Posts Tagged ‘Plesu’

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu. Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Gabriel Liiceanu, cu Marx în suflet: “Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat”. “Desfiinţarea proprietăţii private, terapia locală în vederea unei realizări totale”. 10 ani de la LIICHEANU

Ion Spânu:

“Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii” a aparut in 1975 la Univers si a fost republicata la Humanitas in 1993. In nota editiei a doua, autorul scrie: “Am lasat deoparte sectiunea a treia a acelei editii si am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului…” Daca citim paginile scoase la reeditare observam ca anticomunistul de azi incearca de fapt sa-l faca uitat pe comunistul de ieri! In prima editie, intre pag. 203-209, Liiceanu il citeaza pe Marx de 12 ori, insusindu-si bine tezele acestuia. Evident, dupa Revolutie, deci dupa publicarea “Apelului catre lichele”, paginile respective nu mai dadeau bine la dosar si au fost rase. Sa le scoatem insa la iveala. La pagina 204, Liiceanu scria: “Desfiintarea proprietatii private devine astfel terapia locala in vederea unei realizari totale: cand uzul lucrului isi pierde natura egoista si cand simtul posedarii dispare, omul isi dobandeste integritatea senzoriala. <Fiinta a trebuit sa fie redusa la aceasta saracie absoluta, ca sa dea nastere din sine bogatiei sale launtrice> (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber sa-si insuseasca <esenta sa omnilaterala intr-un mod omnilateral, deci ca om total> (Ibid., 579).” Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: “Pentru a ajunge la o intelegere marxista a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxista trebuie receptata in rigoarea literei si a spiritului ei, purgata deci de intelegerile deopotriva schematice, vulgarizate si idilizante”. Pentru demonstratie, Gabrigel Liiceanu il citeaza pe Marx: “Comunismul este forma necesara si principiul dinamic al viitorului apropiat”! Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din editia postrevolutionara.

REMEMBER:

V-am spus-o acum zece ani: LIICHEANU. 10 ani de la deconspirarea “profitorului tuturor regimurilor”, filosoful “Lulu” al Securităţii, cel “cu Marx în suflet”: Gabriel Liiceanu

Domnul Pleşu are dreptate. (La fel ca şi domnul Liiceanu: “Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!” Un slogan reeditat al regimului din care au făcut parte: Regimul FSN)

De unde vine melodia imnului naţional “Deşteaptă-te, române!”. Descoperire prezentă la Academia Română. VIDEO. PLUS: Despre Eminescu şi Pleşu de Ziua Imnului Naţional


Conform muzicologului Vasile Vasile, melodia imnului naţional, “Deşteaptă-te, române!”,  îşi are originea într-o creaţie populară cunoscută de Anton Pann, pe care el o potriveşte cu versurile lui Grigore Alexandrescu din poezia patriotică “Din sânul maicii mele”, ca apoi să fie preluată de Andrei Mureşanu pentru imnul “Deşteaptă-te române”. Profesorul Vasile Vasile susţine că Anton Pann a introdus şi “M-a făcut mama oltean..” în cântarile de strană.

Integral aici: La Academia Română s-a cântat “Tatăl nostru” pe melodia lui Anton Pann. 300 de ani de la martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu. AUDIO/VIDEO

Citiţi şi: Eminescu a fost ucis in timp ce canta “Desteapta-te, Romane!”

De ce a cantat Eminescu “Deşteaptă-te, Române!” inainte de a muri si a strigat ”România liberată!” cand a fost internat

Ziua Imnului Naţional. Andrei Pleşu: “Sînt de părere că textul imnului nostru este vetust (inactual), nevrotic, autodenigrator, funebru”

Paduchii culturii române, Patapievici şi Liiceanu, striviţi de titanii Academiei, Nicolae Breban şi Augustin Buzura. Anti-românii îşi fac de cap în Transilvania

Ziaristi Online:

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele

“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…

 

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române…

 

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic. Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi Guvern

În Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…

 

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”

Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…

În apărarea mult hulitei Americi – creştine în profunzimea ei. Ruşii, un neam stricat, probabil iremediabil

Când este acuzată in corpore America – creştină, în procent de cel puţin 73%– de toate crimele pământului, de la invadarea unor state la conjuraţia planetară a sodomiştilor, se gândeşte oare, cel slobod la gură, că este o ţară sub ocupaţie? Reprezintă cei cinci judecători  – numiţi, nu aleşi – ai Curţii Constituţionale a SUA, care au legalizat “căsătoriile” homosexuale, America? Reprezintă, cumva, cei care vor să facă acelaşi lucru şi la noi – ca Monica Macovei, Alina Mungiu Pipidi, Renate Weber, Mircea Toma sau Cristian Pîrvulescu – România? Să mai urcăm puţin: reprezintă cumva, acest adevărat Obama sas ajuns în vârful dealului, România? America nu este Obama, aşa cum nu este nici Tismăneanu, nici actualul Departament de Stat, ocupat de “Pink Mafia”, după cum o spun chiar americanii. Desigur, propaganda rusească care se infiltrează profesionist, ca un şarpe “pravoslavnic”, se foloseşte abitir de toate găurile găsite, pentru a-şi face culcuş călduţ în minţile mai uşor manipulabile. KGB-ul a înlocuit cu succes secera şi ciocanul cu crucea şi tunul. Aceeaşi schemă mizerabilă e folosită şi de agenţii Rusiei de la Chişinău, care acuză românii şi România de toate relele pământului, doar pentru că este în UE şi NATO şi nu în CSI. Înainte de a inculpa o ţară supusă unei adevărat experiment Piteşti, la scara continentală, cum este SUA, devenind la rându-ţi un cobai benevol cu steagul rusesc în gură, ar fi bine să vedem mai întâi cum stăm cu credinţa în tabără căreia îi facem propagandă, de cele mai multe ori gratuit, dacă nu chiar pe banii noştri. Păi, la 25 de ani de la “căderea comunismului”, Rusia se zbate într-un dramatic procent de creştini de vreo 43-44 %, dacă îi punem la socoteală şi pe catolici, plus Savatie Baştovoi…

Adevărul este că, de la 1917 încoace ruşii au devenit un neam stricat, probabil iremediabil. Şi asta se vede din modul criminal în care-şi “blagoslovesc” verii mai stupizi chiar şi decât ei, ucrainenii. De unde, de fapt, muscalii şi-au luat numele de ruşi. La fel de criminal i-au tratat şi pe fraţii noştri basarabeni, în urmă cu 23 de ani, în timpul războiului din Transnistria şi la fel şi în urmă cu 75 de ani, când, pe 28 iunie 1940, hoardele bolşevice s-au năpustit ca lăcustele asupra pământului sfânt al Basarabiei. Păcat că sfinţii lor nu îi ajută suficient ca să se lase de crime şi de invadarea de pământuri străine. Probabil trebuie să plătească pentru păcatele lor, executarea sau contribuirea directă la uciderea a circa 100.000.000 de oameni. Părerea mea este că nu or să se schimbe niciodată, decât poate în mai rău. E valabil si pentru unguri, mai ales când se încumetresc cu netrebnicii galiţieni. În acelaşi sens, o copertă despre “corectitudinea politică” ar trebui să-l portretizeze mai curând pe tovarăşul György Lukács, fondatorul Şcolii de la Frankfurt, muma corectitudinii politice, mentorul spiritual al gurului găştii Humanitas, Vladimir Ilici Tismăneanu, decât Statuia Libertăţii (cu sau fără voce). Ori, în lipsă de altceva, chiar mecla ta de slujnicuţă în casa la Monica Macovei şi, în timpul liber, lustragiu tuciuriu al pleşilor, patapievicilor, baconskyilor, lavricilor, boilor şi liichelelor, ahtiaţi cum îi ştim după co-rect-i-tu-di-ne, chiar şi politică.

Aşadar, când îi auziţi pe câte unii că înjură de mama focului America în numele a te miri ce, să vă amintiţi că la fel o fac agenţii Rusiei din Basarabia, înjurând România. Adică pe noi, românii, ortodocşi şi atât de toleranţi încât cred că, uneori, ar trebui să ne amintim motto-ul unei reviste din anii ’40: „Iar când la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”


Parintele Adrian Fageteanu: Cand veti auzi ca in Rusia s-a ales vreun Mitropolit ortodox sa-mi spuneti si mie… de ZiaristiOnlineTV

Octavian Goga despre Reţeaua Anti-Eminescu, de la Dobrogeanu Gherea la Pleşu, Patapievici, Liiceanu şi Manolescu – Pânze de păianjeni. Mustul care fierbe – PDF

“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.

Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.

Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?

Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…

Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.

Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”

Integral în Octavian GogaMustul_care fierbe – PDFPânze de păianjeni (Pag 139 – 149)

Citiţi şi: “Eminescu e părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră. Doina lui, cea mai categorică evanghelie politică a românismului”

Sigur că Patapievici şi Liiceanu ar trebui împuşcaţi. În cur cu sare! Nicolae Breban, transformat în Căpitanul Soare 2 de Ceata lui Piţigoi

Relatarea unei emisiuni de la Radu Tudor, de către Nicolae Breban, în plenul secţiei lui de la Academia Română, în care povestea doar de Patapievici şi atacurile acestuia la adresa poporului român, s-a transformat într-un “linşaj” de vrăjitoare, în care doar vrăjitoarele sunt reale, deşi dacă ne amuzăm cum dai într-unul şi strigă doi, ba chiar trei, nu poţi să nu-i asemuieşti cu Ceata lui Piţigoi. Este vorba, evident, de celebrele Vrajitoare din Eastberlin (Humanitas, 2007), Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, în ecranizare dâmboviţeană, cu doza specifică de auto-victimizare S&M, în care tartorul lor, Brucan, a luat-o puţin înainte, iar slujnicuţa de Paleologu le ţine oliţa. Vă daţi seama ce a ieşit de-aici: Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

Să-i dăm cuvântul noului “Căpitan Soare“, Nicolae Breban: “Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu”, a declarat Nicolae Breban. „Acolo nu a fost vorba deloc de Liiceanu, e o minciună ordinară”, a repetat Breban, afirmând răspicat că erau 30 de oameni de faţă. Afirmaţiile sale au fost întărite de şeful secţiei Filologie – LIteratură a Academiei Române.

Să n-o mai lungim. Dacă aş fi Breban, aş pune mâna pe o puşcă cu sare şi aş împuşca direct în cur toată Gaşca lui Piţigoi!

Vedeţi şi Bravo, Nicolae Breban! Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, pulverizaţi împreună cu patronii lor, Soros şi Băsescu. VIDEO

Info: “Disidentul” Patapievici a fost creat de Virgil Magureanu prin Plesu si “Capitanul Soare”. Fereastra Serviciilor Secrete

UPDATE: Nicolae Breban: Liiceanu vrea să justifice scabrozităţile lui Patapievici la adresa poporului român minţând cu neruşinare. COMUNICAT

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova