Posts Tagged ‘Parintele Justin’

Părintele Justin Pârvu: Rostul nostru pe acest pământ: A fi contemporani cu Iisus Hristos!

La sfârşit de an şi început de an nou gândul nostru nu poate să zboare decât spre Părintele Justin şi calea pe care ne-a lăsat să mergem, pe tainice poteci de munte, tot mai sus, acolo unde aerul este din ce în ce mai tare şi drumul din ce în ce mai greu. Preiau aşadar un interviu pilduitor extraordinar cu Duhovnicul Neamului, realizat înainte de Crăciunul lui 2008 de Marius Sidoriuc, însoţit de o evocare emoţionantă de la Mănăstirea Petru Vodă:

Un tipat al pustiei se zbate prin vene. Un strigat mut, de netamaduit. Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea de la Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi, de duhovnici, de toaca, de ruga.

Ora zabovita cu noi in chilia sa de la Petru Voda cauta o punte intre aceste doua lumi. In fata se casca tot mai tare lumina, podoabele de Craciun, mormaitul orasului. Luminile fug in sensuri inverse, lumea curge pe strazi, priveste beculetele atarnate in copaci, pe stalpi. Dar orasul e tot mai greu, blocurile apasa retina, batranii cauta din nou la gunoaie, unii probeaza pantofii noi, iar altii, ca uitati in fata oglinzii, nu stiu care din sticlutele de parfumuri sa aleaga. In spate, acolo dupa paduri, intre alte paduri, departe si de sosea, vocea calda a Parintelui Iustin Parvu impresoara odaia sa unde alti oameni asculta. Gandul fuge neputincios: daca, intr-o zi, nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Parintele… (…)

Parintele Iustin Parvu s-a nascut la 10 februarie 1919, in satul Petru Voda din comuna Calugareni din judetul Neamt. La varsta de 17 ani, Parintele a imbracat rasa monahala la Schitul Durau. Dupa un an, in 1937, tanarul frate este indemnat sa studieze la Seminarul Teologic de la Cernica, studii care vor fi continuate si la Valcea si Roman.

A urmat in anul 1940 tunderea sa in monahism, iar anul urmator a fost hirotonit preot. In perioada 1943 – 1944, Iustin va activa ca preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In 1948 preotul monah Iustin a fost condamnat la 12 ani de temnita. Comunistii l-au trecut prin furcile caudine de la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla si Periprava. Insa intemnitarea a insemnat pentru monahul Iustin contopirea cu Lumina, dupa cum marturisea in interviul acordat. Dupa deceniul din temnitele diabolice comuniste a urmat o a doua condamnare, de inca 4 ani, caci bolsevismul credea ca n-a spalat creierele asa cum trebuia in viziunea lor animalica. Dar, cu decretul din 1964, monahul Iustin si ceilalti detinuti au fost eliberati. Dupa o vreme, lucrand pe unde a reusit, monahul este primit in obstea de la Manastirea Secu, in anul 1966 unde va sta pana in 1974. Din acest an, Iustin a fost preot monah la Manastirea Bistrita pana in 1989, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. Intre timp, in anul 1976 a facut o calatorie la Athos pe care si la 32 de ani trecuti de atunci inca ii este vie in memorie. In 1991, alaturi de doi monahi, Ignat si Calinic, preotul monah Iustin soseste la Petru Voda. Aici va zidi manastirea Petru Voda cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Tot la Petru Voda, monahul zideste un Schit de Maici in 1999, la cativa kilometri de manastirea cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, un azil de batrani, un centru de plasament pentru copii. Iar in urma cu doi ani a inceput constructia unui spital, tot sub ingrijirea sa. Pe langa acestea, monahul a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Ioan Casian, Pestera Sfantul Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian. Norii plumburii de deasupra Ceahlaului adunati de fostul mitropolit Daniel s-au risipit. Cum intentia noastra este de a reflecta o clipa din cele ce au marcat vizita la Manastirea Petru Voda si intalnirea cu Parintele Iustin Parvu, pentru cititorii interesati de viata si invataturile duhovnicului recomandam cartea “Viata si invataturile unui marturisitor. Parintele Iustin Parvu”, tom coordonat de Gratia Lungu Constantinescu, editia a III-a, Iasi, 2008. De asemenea, se mai pot consulta volumele “Intoarcerea la Hristos” de Ianolide Ioan, “Cu Parintele Iustin Parvu despre moarte, jertfa si iubire” de Alui Gheorghe, “Abecedar duhovnicesc” semnat chiar de Arhimandritul Iustin Parvu si altele.

Natiunea crestina fara duhovnici nu are nici un inteles, iar credinta nu se face prin conducatori, ci este plamadita de marii Parinti. Parintele Iustin Parvu, duhovnicul plin de har de la Manastirea Petru Voda, este unul dintre pilonii crestinismului ortodox, fara de care noi am fi atat de saraci spiritual.

Dialogul cu Parintele Iustin Parvu ne da prilejul sa regasim idealurile noastre cele mai inalte, curate si nobile. Intalnirea cu monahul Iustin Parvu zideste casa pentru care suntem nostalgici intreaga viata. Dar datorita unei astfel de intalniri ne dam seama si ca nu suntem straini, ca gasim mereu, acolo intre munti si paduri, inteleptii care cu o inima mare, cu iubire de Dumnezeu, de frumos, de bine, de adevar ne primesc in bratele lor asa cum cumintenia cerului i-a invatat sa plamadeasca nazuinta catre darurile fericirii divine. Acum, doar aceste case ale crestinatatii, manastirile, ofera ca dar din prea putinul lor si celor care isi indreapta pasii sa le treaca pragul. Parintele Iustin apare celui care-i intra in chilie asemenea unui om care il asteapta de multa vreme. Aici, la Petru Voda se impletesc, datorita Parintelui Iustin, una din casele crestinatatii in sufletele oamenilor. Usa chiliei sale este in permanenta inchisa si deschisa de oameni. Cu vocea blajina, cu ochii albastri profunzi, cu miscari de om intelept, Parintele Iustin asculta cu respect si sfatuieste cu bucurie pe fiecare.

Modestie, masura, oameni care-l asteapta ca pe un Tata, un timp inchegat pe coloanele gandurilor profunde, un spatiu al tamaduirilor. Iata Manastirea Petru Voda, ctitoria monahului Iustin Parvu. Dintre toate corpurile de chilii ridicate in jurul bisericii, a Duhovnicului este cea mai simpla.

Langa prispa, in partea dreapta creste un pui de tuia, iar langa el este sadita o tulpina de vita-de-vie. In partea stanga, doua banci si un scaunel pentru credinciosii ce-si asteapta randul sa intre la Duhovnic, dar cum este zi rece de decembrie, crestinii fie asteapta in tinda chiliei, fie in arhondaricul din apropiere, dupa numarul lor. In aceasta zi de vineri, 12 decembrie, se iveste si un tanar paralizat, purtat in carucior probabil de fratele sau. Cateva zeci de persoane asteapta in tinda chiliei, cateva pe afara si multi altii in arhondaric. Din toate partile Romaniei crestinii vin aici, la Parintele Iustin, sa caute linistea spiritului. Camera duhovnicului aminteste de cea a bunicilor. Retras putin cu spatele spre usa, in dreptul mesei de scris, Parintele Iustin Parvu isi primeste credinciosii la care tine foarte mult, fara deosebire de rang social.

Odaia monahului este o camera mica, cu o soba ce trece prin perete pentru a incalzi si camera alaturata; spre Rasarit, o fereastra cu doua ochiuri langa care este asezat un mic altar de rugaciune, cu multe icoane si un candelabru. Peretii sunt acoperiti pana la brau cu laicere. Biblioteca prinde in cerc camera, mai putin in dreptul sobei si a usilor. Un aer patriarhal, cu iz de rugaciune, izvoraste din odaia duhovnicului. Icoane, carti, cateva ghivece cu flori, o masuta de scris, scaunul Duhovnicului si un tamburel. Abia se deschide un spatiu gol, pe unde sa se poata pasi, incat toate din odaia Duhovnicului par unite intr-o armonie cum numai in chiliile duhovnicilor aparte se poate gasi. Odaia duhovnicului Iustin Parvu, cu icoane, cu carti, cu flori, cu miros de mir, cu prezenta sa insufletitoare este un fragment dintr-un spatiu fara spatiu, din acel loc al carei dor oricine l-ar duce chiar fara sa-l fi vazut vreodata. Aici este respirabil un aer curat, iar cartile, cateva sute, vorbesc si ele, incet, icoanele la fel, florile la fel… Dar toate au suflet curat in prezenta monahului Iustin.

Reporter: Sfinţia Voastră, am întîlnit în învăţăturile creştine aceasta sintagmă: «a fi contemporan cu Iisus». E drept că aceasta sintagmă am găsit-o şi în domeniul filosofiei, de exemplu, la un filosof danez, Kierkegaard. Cum mai este posibilă aceasta ajungere în contemporaneitate cu Iisus?

Părintele Justin Pârvu: A fi contemporan cu Iisus Hristos – aceasta este datoria creştinului. Ce-ar fi făcut Hristos dacă era în situaţia mea? Păi Hristos ar fi făcut aşa şi aşa. Atunci eu mă conformez să fiu în această prezenţă a lui Hristos. Cînd eram în celula Aiudului, acolo veneau toate stările de lucruri. Erai şi mort, erai şi viu. Erai adus în stadiul de lepădare de lumea aceasta, de tot ce este omenesc, de ceea ce este trecător. Că nu mai veneai tu. Pe tine nu te mai interesa dacă trăieşti pînă mîine sau nu. Eram aşa de bine pregătit încît pentru mine că rămîn aici, nu-i nimic, că mă duc dincolo, iar nu-i nimic…

Pe străzi, dimineaţa, trupă: armata mergea în cîntece, venea în cîntece, copiii se jucau în curtea din jurul închisorii… Creşteau şi copacii din partea birourilor directorilor… Cînd am intrat în celulă erau cît nuiaua, cît degetul, şi cînd am ieşit, umbreau toate geamurile şi erau copaci mari. Iată că aicea, ce făceam eu aicea, decît să trăiesc prezenţa şi contemporaneitatea Mîntuitorului Hristos? Exact ceea ce au făcut şi Apostolii. Ce a făcut Sfîntul Spiridon? El mereu a fost contemporan cu Iisus Hristos, «că fără Mine, spunea Mîntuitorul, nu veţi putea face nimic». Deci El este prezent permanent şi ne călăuzeşte în toate împrejurările.

Rep: Sfinţia Voastră, oamenii vă iubesc, vă caută, vă aşteaptă zi de zi. Dumnezeu v-a dat această misiune de a fi o călăuză de încredere a sufletelor. Un testament spiritual?

Părintele Justin Pârvu: Ei, vă potriviţi la ce spune lumea? Ei, lumea asta e ca o turmă… Uite bătrîni. E bătrîn, dar nici de multe ori nu este înţelept un bătrîn. Dar lumea cînd te-a luat aşa, merge înainte aşa. Şi tu te minunezi, de altfel, de lumea asta care socoteşte cărunteţea că e şi înţelepciune. Poţi să faci ceva?

Rep: Sfinţia Voastră, aţi dus o viaţă în rugăciune, în credinţă, ochii vă reflectă sufletul curat. Totuşi, aţi fost încercat în viaţa aceasta.

Părintele Justin Pârvu: Nu prea am dus-o. Nu… am avut numai… Cea mai frumoasă viaţă am avut-o acolo, între zidurile închisorii. Păi da, pentru că aicea e şcoala şi formarea omului, dragii mei. Formarea omului nu este viaţa liberă, aşa… Formarea omului este cînd este pus la încercare, cînd este pus să se contopească cu Lumina. Pui o bandă de fier în foc. Dar pînă nu aduci temperatura la anumite grade, banda nu se contopeşte cu focul. O vezi mereu aşa. Dar abia ce ai ajuns la înălţimea unor grade de încercări şi ai ajuns că nu mai trăieşti tu, ci Hristos în tine, atunci încep să cred că eşti şi tu aşa, un infinit.

Rep: Şi atunci, Sfinţia Voastră, ce putem face noi ca să ne contopim cu Lumina, căci acum nu avem nici o constrîngere, avem libertatea…

Părintele Justin Pârvu: Păi tocmai asta este nenorocirea: Nu ştim să folosim libertatea aceasta. Nu ştim să o folosim. Dacă noi am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pămîntul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cîntări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii. Dar dacă noi nu ştim să folosim toate acestea… şi vine şi ispită, pe partea cealaltă. Că i-a adus acuma şi televizor, şi calculator, i-a adus şi Internet, i-o adus şi chip, i-o adus toate acestea. Şi este mult mai greu la ora actuală să lupţi. La început, Sfinţii Părinţi ştiau una. Aveau un singur diavol cu care luptau. Acuma au venit încă o tabără, şi încă o tabără. La începuturi, creştinismul se ridica prin forţele sale proprii. A venit a doua perioadă a lumii în istorie, cînd jumătate este a omului şi jumătate a Domnului. Vine partea a treia, ultima. Altă cale de mîntuire nu se poate, decît printr-o răbdare extraordinară. La oleacă de credinţă, adaogi răbdarea asta enormă şi ai avansat mai mult decît cele două perioade. Acuma sunt vremuri grele cu toată supratehnica asta. Şi te obsedează şi te munceşte, măi… Acuma vezi că merge în maşină omul şi dă drumul la toate zdrăngănelile. N-ai nici acolo linişte. Te urci într-o cursă (autobuz – n.rep.), nu-i chip nici acolo să stai.

Rep: Înainte, în satul tradiţional, duminica era dedicată pentru slujba şi odihnă. Acum, nici duminica… Tot timpul se vorbeşte, se face una, se desface alta. Nu se mai tace…

Părintele Justin Parvu: E arta flecărelii. A flecări. Dar se mai vorbeşte cu sens. Dar dacă diavolul la Iaşi, de pildă, îţi pune toate măscăriciurile pe blocuri, şi în dreapta, şi în stînga, că nu mai ai chip să te mai uiţi?! Sau de la 10 km, 5 km îţi pun toate trăznăile pe tablouri şi fotografii?!… Păi ce să mai facă copiii noştri, cum să reziste? În casă acolo, cînd stă copilul cu părinţii lui, trăieşte o dramă nemaipomenită. Taică-său care vine beat şi aşa, şi spune acolo şi vrute şi nevrute, o mamă care abia îşi creşte copiii, cu un soţ numai sminteală şi cădere, ce poate să mai facă? Copiii mereu sunt în neştire, trec prin încercări grele. Vin copii şi-mi spun că nu se împacă mama cu tata şi nu mai pot sta în casă, îi alungă, dorm pe la vecini. Ce să le spun? Măi copii, staţi şi voi acolo pînă vă faceţi mari, ca să plecaţi şi voi, să vă căsătoriţi, să mergeţi la o facultate… Ei, copilul acesta ce formare mai are? Este o societate care nu se mai gîndeşte, este o societate la ora actuală care nu se mai gîndeşte cu nimic la formarea şi vederea spirituală a omului. Şcoala deformată, Armata deformată, ce să mai spun? Sănătate deformată, familii deformate…

Rep: Şi atunci, ce om se naşte acum?

Părintele Justin Pârvu: Acum se naşte omul cum îl formezi. Şi acuma se poate creşte după Hristos, sigur. Uite, sînt familii care merg cu copilaşii la biserică, postesc lunea, miercurea, vinerea. Copiii sunt foarte deştepţi, îs ageri şi vin cu cornuleţul şi brînza de la şcoală în buzunar şi-l aduce acasă, nu-l mănîncă miercuri, la 11-12 cînd îl primeşte la şcoală.

Rep: Sfinţia Voastră, cunoaşteţi povestea cu Turnul Babel. Cum o gîndiţi în contextul actual?

Părintele Justin Pârvu: Păi ce să o mai gîndim? E aşa de evident, încît nici Turnul Babel nu era aşa de realizat cum este realizat acuma. Sunt 7.000 ani de istorie, din care 2.000 de ani după Mîntuitorul Hristos, şi priveşti la Turnul Babel. Uite, te aşezi cu vorbitorul acesta (se referă la reportofon – n.rep.), îl pui, şi diseară tu realizezi Turnul Babel. Amestecarea limbilor… şcoala diavolului este aşa de puternică, încît la ora actuală poveştile lui Ion Creangă … [sînt depăşite].

Rep: Cum vedeţi drumul spaţiului monahal pe viitor, misiunea manăstirilor? Pe Muntele Athos, în scurta mea şedere, am văzut că se fac modernizări. Se fac şosele, circulă maşini, e drept că nu peste tot, căci mai există o parte aşa cum era în urmă cu 900 de ani.

Părintele Justin Pârvu: Pe viitor îl văd foarte înceţoşat. Da, da… Pînă şi ei, ca şi noi, oameni fiind, au căzut. Lupta e foarte puternică. Athonul ca şi o cetate, sau un oraş, o ţară, are o armată care o apără. O armată formată cu virtuţi, cu calităţi, cu moştenitori ai unui trecut, cum avem noi pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Vedeţi, acestea au operat în viaţa noastră, au format.

La fel, athoniţii s-au adunat aicea cu ce avem noi în societate, în lumea asta. Au venit ruşii pravoslavici şi s-au extins acolo. Erau ruşii lui Sfîntul Serafim de Sarov. Erau ruşii lui Dostoievski. Şi se menţin ruşii aceştia… Dar la ora aceasta nici ei nu mai au. Vin ruşi după Revoluţie. Ruşi revoluţionari, oameni revoluţionari, neputincioşi, ca şi noi. De ce s-a întîmplat fenomenul acesta al emigrării la noi? Cineva a avut tot interesul ca să lovească în unitatea noastră, în credinţa noastră, în istoria noastră. Şi merge pînă astăzi această lovitură. Cine ştie cît va dura? Şi Athonul, ca şi Sinaiul, Meteora, ca şi România, toate au venit la acelaşi nivel de cădere morală şi spirituală. Apoi spune: «cînd veţi vedea că se întind firele electrice prin Athon, aproape că este şi sfîrşitul lor». Nu mai sînt grecii de altădată, e un grec ciopîrţit. Nu mai e romanul de altădată, e un român ciopîrţit. Iată cum am ajuns la un creştinism nevertebrat, gîrbovit, secătuit.

Toate serbările care se fac în concernul nostru, se fac numai duminică, numai în sărbători. Aşa cum lucra muncitorimea în perioada comunistă, patronul face aceleaşi greşeli păgîneşti. Îl exploatează pe om, îi dă un preţ derizoriu, îl exploatează şi omul stă la dispoziţia patronului şi spune: votezi pe cutare, mai rămîi la noi; nu?, te duci mai departe…

În România a fost şi va rămîne o oază deosebită faţă de Balcani şi Rusia. Nădăjduiesc că România va fi un far luminos pentru Europa. Nădăjduiesc.

Rep: Dar pentru liderii intelectuali şi politicieni, faţa către Europa n-a însemnat şi păstrarea tradiţiei, ci tocmai nevertebrarea noastră.

Părintele Justin Pârvu: Ce-i politica asta? Politica asta este o fanfară care nici nu se poate compara cu marile idealuri ale neamului nostru. Ăştia n-au nimic comun cu idealurile noastre, idealurile unei naţiuni.

Rep: Am impresia că este o Românie recentă. De ce nu recuperăm istoria? Ce face intelectualitatea?

Părintele Justin Pârvu: Intelectualii noştri, să mă ierte, dar nu mai au nici o legătură cu ceva tradiţional, ceva care să continue să lucreze la idealurile naţionale. Intelectualul, săracul, a ajuns şi el la o marfă de vînzare. A făcut o carte aicea, pe calculator şi o vinde în America. Acolo se vinde pentru 4 -5 ani. Face un ban şi vine şi face o căsuţă aici. Soţia stă acolo şi el stă aici.
Intelectualul nostru a divorţat de mult de valorile noastre. Dar cum să aibă [valori], cînd un profesor universitar spune că el este de 18 ani profesor la universitate şi are 4 studenţi la matematică? Lucrează cu 4 studenţi şi nu interesează pe nimeni de nimic. Dacă-l întrebi pe studentul nostru ce gîndeşte, de valori, de noi, hmm, asta prea puţin îl interesează. Ei, şi atunci, iată unde s-a ajuns. Ce mai face studentul nostru, tînărul acesta care iese după atîţia ani de şcoală? Se vinde foarte simplu, se duce şi nu mai stă aicea. Uite, dar şi ceilalţi! Nu mai avem nici un sobar, nici un cizmar. N-avem un tîmplar să-ţi facă un geam.

Rep: Bolniţele. Sunt legate atît de nebunie, cît şi de sărăcie. E prima formă prin care Biserica venea şi-l proteja pe celălalt, fie că era nebun… Bolniţele sînt atestate din secolele XV, XVI în Ţara Moldovei, Ţara Românească, Transilvania… Apoi, ele capătă rol laic, de spital şi nu mai sînt la mănăstiri decît sporadic. De ce nu s-a recuperat istoria şi în acest sens? De ce noi ratăm şi acum astfel de subiecte atît de profunde şi interesante de studiat? Mă gîndesc la un filosof francez, Michel Foucault, care a studiat o Istorie a nebuniei… iar noi, noi, ce am făcut, mă refer la intelectuali?

Părintele Justin Pârvu: Te temi acuma să-l ocroteşti pe nebun, că păţeşti ca la Tanacu. Da, vă spun… Dacă îl vezi cu mintea slabă îi spui: Măi, du-te acasă, nu te pot opri aici. Pentru că îndată vine acuma şi spune că l-ai omorît. Abia aşteaptă: au tot interesul să fie făcută o greşeală şi să spună „Uite călugărul criminal!”. Presa noastră, politica noastră, viaţa noastră socială este condusă de inamicul numărul unu al omului. Cînd spun om, mă gîndesc la ortodox, la creştin, la valoarea lui şi la personalitatea lui. Cei care ne oprimă pe noi sînt cei care l-au prigonit pe Hristos de la început şi l-au dus la Răstignire. Ei bine, ei nu fac astăzi decît acelaşi lucru, răstignirea lui Hristos.

Rep: Că aşa am ajuns să avem tot felul de falşi profeţi care vin şi încearcă să ne convingă că ei inventează roata în secolul XXI, că roata acum au descoperit-o ei înşişi…

Părintele Justin Pârvu: Acolo avea un fel de bolniţă unde măicuţele îngrijeau de bolnavi, le citeau, făceau rugăciuni, le făceau Liturghie. Se ştie cum a ieşit fata asta din spital şi a venit la Tanacu… Aveau tot interesul să lovească Biserica. Fără cunoştinţe, lucrarea asta a ieşit pe mîna unui gazetar. Nu avea o noţiune mai clară… «O răstignit-o domnule, zicea». Sau «Uite că a apărut călugărul criminal…» şi s-a terminat cu lumea asta. Biserica şi-a luat mîna de pe el… Nici o judecată, nici o cercetare, nimic: dă-l pe mîna legii. Legea cine este? Crimă şi pedeapsă!

Rep: Ce mai înseamnă să fii un om virtuos?

Părintele Justin Pârvu: Să fii la locul tău. Să fii model pentru copiii tăi, soţia ta. Să munceşti cinstit. Să nu te dedai la furturi. Să fii mulţumit cu ceea ce este. Să munceşti: exact ce făcea ţăranul nostru acum 150 de ani. Tata venea din Iaşi, noi aveam pămînt acolo. Plecam vineri, făceam 2 zile pînă în judeţul Neamţ cu căruţa încărcată cu 700-800 de kilograme. Ajungeam sîmbătă, până la 15 -20 kilometri de casă. Sună toaca şi clopotul de vecernie la biserică. Tata zicea: Gata. Trăgeam la liman, era un maidan, se lua o masă şi acolo stăteam, dragii mei, pînă duminică la ora 12-13, cînd cîntau cocoşii. Şi atunci tata zicea «măi, s-o gătit, hai ş-om merge». Şi ajungeam acasă, în 2-3 ore. Dar nu: sărbătoarea era sărbătoare. Aşa era tatăl meu. A fost om gospodar, corect. A crescut copiii cu o mamă evlavioasă, cu frică de Dumnezeu. Şi cu această străduinţă a lor am întîlnit şi eu viaţa mănăstirilor şi am ajuns ceea ce sunt. Nu-mi trebuie mai multă filosofie.

Rep: Ce reprezintă spaţiul monahal pentru Sfinţia Voastră?

Părintele Justin Pârvu: Este viaţa mea!

Rep: Este totul, într-adevăr. E aşa de frumos aici!

Părintele Justin Pârvu: Spunea Părintele Gheorghe Calciu: «Sărbători, Hristos a înviat, Hristos s-a înălţat, tot aşa, în sfîrşit, bucurie, lume, Hristos se naşte, unul zicea, altul răspundea, să-l slăvim pe Hristos». Şi el credea. Credea. Credea cumva. Dar cînd a ajuns acasă de la biserică şi i-a spus mama «Hristos a înviat!», atunci «Adevărat că a înviat!». Dar de ce? «Că a spus mama». Păi da: cînd a spus mama, aşa este. Dragii mei, asta-i mama. Ea este Apostolul – mama. Ea este marele Preot. Ea este geniul şi eroismul… Mama… [Părintele Justin, în aceste clipe, parcă, vorbea din altă lume, vocea sa era asemenea unei mîngîieri de ceruri infinite; era o stare greu de marcat prin cuvinte – n.rep.]. N-avem mame… n-avem nici societate…n-avem nici har… Mamaaa…

Sursa: Marius Sidoriuc / BZI

Foto: Vasilica Dulama

Preluare: Roncea.Ro

La Mulţi Ani! Să dea Dumnezeu un an mai bun pentru Ţară!

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – hramul Mănăstirii Petru Vodă. 25 de ani de la ctitorirea sfântului aşezământ de catre Părintele Justin Pârvu – VIDEO si AUDIO cu ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Părintele Justin: “(…) Când am ieşit de acolo – din închisori – ceea ce mi-a oferit bucurie e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori din temnitele comuniste; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă, mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo patru ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care venea de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau (oamenii) la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe până la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura din interiorul bisericii si din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut, n-au făcut altceva decât să întărească în mine convingerile mele, iubirea de ţară şi de neamul acesta obidit”.

Vedeţi mai jos istorisirea ridicării Mănăstirii şi ascultaţi cuvântul Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan, şi pe cel al Părintelui Justin, de la o sărbătoarea de hram de acum cinci ani:


Cum a ridicat Parintele Justin Manastirea Petru Voda de VictoRoncea

Vedeţi şi: O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi

NOU: Icoana Sfinţilor Mărturisitori Români

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la primul hram al Mănăstirii Petru Vodă, Mănăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos ne-a dăruit două icoane minunate: una pictată anume, care zugrăveşte chipurile cîtorva zeci de sfinţi români mărturisitori şi mucenici din temniţele comuniste, şi o icoană izvorîtoare de mir a Maicii Domnului. Harul Sfinţilor Arhangheli să dăruiască şi Mănăstirii Vatopedi, şi Mănăstirii noastre, şi tuturor creştinilor din întreaga lume, dragoste de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos!

STAREŢUL – Un nou film documentar cu Părintele Justin – VIDEO. Părintele Hariton de la Petru Vodă: Mesia cel Adevărat, familia şi tinerii de azi. Predică la Duminica învierii fiului văduvei din Nain – VIDEO

Film realizat la clasa profesorilor Nuţu Cărmăzan si Petre Năstase de la Universitatea Media. Imagine: Gabi Munteanu. Montaj: Alex Rupa. Regia: Crina Asandei

Citiţi şi: „Nu plânge! Tinere, ţie îţi spun, scoală-te!” – Învierea fiului văduvei din Nain. Gând de Duminică de Elena Soluca Moise

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă / Roncea.Ro

Părintele Justin: “Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei ci doar pe Acoperământul Maicii Domnului şi oblăduirea puterilor cereşti”

„Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât în acoperământul Maicii Domnului cum am spus şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României.

Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

… De aceea nu ne rămâne decât acoperământul Maicii Domnului, şi al tuturor sfinţilor şi mărturisitorilor noştri din veacul XX…. În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capuluilui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere”.

(Învățături preluate din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol II).

Foto: Cristina Nichituş Roncea / ParinteleJustinParvu.Ro

Citiţi şi: La praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – Rugătoare neostoită pentru sufletele noastre

Iubirea vrăjmaşilor – virtute a virtuţilor. Gând de Duminică de Elena Solunca Moise

Cerurile spun slava lui Dumnezeu – Mănăstirea Petru Vodă

Vrednic este! IPS Teofan la 25 de ani de Arhierie

“Şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău!” – Mărturii despre Părintele Justin

A fost odată un haiduc: Costel Condurache (+29 iulie 2013)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova