Posts Tagged ‘Profesorul Radu Ciuceanu’

Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani: Vă doresc tuturor să vă simțiți la fel de tineri cum mă simt eu. Și mai am o mare dorință, de fost deținut politic: să-mi văd camaradul de suferință, Starețul Gherasim Iscu de la Tismana, în sinaxar

La 90 de ani împliniți azi, Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic cu 15 ani de temniță grea și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, mai are o mare dorință: canonizarea camaradului său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana. “Părintele Gherasim Iscu a murit ca un martir. În plus, ceea ce nu se prea vorbește despre el este că starețul de la Tismana este de fapt omul care a salvat Tezaurul național de bolșevici. Banca Națională i-a cam ignorat pe adevărații autori ai salvării aurului României… NKVD-iștii care ne-au anchetat nu i-au iertat asta! Mai mult: el ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe generalul Carlaonț, pentru rezistența noastră armată. Apoi a suferit cumplit la Penitenciarele din Craiova, Aiud, Poarta Albă și Tg. Ocna, alături de Sfântul Închisorilor – cum i-a zis Nicu Steinhardt – Valeriu Gafencu și ceilalți tineri mărturisitori. Pentru că propăvăduia neclintit dreapta credință, pe Dumnezeul Iubirii. Nu se cunoaște cum s-ar cuveni jertfa lui supremă. Cu ultimele lui puteri a rugat să fie dus pe priciul celui care îl torturase, la rândul lui suferind. L-a spovedit și l-a împărtășit mărturisindu-i dragostea și iertarea sa și primindu-i pocăința și salvându-i sufletul. În aceeași noapte – de Crăciun! – au murit amândoi. “Cred s-au dus în Rai ținându-se de mână”, a scris Richard Wurmbrand. Are toate meritele pentru a intra în Calendarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Române și am inițiat deja demersurile pentru acest lucru pe care sper să-l văd împlinit cât mai sunt pe aici cu voi. Altfel, vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.”

Profesorul Radu Ciuceanu, recent decorat de Patriarhul României, a fost sărbătorit azi printr-un Te Deum la Sfânta Mănăstire Radu Vodă. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani!

Victor Roncea

Vă recomand mai multe articole despre Profesorul Radu Ciuceanu, aici, cât și interviul: “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Profesorul Radu Ciuceanu, 88 de ani, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa. Discurs impresionant al Directorului INST, fost deţinut politic 16 ani – VIDEO

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu, la 88 de ani! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Prof Radu Ciuceanu la 88 de aniIstoricul şi directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Radu Ciuceanu, a împlinit, azi, 88 de ani. Profesoprul a oferit, într-un interviu pentru Mediafax, o perspectivă asupra României de azi, exprimând ce pot învăţa tinerii din experienţa şi suferinţa predecesorilor.

EXCLUSIV – Interviu Radu Ciuceanu: “Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi! ”

de Andreea Diocheteanu

Fost deţinut politic în perioada comunistă, profesorul Radu Ciuceanu se află la vârsta senectuţii, într-un moment al vieţii în care poate privi cu seninătate în urmă, dincolo de clipele de suferinţă şi de drama închisorii în care a stat 15 ani pentru opoziţia şi rezistenţa faţă de instalarea regimului comunist în România. Activitatea lui Radu Ciuceanu în INST nu vizează trecutul, ci prezentul, întrucât, după cuvintele acestuia, „suntem şoimii unui institut de monitorizare a istoriei prezente.”

În interviul acordat MEDIAFAX, Radu Ciuceanu a evocat şi ziua eliberării sale din închisoare, acesta fiind încarcerat în cele mai punitive carcere ale acelor timpuri: Craiova, Piteşti, Jilava, Gherla şi altele, exprimând că a avut puterea să reziste compromisurilor, fiind eliberat la termen: „Eu nu am fost eliberat din milă, ci am ieşit la zi. 15 ani bătuţi pe muchie în temniţă, apoi doi ani de zile, nu am putut munci. Cu alte cuvinte, nu am avut dreptul să trăiesc.”

Ieşind din detenţie şi intrând într-o altă carceră, regimul comunist de după anul 1963, Radu Ciuceanu a fost emoţionat de căldura şi apropierea oamenilor, solidari şi fraţi de suferinţă: „Zeci de oameni, aflând că sunt fost deţinut politic, au venit să mă întrebe de fraţi, de surori, de părinţi, de copii. Unul dintre ei m-a întrebat dacă merg ca un învins. I-am răspuns că da, apoi mi-a spus să mă uit la ce e în spatele meu. După mine era un convoi întreg.”

Pe de altă parte, istoricul şi-a exprimat şi părerea despre procesele tardive ale torţionarilor, declarând că „sunt necesare”, arătând, totodată, şi ce efect au acestea asupra poporului român.

Mai mult, Ciuceanu a vorbit şi despre părerea pe care o are despre România de astăzi şi diferenţele dintre tineretul generaţiei actuale şi tinerimea din generaţia sa, punctând că: „Orice vârstă îşi are capacitatea de seducţie.” Acesta le-a recomandat tinerilor de acum să nu refuze dialogul şi sfaturile celor în etate: „să se polarizeze. Să încerce să capete cât de cât un strat, pe lângă cineva, cu ceva.”

Nu în ultimul rând, Radu Ciuceanu şi-a îndreptat gândurile şi către ţară şi către români: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter. Asta e ceea ce doresc eu ţării: oameni care să ştie că sunt responsabili. O dată în faţa familiilor şi o dată în faţa celor care au datoria, dreptul şi demnitatea de a cere celorlalţi ce au făcut.”, a declarat istoricul.

Prezentăm interviul integral acordat de profesorul Radu Ciuceanu agenţiei MEDIAFAX, via MĂRTURISITORII, de unde provine şi fotografia de mai jos, obţinută din Arhiva CNSAS

Parintele martir Gherasim Iscu - staret Tismana, col Petre Grigorescu si Radu Ciuceanu la reconstituirea Securitatii 1948 - CNSAS - Marturistorii Ro via Roncea Ro

Parintele Justin Parvu: “La noi nu a existat holocaust!”. Maica Ecaterina Fermo despre atacul la Valeriu Gafencu: “Alexandru Florian nu face cinste numelui de evreu”. Monahul Filotheu: “Lasati-ne Sfintii Inchisorilor in pace!”. VIDEO RONCEA RO


Ziua Parintelui Justin Parvu cu maicile, calugarii si pelerinii, de ziua Sfintiei sale, la Petru Voda de ZiaristiOnlineTV

Mai multe fotografii la Cristina Nichitus Roncea: De ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

Parintele Justin Parvu de Ziua Sfintiei Sale 10 Februarie 2013 cu Victor Roncea Foto Cristina Nichitus Roncea

Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice,  in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.

“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.

“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba

Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.

Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.

Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.

Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”

Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!

Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.

“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.

Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?

In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”

PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…


Parintele Justin: La noi nu a existat holocaust! Ziua Parintelui 2013 de ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Nu va bucurati ca a murit Stalin! by ZiaristiOnlineTV


Parintele Justin – Martirii ca Valeriu Gafencu prin rugaciunile oamenilor. by ZiaristiOnlineTV


Maica Ecaterina despre evrei, legionari si Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu de ZiaristiOnlineTV


Monahul Filotheu despre Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: Un om al Bisericii nu poate fi extremist de ZiaristiOnlineTV

O dezbatere necesara: Parintele Justin, Petru Voda, Miscarea Legionara si Romania. Ziaristi la Portile Raiului

Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.

Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):

Moarte borfasului legionar Justin Pârvu !!! (Andrei) 21/02/2011 16:06
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.

(more…)

Profesorul Radu Ciuceanu, Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Un discurs impresionat: O idee cât o viaţă. Gânduri ale temniţei

Prof Radu Ciuceanu - Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta - 5.03.2013Profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic in temnitele bolsevice timp de 15 ani (1948-1963), membru al Miscarii Nationale de Rezistenta – postura din care a solicitat Patriarhiei Romane canonizarea “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a staretului Gherasim Iscu, monah alaturi de care a fost arestat si inchis –, om politic, istoric si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), a sustinut, ieri, in cadrul unei ceremonii speciale, discursul de receptie la conferirea calitatii de Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania (AOS). Profesorii Vasile Candea si Ioan Scurtu au sustinut laudatio pentru distinsul lor coleg, in prezenta mai multor membri ai Academiei Romane, a colegilor istorici, scriitori si oameni de stiinta. Portalul Ziaristi Online are onoarea sa va prezinte impresionantul discurs al Profesorului Radu Ciuceanu:

Profesorul Radu Ciuceanu - Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta - 5.03.2013

O idee cât o viaţă

Aş zice eu, fără să exagerez, că îmi este mai la îndemână să vorbesc, ba chiar să scriu, despre alţii decât despre mine însumi. Există chiar o explicaţie logică la această afirmaţie: când faci sau refaci biografia unui semen, dincolo de reperele generale – epocă, societate, operă, atunci când e cazul – partea reziduală, ca să zic aşa, dar care în fond este hotărâtoare şi definitorie în viaţa unui om, o prinzi sau o cuprinzi prin gesturi, fapte, atitudini, mărturisiri şi declaraţii. Ele sunt cele care prin amănuntul lor definesc, disting şi despart persoanele de personalităţi.

Când ai ponosul să-ţi declari, sau şi mai grav, să-ţi scrii, propria biografie, cârceii se instalează imediat şi în primul rând, îţi apare evidenţa deja selecţionată de memorie a copilăriei, a adolescenţei, cu alte cuvinte, a intrării în viaţă, cu părinţii care te-au odrăslit, cu dascălii care te-au învăţat, cu preoţii care te-au cuminecat, într-un registru de amintiri unde nimic nu mai poate fi nici adăugat, nici schimbat. Pe urmă, valurile existenţei te înhaţă şi memoria dă rateuri.

Când l-ai văzut pe Carol al II-lea în 1939 cu chiveră de grănicer la fereastra vagonului regal, cum ţi s-a părut?

Dar pe Mareşalul Antonescu, când v-a trecut în revistă pe elevii colegiului „Carol” din Craiova. În ce vară a fost?

Cum a fost ziua şi câte zeci de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Prefecturii sau pe acoperisurile caselor din jur?

Poate este important să-ţi mai aduci aminte cine era înaintea lui cu un pas, pe care Antonescu îl respecta. Dar de primul bombardament american din 4 aprilie îţi mai aduci aminte? Când se întunecase cerul de numărul păsărilor aducătoare de moarte?

Sau atunci când ţi-au ieşit lacrimile şuvoi în seara zilei de 23 august la auzul Proclamaţiei către ţară rostită de Mihai Rex?

Sau cum arătau aşa-zişii muncitori de la Malaxa, aduşi cu camioanele de la Bucureşti şi care au luat cu asalt prefectura în ziua de 5 martie 1945?

Sau cum l-am bombardat cu legume stricate pe Petru Groza  în mijlocul Craiovei pe 1 iunie 1946?

Şi cum am luat-o la fugă strecurându-mă printre poliţişti…

Şi firul continuă cu aderarea mea la MNRO, cu prima invitaţie de a participa în faţa Comitetului militar al organizaţiei, cu primul expozeu, cu primele concluzii apreciative ale generalului Carlaonţ.

Şi anii vor curge pe văile Carpaţilor meridionali, prin Gârdomanu, Rădochiasa, Godeanu, Muraru şi Ţarcu şi alte văi şi vârfuri golaşe de peste 2500  de metri ale Retezatului Mare sau Mic, adunându-se în acea noapte fatidică, când, întorcându-mă dintr-un raid pe muntele Cozia, am ajuns acasă şi am simţit ţeava pistolului băgată în burtă. Şi amintirile vin în cascadă: anchetă dură cu dezlipirea tălpilor bocancilor de munte sau miros de carne arsă, cu ancheta NKVD şi tot cortegiul de chinuri care a precedat un proces şi o condamnare lungă cât o culme de jepi către creasta Pelegii sau Bucura.

Şi pe urmă, în etape scurte sau lungi, pereghezele prin universităţi de faimă: Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Târgşor Gherla, Aiud, Poarta Albă şi Dej, toate devorându-mi tinereţea, visurile şi speranţele, lăsând loc pentru o credinţă nestrămutată în Hristos şi o infinită înţelegere pentru oameni şi slăbiciunile lor.

M-am eliberat fără să capăt de milă nici măcar o zi şi am refuzat orice fel de compromis care să-mi scadă suferinţa şi crezul.

Am ieşit pe porţile iadului purtând o dublă înfrângere: prima, cea mai cumplită, o simţeam cu fiece pas ce-l făceam în închisoarea cea mare a României comuniste; a doua, în plan secund, eşecul costisitor în vieţi al MNRO-ului.

În anii ce au urmat până în Vinerea Mare din 1989, treptele s-au aşezat încetul cu încetul şi, cu ajutorul celor care mă înconjurau, mi-am adus aminte de cuvintele părintelui meu: „În istorie nu mori niciodată, dacă ai lăsat ceva pe propria ta cheltuială”, iar el pentru mine a fost primul exemplu.

El mi-a împrumutat faptele pe care destinul le-a forjat într-o idee-forţă: Să-ţi iubeşti ţara până în ultima clipă!

Angajarea mea în revoluţie a fost un act reflex: pornisem de mult timp pe drumul, care mi se părea acum drept şi sigur, al libertăţii şi demnităţii în ţara noastră.

Am realizat fără zăbavă, împreună cu alţi camarazi de luptă, un front recunoscut al foştilor deţinuţi politici. Din păcate, miasmele politicianismului nou-născut ne-au întors de pe drumul unei recunoaşteri şi recunoştinţe legitime.

Anii de tranzit de la un comunism intolerant la un capitalism travestit în democraţie şi toleranţă, mi-au dat măsura unui destin incert şi a unor personalităţi care întârziau să se afirme.

Cu tristeţe constat că în suprema instituţie a României, Parlamentul, uitarea şi indiferenţa s-au făcut pereche, cufundând trecutul într-o „confortabilă” filă a istoriei, iar impostura discursului politic, indiferent de unde se aude, afundă şi mai mult speranţele luptătorilor de atunci, într-o ţară care să merite memoria, puţin scrisă, a celor pieriţi din codrii Babadagului până în obcinile Bucovinei.

Astăzi, suferinţa de atunci a devenit o povară iar recunoaşterea ei un efort inutil.

Tot azi incompetenţa, incultura şi îmbogăţirea cât mai grabnică sunt cele dintâi viruţii ale perioadei postcomuniste şi temelia noii societăţii, şi ne apropiem de clipa când vom putea spune fără să roşim ca în timpul bolşevicilor versurile lui Sergiu Mandinescu închinate : Acolo pe văzduh călcai, la noroi te închinai.

În încheiere, mi-aş permite să rememorez câteva gânduri ale temniţei:

Viaţa nu o capeţi, ci o dobândeşti .

Cinsteşte-ţi duşmanul pentru că el te cunoaşte poate cel mai bine.

Numără banul numai la lumina zilei, noaptea, sclipeşte şi te fură.

Adevărul îl găseşti întotdeauna ascunsă în pivniţă şi dreptatea în pod.

Dacă vrei să citeşti în sufletul celui care îţi stă în faţă, priveşte-l în ochi. (pr. oriental)

Nu aştepta bătrâneţea pentru a ajunge înţelept.

Cel mai bun testament al tău sunt gândurile de bine pe care nu le-ai putut înfăptui.

 Şi, în fine, iertarea este cel mai copleşitor dar al Divinităţii şi paşaportul Raiului.

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Mihai Sindile / AOS

Profesorul Radu Ciuceanu INST - Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta - 5.03.2013

Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic: Masura impotriva lui Valeriu Gafencu este un act de ura, dictatorial, care nesocoteste vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna. 61 de ani de la moartea Sfantului Inchisorilor


Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu de ZiaristiOnlineTV

Valeriu Gafencu - Safntul Inchisorilor - si familia sa martirica - Ziaristi OnlineValeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura”, a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor inclusiv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.

“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!),  este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.

Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea

Cititi si: Parintele Justin despre cazul atacului la Sfantul Inchisorilor: “Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui”. Parintele Filotheu prezinta pozitia Manastirii Petru Voda. VIDEO

Doamna Aspazia Otel Petrescu - Feb 2013 - Foto Cristina Nichitus Roncea
Despre Doamna Aspazia, care a implinit recent 89 de ani:

Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”

„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu  (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp de 14 ani – prietena şi colega  mea de liceu.

(more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova