Posts Tagged ‘petre roman’

Iliescu inculpat pentru sângele vărsat. VIDEO cu cei ucişi în 13 iunie 1990. Dumnezeu să-i ierte!



Ucisi in 13 iunie 1990 de ZiaristiOnlineTV
Cea mai mare parte din filmările de mai sus şi de mai jos au fost realizate pentru Liga Studenţilor de Eugen Popescu – alături de mine, care fotografiam – şi pierdute odată cu venirea minerilor (noi am ascuns casetele pe 14 iunie dimineaţa, când am văzut că vin minerii, într-o ladă de PSI cu nisip din Arhitectură). Ulterior filmările au apărut pe piaţă în condiţii neelucidate. Cu siguranţă, morţi sunt mult mai mulţi. Aceştia sunt cei pe care i-am văzut şi eu, unul dintre ei plecând la Domnul din braţele noastre…

Ziaristi Online v-a ţinut la curent cu evoluţia Dosarului Mineriadei în mai multe faze. În exclusivitate am anunţat că Adrian Sârbu va plăti: Pentru ce ar putea fi inculpat Adrian Sârbu în Dosarul Mineriadei. REMEMBER. “Este a patra oară când Adrian Sârbu dă declaraţii în acest Dosar istoric. Normal ar fi să-i fie schimbată încadrarea de martor în aceea de învinuit”, scriam pe 20 octombrie a.c. Iată că s-a întâmplat. Procurorii militari cu care am petrecut aproape o zi pentru a-mi fi înregistrată ultima depoziţie s-au ţinut de cuvânt, finalizând prima parte a Dosarului până de Crăciun. Cinste lor! (Victor Roncea)

PS: Desigur, luăm în calcul şi ca acest anunţ să facă parte de fapt dintr-o banală operaţiune psihologică cu miză politică. Vom vedea imediat după Crăciun.

Comunicatul Parchetului, aici: Moment istoric – Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada. La pachet mai vin şi Adrian Sârbu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, Cico Dumitrescu, Gelu Voican şi alţii

Vedeţi şi:

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

George Roncea după inculparea lui Ion Iliescu pentru mineriada din 13 – 15 iunie 1990: “Mai sunt încă vreo 70 de gușteri criminali de top care urmează să se prezinte la audieri”

BURSA şi EvZ: Victor Roncea demonstrează că Monica MACOVEI A ASCUNS ADEVĂRUL cu privire la IMPLICAREA ei în MINERIADA din iunie 1990

PREMIERA: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii

Meanwhile, at Parchetul Militar, Victor Roncea having a coffee and chatting about Dosarul Mineriadei. FOTO

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie. EXCLUSIV: Chiţac i-a înfundat pe Iliescu şi Roman pentru atrocităţile din 13 -15 iunie 1990. DOCUMENTE din DOSARUL MINERIADEI

Se mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie

Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.

După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele

Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.

Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.

Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac

Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:

“Luni, 11 iunie

La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )

În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.

Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război

Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.

Iliescu vrea 5000  de muncitori

La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.

“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.

Petre Roman conspiră Planul

Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.

Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.

La ora 4.30 are loc intervenţia.

Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN

Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.

Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile

Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.

Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci

La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.

Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.

Vine Ursu

Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.

Arme vechi pentru vremuri noi

Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi  “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.

“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:

“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!

Mâna Moscovei pe teren

O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.

Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.

“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”

“Ora 19.45:

Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)

La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.

La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.

Va urma

Video din 13 iunie 1990:

Fotografii Victor Roncea din 13 Iunie 1990:

Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997


Parintele Galeriu la Expozitia de Fotografie ZIUA A TREISPREZECEA – 13.06.1997 de VictoRoncea

Vedeti si

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

GOLANIA: 22 Martie – 26 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii. Atunci v-am condamnat pe toţi la viaţă. Marian Munteanu: “Am întins obrazul încă o dată. Acesta este marele semn al moralei românești.” VIDEO

Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990

Istoria noastra

21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.

25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).

26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.

26-28 Decembrie:  La apelul grupului pentru formarea Ligii Studenţilor se alătură numeroşi colegi din diverse universităţi din Bucureşti şi din ţară.  Se organizează alegeri în urma cărora se adoptă primul statut al LS şi sunt numite primele grupuri de reprezentanţi provizorii.  Primele filiale ale ligii: Universitatea din Bucureşti, Institutul Agronomic Bucureşti, Institutul de Marină Civilă Constanţa, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Institutul de Subingineri Constanţa.

28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.

31 decembrie: Agentul GRU generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.

Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.

12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”

21 Ianuarie:  Prima demonstraţie organizată în Piaţa Universităţii, după Decembrie 1989. La o lună de la insurecţia din Decembrie 1989, se comemorează sacrificiul tinerilor şi se cere aflarea şi pedepsirea vinovaţilor.  Liga Studenţilor deschide pentru prima dată Balconul Universităţii.

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.

3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).

20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina. Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele:

“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.


George Roncea:

“La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”.

La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului


La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei profesorilor. Astfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume, din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.
Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale intersectia, nod de circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic Strainatatea si linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pietei

Studentii din cele doua facultati s-au constituit in echipe de lucru, pe “specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata, unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii protestatari ai Occidentului din anii 60. Stiam ca avem nevoie de suport international.


Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merita”- dar si pe Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele, iar noi pictam non-stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe stresinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pietei Universitatii. Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul crestinesc si romanesc invocat de studenti.

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei video-proiectorului. “Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la sala Dalles. Aparatul era “imprumutat”, la caderea serii, adus pe sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul Revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se organizasera mini-Golanii.
Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din Piata, se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase proiectorul. Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.

Echipa Universitatii

Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si, pe masura ce lua amploare fenomenul Pietei, la balcon au inceput sa apara personalitati de prestigiu ale vietii romanesti.

Grupul de la GDS la inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si poate aduce un profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non-violent lansat si sustinut de studenti.

Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii si al violentei asupra Zonei. In timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” si “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare, videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca, dar o traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru varsta lor.

Agonia Pietei

La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti. Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.

Reprimarea

Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. Este de amintit ca Adrian Sarbu, actualul magnat media, pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii. In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau aproximativ 200 de persoane si grevistii foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.

Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si ridicat si pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura. La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.

Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” si “53”: “Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.

Primii morti

Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu. La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.

Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.
In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire. La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.

“Rebeliunea legionara”

La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu si Roman nu aveau incredere in Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat sa aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.


Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.

Iadul din Piaţă şi infernul de la Magurele

In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.

Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. Odata cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul. De 26 ani beneficiaza de o libertate nemeritata.

George RONCEA
Victor RONCEA

Vedeti si Adevărul despre Piaţa Universităţii – după 20 de ani. „Cine uită nu merită!, era lozinca noastra, de la Iorga. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă”.

Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima. FOTO/DOCUMENTE

Cum mi-am petrecut ziua de 13 iunie 1990. FOTO-DOCUMENTE

Iliescu inculpat, pentru sângele vărsat. VIDEO Arhivă. Aşteptăm şi inculparea celorlalţi complici la crimă, inclusiv a procurorilor-anchetatori de la Măgurele (aviz Mandelelor)

S-a redeschis Dosarul Mineriadei! Grupul Prospectiv a anticipat evenimentul epocal printr-un articol Roncea Ro despre Adrian Sârbu, fostul şef de cabinet al lui Petre Roman, organizator al Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia, transmite Mediafax. Amintesc că Dosarul Mineriadei împreună cu Dosarul Revoluţiei au fost considerate de fostul preşedinte, pe gură, drept “priorităţi” ale mandatului său. Au trecut 10 ani şi Băsescu a ales să facă echipă cu falsificatori ai istoriei ca Tismăneanu, tovarăş de drum cu groparul acestor două Dosare, generalul de mucava Dan Voinea.

Evenimentul redeschiderii Dosarului Mineriadei a fost previzionat cu o zi în urmă pe Grupul Prospectiv, unde reputatul matematician Preda Mihăilescu a semnalat un articol Roncea.Ro/Ziaristi Online:

O contributie cutremuratoare a dlui Victor Roncea despre Sârbu. Gasesc ca este un caz tipic in care ar trebui ca sa existe un canal fiabil pentru via societate civila – deci ne-ge-de(a)sista – sa plaseze doleante de justitie direct spre decizia Presedintelui. A fost arestat un organizator de crime impotriva umanitatii (mineriade) si furnizator de acte teroriste – false flag – care au dus la producerea acelor crime, si motivul arestarii este … financiar. Intr-un asemenea caz se impune un proces exemplar, in care crimele impotriva umanitatii sa intre pe prim plan. Daca tot este arestat! Poate, cine stie, se porneste ‘din greseala’ si aceasta avalansa.

Oare grupul nostru poate contribui la testarea unui drum, a unui asemenea canal? Mi se pare pe acest caz concret ca trecerea de la teoria si vis la practica si presiune de facto sunt imanent posibile! Iată articolul:

Când va fi inculpat Adrian Sârbu şi pentru crimele pe care le-a organizat în iunie 1990, ca şef de cabinet al lui Petre Roman? Doi generali SRI (r) oferă date concrete. EXCLUSIV Ziaristi Online

  • Victor Roncea Multumesc, stimate Domnule Preda Mihailescu. Chestiunea e ca aceste lucruri oribile se stiu de – in curand – 25 de ani. Le-au stiut si Iliescu si Constantinescu si Basescu. Iar Dosarul Mineriadei e, in continuare, la fel de prafuit. Sau aproape. Azi am fost pe la IICCJ si cat am stat acolo mi-au trecut vreo zece carucioare de supermarket prin fata, pline ochi cu dosare. Sa fi fost vreo doua-trei sute… Ghiciti? Era chiar Dosarul Mineriadei! Poate da Dumnezeu si se redeschide…
    18 hrs · Like · 3
    Preda Mihailescu  @ Victor Roncea  Dumnezeu da, dar mai doreste sa il si ajutam dupa putinta. Stiu cat Il ajutati! in cazul concret eu as lansa o intrebare concreta aici, in grup: Exista un mare criminal si actor principal in acel dosar – care a fost arestat pentru ca ... a mai si furat, spalat bani si alte maruntisuri. Cine suntem noi cu atatea nume … de buna credinta, daca nu putem macar sa ne propunem sa sustinem o doleanta scurta si concisa la Presedentie: Acest cetatean inainte de a fi facut fraude financiare, a uneltit si colaborat la crime impotriva umanitatii. Dorim sa fie mai intai judecat pentru aceste crime. Punct. El. Arestat. Pentru intreaga culpa, nu pentru varful icebergului. Personal, individual – nici vorba de tratarea intregului dosar al mineriadei. Nu dorim sa vedem judecatori extenuati. On the fact. Asta era intrebarea … eu cred ca se poate, si mai ales ‘se trebuie’. Ne sfatuim putin care este forma ideala de prezentare a ‘doleantei’ si cine poate cel mai bine sa incerce … 18 hrs · Unlike · 3

Parchetul ICCJ anunţă: “În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis joi AGERPRES.

Sursa citată precizează că dosarul penal nr. 175/ P/ 2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică ”Mineriada 13-15 iunie 1990”.

“Prin ordonanța nr. 3/ C3/ 2015 din 05.02.2015 procurorul general al PÎCCJ a dispus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, mai precizează Parchetul General.

Foto: 13 iunie 1990 – FOTOGRAFII DIN ZIUA A TREISPREZECEA. Victor Roncea: Ce-am vazut si ce-am trait, ce-am avut si n-am pierdut

Când va fi inculpat Adrian Sârbu şi pentru crimele pe care le-a organizat în iunie 1990, ca şef de cabinet al lui Petre Roman? Doi generali SRI (r) oferă date concrete. EXCLUSIV Ziaristi Online

Ziaristi Online:

Adrian Sârbu a fost arestat pentru ce ştia că face orice ziarist din România. Pe când va fi inculpat însă şi pentru terorism şi crimă?

De peste doua decenii, Adrian Sarbu practica spalarea de bani si evaziunea fiscala. Orice simplu ziarist din Romania cunostea acest fapt. Daca Sarbu nu ar fi beneficiat insa de protectia tuturor guvernarilor de pana acum, ar fi putut fi arestat cand si-a inceput activitatea infractionala care avea sa-l transforme in milionar si factor de influenta al vietii politice din Romania, cat si principal agent distructiv al moralei si valorilor nationale, prin intermediul fostului sau post de televiziune, ProTv. De asemenea, daca nu ar fi beneficiat de protectia presedintilor-mafioti Iliescu, Constantinescu si Basescu, manipulatorul Sarbu ar fi putut fi arestat si inchis, de 25 de ani, si pentru tentativa de atentat terorist si complicitate la crima. Despre ce este vorba? Conform marturiilor din Dosarul Mineriade din 1990, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispozitie 20 de garnituri de tren si 11 autocare pentru a veni in Capitala. In cursul diminetii de 11 iunie 1990, Bogdan Patrascu, deputat FSN de Dambovita, secretarul Camerei deputatilor si secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sarbu ca la Guvern s-a luat hotararea de evacuare a Pietii Universitatii si a fost solicitat pentru a-si acorda tot sprijinul necesar. Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat primvice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a. In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galati. Ministrul i-a raspuns ca e nevoie de o comanda speciala, care in cele din urma a fost facuta. Atrocitatile comise de mineri in iunie 1990 s-au soldat cu sase morti, oficial, in realitate cateva zeci, si sute de raniti si arestati ilegal, maltratati bestial. Insa pe langa faptul ca Sarbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat si pentru propria-i tentativa de asasinare in masa printr-un act terorist, respectiv aruncarea in aer a balconului Universitatii prin plasarea unei masini-capcana incarcata cu exploziv. In parte, planul sau a fost realizat, ancheta dovedind ulterior ca autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, in timpul interventiei din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupata de fortele de politie, alte distrugeri similare din centrul orasului si de la TVR justificand apoi pentru FSN chemarea minerilor. Ideea lui Sarbu urma sa fie pusa in practica de un cadru militar reactivat in decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru,  un anume Ilie Dragoi, supranumit “generalul rosu”, care ulterior a devenit consilier parlamentar. Portalul Ziaristi Online a publicat in premiera o informare pe aceasta tema facuta de doi generali SRI (r), Adrian Barbulescu si Aurel Rogojan, in cadrul unui interviu aparut si in revista “Vitralii”, a veteranilor serviciilor secrete romanesti.

Integral la: Tentativa de atentat terorist din Piata Universitatii

Foto: Agerpres

Citiţi şi temele zilei la Ziaristi Online:

Politica, spionajul şi mafia: de la Elena Lupescu la Elena Udrea

În contextul geostrategic grav şi complicat, subminarea prin scandaluri a componentelor informative ale securităţii naţionale ar însemna un pericol major, motiv ca undeva, cineva să se felicite şi să-şi râdă în barbă de cât de bine i-au ieşit socotelile.

Românii integri = sclavi second-hand. Hotărâre de Guvern împotriva celor 1.000.000 de români care refuză cardurile de sănătate

Guvernul României a aprobat şi publicat deja în Monitorul Oficial al României, nr. 86 din 2 februarie 2015, o Hotărîre de Guvern pentru care se pare că graba şi stringenţa au fost atît de mari încît nici n-are număr.

Guvernul din puşcărie – de Ionel Cârstea. Şi o filmare din colecţia Roncea Ro cu Adriean Videanu şi “Viorică” Hrebenciuc

Hrebenciuc nu s-a deplasat la Videanu, dar acum mulţumită DNA pot să poarte discuţia ce nu a avut loc atunci. Hrebenciuc, Videanu, Udrea, cât de curând şi alţii, îmi lasă un gust amar despre modul mincinos şi fraudulos în care a fost condusă Ţara.

Larry Watts: Revoluţia română din decembrie 1989 (II): Analiza intenţiilor sovieticilor

Utilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova