Posts Tagged ‘parintele mihail stanciu’

Ultimele sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Adrian Fageteanu: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.” Marturia Parintelui Mihail si cuvantul Parintelui Ioachim de la Lainici

Cuvantul Parintelui Mihail:

“Să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!”

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 – 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.

După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8. Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și  atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale…

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”. Sper să ajute și altora.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, trupul Părintelui se va afla spre cinstire în paraclisul Mănăstirii Antim, unde a spovedit și sfătuit mii de credincioși, azi toată ziua până mâine, joi 29 septembrie, orele 12. Înmormântarea, cel puțin după ultima convorbire cu Părintele Ioachim, Starețul mănăstirii Lainici, va avea loc sâmbătă, orele 12, la mănăstirea Lainici.

Atotbunul nostru Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și să-l pomenească în împărăția Sa veșnică laolaltă cu Sfinții Săi! Și noi să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!

Parintele Mihail

Cuvantul Parintelui Ioachim:

„Am dobândit un rugător în ceruri”

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19,30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă. Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat: „Este foarte interesant că mucarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din mişcarea Rugul Aprins, alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua preznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferuinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit”.

Mitropolia Olteniei

Cititi si Părintele Adrian Făgeţeanu, mărturisitorul

S-a stins Parintele Adrian Fageteanu. Minuni din viata Parintelui si doua inregistrari video tulburatoare. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele martirilor romani!

PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)

Parintele Mihail Stanciu: Cine ataca si dezbina Biserica, Familia, Natiunea? “Sa nu va fie rusine niciodata ca sunteti romani! Hristos e cu noi” – AUDIO. Imn Eroilor – VIDEO

Smintita-i lumea. Predicatorul-vedeta Klaus Kenneth invitat de gala la Arhiepiscopia şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia. Parintele Rafail Noica “binecuvanteaza” in lipsa. Are nevoie Romania de “evanghelizatori” pierduti cu duhul?

Invitat de către Arhiepiscopia Alba Iulia şi Facultatea de Teologie Ortodoxă la Simpozionul Internaţional Invazia nonvalorilor într-o lume multimedia. Criza spirituală şi discreditarea sacrului, Klaus Kenneth s-a aflat, vreme de trei zile (6-8 mai, a. c.), la Alba Iulia.

Cu această ocazie, în seara zilei de 07 mai, începând cu ora 18:00, autorul celor Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului a fost provocat la o întâlnire cu credincioşii de pe lângă Centrul catehetic Sf. Ioan de Kronstandt al Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba.În cuvântul său din cadrul vecerniei, Pr. Florin Botezan (profesor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia) şi-a exprimat bucuria prezenţei lui Klaus Kenneth în România, mărturisindu-şi, totodată, uimirea de excursul acestuia, cu totul neobişnuit, înspre Ortodoxie. Mai mult, Pr. Florin Botezan face şi o mică dezvăluire, potrivit căreia, după citirea cărţii, s-a dus la Părintele Rafael Noica să îl întrebe cât e de adevărat ceea ce Klaus povesteşte în volumul său biografic. Părintele Rafael îi certifică mărturia, spunându-i că îl cunoaşte foarte bine pe Kenneth şi tot ceea ce e scris în acea carte e doar adevărul întoarcerii lui Klaus la Hristos.

După slujba vecerniei, de la ora 20:00, urmează întâlnirea cu Klaus Kenneth, în sala Centrului catehetic Sf. Ioan de Kronstandt. Câteva zeci de credincioşi, într-o atmosferă de firească părtăşie, au avut prilejul să asculte drumul întoarcerii la Dumnezeu a lui Klaus Kenneth, într-o seducătoare expunere.

După o scurtă agapă, pregătită cu generozitate de credincioşii de aici, are loc partea a doua a întâlnirii cu Kenneth, cea rezervată întrebărilor, dialogului.

Pr. Lect. Univ. Dr. Jean Nicolae (Facultatea de Teologie Alba Iulia) deschide cea de-a doua parte a acestei manifestări cu prezentarea noului volum purtând semnătura lui Klaus Kenneth (Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal), după care, în întrebări şi răspunsuri, întâlnirea continuă până după ora 24…

(more…)

Hristos s-a Înalțat! Părintele Dumitru Stăniloae: Înălțarea Domnului la cer și înălțarea noastră

Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer si sederea Lui de-a dreapta Tatalui inseamna ridicarea Lui ca om la treapta de suprema eficacitate asupra celor ce cred. In aceasta sta puterea si slava suprema la care S-a urcat Hristos prin Inaltarea la cer. “Trupul domnesc“, ridicat nu numai la cer, ci “la cerul cerului“, “mai presus de toata autoritatea si stapanirea si de tot numele si demnitatea“, care e numit de Isaia “muntele lui Dumnezeu si casa lui Dumnezeu asezata pe varful tuturor muntilor“, salasluieste in acelasi timp in intimitatea cea mai profunda a celor ce cred si se face vadit in intimitatea celor ce s-au curatit de patimi, ca “loc” prin care si din care izvoraste toata puterea de sfintire si de indumnezeire a noastra. Aceasta paradoxala coincidenta intre tronul dumnezeiesc si intimitatea noastra se datoreste faptului ca insusi trupul omenesc al Domnului sade pe tronul dumnezeiesc.

Occidentul crestin s-a departat de aceasta intelegere a Inaltarii Domnului cu trupul la suprema putere si slava, ca la suprema eficacitate a Lui, prin Salasluirea Lui concomitenta in noi. Pentru el Hristos a devenit, prin Inaltare, un Stapan, un Domn exterior, care iarta in baza puterii de a ierta obtinuta prin jertfa Lui, asigurandu-ne o fericire in viata viitoare. Catolicismul a putut astfel sa-I dea lui Hristos in Biserica un loctiitor, iar protestantismul a lasat pe fiecare ins cu “libertatea” lui in afara de lucrarea lui Hristos in oameni, care e o falsa libertate, odata ce e o libertate neeliberata de trufie si de patimi. Numai o libertate in Hristos si dupa chipul libertatii lui Hristos, ca eliberare de patimi si de trufie, insemnand unirea cu Acelasi Hristos si avand chipul lui Hristos imprimat in toti cei ce cred in El, se conciliaza cu unitatea tuturor in credinta si in intelegere, aflandu-se toti in ambianta aceieiasi iubiri a lui Dumnezeu, care hraneste si iubirea lor fata de El si pe cea intre ei.

(more…)

Predicatorii-vedete, proorocii proorociti. Azi, cazul Klaus Kenneth in viziunea Parintelui Arhimandrit Mihail Stanciu de la Manastirea Antim: După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Parintele Mihail Stanciu, staretul manastirii Antim din Bucuresti, se apleaca asupra ratacirilor si ratacitilor prin ortodoxie. Un citat revelator:

Amicii noștri propovăduitori, departe de a-și împlini ascultarea de Hristos prin împlinirea poruncilor Lui și ale Bisericii Lui Dreptmăritoare, și, deci, departe de a se fi vindecat de patimi, vor să-L vestească pe Hristos în duhul lor (de oameni pătimași, continuând o lucrare de ”afirmare” în public începută cu mult înainte de a dobândi viața creștină), nu în Duhul Sfânt al lui Hristos. De aceea, rămân și devin propovăduitori mândri și mincinoși, victime și agenți ai înșelării, ai confuziei și chiar ai dezbinării. Mândria și slava deșartă le devin motiv, hrană, și scop al falsei și lipsitei de roade reale ”lucrări misionar-culturale”.

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Acum vreo trei luni, un prieten mi-a arătat o carte care, spunea el, l-a captivat. Inițial, la vederea titlului și a coperții cărții, am avut unele rețineri. Deschizând însă cartea și citind, pe sărite, câteva pagini, surpriză!…, mi le-am confirmat. Dar, neavând destul timp, am tot amânat citirea cărții cam două luni. Prilejul reluării ei a apărut când l-am vizitat pe Părintele Adrian la Mănăstirea Lainici. După ce am luat sfat de la Părintele pentru lămurirea altor probleme (înrudite totuși, cumva) Părintele Macarie (ucenicul Părintelui Adrian) m-a întrebat dacă am citit cartea ”Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. De ce? – l-am întrebat eu – Are lucruri neclare? Da – a zis el – și mi-a arătat ce găsise el ”suspect de înșelare și chiar de îndrăcire”. Aceste aspecte cel puțin dubioase le voi arăta mai jos. Am reluat, astfel, cartea, nu neapărat curios să aflu experiența de viață a altuia, cu precauția mărită și de avertizarea Părintelui Macarie și de apariția unei ”euforii” molipsitoare printre creștinii care mă tot întrebau dacă l-am citit pe Klaus Kenneth…

1. Autorul cărții își prezintă rătăcirea de peste două milioane de kilometri și de aproape 30 ani prin diverse patimi, idolatrii și satanolatrii, ca pe o performanță vrednică de a fi amintită în ”palmaresul” propriu, cu atitudinea lăuntrică a unei exagerate păreri de sine, atitudine care nu i s-a temperat nici la ultimele conferințe și lansări de cărți și de idei automăgulitoare. Oricum, lucrul se va dovedi în timp și mai evident, K.K. nu-L propovăduiește pe Hristos cu smerenie, ci se propovăduiește pe el însuși cu mândrie și vanitate.

(more…)

Parintele Mihail Stanciu despre rataciri si rataciti: Noua conflagrație ”stilistă” blogală. Asta ne trebuie acum? PLUS: O precizare de la Astradrom

E adevărat, s-au petrecut lucruri nepotrivite la schimbarea calendarului la noi și în alte părți. Totuși, trebuie să arătăm necanonicitatea stiliștilor de la noi… Fostul PS Galaction Gordun a fost caterisit și depus de Sfântul Sinod al B.O.R. pentru grave abateri morale și sminteli publice. Dar pentru a nu-și pierde ”privilegiile” în fața oamenilor neștiutori (off, grea boală slava deșartă și nepocăința!), moș Grigore Gordun s-a dus la stiliști ca un fur de cele sfinte, continuând să-și aroge statutul de arhiereu. Deși cu ani înainte l-a hirotonit pe Părintele Cleopa ierodiacon, acum fiind scos din rândul clericilor și al monahilor, G.Gordun a încercat să-l momească și pe părintele Cleopa promițându-i că-l va face episcop la stiliști. Părintele Cleopa l-a avertizat că nu mai are drept de a purta rasa, necum de a mai sluji Sfânta Liturghie, îndemnându-l la pocăință. Dar, mândria lui G.Gordun a continuat… A ”hirotonit” fără nici un drept într-o noapte doi ”episcopi” necanonici, iar apoi lucrurile s-au propagat în avalanșă până astăzi. Sunt deja 12 ”episcopi” stiliști, fără succesiune apostolică. De aceea, stiliștii români sunt în afara Bisericii, și sărmanii continuă mândria și înșelarea cu o bravare și dârzenie de îndrăciți… Nici o Biserică Ortodoxă, chiar pe stil vechi, nu-i recunoaște. Cât despre rebotezarea și remiruirea ortodocșilor pe stil nou, acestea sunt semne clare de erezie și de hulire a Duhului Sfânt din B.O.R. care a dat și dă mereu Sfinți, pentru că Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat este capul Bisericii, și El Își sfințește ucenicii și din vremea liniștii și din vremea prigoanelor (comunistă și post ‘89). Noi să rămânem cu dragoste și ascultare așa cum am moștenit, rugându-ne ca Dumnezeu să-i lumineze spre pocăință și ascultare și pe D.V. și pe ceilalți prozeliți ai stilismului și ai anarhiei.

(more…)

MARTURIILE ICOANEI. BOTEZUL DOMNULUI. Parintele Arhimandrit Mihail Stanciu de la Sfanta Manastire Antim

Mărturiile icoanei

Botezul Domnului
În Iordan botezându-te Tu Doamne,
Închinarea Treimii S-a arătat,
că glasul Părintelui a mărturisit
Ţie,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
şi Duhul în chip de porumbel a
adeverit
întărirea Cuvântului,
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase,
Dumnezeule,
şi lumea ai luminat, mărire Ție!
Arătatu-Te-ai astăzi lumii
şi lumina Ta, Doamne, S-a însemnat peste
noi, Care cu cunoştinţă Te lăudăm.
Venit-ai şi Te-ai arătat,
Lumina cea neapropiată.
(Troparul și
Condacul Botezului Domnului)
                                
                                                                 
Câţi în Hristos v-aţi botezat,
 în Hristos v-aţi și îmbrăcat. Aliluia.
                                               
(Trisaghionul
Praznical)

Introducere
               
Domnul Iisus Hristos Și-a asumat firea umană în
deplinătatea ei, dar și cu toate neajunsurile ei, pentru a o curăți și a o pune
iarăși în legatură directă cu Izvorul vieții și al iubirii veșnice.
Pentru a fi om adevărat,
firea umană a lui Hristos cunoaște creșterea firească și treptată („Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu
vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.
” Luca 2, 52). Viețuind smerit
și ascultător în Nazaret până la treizeci de ani (vârsta maturității, la evrei),
Mântuitorul Hristos își începe misiunea Sa pământească, lucrarea de mântuire a
omenirii robită păcatului, nu printr-un act extraordinar, miraculos, ci prin
supunerea față de legile condiției umane, prin chenoza Sa. Astfel, vine la Ioan
ca să fie botezat cu botezul pocăinței, El care era fără de păcat și Însuși
Dumnezeu- izvorul a toată curăția și
sfințenia. S-a smerit însă, ca prin ascultarea Sa deplină față de
Dumnezeu-Tatăl, să plinească „toată
dreptatea”
Legii vechi, desăvârșindu-o prin Noul Său Legământ. Căci „Legea
şi proorocii au fost până la Ioan;
de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.”
(Luca 16, 16). Astfel, evenimentul
Botezului Domnului marchează punctul culminant al maturității lui Hristos,  deplinătatea umanității Sale.
Înaintemergător,
botezător dar și ucenic, Sfântul Ioan împlinește cu
supunere botezul asupra lui Hristos. Totodată, prin atingerea Fiului lui Dumnezeu, prin vederea Duhului Sfânt în chip de porumbel și prin auzirea glasului lin al Tatălui, el
devine martor nemincinos,
descoperind lumii dumnezeirea lui Hristos, precum au
vestit oarecând magii și păstorii, la Nașterea Sa, ori dreptul Simeon și
proorocița Ana, la Întâmpinarea Sa în templul din Ierusalim, și alți oameni,
care, asemenea lor, L-au recunoscut călăuziți și insuflați fiind de Duhul Sfânt.
Această arătare a Sfintei Treimi (epifanie,
în limba greacă)  mărturisește, totodată,
realitatea metaistorică a lui Dumnezeu: Tatăl
iubitor naște din veci pe Fiul Său și purcede pe Duhul cel Sfânt care Se
odihnește în Fiul.
Fiul cel veșnic și iubit al lui
Dumnezeu, intrând în apele Iordanului, vine în interiorul zidirii  Sale, supusă și ea stricăciunii prin căderea
omului, pentru a o exorciza de toate puterile demonilor și pentru a o sfinți.
Întreaga creație tresaltă, cutremurându-se  de taina de a-L avea în
mijlocul ei pe Cel Necuprins, dar bucurându-se de prezența și binecuvântarea Sa.
Sfințirea lumii începe, așadar, prin sfințirea apei pe
care o săvârșește Hristos la Botezul Său și prin Botezul „cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3, 11), pregătindu-ne nouă, tuturor
celor ce credem și ne unim cu El în Biserica Sa, intrarea în Împărăția lui
Dumnezeu.



BOTEZUL DOMNULUI
Epifania – Dumnezeiasca arătare
      Sunt
mărturii că până în veacul al IV-lea, Naşterea şi Botezul Domnului erau
sărbătorite în aceeaşi zi – 6 ianuarie. Menționată în Constituțiile Apostolice
(5, 13), sărbătoarea Botezului Domnului – Epifania era inițial prăznuită de
creștinii din țara sfântă. Este amintită de Sfinții Ipolit al Romei și Clement
al Alexandriei în secolele II-III. Sfinții Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur,
Ambrozie de Milan au predicat cu ocazia sărbătorii Epifaniei, adeverindu-se
astfel generalizarea ei în întreaga Biserică Ortodoxă.
Reprezentarea iconografică a Botezului Domnului
Temeiuri scripturistice

    „În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan,
către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu
am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Şi răspunzând,
Iisus a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată
dreptatea.”. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă,
îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un
porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este
Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.”.”
(Matei 3, 13-17)
   „Şi în zilele acelea, Iisus a venit din
Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind
din apă a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste
El. Şi glas s-a făcut din ceruri: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru tine am
binevoit.”.”
(Marcu 1, 9-11)
   „Şi după ce s-a botezat tot poporul,
botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât
Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din
cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.”.”
(Luca 3,
21-22)
   „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către
el şi a zis:”Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta
este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de
mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie
arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.”.  Şi a
mărturisit Ioan zicând: „Am văzut Duhul coborându-Se, din cer ca un porumbel şi
a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să
botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi
rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut
şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”.”
(Ioan, 29-34)

Compoziţia icoanei
Icoana Botezului Domnului, ca şi
slujbele praznicului și cea consacrată sfinţirii mari a apei, nu urmăreşte atât
fixarea unui moment istoric, cât postulează o lectură duhovnicească, scoţând în
relief trei aspecte esenţiale ale spiritualităţii creştine:
– Divino-umanitatea lui Hristos
– Teofania sau arătarea Sfintei
Treimi
– Creaţia restaurată.
Stânga
Centru
Dreapta
Partea superioară
¬ versant
¬ bolta cerească
¬ raza
¬ porumbelul
¬ versant
Partea
centrală
¬ Sfântul Ioan
Botezătorul
¬ Mântuitorul Hristos
în mijlocul
râului Iordan
¬ Îngerii slujitori
Partea inferioară
¬ pomul cu toporişca
¬ mal
¬ făpturile marine
¬ mal
Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare
în icoana Botezului Domnului
Bolta cerească, Raza,
Porumbelul
            În partea superioară a
compoziţiei apare o emisferă formată în general din trei zone de culoare
gri-albăstrui în degrad
é. Aceasta este
reprezentarea iconografică a bolţii cereşti, echivalentă, la nivel simbolic, cu
cerurile deschise.
Această emisferă semnifică
totodată prezenţa lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, prezenţă evidenţiată uneori
şi printr-o mână care binecuvântează. În ceea ce priveşte icoana Botezul
Domnului, aceasta mână reprezintă iconografic glasul Tatălui care s-a auzit
spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit
întru Care am binevoit.”
. 

Din cadrul acestei emisfere
porneşte o rază de lumină îndreptată
spre Hristos.

            Aproape de extremitatea razei, deasupra creştetului
Mântuitorului, este reprezentat într-un contur sferic un porumbel alb – chip al Duhului Sfânt care se arată în momentul
Botezului Domnului „sub pogorământul unei
înfăţişări trecătoare”.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Arătarea Duhului Sfânt la Botezul
Domnului în chip de porumbel este explicată de Sfinţii Părinţi prin analogie cu
potopul:
„Aşa cum atunci lumea a fost curăţită de păcat prin apele
potopului, iar porumbelul a adus o ramură de măslin în Arca lui Noe, vestind
sfârşitul potopului, şi pacea a revenit pe pământ, tot aşa, Sfântul Duh coboară
în chip de porumbel ca să vestească iertarea păcatelor şi milostivirea lui
Dumnezeu asupra lumii. Atunci o ramură de măslin, acum, milostivirea
Dumnezeului nostru.”
(Sfântul Ioan Damaschin)
În ceea ce priveşte reprezentarea
Sfântului Duh ca porumbel în alte icoane decât cea a Botezului, cum ar fi
icoana Pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi, în special, icoana Bunei
Vestiri, care a dobândit popularitate în sec. al XVII-lea, Marele Sinod de la
Moscova (1666 -1667) dă următoarea explicaţie:
„Sfântul
Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan,
şi de aceea numai în acest context trebuie înfăţişat Sfântul Duh ca porumbel. Pentru
că pe Muntele Tabor a apărut ca nor, şi alteori altfel.”
(Documentele sinoadelor de la Moscova
1666 – 1667)
Mântuitorul Hristos
este reprezentat stând în picioare, în mijlocul râului Iordan, ca într-un
mormânt curgător care Îi cuprinde trupul din toate părţile, înţelegând prin
aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a scufundat ca semn al
îngropării Lui, pentru că Botezul semnifică moartea Domnului. (conform Coloseni
2, 12)
Însă afundarea nu poate
fi despărţită de ieşire care simbolizează Învierea Sa din morţi. „Cufundarea şi ieşirea sunt chipul Coborârii
la iad şi al Învierii.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Chipul   Domnului are o expresie blândă și smerită,
arătând, în același timp sobrietate şi concentrare.

Mântuitorul Hristos este
reprezentat fie cu totul dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor.
Icoanele vechi îl înfăţişează pe Hristos gol, conform textelor liturgice,
subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: „Se dezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori.” (Canonul
praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului).

Se arată în acelaşi timp
şi scopul acestei chenoze pentru că, dezbrăcându-şi trupul, îmbracă astfel
goliciunea lui Adam, şi împreună cu ea pe cea a întregii omeniri, în veşmântul
slavei şi al nestricăciunii.
Cu toate că iconografia
iniţială îl înfăţişează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie
înfăţişat cu o învelitoare în jurul coapselor (variantă adoptată dealtfel şi în
icoana răstignirii Domnului) pentru a sublinia curăţia Celui Care este „singur fără de păcat”.
Mântuitorul Hristos este
înfăţişat făcând un pas înainte către Sfântul Ioan Botezătorul şi plecându-Și
capul sub mâna acestuia. Se arată prin acest gest suprema iniţiativă a Domnului
Care vine de bunăvoie şi cu smerenie, pentru a împlini o rânduială de care El
nu avea nevoie, fiind întru totul fără de păcat, dar arătând prin aceasta că a
venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El binecuvântează apele
Iordanului, fie cu ambele mâini, fie doar cu mâna dreaptă, sfinţindu-le în
acelaşi timp prin cufundarea Lui.
Iordanul (din limba
ebraică Jarden – care coboară)
Între cei doi versanţi
înalţi, semn al prezenţei Duhului Sfânt, curge râul Iordan cu revărsare mare.
În unele icoane, apa în
care a intrat Hristos Îi acoperă tot trupul până la umeri, în altele, apa
curgătoare a râului apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub
picioare, fără a-L acoperi. Acest din urmă mod de reprezentare pare să fie
utilizat pentru a nu strica linia clară a trupului, claritatea fiind unul din
principiile folosite de iconarii bizantini.
Însă, primul mod, mai
vechi de reprezentare a apei, în faţă şi pe ambele laturi ale trupului, este
mai potrivit pentru că are în vedere o claritate superioară a formei trupului.
Arată că Botezul s-a făcut prin scufundare totală în apele Iordanului după cum
spun și Evangheliile. (Matei 3, 16; Marcu 1, 10)
Râul Iordan este
reprezentat aici sub forma unei peşteri  întunecoase
(imagine iconografică a iadului), sau a unui mormânt lichid, curgător, care
cuprinde trupul Domnului (chip al înmormântării reprodus în Taina Botezului
prin cufundarea totală).
Regăsim aici motivul peşterii care apare în icoana
Naşterii Domnului, ca loc ce adăpostește ieslea în care se află Pruncul
Hristos, în icoana Răstignirii, sub Crucea în care se află în chip simbolic
ţeasta primului Adam, apoi în icoana Cincizecimii, sub forma unei închisori
întunecate din care se zăreşte silueta unui bătrân împărat, şi nu în ultimul
rând, în icoana Pogorârii la iad, unde peştera întunecată reprezintă în mod
propriu-zis, iadul.
Astfel, prin acest element
de legătură – peştera, se crează contrastul permanent între întunericul în care
se afla omenirea până la venirea Mântuitorului şi lumina dumnezeiască ce
pătrunde în lume odată cu Întruparea Sa.
Tema apei ocupă un loc privilegiat în Sfintele Evanghelii.
Odinioară imagine a morţii (potopul), ea este acum „izvor de apă vie” (Apocalipsă 21, 6; Ioan 4, 14). Odată cu
intrarea lui Hristos în râul Iordan, firea umană împreună cu întreaga creație
își schimbă starea căzută și se sfințesc prin harul Duhului Sfânt.
Făpturile
marine
            În
partea inferioară a icoanei, la picioarele Mântuitorului, sunt înfăţişate
adesea, în dimensiuni discrete, siluetele a două personaje – un bărbat şi o
femeie. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar chipurile lor au o expresie de mare
uimire. Cele două siluete ilustrează texte ale vechiului testament care sunt
prefigurări ale Botezului: „Marea a văzut
şi a fugit: Iordanul s-a întors înapoi.”
(Psalmul 113, 3).

            Figura bărbătească – un personaj întins în albia
râului, ţinând în mâini un vas din care se varsă apă – este reprezentarea
alegorică a râului Iordan. Personajul
este întors cu faţa de la Hristos, cuprins fiind de o mare uimire, spaimă
chiar, motivul desprins din textele liturgice fiind acela de „a-L fi văzut fără veşmânt pe cel Nevăzut”.

            Troparul
explică această prezenţă:
            „Întorsu-s-a oarecând râul Iordanului prin
cojocul lui Elisei, înâlţându-se Ilie. Şi s-au despărţit apele într-o parte şi
într-alta şi i s-au făcut lui calea uscată ceea ce era udă, spre chipul
Botezului cu adevărat. Prin carele noi curgerea vieţii cea trecătoare o
trecem.”
(Troparul duminicii dinaintea praznicului)
            Figura
feminină
– o femeie pe jumătate goală, purtând coroană pe cap şi sceptru în mână,
luându-o la fugă călare pe unul sau doi peşti – este o alegorie a mării şi face trimitere la una din
prefigurările Botezului – trecerea poporului iudeu prin Marea Roşie.
În unele reprezentări Hristos
este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră formând o cruce
(asemănătoare cu porţile iadului din icoana Pogorârii la iad) sub care se află
şerpi cu capetele ridicate, alteori, apare chiar un balaur sub picioarele Lui. Icoana
ilustrează în acest fel, biruinţa lui Hristos asupra puterilor întunericului (a
diavolului și a îngerilor lui) simbolizate prin acești monştri marini – balauri,
șerpi -, puşi pe fugă sau zdrobiţi, detaliu inspirat din Psalmul 13, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă.”.
 „Plecatu-Ți-ai
creştetul Înaintemergătorului, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la
repejuni, luminat-ai toate, spre a Te slăvi pe Tine, Mântuitorule, Luminătorul
sufletelor noastre.”
(Stihiră la Doamne strigat-am … şi acum, Vecernia
Mare, glas 2)
            „Pe Adam
cel stricat iarăşi îl zideşte în repejunile Iordanului şi capetele balaurilor
celor ascunşi le sfarmă Împăratul veacurilor.”
(Utrenia praznicului, cântarea
1, glas 2)
            Uneori,
în jurul lui Hristos înoată peşti mici şi chiar copii, însă este de evitat
introducerea în scenă a amănuntelor irelevante.
            Toate
aceste elemente acvatice trebuie reprezentate cu discreţie, în proporţii
echilibrate, astfel încât să rămână în plan secund, pentru a nu produce o distragere
inutilă a atenției de la componentele principale ale icoanei care conduc la
adevărata înțelegere a însemnătății praznicului.

Sfântul Ioan Botezătorul
este înfăţişat în icoană purtând tunică şi himation sau o haină de păr care îi
acoperă trupul, stând în picioare, pe malul râului, la dreapta lui Hristos și pășind
ferm spre Acesta. El se află în acelaşi timp aplecat în semn de supunere şi
sfială faţă de Cel căruia nu este vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei.

            Această
ezitare a Boteză-torului în momentul întâlnirii cu Hristos, este sugestiv
redată în slujba Praznicului:
            „La repejunile Iordanului venind
astăzi Domnul a strigat către Ioan: nu te teme a mă boteza, că am venit să
mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.”
(Utrenia, condacul Înainteprăznuirii, glas 4)
            Ioan
îl identifică pe Hristos de îndată ce Îl vede: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” (Ioan 1,
29)
            Cu mâna dreaptă deasupra capului
Mântuitorului, face gestul sacramental specific ritualului Botezului, exprimând
în acelaşi timp şi cutremurul ce l-a cuprins:
            „Nu îndrăznesc să ating preacuratul Tău cap,
sfinţeşte-mă Tu, Doamne, cu arătarea Ta dumnezeiască.”
(Stihiră la Litie)
            În
mâna stângă ţine uneori un sul,
simbolul propovăduirii sale, sau face un gest de rugăciune. Privirea sa se
îndreaptă în acelaşi timp spre înălţime, dovadă a faptului că el însuşi L-a atins pe Hristos, a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se
asupra Lui în chip de porumbel (Ioan 1, 29-34), a auzit glasul Părintelui Ceresc „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3,
17), și a mărturisit apoi despre
acestea lumii.

Securea

În partea inferioară a icoanei,
la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat un arbust la baza
căruia stă o secure, rezumat cutremurător al învăţă-turii date de acesta
fiecărui nou botezat:
            „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot
pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu
apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu
foc.”
(Matei 3, 10-11)
Îngerii
            În
faţa Sfântului Ioan Botezătorul, de cealaltă parte a râului, se află doi, trei
sau chiar mai mulţi îngeri, aplecați, cu aripile lăsate într-o atitudine de slăvire,
de rugăciune și de slujire.
Ideea includerii îngerilor în
icoana Botezului apare cel puţin din sec. al VI-lea, cu toate că prezenţa lor
nu este indicată nici în Evanghelii şi nici în troparul care rezumă
principalele momente ale evenimentului. Textele slujbelor, pomenindu-le
prezenţa, vorbesc despre starea lor („Cetele
îngereşti s-au umplut de mirare, de frică şi de bucurie.”
– Tropar, glas 7,
Ceasul al 9-lea), însă nu precizează rolul pe care aceştia l-au avut, astfel
încât acest rol este adesea diferit înţeles şi reprezentat.
Îngerii sunt înfățișați, fie având
mâinile acoperite de propriile mantii, în semn de evlavie şi supunere în faţa
Celui ce se botează, fie purtând ştergare. Obiceiul acoperirii mâinilor este de
origine răsăriteană şi a fost adoptat la curtea din Bizanţ, unde obiectele
înmânate împăratului sau primite de la acesta erau ţinute cu mâinile  acoperite ca semn al unui deosebit respect. Acoperirea
mâinilor în iconografie exprimă evlavia şi supunerea faţă de o persoană sfântă.

            În unele icoane, ei au rol de slujitori şi ţin în mâini
ştergare, gata să înveşmânteze Trupul Domnului când iese din apă, indicându-se
prin aceasta, încă o dată, faptul că botezul s-a făcut prin scufundare, ceea ce
necesită ştergerea trupului celui botezat la ieşirea din apă.

            Deşi
rolul de slujitori ai Domnului nu este clar definit în ceea ce priveşte
momentul Botezului, acest rol se dezvăluie într-un fragment următor relatării
Botezului, în care aflăm  că „Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să
fie ispitit de diavol”
, iar atunci când diavolul L-a lăsat, „iată îngerii, venind la El Îi slujeau”. (Matei
4, 1; 4, 11)
            În
orice caz, prezenţa îngerilor în icoana Botezului, cât şi în alte icoane precum
Naşterea Domnului, Bunavestire, Învierea sau Înălţarea, atestă faptul că cetele
îngereşti au fost martore nevăzute ale petrecerii în trup a Domnului  încercând şi ele să pătrundă treptat
înţelesurile tainei celei din veac ascunse
a Lui Dumnezeu.
Inovaţii apusene ale reprezentării Botezului Domnului
– Scena
este populată de numeroase personaje, îngeri şi oameni, care nu mai stau în
registre separate ca in iconografia răsăriteană, exprimând cele două trepte
existențiale – lumea angelică și umanitatea (reprezentată doar prin persoana
Sfântului Ioan Botezătorul) -, ci se află deopotrivă într-o conviețuire
pașnică, prilejuită de evenimentul Botezului.
– În unele compoziții, personajele sunt antrenate
în diverse activităţi colaterale, străine de evenimentul central, unele chiar
independente de el, fapt care face ca importanța Botezului Domnului să fie mult
diminuată, ba chiar anulată prin banalizare.
– În același timp, toate personajele
par a fi martore ale Teofaniei, în timp ce Sfânta Scriptură vorbește doar de
Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind cel ce s-a facut vrednic de această descoperire,
el dând mărturie apoi și celorlalți.
– Teofania în sine, este interpretată într-o
manieră extrem de naturalistă prin atmosfera teatrală a cerurilor deschise, din
mijlocul cărora putem zări alături de mulțimile de îngeri – prunci figura unui
bătrân ce se vrea a fi expresia văzută a celui cu neputinţă de reprezentat –
Dumnezeu – Tatăl .
– Raza și porumbelul au, și ele, o consistența
materială având ca scop impresionarea simțurilor și rămânând prin aceasta doar la
nivelul unei experiențe sensibile, straină totuși de Revelația Dumnezeiască.
– Hristos este reprezentat stând cu capul plecat,
într-o atitudine de umilință mult prea umană, străină de smerenia dumnezeiască
a Celui care S-a făcut om „chip de rob
luând”
, dar a rămas în același timp Dumnezeu, Stăpânul cerului și al
pământului.
– El nu mai binecuvântează apele, ci stă cu
mâinile adunate spre piept, închis în sine, într-o rugăciune care nu mai
cuprinde întreaga lume ci doar propria persoană. În unele cazuri, însuși gestul
rugăcinii se transformă într-o contemplare ruptă de comuniunea cu Dumnezeu,
privirea nemaifiind îndreptată către cer ci către pământ, devenind expresie,
fie a adorării de sine, fie a deznădejdii. Din acest motiv,  în icoana ortodoxă, Hristos – Dumnezeu și
Sfinții Săi nu vor avea niciodată privirile plecate, nici chiar în clipele
pătimirilor sau ale martiriului.
– Râul Iordan are mai degrabă înfățișarea unui
pârâiaș ce îl acoperă pe Iisus doar până la glezne, cel mult până la genunchi.
– Ioan Botezătorul este reprezentat pe jumătate
dezbrăcat, având o statură atletică (la fel ca toate personajele ce populează
compoziţia), trupul său nemaiavând  nimic
din expresia unei vieţuiri ascetice.
– El îl stropeşte pe Hristos cu apă dintr-o scoică
sau dintr-un vas, ceea ce contravine adevărului istoric potrivit căruia botezul
s-a făcut prin scufundare totală, nu doar prin stropire. Odată cu deformarea
adevărului istoric, se diluează şi mesajul simbolic al botezului, acesta fiind
o prefigurare a morţii, a Îngropării de trei zile şi a Învierii Domnului.
– Întreaga compoziţie se desfăşoară într-un
registru orizontal, accentul căzând pe elementul terestru, semn al unei
abordări (înțelegeri) de factură sensibilă, supusă simțurilor și, prin aceasta,
marcată de subiectivism și coruptibilitate, spre deosebire de reprezentarea
ortodoxă în care domină axa verticală, expresie a înălțării spirituale și a
cunoașterii inteligibile, care dă mărturie, totodată, de măreția și importanța
universală a Botezului Domnului.
*
            Prin
Botezul Său, Domnul Hristos a surpat puterea diavolului care l-a otrăvit pe om sugerându-i
să nu-L asculte pe Dumnezeu. Dacă prin păcatul neascultării și fuga protopărinților
de Dumnezeu a intrat în lume blestemul îndepărtării întregii firi de Dumnezeu, adică
suferința și moartea, prin ascultarea lui Hristos, „Care S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea
oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, [și] S-a smerit
pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”
(Filipeni
2, 7-8), a venit în lume binecuvântarea și viața veșnică. Hristos a venit la botezul pocăinței, săvârșit de Sfântul Ioan, în
numele nostru, spre a ne împăca pe noi și cu Dumnezeu, dar și cu întreaga fire
,
pe care noi o separasem de Izvorul vieții și o ridicasem împotriva noastră prin
păcat.
            După
învățătura Bisericii Ortodoxe, așadar, Botezul Domnului nu este numai o
teofanie, o arătare desăvârșită a lui Dumnezeu – Sfânta Treime și o descoperire
desăvârșită în fața întregii creații a Mântuitorului Iisus Hristos ca Dumnezeu
adevărat și om adevărat, ci este și o epifanie a firii întregi, a omului și a
lumii înconjurătoare, într-o nouă stare de existență. Botezul Dom­nului inaugurează o viață nouă, luminoasă și plină de sens
pentru cosmosul întreg, unde are să viețuiască de acum înainte omul înnoit și
îndumnezeit de Hristos.
            Dacă la început „Duhul
lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”
(Facerea 1, 2) activând energiile
Lui necreate în convergență cu energiile create continuu și progresiv, la
Botezul Domnului Duhul Sfânt Se unește iarăși cu apa și cu toată creația,
pregătind sânul Bisericii în care se vor naște din nou, „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5), toți oamenii care cred în
Hristos. Apa sfințită de Duhul Sfânt
este în chip tainic materia veacului viitor
, purtând în ea pe Hristos și pe
Duhul cu puterile Lui dătătoare de viață și îndumnezeitoare. Prin Taina
Sfântului Botez, și noi, creștinii ortodocși, murim tainic cu Hristos față de
păcat, dar și înviem împreună cu El întru Împărăția Sa veșnică și
binecuvântată. Cu alte cuvinte, prin
Botezul nostru, Dumnezeu ne iartă păcatele, ne înfiază în Biserica Sa și ne dă
puterea de a ne asemăna tot mai mult cu Fiul Său cel iubit pe măsura însușirii
de către noi prin iubire a Jertfei și a Învierii Lui.

 

Botezul Domnului
Icoană rusească, sec. XXI, colecție particulară

Bibliografie selectivă
Preot
Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O
teologie a icoanei
, Editura Anastasia, București, 2005
Constantine
Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină,
Editura Sophia, 2004
Dionisie
din Furna, Erminia picturii bizantine,
Editura Sophia, 2000
Paul
Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a
frumuseții
, Editura Meridiane, București, 1993
Michel
Quenot, Învierea și Icoana, Editura
Christiana, București, 1999
Michel
Quenot, Sfidările icoanei, Editura Sophia, 2004
Michel
Quenot, Nevoia de icoană, Editura
Sophia, București, 2006
Michel
Quenot, De la icoană la ospățul nupțial,
Editura Sophia, 2007
Egon Sendler, Icoana,
chipul nevăzutului
, Editura Sophia, București, 2005
Leonid
Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în
lumea icoanei
, Editura Sophia, 2003

                                               

                                                    
                                                                                   

Coordonatorul colecției Mărturiile icoanei: Arhimandrit Mihail
Stanciu
Text și concepție grafică: Gina-Maria
Pintilie
© 2009 – Sfânta Mănăstire Antim – București
Sursa: E-Grup Ortodoxia
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova