Posts Tagged ‘parintele filotheu’

Parintele Justin Parvu: “La noi nu a existat holocaust!”. Maica Ecaterina Fermo despre atacul la Valeriu Gafencu: “Alexandru Florian nu face cinste numelui de evreu”. Monahul Filotheu: “Lasati-ne Sfintii Inchisorilor in pace!”. VIDEO RONCEA RO


Ziua Parintelui Justin Parvu cu maicile, calugarii si pelerinii, de ziua Sfintiei sale, la Petru Voda de ZiaristiOnlineTV

Mai multe fotografii la Cristina Nichitus Roncea: De ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

Parintele Justin Parvu de Ziua Sfintiei Sale 10 Februarie 2013 cu Victor Roncea Foto Cristina Nichitus Roncea

Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice,  in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.

“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.

“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba

Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.

Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.

Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.

Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”

Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!

Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.

“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.

Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?

In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”

PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…


Parintele Justin: La noi nu a existat holocaust! Ziua Parintelui 2013 de ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Nu va bucurati ca a murit Stalin! by ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Martirii ca Valeriu Gafencu prin rugaciunile oamenilor. by ZiaristiOnlineTV


Maica Ecaterina despre evrei, legionari si Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu de ZiaristiOnlineTV


Monahul Filotheu despre Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: Un om al Bisericii nu poate fi extremist de ZiaristiOnlineTV

O dezbatere necesara: Parintele Justin, Petru Voda, Miscarea Legionara si Romania. Ziaristi la Portile Raiului

Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.

Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):

Moarte borfasului legionar Justin Pârvu !!! (Andrei) 21/02/2011 16:06
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.

(more…)

“Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: lumină dincolo de lumină”. Cosmologia Creştină. O(m)ul Dogmatic

Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic.

O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.

Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.  

Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.

Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor.  Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]

Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.

Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.

Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.

Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.

Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.

Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.

Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.

Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce  „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.

Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.

Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.

Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]

Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.

Maica Neonila

Cititi de aceeasi autoare si DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului


[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.

[2] I Corinteni 3:16   Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi? De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi. 6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.

[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.

[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.

[6] Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)

Din Arhiva Civic Media pentru lucrarea realizata impreuna cu Fundatia Petru Voda, Dictatura biometrica – cipul controlului total

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Inalt Preasfintitul Teofan, inteleptul Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, este asteptat la hramul Manastirii Petru Voda, ctitorita de bunul Parinte Justin Parvu in urma cu 20 de ani




Nota mea: Voi reveni cu amanunte!

De ce va cadea sistemul cu microcip biometric. Epilog despre noua paradigmă anticreştina: religia numarului (IV)



Despre noua paradigmă (IV). Epilog – aplicaţia practică a sistemului cu microcip

De mai bine de sase ani am vorbit despre gnoseologia modernă în raport cu arhitectura gândirii virtuale, la început din prisma eticii artei, apoi din prisma esoterismului uniformizat al secolului acesta, şi de câţiva ani din cea ortodoxă. Ştiu că interesul general este acela practic şi nu cel metafizic, dar mi-am făcut datoria de conştiinţă cum am putut, în condiţiile unei totale lipse de reactii în România. Aşadar închei subiectul cu un foarte scurt rezumat practic.

Ideea că s-ar putea vreodată încropi o “bază de date completă” este utopie, fiindcă subiecţii, fiinţele umane, au o infinitate de moduri de a fi şi a exprima aceasta. Suma unicităţilor şi a infinităţilor tuturor oamenilor este întregul manifestărilor potenţialului existenţial al formei umane. Acest lucru este realizabil numai în Dumnezeu, adică într-o dimensiune întru totul îndumnezeită, dimensiunea aceasta fiind neîncăpătoare unei asemenea desfăşurări plenare. Faptul este cunoscut şi se demonstrează şi de ştiinţele exacte, de filosofie, de ştiinţele naturale, de arte şi de religie. Este aşadar de neînţeles de ce paradigma tehnologică insistă să facă un nou experiment dacă are deja certitudinea failibilităţii.

Care este suma suficientă a datelor despre un subiect cu potenţial infinit, astfel ca să se poată recunoaşte şi eticheta acesta în funcţie de un sistem fix? Orice sumă va fi insuficientă şi orice etichetă, eronată. Practic, pentru fiecare individ şi fiecare acţiune, maşina colectoare de date va emite o sumă de probabilităţi de etichetare şi de recunoaştere a individului şi a acţiunii faţă de sistem, din care probabilitatea ca eticheta corectă să fie inclusă în posibilităţile de alegere este din start 0, iar probabilitatea de a alege corect când nu ai din ce, este minus 0.

Fiindcă sunt investiţi foarte mulţi bani în această ruletă la care nu se poate aparent câştiga, neapărat că există un scop rentabil din punct de vedere economic şi politic, care nu poate fi decât cel exprimat de chiar creatorii sistemului: 1. diminuarea drastică a populaţiei pentru a spori confortul unui mic procent perfect adaptat noului sistem, şi 2. creşterea siguranţei sociale prin reducerea populaţiei (pe principiul “cine nu există nu-mi poate face rău”). Lumea se va împărţi în două mari clase, (ca şi până acum, doar că fără clase intermediare), aleşi de sistem în funcţie de definiţia pe care o vor da noţiunii de viaţă.

Religiosul înţelege viaţa ca suma dintre Transcendent, duh, idee, formă şi manifestare.

Artistul, suma dintre duh, idee, formă şi manifestare.

Omul politic (filosoful), ca suma dintre idee, formă şi manifestare.

Omul de ştiinţă, ca formă şi manifestare.

Materialistul, ca manifestare.

Maşina, ca informaţia despre manifestare.

Sistemul numeric cu microcip, ca informaţia despre informaţie.

Dumnezeu Atotţiitorul, Cel în Treime Sfântă slăvit şi închinat, Iubitorul de oameni şi Dătătorul de viaţă, în Puterea Căruia sunt toate, să ne ocrotească şi să ne miluiască! Amin!

Maica Neonila

Cititi:

Noua paradigmă: către o religie a numărului. Comentarii la Raportul CIA-DARPA “Recunoasterea Biometrica: Provocari si Oportunitati” – “Biometric Recognition: Challenges and Opportunities” (I)

Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină. Biometria (II)

DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)

Video:

Parintele Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, despre batalia sfarsitului lumii, cipurile biometrice, lupta diavolului cu adevarul, smintire si dezbinare, agentii, puricii si cartitele ortodoxiei. VIDEO

DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)

Mic tratat de atemporalitate românească. Viitorul condiţionat optativ.

Motto:
Între societatea bazată pe frică
şi societatea bazată pe iubire
va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil,
în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica
pentru ca cel căruia i-e frică
să înveţe să iubească.

Frica este iraţională prin aceea că dorinţa de a împlini, prin puterea trupului, suma unor instincte biologice, covârşeşte intr-atât raţiunea încât, prin starea de angoasă generalizată a individului, îi subjugă acestuia puterea de judecată limpede şi de discernământ, forţându-l să utilizeze mintea nu pentru a găsi soluţii reale de satisfacere a nevoilor sale fireşti, ci pentru a justifica soluţii imaginare pentru încercarea, întotdeauna nereuşită, de satisfacere a nevoilor sale, atât cele fireşti cit mai ales cele nefireşti. Frica permanentizată naşte ura, care este o stare de respingere sufletească şi mentală a oricărui lucru, ceea ce tinde către distrugerea lucrului urât. Acea stare nefericită duce, până la urmă, la ura de sine şi la dorinţa de autodistrugere, după cum şi istoria încercărilor de tiranie o demonstrează. Aceasta să fie societatea pe care o dorim?

Iubirea este supra-raţională prin aceea că, din dorinţa de a depăşi, prin puterea mintii, instinctele biologice, foloseşte nu numai toată buna funcţionare de coordonare a raţiunilor de a fi a lucrurilor, care este principala funcţiune a minţii, ci depăşeşte aceasta, ajungând la un principiu transcendent existenţei lucrurilor şi îl recunoaşte pe acela ca pe cauza raţiunii însăşi. În cazul iubirii, aşa cum este ea înţeleasă de către doctrina creştină, raţiunea nu numai că nu este pervertită sau anihilată, ci este depăşită tocmai prin faptul că întreaga ei funcţionare corectă conduce la o înţelegere mai presus de ea şi care îndreptăţeşte şi dovedeşte starea morală superioara a fiinţei care iubeşte.
Iubind, deci în starea sa fericită şi împlinită, omul capabil de o permanentă jertfă de sine şi societatea pe care o compune priveşte toate lucrurile nu numai cu profundă înţelegere şi compasiune, dar evoluează către o şi mai mare înnobilare a sa şi a tuturor lucrurilor. Modelul unui astfel de stat este, din câte ştim, Imperiul Bizantin.

Entităţile care cercetează şi susţin programe bazate pe ICT sunt multe. Dar să luăm cel mai la îndemână exemplu. Societatea Tehnologică de Informaţie, principalul sponsor şi promotor al programelor de introducere a cipurilor în toate domeniile vieţii publice în Europa, fără vreun referendum sau vreun consimţământ popular, nu numai că nu informează pe nimeni de planurile sale, dar se pare că titulatura acestei organizaţii e de fapt singura acţiune de sinceritate pe care o face, fiindcă e limpede că nu doreşte ca informaţia să fie a omului, a cetăţeanului, a societăţii civile, deci nu în sensul informării noastre se numeşte ea aşa, ci cu scopul PROPRIEI ei informări REFERITOARE LA NOI. Această organizaţie (de tip neonazist după configuraţia conceptuală, care promovează idei precum “noua rasă îmbunătăţită tehnologic”, ca şi cum omul nu ar fi DEJA o fiinţă nobilă şi desăvârşit creată de Dumnezeu), se susţine nu numai cu ameţitoare cifre de afaceri şi preconizări fabuloase în ce priveşte profitul economic, cu care păcăleşte Statele Membre (între 2007 şi 2013, generoasă, oferă 2, 170 miliarde de Euro în cadrul Programului pentru antreprenoriat şi inovare (EIP), incluzând alte 430 de milioane de Euro pentru promovarea inovării; 728 milioane de Euro pentru Programul de sprijin pentru politică în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiei ICT; şi 727 milioane Euro pentru Programul de energie inteligentă în Europa (IEE), programe nedezbătute public (deşi este obligatoriu ca programele de natură dubioasă ce aduc riscuri la adresa demnităţii şi libertăţii omului să fie dezbătute cel puţin 36 de luni prin toate mijloacele publice), neanunţate, nereglementate legislativ, dar totuşi semnate la rece şi cu uşile închise faţă de mass-media sau de cetăţeanul de rând, care se va trezi că i se va aplica prin injecţie sau prin vreun alt mod neobservabil, cu un implant cu micro-cip care să-l spioneze în permanenţă, să-i modifice comportamentul, voinţa, gândirea şi simţirea prin diverse tehnologii, aşa cum o dovedesc studiile aplicate de sociologie, psihologie, şi medicină. Citim, începând cu anii 80, prin presa americană mai ales, articole cu viziuni futuriste a unei computerizări de scară mondială. Visele narcotice şi adolescentine ale oamenilor de ştiinţă atei se întâlnesc în mod cu totul nefericit şi de mare succes, cu buzunarul larg şi mereu mai lacom al tăticilor făuritori de ideologii de mulgere economică a tuturor, şi se nasc trenuleţe fără frâne care circulă silenţios către abisul abrutizării omului.

Pentru ochii avizaţi şi informaţi în realitate, nu doar cu numele, este nu numai dovedit în repetate rânduri de către comisiile, comitetele, organele şi organismele competente din Statele Unite şi Europa, că:

– din punct de vedere economic, din afacerea cu cipuri pe produse au de câştigat nu producătorii, ci intermediarii, iar costurile produselor nu se micşorează, deci nici într-un caz nu e ceva benefic pentru cetăţean. Scopul adunării de date şi studii demografice, bazate pe folosirea acestor cipuri pe care oamenii le iau cu sine odată cu cumpărarea produselor nu au drept scop decât o şi mai virulentă şi mai fără de scrupule campanie de publicitate. Iar băncile, dacă într-adevăr ar dori să ofere o mai mare siguranţă clientului, şi o mai bună eficienţă tranzacţiilor online, ar avea la dispoziţie o gamă largă de soluţii preferabile celei cu cipuri. (Oricine va putea citi şi modifica datele incluse pe cip. Mai mult, una din 1000 de scanări este eronată. Judecaţi gradul de siguranţă publică a acestor cipuri.)

– din punct de vedere al sănătăţii, există în curs de testare o serie de aplicaţii, (mai mult sau mai puţin justificate de nevoile reale ale pacienţilor), de dispozitive medicale, active sau pasive, care folosesc micro-cipuri. Asociaţiile Medicale şi pentru Protecţia Consumatorilor din Statele Unite au făcut şi publicat numeroase studii conform cărora se arată că riscurile aferente acestor aplicaţii sînt nu numai foarte multe, dar că numărul acestor riscuri este necunoscut. Nu s-au întreprins încă studii pe termen lung în ce priveşte ireversibilitatea efectelor secundare negative. Fără a se formaliza sau preocupa prea mult, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei din România îşi arogă, probabil în tandem secret cu Ministerul Sănătăţii, Anacronismelor şi Dezinformaţiei, dreptul stupefiant nu numai de a nu anunţa populaţia, care i-a mandatat, în legătură cu aceste riscuri, dar şi-a dat deja acordul din plin de testare a acestor aplicaţii în planul aşa zisei sănătăţi publice din România. Răsplata trebuie să le fi fost destul de substanţială, ca să le substituie golul existent de conştiinţă.

– din punct de vedere politic, prin aplicarea de cipuri pe oameni, tratându-i aşadar ca pe vite, se lezează toate drepturile fundamentale ale omului scrise în toate actele constitutive ale societăţii moderne din ultimele veacuri. Originea ideii de culegere a datelor biometrice începe cu încercările poliţieneşti ale sec. 19 de a identifica şi urmări răufăcătorii. Este adevărat că sîntem cu toţii păcătoşi, dar chiar vrem sa abrogăm prezumţia de nevinovăţie? Responsabilitatea personală, liberul arbitru şi alegerea acţiunii celei mai reprezentative pentru individualitatea noastră, sînt lucruri fără de care nu se poate imagina un concept de împreună-vieţuire în societate. Fără aceste lucruri de bază, iar locul de frunte al aplicării liberului arbitru este credinţa, omul nu devine doar sclav, ci moare sufleteşte.

– din punct de vedere social schimbările culturale vor avea un asemenea impact că, în condiţiile în care drepturile omului nu mai sînt considerate importante, iar limbajul a fost deturnat în aşa fel încât termenii să aibă valenţa contrară celei de veacuri cunoscute, nu se poate lesne prevedea vreo valoare care să mai constituie un liant între oameni. O societate computerizată bazată pe teroare în care indivizii sînt, paradoxal, alienaţi prin conectare artificială, este o societate sortită pieirii.

Dar… să tăcem în continuare şi să aşteptăm ziua când vom cere voie unei maşini de spălat creier să ne spunem unul altuia că ne e dor de libertate, dar asta ar însemna să nădăjduim că ne vom mai putea aminti ce-o fi aceea?!

Frica o fi păzind într-adevăr bostănăria, dar degeaba, dacă bostanul e sec. Nici hoţul n-are ce fura.

Într-o cu totul altă ordine de idei, o singură clipă de iubire e ca o veşnicie.

Maica Neonila

Din Arhiva Civic Media pentru cartea Dictatura biometrica – cipul controlului total

Cititi intreaga serie:

Noua paradigmă: către o religie a numărului. Comentarii la Raportul CIA-DARPA “Recunoasterea Biometrica: Provocari si Oportunitati” – “Biometric Recognition: Challenges and Opportunities” (I)

Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină. Biometria (II)

DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)

De ce va cadea sistemul cu microcip biometric. Epilog despre noua paradigmă anticreştina: religia numarului (IV)

Video:

Parintele Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, despre batalia sfarsitului lumii, cipurile biometrice, lupta diavolului cu adevarul, smintire si dezbinare, agentii, puricii si cartitele ortodoxiei. VIDEO

Ascultati Conferinta de lansare a lucrarii cu prof Ilie Badescu, doamna Valentina Elefteriu Gafencu, sora Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu, marturistorul Nicolae Purcarea, fost detinut politic, prof Radu Ciuceanu, fost detinut politic, parintele Ioan Sismanian si parintele Filotheu Balan – Manastirea Petru Voda, Victor Roncea – Civic Media.

AUDIO: Conferinta DICTATURA si MARTIRAJ despre SFINTII INCHISORILOR si DICTATURA BIOMETRICA – cipul controlului total

VIDEO:


Inapoi la Manastire


Dezbaterea privind cardul de sanatate cu cip biometric. Cuvantul secretarului Manastirii Petru Voda, parintele Filotheu Balan si promisiunile secretarului de stat Cristian Anton Irimie. Contestatarii vs Ministerul Sanatatii. VIDEO




Joi, 18 noiembrie 2010, orele 14.00, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Secretarul Manastirii Petru Voda, reprezentantii unor asociatii civice si simpli credinciosi fata in fata cu secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Cristian Anton Irimie, consilier Dana Eftimie (persoana blonda), director informatica Marius Stupu si director Liliana Mihai de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

Documentare privind Campania Parintelui Justin: PentruLibertate.ro

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova