Posts Tagged ‘Profitorul tuturor regimurilor’

O biciusca pentru intelectualii sado-masochisti de sub Andrei Plesu. Fisa de cadre a “anticomunistului” “de cand se stie” el. DOCUMENT CC al PCR vs INDUSTRIA MINCIUNII GDS. PLUS: Fisa DIE a fostei directoare ICR Catrinel Plesu

Plesu, pe post de pitic de gradina in curtea lui Vintu

Plesu, pe post de pitic de gradina in curtea lui Vintu (Banii n-au miros. Dar gust au? 🙂 )

Nu stiu ce i-a facut Gadea lui Plesu, ca nu ma mai uit la televizor de ceva vreme. Nu stiu ce i-a facut lui dar cred ca intelectualilor poporului le-a placut. Pentru ca Apelul numarul 1.537.291 al GDS-ului lui Plesu si Brucan se incheie cu: “Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi.”. Deci le place. Kinky! Inseamna ca mai vor! Basca ca incepe in stil proletar cu “oamenii muncii intelectualii de la sate si orase” (asta e de la mine)  “am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă” (asta e de la ei). Am aflat in schimb, pe aceeasi tema, de la emulutul lui, Mihaita Neamtu, o chestie de m-am stricat de ras. Nu va mai consum timpul. Documentul, care contine si citatul lui Mihaita, pentru posteritate, spune totul. Chiar nu le e rusine? NU! 🙂

UPDATE: Vreau sa dau in judecata Antena 3 pentru plagiat! Pentru ca am inteles ca Mihai Gadea a spus despre distinsul tovaras A. Plesu ca a fost “sluga tuturor regimurilor”. Or asta am scris eu despre Liicheanu aka Liigheanu, intr-un editorial care mi-a atras furia sado-masochistilor de pretutindeni (si un proces, cu o pretentie-record de despagubire “morala”: parca 300.000 de roni). Se numea “Profitorul tuturor regimurilor“! Plagiat, clar! Gadea, scoate banii! 🙂

In plus, sesizez o inadvertenta in protestul intelectualilor LGBTQIAKS&M. Cica Gadea l-ar fi acuzat pe Plesu ca “ar fi fost o “sluga” a tuturor regimurilor de dupa 1989″. Wrong! Asa cum am spus si eu: a tuturor regimurilor si punct. Recte, ca tot e rector, mai ales a celui de dinainte de 1989. Ca altfel cum ar fi facut ture la Heidelberg (de doua ori) si si-ar fi petrecut revelionul la Paris cu toata familia, incluisv masinuta din dotare? Pai cum? Uite-asa, ca conferentiar la… SECURITATE! Pe bune! 🙂

PS: Pe blogul sau, http://andrei-plesu.blogspot.ro/, reputatul eseist produce noi dovezi privind colaborarea sa cu regimul comunist si securistii din dotare! Vasile Malureanu stie de ce! 🙂

PS 2 (ultimul): Daca Plesu a fost “anticomunist” de cand se stie, sotia sa, Catrinel, a fost, la fel, antiDIEista de cand se stie? (un exemplu mai jos) 🙂 🙂 🙂

PPS (chiar ultimul): Multumim pentru lista! 🙂

Andrei-Plesu-Comunist-de-frunte-al-PCR-Fisa-de-Cadre-CC al PCR-Arhiva-Roncea-Ro-Ziaristi-Online

“Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.” – Guess Who?

CNSAS Nota de Constatare a Directiei Juridice in cazul Catrinel Plesu - DIE - ICR 2 Ziaristi OnlineIntegral aici:

Dovezile colaborarii cu Securitatea a directoarei ICR Catrinel PLESU, alias “MARIA”, alias “LENA”. Nota de Constatare a Directiei de Investigatii a CNSAS. In atentia doamnei Herta Muller si a opiniei publice “din tara si strainatate”. DOC 

Andrei Marga despre Plesu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”. Victor Roncea, despre Liiceanu: “un profitor al tuturor regimurilor” (afirmatie din ziarul ZIUA obiect al unui proces sub acuza de “delict de presa”). Presedintele ICR poate deveni martor in Procesul Liicheanu

Ciao-Andrei-Plesu-Liiceanu-Patapievici-si-Amanta-de-la-Dilema-vs-sotia-CatrinelPresedintele ICR, Andrei Marga, imi face onoarea sa ii transfere lui Andrei Plesu o “calitate “pe care eu i-o atribuisem colegului sau de loja prezidentiala, Gabrigel Liicheanu, respectiv aceea de “profitor al tuturor regimurilor”, afirmatie care mi-a atras un rusinos proces sub acuza de “delict de presa”  :). Ma bucur ca acum pot sa-l chem pe domnul Andrei Marga la proces, ca martor, pentru a-mi confirma afirmatia cu date din Raportul Curtii de Conturi privind Jaful de la ICR. Vedeti si Liiceanu vrea “sa puna batista pe tambal” in procesul contra lui Rosca, Spanu si Roncea. S-a intors la lautarit? »

Andrei Marga despre Pleșu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”

Președintele Institutului Cultural Român Andrei Marga îl critică în termeni duri într-un comunicat de presă pe Andrei Pleșu, pe care nu se sfiiește să-l numească „un frustrat în fața istoriei” și „un favorit al fiecărui regim care a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă”. „L-am tratat mereu pe Andrei Pleșu cu un amestec de colegialitate și condescendență. Fiind împreună în Guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curții, Andrei Pleșu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu și promițător în țară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristiana Anghel, Ioan Ghișe, Petre Roman sunt, de asemenea, țintele sale. Nu merită să comentez sfătoșeniile unui frustrat în fața istoriei. Cu toate acestea, fac cinci mențiuni”, scrie președintele ICR. Redăm cele cinci „mențiuni” făcute de Marga: „În primul rând,  nu există nicio probă pentru susținerile sale în ceea ce mă privește. Eu nu am fost servitorul unei curți ce va sfârși într-o detestare generală. Eu nu am discutat niciodată despre modele în politică și nici nu am turnat vreodată pe cineva. Acum observ – cum, de altfel, bănuiam – că Andrei Pleșu și învățăceii săi nu par străini de dosariada menită să-i compromită pe intelectuali, de la Adrian Marino încoace, precum și pe cei care mai pun în mișcare lucrurile. Pe scurt, Andrei Pleșu vorbește fără probe, ceea ce, în condiții normale, ruinează un moralist. În al doilea rând, Andrei Pleșu a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă. Îmi pare rău că trebuie să o spun, căci fiecare luptă pentru recunoaștere. Poți avea însă o conștiință curată câtă vreme tu nu ai promovat decât ca favorit al oricărui regim? Las răspunsul în seama fiecăruia. În al treilea rând, Andrei Pleșu se opintește să discute situația României care, precum în orice țară europeană, depinde de politică. Andrei Pleșu vrea imposibilul: să ne convingă de faptul că el nu face politică, atacând politica schimbării unui regim. I-aș spune direct că greșește, căci nu se pot păcăli la infinit oamenii cu un discurs pretins „apolitic”, într-o situație evident dependentă de politică. Aproape toate textele sale acre conțin această ipocrizie: înlocuirea discuției politice propriu-zise cu considerații laxe, moral-estetice, despre orice. În al patrulea rând, Andrei Pleșu, grație unor împrejurări pe care nu le discut aici, întâmpină puține critici și alternative cunoscute de public la discursul său. El este tratat cu complezență pentru că este mereu simpatic, cum își dorește. În fapt, ce propune Andrei Pleșu? Efectiv nimic. Având respect pentru șarmul său de cafenea, nu pot să nu reiau o maximă: „toate florile să înflorească”. Adaug însă că de aici nu rezultă că toate fructele sunt bune. În al cincilea rând, venind din provincie, nu știam de organizarea în haită decât la lupi. Îmi pare rău să o regăsesc la unii concetățeni, care participă la încercări de sfâșiere comandate. Nu mi-e teamă. Sunt doar dezamăgit”. În final, Andrei Marga promite „să revină dacă va fi cazul”, și conchide că într-o perioadă în care România are nevoie de reconstrucție, Andrei Pleșu se face că nu vede preferând să rămână „ochiul vigilent al curții”.

Sursa: A.M.PRESS

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost, intotdeauna, un profitor al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: http://liiceanu.blogspot.com/

Cititi si: Memoriabilul “Liicheanu” al lui Ion Spanu, “Oculta”, de Sorin Rosca Stanescu si “Intelectualii rosii manipuleaza Romania” plus “Profitorul tuturor regimurilor”, de Victor Roncea. “Capete de acuzare” in procesul Liicheanu si al mafiei GDS patronate de Basescu cu spunentii ei, Macovei, Tismaneanu, Patapievici, Ungureanu

Noutati in Procesul Liicheanu

Proces Roncea Spanu Rosca Ziua Liiceanu Liicheanu

Azi am avut un termen in Procesul Liicheanu – numele cu care va ramane in istorie. Sunt noutati interesante, livrate via Casa de Avocatura Valeriu Stoica & Compania de spalat cadavre publice. Dar ii las exclusivitatea prezentarii lor colegului meu acuzat de Militia Gandirii Humanitas, faimosul Ion Spanu, care le va detalia maine, in Cotidianul. Pana atunci, va ofer un Remember al delictelor de opinie de care ne facem vinovati, conform marelui plagiator pus sa umble cu “Cercul” de Iliescu-KGB, GabriGel Liigheanu 🙂 :

Memoriabilul “Liicheanu” al lui Ion Spanu, “Oculta”, de Sorin Rosca Stanescu si “Intelectualii rosii manipuleaza Romania” plus “Profitorul tuturor regimurilor”, de Victor Roncea. “Capete de acuzare” in procesul Liicheanu si al mafiei GDS patronate de Basescu cu spunentii ei, Macovei, Tismaneanu, Patapievici, Ungureanu

Mihai Eminescu: Pentru libertatea presei. “Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută”

Mihai-Eminescu-Omagiu-1909-Corneliu Botez reeditat de Nae Georgescu si Victor Roncea la Editura SemneCurajosul ziarist Ion Spanu, colegul meu de proces cu Gabriel Liiceanu in Cazul Liicheanu Profitorul tuturor regimurilor, Oculta si Intelectualii rosii (termen pe 20 februarie a.c.) face un pustiu de bine necunoscatorilor presei din Romania si republica un articol antologic al parintelui jurnalismului roman de atitudine, marele gazetar si ganditor national Mihai Eminescu. Este vorba chiar de ultimul sau articol din “Timpul”, scris inainte de a fi arestat si transformat in primul ziarist roman detinut politic  si tratat psihiatric ca forma de eliminare a sa din viata publica.
Mihai Eminescu:  Pentru libertatea presei

Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Eminescu Timpul 28 iunie 1883 Ultimul Articol Pentru Libertatea Presei

Ziarul „Timpul”, din 29 iunie 1883, cu ultimul articol publicat de Eminescu despre libertatea presei. Foto: Roncea.ro

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei bine, care ar fi fost acelea ?

Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.

Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.

Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.

(Timpul, Buc. 8 (1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. S)

Sublinirile ii aparţin jurnalistului Ion Spânu / Cotidianul

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova