Posts Tagged ‘Parintele Justin Marturisitorul’

Vrednic este! Părintele Hariton Negrea, stareţul lăsat de Părintele Justin la Petru Vodă, a fost hirotesit întru Arhimandrit. FOTO/VIDEO

Parintele Hariton Negrea - Manastirea Petru Voda a Parintelui Justin Parvu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea – Manastirea Petru Voda a Parintelui Justin Parvu – Foto Cristina Nichitus Roncea

Hirotesie-Arhimandrit-Staretul-Hariton-Negrea de la Manastirea Petru Voda

Foto de la hirotesie: Mănăstirea Petru Vodă

Duminica trecută, obştea Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Credincioşii prezenţi şi părinţii monahi au mai avut un motiv de bucurie: în cadrul slujbei arhiereşti, părintele stareţ Hariton Negrea a fost ridicat la rangul de arhimandrit, informează Doxologia, portalul de ştiri de folos şi sfaturi duhovniceşti al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului secului pentru Postul Sfintelor Paşti), ÎPS Mitropolit Teofan, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă. La finalul slujbei arhierești, obștea monahală și credincioșii prezenți au asistat la hirotesia întru arhimandrit, de către IPS Părinte Teofan, a părintelui stareț Hariton Negrea, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică, transmite Tudorel Rusu pentru Doxologia (foto dreapta).

„Îl rog pe Dumnezeu să-l binecuvinteze pe părintele stareț, arhimandritul Hariton, și să binecuvinteze obștea acestei sfinte mănăstiri, ca să stea de veghe, să aibă candela aprinsă și să se roage pentru ei și pentru noi, cei din lume, pentru ca toți împreună să mergem pe calea cea bună, dând slavă lui Dumnezeu și bucurându-ne de existența sfintelor mănăstiri în viața noastră. În ciuda unor lucruri rele și urâte, sunt totuși multe fapte frumoase și adevărate în poporul lui Dumnezeu și spre acestea trebuie să ne fie spre încurajare gândul nostru”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.

ÎPS Teofan s-a aflat la Mănăstirea Părintelui Justin, închinată martirilor şi mărturisitorilor închisorilor comuniste, pentru primele zile ale postului Sfintelor Paşti, când călugării în special intră în rânduile de nevoinţă, post negru, rugăciune şi canon de tăcere şi solitudine. Din acest motiv, evenimentul – petrecut la exact trei ani de la un important Cuvânt al Părintelui Justin către credincioşi -, nici nu a fost făcut public până acum.

Părintele Hariton Negrea a îmbrăţişat viaţa monahală în anul 1996, intrând ca frate în obştea Mănăstirii Petru Vodă. În anul 1998, după doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism, de către părintele Justin Parvu, primind numele Hariton. În acelaşi an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotonit pe noul monah în slujirea de preot duhovnic, pe seama Mănăstirii Durau. Părintele a primit această misiune ca ascultare din partea duhovnicului său, părintele Justin Parvu. Vreme de aproape 16 ani, între 1998-2013, părintele Hariton Negrea a slujit şi a îndrumat duhovnicește credincioșii în Mănăstirea Durău, în tot acest timp, păstrând o legătură foarte strânsă cu părintele Justin Parvu, la care s-a spovedit periodic, şi cu Mănăstirea Petru Vodă, mănăstirea sa de metanie. După numirea sa ca director al Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, situat în incinta Mănăstirii Durau, părintele Hariton Negrea, în semn de recunoștință pentru ostenelile sale, a fost ridicat la rangul de protosinghel, notează sursa citată.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea

Foto: Părintele Justin Mărturisitorul – Album foto de Cristina Nichituş Roncea

În ziua de 31 mai 2013, dupa ce i-a fost săvârşită Taina Sfantului Maslu, Părintele Justin Pârvu şi-a mărturisit dorinţa ca stăreţia Mănăstirii Petru Vodă, locul unde odihnesc şi săvârşesc minuni sfinte moaşte ale multor pătimitori ortodocşi români ai secolului XX,  să fie încredinţată părintelui Hariton de la Durău. De asemenea, el şi-a exprimat dorinţa ca obştea să facă ascultare totală de părintele Hariton, aminteşte site-ul Creştin Ortodox. Într-un interviu acordat blogului Roncea.Ro, în care povesteşte despre minunile dumnezeieşti săvârşite de Părintele Justin în viaţa pământească şi în cea veşnică, începută la 16 iunie 2013, Părintele Hariton ne împărtăşeste şi cum i-a propus Duhovnicul Neamului, în câteva rânduri, să devină stareţ (video mai jos).

Pe 27 iulie 2013, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, părintele Hariton Negrea a fost hirotesit stareț al Mănăstirii Petru Vodă de ÎPS Mitropolit Teofan, ca urmare a dorinței testamentare a bunului Părinte Justin Pârvu. Într-o evocare emoţionată pentru Doxologia, Părintele Hariton Negrea mărturiseşte că Părintele Justin Pârvu, pe care îl consideră “unul dintre pilonii Bisericii noastre ortodoxe”, “ne-a dat nădejdea mântuirii”.

Mergând pe urmele duhovnicului său, Părintele Hariton a devenit cunoscut pe meleagurile sfinte ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pentru blândeţea sa. Într-un interviu acordat Nicoletei Olaru şi publicat de Doxologia acesta se destăinuie:

“Blândeţea presupune o stare sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea, odihna. Cel blând se arată a fi după chipul Domnului, Care era blând şi smerit cu inima. Blândeţea înseamnă să ai pace înlăuntrul tău, pe care o transmiţi celor din jur. Cel blând este împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, este iertător şi împăciuitor, creează în jurul său oameni apropiaţi de Dumnezeu. Blândeţea covârşeşte chiar pe cei răi şi mai puţin necredincioşi sau indiferenţi.

Îmi doresc să ating blândeţea, dar de câte ori privesc spre mine, întotdeauna consider că mai este de adăugat câte ceva, de aşezat ceva. Virtutea blândeţii se lucrează toată viaţa. Să încercăm să le arătăm celor din jur frumuseţea blândeţii! Să ne întărim blândeţea prin spovedanie, prin citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Când suntem în biserică, lângă duhovnic, când suntem în poruncile lui Dumnezeu, atunci ne găsim în casa blândeţii.”

Cu adevărat sunt “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”. (Matei 5, 5).

Ca demn urmaş al Părintelui Justin, Părintele Hariton a reuşit, în ciuda ispitelor potrivnicului, să menţină duhul blândeţii asupra întregii obşti monahale meritoase a sfintei Mănăstiri a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, colţ de rai românesc iubit de Maica Domnului, unde minunile, ca şi unitatea, pocăinţa, ascultarea şi rugăciunea, sunt o sfântă şi simplă realitate de zi cu zi. Vrednic este!

Voi reveni aici şi cu filmarea ceremoniei. Doamne, ajută!

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 2015 – Foto Cristina Nichitus Roncea

O minune cu Părintele Justin trăită de scriitoarea Daniela Lungu, realizatoarea documentarului “Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu”

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFotografie din Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul” – de Cristina Nichituş Roncea, preluată şi în documentarul video “Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu

Anomismia ne încântă cu o nouă relatare despre Părintele Justin Duhovnicul Neamului: In ziua de Nasterea Domnului, la Craciunul lui 2015, postul B1 TV a transmis cel mai recent film documentar despre Parintele de la Manastirea Petru Voda – ‘Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu’. Scenariul si regia filmului sunt semnate de Daniela Lungu. Este un film care, dupa parerea mea, nu numai ca a surprins marturii esentiale ale unor monahii si monahi care au fost foarte apropiati de Parintele Justin, configurand astfel profilul marelui duhonic roman din varii perspective, dar este si un film realizat cu multa smerenie, echilibru si onestitate. Cautand dupa elemente din ‘portofoliul’ profesional al omului de televiziune si scriitorului Daniela Lungu (despre care nu auzisem), tocmai fiindca in general o abordare precum cea mentionata nu este nicidecum la indemana oricarui profesionist din breasla, am gasit doua elemente revelatoare, pe care am simtit nevoia le reproduc si sa le distribui aici: mai intai prezentarea cartii Danielei Lungu – ‘Colonia cu demoni‘ cu ocazia lansarii, unde autoarea descrie pe scurt intalnirea ei cu o alta lume, care o va marca, se vede, enorm, si  repspectiv marturisirea sa de pe propriul blog, datata la 5 noiembrie 2015, cu titlul: “CÂND MĂ DUC LA PREOT, MĂ DUC DE FAPT SĂ STAU DE VORBĂ CU DUMNEZEU” (pe care o preiau in intregime mai jos, cu multumiri), in care aflam cum a ajuns la Parintele Justin Parvu:

“Ca să ilustrez titlul de mai sus (n.n. ‘Colonia cu demoni’) voi povesti ceva intim dar care acum, mai mult ca niciodată, trebuie spus in gura mare. După ce am scris două treimi din Colonia cu Demoni, o carte care unora dintre voi le-a plăcut foarte mult,  m-am blocat şi nu mai aveam chef şi nici chemare să o termin. M-am dus la preotul meu duhovnic şi l-am întrebat dacă să o mai termin sau nu. Dânsul m-a sfătuit să o termin neapărat şi: ”să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . 

Mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. A trecut timpul aiurea dar vinovăţia de a nu fi terminat-o mă sfredelea, gândeam  însă cu capul meu de mirean păcătos că poate nu e de mine să scriu aşa o carte, cu un asemenea subiect dificil. Cine-s eu? Nimeni!

La vreun an după toate acestea l-am visat pe părintele Iustin Pârvu ieşind din altarul unei biserici şi făcându-mi semn să mă apropii. Am luat visul ca pe un semn divin şi m-am dus. Era prima şi ultima oară când aveam să-l văd.

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus RonceaI-am povestit angoasa mea vis a vis de scrierea cărţii. Iată ce mi-a spus după ce a închis preţ de câteva secunde ochii cu chipul îndreptat spre tavanul odăiţei în care m-a primit:

”Să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . 

Vi se pare că sunt aceleaşi cuvinte cu cele ale duhovnicului meu? Da, ei bine, sunt chiar aceleaşi cuvinte.  Unul slujeşte în Bucureşti, celălalt păstorea la Mânăstirea Petru Vodă.

Ce învăţătură am extras din această întâmplare?

Când te duci să vorbeşti cu un preot, nu vorbeşti cu omul din preot, ci chiar cu Dumnezeu în mod tainic nemijlocit. De aceea, cei doi mi-au spus aceleaşi cuvinte la distanţa de sute de kilometri unul de altul şi de 12 luni. Pentru că de fapt mesajul venea nu de la fiecare dintre ei, ci de mai SUS!

Respectaţi preotul, pentru că aşa vă demonstraţi iubirea pentru Dumnezeu. El este Unsul Lui Dumnezeu, devenit preot prin sfinte taine numai de El ştiute şi traduse in limba pământeană prin ritualuri.  Să nu judecăm ce nu pricepem cu mintea omenească!

Inimă bună s-aveţi!

Daniela

Ieri, la 2 ianuarie 2016, Daniela Lungu a postat pe canalul sau youtube si o colinda a copiilor de la caminul Manastirii Paltin-Petru Voda surprinsa “in timpul filmarilor pe care le-am facut la Manastirea Petru Voda Paltin, copiii de la Casa de copii ingrijiti si gazduiti de maici, pentru ca era in Ajunul Craciunului, ne-au colindat pe noi, cei din echipa de filmare a documentarului ‘Marturisind pe Marturistorul Justin Parvu’.” – Anomismia

Ce legătură este între IA românească şi alăptare? Aflaţi la expoziţia Cristinei Nichituş Roncea “Alăptarea e Iubire”, de la Palatul Suţu. Vernisaj: Marţi, 20 Octombrie, Ora 18.00

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alăptarea e iubire la Palatul Suţu

Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2015 expoziţia-eveniment „Alăptarea e Iubire”, de Cristina Nichituş Roncea, fotografă care revine pe simezele Palatului Suţu, unde a mai fost prezentă şi cu foto-povestea „Precum în cer – Călătorie prin lumea ortodoxă românească”. De data aceasta „Alăptarea e Iubire” iese în stradă, urmând ca în aer liber, pe gardul care înconjură clădirea istorică a Palatului Suţu, să prezinte publicului dragostea mamelor faţă de pruncii lor în 70 de fotografii şi mesaje. „Este o expoziţie-minune”, o recomandă marea personalitate a culturii române Mariana Nicolesco. „Fotografiile Cristinei Nichituş Roncea au reuşit să demonstreze un adevăr tainic: copiii sunt îngeri!”, afirmă profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române despre imaginile din proiectul „Alăptarea e Iubire”. La vernisajul expoziţiei, care va avea loc la Palatul Suţu din Piaţa Universităţii, str. I. C. Brătianu Nr. 2, marţi, 20 octombrie, la ora 18.00, participă, printre alţii, Peter Hurley, cunoscutul irlandez îndrăgostit de tradiţiile româneşti, biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică, şi Mara Popescu, consultantă în alăptare şi totodată protagonistă a proiectului, împreună cu copiii săi.

Expoziţia şi proiectul fotografic “Alăptarea e iubire”, realizate de Cristina Nichituş Roncea împreună cu „Photography Studio” (http://photo-graphy.ro), se înscriu într-o campanie naţională care îşi propune, în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti”, “IA Sibiu” şi, cu această ocazie şi Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Şuţu, să readucă aminte românilor de o tradiţie care reprezintă un izvor de sănătate pentru copiii României.

Campania “Alăptarea e iubire” conține fotografiile a zeci de mame și bebeluși alăptați din România și informează gravidele și mamele cu privire la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății de a alăpta exclusiv primele 6 luni și de a continua alăptarea cel puţin 2 ani. “Rata alăptării exclusive până la 6 luni era de doar 12,6% în 2011, în condițiile în care 98% dintre femei pot să alăpteze dacă au informaţii corecte, susţinerea familiei și a cadrelor medicale și dacă apelează la un consultant în lactație certificat pentru a preveni sau a depăși momentele dificile din timpul alăptării”, afirmă Mara Popescu, membră fondatoare a Asociaţiei partenere. “Alăptarea este o călătorie, o poveste superbă care începe imediat după naştere – pentru care însă te pregăteşti de dinaintea naşterii – şi care trebuie să continue atât cât protagoniştii sunt fericiţi”, consideră dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medici pediatri, consultaţi în alăptare şi membre ale Academiei mamelor şi Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare.

“Până recent, a alăpta era cel mai firesc lucru, dar am ajuns acum, după atâtea înstrăinări de condiţia umană, ca alăptatul să fie un eveniment. O asemenea expoziţie este un eveniment dătător de speranţă!”, afirmă doamna Solunca-Moise, cunoscut eseist la Ziarul Lumina al Patriarhiei Române şi publicist şi redactor la revista Academica a Academiei Române. Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!”.

Vă aşteptăm la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, începând cu marţi, 20 octombrie, ora 18.00, şi până pe 20 noiembrie 2015, pentru a vă delecta cu fotografiile Cristinei Nichituş Roncea.

Sursa: Fotografi Romani via Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

 

O fotografie inedită cu Părintele Justin Pârvu din 1939, la seminarul de la Mănăstirea Cernica, publicată în premieră de Mănăstirea Petru Vodă. FOTO

Pr.Justin.Pârvu-1939-Foto rara via Manastirea Petru Voda

Fotografia de mai sus este un decupaj dintr-o altă fotografie mai mare, făcută la Mănăstirea Cernica, probabil în 1939, se publică pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă. Citiţi şi: Părintele Justin Pârvu despre Anti-Hrist şi slujitorii lui. INTERVIU

Cuvânt de folos de la Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul. Foto şi Video de la Mănăstirea Petru Vodă

Parintele Justin Parvu Marturisitorul - Foto Cristina Nichitus Roncea

Foto: Părintele Justin Mărturisitorul. Video de la Mănăstirea Petru Vodă:

Axion, gl.5, la trapeza Mănăstirii Petru Vodă, cântat de călugării Mănăstirii Petru Vodă împreună cu Părintele Justin Pârvu şi Mitropolitul Teofan Savu la hramul Sfinţilor Arhangheli, 8 Noiembrie 2011.

Sursa: Părintele Justin Mărturisitorul

Vedeţi şi: Monahul Filotheu despre Sinodul IV Ecumenic, unitatea Bisericii şi Părintele Justin

96 de ani de la naşterea Părintelui Justin Pârvu. VIDEO/ FOTO In Memoriam. Părintele Justin: Calea românului este dragostea. În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini

Parintele Justin Parvu cu maicile de la Paltin-Petru Voda - Foto

Reporter: Elena Toderaṣcu, Operator Imagine, Editor Montaj: Dacian Aniṭei

Si ultima aniversare…

Un Cuvânt care nu trebuie uitat, din partea Manastirii Petru Vodă: Părintele Justin: Calea românului este dragostea

Parintele Justin Parvu si monahii de la Petru Voda - Foto VictorŞi din partea unui fiu duhovnicesc:

Părintele Justin: „În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”

Părintele Justin nu este numai al unuia sau altuia, nu este numai al unor ucenici sau al altora, este al tuturor românilor ortodocși. Și nu numai. Părintele a întins acoperământul dragostei sale pentru creștinii din întreaga lume. Dovezi ale evlaviei pentru Părintele vin din întreg spațiul ortodox. Părintele Justin este exemplificarea dragostei nemărginite, trăită la cea mai înaltă măsură.

Dimineața, când mă uit în ochii fetiței mele văd ceva din sclipirea ochilor Părintelui Justin. Sănătatea ei este rodul rugăciunilor acestui sfânt al lui Dumnezeu. Pentru asta, și pentru toate celelalte, îi sunt recunoscător Cuviosului Părinte Justin, pentru ale cărui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi, păcătoșii! (Florin Palas)

Notă: Acum ceva timp am cutezat a scrie câteva gânduri despre iubitul nostru Părinte Justin. Le redau mai jos, ca un modest semn de cinstire din partea familiei mele pentru cel care ne-a dăruit atât de mult, încât nu ne-a ajuns timpul ca să-i mulțumim pe măsură. Părintele Justin a suferit dramele fiecăruia, pe care le cunoștea în profunzime, mai bine chiar decât cei care le purtau. N-ar fi dormit ca să stea de vorbă cu oamenii, pentru a le aduce o alinare, o mângâiere. A dăruit tuturor, încălzind inimile românilor din prinosul sufletului său. În ultimele întâlniri, când ne uitam la Sfinția Sa, îl vedeam transparent, străveziu, aproape imaterializat. Suferința din ultimul timp al vieții sale pământești a fost o încununare a vieții Părintelui. Un sfânt al lui Dumezeu, cum este Părintele Justin, a trecut în Biserica Triumfătoare, de unde va mijloci în fața lui Dumnezeu să se îndure pentru poporul român, pe care l-a iubit precum puțini alții. Să avem parte de rugăciunile sale!

De când Dumnezeu mi-a îngăduit să-l cunosc pe Părintele Justin Pârvu, am fost învăluit de dragostea sa. Toţi cei care l-am cunoscut ştim că dragostea este principalul atribut care l-a caracterizat pe duhovnicul cu viaţă sfântă. Părintele nu ne-a judecat după legea dreptăţii, ci după cea a iubirii. A aplicat măsura iubirii tuturor, buni sau răi. Unii au reuşit să se ridice la exigențele sale, alţii nu. Funcţie de cât a ascultat fiecare. Dar noi avem oare dragoste adevărată? Care este măsura dragostei? A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt, fără a aştepta ceva în schimb. Dragostea noastră a slăbit atât de tare, încât nu ne mai putem înţelege unul cu celălalt. Fiecare ne îndreptăţim în argumentele, dar mai ales în mândria noastră. Spunea Părintele Justin că „în momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”. În acest context, ne amintim vorbele Mântuitorului: “Oare Fiul Omului, când va veni, va găsi credinţă pe pământ?”. Părintele Arsenie Boca ne atenţiona că atunci când nu vor mai fi poteci între oameni, când nu vor mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între oameni, va veni sfârşitul lumii. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), spune Hristos.

Din dragoste pentru poporul român şi pentru Hristos, Părintele a îndurat chinurile temniţelor comuniste. „Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul român, prin istoria lui, prin limba română, şi toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu”, spune Părintele.  S-a împrietenit cu suferinţa, dându-şi seama că aceasta face parte din iconomia lui Dumnezeu. A considerat că numai aşa îl poate îndura pe Dumnezeu să izbăvească păcatele neamului său. În temniţa Aiudului, într-o iarnă geroasă, după opt zile de Zarcă, un alt părinte, Iov Volănescu, îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să sufere puţin pentru El. Acesta a fost duhul celor din închisori. Vrăjmaşii au vrut să îndobitocească acest popor. Mucenicii închisorilor comuniste s-au opus din răsputeri. Acum sunt în Biserica triumfătoare şi sunt mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu. Despre viitorul neamului nostru, Părintele crede că “vom avea soarta unui popor de jertfă, după ce vor trece peste noi toţi apusenii şi răsăritenii”. Dragostea faţă de poporul său îl făcea să stea în scaunul de spovedanie de dimineaţă până seara târziu.

Ştiind că nerecunoaşterea jertfelor luptătorilor şi deţinuţilor din închisorile comuniste nu poate aduce împăcarea Neamului Românesc cu Dumnezeu, Părintele a considerat necesară canonizarea acestora. Deşi există un curent semnificativ pentru acest lucru, Sfântul Sinod nu a făcut încă această recunoaştere. În cel mai sfânt loc de pe pământul românesc, la Aiud, „Ierusalimul neamului Românesc”, Părintele a avut iniţiativa ridicării unei mânăstiri ortodoxe. A prezentat un proiect, întocmit de specialişti în arhitectura bisericească, dar a fost alungat fără prea multe explicaţii. A dorit să ridice o biserică, mai apoi un paraclis, dar nu a găsit ecou în sufletul ierarhului locului. Miza e mare: recunoaşterea jertfei mucenicilor din închisori. Părintele credea că se aşteaptă moartea sa şi a puţinilor supravieţuitori trecuţi prin această temniţă, pentru ca urmaşii torţionarilor să confişte acest spaţiu simbolic al martiriului românesc.

Mărturisitor al generaţiei 1948, Părintele a atenţionat că se pune la cale o nouă dictatură, cea biometrică. Puţini l-au înţeles, şi mai puţini l-au susţinut în acest demers. Părintele a suportat defăimările care au venit din toate părţile, din partea vrăjmaşilor, dar şi a unora din cei care pretindeau că sunt alături de Sfinţia Sa. A fost paratrăsnetul tuturor în această campanie de salvare, a noastră personală, dar şi a neamului nostru. Tuturor le-a răspuns cu dragoste, fără a face niciun rabat de la mesajul său. Bătrânul nu se joacă cu cele sfinte, nu poate spune azi una, mâine alta. De la înălţimea stării sale duhovniceşti, Părintele spune că generaţia noastră va trece pin ceva cu mult mai cumplit decât jertfelnica generaţie interbelică, că experimentul Piteşti va fi nimic faţă de cele prin care vom trece noi. „Va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului!”, spune Părintele. Şi cum vom putea depăşi aceste încercări fără dragoste şi fără îndelungă răbdare? În ce stare ne aflăm noi? Vrem să salvăm o ţară, dar ne afundăm în mocirla patimilor. Nu suntem în stare să participăm nici măcar la Sfânta Liturghie, la Proscomidie, când se pomenesc morţii noştri, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem români adevăraţi şi apărători ai ortodoxiei. Nu plecăm genunchii în faţa icoanei, dar îi plecăm în faţa lui Baal. Traian Trifan, unul din mentorii sfinţii închisorilor, îi spunea lui Gavrilă Ogoranu şi camarazilor săi că „brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au demonstrat-o cu prisosinţă, oferindu-şi viaţa lor pentru mântuirea acestui neam, pentru a-i spăla păcatele în faţa lui Dumnezeu. Martirii închisorilor de asemenea. Avem o pildă vie în Părintele Justin Pârvu, care a rămas drept în faţa tuturor, pentru că s-a plecat numai lui Dumnezeu. Fără a lucra la despătimirea noastră şi fără a dovedi cu adevărat dragoste pentru aproapele nostru şi pentru Hristos, misionarismul pe care ni-l propunem va rămâne o iluzie. Misiunea creştină nu se poate rezuma la mărturisirea virtuală. Dacă ar fi existat o cale virtuală, ar fi folosit-o Însuşi Dumnezeu. Dar Acesta L-a trimis pe Fiul Său să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca să ne scoată de sub robia păcatului.

Asistăm de ceva timp la căderi dureroase. Acesta e spiritul vremurilor. Părinţii îmbunătăţiţi atrag atenţia că trăim vremurile din urmă. Deci, să nu ne mirăm că oameni care au luat atitudine în faţa ofensivei antihristice au început să cadă. Ispitele pentru aceşti oameni or fi fost prea mari. Unii, poate, şi-au pus prea mult nădejdea în găsirea unor soluţii omeneşti, fără de Hristos. Nu există nicio justificare pentru a urma altă cale. Nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Ortodoxia este Adevărul, este calea spre mântuirea noastră. Ca români, nu avem a căuta altă cale. Toate celelalte sunt drumuri înfundate. Preocuparea excesivă de a învinge pe planul acestei vieţi ne duce spre compromisuri. Iar un compromis este urmat de altul şi de altul, până la prăbuşirea noastră în iadul fără timp. Trebuie să privim în permanenţă spre Hristos, să ne simplificăm viaţa. Să nu mai trăim atât de mult în secundar, ci să acordăm mai mult timp principalului, aşa cum ne-a cerut Părintele Atanasie Ştefănescu. Avem un model strălucit în generaţia interbelică. Dumnezeu ne-a hărăzit să mai avem în mijlocul nostru ultimii mesageri ai acestei generaţii mărturisitoare, crescuţi în şcoala Frăţiilor de Cruce.

Sunt convins că Părintele Justin suferă şi plânge pentru cei care cad, se roagă şi-i aşteaptă pe fiii risipitori să se întoarcă. Nu ştiu să fi osândit pe cineva vreodată. “Dacă e să ne judecăm unii pe alţii, nu mai rămâne niciunul”, spunea Părintele, la scurt timp după lansarea apelui prin care cerea creştinilor să respingă dictatura biometrică. Am auzit cu toţii spusele Bătrânului, dar nu le-am ascultat. Cu dragoste mâhnită, Părintele ne spune că orice păcat trebuie răscumpărat, că îl va răscumpăra cei care vin după tine. „Omul nu mai e om, când se ia numai după calcule de moment pe care i le bagă în gând diavolul. Sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate”. Fiecare dintre deţinuţii politic a avut căderile lui. Dar s-a ridicat. Părintele a cedat o singură dată în închisoare, tăgăduind că e preot. Mustrarea de conştiinţă a păstrat-o mulţi ani după aceea, chiar dacă după aceea a exploatat toate ocaziile de reabilitare. Poetul Radu Gyr a expus ca nimeni altul statornicia idealurilor tinerilor din închisori: „Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Iar visul este mântuirea. Să nu-l pierdem! (Florin Palas)

Citiţi şi: Apoftegme ale Părintelui Justin Pârvu: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”

Parintele Justin Parvu la Petru Voda - Iulie 2010 - Foto Florin Palas

Părintele

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova