Posts Tagged ‘Raul Volcinschi’

MĂRTURISTORII noştri: Grigore Caraza, Părintele Justin, Bartolomeu Anania, Raul Volcinschi, Traian Marian, Traian Popescu – Macă, Paulin Clapon, Iov Volănescu, Doamna Aspazia. DOCUMENTE CNSAS, MĂRTURII, CARŢI, VIDEO

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

Inmormantarea profesorului Raul Volcinschi. In Memoriam. Ultimul interviu Roncea.ro, despre Biserica Sfintilor Inchisorilor de la Aiud si Dan Puric: “Pe oasele camarazilor noştri nu ei dispun, ci noi avem un cuvânt”

In loc de motto, o vorba de-a profesorului Raul Volcinschi despre epitaful lui J Edgar Hoover, faimosul sef al FBI, cuvant la fel de valabil si pentru dansul:

“Nu a cunoscut cuvantul frica decat din dictionar”.

NECROLOG

„Întoarce-te suflete al meu la odihna ta …”

Îndurerată familie şi întristată adunare,

Omul fără trup n-ar mai fi om, ar fi înger, omul fără suflet n-ar mai fi om, ar fi o vietate de rând, o maimuţă mai evoluată, cum se învăţa în anii trecuţi la şcoală, adică o fiinţă imaginară.

Astăzi, 12.01.2011, petrecem pe ultimul său drum pe Volcinschi Raul, profesor universitar, om de cultură în elita spiritualităţii româneşti.

Viaţa este alcătuită din lucruri triste, ce nu se pot înlătura. Marea virtute cere omului resemnarea, spunea Didon. Se resemnează, însă cel ce şi-a făcut în viaţă datoria de om, de semen, de creştin.

Un mare pedagog, Amos Komensky, spunea despre sufletul omului că este o sămânţă în care, deşi nu există forma plantei, se află fondul ei, care în anumite situaţii prinde rădăcini, creşte, formează ramuri, flori şi fructe. Sufletul omului cuprinde lumea, tot aşa cum sămânţa cuprinde în ea plante. Mai precis, sămânţa cuprinde în ea numai posibilitatea dezvoltării unei plante, iar sufletul putinţa cunoaşterii lumii. Unele dintre aceste adevăruri le-a cunoscut şi le-a împărtăşit şi studenţilor săi domnul profesor Raul Volcinschi. Fiecare om se realizează în viaţa sa trupească şi sufletească, pe trei planuri sau dimensiuni, care nu se pot inversa:

1)      prin propria lui fiinţă, după chipul lui Dumnezeu

2)      prin faptele sale

3)      prin opera sa

4)      prin urmaşii săi

Profesorul Raul Volcinschi s-a realizat în viaţa sa de om şi creştin prin aceste dimensiuni. Dacă hârtia este memoria omenirii, să urmărim aceste date scrise pe această hârtie, despre viaţa aceluia pe care-l petrecem dintre noi acum.

(more…)

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost transportat la un spital din Viena. Dumnezeu sa-l aiba in paza Sa!

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost reinternat la Clinica de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, a doua oara in mai putin de o luna. Ulterior, starea sa de sanatate s-a agravat, au declarat pentru BuzzNews surse care doresc sa isi pastreze anonimatul. La spital, Inalt Prea Sfintia Sa a fost supravegheat personal chiar de catre cunoscutul profesor Mihai Lucan. Conform BuzzNews IPS Bartolomeu va fi transportat in aceasta noapte pentru un control medical mai detaliat la un spital din Viena, unde va fi insotit de apropiati ai sai de la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

In varsta de 90 de ani, IPS Barolomeu a fost internat ultima data la urologie in luna decembrie si nu a putut oficia slujba de Craciun.

Dincolo de prodigioasa sa activitate teologica, IPS Bartolomeu, pe numele sau de mirean Valeriu Anania, fost detinut politic, este un om inclinat spre litere. A debutat in 1936 la revista de dreapta “Vremea”, apoi a scris in multe alte reviste literare. S-a remarcat ca dramaturg (“Mioriţa”, “Meşterul Manole”, “Du-te vreme, vino, vreme!”, “Păhărelul cu nectar”, “Steaua Zimbrului”, “Poeme cu măşti”), iar dramele sale au fost puse in scena de mai multe teatre din tara. În anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Dupa ce a fost ales arhiepiscop, IPS Bartolomeu a scris poezie (“Geneze”, “Istorii agrippine”, “File de acatist”, Anamneze” sau “Poezie religioasă românească modernă”).

La cererea unui grup de tineri si fosti detinuti politici anticomunisti, Leul Ardealului, cum este supranumit Mitropolitul, a acceptat sa candideze pentru a conduce destinele Bisericii Ortodoxe Romane, dupa decesul grabit al Patriarhului Teoctist, dar a fost infrant de mai tanarul Daniel.

Pe 9 ianuarie, prietenul si camaradul sau de-o viata, Raul Volcinschi, s-a stins, prilej cu care a adresat familiei urmatorul mesaj:

Distinsei Familii Volcinschi,

Cu regretul şi durerea în suflet provocate de trecere la cele veşnice a distinsului profesor şi camarad Raul Volcinschi, dar cu nădejdea în mîngîierea de la Dumnezeu, vă transmit sincere condoleanţe şi vă asigur de toată compasiunea mea părintească.
Personalitatea sa de om de cultură, dublată de o remarcabilă verticalitate morală, pusă în slujirea dreptăţii şi a adevărului va rămîne vie în inimile celor care l-au apreciat şi iubit. De numele său va rămîne veşnic legată şi implicarea jertfelnică în recuperarea demnităţii şi a memoriei celor care au suferit în temniţele comuniste, fapt care-i înnobilează şi mai mult sufletul.
Vă asigur pe toţi cei prezenţi la acest moment al despărţirii că fratele nostru, cel de curînd mutat la ceruri, este şi va rămîne în rugăciunile noastre pentru veşnica odihnă şi dumnezeiasca fericire a sufletului său.
Îl rog pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil în împărăţia drepţilor, alături de aleşii Săi, iar pe membrii familiei să vă aline cu mîngîierea Sfîntului Duh.

† BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Cititi aici Pastorala sa de Craciun, dedicata lui Mihai Eminescu.

Foto sus: Makara Lehel

Mitropolitul Bartolomeu Anania: Verticalitatea profesorului si camaradului Raul Volcinschi

Distinsei Familii Volcinschi,

Cu regretul şi durerea în suflet provocate de trecere la cele veşnice a distinsului profesor şi camarad Raul Volcinschi, dar cu nădejdea în mîngîierea de la Dumnezeu, vă transmit sincere condoleanţe şi vă asigur de toată compasiunea mea părintească.
Personalitatea sa de om de cultură, dublată de o remarcabilă verticalitate morală, pusă în slujirea dreptăţii şi a adevărului va rămîne vie în inimile celor care l-au apreciat şi iubit. De numele său va rămîne veşnic legată şi implicarea jertfelnică în recuperarea demnităţii şi a memoriei celor care au suferit în temniţele comuniste, fapt care-i înnobilează şi mai mult sufletul.
Vă asigur pe toţi cei prezenţi la acest moment al despărţirii că fratele nostru, cel de curînd mutat la ceruri, este şi va rămîne în rugăciunile noastre pentru veşnica odihnă şi dumnezeiasca fericire a sufletului său.
Îl rog pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil în împărăţia drepţilor, alături de aleşii Săi, iar pe membrii familiei să vă aline cu mîngîierea Sfîntului Duh.

† BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Raul Volcinschi, erou al luptei nationale, înmormântat astăzi la Craiova

de Mirela Marinescu / Gazeta de Sud

Poate pentru mulţi dintre reprezentanţii tinerei generaţii numele lui Raul Volcinschi nu înseamnă nimic. Pentru generaţia foştilor deţinuţi politici este însă o legendă, „adevărată elită a ultimei Românii“, după cum îl numea pe blogul său jurnalistul Victor Roncea.
Raul Volcinschi va fi înmormântat astăzi la Craiova, unde începând din 1964 după eliberarea sa din închisoare, a avut domiciliul obligatoriu. Cei apropiaţi au vrut ca trupul său să-şi doarmă somnul de veci pe aceste meleaguri, deşi mulţi  ani şi i-a petrecut la Cluj.
Povestea vieţii sale, viaţa unui militant anticomunist, este recitită astăzi, când pământul se va aşterne peste trupul său, dar Raul Volcinschi va continua să trăiască, poate, mâine, într-o carte de istorie.
A fost deţinut politic, condamnat la 25 de ani de temniţă grea, autor al unei evadări spectaculoase, prins şi obligat la o pedeapsă de încă 20 de ani, eliberat, apoi arestat din nou pentru complot, cu ţinta de a-l asasina pe Ceauşescu, apoi o perioadă consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Câteva cuvinte adunate într-o frază sunt, de fapt, reperele unei vieţi.

O poveste de demult

Craiova îi devenea profesorului Raul Volcinschi un alt loc de detenţie, o închisoare cu alte reguli. Se întâmpla după ispăşirea pedepsei pentru care fusese închis după ce în 1956 a organizat mişcarea de rezistenţă a studenţilor români.
Aici, sub atenta supraveghere a Securităţii, va pune la cale un alt plan împotriva regimului. Va fi unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceauşescu, în 1983. Raul Volcinschi a reuşit să formeze un grup care a plănuit un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Grupul era compus din Raul Volcinschi, din fostul primar al Clujului din perioada 1944 – 1948, Tudor Bugnariu, fostul decan al Facultăţii de Drept, Simion Pop, şi fostul profesor de Drept, Mircea Stoica. Aceşti patru intelectuali au determinat trei tineri muncitori să pună în practică atentatul, deoarece ei erau supravegheaţi de Securitate. Cei trei muncitori au spart un post de miliţie din satul Osica de Sus, de unde au furat armamentul pe care l-ar fi folosit pentru asasinarea lui Ceauşescu în timpul unei vizite de lucru din satul Gostinu, judeţul Olt. Numai că şi acest complot, ca multe altele, a fost descoperit de Securitate. Deşi au fost torturaţi, cei trei tineri nu au dezvăluit numele complicilor.
Dar să vedem descrierea episodului făcută chiar de profesorul Raul Volcinschi în cadrul unui interviu realizat în anul 2008 de către jurnalistul Victor Roncea şi publicat pe site-ul www.ziaristionline.ro.
„Eu aveam domiciliul obligatoriu la Craiova. Era în 1983. Au fost trei tineri de acţiune, pe lângă care am fost şi noi, bătrânii. Voiam moartea regimului comunist. A scris şi istoricul francez Alex Decotte în cartea sa «România insolită – De la Dracula la Ceauşescu», apărută anul acesta (2008 -n.r.), în Franţa, la editura Rocher. Domnule Roncea, Nicolae Ceauşescu a fost ţinta unei tentative eşuate de asasinat, de care, poate, nici nu a aflat vreodată. Decotte zice aşa, că Ceauşescu ar fi trebuit să fie secerat de gloanţele a trei tineri conjuraţi, recrutaţi şi susţinuţi de patru intelectuali mai în vârstă. Pe mine mă face aşa, «enigmaticul profesor Raul Volcinschi». Tinerii erau Viorel Rovenţu, Petre Năstase şi Nicolae Stanciu şi operaţiunea urma să se desfăşoare în micul sat oltenesc Gostinu, în timpul unei vizite oficiale de lucru a dictatorului. În urma unor schimbări de ultim moment în programul oficial, cei trei nu au mai apucat însă să îşi pună în aplicare planul de a-l prinde pe Ceauşescu într-o ambuscadă, la vizita programată la cooperativa agricolă din satul Gostinu. Deşi reprogramat pentru a coincide apoi cu o altă vizită în zonă, atentatul nu a mai avut loc, iar băieţii au fost înhăţaţi de Securitate. Pentru a nu se face valuri pe seama mişcării la adresa conducătorului, băieţii au fost anchetaţi pentru «tentativă de jaf armat», conform mărturiilor smulse în arest“.
Grupul Rovenţu – Năstase – Nicolae a fost condamnat pentru furt cu circumstanţe agravante după ce aceştia au recunoscut că au spart un post de miliţie din care au furat arme pentru a jefui o filială a CEC. Ei nu au divulgat în timpul anchetei motivul adevărat pentru care furaseră armele. Procurorii au cerut şi obţinut pedeapsa capitală. Sentinţa a fost comutată, ulterior, în 25 de ani de închisoare.
„În timpul guvernării Convenţiei Democrate Române, Raul Volcinschi, care devenise consilier al ministrului ţărănist de interne, Gavril Dejeu, a obţinut eliberarea din închisoare a celor trei tineri care plănuiseră atentatul contra lui Nicolae Ceauşescu şi pe care Ion Iliescu a refuzat să îi elibereze, deoarece, oficial, ei erau condamnaţi pentru furt contra avutului obştesc în formă agravantă“, se menţionează în articolul publicat de România Liberă sub titlul „A murit omul care a încercat să-l ucidă pe Ceauşescu“, în ziua de 11 ianuarie 2011.
„Ăştia au fost, ăştia sunt eroi anticomunişti, nu tot soiul de dizidenţi închipuiţi“, îi numea Raul Volcinschi pe cei trei tineri.

Un om între oameni

A cunoscut tortura securităţii comuniste, nu a încetat nici o secundă să se încreadă în propriile idealuri, fiind un reprezentant de seamă a unei generaţii luptătoare, mărturisitoare şi biruitoare. „L-am cunoscut pe Raul Volcinschi ca pe un bărbat de un aristocratism complet, delicat sufleteşte, de un curaj care nouă, celor de azi, ni se poate năzări că e deplasat, vânjos la trup, extrem de rapid şi eficient în reacţii. Era de un rafinament intelectual aproape imposibil generaţiilor mai noi… Am înţeles că Raul Volcinschi nu s-a luptat cu viaţa sau cu moartea, ori pentru vreuna dintre ele, ci, în ciuda vieţii şi a morţii, s-a luptat cu un rău mistic pe care l-a perceput în dimensiunea lui anticreştină şi antiromânească“, sunt câteva impresii creionate de juristul şi teologul Lucian D. Popescu.

Raul Volcinschi, pe scurt….

Raul Volcinschi s-a născut la Cernăuţi, în 1923, trăgându-se dintr-o veche familie boierească din părţile Volcineţului, atestată în documente istorice începând cu secolul al XVI-lea.
A fost licenţiat în Drept şi doctor în Ştiinţe Economice al Universităţii Bucureşti. Vorbea fluent germană, engleză, franceză, rusă şi polonă.
A fost arestat politic pentru prima dată în 1956, când era conferenţiar la Universitatea din Cluj, şi a fost eliberat în 1964.
După 1964, în regimul Ceauşescu, a mai fost arestat şi condamnat de câteva ori şi a fost deţinut în total încă opt ani. În anii ’90, a ocupat funcţia de consilier al ministrului de interne.

Gazeta de Sud / 12.01.2011

Foto: Cristina Nichitus Roncea

INTERVIU. Regretatul profesor Raul Volcinschi despre “flacara nationalista a lui Dinu Noica” si “afacerea anticomunismului” cu iz de KGB. IN MEMORIAM

Duminică, 9 ianuarie 2010, în jurul orei 12.00, profesorul Raul Volcinschi, o legenda a generatiei neinfrante a fostilor detinuti politici, adevarata elita a ultimei Romanii, s-a stins în casa sa, din Cluj-Napoca. Profesorul a murit in picioare, la 87 de ani, asa cum a trait, drept, ca brazii care se frang dar nu se indoiesc, din care a fost cladita generatia sa luptatoare, marturisitoare si biruitoare. In Memoriam publicam aici un interviu de referinta, din 2008, cu regretatul ganditor militant anticomunist. Dumnezeu sa-l ierte!

Profesorul clujean Raul Volcinschi: fost detinut politic condamant la 25 de ani de temnita grea, autor al unei evadari spectaculoase, prins si condamnat la inca 20 de ani, eliberat apoi arestat din nou pentru complot, cu tinta de a-l asasina pe Ceausescu, fondator al AFDPR dupa 1989, din care avea sa se retraga ulterior, apoi o perioada secretar de stat, consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Preocupat de reformarea CNSAS prin eliminarea intereselor partidelor si incredintarea Colegiului chiar fostilor detinuti politici, recent, profesorul Volcinschi si-a vazut si dosarul intocmit de Securitate. Acesta contine peste 100.000 de mii de file, cuprinse in 123 de volume. Organizator al miscarii de rezistenta a studentilor romani in anul 1956, Raul Volcinschi a fost, dupa eliberarea din 1964, si unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceausescu. Despre acestea si multe altele in interviul de mai jos.

Am o traditie de condamnati in familia mea. Inainte de mine a fost tata. De doua ori. Intai trebuie sa va spun ca eu am facut un liceu de elita – liceul “Aron Pumnul” din Cernauti. Era unul dintre cele cinci licee mentionate pe tara – e vorba de Romania Mare – ca fiind de elita. Erau si evrei si nemti, cine putea intra, dupa merite. Bunicul a fost staret al manastirii Putna; a trecut la Fondul Bisericesc Ortodox Roman, care avea in proprietate padurile statului, padurile din Bucovina de Nord. Bunicul era doctor in trei ramuri: in teologie, filosofie si istorie. El a intemeiat muzeul de la Putna. Era un mare om de stiinta, calugar, cunoscut cu Iorga. In primul razboi mondial, tata trece in Romania, este incorporat in Armata Romana, bunicul si bunica sunt deportati la Sopron, in Ungaria – bunica moare de mizerie acolo, bunicul ramane deci vaduv, tatal este condamnat la moarte pentru dezertare in fata inamicului – ca romanii erau inamicii Austriei. In timpul razboiului este prins de austrieci, condamnat din nou la moarte. Evadeaza. Dupa razboi, fiind vorbitor de limba germana, cu studii la Viena, este numit la ambasada si apoi consul la Berlin. Cu un asemenea trecut, va dati seama ca am fost nevoiti sa ne refugiem in tara dupa ultimatumul sovietic.(…)

Povestiti-ne cum ati actionat in ’56?
Noi aveam stabilita legatura cu miscarea din munti, pentru ca cei mai activi si cei mai buni dintre noi erau niste studenti din Fagaras – fratii Ursu, dar si altii… Cand a izbucnit revolutia din Ungaria, nu am mai stat pe ganduri si am vrut sa aducem arme din Fagaras. 22 de automate urmau sa ne fie aduse la Cluj. Si se zvonea ca veneau din Ungaria trenuri cu prizonieri, revolutionari maghiari, pe care, prin Romania, ii duceau in Rusia. Gata, ne-am facut planul sa atacam trenurile si sa-i eliberam pe ungurii arestati. Pana atunci am mai lansat o operatiune: unul dintre noi, Stefan Balan, din Teius, avea o legatura cu un ofiter, Toader Margineanu, din Fundul Bargaului, unde era singura unitate cu rachete pe vremea aceea. Vroiam sa spargem inchisoarea Gherla si apoi Aiudul, sa eliberam detinutii politici si apoi sa vina cu totii spre Cluj. Unii soldati s-au raliat initiativei. Margineanu a incercat sa scoat niste tunuri dar a dat alarma si a fost prins. Si noi am fost arestati, prin tradare. Nucleul, in jur de noua insi. Ne-am intalnit cu militarii la ancheta. Soldatii astia s-au comportat extraordinar la interogatorii… Pe unul l-a batut pana l-a lasat in sange un maior Vainer, evreu din Cernauti, pe care, culmea! il cunosteam din copilarie. Zicea: “Ba, am sa te omor in bataie” si tanarul ii raspundea: “Bine, si ce castigati? Il omorati pe soldatul Ene, fiu de iobag din tata in fiu. La un neam intreg nu ai sa pui dumneata lat”. S-au comportat admirabil baietii astia. Capitanul lor a fost condamnat la moarte si executat, fara sa divulge legatura cu Balan, cu noi, si cu actiunea de la Cluj.
Pe dvs cum v-au anchetat?…
La Cluj a fost toata ancheta. Am fost dus si la Rahova, din “prietenie” dar ancheta s-a desfasurat la Cluj. Unul dintre noi, mai slabut, a inceput sa divulge reteaua nostra. Atunci m-au luat la schingiut rau de tot. Ma legau cu catusele, cu mainile la spate, si ma agatau intr-un carlig, aflat in WC-ul arestului … Ei, cat poti sta asa? 15 secunde, 20? Incep sa-ti cedeze incheieturile, se instaleaza o durere ingrozitoare… Asta se cheama estrapada, in termeni stiintifici – au inventat-o spaniolii, se zice. E ca si cu “patul lui Procust”: esti mic, te pune intr-un pat mare, te intinde si te rupe. Dupa aia, bataia la talpi. La inceput ai impresia, cand il vezi pe ala ca da cu ciomagul – tu stai legat, cu picioarele in sus si cu un baston bagat pe dupa picioare si pe la incheieturi, unul te rastoarna, tu stai cu picioarele in sus si unul te loveste – ca nu simti nimic… La a treia, a patra lovitura am inceput sa simt durerile la incheieturi… Urcau, urcau, pana la genunchi, cand ajungeau in dreptul pieptului aveai impresia ca sare inima din tine, ca nu mai ai nici o posibilitate sa scapi, ca crapi. Simteam ca sare inima din mine si ma duc. Nu m-au lasat numai cu bataia la talpi. Deodata, am avut impresia ca in spate e unul care imi da cu ceva in cap. Eu simteam, dar nu vedeam. Dar o simteam deja pe scoarta si ziceam “Ma, al dracu’, sta unul cu un ciocan in spatele meu si imi trage in cap”. Ei, era maiorul Vainer care ma batea cu o ranga.
Si, cum a fost sa va intalniti cu un om pe care il stiati de mic si care era acum in postura de tortionar, iar dumneavoastra in postura de victima?
Trebuie sa intelegeti problema evreiasca din Romania. In Bucovina erau cam o suta de mii de evrei. Ei s-au simtit mereu straini cu romanii. Cand au venit rusii a fost o bucurie. Multi au mers mai departe apoi, cu trupele sovietice, si au ajuns sa lucreze pentru Armata Rosie cine stie pe unde. Altii pentru Securitate sau Partid. Asta a fost… Acesti oameni erau cei care, in general, au descins din odgoanele Armatei Rosii. Nu stiau romaneste, stiau sa injure, dar cu accent. Aceasta faza a durat pana in 15 mai 1948. Dupa aceea urmeaza promotiile noi de securisti, deci a doua Securitate. Astia erau din popor si aveau un fanatism nemaipomenit. De altfel, fanatismul este caracteristic tuturor partidelor de stanga, care au un univers utopic. A treia faza a fost din 1964. Noi judecam Securitatea, dar in primul rand trebuie judecat Partidul. Securitatea raspundea la comanda Partidului. A patra faza este cea cu Revolutia culturala. Asta dureaza pana in anii ’80, cand incepe faza finala si se creaza disidenta, cu aportul sovieticilor. Si, practic, s-a intors roata de unde-am plecat, de la prima faza: de la komitern la noul komintern. Asa s-a creat “perdeaua de fum” dintre oamenii regimului si forul moral pe care il reprezentau detinutii politici: prin asa-zisii disidenti.
(…)
Cat ati stat inchis in total?
Pai am primit 20 de ani cu executare. Si am facut din ei opt ani, dar totdeauna in regim de restrictie, cu lanturi. Am vazut multe crime oribile in puscarie. Am stat si la Gherla, si la Jilava. Asta era o puscarie de tranzit si cine aude de Jilava se cutremura. Stiti de ce? Pentru ca era sub pamant. Dar mancarea era mai buna decat in alte parti… Cand eram la Jilava, intr-o zi, la un moment dat se deschide usa si intra un individ, mai in varsta decat mine, el avea vreo 55. Avea o bocceluta si vine catre mine si ma intreaba daca poate sta, jos, langa mine. Si imi spune “Imi dati voie sa ma prezint, sunt Dinu Noica”. El nu isi spunea Constantin. Era in ’63, cu un an inainte de eliberare. Era legionar, incadrat cu Steinhard… care mi-a fost si el apropiat, desi ne-am intalnit tangential. Noica avea ideiile lui, pe care mi le-a impartasit atunci pentru ca auzise de legenda evadatului din arestul Securitatii. Era tratat cu respect, oricum. Stia deja ca vom fi eliberati in curand, respectiv peste un an. Si mi-a spus: trebuie sa ne folosim de regim, sa colaboram si sa lucram cu oamenii lui in speranta ca vom duce mai departe flacara nationalista. Vroia sa faca o reteau in interiorul Partidului. Eu am respins ideea lui. I-am spus: “Domnule Noica, ne batem gura degeaba. Ei sunt stapani din Oder pana in Murmansk si de la Murmansk pana la Vladivostok. O sa-ti trimita trei, patru turnatori care sa te inconjoare si sa-ti suga ideile. Dupa sase luni, daca nu te baga la inchisoare pentru propaganda anti-comunista inseamana ca te vor impacheta ca pe un stiulete si te vor tine asa, pe un raft intr-un hambar, cu sobolani roind in jurul dvs. Lucrurile amestecate, legionari-comunisti, miros urat. Ce rost are? Eu stiu ce fac. Cand ies, ma duc in munti!”. “Ei, domnule, nu, ca te impusca, te omoara”, zice el. Eu i-am raspuns: “Si ce sa fac altceva? Cu o moarte toti suntem datori”. Nu a mai zis nimic. Pana la urma, s-a dovedit ca am avut dreptate si planul lui s-a nascut ca un avorton. Ce a produs? Securitatea a fost mai tare. O anumita aripa.
(…)
Dupa 1989 ati devenit fost fondator si vicepresedinte ale AFDPR…
Da. La 4 ianuarie 1990, la sediul PNTCD, la etaj, sala plina, multa lume, pe un scaun se afla generalul Latea, care vorbea cu masa asta de oameni sa facem o asociatie. Si am facut-o. Latea era primul presedinte. Eu intre timp, atunci, am fost numit in CPUN. Apoi am creat si Uniunea Democrat Crestina (UDC) care, pana la urma a fost inghitita de PNTCD. Coposu ne tot spunea ca nu e cazul sa fie doua crestin democratii in Romania si atunci am mers la ei. Cu AFDPR-ul n-a iesit bine. Am intrat si eu in conflict cu Ticu Dumitrescu, dupa ce avocatul Octavian Radulescu a fost dat afara si s-a infiintat Federatia fostilor detinuti politici. Ticu avea o problema cu legionarii, care il contestau: luase Ordinul Muncii de la regimul Ceausescu. El zicea ca legionarii fac, ca legionarii dreg, ca acum nu trebuie sa mai vorbeasca. Cum, domnule? Dar au tacut toata viata aproape, in lagare si inchisori. Cred ca il incita Magureanu, cu care se tot intalnea. Dar ei erau majoritatea membrilor AFDPR, cum au fost si in inchisori. La arpacas am stat la coada cu totii. Faptul ca unul facea parte dintr-un partid, iar altul din alt partid, nu trebuia sa fie motiv de cearta intre noi. Ticu a venit cu o brigada de batausi de pe santier si a spart AFDPR-ul. Noi am fost foarte solidari in puscarie. Raul te aduna. Dar Ticu Dumitrescu a acaparat aceasta suferinta si a transformat-o intr-o afacere. Afacerea “anti-comunismului”. Voua va ramane datoria sa nu lasati asa suferinta noastra si sa incercati sa reinviati visul furat al lui Dinu Noica.

Integral la Ziaristi Online

Foto: Cristina Roncea

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova