Posts Tagged ‘propagandist PCR’

“Era” Elena Manolescu face victime. Scriitorul Adrian Suciu, exclus din Uniunea Scriitorilor pentru un articol de opinie de pe blogul personal. Articolul si corespondenta cu micii dictatori ai USR: Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Inca ambasador-pensionar pe langa UNESCO si presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu Apolzan (foto dreapta), intelectualul de casa al tuturor presedintilor Romaniei, de la Ceausescu si “Omul” Iliescu la Constantinescu si Basescu,  desi nu a ajuns sa fie si academician de renume mondial, ca Elena Ceausescu, are acelasi comportament dictatorial de ţaţă cu masina neagra. In loc sa-si vada de conturi si sinecuri, ca doar de-aia il cauta ANI pe-acasa, micul dictator parizian cu chirie de 5000 de euro pe luna si propagandist infocat al marxism-leninismului a ajuns sa dea ordine de excludere a un scriitor roman din Uniune pentru simplu fapt ca ii critica “opera” pe blogul sau personal. Un asemenea act frizeaza dementa. Orice scriitor de bun simt din Romania ar trebui sa se ridice si sa-si spuna cuvantul impotriva abuzului de neimaginat – pana acum – al celui care a turnat la Securitatea de bunavoie si nesilit de nimeni, pe care George Calinescu il definea, pe drept cuvant, “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” si a carui activitate de-o viata Marin Mincu i-o sintetiza scurt: “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”.

Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu (foto stanga sus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:

Voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,

Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)

Dle. Ioan Radu Văcărescu,

Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,

Adrian Suciu.

O nouă scrisoare de la Conducerea USR Sibiu

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.

Ioan Radu Vacarescu

Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.

Adrian Suciu

Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!

Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un  scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare.  Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.

Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.

Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!

Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan,  care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.

Sursa: Adrian Suciu.ro

Semnalat si de Ziaristi Online: Scriitorul Adrian Suciu, exclus din USR pentru ca l-a criticat pe Nicolae Manolescu pe blog »

De ce a renuntat Valeriu Stoica sa mai candideze la conducerea PDL. “Analiza personala” si Dosarul de Cadre. Valeriu Stoica a intrat in PCR la fel ca si Cristian Preda: UTC-isti la 15 ani, mandri UASCR-isti de la 20 de ani. DOCUMENTE DE PARTID

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.” – Valerica Stoica, Autobiografie


Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, azi, pentru Mediafax, că a decis, ” în urma unei analize personale”, să renunţe la candidatura pentru o funcţie în conducerea democrat-liberalilor, urmând să se dedice exclusiv activităţii la ISP, din postura de simplu membru al PDL. Este posibil ca “analiza personala” sa fi avut in vedere si relatiile sale cu rusii de la ALRO dar si Dosarul sau de Cadre, din care au fost dezvaluite, recent, doar cateva pasaje biografice. Altele urmeaza. Din dezvaluirile de pana acum, rezulta cat se poate de clar ca “anticomunistul” Valeriu Stoica a fost un activist de nădejde al PCR  și, dacă n-ar fi fost momentul decembrie 1989, poate ar fi avut șansa să acceadă în  CC al PCR în aceiași funcție pe care o deține acum în PDL. La fel si colegul sau de Partid (comunist), UASCR-istul GDS-ist Cristian Preda.

Un palmares demn de invidiat omis din C.V.

Potrivit documentelor, prezentate recent de GIP, Valeriu Stoica a fost secretar UTC în liceu, membru în  comisia politico-ideologică a UASCR, propagandist la „Grivița Roșie” și în Centrul Universitar București, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăți, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalului București. Demn de menționat este faptul că Valeriu Stoica a intrat în PCR în 1974 – deci în anul II de facultate, exact la fel ca si Cristian Preda, devenit membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) la doar 20 de anisori – iar pentru activitatea politică și obștească a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944”.

Paradoxal, nici în C.V.-ul depus în Parlament – Stoica a fost deputat între 1996 și 2003 – și nici în cel care se regăsește pe site-ul PD-L,Valeriu Stoica nu a trecut nimic referitor la activitatea sa politică antedecembristă. La fel ca si colegul sau, Cristian Preda, acum vajnic “anticomunist”. Parlamentarii care au fost membri PCR sau au avut funcții în UTC și-au trecut în C.V. activitatea politică de dinainte de decembrie 1989.

Valeriu Stoica  – C.V. politic antedecembrist

– 1968  – 1972 : Secretar al organizaţiei UTC la Liceul Gheorghe Lazăr

– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă juridică în organizațiile UTC din cadrul Întreprinderii „Grivița Roșie”

– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

– Din aprilie 1974: membru PCR

– 1974 – 1976:  membru în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

– 1974 – 1976: coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

– 1980-1981: Secretar al organizaţiei UTC din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

– 1980 – 1981: propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5

– 1980 – 1981: prezintă lunar informări politice în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR.

– 1981-1985: Secretar al organizației de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

– 1981 – 1985: lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5

– iunie 1985: absolvent al Universității politice de conducere (cu media 10)

– 1985 – 1986: organizator al grupei sindicale din cadrul secției civile a Tribunalului București

– 1985 – 1986: curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 București

Din scrierile “anticomunistului” si “parintelui fondator al dreptei romanesti”:

Pe uteciştii adevăraţi, înţelegerea metaforei îi electrizează

Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul partidului. Pentru biografia mea interioară însă, puterea şi lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul şi sentimentul istoriei. Lăsând în urmă corăbiile de hârtie şi castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne – cavaleri în regatul închipuirii – cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, în pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc şi imaginaţie până la lumea în care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoană, coborând şi urcând, apoi în trecut şi viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum – Istoria. Şi nu oricare istorie, ci Istoria poporului român. (Valeriu Stoica, Universitatea Comunistă anul 7, nr. 24, oct.-nov. 1974, p. 3, revistă a CUASC din Univ. Bucureşti)

Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viaţa patriei – perioadă atât de bogată în radicale mutaţii produse în structura societăţii, în conştiinţa maselor – istoria consemnează (…) larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grijă părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor şi arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut să urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.

Ne este limpede: în condiţiile unui ev revoluţionar, de natura celui căruia îi suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dăm existenţei este (şi n-ar putea fi altfel) unul politic.

Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit o cantitate de durată. Cu ea, tineretul din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

Ce satisfacţie supremă pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind să păşim pe drumul consacrării, să eternizăm spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre.

Pentru uteciştii de azi, simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă. (Valeriu Stoica, Realitate şi participare în Amfiteatru, martie 1972, nr. 3 (75), p. 1)

Fragmente din Autobiografia olografă

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”

În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”

„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.

După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.

Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”

Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat

„III. Activitatea Obştească

În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.

În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.

În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.

Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.

În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.

Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.

În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.

În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August  1944.”

De la stânga la dreapta și înapoi

(more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova