Posts Tagged ‘Propaganda homosexuala’

Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric

Revista-22 cu Plesu si Macovei pe prima paginaO alăturare de nume ciudată? Nici pe departe!  Haideţi să developăm filmul:

Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.

Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.

Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.

Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.

Mergem mai departe?

Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a  fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.

Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14  – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.

Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.

Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.

Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.

Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.

Cam atât am avut de spus.

 

Note:

1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert; Activenews din 12.09.2014.

Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .

2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996

3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…

4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:

  • “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
  • “…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;

De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:

  • “In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”

5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…

În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bi­ne condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să con­so­lideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anes­tezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Bi­blie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.

6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.

7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013

8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III

9. Wikipedia despre Leonte Rautu (Lev Oigenstein)

10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013

11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia

12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014

13. “Votez. Votez PNR!”, de Claudiu Târziu, De ce susţin Noua Republică şi articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…)  În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011

14. Postarea “De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”, pe blogul Rost şi pe blogul Claudiu Târziu, 10.05.2014

15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012

16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul

17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008”BadPolitics, 10.10.2012

18. “Falsa elegie despre Eminescu” o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007;  “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009

19.  Răzvan Codrescu:  “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)

Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:

“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !

Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”.

N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.

20. http://c-tarziu.blogspot.ro/search/label/Dan%20Puric

21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI

Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.  La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013

22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂

23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)

24. Despre Călin Georgescu pe site-ul Clubului de la Roma: http://www.clubofrome.org/?p=748

 

Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei cu Radu Tudor, despre mineriada din iunie ’90, şi Victor Roncea, despre “dreapta” din PE: “Rămân alături de asociaţia ACCEPT şi comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali şi trisexuali”


Sursa Video: Sinteza zilei: Monica Macovei, procuror anchetator la mineriada din iunie 1990
Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990

Posted by Radu Tudor on July 8th, 2014

Am vorbit de-a lungul timpului despre trecutul de procuror comunist al Monicai Macovei, astazi autodefinita drept mare anticomunista.

Am spus si faptul ca Macovei a fost procuror anchetator la mineriada din Iunie 1990, momentul producerii unor imense abuzuri asupra unor oameni nevinovati din partea autoritatilor din acea vreme.

monica-macovei-noua-republica

Iata azi un document publicat de jurnalistul Victor Roncea pe blogul sau, www.roncea.ro.

Informatiile, din dosarul fostului ministru de interne Mihai Chitac, sunt explozive. Din document reiese ca Macovei a fost in unitatea ororilor de la Magurele, unde autoritatile au dus cu forta, in stare de arest, sute de protestatari din Piata Universitatii. Mai mult decit acest fapt grav, procurorul Macovei spunea ca la Magurele totul era bun si frumos, desi marturiile celor batuti si amenintati sunt numeroase si impresionante.

INTRERUPEM RELATAREA DIN MOTIVE DE…
CENZURA

[CENZURAT] Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).

pag 1 Macovei

Exploziv pag 2 Macovei

Adenda mea, VR:

PPE-ista Monica Macovei si Homosexualii Accept

Cititi si: George Ursu, noul colaborator Ziaristi Online, relevă caracteristicile uzurpării religioase prin propaganda făţiş anticreştină. ESEU/ANALIZĂ »

Vedeti si: Poate aţi uitat cine este Monica Macovei – de Eduard O. Ohanesian

ASTA E! MERGEM MAI DEPARTE! LA CEDO!

Ce partide cu candidati anticrestini si antiromani NU trebuie sa fie votate de romanii informati: PSD, PNL, PDL, PMP, Forta Civica si Noua Republica. Explicatiile, pe capete, aici. Cine voteaza cu ele sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

Musca Elena Udrea si Musca Cristi PredaNu este, cred, cazul sa intru in foarte multe detalii. O sa dau doar cateva exemple, arhisuficiente, consider eu. Este interesant de observat cum “Europa” in numele careia diversi agenti paraziti din “societatea civila” au reusit sa impuna in Romania harababura votului uninominal, atunci cand e vorba de Parlamentul ei are grija ca alegerile sa se faca, disciplinat, pe liste. In felul acesta chiar nu mai putem cerne cele doua trei boabe de grau din sacul cu neghina. Daca pe listele partidelor de mai jos se afla si persoane onorabile, este vina lor ca au ajuns intr-o astfel de companie. In plus, cand intri in troaca, ori devii porc ori te mananca porcii. Asadar, din punctul meu de vedere, oricine voteaza cu aceste partide de mai jos ori este un biet roman neinformat si manipulat ori este un ticalos care face parte din masinaria antiromaneasca ori este pur si simplu cretin, ca sa-l citez pe Tutea. Iata partidele care trebuie sanctionate sever si cateva din motivele pentru care nu trebuie votate cu nici un chip si pentru care trebuie sa veghem si pentru apropiatii nostri, ca nu cumva sa li se usuce mana, sau altceva, dupa vot:

Musca Victor PontaPSD (implicit si PC si UNPR): “USD” a facut cel mai ticalos pact din ultimii 24 de ani cu UDMR, formatiune extremista, antiromanesca, separatista, adusa de altfel pe scena politica chiar de fondatorul FSN/PSD, Ion Iliescu. Concret, prin intelegerea PSD-UDMR care sta la baza actualei coalitii de guvernare se merge pe calea autonomiei “Tinutului Secuiesc” cu pasi din ce in ce mai mari. In plus, Daciana Sarbu Ponta, sotia sefului PSD, are mari sanse ca dupa alegerile prezidentiale sa devina o a doua Elena Ceausescu. Cel putin pe imensele bannere PSD cei doi au intrecut deja cuplul Ceausescu. Cu toate acestea, este evident ca PSD ar putea sa se ridice la circa 40% in alegerile europarlamentare, ceea ce va da doar posibilitatea umflarii si mai mari a broscoiului Victor Ponta si, pe cale de consecinta, a lipitoarei Kelemen Hunor. Asadar, cine voteaza PSD sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

MUsca Renate Weber PNLPNL: Este suficient sa atrag atentia ca pe lista PNL pentru europarlamentare se afla Renate Weber, fosta presedinta a Fundatiei Soros si consiliera a presedintelui Traian Basescu, una dintre cele mai nocive personaje din Romania. Renate Weber a militat, constant, in toata carierea ei de agent anti-Romania impotriva natiunii romane si a ortodoxiei, sustinand “conservator” eliminarea religiei si a icoanelor din scoli, casatoriile intre homosexuali, adoptia de copii de catre cuplurile homosexuale, “educatia sexuala” in gimnaziu, legislatia pro-avort, exacerbarea “drepturilor” tiganilor si ale ungurilor si, in acelasi timp, promovand conceptul stalinist de “etnie si limba moldoveneasca. Acum vor sa ni-l mai bage si pe infractorul Iohannis pe gat ca “catindatul dreptei” dupa metoda rocadei Basescu-Stolojan. Cu ce l-or fi prins, pana la urma, pe lipoveanul de serviciu? Concluzie: Cine voteaza PNL sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

Musca Monica MacoveiPDL: Primii trei candidati de pe lista PDL, Macovei, Stolojan si Ungureanu (varianta Traian) sunt niste agenti verosi anti-Romania. Ii las pe pestisorii din plasa Securitatii Stolojan si Ungureanu deoparte, pentru ca o avem pe Conchita Wurst cu barba rasa (ca sa-l plagiez pe Mihai Tociu) in capul listei. Sinistra procuroare comunista resapata, Monica Macovei, tovarasa de agentura si misiune a Renatei Weber, de langa care mai lipseste doar a treia greata, Alina Mungiu, este, de asemenea, una dintre cele mai ticaloase agente anti-Romania din cele bagate in politica, ca un blestem pe capul intregii tari, cu mana inca neuscata a lui Traian Basescu. Anti-crestina, in special anti-ortodoxa,  anti-romanca, filo-homosexuala, filo-maghiara. Intr-un cuvant: o bolsevica! Vopsita (si rasa)! Nu m-ar mira ca dupa alegeri sa se pupe din nou cu Basescu bot in bot. In plus: vamesul Blaga – sa nu uitati niciodata -, este cel care impreuna cu fariseul Basescu, acesta din urma prin interpusi si prin analize sorosiste “stiintifice” girate de Administratia Prezidentiala (sef Comisie Marian Preda – actualul sef al Fund. PMP), a sustinut consumul “drogurilor usoare” si introducerea etnobotanicelor pe piata din Romania cat “legalizarea prostitutiei” (!). De prisos sa spunem cine avea deja retelele de “magazine de vise” si de bordeluri. Desigur, pentru ziaristii cu gura mare de pe centura presei, Blaga si mafiotii lui sunt ca votca pe paine… care se reduce, inteleg, la firimituri aruncate pe sub masa… Cine voteaza PDL sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

Cristian PredaPMP: In capul la lista PMP, scos din eprubetele lui Andrei Plesu cu aceeasi mana inca neuscata a nefericitului Traian Basescu, a fost instalat hidrocefalul Cristian Preda, secondat de un baietel care poarta numele BMW-ului lui Liiceanu, Siegfried. Mai departe nu mai are nici o importanta cine se afla pe lista decat, poate ca amuzament, sa-l amintim pe Teodor Anatol Baconschi, teologul din Jacuzzi, care a avut numai “performante” ca politician, in alegerile de la Iasi, cu cateva miute de voturi sau cand a fost usuit din PDL, cu stampila esuat ca “brandul” la mal. In plus, la fel ca si creatorul lui, Andrei Plesu, ca ministru de Externe a primit spaga mascata prin sponsorizari de la o fundatie a statului german, chestiune neobservata de DNA sau ANI, ca sa nu mai zic de SIE sau SRI, la capitolul grav conflict de interese si tentativa (reusita) de influentare a unui membru al executivului de catre o entitate straina.

Este de subliniat insa, inainte de a ne ocupa de “alesul” lui Basescu, strategia murdara pe care a ales-o ayatollahul PMP, de a se baza la aceste alegeri pe voturile tiganilor – prin intelegeri oculte – si, in acelasi timp, pe voturile basarabenilor, printr-o sinistra propaganda mincinoasa. Cat de ticalos este sa introduci in Parlamentul European, prin mainile bietilor si naivilor basarabeni, un individ care l-a spurcat pe cel mai mare aparator al Basarabiei romane: Mihai Eminescu!?

Mani Pulite - Cristi Preda si Monica Macovei la Primarie - Cu toate pulitele susFost propagandist PCR si fost consilier al lui Emil Constantinescu si Traian Basescu, “anticomunistul” Cristian Preda face parte din aceeasi retea Soros-GDS cu actualii agenti antiromani sub acoperire de politicieni Renate Weber, Monica Macovei, Teodor Baconschi, Mihai Razvan Ungureanu si Mihaita Neamtu (plus Paleologu, Voinescu-Cotoi, Papahagi, ejudem farinae-sic) Este suficient sa amintesc cum, in timp ce consilierul lui Voronin, Vasile Stati, “parintele limbii moldovenesti”, il injura pe Eminescu la Chisinau, afirmand ca este “invaluit de stupefiante politicianiste, sovine (sic!), de cele mai multe ori cade in pacatul deformarii istoriei, de pilda, atunci cand trateaza independenta inchipuita a Valahiei la 1875 (sic!), divagatiile sale privind toponimul Basarabia”, la Bucuresti, consilierul lui Basescu, Cristi Preda, in tandem cu Stati, il injura pe Eminescu cu acelasi  nesat, in paginile “Dilemei” lui Plesu. Iata care sunt considerentele lui Cristian Preda despre “Romanul Absolut”, cum l-a numit Tutea, “Omul deplin al culturii romanesti”, cum a afirmat Noica, “Expresia integrala a sufletului romanesc”, cum l-a definit Iorga: “Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real. (…) De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti”, scrie Cristian Preda, incheind apoi, pe masurile date de magistrii sai: “De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. In acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului. Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect”. Alte detalii, aici. Cat despre parasuta straina sub care defileaza “alesii” lui Plesu si Basescu, ma gandesc ca, urcata prea sus in copac, a vrut sa-i dea peste nas partenerului ei de viata politica. Ce si-a zis? “Daca porcul nu zboara, eu pooooot…” …fleosc!

UPDATE: Ultima declaratie “conservatoare” a personajului “de dreapta” Cristi Preda: “Sunt pro-avort! Nu am un răspuns legat de adopţia pentru cuplurile de acelaşi gen – i.e. homosexuale. Ştiu că e o dezbatere, nu am un răspuns.

“Sa-ti fie rusine”, Traian Basescu! Cine voteaza PMP – in cunostinta de cele prezentate aici – sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

Musca Ungureanu Forta CivicaForta Civica si Noua Republica trebuie luate la pachet, pentru ca oricum amandoua intra in buzunarelul de la vesta al aceluiasi frecangiu la creuzetul de politicieni psiho-pupu ai “colegiului invizibil”, bulibasa A. Plesu, “disidentul” cu voie de la Securitate si sotie agent DIE. Ce se mai poate spune despre Mihai Razvan Ungureanu?!… Micul Ceausescu in varianta sorosista a reusit sa adune atatea fapte marete si agresive impotriva poporului roman incat cu siguranta n-ar trebui sa mai scriem nimic. Pentru uitici, doar una dintre fapte: tentativa de a transfera intreaga Mostenire a Fundatiei Gojdu, estimata la sapte miliarde de euro, Ungariei. Act care se incadreaza la tradare de tara. Desigur, e o problema atunci cand comandantul suprem sufera de aceeasi boala, spun unii, incurabila.

Monica Macovei-si-Mihaita Neamtu-fuck dreapta puternicaMihaita “Horia” Neamtu, produsul nedefinit extras din aceleasi laboratoare de pe strada Plantelor, se prezinta singur: este o clona mai mica si mai proasta a lui Mihai Razvan Ungureanu. Conform ordinului – “raspanditi-va baieti!” -, intregit de orgoliile personale si incomensurabile ale celor doi pitici de gradina ai lui Plesu, lui i s-a incredintat misiunea de a acoperi spatiul de “si mai dreapta”, dupa modelul angajatului lui Liiceanu, intelectualul “legionar” Sorin Lavric, altfel lansator al lui Patapievici, Tismaneanu si Lucian Boia, atunci cand nu se afla la dreapta lui Dan Puric. Este suficient sa amintesc ca la lansarea prostioarei PCdR-iste cu numele pompos de “Noua Republica” a participat ca matroana spirituala Monica Macovei – fondatoare si membra de onoare a asociatiei homosexualilor ACCEPT – , cea care avea, de altfel intentia, de a se inscauna in fruntea “Noii Republici Sorosiste” ca Elena Udrea in capul la Partidul Miscarii Prezidentiale, avandu-i ca tiitorii de trena pe Neamtu, Ungureanu si Papagalohagi (afisul aici). Un adevarat “conservator”, in timpul ocupat limbist si pupincurist la greu al lui Plesu, sustinut de o adevarata “conserva”, plina cu “sos toxic”, ca sa-l citez pe matronul lor: un melanj de homosexuali, anti-crestini, tradatori, ticalosi si cretini cu “staif”.

Cine voteaza cu marionetele astea sa-si aduca aminte de vorba lui Tutea!

Ce este de observat: ca in capul acestor liste, pe langa produsele “Scolii Iliescu” se afla in totalitate produsele anti-Eminescu, in esenta anti-nationale, anti-conservatoare, ale “Scolii Plesu” de “anticomunisti bolsevici”  – avand ca model Scoala de la Frankfurt – , respectiv produsele Fundatiei Soros, Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa. In 1990, cand Silviu Brucan a infiintat GDS ca partener de dialog al FSN, presedintele GDS era in acelasi timp si presedintele Fundatiei Soros. Privind aceste liste, intelegi mai usor de ce comunistul Iliescu l-a numit ministru pe “disidentul” Plesu si i-a incredintat Editura Politica “anticomunistului” Liiceanu inca din 23 august 1989 (!), la Tescani, cu Magureanu si Hrebenciuc alaturi. Si mai intelegi ceva: cat de mic este, de fapt, Traian Basescu.

PS: Despre independenti, ceva mai tarziu…

Nota: Organizatiile para-politice maghiare UDMR, PCM si PPMT-ul lui Laszlo Tokes ar trebui interzise si desfiintate intrucat militeaza pe fata impotriva Constitutiei Romaniei si a statului national unitar roman.

Foto: Mihai TociuActiunea “Euro-musca”

Musca mandra Victor Ponta

Primatele din “Cutia cu maimute” de la CNA au fugit dupa bananele homosexualilor. Membrii CNA care au boicotat votul pentru sanctionarea Pro Tv si a emisiunii “4 nunti si o provocare” vor fi actionati in judecata individual

Homosexualii din CNA si-au aratat spatele si au fugit de la vot 10.12.2013Pe scurt: Consiliul National al Audiovizualului urma sa reanalizeze ieri, 10.12.2013, cererea de sanctionare a ProTv pentru emisiunea “4 nunti si o provocare”, dupa ce daduse deja o decizie ilegala de nesanctionare, in pofida Legii si a propriului Cod Etic. Era pentru a treia oara cand punctul in cauza aparea pe Ordinea de zi a sedintelor institutiei, ca urmare a unei sesizari formulate de subsemnatul si alti petenti, in urma ignorarii de catre unii membri ai CNA a peste 2000 de plangeri venite din toata tara.

In imaginea de mai sus, realizata si furnizata de CNA, vedeti componenta Consiliului la inceputul sedintei, cu pro-homosexualii identificati prin numele lor, respectiv: cel mai vehement, probabil in calitatea lui de persoana atinsa in secret de aceasta boala, ex-europaliberistul Radu Calin Cristea, apoi ex-mediaprotevistii Rasvan Popescu si Cristina Trepcea, clujeanul  pedelist Valentin Jucan si ungurul Lorand Turos. Ceilalti membri ai Consiliului din fotografie sunt Christian Mititelu, presedintele CNA Laura Georgescu, Maria Monica Gubernat si Narcisa Iorga. Conform regulilor CNA, “pentru ca o decizie să fie adoptată, ea trebuie să întrunească cel puţin şase voturi favorabile, în prezenţa a cel puţin opt membri CNA”. Pentru a boicota votul, in a doua parte a zilei, la inceperea discutiei privind sanctiunionarea Pro Tv, pro-homosexualii au luat decizia de a parasi sala, imberbul Valentin Jucan alegand chiar varianta trantirii usii salii de sedinta, in semn de protest fata de… propria lui soarta, probabil.

Petentii au fost reprezentati de avocatul Bogdan Marculescu. Aceasta a expus cazul, prezentand calm ilegalitatile de care se fac vinovati atat reprezentantii Pro Tv cat si membri CNA care au nesocotit Codul Civil si Constitutia Romaniei, atentand grav la drepturile copilului roman si ale majoritatii crestine a Romaniei. Cum cei doi-trei membri ai Consiliului ramasi in sala nu aveau nici o posibilitate de vot, discutia si dezbaterea ulterioara a acestora a ramas fara nici un rezultat, nefiind nici macar consemnata in minuta finala a zilei, in care apar doar sanctiunile date.

Aceasta nu i-a impiedicat pe boicotangii in cauza sa revina in sala dupa mini-dezbaterea cazului Pro Tv, pentru a-l sanctiona pe Cheloo, respectiv pentru a amenda televiziunea Antena 1 cu 10.000 de lei pentru pretinsa discriminare a unui homosexual, concurent in emisiunea “X Factor”. Toata tarasenia a avut loc in sala ce poarta numele lui “Ralu Filip”, fost presedinte al CNA care a pierdut un proces de calomnie (adica minciuna crasa) cu mine si care era banuit de DNA si colegi de presa mai avizati de… “spaga la drumul mare”. A murit dupa o masa prea imbelsugata. Ca asa-i la CNA. Unde debandada face ca un membru cu pitici pe creier, acelasi “doorman” Valentin Jucan, sa transmita comunicate cu insemnele statului roman si ale CNA in care contesta (!?) premiile oferite azi de presedintele CNA.

Dar unii dintre actualii membri vor avea, probabil, si ei, vreo sala sau macar vreun WC sa le poarte numele, la un moment dat. Daca nu la CNA macar la Gradina Zoologica, pentru ca eternul membru al CNA Rasvan Popescu si-a intitulat un roman autobiografic cum nu se putea mai inspirat: “Cutia cu maimute”. Volumul cu maimute aparut la Editura Polirom a dlui Serghei Moscovici se lanseaza azi la Libraria Carturesti de la… Muzeul Taranului Roman. Ce treaba au maimutele si homosexualii cu Taranul Roman stie foarte bine libraria, fiind chiar cea care a anuntat recent cu mandrie (pride) ca este prima din Romania in care se afla etalat… “raftul homosexualilor”. Si iata cum homosexualii care au penetrat Muzeul Taranului Roman printr-o lovitura de comando, in stilul primului act de terorism din Romania – bomba bolsevica din Parlament – si a “marelui jaf” de la Banca Nationala, si-au atins scopul: au venit si nu au mai plecat de la MTR. Acum sunt aparati si de CNA si, evident, de CNCD, ba chiar si de administratorul de la Cotroceni, care a declarat iresponsabil ca el nu s-ar opune casatoriilor intre homosexuali.

Nu mai am de adaugat decat ca indecizia CNA si sabotarea functiei si a responsabilitatilor pentru care sunt remunerati gras de contribuabili membrii CNA va fi sanctionata de Instanta. Ne vom intoarce la CNA cu obligatia de a fi sanctionat postul tv specialist in propaganda homosexuala anti-crestina. Potrivit Legii. Insa pentru ca nu tot bietul roman sa plateasca din banul lui, din banul vaduvei, despagubirile si cheltuielile de judecata, vom solicita ca acestea sa fie scoase chiar din buzunarul sabotorilor. In Memoriam Ralu Filip!

Pentru documentare, va recomand:

Cum va pierde CNCD procesul in care discrimineaza crestinii in favoarea homosexualilor de la MTR si Active Watch. Contestatia Asociatiilor Pro Vita – Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania. EXCLUSIV

Isi vor lasa membrii CNA si CNCD copiii pe mainile homosexualilor si pedofililor pe care ii apara azi? Studiu de caz: Nu, copiii nu sunt bine-mersi, nici la MŢR nici la Pro TV

Despre evrei banditi si regizori. Azi: Nae Caranfil si marele jaf care i-a înnebunit şi pe americani

Ziaristi Online: Isi vor lasa membrii CNA si CNCD copiii pe mainile homosexualilor si pedofililor pe care ii apara azi?

CNA si nunta-homosexuala-patru-nunti-si-o-provocare-Pro-TvZiaristi Online:

Isi vor lasa membrii CNA si CNCD copiii pe mainile homosexualilor si pedofililor pe care ii apara azi? Studiu de caz: Nu, copiii nu sunt bine-mersi, nici la MŢR nici la Pro TV

CNA-si-nunta-homosexuala-patru-nunti-si-o-provocare-Pro-Tv

In ziua in care Consiliul National al Audiovizualului reanalizeaza, potrivit Ordinii de zi a institutiei, cazul “nuntii” homosexualilor de la Pro Tv, consideram potrivit sa le oferim cititorilor nostri, cat si, in special, membrilor CNA, dar si CNCD, un studiu la zi asupra pericolelor propagandei homosexuale de care se fac, si ei, functionarii in cauza, vinovati. Intrebarea din final a studiului este rascolitoare: ce vor face membrii CNA si CNCD cu copiii lor in lumea “corectitudinii politice”, respectiv a marxismului anti-uman, lume ale carei gauri negre si urat mirositoare le impun azi ca pe “lumina de la rasarit” odinioara. (Z.O.)

Membri ai Securitatii si ACMRR SRI prezinta azi versiunea lor despre Decembrie 1989: “Adevaruri Incomode”. CONFERINTA si LANSARE

Securitatea despre revolutie - Adevaruri Incomode - decembrie 1989 - 2013 - Foto Ziaristi Online

Marţi, 10 decembrie 2013, orele 11.00, la sala ARCUB din Bucureşti (fosta ARLUS), strada Batiştei nr.14, dezbatere moderată de Alex Mihai Stoenescu având va temă volumul ADEVĂRURI INCOMODE – DECEMBRIE 1989, apărut la Editura Semne sub coordonarea redacţiei revistei “Vitralii – lumini şi umbre”, a rezervistilor Securitatii si Serviciului Roman de Informatii.

BILET DE LUP. Drama deportatilor din Romania si Basarabia in Siberia, intr-un film documentar realizat pe “Drumul oaselor”, pana in Gulagul sovietic. INEDIT/FOTO/VIDEO

Bilet de lup - Cruce Romani deportati in Siberia - Stindard - Manuela Morar

Filmul Bilet de lup prezinta drumul “întoarcerii in Iad” parcurs de catre fostul detinut politic de origine romana, Vasile Kovaliov, prin peisajul de tranzitie al regiunii Kolyma, cea mai temuta regiune a Gulagului sovietic.

Forta Civica, intre crizele nevrotice ale lui Mihai Razvan Ungureanu, a vrut sa fure la Paris Ziua Nationala a Romaniei

Furaciunea Civica de la Paris a lui Mihai Razvan Ungureanu

“Forta Civica”, partiduletul-breloc cumparat de Mihai Razvan Ungureanu cu banii ramasi ca rest dupa o portie de vita kobe, se ocupa si cu furtul: furtul Zilei Nationale. Asta cand nu tot Partidul se preocupa de crizele nevrotice ale liderului suprem, ayatollahul de buzunar Mihai Razvan Ungureanu, facute, destul de spumos, pe Facebook.

PRO TV a fost dat in judecata pentru emisiunea cu “nunta” homosexualilor de catre doua asociatii membre fondatoare ale Coalitiei pentru Familie si Constitutie: Pro-Vita Filiala Bucuresti si Alianta pentru Demnitate Nationala. DOCUMENT

homosexuali ProTv 4 nunti si o provocare

Inca de dinainte de a se difuza deznodamantul emisiunii de propaganda homosexuala ilegala a Pro Tv “4 nunti si o provocare” , doua asociatii membre fondatoare ale Coalitiei pentru Familie si Constitutie au atacat in instanta postul in cauza incercand sa previna anormalitate. Procesul se afla in derulare. Prezentam mai jos Plangerea formulata catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Vedeti si: Decizia CNA favorabila homosexualilor si postului Pro Tv contestata oficial in baza legilor Romaniei: Constitutia tarii, Codul civil, Legea audiovizualului. DOCUMENT de sustinere a Petitiilor contra emisiunii “4 nunți și o provocare“

Catre

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

DOMNULE PRESEDINTE,

 

Subscrisa ASOCIATIA „PRO-VITA PENTRU NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI – FILIALA BUCUREȘTI”, reprezentata prin Presedinte Bogdan Ioan Stanciu,

Subscrisa ASOCIATIA „ALIANTA PENTRU DEMNITATE NAȚIONALĂ”, reprezentată prin Iulian Capsali, președinte,

Toti reclamanții cu sediul procesual ales in Bucuresti, si reprezentati de av. Bogdan Marculescu,

In contradictoriu cu

S.C. PRO TV S.A., cu sediul in Bucuresti, blv. Pache Protopopescu nr 109, Sector 2, inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. J40/24578/23.09.1992, RO 2835636, nu cunoastem contul bancar

Formulam prezenta

 

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

 

Prin care solicitam respectuos

  1. Oprirea de la difuzare publica a oricaror imagini privitoare la ceremonia de “casatorie” dintre doua persoane de acelasi sex pe care parata intentioneaza sa le prezinte publicului in prime-time in cadrul emisiunii “Patru nunti si o provocare”, pana la pronuntarea unei hotarari definitive privitor la fondul cauzei
  2. In subsidiar, obligarea la difuzarea emisiunii dupa ora 24,00, in vederea protejarii corespunzatoare a minorilor

 

Avand in vedere urmatoarele considerente:

 A. Premise:

1. PRO TV lucreaza la difuzarea unei emisiuni prin care sa infatiseze un cuplu de persoane de acelasi sex (masculin) care se casatoresc si participa la un concurs, alaturi de alte trei cupluri heterosexuale.

2. Programul media se numeste “Patru nunti si o provocare” si se intentioneaza difuzarea ei in luna septembrie- prima editie este programata in data de 04 septembrie 2013.

3. Emisiunea este un format international si a fost anuntata de catre PRO TV in mai multe randuri (26 mai, 03 august, 12 august)

4. Din mass media se cunoaste si faptul ca au avut loc filmari pe platourile de la Buftea cu privire la ceremonia privind cele doua persoane de acelasi sex, cu fotografiile aferente. Depunem atasat aceste informatii de presa (Wow Biz, Libertatea).

5. Potrivit informatiilor de presa, se intentioneaza prezentarea in amanunt a tuturor detaliilor referitoare la aceasta ceremonie, pentru a permite publicului sa voteze si sa aleaga una dintre perechile prezentate in cadrul emisiunii, totul in vederea obtinerii unui premiu.

6. Consideram ca o astfel de emisiune incalca legislatia nationala prin promovarea unor situatii expres interzise de lege, foloseste in mod abuziv notiunea de casatorie sau/si de familie, nu asigura o protectie corespunzatoare minorului sub aspectul dezvoltarii sale psihice si morale si nu in ultimul rand, aduce o ofensa majoritatii zdrobitoare populatiei din punct de vedere confesional, indiferent ca este ortodoxa, greco catolica, romano catolica sau orice alta confesiune care considera inadmisibila si reprobabila uniunea si promovarea acestei uniuni intre persoane de acelasi sex.

 

B. Legislatie nationala incidenta:

Noul Cod Civil:

Art. 258. – “(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.

(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

Art. 277. – “(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.”

 Art. 60. – Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Art. 487. – “Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”

Legea nr. 504/2002:

   Art. 10. – “(1) Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.

(2) Consiliul este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(3) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligaţia să asigure:

   e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor;”

Chiar daca dispozitiile de mai jos, privesc in mod direct comunicarile comerciale audiovizuale, ne intrebam de ce ele nu ar privi continutul programelor destinate marelui public:

Art. 29. – “(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:

e) să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor;

(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special:……”

   Art. 39. – “(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.”

Decizia C.N.A. nr. 220/2011:

ART.12:
“(1) Programele audiovizuale care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi difuzate numai dacă vizionarea este restricţionată printr-un sistem de acces condiţionat.
(2) În lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevăzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcţie de conţinutul acestuia.
ART.13
“În cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere, programele care ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi puse la dispoziţie numai dacă se asigură măsuri de restricţionare a accesului printr-un sistem de control parental, astfel ca minorii să nu poată vedea ori auzi, în mod normal, programele respective.”

Art. 32 (2): “Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut…..”.

Motive:

1.1.Subscrisele reclamante suntem asociatii constituite in vederea afirmarii, promovarii si apararii unor valori fundamentale cum este familia si in vederea asigurarii cresterii corespunzatoare a copiilor nostri.

1.2. Promovarea prin intermediul televiziunii a unei uniuni intre persoane de acelasi sex desi o astfel de uniune este interzisa in mod expres de lege (art. 277 Cod Civil) este ilegala si deci inadmisibila.

1.3. Desi legiuitorul interzice expres casatoria intre persoane de acelasi sex si obliga statul roman la a asigura dezvoltarea si consolidarea familiei, CUM SE POATE PERMITE PROMOVAREA PRIN PREZENTAREA UNUI INTREG CEREMONIAL A UNIUNII (DENUMITA SI CASATORIE!!!) DINTRE DOUA PERSOANE DE SEX MASCULIN?

Reamintim ca, potrivit informatiilor de presa, se intentioneaza prezentarea in amanunt a tuturor detaliilor referitoare la aceasta ceremonie, pentru a permite publicului sa voteze si sa aleaga una dintre perechile prezentate in cadrul emisiunii, totul in vederea obtinerii unui premiu.

CUM POTI PROMOVA O CHESTIUNE ILEGALA DANDU-I SI POSIBILITATEA DE A OBTINE O RECUNOASTERE PUBLICA SI UNA PECUNIARA (PREMIU)?

1.4. Uniunea dintre persoane de acelasi sex nu reprezinta o familie iar ceremonia de unire nu poate fi considerata casatorie. Folosinta unor astfel de termeni este abuziva.

1.5. Conform datelor oficiale puse la dispozitie de Institutul National de Statistica referitoare la ultimul recensamant (2011), majoritatea romanilor au optat pentru casatorie iar copilul este rezultatul firesc al unirii intre un barbat si o femeie, prezentarea detaliata, in prime time, a unei ceremonii de unire dintre doua persoane masculine, care intra intr un concurs cu alte perechi, de data aceasta formate dintre un barbat si o femeie, asigurand accesul la aceasta emisiune tuturor minorilor, fara niciun fel de posibilitate de control parental, este de natura sa produca cel putin confuzie si sa afecteze dezvoltarea fireasca a acestora.

1.6. Consideram ca PRO TV S.A. trebuie sa faca aplicarea prevederilor art. 10 si 39 ale Legii nr 504/2002.

1.7. Consideram ca o astfel de emisiune, in datele mentionate mai sus, sunt de natura de a aduce o ofensa majoritatii zdrobitoare a populatiei din punct de vedere confesional, indiferent ca este ortodoxa, greco catolica, romano catolica sau orice alta confesiune care considera inadmisibila si reprobabila uniunea si promovarea acestei uniuni intre persoane de acelasi sex.

Ca probe, inscrisuri si interogatoriul paratei, respectiv: extrasele de pe informatiile media amintite in cuprinsul cererii noastre, copii dupa statutele reclamantelor din care rezulta scopul fundatiilor si calitatea de semnatari a prezentei cereri.

De asemenea, in cadrul probei cu inscrisuri va rugam sa puneti in vedere S.C. PRO T.V. S.A. sa isi exprime un punct de vedere cu privire la intentia sa de a difuza in cadrul emisiunii mai sus amintite imagini de la ceremonia de “casatorie” intre doua persoane de acelasi sex si daca intentioneaza sa le includa in concurs.

Depunem prezenta cerere in doua exemplare originale, impreuna cu inscrisurile amintite.

RECLAMANTII

Sursa: Ziaristi Online

 

Decizia CNA favorabila homosexualilor si postului Pro Tv contestata oficial in baza legilor Romaniei: Constitutia tarii, Codul civil, Legea audiovizualului. DOCUMENT de sustinere a Petitiilor contra emisiunii “4 nunți și o provocare“

Articolul 5 al Codului Etic al CNA, votat ieri, prevede: “Criteriul consultării publice”, potrivit căruia “Membrii CNA vor adopta reglementările şi deciziile numai după consultarea cu părţile interesate, în vederea respectării principiului transparenţei decizionale. În şedinţele publice, membrii CNA vor acţiona în conformitate cu Legea 504/ 2002 şi cu Legea 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi vor exprima doar opinii legate de subiectele în discuţie”.

CNA si nunta-homosexuala-patru-nunti-si-o-provocare-Pro-TvCătre:

CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti, ROMÂNIA

 

Stimata Doamna Președinte,

Stimati membri onesti ai Consiliului,

Subsemnatul Victor Roncea, jurnalist, membru al mai multor asociatii neguvernamentale profesionale si de apararea a drepturilor familiei si copilului, petitionar in contra ilegalitatilor postului ProTv, va formulez prezenta

 

SESIZARE

 

cu privire la emisiunea intitulată “4 nunți și o provocare“ difuzată la postul de televiziune PRO TV,  în data de 12.09.2013, orele 20.25 – 22.30.

Avand in vedere faptul ca la sedinta din 1.10.2013, in care Consiliul National al Audiovizualului a luat in discutie cele circa 2000 de plangeri formulate la adresa ilegalitatilor postului ProTv, nu a fost prezent nici un reprezentant al petitionarilor, postul in cauza beneficiind insa de reprezentare;

Avand in vedere faptul ca la aceeasi sedinta nu a participat un membru marcant al Consiliului si, in acelasi timp, conform stenogramei pe care ne-ati transmis-o recent, s-a dovedit ca alti membri ai CNA sunt, din nefericire pentru ei la ceasul adevarului si pentru romani in acest moment, ignoranti in materie de Constitutia Romaniei, nu cunosc prevederile Codului Civil si nici macar Legea Audiovizualului (ceea ce ridica serioase semne de intrebare asupra posibilitatii indeplinirii prerogativelor lor de slujitori ai cetatenilor romani contribuabili in calitatea de membri ai CNA cu rang de secretari de stat);

Avand in vedere existenta unei Coalitii pentru Familie si Constitutie, un for civic compus din 29 de organizatii ale societatii civile, intre care se numara si petitionari la adresa emisiunii si postului in cauza si luand in considerare respectul fata de Legile Romaniei pe care trebuie sa-l arate o institutie a Statului Roman,

Va solicit reanalizarea emisiunii „4 nunti si o provocare” intr-o sedinta a CNA la care sa participe si cel putin un reprezentant al Coalitiei pentru Familie si Constitutie, pentru a se dispune sancționarea postului de televiziune ProTv, conform Legii, având în vedere următoarele considerente legale:

 

În fapt,

In data de 12.09.2013, orele 20.25 – 22.30 a fost difuzată emisiunea intitulată “4  Nunți și o provocare“, în care s-a prezentat detaliat căsătoria reală a unor persoane de același sex. Formatul emisiunii “4 nunţi şi o provocare”  propune celor  4 mirese şi 4 gineri să participe, fiecare pereche, la nunta celorlalte cupluri. Fiecare cuplu evaluează nunta concurenţilor din punct de vedere al vestimentaţiei, al locului de desfăşurare, al meniului şi al experienţei acumulate. La final, va fi descoperit cuplul care a câştigat o luna de miere de lux.

Evenimentul care a privit oficierea  căsătoriei prin serviciul religios dintre cei doi – Mihai şi Daniel- a fost îndeplinit de un pastor apaţinând ritului protestant în cadrul Metropolitan Community Churches.

Apreciem că emisiunea încalcă normele interne, respectiv dispozitiile Constitutiei, ale Codului civil, ale Legii audiovizualului  nr. 504 din 11/07/2002 și ale Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual  si impune sancționarea postului tv pentru urmatoarele considerente:

1. Faptele evidențiate în emisiune au fost reale, reprezentând căsătoria pe teritoriul României a unor persoane având cetățenia română, persoane de același sex.

Precizam ca dispozițiile articolului 277 din Noul Cod Civil interzic în mod expres căsătoria între persoanele de același sex:

Art. 277. – “(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.”

Prin materialul difuzat s-a indus ideea ca fiind normal un comportament ilegal, sancționat de normele Codului civil cu nulitatea (art.293  arata ca este lovita de nulitate absoluta casatoria incheiata intre persoane de acelasi sex) și se promovează însușirea unor comportamente ilegale.

Nu se poate aprecia că materialul difuzat reprezinta o ficțiune, având în vedere faptul că nu s-au respectat dispozițiile art. 14 (1^1)  din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual potrivit cărora, în situația în care materialul este o ficțiune se va proceda la avertizarea corespunzatoare a publicului : “Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează, la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare, prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, şi pentru o durată de minimum 10 secunde”.

Avertizarea publicului cu privire la clasificarea conţinutului, la genul programului – divertisment gen reality show- si aprecierea radiodifuzorului potrivit căreia respectiva căsătorie ar fi una “simbolică” (dar totusi reala) nu sunt elemente suficiente pentru a satisface exigenta dispozitiilor legale mentionate.

Mai mult, recunoaste expres reprezentantul postului Pro tv in cadrul audierii din sedinta Consiliului National al Audiovizualului faptul ca nunta incheiata intre persoanele de acelasi sex a fost una reala, cei doi fiind casatoriti in acel rit protestant declarat.

 

2. Susținerea potrivit căreia prin difuzarea materialului s-a evitat discriminarea nu poate fi reținută deoarece discriminarea ar presupune orientarea sexuală și nu actul juridic al căsătoriei. Însă în materialul difuzat nu s-a prezentat doar derularea unor relații intime sau de prietenie între persoane de același sex ci s-a difuzat căsătoria între aceste persoane, căsătorie care este interzisă.

Uniunea dintre persoane de acelasi sex nu reprezinta o familie iar ceremonia de unire nu poate fi considerata casatorie. Utilizarea unor astfel de termeni este abuziva. Statul roman prin institutiile sale abilitate are obligatia de a asigura dezvoltarea si consolidarea familiei. Nu se poate promova un act ilegal dandu-i si posibilitatea  recunoasterii publice si pecuniare.

Noul Cod Civil precizeaza:

Art. 258. – “(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.

(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

S-a adus atingere interesului superior al copilului  precum și dispozitiilor art.17 alin.1 pc.5 si art.29 lit. h) din Legea audiovizualului  nr. 504 din 11/07/2002 (care protejează interesele minorilor)  prin psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor. Dreptul persoanelor de acelasi sex de a se căsători şi de a se săruta în public în costume de miri nu este recunoscut legal.

În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul National al Audiovizualului are obligaţia să asigure  protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor.

Apreciem ca neindeplinirea acestor obligatii legale reprezinta o abatere gravade la litera si spiritul normelor interne, in speta Legea 504/2002 care reglementeaza domeniul audiovizual.

Art. 29. – “(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:

e) să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor;

(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special:……”

   Art. 39. – “(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

 

3.  Arata membrii CNA ca la art. 3 alin. 1) al Directivei Serviciilor Media Audiovizuale se specifica:   Statele membre garantează libera recepționare și nu restricționează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale pe propriul teritoriu din alte state membre din motive care se încadrează în domeniile reglementate de prezenta directivă.

Materialul nu reprezintă o redifuzare/retransmitere, fiind un material filmat în România și nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost difuzat initial în alt stat, in special in acest format. Nu s-a promovat nici un moment casatoria unor persoane de acelasi sex, eludand cadrul legal, promovand o ilegalitate.

Formatul emisiunii din România nu este construit pe tiparul celui din Marea Britanie (dupa cum afirma membrii CNA), aceasta reiese si din audierea reprezentantului postului tv in cadrul sedintei CNA din data de 01.10.2013.

 

4. Sustin membrii Consiliului National al Audiovizualului ca in domeniul audiovizual în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, la nivelul efectelor, sunt aplicabile dispoziţiile Directivei Serviciilor Media Audiovizuale.

Punctual cu privire la tema nediscriminării pe criterii de orientare sexuală în cadrul serviciilor de programe media audiovizuale, al art. 9, alin.c), pct. (ii) se stipulează angajamentul statelor membre “de a nu include și de a nu promova orice discriminare bazată pe sex, origine rasială sau etnică, naționalitate, religie sau credință, handicap sau orientare sexual, în cadrul comunicărilor comerciale audiovizuale”.

La art. 3, alin. 1) al Directivei se arată că: Statele membre garantează libera recepționare și nu restricționează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale pe propriul teritoriu din alte state membre din motive care se încadrează în domeniile reglementate de prezenta directivă.

Atât dreptul UE cât şi dispoziţiile Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Maruko, cauza Moustaquim/Belgia, cauza Richards, cauza Burden/Regatul Unit, cauza Muñoz Díaz/Spania) recunosc ca  discriminarea descrie o situaţie în care o persoană este dezavantajată într-un anumit fel din cauza unei „caracteristici protejate”. Discriminarea  se caracterizează fie prin tratamentul diferenţiat: trebuie să se demonstreze că presupusa victimă a fost tratată mai puţin favorabil din cauza faptului că deţine o caracteristică ce se încadrează la „criterii protejate”, fie prin impactul diferit sau efectele diferite: trebuie să se demonstreze că un grup este defavorizat de o decizie atunci când este comparat cu un grup folosit ca termen de comparaţie.

În baza dreptului UE privind nediscriminarea, interdicţia discriminării este de sine stătătoare, dar se limitează la anumite contexte, cum ar fi ocuparea forţei de muncă.

Nu poate fi vorba de o discriminare dupa cum se insista in argumentare.

Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului care priveste serviciile mass-media audiovizuale si care este invocata de membrii CNA  vorbește de interzicerea discriminării, insa discriminarea presupune un „criteriu protejat”, criteriul orientarii sexuale si nu actul juridic al căsătoriei. Însă în materialul difuzat nu s-a prezentat doar derularea unor relații intime sau de prietenie între persoane de același sex ci s-a difuzat căsătoria între aceste persoane, căsătorie care este interzisă. Este inadmisibil ca un post de televiziune să promoveze o ilegalitate reala.

Cu privire la efectele directivei asupra normei interne a unui stat membru facem precizarea ca statul are o marja de apreciere in alegerea formelor si metodelor de implementare a unei Directive Europene.

Directiva este un act normativ cu forta obligatorie pentru statul membru caruia îi este adresata numai în ce priveste rezultatul de atins, ramanand autoritatilor nationale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei.

Directiva apare ca un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor, a contradictiilor, de multe ori substantiale, dintre reglementarile interne ale diverselor state membre ale U.E.
În ceea ce priveste transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de catre autoritatile nationale competente, în termenul prevazut de catre institutiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridica interna a normelor continute de directiva. Trebuie precizat faptul ca aceste masuri nationale nu vizeaza „introducerea” directivei în dreptul intern asa cum este aceasta înteleasa în teoria dualista. În cadrul dreptului comunitar exista chiar interdictia oricarui procedeu de tip dualist. Transpunerea directivei consta numai în a pune în practica acest act prin masuri de ordin intern, procedeul fiind similar situatiei în care se adopta hotarâri de guvern în vederea aplicarii unei legi sau ordonante.

Dispoziția cu privire la interzicerea căsătoriei între persoane de același sex nu intră în contradicție cu Directiva 2010/13/UE.  Statul roman a adoptat propriile norme interne respectand cadrul general trasat de Directiva. Legislatia romana cu privire la interzicerea casatoriei intre persoane de acelasi sex nu infrange cadrul legal european si nici jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Discriminarea are în vedere exclusiv orientarea sexuală si nu actul casatoriei.

CEDO: Nu există dreptul la “căsătoria” între homosexuali

Prin hotararea in  Cauza Schalk si Kopf contra Austria Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu se recunoaște căsătoria, ca act juridic, între persoane de același sex ci doar conviețuirea, iar emisiunea criticată a evidențiat și avea ca subiect căsătoria.

In 2002, doi austrieci, Horst Michael Schalk si Johan Franz Kopf, au cerut ca oficialitatile din Viena sa le acorde licenta de casatorie. Intrucat au fost refuzati, pe motiv ca “mariajul” homosexual nu este legal in Austria, ei s-au adresat instantei, care le-a respins cererea. Cei doi si-au dus apoi cauza la Curtea Constitutionala, in fata careia au reclamat ca le sunt incalcate drepturile la respectul pentru viata privata si de familie si dreptul la non-discriminare.

Curtea Constitutionala de la Viena a respins actiunea intrucat, conform legii nationale, “conceptul de casatorie, legat fundamental de posibilitatea de a avea copii, nu este necesar sa fie extins la relatii de un tip diferit.” Curtea citeaza o hotarare precedenta a CEDO care stabilea ca restrictia casatoriei la acest concept “traditional” este “justificata in mod obiectiv”.

Codul Civil austriac stabileste ca o casatorie se poate incheia cand “doua persoane de sex opus isi declara intentia legala de a trai impreuna in matrimoniu indisolubil, de a procrea si a de-si creste copiii si de a se sprijini reciproc”.

Intr-o decizie cruciala, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a confirmat o hotarare a Curtii Constitutionale a Austriei, intarind astfel ca statele membre ale Consiliului Europei nu au nici o obligatie sa implementeze “casatoria” sau uniunile civile intre persoane de acelasi sex. Pentru statele membre UE, acesta este un lucru cunoscut deja in virtutea “principiului subsidiaritatii”, enuntat de art. 9 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE: “Dreptul la casatorie si la fondarea unei familii va fi garantat in conformitate cu legile nationale care guverneaza exercitarea acestor drepturi.”

In cazul Schalk si Kopf contra Austria, CEDO a stabilit ca homosexualii nu pot forta guvernul austriac sa le recunoasca legal, sub numele de casatorie sau altfel, coabitarea.

“Admiterea sau nu a casatoriei intre persoane de acelasi sex este lasata spre reglementare legii nationale din statul contractant”, se scrie in decizia CEDO, care totodata subliniaza ca articolul 12 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului rezerva dreptul la incheierea casatoriei persoanelor de sexe opuse.

Textul acestui articol este urmatorul:

Dreptul la casatorie.

Incepând cu vârsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept.”

5. Chiar dacă în cadrul emisiunii a fost difuzat doar momentul căsătoriei religioase, potrivit art.48 din Constitutia Romaniei căsătoria religioasă poate avea loc doar după prezentarea certificatului de căsătorie emis de starea civilă. Din acest punct de vedere nu s-a respectat nici un moment dispozitia legii fundamentale a tarii.

ARTICOLUL 48 din Constitutia Romaniei arata ca:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

Avand in vedere toate aceste argumente, Doamna Presedinte, va solicit sa dispuneti sanctionarea postului de televiziune Pro Tv si luarea tuturor masurilor in vederea inlaturarii situatiei ilegale.

 

Cu deosebită considerație,

Victor Roncea,

Presedinte-fondator al Asociatiei Civic Media,

Membra a Coalitiei pentru Familie si Constitutie

19 Noiembrie 2013

 Foto: RadardeMedia

Cititi si semnati si Petitia Online S.O.S. FAMILIA

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova