O vorba populara la rusi e ca daca tot trebuie sa ai de-a face cu dracul, macar sa fie un drac pe care-l stii. „Dracul pe care-l stii” e si un titlul aparut in publicatia moscovita „Russia Profile” despre iminenta revenire a lui Putin la Kremlin. Ideea comentatoriilor rusi, dar si a unora din afara Rusiei, e ca pe Putin il cam stim cu totii. Il stim, dar cel putin in doua ipostaze.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, spune, într-un interviu pentru EVZ, realizat de Luciana Pop, că este nevoie de mai mult curaj pentru apărarea intereselor conaţionalilor noştri.
Dictatul de la Moscova (căci în capitala sovietică a avut loc un dictat similar celui care avea să se desfăşoare în Viena la 30 august 1940) a smuls României Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. S-a consumat astfel prima fază a lichidării României Mari.
Dupa ce un deputat rus din Partidul sau a declarat ca “Rusia este tatăl României”, Vladimir Putin a fost obligat sa-si faca schimbare de sex, pentru a nu-i nemultumi pe cei care mai credeau in “Mama-Rusie”. FOTO EXCLUSIV
Maximillian Katz, director fondator al MCA România, a declarat: “Răspunsul Academiei Române nu este mulţumitor din punctul nostru de vedere“. El a mai spus că, în următoarea perioadă, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România îşi va prezenta punctul de vedere oficial cu privire la răspunsul Academiei Române. Katz nu a oferit explicaţii suplimentare.
Cine nu intelege ca puterea politica a Moscovei de azi este doar o oglindire la scara mica a stemei Rusiei imperiale si o vesnic mandatara a testamentului lui Petru cel Mare, sa taca. Ciocurile agresive ale atotstapanitorului vultur bicefal rusesc isi gasesc corespondenti poate doar pe la ritualurile puternicilor din umbra ai Statelor Unite. Spre deosebire de puterea la vedere din Rusia, capul actual al Americii a fost bun doar pentru a-i coji ouale, la propriu, lui Putin, la unul din mic-dejunurile de pe veranda “dachei” din Novo-Ogaryovo a fostului KGB-ist (fotoaici). Si totusi, nu stiu cum se face ca toate ouale ramase intre Medvedolavroputin si Obama la masa cu pricina tot in capul lui Basescu se sparg, adica in crestetul nostru, respectiv in scutul de deasupra Romaniei.
Interesant e ca, “pe teren”, presedintele Romaniei e facut franjuri si de oamenii Rusiei si de oamenii SUA, in mod egal. Ce coincidenta, in aceeasi zi in care ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, il facea varza cu carne pe Basescu, la Soci si pe Twitter, la Bucuresti si pe Facebook, ambasadorul SUA in Romania, Mark Gitenstein, dupa ce lua nota ca seful statului roman nu vine pentru al treilea an la rand (cam de cand e Obama mascota Casei Albe) la petrecerea data de Ziua Americii la Ambasada, tinea sa aminteasca in “speech”-ul sau despre “un bun prieten al meu si cel mai bun prieten al Americii“. Sa fi fost Boc, navetistul de Chicago, prezent la sindrofie, sau Basescu, in absentia? Nici vorba! E vorba de… Mirciulica Geoana. Pai parca Geoana era, in timpul alegerilor, “omul Moscovei”, nu “cel mai bun prieten al omului” pus de Obama la Bucuresti!
In postarea sa lapidara datata 4 iulie, flamboiantul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, se lauda ca presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a aprobat criticile virulente la adresa lui Basescu facute la summitul Rusia-NATO de la Soci (*). Toata povestea asta cu “declaratiile dure” facute si de Medvedev in spatele draperiilor de la petrecerea Aliantei “votca-cola” de pe malul Marii Negre este sustinuta si de un ziar “koms0molist” din fosta URSS (unde-l gasim si pe mai vechiul nostru client Stanislav Belkovski, acum specializat pe “FSB-Faktor”). Cica Basescu, prin declaratia despre sustinerea Ordinului de trecere a Prutului dat de Antonescu, “s-a situat de partea nazistilor”.
Recent, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la TVR despre amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, la Deveselu. Şeful statului a ţinut să asigure că declaraţii ca cele ale ambasadorului rus la NATO, Dimitri Rogozin, care aprecia că scutul antirachetă este un “cal Traian”, nu trebuie să fie luate în seamă şi asta deoarece Rogozin face parte din “echipa de zgomote”.
Ce mi se pare mai interesant este ca, pe data de 1 iulie, Rogozin sustine, pe contul sau de Twitter in limba engleza (in care apare in costumatie “periculoasa” de caza), ca “BTW” (“By the way”), tocmai l-a invitat Obama pe la Washington. Ceea ce nu se poate spune despre Basescu…
(*) Rogozin Amb. Dmitry Rogozin despre Basescu:
Д.А.Медведев жестко наехал на румынского Бэсеску за возмутительные высказывания по 1941. Рад, что президент поддержал меня в этом вопросе.
“În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu. Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” – General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est
La 6 iulie 1945, Prezidiul Suprem al URSS îi conferă lui Mihai I ordinul “Victoria“, printr-un decret al cărui text exprima un mare adevăr ca de altfel şi cuvântarea mareşalului Tolbuhin cu acest prilej :
“DECRET
AL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL U.R.S.S.
DE DECORARE CU ORDINUL “VICTORIA”
A REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI
Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei Majestatea sa, MIHAI I, regele României, se decorează cu : ORDINUL “ VICTORIA “
Preşedintele Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
M. KALININ
Secretarul Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
A. GORKIN
Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945“
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 19/1945, f.1)
Cuvântarea mareşalului Tolbuhin
“Majestate !
În numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt împuternicit a înmâna Majestăţii voastre ordinul suprem al Uniunii Sovietice, ordinul “ VICTORIEI”.
…..
Aceasta decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august.
Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre.
Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu Uniunea Sovietică, vor aduce poporului român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile.
La aceasta stă ca garanţie Marea uniune Sovietică, marele popor rus.
Eu, Majestatea voastră, îmi exprim convingerea că relaţiile prieteneşti ale României cu marele ei vecin Uniunea Sovietică, se vor întării şi se vor dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor ţări.
Cum ar fi: “SECRET
(…)
Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.
Vişinski
A transmis, prin Vîşinski / A primit: Podţerob, la 1 martie 1945, ora 23,58
S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Secţia a IV-a Europa “
(Arhivele Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc.5,f.21; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125- Referentura România, opis 33, mapa128, dosar 5)
Sau: Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american, în aceeaşi seară de 1 martie 1945
“Impresia mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a rapoartelor, recent înaintate Departamentului. Dl. Vâşinski acţionează pe baza unor instrucţiuni directe. Speranţa sa este să reuşească a salva aparenţele de procedură constituţională, dar dacă este necesar, el o va sacrifica pentru o soluţie rapidă.
Berry “
(Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers, 1945, vol.V, Europe, pp. 489-490)
Sau: “Notă informativă a Serviciului Special de Informaţii privind situaţia politică a Partidului Naţional-Tărănist şi a legăturii acestuia cu alte forţe politice din ţară şi străinătate
30 iulie 1945
…..
8. Legăturile cu Palatul
Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945.
În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi preşedinţi de partide ( Maniu şi Dinu Brătianu ), au fost sfătuiţi să înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu U.R.S.S..
Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite.”
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Serviciul Special de Informaţii, dosar 9/1945, p.10-21)
Comisarul pentru drepturile omului si ajutor umanitar din cadrul Guvernului federal al Germaniei, Markus Loning (foto) a fost pus la curent cu situatia actuala a jurnalistului basarabean de origine armeana Ernest Vardanean, arestat, judecat si condamnat abuziv si ilegitim la 15 ani inchisoare de catre regimul nerecunoscut de la Tiraspol. Partea romaneasca din cadrul grupului de bloggeri si ziaristi din intreaga lume, aflat la Berlin in cadrul unui program al MAE german, respectiv Vlada Ciobanu de la Chisinau si Victor Roncea de la Bucuresti, a solicitat mai multor oficiali germani de rang inalt sa faca tot ce le sta in putinta pentru a-l elibera pe jurnalistul Ernest Vardanean dar si pe Ilie Cazac, condamnat aberant la 14 ani de temnita, in cadrul aceleiasi operatiuni sfidatoare la adresa institutiilor europene si euro-atlantice. In acest context s-a subliniat faptul ca, in urma sentintei CEDO privind Grupul Ilascu, de situatia nerespectarii drepturilor omului in Transnistria se face vinovata Federatia Rusa, condamnata de Curtea de la Strasbourg si pusa sa plateasca despagubiri pentru fostii detinuti politici inchisi ilegal pana la 15 ani, Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Popa si Alexandru Lesco. Comisarul pentru drepturile omului si ajutor umanitar, Markus Loning, a afirmat la reuniunea desfaurata vineri la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, ca va lua in considerare toate detaliile oferite despre acest caz mai ales ca Angela Merkel, Cancelarul german, este preocupata de problematica zonei si, in aces sens, din cate cunoaste, negociaza direct cu Guvernul Rusiei in ce priveste viitorul Transnistriei.
Campania mirlaneasca realizata de McCann-Enoiu pentru Radio 21“Asta e Romania”, in care, dupa ce suntem injurati golaneste timp de o luna ni se spune “am glumit: mama voastra nu e o curva si voi sunteti geniali”, cum s-ar spune “romanii ‘e’ tigani destepti”, pare sa contina de fapt o amenintare scoasa din arsenalul razboiului psihologic si mediatic, cu care Romania a inceput sa se (re)obisnuiasca de cand Sarkozy i-a intors dosul, la propriu, presedintelui Basescu.
Despre ce este vorba?
Scurta cronologie: 20 decembrie 2010: Miniştrii de Interne francez şi german – Brice Hortefeux şi Thomas de Maiziere (al carui frate, Andreas de Maiziere, a fost urmarit de Parchetul german si elvetian pentru spalare de bani, de vreo cateva sute de milioane de euro, prin Commerzbank AG, pentru nimeni altul decat ministrul telecomunicatiilor din Guvernul lui… Putin, i.e. – KGB) – cer printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene amânarea intrării României şi Bulgariei în zonaSchengen. 21 decembrie 2010: Presedintele Traian Basescu raspunde prompt: “Nu vom accepta nicio discriminare, fie şi din partea celor mai puternice state ale Uniunii Europene. Un astfel de precedent de încălcare a Tratatului de aderare a unui stat poate duce şi la alte abuzuri”. Ministrul de Externe, Teodor Baconsky, tace. Dupa Revelion 2011: Urmeaza gafele in lant ale sefului M.A.E. Baconsky, privind denunţarea unilaterala a Mecanismului de Cooperare şi Verificare si santajarea Croatiei la UE cu votul Romaniei. 5 ianuarie 2011: Sedinta de Guvern. Participa Traian Basescu, seful statului, care declara in fata ministrilor Cabinetului Boc: “Decât să cheltuim fără a putea şti când va fi admisă România în spaţiul Schengen, eu cred că ar trebui să privim cu reţinere cheltuirea a 271 de milioane de euro, ei pot fi îndreptaţi către IMM-uri şi nu neapărat cătreEADS”. 6 Ianuarie 2011: Presedintele Romaniei, Traian Basescu, declara, la postul publica de televiziune TVR, ca nu vrea sa cumpere intrarea Romaniei in Schengen ca pe vremea lui Nastase: “Problema nu este insa de intarziere, poate fi 2011 in toamna. Problema este actul in sine, abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu. Precedentul in care se instituie un directorat care face cu degetul ‘tu da, tu nu’, este de neacceptat(…) Practicile din timpul Guvernului Nastase nu se vor repeta niciodata, cat timp eu sunt presedinte. Practici de genul: ‘cumparam 2 fregate’, la pret la care nu fac, am facut contract cu Bechtel, am dat Petrom si cu titeiul din pamant, iar acum ne cresc preturile si ne uitam neputinciosi. Sporturi din astea economice nu se vor intampla, cat timp eu sunt presedinte”, a spus raspicat Traian Basescu.
Apoi devine explicit in ce priveste intentia Frantei de a primi Cernavoda:
“Am văzut propovăduite pe la televiziuni: domnule, contracte. Ce să facem? Suntem producători de uraniu și de apă grea pentru reactoare cu tehnologie CANDU. Cum să schimbăm tehnologia când avem deja două reactoare CANDU?! La Cernavoda imi procesez singur… Dacă cineva ar gândi, că am văzut dezbaterea asta… Alt tip de reactor necesită tehnologie cu uraniu îmbogăţit… Nu cere nimeni, dar va spun pana unde putem merge cu diverse abordari ale oamenilor politici. ‘Aiasta’ nu se poate, domnu’ sef!‘”, a spus Traian Basescu.
Dupa care trece la contractul cu EADS, mostenit de pe vremea lui Nastase si perfectat in acelasi stil ca si Bechtel:
“Asa vom face, nu mai dam bani. Tehnologiile foarte avansate pe care noi urma sa le achizitionam sunt tehnologii de varf pentru supravegherea granitelor. Romania decisese sa le achizitioneze, sa facem o securizare care dadea confort tuturor statelor. Noi am avut termenul nostru: aprilie 2011. Cineva spune ‘nu’, foarte bine atunci ne oprim. Nu are rost sa facem achizitii pentru tehnologii care la 6-8 luni sunt depasite, fara sa avem un termen cand va binevoi directoratul UE sa ne permita accesul in Spatiul Schengen”, a declarat seful statului.
Contractul este de aproape 1 miliard de euro iar transa pe care a anulat-o presedintele este de 271 milioane euro. Dar poate cele de mai sus sunt “simply speculations” si presedintele Romaniei crede prea mult in “teoria conspiratiei”, nu-i asa?
EADSare ca principali actionari companiile Daimler, din Germania, şi Sogeade, din Franţa, la care este actionar si Arnaud Lagardere, mostenitorul imperiului mediatic Lagardere, care detine in Romania, printre altele, Europa FM si Radio 21.
Morala: Cand ai de incasat 271 de milioane de euro iti permiti sa arunci cateva sute de mii ca sa le spui romanilor ca sunt prosti. De data asta “finalul fericit” a fost “simply positive”. Data viitoare, mesajul “positive” va fi: “Ce credeti, romanii sunt tigani, cum zic francezii?”. Iar noi o sa fim fericiti, cand, dupa o luna, Radio 21 ne va spune ca “poate nu”…
Asa spun specialistii, asa va informez si eu. “Simply positive”, nu-i asa?
Din cadrul inepuizabilei liste de acte antiromanesti intreprinse zilnic la est de Prut, semnalez azi, pe langa fapte grave petrecute la Moscova, si o noua tampenie comisa, de data asta la Chisinau, de fostul ministru Pleasca-Paleologu, mai cunoscut pentru faptul ca este fiul fostului venerabil mason si turnator al Securitatii, altfel un distins scriitor, celebrul conu’ Alecu, sau pentru remarcabilele sale fapte de ministru al Culturii, cum ar fi amplasarea pe figurile lui Mihai Viteazu si ale simbolurilor educatiei nationale de la Universitate a unor masti roz cu trompe, iesite direct din resorturile interne ale figurantilor lui Vintu de la Catavencu-KGB. Aflat in vizita la finul lui Baconschi, ambasadorul Lazurca, Paleologu cel mic a tinut sa se agite si pe la un televizor “chisinauan”. Drept pentru care Lazurca a apelat la preotul sau duhovnic aflat sub Biserica Moscovei, Pavel Borsevschi, care i-a ordonat jurnalistului in sutana Savatie Bastovoi sa-l bage in seama pe produsul de batranete al regretatului distins scriitor mason si turnator. Zis si facut. Mai departe a urmat promovarea lui Paleologu – cu titlul sau de glorie de “ex-ministru al Culturii, Romania” – direct pe siteul oficial al asa-numitei “Biserici Ortodoxe din Moldova”, condusa de colonelul Vladimir Cantarean “al Intregii Moldove”, de fapt o filiala a Bisericii KGB de la Moscova. Aceasta expresie, de filiala a BORusa, folosita si de fostul presedinte interimar Mihai Ghimpu, a fost amendata aspru de patriarhul Kirill, in raportul său către Soborul Arhieresc al “Intregii Rusii” de pe tot cuprinsul globului, ale carui lucrari s-au incheiat ieri la Moscova cu o agapa tovaraseasca. “O atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă”, a sustinut succesorul generalului Alexei al II-lea referindu-se la declaratia lui Mihai Ghimpu, apreciind insa imediat, cu multa ravna duhovnicesca, ca a stabilit deja cu noul guvern un “dialog incurajator”. Este de remarcat si ca actualul presedinte interimar al Republicii de la Chisinau, Marian Lupu, pupilul personal al comunistului Voronin, a tinut sa-l felicite pe patriarhul Kiril alaturi de colegul sau mai versat Alexandr Lukasenko, inchindu-se pravoslavnicei Moscove salvatoare a tuturor oitelor lumii “ortodoxe”, asa cum se cade din partea unor vasali “ex-comunisti”.
Exprimandu-si dorintele de “propasire si întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului”, Marian Lupu si-a incheiat mesajul cu urarea de “succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință”. Cum Marian Lupu nu putea sa se transmita acest “salut calduros” in numele poporului roman, am vaga banuiala ca s-a referit totusi la “poporul moldovenesc” pe care il slujesc, desigur, cu aceeasi ravna duhovniceasca specifica lucratorilor fostului Directorat I, “robii lui Dumnezeu” de sub papucul colonelului Cantarean “al Intregii Moldove”. Mare e Gradina Domnului dar si plina de ciulini acolo unde lucreaza ciortii cazuti din turbinca KGB.
Importanta micutei provincii romanesti in planurile afacerilor interne si externe ale imperiului rus, edificate cu sarg si prin intermediul Bisericii KGB, rezulta din rezolutia finala a adunaturii arhieresti de la Moscova, plina de mustruluieli la adresa “Bisericilor surori” si de amenintari directe, nu tocmai duhovnicesti, catre bisericile ortodoxe din tarile baltice, odinioara aflate sub pulpana pravoslavnicei URSS. De altfel, una dintre reuniunile “Sfantului Sobor” a fost prezidata de prea-pravoslavnicul Dmitri Medvedev care le-a trasat la randul lui cateva directive, duhovnicesti desigur, sefilor de filiale din raspublicile fostei URSS (vezi video mai jos). Din aceleasi considerente, intre cele 50 de puncte ale programei noului cincinal al Bisericii “Sfintei Rusii”, la numarul 9 se face un atac frontal la adresa Bisericii Ortodoxe Romane, in speta a Mitropoliei Basarabiei, “reafirmandu-se” “necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii”…
Ar mai fi multe de adaugat pe aceste teme, dar cred ca dvs, cititorii acestui blog, nu sunteti oite ratacite dupa berbeci, tapi si alte cornute “moldovenesti”, cu sau fara sutana, ca sa aveti nevoie de explicatii suplimentare. Asa ca ma multumesc cu speranta luminarii domniilor voastre prin simpla lecturare a comunicatelor oficiale extrase de pe site-urile Mitropoliei moscovite de la Chisinau (foto sus) si ale Patriarhiei KGB. Am pastrat forma lor (extrem de) originala, pe masura intelepciunii si induhovnicirii robilor lui aghiuta scapati din tolba lui Ivan Turbinca:
Patriarhul Rusiei: Biserica vrea relații bune cu politicienii, pentru a servi poporului din Republica Moldova
3 Februarie 2011 10:06
“Biserica vrea relaţii bune cu toate cercurile politice, căutând să-şi unească eforturile pentru a servi poporul din Republica Moldova – un stat cu puternice tradiţii ortodoxe”. Declarația îi aparține Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, făcută în raportul său către Soborul Arhieresc care a avut loc pe 2 februarie 2011, scrie site-ul oficial al Patriarhiei Ruse patriarhia.ru.
“Timp de mai mulţi ani Biserica Ortodoxă din Moldova rămâne instituţia în care cetățenii țării au cea mai mare încredere. Acest lucru este confirmat de sondaje de opinie. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc după alegerile parlamentare din 2009 au afectat relaţiile Bisericii cu diferite forţe politice. Fosta conducere a Republicii Moldova periodic și-a exprimat nemulţumirea față de Biserica Ortodoxă. Astfel, în septembrie 2010, Preşedintele Interimar de atunci a criticat Mitropolia Moldovei afirmând că aceasta nu este independentă, dar este doar o “filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este evident că o atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă din partea Bisericii”, a mai declarat Patriarhul Moscovei.
“Astăzi, după alegerile parlamentare, a început formarea unui nou guvern de conducere, cu care autorităţile bisericeşti au stabilit un dialog încurajator,” a mai spus Patriarhul Kiril.
Sinodul arhieresc de la Moscova – a doua zi a şedinţelor plenare
3 Februarie 2011 15:47
Astăzi în a doua zi de lucru a Sinodului Arhieresc de la Moscova ierarhii Mitropoliei Moldovei au participat alături de ceilalţi ierarhi ai B.O.Ruse la şedinţele ordinare planificate pentru această zi. Şedinţele Sinodului s-au desfăşurat în sala sinoadelor bisericeşti din Catedrala Patriarhală “Hristos Mântuitorul”.
La începutul primei şedinţe plenare a fost dată citirii scrisoarea de salutare a preşedintelui Belarusiei A.G. Lukaşenko.
După aceasta Sanctitatea l-a felicitat călduros pe Episcopul Maxim de Barnaul şi Altaisk cu ziua ocrotitorului ceresc, iar pe vicarul eparhiei de Moscova – P.S. Roman (Serpuhov) cu ziua de naştere.
În a doua zi a Soborului Arhieresc au fost planificate trei şedinţe plenare. De asemenea, arhipăstorii B.O.Ruse s-au întâlnit cu Preşedintele Federaţiei Ruse – D.A. Medvedev.
În momentul întâlnirii Patriarhului Kiril cu şeful statului rus, Sanctităţii Sale i-a fost înmânat ordinul de stat “Aleksandr Nevski” în semn de recunoştinţă pentru contribuţii deosebite în păstrarea tradiţiilor şi valorilor cultural-duhovniceşti. Patriarhul este primul cavaler care s-a învrednicit de înalta distincţie.
Mesajul Președintelui Interimar al Republicii Moldova Dl. Marian Lupu participanților Sinodului Arhieresc de la Moscova
4 Februarie 2011 09:37
Sanctitatea Voastră! Multstimați participanți ai Sinodului Arhieresc!
În numele cetățenilor Republicii Moldova și în numele meu personal salut întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe și toți credincioșii în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului Arhieresc.
De veacuri este apreciată activitatea Bisericii Ortodoxe, care a fost și este o fortăreaţă a păcii, liniştei şi moralității. Şi astăzi contribuţia ei este inestimabilă întru menţinerea armoniei interetnice şi interconfesionale.
Iată de ce Soborul Arhieresc este de-a dreptul unul important, un forum de anvergură, deciziile căruia au o implicare majoră în viaţa social-culturală a țărilor ortodoxe. Sunt convins că deciziile luate vor contribui la soluţionarea diverselor probleme actuale din lumea creştină – prevenirea extremismului etnic şi religios, educaţia morală a tineretului, întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului.
Doresc din inimă tuturor participanţilor la acest sobor multă sănătate, înțelepciune şi decizii viabile, precum şi succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință.
Extras din Rezolutia finala în materie de afaceri interne şi activităţi externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse (50 de puncte)
Punctul 9. Membrii Sfântului Sobor Arhieresc isi exprima speranţa de stabilizare suplimentară a situaţiei sociale şi politice din Republica Moldova, de buna înţelegere a ţării şi de dezvoltare a interacţiunii dintre biserică şi stat. Totodata, reconfirmam necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii.
(Traducere proprie – ar putea necesita imbunatatiri)
In original:
9. Члены Освященного Собора выражают надежду на дальнейшую стабилизацию общественной и политической ситуации в Молдове, на развитие в стране взаимопонимания и взаимодействия Церкви и государства. Собор подтверждает необходимость урегулирования проблемы, связанной с деятельностью неканонически провозглашенной «Бессарабской митрополии», наносящей серьезный ущерб церковному единству.