Posts Tagged ‘Puric’

Despre Aiud si Dan Puric la 66 de ani de la arestarea Parintelui Justin si a Generatiei 1948. Un interviu lamuritor din ziarul ZIUA despre Manastirea de la Aiud si 14 -15 mai, Noaptea Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. VIDEO. UPDATE: Puric de mana cu Lavric, adulatorul lui Boia si Tismaneanu

PARINTELE-Justin-Parvu-in-Arhivele-Securitatii-Civic-Media-CNSAS-Marturisitorii-Ro - 14-15 mai 1948
rp_Parintele-Justin-Parvu-si-interviul-sau-din-ZIUA-de-14.05.2009-despre-Cazul-Puric-Aiud.jpgFotografiile de mai sus – descoperite de cercetatorii CNSAS anul acesta, in urma unei cereri a Civic Media – il infatiseaza pe Parintele Justin Parvu a doua zi dupa arestarea sa si au fost publicate impreuna cu fisa sa de incarcerare, in premiera, de MARTURISITORII.RO. In aceasta seara, in urma cu 66 de ani, pe 14 mai 1948, Parintele Justin era arestat impreuna cu alti 10-15 mii de tineri fideli idealurilor nationale si pregatiti din toate punctele de vedere sa treaca la rezistenta armata impotriva ocupantului sovietic. A fost o noapte a Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. Siguranta deja actiona la comenzile NKVD, urmand sa-si schimbe numele in acelasi an in “Securitatea Poporului”, la fel dupa cum capii unitatii speciale de comanda, Boris Grunberg si Pantiusa Bodnarenko, aveau sa devina Alexandru Nicolski si Gheorghe Pintilie.

Noaptea de 14 mai 1948, vineri spre sambata, 15 mai, poate fi considerata pe drept cuvant momentul decapitarii si, in fapt, inceputul exterminarii sistematice a elitei anticomuniste si nationaliste a Romaniei, cand miile de tineri arestati aveau sa umple celulele in care se mai aflau deja alte mii de camarazi de-ai lor, intemnitati sub doua regimuri totalitare. “Una dintre cele mai cenusii pagini ale istoriei Romaniei”, dupa cum spune Parintele Justin, o pagina intunecata despre care nici azi nu se invata in manualele scolare, desi a trecut un sfert de secol de cand am crezut ca i-am dat jos pe comunisti… doar pentru a reveni insa pe pamant romanesc ante-mergatorii lor, dar si ai Antihristului, neo-kominternistii.

Cititi si 66 de ani de la arestarile din 14 mai 1948. Mircea Dumitrescu si Traian Popescu despre Generatia 1948 – Generatia Neinfrantilor

14 – 15 mai 1948. Cele mai mari arestări din Istoria României. Noaptea Sfântului Bartolomeu în variantă comunistă. VIDEO cu Părintele Justin

14 mai 1948 – Arestarea Părintelui Justin Pârvu. Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Dupa noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a urmat, dupa cum se stie, un adevarat masacru al celor mai curati fii ai natiunii, cu sute de mii de victime, trupuri frante si suflete chinuite, aruncate in gropi comune, adevarate altare de jertfa a mucenicilor si sfintilor inchisorilor, sau eliberate din temnitele comuniste, dupa 16 ani de martiriu. De cand a iesit de pe poarta inchisorii, in 1964, gandul Parintelui Justin a fost sa ridice, candva, acolo, o manastire inchinata martirilor anticomunisti din Rapa Robilor, pamant sfant unde zac, impreuna cu ramasitele celor ucisi bestial in zarca Aiudului, majoritatea legionari, ca savantul George Manu, si osemintele neo-martirului Mircea Vulcanescu. Aceasta este marturia Parintelui. Cu toate acestea, nu a fost lasat, nici la sase decenii de la eliberarea lui.

“Mai – spunea, Parintele – din ce am dedus, toata opera asta de la Aiud vor sa o faca nu cei care au fost tortionati, ci tortionarii! Si este foarte gresit, pentru ca nu stiu in ce masura istoria noastra poate sa primeasca o asemenea atitudine nevrednica”. Parintele voia, practic, ceva foarte simplu: o biserica la Aiud, care sa respecte arhitectura noastra ortodoxa. Nu a fost sa fie, desi, dupa cum a spus-o de nenumarate ori, era ultima si cea mai mare dorinta a sa. Actorul Dan Puric a reusit sa-si impuna proiectul sau, inlaturandu-l pe prea bunul Parinte Justin.

Proiectul Parintelui, realizat de reputatul arhitect Nicolae Tulban, respecta arhitectura traditionala ortodoxa si era avizat de camarazii sai de suferinta si biruinta, fostii detinuti politic. Dar Dan Puric si grupul sau eteroclit au vrut altceva. Scopurile acestora au ramas, pana azi, cand a avut loc la Aiud inaugurarea unei edificiu total strain de traditia romaneasca, destul de discrete, daca pot folosi, si eu, acest termen uzitat in general pentru a escamota activitatile unei organizatii oculte. Dar de ce toate acestea? O spune Parintele, raspicat, in filmarile care insotesc acest material. Eu nu-mi permit decat sa redau spusele Parintelui, asa cum le-am inregistrat pentru un interviu publicat in ziarul ZIUA, exact acum 5 ani, pe 14 mai 1999, si asa cum au fost filmate de ucenicii sai apropiati in chilia sa de la Petru Voda.

In memoria Parintelui Justin si cu datoria pe care mi-a incredintat-o Duhovnicul Neamului, reproduc aceste materiale, impreuna cu un editorial de-al meu din zilele comemorarii noptii cazute asupra Romaniei intre 14 si 15 mai 1948, spre buna informare a oricui doreste sa cunoasca Adevarul. Dupa cum observati eu unul nu fac aici nici o apreciere asupra omului Dan Puric. Personal, nu ma intereseaza nici angajamentele sale de dinainte de 1989, nici cele de dupa. Mai mult: ma rog adeseori pentru el, pentru ca eu, care il vedeam pe Parintele Justin ca pe tatal meu, am ramas impresionat cand am aflat ca actorul nostru il considera pe Parintele ca pe bunicul sau. Va dati seama ce obligatii am acum. Intr-un interviu, as putea spune, pe drept cuvant, fulminant, acordat ziarului dlui Burci si al serviciilor fostului ospatar extern, am numit Adevarul, Dan Puric, care afirma extrem de sigur pe el ca se va reintalni cu Parintele, s-a plans si ca a fost indepartat de la Petru Voda de niste calugari “gelosi”. Acum, daca punem problema in termenii acestia, ma intreb daca Dan Puric, care, sunt sigur, trebuie sa fie – sau, ca sa fiu extrem de precis: sa fi fost – un specialist si in asemenea chestiuni delicate, ar iubi o tanara domnisoara, care are niste frati gelosi, ce-ar face? Ar fugi mancand pamantul? Oare un om ca Parintele Justin, care, daca te critica, totdeauna cu dragoste, sau chiar iti dadea o palma, ca sa te trezeasca, dupa cum afirma si Puric in interviul numit, putea sa fie victima unor bieti “calugari gelosi” care alcatuiau “molozul din jurul Parintelui”? Mai inteleg daca zicea ca l-au lucrat niste agenti ai mumei Rusii. Dar asta nu se pupa cu vederile sale, foarte maleabile fata de muma padurii in cauza, dupa cum s-a vazut in ultimul sau interviu de la postul Fratilor Paunescu. Ehh, daca le enunta de atunci, poate i s-ar fi pus si covor rosu, de catre unii, cine stie?!

Marturisesc: de mustrat si pe mine m-a mustrat Parintele insa doar pentru a ma primi apoi cu si mai mare dragoste. Cine nu cunoaste parabola fiului risipitor? Ce tata nu-si cearta copilul, spre a-l indrepta si ajuta sa nu mai greseasca? Sau chiar si nepotul?! Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se spovedeasca la Parintele Justin (pentru ca la Monahul Atanasie, fiind doar calugar, nu stiu cum a facut-o)? Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se pocaiasca in fata Parintelui, lasandu-si mandria deoparte, intr-unul din dulapurile sale cu recuzite pentru toate regimurile si ipostazele? Totusi, Dan Puric, omul care reuseste performanta de a avea un venit lunar si, implicit, anual, mai mare decat “bosii” de la Loteria Româna (4.523 de euro), Romgaz (4.332 de euro), Transelectrica (4.333 de euro) sau Transgaz (6.111 de euro) si aproape dublu cat salariile lui Basescu si Ponta la un loc, nu a reusit sa treaca triumfator peste “molozul” numit Manastirea Petru Voda pentru a ajunge la Parintelui Justin?

Daca nu a putut sa calce peste “molozul”, “ticalosia infinita”, “mincinosii in sutana”, “pizmosii”, “limitatii interior si de caracter”, “spiritele de o extrema ingrozitoare” de la Petru Voda, in fine, “gelozia”, cu care a fost “infasurat” Parintele, cum va putea el sa apere nu neaparat o tanara domnisoara, sau poate o batrana doamna, care se numeste Romania, ci sutele si miile de morti care se ridica din mormintele fara cruci si pentru care Parintele Justin a vrut un singur lucru: o manastirea ortodoxa, conform traditiei stramosesti? La un moment dat, o spun in premiera, Parintele isi dorea chiar sa organizeze un “desant” cu mesteri maramureseni care sa ridice in doua-trei zile o bisericuta micuta si frumoasa din lemn. Dar sa fie in stil traditional, romanesc, cu harul Domnului deasupra si inlauntru ei. N-a fost sa fie… Si nici harul nu prea mai are unde sa stea in acest moment, din cate se vede…

Acum, ca sa inchei, mai adaug mirarea incomensurabila pe care o am fata de un om care, ca si mine, a facut Tonitza, o scoala de unde, credeam eu, nu puteai sa iesi fara a aspira continuu la un bun gust desavarsit… Eu unul, ma iertati, dar cand vad ce zigurat, ce guguloi cu cruciulita au putut sa scorneasca marii arhitecti ai lui Dan Puric, pur si simplu ma infior! Nu mai ramane decat sa fie pusa si o placa cu numele Parintelui pentru ca sacrilegiul sa fie complet, in conditiile in care Parintele Justin s-a impotrivit acestei monstruozitati (dupa cum stau marturie si ale cateva zeci de inregistrari). Priviti si judecati singuri:

Asa zisa manastire a lui Puric de la AiudSursa: MartiriAiud

Acum, sa ma si autocritic: si eu am stat alaturi de multi ofiteri operativi si de rang inalt si chiar sefi de servicii secrete, de la noi si din tarile vecine sau din cele prietene. Si eu am intalnit masoni pe unde am fost, ceea ce e, oricum, inevitabil. Dar am facut-o in calitate de ziarist. Este obligatia mea: sa caut adevarul. In tarana, alaturi de oameni ai strazii, cum a ajuns un briliant profesor, fost militant activ in Piata Universitatii, sau in saloanele luxoase din diverse cluburi selecte sau palate prezidentiale ale lumii.

Dar nu pot sa inteleg cum un om care pretinde ca reprezinta, cu atata patos si doar 135 lei biletul (pensionarii trebuie sa-si faca rata, cred), “sufletul romanesc” si “demnitatea” nationala, poate sta cot la cot cu Sergiu Celac si Mircea Malita, nu numai la aceeasi masa ci si in Consiliul Director al aceleiasi organizatii, destul de discrete, pe nume IPID. Nu stie “cine sunt”?

IPID Calin Georgescu - Mugur Isarescu - Sergiu Celac - Dan Puric - Mircea Malita - Clubul de la RomaMai mult, vorbeste 20 de minute, alaturi de ei, despre “idealul comun” pe  care il are cu Calin Georgescu, presedintele Clubului de la Roma pe Europa. Acum, daca dl. Calin Georgescu vrea sa candideze la Presedintie, foarte bine. E treaba lui. Dar care este rolul lui Dan Puric, care ne face, in paralel, auto-“portretul prigonitului”? Dan Puric, apologetul aplaudat la scena deschisa. Dan Puric, eroul de la Aiud. Daca dl. Puric nu stie raspunsul la intrebarea de mai sus de ce nu-si suna un prieten? De exemplu, pe Iulian Capsali, care a scris negru pe alb ca cei doi tovarasi numiti au facut parte din nomenklatura comunista si mai mult decat atat. Mircea Malita, primul roman membru al Clubului de la Roma, a fost presedintele Uniunii nationale a studentilor comunisti din Romania prigonind (!) studentii necomunisti, apoi membru CC al PCR, numit in anii ’70 ministru al Invatamantului, prin sprijinul lui Dumitru Petrescu, ilegalist comunist, si in tandem cu Ion Iliescu, ministru la Problemele Tineretului, etc, etc, etc. Despre Sergiu Celac, colegul de banca al lui Dan Puric, Iulian Capsali scrie ca a fost “traducatorul personal al lui Ceausescu de engleza, trecut pe linie moarta pentru ca era suspect de relatii cu serviciile secrete sovietice”. Hopa… Intrebarea mea este: lor cand le vine randul la Premiul “Aiud”? Si ce domnisoare li-l vor inmana? Mona Musca sau Monica Macovei?

Trebuie, totusi, desigur, sa iertam. Pentru ca omul e “suspus” greselii. Ceea ce este valabil pentru noi, toti. Insa Parintele, asa cum stim, mai ales cei care am avut privilegiul sa-i stam la picioare spre a-i primi sfanta binecuvantare, era mai mult decat un simplu om. Era Omul lui Dumnezeu. Mai rare greselile la un inainte vazator cu duhul, care continua sa faca minuni chiar si dupa trecerea la Împărăţia cea veşnică

Asadar va ofer spre luare aminte cuvintele Parintelui la care va invit, pe toti, sa meditati, acum, la 66 de ani de cand trupul lui era intemnitat cu brutalitate, insa doar pentru a-i intari sufletul si credinta in mantuirea neamului romanesc.

Nu pot decat sa-i dau lui Dan Puric ce-i al lui si sa inchei cu o fraza din acelasi celebru interviu: “Părintele Iustin putea părea dur… Dacă tu faci o tâmpenie şi primeşti o palmă, nu ţii însă minte palma, ţii minte că palma te poate trezi. Dacă eşti însă o lichea, ţii însă minte numai palma.”

UPDATE: Conferinta lui Dan Puric de ieri, de la Aiud, “Portretul prigonitului”, a fost tinuta in oglinda cu cea a invitatului sau special, Sorin Lavric, intitulata “Portretul prigonitorului”. Sorin Lavric este un angajat al lui Gabriel Liiceanu, editorul si tovarasul antiromanilor Lucian Boia, Horia Roman Patapievici si Vladimir Tismaneanu. Sorin Lavric considera despre Boia ca este “un Ganditor al istoriei!” si despre Tismaneanu ca este “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Ce parere aveti?

ULTIMA DORINTA a Parintelui Justin pentru martirii de la Aiud

rp_ZIUA-Parintele-Justin-Parvu-Sfintii-Inchisorilor-Aiud.JPGIn urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. “Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre”, o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie – proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: “Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori”. Batranul duhovnic o spune foarte limpede: “Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?”
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: “Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit.” Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: “Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.” Ii va fi ascultata?

MANASTIREA SFINTILOR INCHISORILOR

(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)Parintele-Justin-citind-interviul-din-Ziua Manastirea Sfintilor Inchisorilor de la Aiud

– Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

– Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

– Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

– Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?

– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

– Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…

– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.

(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)

Sfintii Inchisorilor si Nicolae Purcarea, blasfemiati de agentii mafiei homosexuale de la Muzeul Taranului Roman. Legatura dintre Puric, Codrescu si Lavric si Securitate, Plesu si Liiceanu. Eleonora Cioran il deconspira pe “filosoful banului”. VIDEO


In Avan-Premiera Sfintii Inchisorilor Partea a II-a de ZiaristiOnlineTV

Emisiunea “In Premiera” de la Antena 3 anunta pentru azi, la orele 21.00, difuzarea documentarului “Sfintii inchisorilor”, partea a doua: “Inchisi, torturati, ucisi. Mii de preoti si credinciosi au cazut victima persecutiilor comuniste. Printre acesti martiri se numara, se pare, si sfinti. Dar despre canonizarea lor se vorbeste pe ascuns. Care e controversa si cine i-ar vrea uitati, aflati duminica, “In premiera”!”.

Partea I poate fi vizionata aici: Sfintii Inchisorilor – Un video-reportaj “In premiera”. Felicitari autorilor!

Razboiul Impotriva Muzeului Taranului RomanDupa parerea mea, aceasta emisiune se poate constitui in cel mai bun raspuns la atacul impotriva fundamentelor nationale intreprins de homosexualii si anticrestinii din Reteaua Deschisa Soros, infiltrati si in Ambasada SUA, atac care continua si astazi, chiar in acest moment, printr-o sfidare fara precedent a tuturor normelor de bun simt, diplomatie internationala si civilizatie europeana, intemeiata pe valorile crestinesti universal respectate.

In fond, razboiul a ramas acelasi: razboiul impotriva taranului roman este razboiul impotriva poporului roman.

Cititi in acest sens si comentariul Doxologia, preluat de Ziaristi Online: Mai e loc pentru creștini în lumea de azi? Despre “turma mica” a lui Hristos si atacul fara precedent al homosexualilor si anticrestinilor la adresa Bisericii nationale »

Nu ratati, azi, la Roncea.Ro: Parintele Justin Parvu, Maica Ecaterina Fermo si Monahul Filotheu Balan despre Sfintii Inchisorilor, Cazul Valeriu Gafencu, Miscarea Legionara si “holocaustul din Romania”. Filmari realizate la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui, in urma cu exact o luna, la 10 februarie, de Sfantul Haralambie.

Fundatia impostoare Sfintii inchisorilor si homosexualii de la Muzeul Taranului RomanPS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.

Avand drept membri fondatori niste personaje cu nume ciudate, fundatia al carei nume este ales cu o suficienta specifica impostorilor (mai ramane ca maine sa infiinteze si o fundatie “Biserica Ortodoxa Romana”), a avut un scop nobil, desigur: o conferinta cu batranul anticomunist Nicolae Purcarea, un adevarat martir al inchisorilor bolsevice, cu peste 20 de ani de temnita pentru idealurile sale nationale. Conferinta la care s-a lansat ultima sa carte, “Urla haita”. O carte cu un traseu sinuos: editata in conditii remarcabile si laudabile de maicutele de la Diaconesti ea este exploatata acum de… “sfintii” oengisti ai “inchisorilor”. Desi initial trebuia sa apara sub egida Fundatiei “Petru Voda”, niste baieti mai iuti de mana (experienta in domeniu si-a spus cuvantul), au pus mana pe manuscris si au ajuns sa confiste memoria Batranului Purcarea. Nici titlul nu le placea. Voiau sa-l schimbe. Probabil se simteau cu mustele pe caciuli. Acum manipuleaza mostenirea bravului domn Nicolae Purcarea dupa bunul plac, la fel cum faceau comunistii inainte de ’89 cand publicau la Bucuresti lucrarile ganditorului legionar Mircea Eliade, si asa cum a facut-o dupa ’90 cu manuscrisele lui Emil Cioran succesorul stabilor de la Editura Politica a PCR, Gabriel Liiceanu. Nu este cazul sa intru in amanunte. Doamna Eleonora Cioran (video mai jos) o spune foarte clar: Liiceanu este un profitor al memoriei lui Cioran. Asa si “sfintisorii” nostri pamanteni.

Nesmeritii Puric, Codrescu si Lavric la Urla haita si Batranul Nicolae PurcareaIn cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?

Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric. Dar totul este de iertat, probabil. Asa cum si Mantuitorul a stat intre doi talhari, asa a ajuns si Batranul Purcarea intre puricii ortodoxiei. Care dintre ei va ajunge vreodata in Rai, numai Dumnezeu stie…

Eleonora Cioran despre Liiceanu si filosofia banuluiVIDEO: Eleonora Cioran despre Gabriel Liiceanul lui Lavric. Despre Plesul intelectuanalului impenat adolfit, cred ca articolul privind apartenenta familiei sale la Securitate – DIE e suficient. Mai este de amintit:

Opinia Parintelui Nicolae Steinhardt despre “cavalerii de Curlandia” Plesu si Liiceanu: RECUPERARI: CATARII DE LA PALTINIS – Parintele Nicolae Steinhardt despre Plesu si Liiceanu vs Noica si credinta cea adevarata

Opinia Parintelui Staniloae despre aceeasi indivizi “tare straini de credinta”: CrestinOrtodox.Ro: Convorbire cu parintele Dumitru Staniloae

Isabela Vasiliu-Scraba: Himera “Scolii de la Păltiniş” ironizată de Noica

Si de la Petre Ţuţea citire (între Dumnezeu şi neamul meu) despre Pleşu:

“N-are nici o valoare teologică. Sunt meditaţiile unui artist religios… ”
– Domnule Ţuţea, acum când cateheza poate din nou, să fie manifestă, să fie exprimată la lumina zilei, credeţi că trebuie să apese în mod special pe dogmă? Vă întreb ce credeţi pentru că există o uşoară glisare spre raţionalism sau spre eticism.
– Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.”

Cititi si: Marturisitorii incoltiti: Urla haita de “ingeri ai luminii” in jurul mucenicului Nicolae Purcarea

Capusarea ca tehnica a Securitatii: C. Noica împreună cu Alexandru Dragomir în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric

Ziaristi Online: Nicolae Purcărea – Neînfrântul! Diferenta dintre un Roman si un Patapievici. Interviu cu un mare mester al traditiei populare, fost detinut politic 20 de ani ca legionar

A. PLESU, UN ESEIST PREOCUPAT DE INGERI SI DE VAMPIRI. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament


Liiceanu, profitorul lui Cioran, deconspirat de Eleonora Cioran de ZiaristiOnlineTV

Parintele Mihai Valica: Ce cauta circarul nirvaniac Klaus Kenneth la TVR si in Romania?

“Sunt total de acord cu opinia parintelui Mihail si confirm stupefactia marelui teolog al icoanei Michel Quenot din Elvetia despre felul cum este primit un circar si un farseur in Biserica Ortodoxa din Romania si mai ales de felul cum este primit de unii ierarhi si mitropoliti. Am ramas stupefiat si eu sambata trecuta (5 nov) cand la TVR 1 la ora 12 a fost dat pe post Klaus Kenneth, moderator fiind Cristian Tabara. Kenneth a facut niste aberatii teologice halucinante si propaganda yoghina, teosofica si gnostica, fara ca Tabara sa-l corecteze sau sa lamureasca afirmatiile acestuia. Dau doar un exemplu: Kenneth afirma: “am fost in nirvana, vedeam totul dar pe mine nu ma vedeam…”…intrebarea simpla pe care o pun este urmatoarea: daca s-a lepadat de yoga si de toate lucrurile diavolului de ce mai crede in nirvana? Restul nu le mai comentez deoarece este clar ca lucrarea lui Kenneth este una comerciala si de imagine personala… se predica pe el si nu pe Hristos (din pacate nu este singurul, mai e un mim care-i calca pe urme – nota mea). Imi pare rau pentru el si am avut ocazia si i-am spus-o personal si se pare ca nu a inteles nimic. Sa ne rugam pentru el sa-l lumineze Bunul Dumnezeu cu harul sau. Poate il gaseste pe Iisus Hristos la kilometrul 2.000.001. Doamne, ajuta-l si lumineaza-l pe el, dar si pe noi, ca sa putem deosebi inselarea de Adevarul vesnic!”

Pr. Mihai Valica

Via Vlad-Mihai

La Multi Ani celor doi Mihai!

Vezi si: Victor Roncea: Klaus Kenneth, predicatorul Agnos(icismului), un guru “binecuvantat” al Bisericii New-age-iste

Cum si-au batut joc de Ziua Nationala, la Televiziunea “Nationala”, oamenii lui Plesu si Patriciu in frunte cu rebutul GDS, Cioroianu, VIDEO

“Simpozion de martirologie” fara martiri. La Hotelul Hilton, in organizarea lui Dan Puric si compania, fostii detinuti politici vor sta ori la usa ori in sala, ca aplaudaci


Cercetatoarea Emilia Corbu, doctor in Istorie (Univ. Bucuresti, 2004), ne pune (din nou) pe ganduri, de data aceasta in privinta unei manifestari care se desfasoara luni la Hotel Hilton – Athenee Palace si care se va incheia, aflam din program, cu vizitarea unor “obiective spirituale” (asa ceva numai la comunisti mai auzeam, ca expresie de tip bolsevic, de “new speak”). Tot ciudat este si titlul ales pentru manifestare: “Primul simpozion de martirologie”. Sensul este dublu (*), la fel ca fetele organizatorilor: de-o parte a monedei o fundatie crestina – “Sfanta Irina”, de cealalta o… companie de teatru – “Dan Puric”. Cum criza ar putea bloca intr-o zi conturile sponsorilor, oricat de durabila ar fi dezvoltarea lor,  n-ar strica ca cele doua entitati sa se contopeasca. O mica problema, care, sunt convins, va fi depasita cu usurinta, va ramane alegerea numelui: Fundatia Crestina Sfantul Puric sau Compania de Teatru Sfanta Irina?

PRIMUL SIMPOZION DE MARTIROLOGIE

de Emilia Corbu

Am aflat că săptămâna viitoare va avea loc la Bucureşti la Hotel Hilton, primul simpozion de martirologie organizat de o fundaţie creştină (“Sfanta Irina”) şi o companie de teatru (“Compania Dan Puric”). Vor participa 200 de specialişti din care probabil unii teologi şi alţii specialişti în diverse domenii. Iniţiativa este necesară în sensul în care publicul larg cunoaşte puţin din faptul că fenomenul martiriului este fundamental în Biserica Ortodoxă. Ar fi lăudabilă în măsura în care problema martirilor din temniţele comuniste ar fi plasată într-un context teologic şi istoric mai larg.
Eu nu am fost invitată şi oricum zilele acestea sunt la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ,,Pontica,,. Fiind o iniţiativă privată e dreptul lor să invite pe cine vor. Dar m-aş bucura dacă printre participanţi s-ar afla arheologii din care unii mai sunt în viaţă, care au descoperit basilice creştine şi sfinţi martiri. Aproape toate osemintele martirilor din Dobrogea au fost descoperite de arheologi. Ei au fost primii care în urma cercetărilor au sesizat Biserica, chiar şi în timpul comunismului, şi au afirmat public că au descoperit oseminte de martiri.
Ar fi obligatoriu dacă la acest simpozion ar participa şi mărturisitori ai temniţelor comuniste. Probabil că unii vor fi invitaţi.
Şi tot probabil că la acest simpozion se va hotărâ organizarea unui Centru de Martirologie, o mai veche dorinţă a celor doi organizatori exprimată încă de anul trecut. Acest centru va fi panortodox şi dacă mă uit mai bine în lista participanţilor şi ceva ecumenic.N-aş vrea să am viziune de sibilă dar parcă văd că asta va ieşi, în final. Adică o listă de zeci de semnături celebre pentru înfiinţarea unui Centru de Martirologie. În toată istoria Bisericii Ortodoxe nu a existat un astfel de centru. De ce ne-ar trebui acum!?
Eu sunt mai modestă. Nu cred că un centru ar determina Sf. Sinod să ridice ruşinea de pe umerii poporului român. Vorbesc de ruşinea nerecunoştintei, adică nerecunoaşterea jertfei pentru Hristos a celor care au suferit în temniţele comuniste.

Continuarea la Emilia Corbu Blog

Nota mea: Trebuie sa o dezamagesc pe doamna dr Emilia Corbu. Conform programului, la “Simpozionul de martirologie” nu este invitat sa vorbeasca absolut nici un fost detinut politic. Iar intrarea este permisa doar cu invitatie. Care ar fi atunci diferenta dintre acest demers si cel al “anticomunistilor” lui Tismaneanu de la GDS? Poate or fi pe lista de invitati si batrani legionari – cati au mai ramas -, dar daca lipsesc dintre vorbitori tocmai ei, fostii detinuti politici, cei care au fost martirizati si au trait alaturi de sfintii inchisorilor, inseamna ca e ceva necurat la mijloc (daca nu chiar coada tartorului). E bine, totusi, ca vor fi acceptati ocnasii regimului bolsevic, in sala, ca aplaudaci. Sa nu-i faca de rusine pe organizatori in fata venerabililor invitati. Iata vorbitorii oficiali, dupa cum sunt prezentati pe internet de purtatorii de trena ai “maestrului Puric” (vezi Video mai sus):

“P.S Sofian Braşoveanul („Martiriul-mărturie de credinţă şi iubire şi cale spre Înviere”); Pr. Prof. Dr. Georgios Metallinos (Fenomenul neomartirilor, importanţă teologică şi naţională”); Prof. Dr. Rubin Dominic (Martirajul, de la Maccabei la lagăre: reflecţii pe tema mărturiei Iudaice şi Creştine”); Prof. Dr. Tristram Engelhardt Jr. („Scandalul martirajului: Murind în dreaptă închinare şi dreaptă credinţă”); Dr. Dmitry Avdeev („Martirajul creştin: aspecte psihologice ale neînfricării”); Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc (Sângele martirilor, sămânţa creştinismului”); Corinna Delkeskamp-Hayes (Martirajul: Provocarea de a se confrunta cu păcatul”); Sebastian Moldovan ( Originile sacramentale şi morale ale martiriului”); Sorin Lavric („Nevoia de martiri“); Mircea Gelu Buta („Martirajul preotului Pop Augustin din Mijlocenii Bârgăului”); Dan Puric (**) (Conştiinţa martirică”)

A doua zi, participanţii vor vizita unele obiective spirituale”.

(*) SIMPÓZION, simpozioane, s. n. 1. (În antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri si discutii variate. 2. Discutie organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filozofice, stiintifice etc. de actualitate, purtate de câtiva vorbitori în fata si cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on.Acc. și: simpozión] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion.
Sursa: DEX ’98

(**) “Cu voia dvs, ultimul pe lista…”

Vezi si: VIDEO: Dan Puric despre Angajamentul sau la Securitate, martiri, si cum trebuie secretarul Clubului de la Roma din Bucuresti, Calin Georgescu, sa ajunga prim ministru

VIDEO: Cum a recunoscut Dan Puric cu jumatate de gura si frangandu-si mainile cu rictus pe fata ca a colaborat cu Securitatea si a semnat Angajament de informator la 17 ani. NapocaNews l-a dat in cercetare la CNSAS dupa scurgerile din Q Magazine si de la Robert Turcescu

NapocaNews a cerut, în mod oficial, stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Dan Puric

Ca urmare a declaraţiei actorului Dan Puric, acordată publicaţiei QMagazine în cadrul unui interviu publicat în 1 octombrie 2010, prin care se autodenunţa ca fiind un fost colaborator al Securităţii încă din anul 1976, când a semnat un angajament cu această instituţie, conducerea NapocaNews a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii stabilirea calităţii de colaborator a dlui. Dan Puric.

Declaraţia exactă a lui Dan Puric, care a stat la baza acestui demers este: “Max Reinhardt a avut o expresie extraordinară: „artistul îşi ia rucsacul copilăriei în spate şi porneşte la drum”. Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist… M-au şi turnat. Pentru că eu, la 17 ani, îl imitam pe Ceauşescu. Strângeam două clase într-una şi dădeam decoraţii. Ei bine, colegul meu de la Royal Shakespeare Company sau de la Comedia Franceză nu a cunoscut lucrurile astea.”

Cererea a fost trimisă către CNSAS joi, 7 octombrie 2010.

Sperăm ca răspunsul oficial al CNSAS să lămurească detaliile autodenunţului lui Dan Puric, cel mai vândut autor din România din ultimii ani, un influent membru al societăţii civile şi membru în consiliul director al Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare, din care mai fac parte Mugur Isărescu, Călin Georgescu, Mircea Maliţa şi Sergiu Celac.

Redacţia

Vezi si: BOMBA: Dan Puric, micul securist: informator la 17 ani! Actorul bun la toate a semnat un angajament cu Securitatea inca din clasa a XI-a de liceu, in 1976. Ce-o fi turnat pana in 1989? Dar dupa? UPDATE: Baietii “e” activi. La CNSAS se stie

Scrisoare deschisă adresată lui Dan Puric: “Eşti un necinstit sufleteşte!”

Cuvantul monahului Teodor Stanescu cenzurat la Aiud, la sarbatoarea Sfintei Cruci. Fostul detinut politic despre asasinarea elitelor, distrugerea Romaniei si vremurile din urma. VIDEO: Puric catre monahul Stanescu despre Roncea


Prea sfinţiţi părinţi, domnule Primar, domnule Director, dragi camarazi şi camarade, drept măritori creştini,

A intrat în tradiţie ca să ne întrunim la Aiud de Sfânta zi a „Înălţării Sfintei Cruci” pentru a comemora şi a ne ruga pentru sufletele celor care s-au jertfit în blestemata închisoare Aiud, precum şi în toate celelalte închisori şi lagăre de exterminare comuniste, pentru ca la rândul lor să se roage lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Despre Aiud, părintele nostru drag Justin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă spunea pe bună dreptate că este ATHOSUL ROMÂNESC. Aceasta pentru că la Aiud s-a jertfit ceea ce a avut mai bun şi mai sfânt Neamul nostru românesc ca adevărată intelectualitate şi spiritualitate. Am spus şi subliniez ca adevărată intelectualitate şi spiritualitate, pentru că adevăratul rol al intelectualului este acela de a fi far călăuzitor pentru cei din jur spre drumul cel bun al adevărului, dreptăţii şi corectitudinii – spre bine, spre sublim. Dar pentru ca să fii cu adevărat far călăuzitor trebuie să-L ai pe Dumnezeu în suflet. Să ai ca deviză a vieţii tale cuvintele Mântuitorului Iisus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, fără de Mine nu puteţi face nimic”.

Ori în ziua de astăzi, în vremurile cumplite pe care le trăim, foarte puţini intelectuali îndeplinesc aceste condiţii.

Intelectualii, toţi cei pe care-i comemorăm, reprezintă farurile călăuzitoare de iluminare a neamului, prin credinţa noastră străbună ortodoxă şi patriotismul lor nestrămutat. Reprezintă lumina neamului, spre deosebire de comunism, care reprezintă întunericul, minciuna, impostura, oportunismul şi laşitatea.

De aceea, comuniştii i-au decimat fără milă şi, fără dorinţa lor (a comuniştilor), i-au martirizat.

În închisori am supravieţuit numai datorită Ajutorului Divin.

Cu sufletele lor curate au mers voioşi, până la suprema jertfă, pentru credinţa străbună, dragostea de neam şi de ţară.

Jertfa lor a fost măreaţă şi despre ea sunt foarte multe de spus, pe care le voi mărturisi cu altă ocazie pentru cei interesaţi.

Ideologul şi conducătorul acestor tineri spunea încă din 1936: „… de vor intra trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza?”.

Într-adevăr, astăzi mulţi nu mai cred în Dumnezeu sau cred într-un Dumnezeu conceput după interesele şi năzuinţele lor.

Vremurile pe care le trăim astăzi sunt foarte grele, aproape de nesuportat. Criza economică este pusă la cale de forţele răului, care vor să ne îndepărteze de Dumnezeu, să adâncească şi mai mult criza morală care s-a instaurat pe întreaga planetă, cu foarte mulţi ani în urmă. Eroii pe care-i comemorăm s-au ridicat şi au luptat împotriva acestei crize mondiale şi a tuturor greutăţilor neamului. În 1946-1947 bolşevicii au pus la cale foametea din acele vremuri cumplite, când au murit efectiv de foame câteva sute de mii de români, pentru a îngenunchea neamul ca să accepte comunismul. Să renunţe la spiritualitatea străbună şi să trăiască în materialitate. Mulţi astăzi nu vor să accepte existenţa sufletului.

Continuarea la: Romania Uneste-te!

Vezi si: TAINA unui fost detinut politic. Parintele Stanescu: La Aiud s-a jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc
VIDEO: Dan Puric catre Monahul Teodor Stanescu si Parintele Iustin Parvu despre “site-ul lui Roncea”:

MISA mi s-a prins de guru. Dezvaluire soc: sunt vandut masonilor si Securitatii! Asta spre deosebire de Gregorian “Grig” Bivolaru care a fost eliberat din inchisoare de… “masonul neocomunist Gelu Voican Voiculescu” :)

Cu mare amuzament am citit o ultima muscatura de turu’ lu’ guru’ al meu, adica de fundu-mi, a pisarcosilor lui Bivolaru. Pentru unii dintre ei marturisesc ca am toata compasiunea si intelegerea. Altii insa sunt cadre ale diverselor servicii straine si ale gruparilor politico-financiare care sufoca Romania si nu am de ce sa am vreo mila pentru ei. Pretextul declansarii atacului la baioneta: o informare oarecare privind relatia lui Gelu Voican cu Securitatea, ca replica la prelucrarile prin aschiere ale unei saibariste de-a lui Tismaneanu si Dinescu, Mirela Corlatan, fetita care se joaca cu chibriturile prin Evenimentul Zilei. De fapt, ceea ce i-a deranjat cel mai tare pe para-integratii in abis ai lui Bivolaru a fost dezvaluirea facuta in timpul campaniei electorale privind ordinul lui “guru” de a se vota in masa cu Geoana, cel care trebuia sa fie succesorul criminalului Iliescu si al masonului Nastase – atat de hulit alte dati pe la colturile spiralelor. Faptul ca au existat dizidenti care l-au contrazis pe “marele guru” si l-au sustinut pe Basescu si ca eu am mai si publicat aceste aspecte le-a provocat soldateilor de guma o reactie pe masura, cu spume la gura si amenintari stupide cu moartea la adresa mea, primite pe banda in perioada campaniei electorale si intrate in atentia forurilor competente.

Desigur, faptul ca “Grig” Bivolaru a copilarit cu Ady Nastase in satul tiganesc Tartasesti si ca mai este si fratele vitreg al celuilalt Bivolaru, Gaby, excrocul ramas cu milioanele de euro dupa ce a fost aparat pe treptele tribunalului de garda PSD, care mai este si fostul proprietar al terenului pe care se afla acum incastrate intr-un imobil personal celebrele termopane din Zambaccian, nu are nici o legatura cu acest caz. Poate nici faptul ca niste locotenenti guralivi de-ai lui Bivolaru s-au aflat pe listele partidului fantoma al lui Cozmin Gusa, PIN, cel cu ursuletul rusesc, n-are nici o legatura cu problema. Asa cum sunt convins ca nici faptul ca am dovedit cum Dan Puric-turcescu este stipendiat si proslavit de secta lui Bivolaru la chermezele lor de “continenta sexuala” sa nu conteze la acest atac. Sau ca am aratat cum la sediul GDS se fac racolari pentru MISA. Sau, ultima porcarie, ca “guru” practica magia neagra cu adeptii lui. Sunt convins ca nu are nici o legatura cu atacul MISA nici aspectul de natura speciala cunoscut de mine si nu numai, privind faptul ca, potrivit unui Raport intrat in atentia regretatului Patriarh Teoctist, brigazile de yoghini ale lui Bivolaru s-au infiltrat in masa in Biserica Ortodoxa Romana, la varful ei, in manastiri si pe langa ele, ca predicatori vestiti, pe post de conserve… Dar nu, nu se poate: e clar ca eu sunt mason, pentru ca il cunosc si pe Gelu Voican si pe Dinu Sararu, care e mason gradul 33, dar si inca vreo 666 de politicieni, oameni de afaceri, etc, etc, cu totii masoni… MISA a descoperit apa calda: cercurile puterii, cu care intra in contact orice ziarist, sunt pline de masoni. “Stirea-rationament” a guruistilor: “toti ziaristii e masoni”. Si chiar mai mult decat atat! Cazul meu:

In materialul MISA sunt facut un periculos agent secret care, nici mai mult nici mai putin, se afla in spatele posibilei “folosiri a forţei de către autorităţi şi instaurare a unui regim de restrângere sau anulare a libertăţilor civile, aşa cum a sugerat Guvernul prin apelarea la art. 53 din Constituţie, cu ocazia recentei reduceri a salariilor şi pensiilor”. Si bubulii, bubulii lui Corut, nu se supara ca le iau caimacul?

La fel de simpatic mi se pare cum “argumentele” yoghinilor cu epoleti contra mea sunt exact aceleasi (copy-paste?! – mai rasfirati baieti, mai rasfirati!) cu cele ale kominternistilor GDS sau ale unor intarziati mintal fara de Rost, doua jucarii stricate si cu numele schimbate, care fac pe ortodocsii calduti, in timp ce le lustruiesc cu limba talpile anti-crestinilor Patapievici, Plesu si Tismaneanu. Ce gasca de rahat si cat de simplu se devoaleaza sectoristii “societatii civile”, ai “dreptei romanesti” si ai “anti-masonerie”. Reproduc urletul scremut al tablagiilor lui Bivolaru, cam subtire dupa atata clisma la creier, si adaug la sfarsit, si eu, o intrebare, pentru baietii (si fetele) mai cu cap din organizatia aflata, inca, sub spectrul nefast al unui mason prost si nespalat, care are, de fapt, pe langa obsesiile sexuale un singur rol in viata, avizat de “organe”: sa aprinda lumina ca sa se adune fluturii, moliile sau, dupa caz, mustele la bec. Multe gaze, se stie, se prajesc si pocnesc, apoi cad fumegand, cu un miros scabros. Altele mai au o sansa-doua, pana la aparitia zorilor: sa se arda becul mai repede sau sa stinga cineva lumina! 🙂

PS: Poate cineva sa-i taie unghiile lui Bivolaru?

La 20 de ani de la mineriadă “anticomunistul” Victor Roncea a ajuns sluga masonului neocomunist Gelu Voican Voiculescu

Aşa cum am anunţat în articolul “Înainte de a-l turna la Securitate, Gelu Voican Voiculescu a încercat să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru în francmasonerie” preluat de pe yogaesoteric.net, pe data de 1 iunie 2010 a devenit publică o decizie a CNSAS-ului (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) privitoare la relaţia lui Gelu Voican Voiculescu cu Securitatea. Deşi favorabilă acestuia, decizia conţine şi fragmente ale unor informari făcute de el la Securitate, fragmente care în mod paradoxal susţin o poveste contrară celei rezultate prin votul conducerii instituţiei.

Pe Gelu Voican Voiculescu mai toată lumea îl cunoaşte şi ştie cu ce s-a ocupat după decembrie 1989: de la aducerea lui Ion Iliescu în prim planul revoluţiei şi acapararea puterii de către eşalonul doi al comuniştilor, asasinarea Ceauşeştilor în stil masonic, înlăturarea prin metode mafiote a adevăraţilor revoluţionari şi a indezirabililor noului regim, aducerea minerilor şi coordonarea înăbuşirii demonstraţiilor din Bucureştiul anului 1990 la 28 ianuarie, 18 februarie şi 13-15 iunie, regizarea războiului civil de la Târgu Mureş din martie 1990, până la reînvierea Securităţii prin plasarea foştilor agenţi în noile servicii de informaţii pe care le-a reorganizat în calitate de viceprim ministru. O imagine parţială dar destul de fidelă a activităţii masonice a lui Gelu Voican Voiculescu, mai puţin cunoscută publicului, ne-o putem face citind transcrierea unei înregistrări făcute în iunie 1990 într-o cameră a hotelului Bucureşti pe care acesta o rezervase. Fragmentul extrem de semnificativ pe care îl puteţi lectura urmând acest link este extras din lucrarea lui Ion Costin Grigore “Cucuveaua cu pene roşii” apărută la Editura Miracol în 1994.

Decizia CNSAS din 1 iunie 2010 a trecut aproape neobservată în presa. Dar după câteva zile Evenimentul zilei a publicat un articol bomba, preluat apoi de o mare parte a mass media. În el Mirela Corlăţan a spus ceea ce orice om cu bun simţ poate deduce din documentul emis de CNSAS: Gelu Voican Voiculescu l-a turnat la Securitate pe Gregorian Bivolaru şi în plus în informarile sale îi “urechea” pe ofiţerii de la Securitate ca şi cum ar fi fost un superior al acestora.

La scurt timp după apariţia articolului Mirelei Corlăţan apar în presa câteva reactii contrare, favorabile lui Gelu Voican Voiculescu, puţine dar pline de semnificaţie. Cine credeţi că au fost cei care au sărit în apărarea masonului deranjat de faptul că au iesit la iveală şi calitatea sa de colaborator al Securităţii, precum şi sfaturile sale de a fi aplicată “reeducarea violentă” a lui Gregorian Bivolaru? Site-ul Realitatea Tv, Victor Roncea şi Emil Berdeli – obsedatul “prieten” al yoghinilor!!!

(more…)

Klaus Kenneth, predicatorul Agnos(ticismului), un guru “binecuvantat” al Bisericii New-age-iste

O editura cu un nume care ar trebui sa spuna totul daca ar avea si terminatia corecta – Agnos – si-a gasit o vedeta a “ortodoxiei” cu care sa bata targurile, pentru a raspandi, nu-i asa?, agnosticismul. Un “predicator-minune”, cu nume de scena Klaus Kenneth, vrajeste fapturile slabe de inger si se transforma in tonomat de marcat bani in contul editurii cu nume ciudat, pentru romani si ortodocsi, la fel ca si al patronului, un oarecare Petrasciuc Romeo. Mi-am pierdut vreo ora din viata pentru a audia o inregistrare “abisala” – o adunatura de enormitati, banalitati si cretinisme mai mari chiar si decat ale lui “guru” Bivolaru: de la satanisme “samaniste” la spiritisme new-age-iste si ocultisme, presarate cu aburi de nirvana si picanterii homosexuale, toate asezonate cu trucuri psihologice ieftine si amestecate bine cu o logoree “ortodox”-actoriceasca, cu care ne-am obisnuit deja de la produsele autohtone. Pe scurt, un numar ieftin de magie de circ, “performat” cu ajutorul prezentei glamoroase a asistentei personale, chiar la Facultatea de Teologie din Bucuresti, tocmai în Aula „Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae”, care, saracul, se rasuceste in mormant la cate vede in sala in care-i este batjocorita memoria.

Klaus Kenneth, magicianul-vedeta, e pus pe “evanghelizare”, de multe ori chiar din fata altarului, in postura de “apostol” de discoteca. N-a gasit alt loc, poate chiar cel de unde vine, searbad in ortodoxie (unde-ar primi probabil ceea ce merita: un sut in fund!) poate China sau Noua Guinee. Nu, el vrea sa “evanghelizeze” romanii. Sarlatanul chiomb ajuns imparat vinde castraveti stricati la gradinari orbi precum margelele de sticla la bastinasi. Are vad deja; cu ajutorul “binecuvantarilor” la smintit oficiale, e purtat in puf de afaceristii ortodoxiei, care vad in el o Julieta convertita. Romeo Petrasciuc, impresarul si editorul lui pe banda, vinde bine. Ascor-istii rataciti au uitat si de duhovnici in fata chitaristului “ortodoxiei”… N-avem de ce sa-i acordam prea multa atentie saltimbancului Iosefini al Bisericii New-age-iste (care mai “citea si gandurile” cand vroia, dupa cum vrajeste poporul plasat in stare de hipnoza). Parintele Mihail Stanciu, staretul Manastirii Antim din Bucuresti, l-a pus bine la insectar, acolo unde merita, alaturi de tot felul de alti paraziti ai ortodoxiei. Un lucru este de observat: slabirea ortodoxiei pare sa fie realizata din ce in ce mai profesionist chiar din interiorul ei, cu concursul unor ierarhi si ai slugilor lor umile. Sa fim mai treji, fratilor! Veghea este o stare continua. Scuturati capusele de pe voi!

PROPAGANDA MASONICA a Clubului de la Roma la BNR. Calin Georgescu, seful lui Dan Puric, la Trinitas TV: Pana la 1848 nu a existat nimic bun in Romania


Secretarul general al Clubului de la Roma – Romania, Calin Georgescu, seful lui Dan Puric la ciudatele organizatii IPID si APP, are pretentia ca numai de la momentul revolutiei masonice de la 1848 s-a facut ceva in Romania. Pana atunci a fost, probabil, timp de vreo 3000 de ani, “terra incognita”. In acelasi timp, in finalul fragmentelor extrase dintr-o emisiune la Trinitas TV (!), Georgescu ii da o lectie lui Dan Puric, care a zis ca se retrage din proiectul de la Aiud pentru ca apoi sa uite ca-si daduse cuvantul. Mai jos, la BNR, propaganda la greu pentru organizatia-mama a sefului lui Puric, Clubul de la Roma. Asta in cazul in care “maestrul” nu stie, saracul, in ce e bagat!

Adrian Vasilescu, BNR: Clubul de la Roma si criza actuala (1)
29.07.2009
Luni seara, la Banca Nationala, a avut loc o reuniune a Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCOR). Au fost audiate patru expuneri si, pe marginea lor, s-a aprins o dezbatere bogata in invataminte. Trei dintre expuneri au evocat inceputurile Clubului de la Roma si marile teme ce i-au adus celebritatea: “Aurelio Peccei – omul, umanistul” (Academician Mugur Isarescu, membru al Clubului de la Roma, presedintele ARCOR); “Intalniri cu Aurelio Peccei (Academician Mircea Malita, membru al Clubului de la Roma, vicepresedinte al ARCOR); “Resursele planetei si limitele lor” (Dr. Calin Georgescu, secretarul general al ARCOR). Autorul celei de-a patra prezentari (“Un nou model de crestere economica”) a fost Valentin Lazea, economistul sef al Bancii Nationale, membru al ARCOR. In aparenta, cea de-a patra tema nu are nicio legatura cu celelalte trei. In esenta, insa, toate cele patru teme sunt strans legate intre ele. Iar numitorul lor comun este criza actuala.
De ce a ales guvernatorul BNR sa vorbeasca despre intemeietorul Clubului de la Roma? Si de ce acum? Pentru ca avertismentele lui Peccei, de acum patru decenii, se reflecta in criza pe care o suporta astazi planeta. De altfel, in cuprinsul expunerii, academicianul Isarescu a marturisit ca evocand personalitatea lui Aurelio Peccei – intr-un context special, acela al confruntarii Clubului de la Roma cu timpul, cu istoria si cu furtunile ce au cuprins planeta – nu ar fi putut avea sansa unei ilustrari mai potrivite decat reproducand un paragraf dintr-o ampla dezbatere publicata in 1972 de revista franceza L’Express. Asadar, a citat: “In 1968, un om de afaceri italian, administrator al Fiat-ului, dr. Aurelio Peccei, intemeia Clubul de la Roma. Cativa zeci de industriasi, de inalti functionari internationali, de savanti si filozofi s-au reunit pentru a pune in comun ideile lor si pentru a se intreba asupra viitorului lumii”. Era, deci, in 1972. Iar de atunci si pana la trecerea sa in eternitate, in 1984, Peccei si-a dedicat intreaga viata gasirii de solutii pentru aceste probleme grave. De altfel, marile teme care l-au framantat au avut, ca punct de plecare, ingrijorarile pe care i le-au produs ignorarea unor tendinte mondiale nefaste, in special cele legate de risipa de resurse. Fapt notabil: tocmai risipa de resurse este principala cauza a crizei actuale.
Primul semnal de alarma a fost tras intr-o lucrare publicata in 1969: “Prapastia din fata noastra”. Peccei a identificat atunci trei teme fierbinti, care se desprindeau aproape automat din orice analiza serioasa a viitorului: umanitatea si mediul inconjurator; un macrosistem in pragul colapsului ori a totalei anihilari; nevoia unei strategii globale de dezvoltare durabila. Sunt teme ce vor fi reluate si dezvoltate, in 1976, intr-o lucrare de referinta: “Calitatea umana”. In fata tabloului unor probleme grave ale viitorului – tablou dominat de o inevitabila criza generala, cu implicatii morale, politice, sociale, psihologice, economice si ecologice, facand omenirea sa-si piarda telurile si impingand-o spre un viitor intunecat – Peccei se intreba: “Oare nu avem cu totii nevoie de ceva foarte diferit de ceea ce ne este propus astazi de diverse personalitati sau institutii, fie si de Natiunile Unite, in cadrul a ceea ce a devenit o partida de sah globala?”.
Iata intrebarea ce a dominat si domina existenta Clubului de la Roma. Un fapt semnificativ: in efortul de a incepe sa formuleze raspunsuri la aceasta intrebare, Peccei a avut sansa unei intalniri intamplatoare, in 1967, cu Alexander King, directorul general pentru probleme Stiintifice al OCDE. Atunci cei doi au decis sa fondeze ceea ce avea sa devina Clubul de la Roma, iar ei l-au numit “o aventura a spiritului”.
O aventura despre care Peccei scria: “Daca Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este intaietatea in a se razvrati impotriva ignorantei sinucigase a omenirii cu privire la adevarata ei conditie”.
Au urmat incercari, esecuri, alte incercari. Si in sfarsit, decizia ca un grup de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology sa fie angajat spre a alcatui un proiect esential pentru viitoarea activitate a Clubului de la Roma. Plus consensul cu privire la patru trasaturi esentiale: organizatia sa fie redusa numeric, adunand in jur de 100 de personalitati; sa nu aiba nevoie de finantari mari, pentru a-si putea pastra independenta; sa fie apolitica, dar transculturala; in sfarsit, sa fie neoficiala, sa nu beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizatii internationale. Proiectul Massachusetts Institute of Technology pentru Clubul de la Roma s-a bazat pe o propunere a lui Jay Forrester, savant care lucrase multi ani cu sisteme dinamice; el crease un model matematic al lumii si civilizatiei umane. Forrester a incredintat proiectul “Clubului” cercetatorului Dennis Meadows, un tanar ce-si anunta un viitor stralucit. Asa s-a nascut “Limitele Cresterii”, primul raport catre Clubul de la Roma, care a fost prezentat pe data de 12 martie 1972 la Washington. Raportul avea sa fie tradus in 30 de limbi si vandut in 10 milioane de exemplare. “Clubul” a dobandit astfel o reputatie mondiala.

Clubul de la Roma si criza actuala (II)
05.08.2009
Scriam, miercurea trecuta, ca la Banca Nationala, cu ocazia reuniunii Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, au fost audiate patru expuneri si ca, pe marginea lor, s-a aprins o dezbatere bogata in invataminte. Prima dintre cele patru teme, prezentata de guvernatorul BNR, a fost dedicata intemeietorului Clubului de la Roma, Aurelio Peccei. Si nu intamplator. Avertismentele lui, de acum patru decenii, se reflecta in criza pe care o suporta astazi planeta.
Academicianul Mugur Isarescu a analizat pe larg imprejurarile in care i-a fost incredintata cercetatorului Dennis Meadows, un tanar ce-si anunta un viitor stralucit, misiunea de a scrie primul raport al „Clubului”. Asa s-a nascut „Limitele Cresterii”, document cu adevarat istoric, prezentat in premiera la 12 martie 1972, la Washington. Raportul, tradus in 30 de limbi si vandut in 10 milioane de exemplare,i-a adus Clubului de la Roma o reputatie mondiala.
Semnificativ este si faptul ca Dennis Meadows a revizuit si corectat modelul in 1992. Aurelio Peccei murise, dar spiritul lui traia. Prezentarea noii analize a avut loc in timpul conferintei „Dincolo de Limite”, organizate de Fundatia Aurelio Peccei. Iar ceea ce se releva clar era adevarul ca, inca de pe atunci, umanitatea depasise limitele indicate in primul raport; iar consumul de resurse trecuse peste orice rata de suportabilitate. A urmat apoi o noua revizuire in anul 2004, cand au fost reconfirmate datele din 1992. Se atragea, atunci, atentia ca omenirea depasise deja in consum capacitatile de sustenabilitate ale Terrei.
Concluzia academicianului Mugur Isarescu poate fi ea insasi un subiect pentru alte si alte dezbateri: „Astazi, mostenirea Peccei se dovedeste a fi mai pregnanta ca oricand. Omul si umanistul care a fost Aurelio Peccei traieste prin ideile lui si, mai cu seama, prin mesajul adresat omenirii de a dovedi mai multa responsabilitate in fata resurselor limitate ale planetei noastre”.
Semnalul de alarma tras de Clubul de la Roma, la inceputul anilor ’70, era asadar legat de o amenintare: consumul exagerat de resurse. O amenintare potentata, in acele momente, de schimbarea ce tocmai intervenea in sistemul financiar international. La 15 august 1971, Statele Unite ale Americii s-au rupt de aur si au spus adio cursului fix. A inceput marea aventura a pietei valutare si a speculatiilor valutare. Piata a fost dinamizata. Schimburile valutare au luat o amploare fara precedent. Iar granitele urmau sa cada in fata circulatiei capitalurilor.
De fapt, dupa suprimarea convertibilitatii dolarului in aur, monedele statelor dezvoltate au parasit fixismul traditional si au acceptat cursurile flotante. A fost o constrangere dureroasa. Fiindca nimeni nu a renuntat de bunavoie la patul caldut oferit de cursurile fixe. Flotarea monedelor, insa, devenea inevitabila in conditiile in care liberalizarea circulatiei banilor nu mai putea fi oprita.
Cum se ajunsese aici? Sub impulsul realitatii. Economia mondiala s-a diversificat, au aparut noi centre puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germana si yenul japonez. Treptat, viata a impus renuntarea la etalonul aur. In noua conjunctura, cursul fix s-a prabusit. A inceput marea aventura a flotarii cursurilor.
Al doilea regim al ratelor de schimb, de dupa Bretton Woods, a debutat la o rascruce a istoriei: o larga deschidere a drumului spre economia de piata. Lumea a descoperit, treptat, ca de la monedele cu curs fortat, impus prin rate fixe de schimb, nu mai are nimic bun de asteptat. Cu deosebire, ratele fixe tineau in loc competitivitatea. Americanii au dat tonul si lumea s-a despartit de trecut, spunand adio cursului fix. Nu s-a despartit insa razand.
Adevarul este ca pozitia internationala a dolarului isi pierduse stabilitatea. Dar in conditiile in care Statele Unite au devenit tot mai preocupate de intarirea economiei lor interne si, in acest sens, au redescoperit rolul inflatiei ca factor de crestere si de stimulare a investitiilor, devalorizarea dolarului nu putea sa le fie decat favorabila. Un dolar in scadere producea insa dureri de cap exportatorilor germani si japonezi, care ajunsesera in situatia sa le fie groaza de intarirea propriilor monede.
Pietele au fost nu numai liberalizate, dar au devenit si suverane. Terenul de confruntare intre monede era piata valutara. Dar in spatele confruntarilor monetare se afla o alta piata, uriasa: cea a schimburilor internationale de marfuri. Comertul international, asadar, cu nesfarsitele lui razboaie, se impunea ca principala sursa de crestere. Lumea era intr-adevar in schimbare profunda: intr-o clipa, mari sume de bani puteau deja sa fie transferate de pe un continent pe altul printr-o simpla apasare pe clapele unui calculator. Clubul de la Roma vedea aici, dincolo de partea buna a lucrurilor, si un mare risc: explozia consumului si a risipei de resurse.

Clubul de la Roma si criza actuala (III)
12.08.2009
Revin la dezbaterea de la Banca Nationala, de sub egida Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, reamintind ca adevarul avertismentelor lui Aurelio Peccei, de acum patru decenii, este confirmat de criza pe care o suporta astazi planeta. Semnificativa, in acest sens, este sublinierea academicianului Mugur Isarescu legata de crezul lui Aurelio Peccei, intemeietorul Clubului de la Roma, si anume ca lumea va avea un viitor bun numai daca va inceta risipa de resurse.
Si iata ca tocmai risipa de resurse, care n-a incetat nicio clipa, este principala cauza a crizei actuale.
Intr-o cunoscuta lucrare a lui Aurelio Peccei, publicata in 1969 – „Prapastia din fata noastra” – s-a dat alarma. Tema din 1969 a fost reluata si dezvoltata in 1976, intr-o lucrare de referinta: „Calitatea umana”. Dupa moartea lui Aurelio Peccei, in 1982, Clubul de la Roma n-a incetat sa examineze tabloul lumii si sa atraga atentia ca o inevitabila criza generala, cu implicatii morale, politice, sociale si economice, pandeste planeta.
Aceeasi preocupare se inscria pe agenda Clubului de la Roma si la simpozionul de la Bucuresti, din septembrie 1999. Titlul simpozionului era nu numai atractiv, ci si incitant. Reuniti la Bucuresti, in septembrie ’99, membrii Clubului de la Roma cautau deja raspuns la o intrebare dificila: „Cum sa stapanim valul globalizarii?”. Personalitatile participante constituiau garantia ca in dezbaterile din capitala Romaniei aveau sa se nasca multe idei de referinta. Ceea ce s-a si intamplat.
Limitarea risipei de resurse – problema majora a globalizarii, ce continua sa preocupe toate tarile lumii, mari sau mici – am regasit-o ca numitor comun al dezbaterilor din cadrul reuniunii de la Bucuresti. Am regasit-o, de fapt, in comunicari ori in interventii de interes general, ilustrata de teme cum sunt „Globalizarea si prevenirea crizelor” sau „Globalizarea si prevenirea conflictelor”; dar si in subiecte de interes local: „Strategia nationala de dezvoltare durabila a Romaniei”, „Directii ale strategiei de crestere economica in Europa de Sud-Est” sau „Investitii straine directe in Europa Centrala si de Est”. Toate au fost teme ce nu puteau fi in niciun fel rupte de provocarile globalizarii, intre care prevenirea crizelor economice incepea sa ocupe un loc cardinal. Clubul de la Roma, care inca de la infiintarea sa a pus in lumina doua directii de prima importanta ale globalizarii – pe de o parte intelegerea unei realitati obiective, aceea ca traim intr-o lume cu limite evidente; iar pe de alta parte constientizarea adevarului ca limitele acestei lumi impun restrictii majore – se avanta astfel in cautarea drumului cel bun. Planeta se afla in fata a doua mari sfidari: in timp ce resursele devenisera evident limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele pareau sa fie nelimitate. Iesirea din aceasta dilema devenea tot mai complicata.
La rascrucea celor doua mari adevaruri, analizele futurologice s-au dovedit a fi de buna seama importante. Dar intrebarea esentiala avea in vedere prezentul: ce poate fi facut si cum? Intrebare actuala si in Romania. In anii dupa 1990, perioada in care s-au produs transformari istorice, insotite de costuri dramatice in plan economic si social, viata ne obligase sa fim preocupati mai cu seama de analiza tendintelor curente si de rezultate posibile imediat. Pentru ca nu doar resursele materiale erau limitate, ci si cele de ordin psihologic. Noi nu mai avem nici timp si nici rabdare sa asteptam.
Desigur, avertismentul pe care ni-l dadea istoria avea o importanta aparte pe plan local. Toate politicile interne, de la strategiile de dezvoltare pana la cele privind realocarea resurselor, inclusiv a celor financiare, nu puteau sa nu ia in calcul marele adevar rostit de Clubul de la Roma chiar la Bucuresti. Sa-l ia in calcul in chip rational, plecand de la limitele si constrangerile lumii in care traim.
Dar fluxul constientizarii acestei realitati nu avea sens unic. Concluzia desprinsa la Bucuresti era limpede: „Daca, la randul sau, comunitatea internationala – in primul rand prin varfurile reprezentative, intre care G-8, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Uniunea Europeana, pietele de capital – nu are antene sensibile si nu sesizeaza la timp ori ignora provocarile regionale sau locale, mai ales pe cel din tarile mici si mijlocii, se poate ajunge usor la disfunctionalitati grave intr-un sistem globalizat, cu consecinte greu de estimat pentru intreaga planeta”. Ceea ce nu insemna, in nici un caz, ca filozofia globalista n-ar fi o solutie optima. Pentru ca numai prin cunoasterea totalitatii sistemului global – lumea in care traim – pot fi intelese si solutionate problemele zonale. Pot fi… dar n-au fost decat partial luate in seama.
Fireste ca, acum, nu e timpul sa dam navala si sa gandim ca furia crizei financiare, inca nestinse, care a cuprins spatii ample pe planeta, a scos in evidenta numai carente ale globalizarii. Fiindca oricat si-a facut loc acest gand, incercand sa influenteze ori chiar sa determine dezbaterea mondiala actuala, n-a reusit totusi sa infirme economia globala ca obiectiv de prim ordin in anii 2000. Si nici economia de piata ca model global. Din acest motiv, lumea in criza pune un mare accent pe globalizare si pe economia de piata ca forte in stare sa impuna criteriile de performanta si sa pregateasca viitorul.
Inca de la intemeierea sa, la cumpana anilor ‘60 si ‘70, Clubul de la Roma a scos in lumina doua linii de importanta cardinala ale globalizarii. Plecand de la adevarul ca planeta se afla in fata unor mari sfidari. Si anume: in timp ce resursele planetei sunt limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele de a le consuma sunt nelimitate. In fata acestei realitati dramatice, Clubul de la Roma a dat alarma.

Clubul de la Roma si criza actuala (IV)
19.08.2009

O intrebare esentiala a strabatut lumea: ce (si cum) putem sa facem, imediat si nu intr-un viitor incert, pentru a salva omenirea de o criza grava, economica, sociala, morala si, in ultima instanta, politica?
Acest strigat de alarma, multiplicat in toate documentele „Clubului”, a ravasit lumea dupa exact un sfert de veac de la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, timp in care s-au produs transformari istorice importante, insotite insa de costuri mari in plan economic si social. Pentru ca nu doar resursele materiale isi evidentiasera limitele, ci si cele de ordin psihologic: nu mai era timp si nu mai era rabdare pentru lungi asteptari. Cu ochii pe orologiul istoriei, totdeauna neiertator, Clubul de la Roma s-a dovedit a fi cea mai vehementa si, in acelasi timp, cea mai rationala voce lansata in batalia pentru strategii de dezvoltare care sa puna capat risipei in redistribuirea resurselor, inclusiv a resurselor financiare.
Departe de a fi negative, mesajele Clubului de la Roma sunt pozitive. Fara a spune NU globalizarii, actiunea e indreptata in directia unei economii globale care sa NU puna in pericol nici prezentul si nici viitorul omenirii. Venind, in acest sens, cu argumentele celei mai inalte stiinte economice si ferindu-se de interpretari populiste. In acest fel, Clubul de la Roma se desparte radical de strigatele dezordonate si neargumentate ale multora dintre miscarile antiglobalizare.
De-a lungul anilor, incepand cu primul raport, intitulat „Limitele cresterii”, Clubul de la Roma s-a adresat tarilor, guvernelor, elitelor politice ale lumii cu cerinta de a gandi in stil nou despre economia globalizata. Si, mai cu seama, de a intelege nevoia obtinerii unui lant de avantaje competitive. Fiindca atatea cate sunt nu ajung si omenirea, pe intinse spatii ale planetei, e condamnata sa suporte ani la rand inflatie, deficite, pierderi, saracie, crize.
De prea multe ori, din nefericire, critica impotriva globalizarii a cazut in capcana populismului. Din aceasta cauza, sistemul ce inlesneste trecerea tarilor de la o economie inchisa la o economie deschisa, competitiva si concurentiala, se vede deseori in situatia de a fi stramb interpretat. Iar economia globala, de piata, spre care se indreapta astazi cea mai mare parte a lumii, fiindca este raul cel mai mic intre toate relele modele cunoscute pana acum, nu conteneste sa fie acuzata de toate necazurile de pe planeta. Desi toate supapele acestui sistem economic – spre care nu idealurile umaniste ne imping, ci nevoile – sunt deschise spre eficienta si spre crestere economica, valori la care nu se poate ajunge decat prin „inumana” concurenta.
Voci impotriva globalizarii se fac auzite continuu, pe intreaga planeta. Adaugandu-se celor ocazionale, ce izbucnesc de obicei acolo unde se desfasoara forumuri economice internationale. Faptul ca, pe planeta, rasuna voci antiglobalizare nu poate fi un lucru rau. Dimpotriva, poate fi chiar un lucru foarte bun. La urma-urmei, guvernele pot gresi. Se pot imbolnavi de putere… si nu le strica sa fie readuse pe pamant. Chiar prin demonstratii de strada. Si analistii proglobalizare pot gresi. Asa ca un dus rece nici lor nu le strica. Daca insa e indeplinita o conditie: judecata sa fie dreapta. Judecata multimilor sau a activistilor antiglobalizare. Dreapta si rationala.
Lozincile antiglobalizare, scandate pe intreaga planeta, sugereaza insa de prea multe ori ca politicile proglobalizare sunt lipsite de sansa de a fi judecate in fata unor „curti de apel” care sa se fi constituit in numele prezentului si al viitorului. Mai degraba, ele ni se infatiseaza ca un punct terminal al trecutului.
Activistii antiglobalizare dau senzatia ca se dezbara greu de „populism”. De ce am pus cuvantul in ghilimele? Pentru ca tezele populiste sunt specioase. Caracterul lor inselator pleaca de la etimologia cuvantului populism, cu trimitere – in aparenta – la „vointa populara”. In realitate, cuvantul exprima cu totul altceva: irationalism si demagogie.
Confuzia apare frecvent si produce deruta. Aplicarea etichetei de „populisti” celor care, in lumea larga, se opun globalizarii, pleaca de la ideea ca ei ar exprima interesul popular. Ascultandu-i pe populisti, milioane si milioane de oameni pot sa creada ca ei vorbesc in numele lor. Numai ca populism nu deriva din popular. Legaturile acestui cuvant trebuie cautate in alta parte, pe filiera istorica a conceptiilor antieconomice. Totul a inceput in America acum un veac. Din randurile fermierilor si ale micii burghezii se constituise, in 1892, Partidul Populist American. Noua formatiune aruncase pe piata o doctrina ce nu lua in seama legitatile economice, intorcand totodata spatele putinelor reguli de politica monetara existente la sfarsitul secolului al XIX-lea. Populistii, care „s-au afirmat” prin programul lor de nationalizare, cereau in plus trecerea la emisiunea nelimitata a banilor ieftini: dolari de argint in locul celor de aur. Ca sa le ajunga. Fara sa priveasca in viitorul apropiat si sa vada ce furtuna inflationista ar fi starnit.
Clubul de la Roma, in schimb, bazandu-si mesajele pe modele matematice ale lumii si civilizatiei, pe analize lucide si temeinice, „s-a razvratit” impotriva ignorantei sinucigase a omenirii, ajutand-o sa-si inteleaga adevarata ei conditie. Semnificativ, in aceasta privinta, este faptul ca o lucrare a parintelui Clubului de la Roma, Aurelio Peccei, „Prapastia din fata noastra”, infatisa tabloul lumii amenintat de o criza globala.
Inainte de a i se fi pus punct celui de-al Doilea Razboi Mondial, in vara anului 1944, intr-o mica localitate americana (Bretton-Woods) fusese convocata o importanta conferinta, ce si-a propus sa schiteze modul in care vor circula banii in lumea postbelica. Scop declarat: evitarea dezordinii monetare, exprimata prin inflatii, devalorizari, incetari de plati, blocari de fonduri, care in perioada interbelica au lovit deseori economia mondiala.

Clubul de la Roma si criza actuala (V)
27.08.2009
Sistemul adoptat atunci, ce proiectase in prim-plan etalonul aur-devize, era construit in jurul monedei cu cea mai mare acoperire in aur: dolarul american. Economia Statelor Unite iesise intarita din razboi si toata lumea cauta dolari.
Sistemul conceput atunci era simplu. Dolarii se masurau in aur. Ceea ce insemna ca erau convertibili in aur. Bancile centrale din statele care recunoscusera sistemul stabilit la Bretton-Woods aveau dreptul, la cerere, sa obtina aur in schimbul dolarilor ce le prisoseau. Si invers: sa dea aur si sa primeasca in schimb dolari. Moneda americana devenise cheia schimburilor monetare. Orice raport de schimb intre monede se stabilea in dolari, cursurile fiind fixe. Se admiteau, dar numai in limite foarte stranse, anumite oscilatii, in raport cu oferta si cererea inregistrate de anumite monede. Arbitrul suprem in acest sistem fiind Fondul Monetar International.
Avea sa treaca, de atunci, mai bine de un sfert de secol pana cand, la inceputul anilor ‘70, s-a facut auzit strigatul Clubului de la Roma. Un strigat ce indemna omenirea „sa se razvrateasca impotriva propriei ignorante sinucigase cu privire la adevarata ei conditie”. In anii care au trecut din clipa in care s-a facut auzit acel strigat, vreo 38, s-au produs multe transformari pe planeta. Unele idei din rapoartele Clubului de la Roma n-au fost confirmate de trecerea timpului. Altele, insa nici confirmate, nici infirmate, sunt combatute de voci importante ale stiintei mondiale. Ramane insa in deplina actualitate ideea ce a pus in valoare nevoia unei adevarate mutatii in constiinte, care sa conduca spre un nou stil de viata pe planeta si sa-i repuna pe oameni in armonie cu realitatea pe care incearca la nesfarsit sa o manipuleze.
Voi reveni asupra dezbaterilor ce au fost aprinse de rapoartele Clubului de la Roma. Nu insa inainte de a incerca sa raspund la o intrebare ce mi se pare cardinala. Si anume: ce s-a intamplat pe planeta intre momentul de visare de la Bretton-Woods si intrarea omenirii in anii ‘70, timp de mai bine de doua decenii si jumatate, ca sa justifice un atat de puternic strigat de alarma? Cred ca fara raspunsul la aceasta intrebare va fi greu sa intelegem nu doar sensul mesajelor Clubului de la Roma, ci si, mai ales, cauzele crizei actuale.
Se cuvine sa notez, aici, ca mesajele Clubului de la Roma nu erau in niciun fel ecouri ale unui alt strigat, cel din lumea comunista, care in anii ‘70 se avantase in aprige infruntari ideologice intre Est – Vest; un strigat ce nega vehement orice sansa de reusita a capitalismului. Nu conta ca in tarile socialiste saracia deteriora standardul de viata. Nu conta ca se extindeau coruptia si degradarea morala. Impotriva unor astfel de realitati, de-a dreptul dramatice, nimeni n-avea voie sa sufle un cuvant in fostele tari comuniste. Toate sagetile critice erau indreptate impotriva capitalismului „decadent si corupt”. Atitudine incurajata si de faptul ca apareau continuu in Occident carti in care se facea o critica aspra consecintelor pierderii omului „printre lucruri” in societatea capitalista. Dar Clubul de la Roma nu s-a inspirat nici din aceasta realitate. Chiar daca in a doua parte a secolului XX, in Occident, poate si sub influenta marxismului, numerosi filosofi umanisti au inceput sa deplanga „dezumanizarea omului” in societatea de consum. Marcuse, bunaoara, in „Eros si civilizatie”, sustinea ca originea nefericirii omului este, in ultima instanta, „angoasa sociala” cu care l-a impovarat societatea divizata de relatiile de productie capitaliste. Si avea sa concluzioneze, intr-o alta lucrare, ca omul in capitalism este lovit de „unidimensionalitate”, ca expresie a unui stadiu avansat al alienarii. Clubul de la Roma nu avea nicio legatura cu critica filosofica promovata prin vocea scolilor care, depasind atacul global impotriva civilizatiei, treceau la combaterea bine tintita a sistemului capitalist. Mai ales ca un lucru esential ori nu era inteles bine, ori era ascuns din interese ideologice: acela ca nici in capitalism si nici in socialism, in nicio tara, bunastarea nu a fost si nu avea cum sa fie niciodata una pentru toti. Oricum ar fi evoluat economia, nu aveau cum sa aiba toti la fel.
Nu capitalismul – care a deschis portile catre bunastare pentru o mare parte a populatiei planetei – era tinta Clubului de la Roma. Chiar daca, de-a lungul vremii, se dovedise a fi inevitabil un razboi cu acei capitalisti ce nu reuseau sa vada dincolo de propriul profit. Nu pentru a-i distruge, caci odata cu ei ar fi disparut importante resurse financiare, fara a caror implicare omenirea ar fi fost mai trista. Si mai saraca. Dar pentru a-i „cuminti” si a-i determina sa se supuna legilor economice.
Tinta Clubului de la Roma a fost, inca de la inceput, suita de tare ce puteau distruge tot ceea ce insusi capitalismul faurise: lacomia, risipa, nesabuinta.

Continuare: miercurea viitoare
Ziarul Financiar – www.zf.ro

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova