Posts Tagged ‘Parintele Justin Parvu’

Apelul Mănăstirii Petru Vodă pentru votul de DA la REFERENDUM – “Niciodată în istoria României nu s-a dus o mai teribilă luptă pentru libertate”. “Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!” – Arhimandrit Hariton Negrea

“Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. (…) Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea prostituţiei şi a altor mari fără­delegi. Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o fac acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri.” Parintele Justin

Starețul Hariton de la Petru Vodă avertizează: Cine nu participă voit la Referendum sau nu votează DA pentru apărarea copiilor României, săvârşeşte păcat împotriva Duhului Sfânt

Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă și ucenicul vrednicului de pomenire părinte cu viață sfântă, marele duhovnic Justin Pârvu, a ținut ieri o predică în fața credincioșilor veniți din toate colțurile țării la mormântul celui supranumit duhovnicul neamului, vorbindu-le despre importanța Referendumului. Starețul de la Petru Vodă a făcut mai multe precizări duhovnicești importante, între care aceea ca cel care nu participă voit la Referendum sau votează cu “Nu” săvârșește păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă.

“Ai citit în Evanghelie aceste spuse ale lui Hristos: tot păcatul şi toată hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta oamenilor nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Şi întrebi: ce este hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt”, spune și Sfântul Nicolae Velimorivici în învățăturile sale. Iar Părintele Galeriu afirma că cei care păcătuiesc împotriva Sfîntului Duh sunt și acei atei miltanți care prin scrierile și faptele lor comit operațiuni de asasinare a spiritului.

Arhimandritul din Munții Neamțului a ținut să amintească, ca preot duhovnic, faptul că “am spovedit și homosexuali și lesbiene și mă rog pentru ei să le dea Dumnezeu pocăință ca să se izbăvească. Cum să nu te rogi pentru ei? Dar cei care sunt dușmanii lui Dumnezeu aceștia nu mai au scăpare și iertare, fraților. Cei care lovesc în Biserică numai ca să deturneze lumea de la învățătura aceasta sfântă – bărbat și femeie să fie în căsătorie – aceștia sunt dușmanii lui Dumnezeu și ucenicii lui antihrist”. Urmașul Părintelui Justin consideră că, în an Centenar, ne aflăm de fapt în fața unui război de o sută de ani, care parcă nu s-a mai sfârșit de când armatele române au fost silite să lupte pentru dezrobirea Ardealului și Marea Unire dar și împotriva bolșevicilor din Vest și din Est, care voiau să-și impună ideologia lor anti-umana și asupra familiei tradiționale.

Părintele Hariton mai amintește în predica sa: “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac, a spus Mântuitorul pe cruce. Dar se pune problema ce se întâmplă cu cei care știu ce fac. Pentru că, totuși, există păcate care nu pot fi iertate. Ne aflăm într-un moment de răscruce în viața României”, afirmă Arhimandritul Hariton, explicând sursa tuturor îndoielilor legate Referendum, de la întrebarea neclară la organizatori, prin trimitere direct la lucrarea necuratului. “Dacă ne-am întâlni acum cu Hristos și Maica Domnului, cu Părintele Justin sau Părintele Cleopa, și i-am întreba ce zic, să mergem sau nu la Referendum, ne-ar zice altceva decât să ne ducem? Iată ce ne spune Părintele Justin “Temelia societății a fost dintotdeauna familia. Toți copiii din lume ar trebui să crească și să prindă aripi în familia aceea tradițională, pe care cu toții o stim… Eu rămân la părerea că cineva are tot interesul să ne ducă la acea stare de fierbere, spre definitiva noastră pierzanie sufletească. Eu mă tot rog la Dumnezeu să ne dea nouă tuturor mintea cea de pe urmă și să ne găsim sănătatea sufletească la puținii duhovnici adevărați, pe care îi mai îngăduie Dumnezeu.”

“În momentul de față suntem puși la o încercare care mărturisește cuvântul lui Dumnezeu și pronia lui Dumnezeu. Cine nu participă la Referendum sau nu votează DA, este păcat împotriva Duhului Sfânt”, spune Arhimandritul. Noi n-avem nimic împotriva homosexualilor, problema acum este căsătoria nu ce fac ei în intimitatea lor. Ei nu pot forma o familie dar vor căsătorie, exact ca o familie formată dintr-un bărbat și o femeie. Practic ei ce obțin: copiii. Înfierea copiilor ca să-i facă la fel ca ei. Iar strigarea copiilor va ajunge la Cer ca pe vremea lui Lot dar noi vom fi mai vinovați, pentru că noi am știut și n-am făcut nimic…”, mai spune Părintele stareț. Așadar miza referendumului este salvarea copiiilor! Dacă nu apărăm inocenţa copiilor, ce răspuns vom da lui Dumnezeu? Cine nu se duce la vot şi cine votează Nu, acela votează împotriva copiilor! Referendumul nu este despre altceva decît despre păzirea inocenţei şi a viitorului copiilor.

Referendumul este cel mai mare examen de pînă acum pe care îl dă neamul nostru în această epocă. Să mărturisim iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, mărturisind DA legii naturale date de Dumnezeu. “Cel ce ştie să facă bine şi nu îl face, păcat are.” (Iacov 4:17) A sta împotriva adevărului, a evidenţei şi a firii este păcat împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină (cf. Matei 12:31). Cine nu votează DA la Referendum, conștient de ceea ce face, săvârşeşte un păcat împotriva Duhului Sfânt, consideră ucenicul duhovnicului neamului.

Învățătura ortodoxă ne arată că “pacatele impotriva Duhului Sfant se numara intre pacatele grele (aducatoare de moarte) care-l despart pe om de Dumnezeu, alaturi de pacatele capitale si de pacatele strigatoare la cer. Pe scurt, pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acele pacate prin care omul se impotriveste cu indaratnicie poruncilor dumnezeiesti si lucrarilor Duhului Sfant”.

În încheierea predicii sale, evocând spusele Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton Negrea arată că România ortodoxă poate fi în continuare străjerul Europei autentice și prin acest DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018. Amintim că Arhimandritul Hariton și întreaga obște de la Petru Vodă au lansat un Apel de chemare a românilor la Referendum, (integral mai jos) afirmând între altele că “Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi. Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!”

Victor Roncea

Înregistrarea audio/video, aici:

Referendum şi Libertate

Dacă este o trăsătură cu adevărat caracteristică românului, aceea este dorul de libertate. Libertatea ca vis și realizare este motorul întregii dăinuiri românești din preistorie și până la sfârșitul veacurilor. Libertatea de conștiință are două planuri de realizare: 1. libertatea naturală, adică de a trăi în armonie cu legile biologice, în bunul simț al liberului arbitru, și 2. libertatea spirituală, de a trăi în armonie cu valorile sufleteşti, în relaţia cu Creatorul. Asigurarea ambelor tipuri de libertate constituie fundamentul unui stat de drept și fundamentul drepturilor omului. Libertatea naturală nu înseamnă lipsa de reguli sociale, nici libertatea spirituală nu înseamnă lipsa de adevăr, dimpotrivă, regulile sunt condiția existenței armoniei și deci a libertății, la fel cum regulile de funcționare ale organismului sunt condiția viețuirii lui. Libertatea este acea stare de autonomie a demnității și integrității ființei umane. Votul din 7 Octombrie are o singură miză: expresia acestei demnități de autonomie.

Prezenţa la votul din 6-7 Octombrie este act istoric obligatoriu tocmai pentru că, prin efectul viitor asupra întregului corp de legi, vizează exclusiv acordul pentru sau contra statului de drept a României. Votul DA înseamnă „DA, doresc ca Legea în Statul Român să protejeze existența statului de drept și supraviețuirea speciei, integritatea, intimitatea, demnitatea și libertatea cetățenilor și democrația”, iar NU înseamnă „nu doresc ca statul să protejeze supraviețuirea cetățenilor săi, doresc ca internaționala marxistă să-mi dicteze cum să gândesc, cum să vorbesc, cum să mă port”, cum dictează deja în multe din țările apusene, aduse astfel în prag de război civil și de extincție biologică. Acolo unde națiunile s-au exprimat cu DA, „doresc ca familia, celula naturală, să fie ocrotită de stat”, marxismul n-a putut afla înaintare, cu tot arsenalul lui de propagandă antiumană, iar unde națiunile n-au făcut nimic sau au răspuns cu NU, s-au trezit peste noapte în cea mai cruntă invazie ideologică și cea mai nebună tiranie din istoria lor. Viitorul asigurat de legea naturală îi ocrotește și pe cei ce trăiesc altfel, însă viitorul propus de legea antinaturală îi anulează pe cei ce vor să trăiască natural, iar evidența faptelor nu poate fi negată. Constructivă fiind, specificarea legislativă nu răpeşte nimănui nici un drept, dimpotrivă, este o frontieră imperativ necesară pentru garantarea tuturor libertăţilor: de exprimare, de conştiinţă, de educaţie, şi toate cele ce decurg din ele.

Referendumul nu este un vot pentru PSD sau contra PSD, nu este un vot pentru BOR sau contra BOR, nu este un vot pentru Coaliția pentru Familie sau contra LGBT. Referendumul este un vot pentru viitorul României şi al poporului român.

Ce a unit, pentru prima dată, cvasimajoritatea cetățenilor, cvasimajoritatea partidelor,  cvasimajoritatea cultelor? Dacă ar fi fost o ideologie, n-ar fi adunat toate partidele, dacă ar fi fost o credință religioasă, n-ar fi adunat toate cultele. N-ar fi în acord și în cugetul creștinilor, și al ateilor, și al oamenilor de cultură, și al inculților, și al românilor, și al etnicilor conlocuitori, și al bătrânilor, și al tinerilor, decât pentru un singur motiv: că exprimă universalul, umanul, firescul, logicul, rostul, firea, viața. Regula nu exclude excepția, dar condiția existenței statului este existența lui biologică; dreptul la împlinirea dorințelor personale nu este obligația statului, ci o năzuință individuală.

Rezultatul referendumului contează mai puțin pentru conștiința ta decât faptul că n-ai abdicat de la exercitarea libertății tale. Rezultatul referendumului nu garantează că țara va mai dăinui în bună pace – că nu puterea democratică, iluzorie dar simbolică, nici puterea decidentă efectivă, adică ideologico-financiară, nu hotărăsc aceasta, ci Dumnezeu, însă prezența și votul afirmativ garantează că vei dormi liniștit nopțile, iar Dumnezeu nu va uita la Judecată că te-ai purtat ca un om.

E ca și cum ai fi întrebat dacă vrei doi ochi, unul drept și unul stâng, cum deja ai de la natură. Faptul că omenirea a ajuns să se întrebe asemenea lucruri e dovada “progresului” care face posibil scoaterea ambilor ochi și înlocuirea lor cu doi ochi drepți, doi stângi, ori poate inversarea lor, sau renunțarea la ei cu totul, în favoarea progresivelor implanturi sintetice. Progresul e uimitor, dar totuși majoritatea copleșitoare a omenirii nu se înghesuie de curiozitatea experienței orbirii cu de-a sila, care va veni oricum, deocamdată omul se simte destul de bine cu ochi, chiar dacă nu-i prea folosește la citit.

La acest vot nu există varianta absenteismului, a boicotului, pentru că opțiunea “nu mă afectează” nu există. La fel cum nu poți să fii decât viu sau mort, liberul arbitru este legea universală, fundamentală și veșnică a ființei umane și în alegerea tuturor lucrurilor pe care le face omul există numai DA și NU. Nu poți fi absent din viața ta, din conștiința ta, fie că vrei, fie că nu vrei, în fiecare clipă alegi DA sau NU. Iar acum alegi DA, o Românie viitoare, o Românie independentă, sau NU, o Românie colonizată, o Românie anulată de Internaționala lui Marx.

Pentru că Marx e cel ce a tunat imperativa: „Să dispară familia!” Marx e cel ce a propus înlocuirea legilor naturale cu ideologia de partid, iar victimele sunt și cei din partid, și cei dinafara partidului, toți trebuind să suporte același tăvălug, groază și umilire, victime indirecte, ca într-un lanț de domino, din care prima piesă și singura victimă directă a Satanei este șeful ideolog, iar biruitor al Satanei omul care-și apără libertatea de conștiință cu prețul vieții. Victimele de azi ale lui Marx cele mai lipsite de apărare sunt chiar activiștii anarhiști care nu se mai identifică cu nimic din natură, dezumanizându-se de bunăvoie. Că una este hedonismul recunoscut ca atare, și alta impunerea lui arbitrară. Sănătatea minţii tocmai în aceasta constă: în recunoașterea legilor naturale și a diferențierii între ele și devierea de la ele. De la revoluția franceză, la cea bolșevică din Rusia, din Spania, din Apus, de oriunde, s-a folosit o singură dinamită asupra redutei sănătății sociale: numirea crimei drept faptă bună și a faptei bune drept crimă. Așa identifici un marxist, indiferent de nuanţa ideologică. Identitatea de gen, adevărat construct marxist, nu combate stereotipii (că tot marxismul le-a creat!), ci legile naturii, şi adevărata identitate de gen, dacă ar fi necesară, ar trebui să se refere la genul conştiinţei – bună sau nebună.

Cu ce mă afectează pe mine problema referendumului? se întreabă câte unul, răzleţ. Când copilul tău de grădiniţă nu-ţi va mai zice mamă sau tată şi va bate din picior să-i faci operaţie de schimbare de sex, când poliţia te va băga la arest dacă nu te adresezi cu „stimată domnişoară” vreunui zdrahon de bărbat, când va trebui să faci împrumut la bancă să plăteşti vreo amendă că ai lezat sensibilităţile cuiva dacă ţi-ai mutat privirea de la garderoba sa, când vei fi dat afară de la serviciu dacă ai refuzat să negi un adevăr sau să-ţi ceri scuze că eşti normal, atunci vei vedea că te afectează direct chiar pe tine, fiindcă ideologia nesancţionată la timp devine lege care sancţionează, şi asta o trăiesc din plin ţările unde ideologia de gen este dogmă de stat.

Niciodată în istoria României nu s-a dus o mai teribilă luptă pentru libertate ca în ultima sută de ani. Tot ce a întruchipat vreodată dragostea de libertate în sufletul românesc s-a împotrivit forței a tot ce a întruchipat vreodată ura împotriva libertății, adică teroarea bolșevică. La 100 de ani de la Marea Unire și la 100 de ani de la revoluția bolșevică, lucrul se vede cu atât mai limpede. Aceeași teroare bolșevică era și atunci, aceeași și în 1944, aceeași în 1989, aceeași astăzi. Principiile bolșevismului: genocidul, minciuna, jaful, anarhia, perversiunea, corupția, distrugerea valorilor, a proprietății private, a intimității, a educației, a culturii, a familiei, a armatei, a  gândirii, a încrederii, a științei, sărăcirea, destrămarea morală, stricarea copiilor, colectivizarea, instigarea la lupta de clasă, la război civil, violența de orice tip, batjocura prin presă, satanismul, șantajul, frica, disperarea, boala. Acesta este bolșevismul ca prototip și ca realitate incontestabilă de 100 de ani. Sutele de milioane de victime stau mărturie de sub pământul întregului glob. Morți de gloanțe, de foame, de frig, de nebunie, de muncă silnică, de viol, de crime și degradare. De la un capăt în altul al lumii, în toate cele patru zări, strigă sângele milioanelor nenumărate de oameni uciși pentru că nu au vrut și nu vor să renunțe la demnitate, la speranță, la adevăr, la frumos, la spirit, la valoarea existenței. Scopul marxismului/bolșevismului: aducerea omului la starea de dobitoc care să execute fără crâcnire ordinul partidului global. Pentru a ajunge la acest scop, ateismul marxist/bolşevic distruge tot ce susține existența omului, de la baza materială, asuprindu-l până la disperare prin șomaj, taxe, exod, vaccinări, birocrație, la baza spirituală, asuprindu-l prin mass-media și prin legi antiumane prin care îi batjocorește și desființează valorile: respectul de sine, cunoașterea adevărului (istoric, științific, de credință), familia, nația, profesia, speranța și iubirea. Acestea sunt formele “progresului” marxist, care azi mai mult decât oricând stau ca un jug asupra întregului pământ.

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul nostru, ne-a arătat calea pe care să mergem, dacă vrem să dăinuim ca neam:

„Familia, Biserica şi Şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare. Să reconsiderăm familia, să readucem în prim-plan valorile familiei creştine. Numai asta, şi-ar fi destul. O familie câştigată pe calea dreapta e foarte mult în iconomia dumnezeiască.

Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin Harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sîngele şi sudoarea martirilor noştri. Europa fără România nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Noi putem fi străjerul Europei. Aşa că, străjuiţi bine!”

Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!

la pomenirea Sf. Mc. Hariton Mărturisitorul, 28 Sept. 2018

Arhim. Hariton Negrea şi obştea Mănăstirii Petru Vodă

Roncea.Ro

La mormântul Părintelui Justin cel veșnic viu. Pomenirea de 5 ani cu PS Calinic și mii de pelerini. FOTO / VIDEO

Basilica.Ro: 5 ani de la plecarea Părintelui Iustin Pârvu la cele veșnice

“Am venit Părinte sa ne mai vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem” – Pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul

Mai nevrednicul de mine:


Mai multe la: MARTURISITORII – “Părintele Justin este viu!” – PS Calinic la pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. FOTO / VIDEO INTEGRAL de la mișcătoarea manifestare de iubire de la Mănăstirea Petru Vodă

99 de ani de la nașterea Părintelui Justin. Îngerul și Iubirea

Părintele Justin: “Noi trebuie să urmăm pilda Mântuitorului, Care a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri: atunci când vedem că fratele face o greșeală, să nu ne grăbim să aruncăm degrabă cu piatra în el, ci mai întâi să ne socotim noi vinovați pentru acea greșeală și aceasta înseamnă să purtăm slăbiciunile fratelui și astfel el se ușurează.

Cel mai mult iubește Dumnezeu acest tip de jertfă și nu există cunună mai mare ca pentru aceasta, pentru că așa a spus Domnul: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot gândul tău”, aceasta este întâia și marea poruncă. Iar a doua, asemenea ei: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dar să nu credem că noi, dacă suntem mizerabili la suflet putem ajuta societatea mizerabilă de azi.

De căderea celui din preajmă ne facem vinovați și noi, fără discuție. Lipsa de iubire e ca lipsa de sprijin. Nu-l iubești pe Dumnezeu, dacă nu-l iubești pe aproapele tău. De răul din lume suntem vinovați fiecare, dacă tratăm cu indiferență ce i se întâmplă vecinului, fratelui, prietenului, soțului, părintelui, atunci nu mai putem pretinde ca nouă să ne întindă mâna cineva, degeaba așteptăm ajutorul lui Dumnezeu.

Spune Sfântul Evanghelist Ioan (4: 7-21): Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârșită iubirea Lui față de noi, ca să avem îndrăznire în ziua Judecății, fiindcă precum este Acela, așa suntem și noi, în lumea aceasta.”

O colecție de articole despre Părintele Justin, AICI

Maica Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoarea ca o floare a Ortodoxiei românești, a plecat să se roage pentru România la Ceruri. OMAGIU FOTO / VIDEO

CUVÂNT AL PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE:

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.

Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.

În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Înmormântarea va avea loc joi, 25 Ianuarie, la ora 11, în oraşul Roman. Voi reveni cu detalii. (Victor Roncea)

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu a plecat la Domnul. Dumnezeu s-o odihnească cu sfinţii!

Astăzi (23 Ianuarie 2018) dimineaţă, una din cele mai alese flori ale acestui neam mult încercat, şi una din ultimele supravieţuitoare ale iadului temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, fiică duhovnicească a părinţilor Arsenie Boca şi Justin Pârvu, s-a mutat la cele cereşti. După o viaţă închinată lui Hristos în care a purtat cu smerenie, cu bărbăţie şi delicateţe crucea pe care Mîntuitorul i-a dăruit-o, în ultimii ani de viaţă a primit încă o cruce, aceea a unui cancer necruţător, cruce purtată cu multă demnitate şi recunoştinţă. Ieri după amiază, părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton Negrea, i-a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi s-au despărţit în pace, cu nădejdea revederii într-o lume mai bună. În aceeaşi linişte lăuntrică şi pace cerească sufletul doamnei Aspazia s-a mutat la cele cereşti cu puţin înainte de ora 3 dimineaţa, lăsîndu-ne moştenire mărturia prezenţei lui Hristos în sufletele care Îl caută cu toată inima. (Mănăstirea Petru Vodă)

„Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”

Doamna Aspazia trăia permanenta prezenţă a lui Hristos în sufletul său cald şi luminat de vrednică fiică a Tatălui ceresc:

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, a avut revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă.

M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă. (…)

De multe ori am fost încurajată de un glas tainic care-mi vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în iubirea Mea. Cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Dumnezeu să odihnească sufletul mult încercat al doamnei Aspazia şi să ne învrednicească şi pe noi de rugăciunile ei!

Părintele nostru, Justin cel Bun, de patru ani la Ceruri

Pomenirea de patru ani a prea bunului Părinte Justin Pârvu: sâmbătă, 10 iunie, Mănăstirea Petru Vodă

Pomenirea a 4 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013) are loc Sâmbătă, 10 Iunie. Liturghia va începe la ora 9 şi va fi urmată de slujba Parastasului, informează Mănăstirea Petru Vodă.
Veşnica lui pomenire!

Roncea.Ro îşi suspendă apariţia. Mulţumesc! DE FOLOS: Poem vizual şi meditaţie teologică: “CUM SĂ PRIMIM, CUM SĂ NE PREGĂTIM ŞI SĂ SĂVÂRŞIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ”

Un poem video inspirat de viaţa Sfintei Maria Egipteanca (prăznuită la 1 Aprilie) produs de Părintele Justin Pârvu şi realizat în August-Septembrie 2009:

Profesor
Teodor M. Popescu

CUM SĂ PRIMIM, CUM SĂ
NE PREGĂTIM ŞI SĂ SĂVÂRŞIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ

Cu ziua de azi facem început Postului Mare. Este postul patimilor şi al morţii Domnului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului românesc.
Pentru că acest post ne pregăteşte anume pentru faptul cel mare şi dumnezeiesc al mântuirii noastre prin moartea şi jertfa lui Hristos pe cruce, ne întrebăm cum ne-am putea apropia de zilele Sfintelor Patimi dumnezeieşti? Cum am putea sta în faţa crucii pe care moare răstignit pentru păcatele noastre Iisus Hristos? Desigur, numai smeriţi şi pocăiţi, simţind şi mărturisind durerea pentru ceea ce a păcătuit şi păcătuieşte neamul omenesc, pentru ceea ce am păcătuit şi păcătuim noi toţi, faţă de Iisus Hristos, Mântuitorul.
Cum am putea sta nesimţind şi nerecunoscând durerea, batjocura şi moartea suferită de El, pentru păcatele noastre, pentru mântuirea noastră?
Să ne pregătim, deci, cum se cuvine păcătoşilor ce se pocăiesc pentru primirea mântuirii lor. Să ne pregătim cum se cuvine credincioşi-lor pentru Mântuitorul lor. Să ne pregătim pentru a simţi şi durerea cea mare şi sfântă a morţii lui Hristos pe cruce şi bucuria cea mare şi sfântă a Învierii Lui din morţi.
Această pregătire nu este lucru neînsemnat, de trecut cu vederea şi de nesocotit în viaţa noastră, ci dimpotrivă, aceasta este datoria noastră creştină cea mai mare, datoria de a-L primi şi a-L cinsti pe Hristos, şi răstignit, şi înviat din dragoste pentru noi, pentru binele nostru, pentru mântuirea noastră.
Sunt totuşi creştini care privesc cu nepăsare, cu lipsă de gând şi de grijă pentru ceea ce avem de făcut şi, mai ales, postind. Sunt unii cărora li se pare greu de ţinut postul şi sunt unii, sau aceiaşi, care cred poate că nu este de folos acesta.
Este şi greşeală şi păcat a gândi aşa, pentru că postul este şi o poruncă bisericească însemnată, şi o mare datorie creştină, şi un folos sufletesc mare pentru cel care îl înţelege şi-l ţine.
Este greşit a vedea în post un fel de silă, de constrângere, de îngrădire şi de strâmtorare a vieţii noastre, un chin sau o pedeapsă, pentru că ni se cere a reduce mâncarea, băutura şi petrecerile şi a ne struni poftele noastre omeneşti.
Este greşit a socoti smerenia şi căinţa ce ni se cer postind, şi rugăciunile, şi metaniile, şi mărturisi-rea păcatelor, ca împuţinând şi întristând viaţa noastră, ca lipsin-du-ne de plăcerea de a trăi, ca ceva ce apasă, ce chinuieşte.
Postul este şi trebuie să fie umilinţă şi înfrânare, cumpătare şi pocăinţă, împuţinare de multe plăceri şi nevoi trupeşti. Dar, cu toate acestea, nu este nici suferinţă, nici lipsă de cele trebuitoare, nici caznă, nici greutate ce nu poate fi purtată, nici sarcină ce nu poate fi îndeplinită.
Cântările şi rugăciunile Postului Mare vorbesc, într-adevăr, de lacrimi neîncetate, de rugăciune, de păcatele noastre cele multe, de frângerea inimii şi de mustrarea cugetului. Ele ne amintesc întruna de rătăcirea şi de întoarcerea fiului risipitor, de pocăin-ţa femeii păcătoase, a tâlharului răstignit, de vameşul ce s-a rugat smerit, de alţi păcătoşi care s-au îndreptat.
Postul ne cheamă într-adevăr la o luptă şi orice luptă are greutatea ei; la luptă cu patimile, cu deprinderile rele, cu gândurile urâte, cu toate acele îndemnuri şi ispite pe care cartea bisericească le numeşte uneori „fiare”.
Postul este mărturisire şi, în parte, ispăşirea de păcate; este strigare împotriva păcatelor noastre şi cerere fierbinte de ajutor şi de iertare.
Dar toate acestea trebuie privite prin scopul lor duhovnicesc, prin folosul lor sufletesc, prin nevoia şi câştigul de milă, de îndrumare dumnezeiască şi de iertare ce le avem postind, pentru trebuinţa noastră de mântuire, care este cel mai mare bun şi scop al vieţii creştinului. Cu acest gând şi cu această dorinţă se cade să cugetăm, să simţim, să primim şi să săvârşim vremea sfântului post. Nu ca pe o osândă sau ca pe o pedeapsă, nu ca pe o jignire adusă demnităţii sau cinstei omeneşti, nu ca pe o împuţinare a vieţii, a sănătăţii şi a mântuirii noastre, ci ca pe un bun şi potrivit prilej de a ne pocăi, îndrepta şi împăca cu noi înşine şi cu Dumnezeu, smerindu-ne în adevăr şi căindu-ne, simţind durerea de a fi păcătuit, mărturisindu-ne Bunului nostru Mântuitor, Care a trebuit să sufere moarte pe cruce pentru mântuirea noastră, să sufere El osânda şi ispăşirea păcatelor noastre. Cu ce drept şi cuvânt omenesc am putea să nu simţim durerea pe care a suferit-o Hristos spre mântuirea noastră?
Aşa înţeles, Postul cel Mare nu este o apăsare, o micşorare sau o slăbire a vieţii, o călcare a dreptului vieţii, şi, în nici un caz o neplăcere a creştinului, ci este un bine făcut, este un folos al sufletului şi chiar al trupului, este un spor de viaţă, pentru că este vreme şi fel de îndreptare, de curăţenie, de uşurare de păcate şi o îmbunătăţire a fiinţei noastre omeneşti. Postul este o dobândire a dreptului sufletului, o dobândire a vieţii, în înţelesul ei cel sfânt de la Iisus Hristos, Căruia ne mărturisim credincioşi şi ascultători.
Drept aceasta, văzând Biserica trebuinţa postului în viaţa creştinului, ea a înţeles prea bine şi rostul umilinţei, al înfrânării, al înfrângerii inimii, al căinţei, a ceea ce postul pare a fi greu şi apăsător asupra noastră, dar a înţeles şi câştigul cel mare pe care îl aduce postul sufletului şi mântuirii noastre. Învăţătura şi pregătirea Bisericii cu privire la post numără cuvinte înţelepte şi adevărate, şi, mai ales privitor la cele două feţe ale lui, care nu sunt altele decât greutatea nevoinţelor lui şi bucuria necesităţii lui.
Despre amândouă aceste aspecte citim cuvinte foarte înţelepte şi bine chibzuite în Triod, una dintre principalele cărţi ortodoxe de slujbă.
De aici se vede, în dreaptă şi sfântă tălmăcire bisericească, că postul nu este nici silă, nici suferinţă, nici împuţinare sau nesocotire de drepturi omeneşti ale vieţii, nici deşertăciune, ci este uşurare folosi-toare, este câştig şi bucurie duhov-nicească. Pentru înfrânarea unor pofte şi pentru împuţinarea unor plăceri trupeşti trecătoare, postul aduce îmbunătăţirea şi desfătarea sufletească netrecătoare.
Sunt multe, într-adevăr, şi aspre mustrările ce trebuie să şi le aducă cel care posteşte, pocăindu-se, pentru că sunt multe şi păcatele lui. Iar asprimea cu care se judecă pe sine cel ce se pocăieşte este îndreptăţită, pentru călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi pentru risipirea bogăţiei ce am primit-o prin Botez, cum zice o cântare bisericească.
Totuşi, peste toate acestea se ridică nădejdea şi mulţumirea iertării şi a mântuirii sufletului, încrederea în bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu, bucuria de a şti că El primeşte pocăinţa şi iubeşte pe cel care se pocăieşte.
Nu postul în sine este greu de ţinut sau fără folos, ci îl face greu lipsa de smerenie, de căinţă, de obişnuinţă, de înţelegere şi nerecunoaşterea păcate-lor noastre, trufia şi puţinătatea duhovnicească a celui care nu se mărturiseşte ca păcătos şi vinovat înaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinţă şi cu îndreptare.
Este un păcat a nesocoti postul, defăimându-l, şi a-l ţine de formă, nerespectându-l şi nefolosindu-l pentru adevărata pocăinţă şi îndreptare sufletească.
Postul este, cum am spus, o faptă de adâncă smerenie şi pocăinţă, de nevoinţă trupească şi sufletească. Postul uneşte cumpătarea cu dreapta cercetare şi mustrare de cuget pentru păcatele noastre şi cu dorinţa şi cu legământul de a nu le mai face. Postul nu este numai împuţinare de mâncare şi de plăceri trupeşti, ci este şi îmbogăţirea sufletească prin lepădare de păcate, patimi, şi îmbogăţire cu virtuţi. Postul este trăire în gânduri înalte, sfinte şi curate, este şcoala şi calea cea bună a mântuirii.
A posti doar de mâncare şi a săvârşi păcate este o stricare a postului şi o vătămare a sufletului.
Dacă postul nu ne face mai buni, mai curaţi, mai drepţi, mai evlavioşi, mai apropiaţi de Dumnezeu şi mai ascultători Lui, nu l-am înţeles şi nu-l folosim spre mântuire. Aşa cum orice lucru însemnat are timpul, grija şi osteneala lui, aşa şi postul, cum cultivi pământul ca să rodească roadă şi îngrijeşti trupul ca să fie sănătos, tot astfel cultivi şi îngrijeşti la vremea sa şi sufletul pentru buna lui stare.
Postul este vremea îngrijirii sufletului, pentru căutarea roadelor duhului şi ale mântuirii.
Ce folos de post, dacă nu te împotriveşti ispitelor, dacă nu alungi gândurile rele, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă urăşti, bârfeşti, dacă ai dorinţe de păcat, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă nu faci bine şi dacă nu te faci mai bun!
Postul este un tratament pentru îngrijirea, însănătoşirea şi întărirea sufletului. El are regula şi doctoriile lui, are reţeta şi legea lui. Acestea toate se cade să le cunoaştem şi să le ţinem, deoarece, fără ele, postul nu dă roadele sale, iar un post fără roade duhovniceşti este pierdut cu spor de păcate, în loc de a fi folosit cu spor de îndreptare.
De aceea postul cere cunoaşterea şi pregătirea sufletescă, cere viaţă şi purtare potrivită gândului şi regulii Bisericii. Postul cere deplină ascultare şi urmare cu mare luare aminte a sfintelor învăţături şi porunci dumnezeieşti şi bisericeşti, pentru o viaţă duhovnicească mai bună.
Postul trebuie să aducă roadele căinţei şi ale îndreptării.
Postul trebuie aşteptat, primit şi petrecut cu râvnă şi cu bucuria de a îndestula sufletul cu cele de trebuinţă şi de cuviinţă mântuirii lui. Postul trebuie făcut hrană, învăţătură şi bucurie sufletească, spor de gânduri şi de fapte bune. Postul trebuie să ne pregătească a-L primi cu inima curată pe Mântuitorul, jertfindu-Se pentru noi, în patimi şi moarte pe cruce.
Postul este vremea vorbirii noastre mai dese şi mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de încercare a credinţei noastre, a evlaviei noastre, a bunătăţii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunoştinţei noastre şi a simţirii noastre pentru cele sfinte. Postul este răspunsul nostru înaintea Mântuitorului răstignit; este cuvântul nostru la bunătatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce.
Postul este, am zis, grija şi datoria noastră de a gândi şi a lucra la mântuirea noastră, întărindu-ne în credinţă, luminându-ne cugetul, cu-răţindu-ne inima, înălţându-ne gân-dul şi dorinţele spre cele duhovniceşti şi sfinte, biruind patimile şi pornirile cele spre păcate.
Postul este învăţătura şi nevoinţa bunei purtări şi trăiri creştine. Postul este „jertfa plăcută lui Dumnezeu”, adică „inimă înfrântă şi smerită”, pe care, cum zice Psalmistul, „Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18).
Cu aceste gânduri să săvârşim vremea şi calea postului, cea suitoare pe crucea Domnului, crucea mântuirii noastre. Amin.

Teodor M. Popescu

Notă: Textul acestei broşuri a fost preluat din Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice, vol. al II-lea, tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştiului.

Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2006

Citiţi şi:

Vedeţi şi: Daniela Şontică – Teodor M. Popescu, un caz de mărturisire şi mucenicie

Mai multe articole despre Teodor M. Popescu, AICI

Sursa: MĂRTURISITORII

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova