanţează.

Volumul datorat generalului Aurel I. Rogojan aduce o sumă de informaţii noi, cât şi evaluări, dintr-o perspectivă aparte: aceea a serviciilor de informaţii. Aflăm, în linii generale, cum funcţionau mecanismele de informare. Anexele (nouă la număr) ne ajută să înţelegem situaţia aparatului de securitate şi a forţelor sale în zilele din decembrie 1989.1

1. În anii ‘80, când situaţia internă se deteriora vizibil, m-am întrebat, nu o dată, cum era informată „conducerea de partid şi de stat”2 despre realităţile din ţară şi dinafară. Presa şi propaganda de partid proiectau, de regulă, imaginile unor „măreţe” realizări şi împliniri, deşi lucrurile mergeau într-o direcţie contrarie şi nu se întrevedeau măsuri de îndreptare.

Era în logica regimului să prezinte, necontenit, succese. Am avut un sentiment real de frustrare când am constatat că în timpul vizitei „Tovarăşului” într-o piaţă din Capitală magazinele alimentare ale locului erau pline cu produse, care dispăreau de îndată ce înaltul oaspete pleca! În acest scurt răstimp, cetăţenii prezenţi la „primire” nu puteau cumpăra ceva. Peste toate, presa mai publica şi fotografii cu rafturi bine aprovizionate, la care se uita şeful statului.

(more…)

ANTICOMUNISTUL PAUL GOMA il face pulbere pe rasfatatul Troicii Tismaneanu-Liiceanu-Longin: „Pacepa – acest monstru, această javră securistă“

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XXVII)
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma, cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident român, exilat de 30 de ani în Franţa. Într-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale Jurnalului lui Paul Goma. (George Roncea)

„Pacepa – acest monstru, această javră securistă“

În urmă cu vreun an, Liviu Tofan m-a contactat telefonic, propunåndu-mi un „dialog despre Pacepa“. Am declinat cu putere: subiectul Pacepa mi-a fost totdeauna „antipatic“, apoi eu nu mai „dialoghez“ decât cu mine însumi. Îi voi fi dat câteva indicaţii bibliografice – pe care le avea. „…prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris, după defectarea sa, a avut loc în 1996“, scrie Liviu Tofan.
Eu am în memorie o altă dată: „Ieri, 1 februarie 1985, în faţa celei de-a 17-a camere corecţionale, Gustav Pordea, deputat european pe lista Frontului Naţional, în procesul de defăimare. În numărul de ieri am publicat un interviu cu Mihai Pacepa, fost general, fost Nr. 2 al Serviciilor secrete de la Bucureşti. Ceea ce exprimasem noi, în iulie 1984 – anume bănuiala – a devenit acum certitudine: Pordea a fost şi este, în continuare, un agent de influenţă în solda regimului lui Ceauşescu“.

Deci: 1985, nu 1996. Cronologia îmi poate juca feste, însă eu povestesc, nu fac afirmaţii categorice: În perioada procesului (ianuarie-februarie 1985) am avut o sumă de discuţii, atât cu Agathe Logeart (jurnalista care a semnat interviul luat lui Pacepa), cât şi cu Monica Lovinescu. Monica primise – prin cine? prin Agathe? sau „direct“, prin telefon? propunerea lui Pacepa de a o vizita… acasă. Monica era orifiată şi furioasă: cum îndrăznea acest securist să-i facă o asemenea propunere? A refuzat, categoric, iar noi, românii din jurul ei: Ana şi cu mine, Cristovici, cred că era şi Mihai Pupăzan, am aprobat-o din toată inima.

Numai că nu-mi mai aduc aminte: de unde anume îi telefonase Pacepa (înclin tot mai mult să cred că prin telefon fusese formulată îndelicata propunere securească)? Din America? Sau din Paris? Şi în asta înclin să cred că, atunci ianuarie-februarie 1985, Pacepa se afla la Paris – pe banii… DSTului.
Fiindcă în prima fază a proiectului de proces (al lui Pordea, să nu uităm), umbla vorba că însuşi Pacepa va apărea în instanţă. Dacă aşa a fost, atunci se explică bădărănia generalului Pacepa de a-i cere Monicăi Lovinescu o „mică întrevedere“ (contribuţia mea răutăcioasă la imaginara „mică“, în cadrul unui scenariu pe măsura personajului – cam aşa: „Săru’ mâna doamnă Monica“ ajungeam şi la „doamna Monicuţa“, spre exasperarea condamnatei la supliciul pacepist…); se explică şi de ce în faza a doua am fost anunţati că Pacepa va depune mărturie scrisă, fiindcă americanii se temeau să-l expună în aer liber…

Susţinătorii lui Pacepa şi fascinaţia haznalei

La urma urmei nu merită această javră securistă atâta atenţie. Am mai spus, de la început (de când am aflat de el prin… poezeaua lui Păunescu!) mi-a fost greaţă de el. A, nu pentru „trădare“, cum îl acuzau colegii de şaibă, n-aveau decât să se trădeze unul pe altul până la dispariţia speciei; ci dintr-un motiv, altul: fascinaţia (suliniez) exercitată de acest monstru (că n-o fi ajuns el general de Secu sădind floricele şi ajutånd babele patriei să traverseze bulevardele noastre socialiste), nu doar asupra tinerilor din ziua de azi, ahtiat după aventură, indiferent în ce „domeniu“, ci şi interesul-simpatia unor… jurnalişti (vorbesc de români, nu de ne-români), mai grav: de prieteni ai mei, Cornel Dumitrescu de pildă – aceştia consideråndu-l, nu doar un erou, ci… unul de-ai noştri, anticomuniştii, antisecuriştii.

Fascinaţia urâtului, a mocirlei, a haznalei – nu doar la copiii din familii civilizate, curat îmbrăcaţi, bine îmbăiaţi, de a umbla prin lăzile de gunoi şi a se bălăcări în şanţuri, ci a adulţilor lipsiţi de elementara cumpănă între bine şi rău, între urât şi ne-urât.
(va urma)

MINCIUNA RAPORTULUI PACEPA. PAUL GOMA ii face praf pe generalul securist comunist IM Pacepa si pe tiitoarea acestuia Lucia Hossu Longin

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XXVI)

Ziarul „Curentul“ a prezentat vreme de mai bine de o lună opiniile foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. În această perioadă, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră a trecut în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul extinsului material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. În exclusivitate, membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi redactorii revistei de specialitate editate de organizaţia „Periscop“ ne-au oferit, cu privire la cazul Pacepa, perspectiva unor foşti ofiţeri, dar şi analizele unor specialişti şi cercetători reputaţi asupra „curvei Pacepa“.
Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski, pentru a-l „revopsi“ şi pe Pacepa – din trădător – drept erou. Analiza comparativă a adus argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri, iar deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma (foto), cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident romån, exilat de 30 de ani în Franţa. Pornind de la recenta carte a Luciei Hossu Longin aparuta la Humanitas, intr-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist, Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale Jurnalului lui Paul Goma.
George Roncea

„Pacepa face un mare deserviciu prelucrării corecte a trecutului ceauşisto-comunist“

De-a dreptul ciudat este faptul că lui Pacepa îi scapă tocmai aspectul public, notoriu, care a făcut celebru acest caz sub numele de „Afacerea Tănase“: tentativa de lichidare a scriitorului Virgil Tănase, principala misiune a lui Haiducu. Şi cum se face că Pacepa nu ne dă nici cea mai mică explicaţie pentru diversiunea organizată de DST prin „otrăvirea“ lui Goma? DST-ul a făcut-o, doar aşa, ca să se afle în treabă sau ca să joace un pic de teatru de amatori? Nu, ea a fost doar un episod dintr-o fabuloasă afacere de spionaj, una dintre cele mai fascinante ale Războiului Rece, cu un substrat uluitor. Contribuţia generalului Pacepa la elucidarea acestei afaceri cu adevărat senzaţionale se rezumă, din păcate, la răspåndirea de noi neadevăruri pe care le girează cu aura sa de insider atoateştiutor. El face astfel un mare deserviciu relativ la prelucrarea fondată, profesională şi corectă a trecutului ceauşisto-comunist şi a celor comise – în Romånia şi în afara ei – de Securitatea din care a făcut parte.

„Răspândirea de noi neadevăruri“

Voi încheia cu un alt exemplu flagrant despre cum tratează Pacepa fapte şi date istorice elementare. Exemplul se referă la un interviu acordat ziarului „Ziua“, acum 3 ani. Referindu-se la afacerea „Hernu“ (Franţa 1996), afirmă că „în 1997, preşedintele Mitterrand a declarat public că acţiunea lui Caraman a fost o provocare şi a reabilitat oficial memoria lui Hernu“. Am citat. O mică precizare: Mihai Caraman, primul şef al SIE, după 1989, este cel care a dat francezilor dosarul Hernu din arhivele Securităţii (o copie fiind şi în posesia noastră). Dar, în 1997, Mitterrand nu putea face toate acestea pentru că murise în ianuarie 1996. Mitterrand nu a vorbit niciodată public despre cazul Hernu, pentru simplul motiv că tot el l-a făcut „secret de stat“ şi l-a „îngropat“ din clipa în care a văzut dosarul Hernu, în toamna lui 1992. Dacă Pacepa este în stare să pună în gura unei personalităţi afirmaţii pe care aceasta nu le-a făcut pentru simplul motiv că nu mai era în viaţă la momentul invocat, ce poate să mai urmeze?

Comentariu 1 Carol: Iata ce spune în anul 2007 un istoric german despre Pacepa în revista „Altitudini“: Georg Herbstritt: Ceea ce scrie Pacepa despre Stasi este, deseori, inexact. De exemplu, în primul volum al „Cărţii negre a Securităţii“, publicată în anul 1999, el descrie proporţiile infiltrării. Potrivit lui Pacepa, Stasi a întocmit dosare pentru 6 milioane de cetăţeni din RDG. Adică pentru o treime a întregii populaţii, precum a calculat Pacepa însuşi. Asta e o inepţie. Adevărat este că în cartoteca centrală întocmită de Stasi sunt cuprinse numele a 6 milioane de cetăţeni, ceea ce nu însemană că toţi aceştia au fost victime, precum dă de înţeles Pacepa. Printre aceştia se află atåt persoane urmărite, cåt şi colaboratorii neoficiali, adică infomatorii, dar şi alte categorii de persoane. În acest caz Pacepa face o confuzie. Numărul dosarelor de urmărire informativă, adică cel al dosarelor reale ale victimelor, este cu mult mai mic.

Pacepa zugrăveşte o imagine total falsă

În anii ’80 Stasi a întocmit anual circa 2000 de dosare de urmărire informativă. La acestea se adaugă aproximativ 8000 de dosare privind „controlul operativ de persoane“. Sigur, din ultima categorie făceau parte şi victime, dar şi alte grupuri de persoane. Dacă facem un calcul sumar şi înmulţim 10.000 cu 40 de ani de existenţă a RDG, ajungem la 400.000 de dosare de urmărire informativă. Este o cifră mare, dar în niciun caz nu poate fi vorba de 6 milioane. Aceeaşi situaţie se desprinde şi din cifrele legate de numărul informatorilor.

Pacepa susţine că într-un oraş ca Erfurt, din 200.000 de locuitori 50.000 ar fi fost informatori. Asta înseamnă un sfert din totalul locuitorilor. În realitate, în anul 1989 în întreaga Republică Democrată Germană numai un procent (1%) al populaţiei ţării a colaborat cu Stasi. În toată regiunea Erfurt, unde la vremea respectivă trăia peste un milion de oameni, Stasi avea circa 10.000 de colaboratori neoficiali. Chiar şi această cifră este extrem de ridicată. Pacepa zugrăveşte o imagine total falsă. Mai mult, el o transpune şi asupra celorlalte ţări comuniste.

Comentariu 2 Carol: Tot despre Pacepa un pasaj din cartea lui W. Totok „Episcopul, Hitler şi Securitatea“ (Polirom, 2008): „Pacepa susţine într-un articol publicat în 2007, în revista americană neoconservatoare „National Review, citat apoi de presa occidentală şi cea din România, că episcopul Pacha ar fi fost schimbat în 1959 cu doi agenţi români, arestaţi în Republica Federală Germania. În acel an, Pacha era deja mort şi nu avea cum să fie schimbat. Aserţiunile lui Pacepa au fost lansate în legătură cu istoria piesei lui Rolf Hochhuth, „Vicarul“. Pacepa afirmă că spioni români infiltraţi în Vatican ar fi furnizat KGB-lui documente din arhiva secretă a Sfântului Scaun pe care le-ar fi transmis ulterior lui Hochhuth cu scopul discreditării Papei Pius al XII-lea, prin intermediul unei piese de teatru. Documentele din arhiva Vaticanului urmau să fie folosite de autor ca dovezi pentru simpatiile naziste şi hitleriste ale lui Pius“. Hochhuth a respins aserţiunile lui Pacepa.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XXVI)
Curentul – miercuri, 19 august 2009

"CURVA" Pacepa – Afacerea Tradarii (XXII). Kuklinski vs Tismaneanu

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XXII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai-marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcaţie între cazul Pacepa şi alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă şi aducând argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri. Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea

Kuklinski a salvat Polonia de intervenţia militară sovietică

Polonezul Ryszard Kuklinski a oferit americanilor localizarea şi datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice („statele majore subterane“), de unde mareşalii sovietici urmau să asigure conducerea forţelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forţele NATO.
Nu întâmplător, pe timpul întâlnirii de la Reykjavik, din 1985, cu preşedintele Ronald Reagan, liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi consilierii săi au rămas foarte surprinşi atunci când americanii le-au arătat că buncărele cele mai importante ale comandamentelor sovietice sunt „foarte bine ţintuite“ de forţele Pactului Nord-Atlantic.
Într-un moment al discuţiilor de atunci, secretarul american al Apărării, Casper Weinberger, i-a dat preşedintelui Regan un document. Acesta a fost înmânat apoi lui Gorbaciov, care, la rândul lui, l-a dat mai departe şefului Statului Major General al Armatei Sovietice, mareşalul Serghei Ahromeev. După consultarea responsabililor de resort, sovieticii şi-au dat seama că americanii cunosc în detaliu secretele referitoare la punctele lor de comandă din Europa, lucru care nu putea să se realizeze decât prin intermediul lui R. Kuklinski.
Pe 13 aprilie 1980, colonelul polonez le livrează americanilor documente despre organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu puterile occidentale. În ziua de 4 decembrie 1980, R. Kuklinski predă CIA planurile sovietice de invadare a Poloniei (de tipul intervenţiei din Ungaria, în 1956, şi în Cehoslovacia, în 1968), în scopul lichidării mişcării „Solidaritatea“.
În acelaşi timp, spionajul american prin satelit confirma marile deplasări de trupe sovietice în apropierea frontierelor cu Polonia. În consecinţă, preşedintele Jimmy Carter s-a adresat liderului sovietic Leonid Brejnev cu o scrisoare în care cerea să li se dea posibilitatea autorităţilor şi naţiunii poloneze să-şi rezolve singure dificultăţile pe care le au, avertizând, totodată, Moscova în ceea ce priveşte efectele negative pe care le-ar avea asupra relaţiilor americano-sovietice o eventuală folosire a forţelor Armatei Roşii în Polonia.
Imediat după aceasta, Carter a făcut publică poziţia sa în problema respectivă. La rândul său, Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat Kremlinului, anunţând că, în cazul intervenţiei sovietice, el va merge în Polonia. Toate acestea au avut, desigur, ca efect atitudinea mai reţinută a lui Brejnev în ceea ce priveşte folosirea maşinii de război sovietice pentru o intervenţie în Polonia.

Kuklinski – acces la vârful Tratatului de la Varşovia

La începutul anilor ’80, colonelul avea deja acces la cele mai secrete planuri politice şi militare ale conducerii de stat şi de partid din R.P. Polonă. Participa la toate consfătuirile şi reuniunile Pactului de la Varşovia, care aveau loc nu numai în Polonia, ci şi la Moscova şi în alte capitale ale statelor socialiste. Îndeplinea, totodată, funcţia de ofiţer de legătură al armatei poloneze la cartierul general al mareşalului Kulikov, comandantul suprem al forţelor Tratatului de la Varşovia, fiind în cunoştinţă de cauză asupra tuturor problemelor importante dezbătute şi a planurilor de măsuri adoptate.
În momentul de faţă se cunoaşte că R. Kuklinski ştia mai multe lucruri despre Armata Roşie şi planurile acesteia chiar decât generalul Jaruzelski. Brejnev, Gorbaciov, mareşalii Ustinov, Greciko, Kulikov l-au informat pe şeful de stat polonez doar la modul general. Prin funcţia sa, însă, Kuklinski era obligat să cunoască detaliile problematicii privind colaborarea dintre Armata Poloneză şi forţele Tratatului de la Varşovia. Graţie recomandărilor pe care le avea, i s-a şi încredinţat sarcina de mare răspundere de a elabora doctrina de apărare a R.P. Polone.
Contraspionajul militar polonez, ca şi serviciile de specialitate sovietice nu au descoperit, însă, legătura sa sistematică – în anumite perioade, aproape zilnic – cu CIA. Pentru activitatea sa productivă în slujba serviciului de spionaj american, colonelul polonez primea aprecieri direct de la nivelul cel mai înalt al instituţiei care îl coordona.

„Nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informaţii atât de preţioase“ – CIA

Într-o scrisoare secretă adresată de către amiralul Stansfield Turner lui R. Kuklinski, la 8 decembrie 1980, se arăta: „Informaţiile tale prezintă o valoare deosebită şi au ajuns la momentul potrivit. După traducere, ele vor fi înaintate personal preşedintelui. Raportul tău are un rol important în luarea de către guvernul Statelor Unite a unor decizii referitoare la acţiunile ce vor fi întreprinse în următoarele zile. Încă o dată, îţi mulţumim pentru aportul şi sacrificiul în slujba cauzei noastre comune. Păcat, totuşi, că nu există posibilitatea de a te ajuta mai mult în îndeplinirea obligaţiilor, în aceste momente dificile. Ne gândim la tine tot timpul“.
Având în vedere că, asemenea multor spioni, Kuklinski îşi desfăşura solitar activitatea într-un mediu destul de tensionat, astfel de aprecieri, venite de la şeful instituţiei pentru care lucra, trebuie să fi avut un rol important în susţinerea sa moral-psihică.
La propunerea generalului Jaruzelski, colonelul Kuklinski a fost inclus în grupul generalilor care, la ordinul Kremlinului, pregăteau variantele operative pentru introducerea Legii marţiale în Polonia. El a participat, astfel, la elaborarea documentelor pentru instituirea stării de război în ţară, alături de generalii Mieczyslaw Dachowski, Tadeusz Hupalowski, Antoni Jasinski şi Jerzy Skalski. Pe 11 februarie 1981, el a transmis CIA informaţii despre proiectata introducere a Legii marţiale (aplicată din 13 decembrie acelaşi an şi rămasă în vigoare până în iulie 1983), iar în lunile următoare a raportat detalii privind măsurile întreprinse de autorităţi în acest scop, pregătirea de intervenţie a trupelor de securitate, miliţiei, unităţilor Zomo (Unităţile Motorizate ale Miliţiei Cetăţeneşti), armatei etc.
După cum rezultă din lucrări recent publicate, Kuklinski se număra printre cei mai apreciaţi şi cei mai bine apăraţi agenţi ai serviciului secret american, care figurau pe lista specială purtând criptonimul de „Bigot“. Potrivit declaraţiilor unor oficiali americani – date publicităţii după 1990 – „nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informaţii atât de preţioase“.
(va urma)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova