Posts Tagged ‘Parintele Iustin Parvu’

Lucrarea Părintelui Justin Pârvu. Comunicare importantă a Mănăstirii Petru Vodă. Părintele Justin cinstit în spaţiul de limbă engleză prin revista The Orthodox Word: “A Life of Sacrificial Love”. Foto copertă: Cristina Nichituş Roncea

Parintele Justin in The Orthodox Word Vol 49 293 2013 - St Herman Press Father Justin Parvu by Cristina Nichitus Roncea

„Harul lui Dumnezeu să fie peste toţi românii şi toată România”.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu

Discernământul oricărei minţi luminate totdeodată de înţelepciune şi de smerenie recunoaşte că adâncimea şi complexitatea importanţei duhovniceşti a Părintelui Justin Pârvu depăşesc mica putere de înţelegere a generaţiei noastre, dar, pentru evlavie, se cuvine să încercăm a creiona o schiţă a ostenelilor sfinţiei sale, fără pretenţia de a fi un text exhaustiv.

Evanghelia este soare care va lumina veşnic pe cei ce vor lucra poruncile sale şi îi va duce la măsura sfinţeniei. A vorbi despre o „linie” a Părintelui Justin este a reduce lumina, razele şi căldura Cuvântului Dumnezeiesc la o ideologie. Ortodoxia românească foloseşte termenul „lucrare” pentru a desemna două realităţi care se întrepătrund, atât pe pământ, cât şi în veşnicie: energie (ἐνέργεια) şi făptuire (πρᾶξις).

După umila noastră pricepere, domeniile incontestabil înrâurite de Părintele ar fi acestea:

Lucrarea duhovnicească a Părintelui Justin a fost Ortodoxia: cunoaşterea şi împlinirea poruncilor Evangheliei, în duhul Sfântului Apostol Ioan Teologul. Prin mucenicia sa îndelung-pătimitoare, prin calitatea şi statornicia mărturisirii sale permanente, Dumnezeu l-a răsplătit, făcându-l cu adevărat chip îngeresc, Sfânt Părinte purtător de Duh.

Lucrarea teologică a Părintelui Justin a fost, d.p.d.v. al sistemului predicat, statornica respectare a teologiei confirmate de cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice, iar d.p.d.v. apologetic, continuarea învăţăturii Sfântului Justin Popovici. Părintele nu doar a publicat şi a propovăduit, dar a şi dovedit cu fapta împlinirea întregii patristici ortodoxe.

Lucrarea monahală personală a Părintelui Justin a constat într-o nevoinţă peste fire, o neobosită tăiere a voii şi o rugăciune ajunsă la desăvârşire, jertfe prin care s-a ridicat nu doar la nepătimire, dar şi din slavă în slavă, precum Hristos a făgăduit.

Integral la Mănăstirea Petru Vodă

Citiţi şi:

O fotografie cu Părintele Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului pe coperta revistei THE ORTHODOX WORD. O Viaţă de Dragoste Jertfelnică. A Life of Sacrificial Love. The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu: One in Christ

Două din cele mai recente numere ale prestigioasei reviste din Statele Unite ale Americii The Orthodox Word (“Cuvântul Ortodox”), publicată din 1965 de Saint Herman Press, o lucrare publicistică duhovnicească a obştii Mănăstirii Sf. Gherman din Alaska, aflată în Platina, California, au fost dedicate vieţii şi învăţăturilor bunului Părinte Justin Pârvu de la Petru Vodă. Materialul, scris de Simona Irime, a fost publicat într-o prezentare fără precedent, în două numere consecutive ale revistei, consacrate integral reliefării personalităţii marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti, fost deţinut politic anticomunist timp de aproape 16 ani. Fotografia cu Parintele Justin de pe coperta celui de-al doilea număr al revistei The Orthodox Word a fost realizată de Cristina Nichituş Roncea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2009, la Mănăstirea Petru Vodă, şi este cuprinsă şi în Albumul de fotografii şi vorbe de duh “Părintele Justin Mărturisitorul“. Publicăm mai jos un extras din concluziile materialului omagial-memorialistic scris de Simona Irime pentru The Orthodox Word, însoţit de fotografii de la acelaşi moment, al slujbei susţinute de Părintele Justin împreună cu un sobor de preoţi, la Adormirea şi Înălţarea Maicii Domnului 2009.

Integral la ParinteleJustinParvu.Ro

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Mesagerul-Parintele-Justin-Parvu-Parintele-Calciu-Decembrie-2013-Petru-Voda“Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor.” – Interviu cu Parintele Justin in Glasul Monahilor realizat de Maica Fotini

O armata de demoni se invarte in cercuri asupra unei biserici, a unei manastiri, gata sa se asmuta asupra celor mai mult sau mai putin nevolnici, ne spunea Parintele Calciu intr-unul dintre ultimele sale interviuri. Cand patrund in cel mai slab, rezultatele se vad imediat: apar lipsa de unitate, lipsa de pocainta, lipsa de ascultare, lipsa de smerenie. Primele trei sunt lasate de Parintele Justin drept Testament obstii sale si fiilor sai duhovnicesti din intreaga lume. Toate au fost incalcate de ratacitul monah Teodot, devenit celebru dupa ce a fost promovat asiduu de dusmanii Bisericii. La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin pe acest pamant sunt Gabriel Gioacas de la blogul “apologeticum” si Vasile Vieru alias “saccsiv”, un fost puscarias cu veleitati naziste, pana cand i-am explicat chiar eu, cu mila, ca nazistii sunt anticrestini viscerali, la fel ca si bolsevicii (Apropo, “frate” Vasile, banii pe care ti i-am tot dat, din mila, cand imi veneai la poarta, da-i tu, te rog, acum, cand ai timp, la asezamantul de copii de la Paltin-Petru Voda, ca din partea familiei tale, ca nu ma supar). Exista si alte persoane in spatele urii raspandite de acestia, cu care este hranita, cu nesat, ura anticrestina pe care am amintit-o? Foarte posibil. Caci apropiatii manastirii stiu cand si cum au ajuns cele doua personaje cu tinichele de coada in preajma manastirilor, numind-o aici si pe cea de maici, unde fostul “frate” Gabriel, actualmente insuratel, s-a facut folositor, profitand de constitutia mai slaba a colegelor noastre de sub pom. Au aparut, din pamant, la sabotare si monitorizare, cand Parintele si-a enuntat avertismentul sau categoric fata de inregimentarea electronica a romanilor.

Adevarati gardieni ai politicii corecte “ortodoxe”, cei doi analfabeti vrednici de mila au inceput, din anonimatul lor, vorbind la persoana intai plural, sa se autoerijeze ca purtatori de cuvant si emisari ai Manastirii si sa dea note de buna purtare, conform ordinelor pe care le primeau si inca le primesc de la controlorii lor para-dughinisti. De ura “ortodoxa” a celor doi panslavisti m-am lovit eu insumi (“S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau”), cand am fost portretizat in fata Parintelui, pe la spate, evident, in stil “crestinesc”, drept “agent si cetatean american”. Dar Parintele Calciu ce era? Cetatean rus, cumva? Parintele Justin, cu harul sau dumnezeiesc, dupa ce i-a invartit putin pe degete pe cei doi, cat sa creada ca le-a iesit misiunea, m-a chemat apoi la el pentru a ma lasa sa inteleg ca experienta il obliga sa tina seama si de guzganii si libarcile care-i misuna prin chilie. “Macar pe-astia ii stiu; daca ii dau afara imi vin pe cap altii, mai destepti”, spunea Parintele celor apropiati.

Acum, Parintele a plecat putin; mai precis trebuie sa-si faca datoria in doua locuri: si in cer si pe pamant. Considerand-o o lipsa, cei doi, animati de hoardele din spatele lor, isi indreapta atacurile de data aceasta chiar si asupra fiilor duhovnicesti ai Parintelui din obstile de monahi si monahii de la Petru Voda. Ce om este acela care, urandu-l pe aproapele sau ignora ca ponegreste chipul lui Dumnezeu intiparit in adancul fiintei fiecaruia?

Profitand de problemele grave pe care le are monahul Teodot, cei doi si-au reprodus cu succes Modus Operandi-ul prin care au provocat primul scandal de anvergura impotriva Manastirii Petru Voda si a Parintelui Justin, ce a dus pana la anchetarea penala a Parintelui, la 92 de ani (!). Este vorba de scandalul filmuletului de la aniversarea Parintelui, cu maicutele cantand “Sfanta tinerete legionara”. Filmat in intimitatea chiliei Parintelui si pus pe net, fara binecuvantare, de romul Gioacas, pentru a fi preluat imediat de Hotnews, cantecelul a dus la defaimarea Manastirii la nivel national, fara drept de apel.

Exact la fel si acum: filmarea anonimului “apologeticum” in care monahul Teodot tine un “discurs legionar” este preluata cu nesat de acelasi portal sorosist Hotnews, generand printr-un tavalug atent manageriat un nou scandal, de data aceasta pretins international. Pana si Patriarhia este obligata sa intervina, cam in pripa insa si cu o oarecare satisfactie nu tocmai duhovniceasca, fara a se consulta cu Mitropolia si sectia Iasi a Serviciului Roman de Informatii (SRI) – desi avea posibilitatea sa o faca, inclusiv la nivel central -, folosind eronat pluralul acolo unde era cazul de admonestat un singur calugar, si acela un provocator clasic, inregimentat pe cai straine sau, in cel mai bun caz, un ratacit demn de mila.

De notat ca acest nou scandal survine celui in care aceleasi personaje, monahul Teodot si Gabriel Gioacas, sustinuti acerb de fostul puscarias victima a mentalitatii de tip francmasonic Vasile Vieru, au purces la profanarea mormantului Parintelui Calciu, dezgropandu-i osemintele in miez de noapte, fara binecuvantarea staretului Hariton lasat de Parintele Justin si fara nici un fel de slujba religioasa, ceea ce contravine tuturor cutumelor ortodoxe. Toti cei 80 de calugari ai Manastirii, intre care se numara monahi si ieromonahi cu viata sfanta si fosti detinuti politic camarazi ai Parintelui Justin, au hotarat eliminarea celor doi din Manastire si sanctionarea lor dura. Din motive cunoscute doar de IPS Teofan si de sectia SRI Iasi – dar care, pot sa afirm eu, tin de monitorizarea retelei rusesti care actioneaza de la Pungesti pana in sanul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – cei doi tovarasi au primit cea mai mica pedeapsa si continua sa conteste argumentele ortodoxe expuse in sinaxele manastiresti, dupa cum evidentiaza si un Comunicat oficial al Manastirii Petru Voda, ierarhul locului hotarand, in ciuda vointei obstii monahale, sa fie lasati sa activeze de capul lor in continuare.

pagini_260 cu 370Mai mult, desi cazul era penal, colegii de la Mesagerul de Neamt evidentiaza in articolul Diversiunea Teodot sau dublul limbaj al Bisericii Ortodoxe faptul ca Mitropolia a mintit organele de ancheta, afirmand in fals ca “dezgropămintea s-a făcut în cadrul unui ceremonial religios, cu slujbă conform canoanelor și, prin urmare, iese din discuție profanarea.

Colegii nostri nemteni observa, pe buna dreptate: “Iarăși apare cel puțin ciudată poziția Mitropoliei, în condițiile în care se știa că trupul a fost scos noaptea, pe ascuns și fără slujbă! Teodot a precizat clar că el a postit două zile înainte, iar slujba s-a făcut după 2 zile, în fața mormântului gol. Să ne reamintim declarația lui Teodot: Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…

De ce Mitropolia are această atitudine în fața lui Teodot, dacă acesta a încălcat atât legile Bisericii, cât și pe cele lumești? Dacă nu luăm în calcul faptul că acțiunile sale folosesc Mitropoliei, este foarte greu de înțeles, chiar făcând apel la învățăturile din Cărțile Sfinte.”

E, aici, cum am spus, trebuie inteles ca, uneori, oficialii unor institutii, chiar si cei ai Bisericii, sunt siliti, in interes national, sa accepte si situatii care contravin cailor Domnului. Bunaoara cea in care se afla IPS Teofan acum: si blamat de presa de buna credinta si boscorodit de Patriarhie.

Dupa “recluziunea” unui sejur de 30 de zile la un schit, monahul Teodot, se afirma in Comunicatul oficial amintit, “s-a reîntors în Mănăstire şi continuă să susţină public că nu a greşit, ci toată Biserica greşeşte în acest caz, iar cea de a doua persoană a renunţat la viaţa monahală şi ne acuză în continuare prin presă”. Aceasta din urma, Gabriel Giocas, dupa cinci ani de “fratietate”, simtind ca misiunea lui e pe cale sa fie deconspirata, si-a luat talpasita – nu inainte de a sterge, profesionist, toate datele de pe hardurile si serverele Manastirii. La o saptamana dupa plecarea de la Manastire s-a si insurat, schimband gazda, de data aceasta sub acoperamantul parintelui Mihai Valica de la Vatra Dornei, un preot bine scolit in strainatate si prieten cu Dan Puric si prof. Pavel Chirila, ultimii doi fiind sustinatorii ferventi ai proiectul fantezist de la Aiud neagreat de Parintele Justin. Culmea, Razvan Codrescu, la randul sau prieten cu Dan Puric dar in acelasi timp angajat si editor al lucrarilor lui Pavel Chirila si Mihai Valica, este autorul unor material caustic in care ii considera pe monahul Teodot si pe Gabriel Gioacas, actualul protejat al parintelui Valica, impreuna cu sustinatorii lor, “o mana de psihopati” – vedeti CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR. Nimeni nu poate sa lamureasca de ce nici acum nu este respectat Testamentul Parintelui Calciu, in care se afirma negru pe alb, dupa prorocia cu dezgroparea sa, ca cere “să fie legaţi preoţii care m-au văzut…”!

Este de subliniat ca acest nou scandal a fost lansat exact in perioada in care Manastirea Petru Voda urma sa anunte inceperea demersurilor pentru canonizarea Parintelui Gheorghe Calciu, drept marturisitor anticomunist cu 22 de ani de inchisoare, actiune aruncata total in umbra de ecourile “discursului legionar” al monahului Teodot, in conditiile in care Biserica Catolica deja a beatificat un numar de fosti detinuti politici din perioada comunista, unguri si romani, dintre care cel mai cunoscut este Printul Vladimir Ghica.

Intentia de “tanacizare” a operei Parintelui Justin a fost stravezie, mai ales in reactia presei “prietene” ortodoxiei, antrenata si adapata de aceleasi bloguri anonime, “apologeticum” si “saccsiv”. Petru Voda ca un al doilea Tanacu este exact ceea ce isi doresc toti cei ce urasc Manastirea inchinata martirilor si marturisitorilor inchisorilor antihristice bolsevice. Iar asa cum toti cei ce il iubesc pe Parintele Justin iubesc Romania, toti cei ce urasc Manastirea si actioneaza impotriva ei si a ucenicilor Parintelui nu pot decat sa il urasca de fapt pe Parintele Justin si lucrarea sa sfanta pe acest pamant romanesc. Ba chiar sa urasca Ortodoxia si Romania, dupa cum arata si fostii detinuti politici legionari din cadrul Fundatiei “George Manu” in doua luari de pozitie fara precedent: un Comunicat prin care condamna ura raspandita de blogul “apologeticum” impotriva Bisericii stramosesti, afirmand ca modalitatea de actiune a celor din spatele lui Gabriel Gioacas serveste unor interese straine legionarismului, ortodoxiei româneşti, şi chiar străine ţării noastre si altul prin care explica intr-un mod extrem de elegant si elocvent sminteala “Cazului Teodot”O precizare necesară: luciditate şi realism în loc de manipulare şi ură.

Compromiterea lucrarii Parintelui, sub a carui calda figura consternata tintuita pe blogurile in cauza se insiruie mizerii ordinare, exprimate abrupt intr-un limbaj extrem de violent si voit provocator, de asemenea instigator contra propriei Biserici nationale, ar putea avea repercusiuni atat asupra Manastirii cat si asupra intentiei cunoscute de canonizare, pe viitor, a Duhovnicului Neamului, impotriva careia lucreaza inca de pe acum Institutul “Elie Wiesel” impreuna cu clasicul vrajmas, aflat, dupa cum se vede, mana in mana cu excrescente fetide ca “apologeticum” si “saccsiv”.

Ca atare, a ajuns sa devina evident chiar si pentru un observator mai putin avizat cum cei trei “apologeti”, propavaduind “corectitudinea ortodoxa” – dar incalcand fara rusine atat Testamentul Parintelui Calciu cat si Testamentul Parintelui Justin – s-au autodemascat ca vase ale raului, bieti agenti ai Antihristului de teapa talharului ce n-a vrut sa recunoasca nici in ultimul ceas dumnezeirea Mantuitorului rastignit pe cruce. Si nu numai atat. Pentru ca ceea ce era o evidenta doar pentru specialisti – devierea lucrarii Parintelui pe o panta panslavista, operatiune in care au fost si sunt implicati mult mai multi agenti, ceva mai scoliti decat cei doi bloggeri apocaliptici de duzina, si nu ma feresc sa clarific ca lantul se intinde de la versatul navetist de Chisinau Danion Vasile la mai maruntul slujitor de Tiraspol Savatie Bastovoi – a fost devoalata acum in “discursul legionar” al lui Teodot, din care nu lipsesc laudele repetate la mareata Rusie ortodoxa, “salvatoarea neamului”, mai ceva ca FSN-ul si ai lui (ca sa nu mai vorbesc de FSB), cu care n-ar strica sa ne unim cat mai repede ca sa scapam de NATO si UE. O singura intrebare am pentru “corect ortodocsii” care raspandesc un asemenea mesaj: a introdus sau nu “pravoslavnicul” Putin pasapoarte biometrice la tot poporul?

Cu bezmeticeala asta a lor de bezbojnici ignora cu desavarsire cuvantul Duhovnicului. Si anume: “Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre Rusia lui Dostoievski şi Serafim de Sarov. Dar din punct de vedere geografic si politic, ei cu panslavismul lor urmaresc sa ne supuna. Cu traitorii pe care ii avem noi in Romania, cu miile de martiri, ramanem independenti!”

„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

“Uneşte Doamne, Iisuse Hristoase, cu sfânta, apostolească şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecându-se cu eresurile, se află întru pierzare, luminându-i cu strălucirea cunoştinţei Tale.

Mântuieşte, Doamne şi miluieşte pe cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc şi nu-i lăsa pe dânşii să piară pentru mine ticălosul.”

Amin.

Părintele Justin Pârvu, un an în Cer

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituUn an în Cer

20140614.Petru.Voda-Parintele.Justin.un.an.in.cer.02Părintele acestui popor obidit, pe care l-a plâns şi l-a binecuvântat cu ultimele sale puteri de pe patul unei cumplite suferinţe, s-a mutat la cele cereşti acum un an. Fiii săi nu au rămas singuri, ci au câștigat îndrăzneţ mijlocitor în ceruri, un biruitor asupra păcatului şi a înşelăciunii acestui veac, care şi-a pus sufletul pentru Evanghelie şi pentru popor. Ca un voievod, Părintele Justin Pârvu a stat drept, a stat bine, a stat cu luare aminte şi din inima plină a revărsat râuri de apă vie – dragostea părintească a Părintelui Ceresc. Ne-a lăsat tuturor moştenire Adevărul Ortodoxiei şi nădejdea mântuirii.

A fost mai întâi Sfântul Mucenic Iustin Filosoful. Apoi Sfântul Justin Popovici Mărturisitorul. Cu multă evlavie cinstind pe amândoi şi urmându-le pilda faptelor bune, Părintele Justin Pârvu Teoforul a lăsat testament scris în inimile tuturor celor pentru care s-a rugat – Noul şi veşnicul Testament, scris cu lacrima iubirii lui îndumnezeite prin jertfă şi Har. Iubind pe Dumnezeu-Cuvântul a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit şi s-a împlinit cuvântul care zice: Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dînsul ne vom face (Ioan 14:23).

Avem, fiecare român şi fiecare creştin-ortodox, responsabilitatea faţă de Dumnezeu pe care Părintele Justin a reînviat-o şi înflorit-o în fiecare clipă a vieţii sale în sufletul fiecăruia. Jertfa sa, chip şi asemănare a jertfei Celui pe Care L-a urmat, să ne fie spre întărirea inimilor slăbite de dor. Să ne întrebăm: Ce am răsplătit, ce a rodit întru nemurire viaţa şi moartea şi, iată, veşnicia fericită, a Părintelui Justin, care s-a adus pe sine prinos pentru noi toţi, poporul român şi neamul creştinesc? Cum ne vom întâmpina cu el şi unii pe alţii în Ziua Judecăţii, când Sfinţii vor judeca lumea, împreună cu Nemitarnicul Judecător?

Pomenirea Părintelui Justin va fi din neam în neam, pentru că ne-a iubit şi a ales să moară pentru Adevăr şi pentru noi, înțelegând şi ştiind că Darul părinţiei (Efeseni 3:14-15) de la Tatăl-Părintele ceresc s-a pus în inimile celor ce I s-au făcut Lui fii, Dar minunat pe care l-a lucrat până la propria sa moarte de martir.

Mărturisitor şi mucenic al prigoanei materialismului secolului XX, stă alături de ceata miilor de rugători împreună-pătimitori în temniţele atee, întrecând cu neprihănirea cugetului inimii lor măreţia faptelor mucenicilor oricăror alte prigoane. Iar după eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu îndelunga-răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia Duhului Sfânt.

Mulţi dintre mărturisitorii împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între cei ce strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca nişte eroi ai demnităţii, numai în el s-a arătat o putere de polarizare voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată, Părintele Justin a avut şi viziune dumnezeomenească, şi cuprindere a dragostei, ca şi cum prin ochii săi albaştri privea cu milă şi bună mustrare Însuşi Domnul, pe Care atât L-a iubit.

Adevărul de credinţă şi tăria iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit, printr-un secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de impecabilă trăire şi de jertfă hristoforă, sfinţenia. De aceea pomenirea sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului, pe vecie.

Îţi mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, că ne-ai învrednicit pe noi a ne bucura o clipă lângă sfeşnicul Tău cel ales, de iubirea căruia nu ne despărţi, ca să fim cu Tine una precum şi cu el ai binevoit a Te uni, spre slava Numelui Tău şi prin smeritul nostru popor, căruia dăruieşte-i, Doamne, mântuirea Ta, ocrotirea, adumbrirea, povăţuirea şi înveşnicirea prin Tine, amin.

Text, impreuna cu 36 de fotografii, la Manastirea Petru Voda

Nota: Peste 5000 de pelerini  au venit la Pomenirea de un an a Parintelui Justin Parvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013)

Foto: Cristina Nichitus Roncea / ParinteleJustinParvu.Ro


Cantec pentru Parintele Justin Parvu de ZiaristiOnlineTV

Acatistul Parintelui Justin de la Petru Voda. AUDIO/VIDEO. Scris, impreuna cu o Rugaciune, de Maica Neonila

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

Acatistul Parintelui Justin Parvu de ZiaristiOnlineTV

 

TROPAR glas 1:

Mărturisitor în temniţe şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Justin; cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea cereştile haruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

ACATHISTUL PREACUVIOSULUI JUSTIN

PĂRINTELE ARHIMANDRIT de la Petru Vodă

 

facere a maicii Neonila

 

Condac 1

Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să cântăm celui cu Dumnezeu unit: Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

Icos 1

Vas al plinătăţii iubirii dumnezeieşti te-a lucrat pe tine calea milostivirii, din pruncie arătându-te înţelept cu dorirea către viaţa cea îngerească, preafericite părinte. Cele pământeşti a lăsa iar cele cereşti a urma îndemnându-ne, îţi cântăm:

Bucură-te, că Numele Tatălui întru toate ai sfinţit

Bucură-te, că Chipul Fiului întru toate ai preţuit

Bucură-te, că harul Duhului întru toate ai slăvit

Bucură-te, că lumină lumii harul te-a aprins

Bucură-te, că întunericul nu te-a cuprins

Bucură-te, minunea Maicii Domnului

Bucură-te, mireasma Mântuitorului

Bucură-te, pârga cea miloasă a fecioriei

Bucură-te, cântarea cântărilor călugăriei

Bucură-te, că în frica de Dumnezeu tot gândul ai sădit

Bucură-te, căci pe Cuvântul Însuşi ai odihnit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 2

Din tinereţe cercetând filosofia creştinească lucrând Darul Botezului cu armele Filocaliei iar nu cu deşarte iscodiri, ai mărturisit cea mai curată Predanie ortodoxă, sfinte părinte, învăţând pe toţi să cânte cu har:  Aliluia!

Icos 2

Neîncetat cu Rugăciunea lui Iisus îndeletnicindu-te, părinte, n-ai îndrăznit a vorbi despre dânsa, decât că “rugăciunea este a privi cu seninul dureros al inimii tâlcul umbrit în Psaltire şi desluşit în Evanghelie”, întru care-ţi cântăm:

Bucură-te, că dincolo de chipuri şi umbre, cu Hristos faţă către faţă voiai a grăi

Bucură-te, că toate cele ale Bisericii le-ai cinstit ca pe nişte puternice a mântui

Bucură-te, că scrierile sfinţilor toată viaţa cu sete le-ai citit

Bucură-te, că artele bisericii şi cărţile ca pe mântuitoare şi apostoleşti podoabe le-ai ocrotit

Bucură-te, că sfintele icoane bizantine şi duhul străvechii psaltichii ai sârguit a le rectitori

Bucură-te, că te-ai însoţit cu rugăciunea curată şi fără răspândire

Bucură-te, că pentru aceasta n-ai ţinut a răului pomenire

Bucură-te, că prin sfintele slujbe şi rugăciuni începătura gândului ai plivit

Bucură-te, că înainte de a lega rod la despătimire mintea o ai sârguit

Bucură-te, că prin darul discernământului Înţelepciunea cea de sus O ai slăvit

Bucură-te, că pentru vederea ta duhovnicul neamului ai fost numit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 3

Acoperământul Maicii Domnului ai purtat în cuget hramul ţării tale, preacuvioase, şi cu evlavie spuneai: “în Biserica slavei stând, în cer a sta ni se pare”, ca un arhanghel pe credincioşi trezvindu-i ca “să stăm bine, să stăm cu frică!”, să cântăm pururea: Aliluia!

Icos 3

Cu sabia Duhului despicând învelişul gândurilor ai pătruns miezul lucrurilor cu simţirea ta duhovnicească, preaviteazule părinte, şi din întunericul temniţei ai revărsat tămâia rugăciunilor pe arderea de tot a jertfei tale, pentru care-ţi grăim aşa:

Bucură-te, Mintea lui Hristos în dulcele glas moldovenesc

Bucură-te, sobornicesc Părinte întru crez strămoşesc

Bucură-te, preoţie cu fierbinte dragoste şi fără de prihană

Bucură-te, cel ce eşti necredinţei grea dojană

Bucură-te, că pentru Chipul Domnului în tinereţe ai fost întemniţat

Bucură-te, că pentru Chipul Domnului şi la sfârşitul vieţii mult te-ai întristat

Bucură-te, că în închisoare adâncul unirii cu Dumnezeu prin isihie l-ai lucrat

Bucură-te, că împreună cu Noii Mucenici sublimul creştinismului l-ai arborat

Bucură-te, că viaţa Mântuitorului în inimi aţi scris şi s-a pecetluit

Bucură-te, că mai mult decât voi nimeni acest popor nu a iubit

Bucură-te, că moştenirea Învierii neamului cu preţul vieţii voastre ni l-aţi agonisit

Bucură-te, râu de lacrimi ce în adâncul temniţei raiul României ai doinit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 4

În lanţuri mai liber fiind decât călăii tăi, pe toate nevoinţele călugăreşti le-ai purtat mai presus de fire, iar în tainiţa inimii intrând şi toată gândirea trupească aruncând-o, s-a aprins întru tine Învierea prin lumina pocăinţei. Şi înălţând ca pe un steag flacăra dumnezeiescului dor împreună cu fraţii tăi mucenici ai cântat dincolo de timp lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

La înălţimea Crucii nu pot privi urâtorii de Dumnezeu, căci lumină revarsă din răni Mântuitorul, iar Numele Său e mărturisit de toată limba că Domn şi Împărat este. Iar precum odinioară prin Iisus necredincioşii Chipul Tatălui au prigonit, aşa pe creştinii cei în chipul Fiului ei pururi prigonesc. Iar precum Acela în veci e proslăvit, aşa cel ce biruieşte printr-Însul primeşte cununa fericirii şi cântări ca acestea:

Bucură-te, că ucigaşii voştri n-au priceput că Împărăţia cerurilor le-o vesteaţi

Bucură-te, că necunoscând pe Adevăratul Împărat nu-nţelegeau de ce până la moarte Îl iubeaţi

Bucură-te, că la Aiud, la Gherla, la Baia, la Suceava şi la Periprava, îndelung pătimeaţi

Bucură-te, că din rădăcinile voastre cereşti mai luminoşi aţi înviat

Bucură-te, că v-a fost milă de vrăjmaşi şi cu dragoste i-aţi iertat

Bucură-te, că numele voastre strălucesc în Cartea Vieţii pe fila neamului străbun

Bucură-te, că pomenirea voastră s-o stingă din conştiinţa omenirii vor acum

Bucură-te, sfinte, că cinstirea Noilor Mucenici ţi-a fost ascultarea

Bucură-te, că ctitorindu-le locaşuri la Petru Vodă, Paltin, Aiud şi Poarta Albă ţi-ai împlinit chemarea

Bucură-te, că în iadul bolşevic pătimind, din iubirea de oameni n-ai slăbit

Bucură-te, că prin smerita-cugetare şi din prigoana nihilistă de acum mai puternic ai ieşit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 5

Întru Duhul Sfânt îmbăind cugetele tale cu El ai nuntit inima ta, preacuvioase părinte, iar împreunând bună-voirea cu dreapta-cugetare te-ai făcut “icoană a toată filosofia”, precum zice Marele Grigorie. Pentru aceasta şi faptele tale ţi-au mărturisit înalta-cuviinţă, iar făptura prin harul nefăcut s-a mântuit cântând: Aliluia!

Icos 5

Temelie punând clipelor tale iubirea de Dumnezeu, toate chipurile de iubire le-ai unit ca într-un curcubeu al Luminii lui Hristos, sfinte părinte, şi din Ea rourându-ţi dorul inimii ca peste toată făptura să pogoare Duhul Sfânt, primeşte şi de la noi, nevrednicii, cu recunoştinţă, acestea:

Bucură-te, cel ce ai îmbrăţişat cu rugăciunea ta toată zidirea

Bucură-te, că fiecărui păcătos ca unui sfânt ţi-ai arătat cinstirea

Bucură-te, cel ce întru duh şi adevăr pe toţi i-ai cunoscut

Bucură-te, că adevărul lucrurilor şi lăuntrul sufletelor limpede le-ai ştiut

Bucură-te, că al lor dinafară chip nu te-a smintit dar poate te-a durut

Bucură-te, că şi slăvit, şi-n umilinţe, pe tine însuţi te-ai smerit

Bucură-te, că de slava cerească fiind plin, ţărână te-ai socotit

Bucură-te, că plânsul pentru neam ca vulturul te-a-ntinerit

Bucură-te, gingaşă porumbiţă a slavosloviei

Bucură-te, izvorâtorule de mir şi sânul evlaviei

Bucură-te, că măsura tuturor lucrurilor în duh ai cântărit

Bucură-te, că scara raiului cu pasul tainei ai suit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 6

Ca într-o rodie cerească dulceaţa Mântuitorului o ai cuprins, şi cu hrana potrivită pe fiecare spre El l-ai aprins. Pe fiecare după puterea sufletului său povăţuind şi ca pe săgeata în arc tinzându-i către Cel PreaÎnalt, ai adiat asupra tuturor bucuria harului ca toţi să cânte: Aliluia!

Icos 6

Prea-plinul inimii tale ridicându-şi pururi braţele la cer, îmbrăţişarea Veşnicului Mângâietor primind, de mari daruri te-ai învrednicit, sfinte, înviind pe cei morţi duhovniceşte, iar cu harismele vederii dumnezeieşti împodobit, ai suit prin iubirea de oameni toate hotarele cunoaşterii, pentru care-ţi cântăm aşa:

Bucură-te, împreună cu Duhul Sfânt pentru omenire suspinătorule

Bucură-te, cu Mântuitorul în Ghetsimani pentru omenire tânguitorule

Bucură-te, cu Tatăl despre Fiul tuturor mărturisitorule

Bucură-te, cu Maica Domnului pentru fiecare chezăşuitorule

Bucură-te, cu Înainte-mergătorul de puterea pocăinţei şi despre sfârşit vestitorule

Bucură-te, că pe tineri de lenea minţii şi de moliciunea voinţei îi fereşti

Bucură-te, că pe femei să fie sfinte cuvioase le povăţuieşti

Bucură-te, că pe bărbaţi să fie treji şi temători de Dumnezeu îi întăreşti

Bucură-te, că pe tot sufletul năpăstuit îl ocroteşti

Bucură-te, că pe îndrăciţi şi pe greu pătimaşi îi izbăveşti

Bucură-te, că şi pe nebuni îi înţelegi şi-i linişteşti

Bucură-te, că pe mândrie ca pe cea mai rea necurăţie o numeai

Bucură-te, că pe smerenie a nu o confunda cu laşitatea mereu aminteai

Bucură-te, că fiecăruia ca Mântuitorul împărţit întreg te-ai dăruit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 7

A sihaştrilor taină arătată şi oglindă a patriarhilor de altădată, în sfinţenie prin aspră şi necurmată nevoinţă ai stăruit, iar Maica Domnului pururea în tine a binevoit, din temniţă te-a scos şi binecuvântarea ei tot lucrul tău a adumbrit. Iar noi întru uimire văzându-te mai mult decât piatra cea scumpă strălucit, cântăm cu cetele cereşti: Aliluia!

 

Icos 7

Mireasă ne-ntinată ai fost Treimii Sfinte, şi mult ai desfătat pe Iisus, părinte! Curat cu inima, cu trupul şi în faptă, te-ai arătat şi de neam născător cu nevoinţa şi cu vorba înţeleaptă. De frumuseţea fecioriei tale minunându-se tot cinul îngeresc o cântă cu dulce sfială aşa:

Bucură-te, scutul întregii-curăţii

Bucură-te, crinul desăvârşitei bărbăţii

Bucură-te, cel logodit cu fapta cuviinţei

Bucură-te, întinerit de suspinul pocăinţei

Bucură-te, fagurele tăcerii

Bucură-te, fiul mângâierii

Bucură-te, piscul poeziei româneşti

Bucură-te, desfătarea Armoniei creştineşti

Bucură-te, sălaşul lui Hristos

Bucură-te, cântec bizantin duios

Bucură-te, voievodul milostivirii

Bucură-te, veselia îndumnezeirii

Bucură-te, toiagul nădejdii înfrunzit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 8

În rai cu Domnul împreună fiind şi de El nedespărţindu-te, în iadul sufletelor cu milă pogorând tămăduindu-le, inima ta liturghisea cu glas mare strigând ntru sine-ţi: ridicaţi, voi puteri ale firii, porţile voastre, şi va intra Împăratul slavei, Aliluia!

Icos 8

Braţ puternic şi înfricoşător eşti duhurilor celor viclene, părinte preastrălucite, iar către credincioşi braţ de binecuvântare, dăruind “Ajutorul de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul”. Şi învăţându-ne ca pe oameni fără osebire a-i iubi,

pe duhuri pururea a le deosebi, iar dreptatea şi milostivirea sfânt a le uni, îţi cântăm aşa: 

Bucură-te, de suflet grabnic chezăşuitor

Bucură-te, celor de har însetaţi izvor

Bucură-te, căci cu tine însuţi ai fost în nevoinţe şi smerire de sine necruţător

Bucură-te, că-n osteneli duhovniceşti dai bună odihnă

Bucură-te, că mântuind prin graiuri vii dai tihnă

Bucură-te, că înţelesurilor peste fire dai tâlc cu înlesnire

Bucură-te, că şi-n duh şi-n trup dai orbilor vedere şi muţilor grăire

Bucură-te, că inimi împietrite le aprinzi întru Hristos nebune

Bucură-te, că viaţa ta este a Evangheliei minune

Bucură-te, de nerodirea minţii grabnic vindecător

Bucură-te, de stârpiciunea pântecelui minunat dezlegător

Bucură-te, spre rodirea duhului măiastru povăţuitor

Bucură-te, că de cei mândri întru simplitate te-ai tăinuit

Bucură-te, că pe smerit-cugetători întru putere i-ai învăluit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 9

Ce limbă poate să grăiască iubirea ta de sfinţi, şi mai cu covârşire cea către Pururea-fecioara şi De-Dumnezeu-Născătoarea? Toate icoanele ei din biserica mănăstirii tale de la Petru Vodă au lăcrimat cînd ai liturghisit, iar noi, umplându-ne de duhovnicească veselie, cântăm Domnului Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult grăitori se văd ca nişte peşti fără de glas înaintea teologiei tale, părinte preasmerite, căci despre mucenicie, mărturisire, păstorire, darurile Duhului, facerile de minuni, cuvioşie, întruchiparea iubirii creştine şi adeverirea cuvintelor Mîntuitorului tu nu doar cu vorba, ci cu viaţa întreagă stai mărturie, pentru care îţi cîntăm acum:

Bucură-te, că întru Iisus eşti mirarea îngerilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti izbăvirea strămoşilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti toiagul arhiereilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti înţelepţirea ocîrmuitorilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti lauda proorocilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti întărirea mucenicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria călugărilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti dulceaţa preoţilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti povaţa pustnicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria preacuvioşilor
Bucură-te, că întru Iisus cu inima la ceruri ai suit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 10

Pentru omenire tânguindu-te ca o maică iubitoare, părinte, ai luat asupră-ţi o întreită mucenicie, în trup, în suflet şi în duh, ca să se împlinească şi prin tine cuvântul care zice: ‘Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a purtat’. De chinurile tale nepricepându-se gândirea, îngenunchind, inima noastră cântă în uimire: Aliluia!

Icos 10

Cu borangicul rugăciunii ai ţesut mahrama clipelor tale cu filigranul veşniciei, şi sporind frumuseţea lumii cu trăirile tale îndumnezeite, o, prea-minunate părinte, ai zugrăvit cer nou şi pământ nou pe pietrele inimilor celor ce-ţi cântă:

Bucură-te, mir de esenţă tare

Bucură-te, albie alor Duhului izvoare

Bucură-te, cheie către lumina neînserată

Bucură-te, poartă de duh către Mireasa Neîntinată

Bucură-te, cleştar dac şi zaua României fericite

Bucură-te, munte dârz şi sipet aurit al inimii zdrobite

Bucură-te, dulce însorire în acest veac de jale

Bucură-te, că testament ne laşi iubirea ta cea mare

Bucură-te, că niciodată singur, mereu singur erai şi neştiut

Bucură-te, întru cele cereşti deplin iar de cele pământeşti prea-durut

Bucură-te, că şi prin aceasta Mântuitorului I te-ai asemuit

Bucură-te, că busuiocul în clipa morţii tale a-nflorit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 11

Tâlcuind cuvântul: “precum în cer, aşa şi pre pământ”, ai propovăduit că puterea lui Dumnezeu se împlineşte doar cu Duhul întru gând şi fapte, atât în mănăstire cât şi în cetate. Iar pe visătorii nefăptuitori şi pe făptuitorii necugetători numindu-i necreştini, pildă a Minţii lui Hristos ai luminat celor ce vor să cânte: Aliluia!

Icos 11

Amintindu-ne de ce este scris: “Iar El văzând noroadele, I S-a făcut milă de dânşii, că erau supăraţi şi lepădaţi ca oile ce n-au păstor”, părinte cuvioase, ca un bun păstor şi în ultimul ceas şi-n agonia suferinţei, ai binecuvântat turma ta cu ultimele tale cuvinte: “Harul lui Dumnezeu peste toţi românii şi peste toată România!” Pentru aceasta cu lacrimi într-un glas te lăudăm aşa:

Bucură-te, întru Pacea lui Hristos sabie a creştinătăţii

Bucură-te, al Maicii Domnului sfânt voievod al cetăţii

Bucură-te, serafimul vitejiei

Bucură-te, râvna muceniciei

Bucură-te, de Duhul Sfânt părinte purtător

Bucură-te, stâlpare întru dumnezeiescul dor

Bucură-te, cel ce-ai ajuns la măsura desăvârşitului bărbat

Bucură-te, om la măsura îngerului şi chip de Iisus-Împărat

Bucură-te, pururea prăznuitorule al Dumnezeirii

Bucură-te, şoim român în slava nemuririi

Bucură-te, mult-pătimitorule şi dascăl preaiubit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac ­­12

Ca o Scriptură vie ai păşit prin negura acestui veac, şi ca un apropiat al Treimii ai scris întru fiinţa ta slovele cele mai presus de fire prin care firea cîntă: Aliluia!

Icos 12

Ai adunat întru tine lacrimile acestui popor de la Sfîntul Andrei încoace, mult-pătimitorule părinte, şi roua dorurilor noastre s-au împlinit prin tine, sfinte, căci icoana adevăratei Românii zugrăvind-o cu duhul, lumea întreagă privindu-o pe Dumnezeu slăveşte şi-ţi cîntă acestea:

 

Bucură-te, că Tatălui slavă aduci prin cuget şi cuvânt şi minte

Bucură-te, că Fiului dai slavă, prin duh şi adevăr iubind pe toţi fierbinte

Bucură-te, că Duhul Îl cinsteşti deopotrivă prin trup, prin suflet şi prin duh, părinte

Bucură-te, cunoscătorule al dumnezeieştii simplităţi

Bucură-te, propovăduitorule al duhovniceştii libertăţi

Bucură-te, numai de Dumnezeu înfricoşatule

Bucură-te, de oameni şi de draci neînfricatule

Bucură-te, al harului măiastru chivernisitorule

Bucură-te, al necreatei slave văzătorule

Bucură-te, rândunea în aurora rugăciunii

Bucură-te, diamant al chivotului minunii

Bucură-te, cel ce în aoristul clipei în hora sfinţilor ai singurit

Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!

 

Condac 13

O, preacuvioase părinte Justin, cere de la Domnul precum Elisei cândva de la Ilie ca şi noi să primim o fărâmă din harul cel dat ţie, ca în Duhul Sfânt toată suflarea să cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

 

Rugăciune

O, preacuvioase părinte, cel ce mai viu eşti în slava cea nepieritoare decât printre noi cei doriţi de harul blagosloveniei tale celei iubitoare, mângâie sufletele noastre cele împovărate de putrejunea patimilor şi roase de mândria cea atotpierzătoare, de singurătatea şi împuţinarea dragostei dintre oameni, de multele rătăciri şi înşelări drăceşti. Apără-ne de înşelarea acestui sfârşit de veac, nu ne lăsa să pierdem Ortodoxia cugetului inimii noastre, nu ne lipsi de povăţuirea ta întru Adevărul de credinţă, care mai presus este decât viaţa aceasta trecătoare şi decât orice bogăţie nebunească a acestei lumi. Mijloceşte la Mântuitorul şi pogoară spre noi lumina cunoştinţei celei adevărate şi neîmpiedicate, ca prin păstorirea dumnezeiască şi mijlocirile tuturor sfinţilor cu care prăznuieşti, să biruim furtuna duhovnicească şi cu pace adâncă să aşteptăm venirea cea preaslăvită a Împăratului nostrum Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată cinstea şi închinăciunea, împreună şi Preabunului Său Părinte şi de Viaţă Făcătorului Duhului Său, Treimea cea deofiinţă, Una Singură pecetluită întru inimile noastre, Care să ne izbăvească de pecetea celui viclean şi de lepădarea de credinţă a lumii acesteia, şi să ne învrednicească de a trăi şi a muri pentru Sfânt Numele Său, unul preadorit şi preaiubit, Dumnezeul nostru. Ca prin rugăciunile tale cele pline de îndrăzneală pentru preacinstita ta hristoforie, Preacuvioase, împreună cu tine să dobândim Lui a ne uni, ca să-I cântăm şi să ne veselim de Lumina Lui cea pururea fiitoare, AMIN.

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

“O carte ca o mărturisire de credinţă: Părintele Justin – Mărturisitorul”. Doamna Elena Solunca Moise despre Albumul Cristinei Nichituş Roncea în Revista CULTURA

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituRemember – Pomenirea de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu: 14 Iunie 2014

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii, transmite Manastirea Petru Voda.

O carte ca o mărturisire de credinţă: „Părintele Justin – Mărturisitorul”

Deşi mai rar, auzim cuvintele mărturisitoare: „pământul ţării noastre este sfânt”. O spunem noi sau pământul însuşi o face în căutarea unor suflete în care să se rostuiască spre rodire? Ce să înţelegem prin sfinţenia pământului? Brâncuşi ne-a dăruit o Cuminţenie a pământului, străjuind în zarea dăinuirii, ca o uimire împăcată acolo unde îşi măsoară ritmul în trecerea spre dincolo de timp. Ce înseamnă, deci, „a sfinţi”? În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „sfinţească-se numele Tău”, ca rostul vieţii noastre pe pământ, o misiune şi o apropiere de cerul care ne-a fost întâia patrie. Urmează o măsură „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; deci nu după voia noastră, care ştim unde ne-a dus şi ne păstrează, măsurându-ne deşertăciunea. Spre împlinire desăvârşită, Fiul lui Dumnezeu Însuşi S-a făcut om ca noi, urmându-L, să deprindem calea îndumnezeirii, împletită în adevăr şi viaţă. O ştiau strămoşii noştri de stăruiau a-şi potrivi viaţa după chipul credinţei celei drepte, numindu-se „creştin” sau „creştină”, şi-şi învăţau copiii cum să fie cu grijă, căci „omul sfinţeşte locul”. Şi, Doamne, câţi vor fi fost cei care, neştiuţi de lume, dar ascultaţi de Dumnezeu, au sfinţit nu doar un loc sau altul, binecuvântându-l cu faptele lor, ci întreg cuprinsul ţării ca o icoană mărturisitoare. Părintele Justin Pârvu, care acum se roagă în ceruri pentru noi, afla realitatea creştinismului ortodox în locul pe care s-a nevoit să-l sfinţească definindu-l prin „simplitate, bunătate şi dragoste”, mai cu seamă cu dragoste, datorită căreia am rezistat în vremuri prădalnice, îmbogăţind-o cu prinosul răbdării. „ţara românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui, politic sau al altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2.000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un popor la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloacele ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.”

Datorăm tinerei doamne Cristina Nichituş Roncea o carte (din care am citat) ca un loc binecuvântat de (re)întâlnire şi dimpreună rămânere cu Părintele Justin – Mărturisitorul: lucrarea de Fotografii şi vorbe de duh, apărută la Editura „Mica Valahie”, cu un cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu. O carte de căpătâi, cu mult mai mult decât un simplu album, pentru că imaginile emană sfinţenie, ne dau putere şi curaj să ne privim pe noi înşine în faţă. Imaginile Cuviosului Părinte au viaţă şi între ele se ţes cuvintele înţelepciunii sale sfinte, iar harul, credinţa şi iubirea ucenicei înmlădiază înţelesuri tainice. De pe copertă Părintele ne priveşte ca de peste timp. În interior, ca dedicaţie, desluşim cuvintele: „îndemn spre tot lucrul bun”; pentru doar acesta rodeşte în sufletele omului sfinţenia şi dimprejur binecuvântarea. De la o pagină la altele realizăm cât de bogat folositoare este imaginea fotografică, atunci când e făcută cu har, faţă de film, bunăoară, unde imaginile, culoarea şi dinamica lor pot oculta sensul. Imaginea fotografică rămâne ca o blândă aşteptare, te poţi întoarce ca la un prieten apropiat, poţi continua un dialog sau înnoi comuniunea întru duhul „răbdării şi al dragostei”.

Selectarea textelor, care îi aparţine lui Victor Roncea, este făcută cu grijă duhovnicească, aşa încât cartea poate fi citită şi ca o cateheză pentru omul contemporan ce, ieşit din dictatură, nu se află încă pe sine decât într-o bolboroseală autodistrugătoare. O analiză mai atentă, sine ira et studio, ar îngădui să vedem că, deşi scăpaţi de ateism, ne ţinem încă departe de Dumnezeu, căci altminteri de unde o criză morală şi existenţială fără precedent? Părintele Justin, ca un părinte iubitor, ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Sa, să ne apropiem unii de alţii. Albumul începe ca un colind, cu „Naşterea Domnului”. Simplitate maiestuoasă a cuvintelor tâlcuiesc înţelesuri lucrătoare: „Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Bethleem pentru a duce pe Golgota, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri. Nu putem vorbi de răstignire, de înviere, dacă nu plecăm de la naştere”. Aici e puterea rugăciunii, „salvarea noastră” şi îndemnul insistent, îndeosebi către tineri, de a deprinde forţa rugăciunii, asemenea străbunilor care au pornit sfinţirea pământului acestuia. Urmează „Sfintele Paşti”, din care reţinem că ar fi necesar să ne ferim de dramatizarea răutăţii zilelor, deoarece pot împiedica curăţirea sufletului ca astfel să-l dăm lui Dumnezeu. În capitolul „Adormirea Maicii Domnului”, Părintele mărturiseşte că în închisori „aveam pururi în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor”. Poposim la Sf. Mănăstire cu ocrotitorii ei: „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – la deal şi la vale”, pentru a vedea în ce chip monahul este „un creştin desăvârşit”. Sfârşitul este ca un început bun, despovărat de rău şi rele – „Anul nou şi moliftele Sfântului Vasile”, ale căror cuvinte au putere purificatoare, vindecătoare, purtând spre biruinţă în numele Domnului Cel unul în Treime, căruia să ne închinăm cu smerenie, să mulţumim cu vrednicie şi să-L slăvim cu dorire. Când scenariile apocaliptice se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, Părintele Justin ne atrage luarea aminte: „Pentru noi, sfârşitul este moartea sufletească. Dacă a murit sufletul din noi, suntem primii care murim”. Pildă dătătoare de putere îl avem tot pe Hristos, care, pe cruce, după ce s-a rugat Părintelui să fie iertate păcatele celor ce L-au răstignit, a spus cu pace „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul”. Viaţa şi pătimirile Părintelui Justin ne ajută să înţelegem că suprema libertate este „de a trăi în afara păcatului” prin despătimire, ca să nu-i fim robi, şi prin iertare, pentru eliberarea de răul ce ni s-a făcut. Avem a lupta pentru adevărul credinţei noastre şi nu o putem face decât urmând lui Hristos, fiindcă „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul”. Vremurile sunt întunecate, deşartă pare tânguirea, dar tocmai de aceea e vital să ne facem „părtaşi Răstignirii lui Hristos, ca să fim părtaşi Învierii lui”.

Închidem cartea cu sfială şi o reluăm cu nădejdea comuniunii tuturor, celor de aici şi de dincolo, în numele şi prin Hristos Biruitorul morţii, care e cu noi până la sfârşitul veacurilor. Părintele Justin a fost un dar de la Dumnezeu şi, primindu-l cu recunoştinţă, să ne facem vrednici a-i fi urmaşi, înmulţindu-ne talanţii.

Un articol de ELENA SOLUNCA MOISE / Revista CULTURA

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro via Ziaristi Online

Despre Aiud si Dan Puric la 66 de ani de la arestarea Parintelui Justin si a Generatiei 1948. Un interviu lamuritor din ziarul ZIUA despre Manastirea de la Aiud si 14 -15 mai, Noaptea Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. VIDEO. UPDATE: Puric de mana cu Lavric, adulatorul lui Boia si Tismaneanu

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro - 14-15 mai 1948
rp_Parintele-Justin-Parvu-si-interviul-sau-din-ZIUA-de-14.05.2009-despre-Cazul-Puric-Aiud.jpgFotografiile de mai sus – descoperite de cercetatorii CNSAS anul acesta, in urma unei cereri a Civic Media – il infatiseaza pe Parintele Justin Parvu a doua zi dupa arestarea sa si au fost publicate impreuna cu fisa sa de incarcerare, in premiera, de MARTURISITORII.RO. In aceasta seara, in urma cu 66 de ani, pe 14 mai 1948, Parintele Justin era arestat impreuna cu alti 10-15 mii de tineri fideli idealurilor nationale si pregatiti din toate punctele de vedere sa treaca la rezistenta armata impotriva ocupantului sovietic. A fost o noapte a Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. Siguranta deja actiona la comenzile NKVD, urmand sa-si schimbe numele in acelasi an in “Securitatea Poporului”, la fel dupa cum capii unitatii speciale de comanda, Boris Grunberg si Pantiusa Bodnarenko, aveau sa devina Alexandru Nicolski si Gheorghe Pintilie.

Noaptea de 14 mai 1948, vineri spre sambata, 15 mai, poate fi considerata pe drept cuvant momentul decapitarii si, in fapt, inceputul exterminarii sistematice a elitei anticomuniste si nationaliste a Romaniei, cand miile de tineri arestati aveau sa umple celulele in care se mai aflau deja alte mii de camarazi de-ai lor, intemnitati sub doua regimuri totalitare. “Una dintre cele mai cenusii pagini ale istoriei Romaniei”, dupa cum spune Parintele Justin, o pagina intunecata despre care nici azi nu se invata in manualele scolare, desi a trecut un sfert de secol de cand am crezut ca i-am dat jos pe comunisti… doar pentru a reveni insa pe pamant romanesc ante-mergatorii lor, dar si ai Antihristului, neo-kominternistii.

Cititi si 66 de ani de la arestarile din 14 mai 1948. Mircea Dumitrescu si Traian Popescu despre Generatia 1948 – Generatia Neinfrantilor

14 – 15 mai 1948. Cele mai mari arestări din Istoria României. Noaptea Sfântului Bartolomeu în variantă comunistă. VIDEO cu Părintele Justin

14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Dupa noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a urmat, dupa cum se stie, un adevarat masacru al celor mai curati fii ai natiunii, cu sute de mii de victime, trupuri frante si suflete chinuite, aruncate in gropi comune, adevarate altare de jertfa a mucenicilor si sfintilor inchisorilor, sau eliberate din temnitele comuniste, dupa 16 ani de martiriu. De cand a iesit de pe poarta inchisorii, in 1964, gandul Parintelui Justin a fost sa ridice, candva, acolo, o manastire inchinata martirilor anticomunisti din Rapa Robilor, pamant sfant unde zac, impreuna cu ramasitele celor ucisi bestial in zarca Aiudului, majoritatea legionari, ca savantul George Manu, si osemintele neo-martirului Mircea Vulcanescu. Aceasta este marturia Parintelui. Cu toate acestea, nu a fost lasat, nici la sase decenii de la eliberarea lui.

“Mai – spunea, Parintele – din ce am dedus, toata opera asta de la Aiud vor sa o faca nu cei care au fost tortionati, ci tortionarii! Si este foarte gresit, pentru ca nu stiu in ce masura istoria noastra poate sa primeasca o asemenea atitudine nevrednica”. Parintele voia, practic, ceva foarte simplu: o biserica la Aiud, care sa respecte arhitectura noastra ortodoxa. Nu a fost sa fie, desi, dupa cum a spus-o de nenumarate ori, era ultima si cea mai mare dorinta a sa. Actorul Dan Puric a reusit sa-si impuna proiectul sau, inlaturandu-l pe prea bunul Parinte Justin.

Proiectul Parintelui, realizat de reputatul arhitect Nicolae Tulban, respecta arhitectura traditionala ortodoxa si era avizat de camarazii sai de suferinta si biruinta, fostii detinuti politic. Dar Dan Puric si grupul sau eteroclit au vrut altceva. Scopurile acestora au ramas, pana azi, cand a avut loc la Aiud inaugurarea unei edificiu total strain de traditia romaneasca, destul de discrete, daca pot folosi, si eu, acest termen uzitat in general pentru a escamota activitatile unei organizatii oculte. Dar de ce toate acestea? O spune Parintele, raspicat, in filmarile care insotesc acest material. Eu nu-mi permit decat sa redau spusele Parintelui, asa cum le-am inregistrat pentru un interviu publicat in ziarul ZIUA, exact acum 5 ani, pe 14 mai 1999, si asa cum au fost filmate de ucenicii sai apropiati in chilia sa de la Petru Voda.

In memoria Parintelui Justin si cu datoria pe care mi-a incredintat-o Duhovnicul Neamului, reproduc aceste materiale, impreuna cu un editorial de-al meu din zilele comemorarii noptii cazute asupra Romaniei intre 14 si 15 mai 1948, spre buna informare a oricui doreste sa cunoasca Adevarul. Dupa cum observati eu unul nu fac aici nici o apreciere asupra omului Dan Puric. Personal, nu ma intereseaza nici angajamentele sale de dinainte de 1989, nici cele de dupa. Mai mult: ma rog adeseori pentru el, pentru ca eu, care il vedeam pe Parintele Justin ca pe tatal meu, am ramas impresionat cand am aflat ca actorul nostru il considera pe Parintele ca pe bunicul sau. Va dati seama ce obligatii am acum. Intr-un interviu, as putea spune, pe drept cuvant, fulminant, acordat ziarului dlui Burci si al serviciilor fostului ospatar extern, am numit Adevarul, Dan Puric, care afirma extrem de sigur pe el ca se va reintalni cu Parintele, s-a plans si ca a fost indepartat de la Petru Voda de niste calugari “gelosi”. Acum, daca punem problema in termenii acestia, ma intreb daca Dan Puric, care, sunt sigur, trebuie sa fie – sau, ca sa fiu extrem de precis: sa fi fost – un specialist si in asemenea chestiuni delicate, ar iubi o tanara domnisoara, care are niste frati gelosi, ce-ar face? Ar fugi mancand pamantul? Oare un om ca Parintele Justin, care, daca te critica, totdeauna cu dragoste, sau chiar iti dadea o palma, ca sa te trezeasca, dupa cum afirma si Puric in interviul numit, putea sa fie victima unor bieti “calugari gelosi” care alcatuiau “molozul din jurul Parintelui”? Mai inteleg daca zicea ca l-au lucrat niste agenti ai mumei Rusii. Dar asta nu se pupa cu vederile sale, foarte maleabile fata de muma padurii in cauza, dupa cum s-a vazut in ultimul sau interviu de la postul Fratilor Paunescu. Ehh, daca le enunta de atunci, poate i s-ar fi pus si covor rosu, de catre unii, cine stie?!

Marturisesc: de mustrat si pe mine m-a mustrat Parintele insa doar pentru a ma primi apoi cu si mai mare dragoste. Cine nu cunoaste parabola fiului risipitor? Ce tata nu-si cearta copilul, spre a-l indrepta si ajuta sa nu mai greseasca? Sau chiar si nepotul?! Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se spovedeasca la Parintele Justin (pentru ca la Monahul Atanasie, fiind doar calugar, nu stiu cum a facut-o)? Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se pocaiasca in fata Parintelui, lasandu-si mandria deoparte, intr-unul din dulapurile sale cu recuzite pentru toate regimurile si ipostazele? Totusi, Dan Puric, omul care reuseste performanta de a avea un venit lunar si, implicit, anual, mai mare decat “bosii” de la Loteria Româna (4.523 de euro), Romgaz (4.332 de euro), Transelectrica (4.333 de euro) sau Transgaz (6.111 de euro) si aproape dublu cat salariile lui Basescu si Ponta la un loc, nu a reusit sa treaca triumfator peste “molozul” numit Manastirea Petru Voda pentru a ajunge la Parintelui Justin?

Daca nu a putut sa calce peste “molozul”, “ticalosia infinita”, “mincinosii in sutana”, “pizmosii”, “limitatii interior si de caracter”, “spiritele de o extrema ingrozitoare” de la Petru Voda, in fine, “gelozia”, cu care a fost “infasurat” Parintele, cum va putea el sa apere nu neaparat o tanara domnisoara, sau poate o batrana doamna, care se numeste Romania, ci sutele si miile de morti care se ridica din mormintele fara cruci si pentru care Parintele Justin a vrut un singur lucru: o manastirea ortodoxa, conform traditiei stramosesti? La un moment dat, o spun in premiera, Parintele isi dorea chiar sa organizeze un “desant” cu mesteri maramureseni care sa ridice in doua-trei zile o bisericuta micuta si frumoasa din lemn. Dar sa fie in stil traditional, romanesc, cu harul Domnului deasupra si inlauntru ei. N-a fost sa fie… Si nici harul nu prea mai are unde sa stea in acest moment, din cate se vede…

Acum, ca sa inchei, mai adaug mirarea incomensurabila pe care o am fata de un om care, ca si mine, a facut Tonitza, o scoala de unde, credeam eu, nu puteai sa iesi fara a aspira continuu la un bun gust desavarsit… Eu unul, ma iertati, dar cand vad ce zigurat, ce guguloi cu cruciulita au putut sa scorneasca marii arhitecti ai lui Dan Puric, pur si simplu ma infior! Nu mai ramane decat sa fie pusa si o placa cu numele Parintelui pentru ca sacrilegiul sa fie complet, in conditiile in care Parintele Justin s-a impotrivit acestei monstruozitati (dupa cum stau marturie si ale cateva zeci de inregistrari). Priviti si judecati singuri:

Asa zisa manastire a lui Puric de la AiudSursa: MartiriAiud

Acum, sa ma si autocritic: si eu am stat alaturi de multi ofiteri operativi si de rang inalt si chiar sefi de servicii secrete, de la noi si din tarile vecine sau din cele prietene. Si eu am intalnit masoni pe unde am fost, ceea ce e, oricum, inevitabil. Dar am facut-o in calitate de ziarist. Este obligatia mea: sa caut adevarul. In tarana, alaturi de oameni ai strazii, cum a ajuns un briliant profesor, fost militant activ in Piata Universitatii, sau in saloanele luxoase din diverse cluburi selecte sau palate prezidentiale ale lumii.

Dar nu pot sa inteleg cum un om care pretinde ca reprezinta, cu atata patos si doar 135 lei biletul (pensionarii trebuie sa-si faca rata, cred), “sufletul romanesc” si “demnitatea” nationala, poate sta cot la cot cu Sergiu Celac si Mircea Malita, nu numai la aceeasi masa ci si in Consiliul Director al aceleiasi organizatii, destul de discrete, pe nume IPID. Nu stie “cine sunt”?

IPID Calin Georgescu - Mugur Isarescu - Sergiu Celac - Dan Puric - Mircea Malita - Clubul de la RomaMai mult, vorbeste 20 de minute, alaturi de ei, despre “idealul comun” pe  care il are cu Calin Georgescu, presedintele Clubului de la Roma pe Europa. Acum, daca dl. Calin Georgescu vrea sa candideze la Presedintie, foarte bine. E treaba lui. Dar care este rolul lui Dan Puric, care ne face, in paralel, auto-“portretul prigonitului”? Dan Puric, apologetul aplaudat la scena deschisa. Dan Puric, eroul de la Aiud. Daca dl. Puric nu stie raspunsul la intrebarea de mai sus de ce nu-si suna un prieten? De exemplu, pe Iulian Capsali, care a scris negru pe alb ca cei doi tovarasi numiti au facut parte din nomenklatura comunista si mai mult decat atat. Mircea Malita, primul roman membru al Clubului de la Roma, a fost presedintele Uniunii nationale a studentilor comunisti din Romania prigonind (!) studentii necomunisti, apoi membru CC al PCR, numit in anii ’70 ministru al Invatamantului, prin sprijinul lui Dumitru Petrescu, ilegalist comunist, si in tandem cu Ion Iliescu, ministru la Problemele Tineretului, etc, etc, etc. Despre Sergiu Celac, colegul de banca al lui Dan Puric, Iulian Capsali scrie ca a fost “traducatorul personal al lui Ceausescu de engleza, trecut pe linie moarta pentru ca era suspect de relatii cu serviciile secrete sovietice”. Hopa… Intrebarea mea este: lor cand le vine randul la Premiul “Aiud”? Si ce domnisoare li-l vor inmana? Mona Musca sau Monica Macovei?

Trebuie, totusi, desigur, sa iertam. Pentru ca omul e “suspus” greselii. Ceea ce este valabil pentru noi, toti. Insa Parintele, asa cum stim, mai ales cei care am avut privilegiul sa-i stam la picioare spre a-i primi sfanta binecuvantare, era mai mult decat un simplu om. Era Omul lui Dumnezeu. Mai rare greselile la un inainte vazator cu duhul, care continua sa faca minuni chiar si dupa trecerea la Împărăţia cea veşnică

Asadar va ofer spre luare aminte cuvintele Parintelui la care va invit, pe toti, sa meditati, acum, la 66 de ani de cand trupul lui era intemnitat cu brutalitate, insa doar pentru a-i intari sufletul si credinta in mantuirea neamului romanesc.

Nu pot decat sa-i dau lui Dan Puric ce-i al lui si sa inchei cu o fraza din acelasi celebru interviu: “Părintele Iustin putea părea dur… Dacă tu faci o tâmpenie şi primeşti o palmă, nu ţii însă minte palma, ţii minte că palma te poate trezi. Dacă eşti însă o lichea, ţii însă minte numai palma.”

UPDATE: Conferinta lui Dan Puric de ieri, de la Aiud, “Portretul prigonitului”, a fost tinuta in oglinda cu cea a invitatului sau special, Sorin Lavric, intitulata “Portretul prigonitorului”. Sorin Lavric este un angajat al lui Gabriel Liiceanu, editorul si tovarasul antiromanilor Lucian Boia, Horia Roman Patapievici si Vladimir Tismaneanu. Sorin Lavric considera despre Boia ca este “un Ganditor al istoriei!” si despre Tismaneanu ca este “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Ce parere aveti?

ULTIMA DORINTA a Parintelui Justin pentru martirii de la Aiud

rp_ZIUA-Parintele-Justin-Parvu-Sfintii-Inchisorilor-Aiud.JPGIn urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. “Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre”, o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie – proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: “Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori”. Batranul duhovnic o spune foarte limpede: “Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?”
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: “Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit.” Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: “Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.” Ii va fi ascultata?

MANASTIREA SFINTILOR INCHISORILOR

(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)Parintele-Justin-citind-interviul-din-Ziua Manastirea Sfintilor Inchisorilor de la Aiud

- Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

- Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

- Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

- Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?

– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

- Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…

– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.

(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova