Potrivit ziarului Adevarul, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri, în Mamaia, că vrea ca Bucureştiul să devină o capitală dunăreană şi că intenţionează să preia proiectul canalului Dunăre – Bucureşti la ministerul pe care îl conduce.
Ministrul a mai spus că prezenţa Dunării ar trebui să pună în valoare destinaţiile turistice româneşti de pe malul Dunării şi circuitele turistice, culturale sau istorice din Oltenia, care, spune ea, “nu aduc creşterea economică pe care ar putea să o aducă dacă ar fi exploatate raţional”.
Elena Udrea participă la “Conferinţa Strategia UE pentru Regiunea Dunării”, care are loc în perioada 9 – 11 iulie în Constanţa şi Tulcea.
“Este un proiect pe care ne-am gândit să-l preluăm la ministerul nostru, ţinând cont de relevanţa pe care acest minister, care se ocupă de dezvoltare regională, trebuie să o aibă în construcţia noii strategii europene a Dunării. Canalul Dunăre – Bucureşti leagă Bucureştiul de Dunăre, respectiv leagă Bucureştiul de coridorul de transport numărul VII, printr-o cale navigabilă, având capacitatea de transport de până la 20 de milioane de tone pe an, pe sectorul Budeşti-Olteniţa, 16 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti – portul Bucureşti”, a precizat ministrul.
Elena Udrea a afirmat că sunt şi alte beneficii economice ale realizării acestui proiect, printre care şi scoaterea de sub efectul inundaţiilor a 30.000 de hectare de teren agricol şi a 11 localităţi, asigurarea apei pentru irigarea a 150.000 de hectare de teren arabil şi pentru alimentarea localităţilor limitrofe, conchide Adevarul.
Capitalismul a fost modul de producţie cel mai performant din câte s-au perindat de-a lungul istoriei omenirii. Axat pe conceptul de libertate a descătuşat energiile creatoare ale omenirii şi astfel a dat un impuls decisiv dezvoltării ştiinţei şi a forţelor de producţie. Dar ca orice dat uman avea o valoare relativă, existând posibilitatea unor derapaje cu consecinţe devastatoare. La conferinţa de la Bretton Woods care avea menirea de-a pune bazele unei economii în plină dezvoltare în perioada de după cel de-al doilea război mondial, economistul englez John Maynard Keynes a prevenit că ar trebui create mecanisme care să nu permită ivirea unor derapaje grave. Dar, în euforia victoriei care se contura, economiştii americani fetişizau aproape conceptul de libertate neadmiţând nici o derogare de la teoria şi practica pieţei libere şi concurenţiale. Astfel acest principiu a devenit dominant ca şi concepţie economică în lumea capitalistă. Dar datorită faptului că factorii economici erau obsedaţi de dorinţa de a-şi maximaliza profiturile derapajele s-au produs şi astfel accentul nu mai cădea peproducţie, ci pe speculaţie, când prin tranzacţii dubioase se obţinea tocmai ceea ce se dorea, profitul maxim. Băncile în loc să realizeze operaţiunile tradiţionale şi anume de-a primi depozite şi de-a acorda împrumuturi au trecut la folosirea unei a treia forme de activitate şi anume, speculaţia. Noul compartiment al trade-erilor fiind de fapt cel mai important în activitatea băncilor.
Existenţa paradisurilor fiscale, care absorbeau cantităţi uriaşe de bani care circulau fără nici un control, fără nici o evidenţă şi dispăreau nu ştie unde, agravau situaţia. Din cauze, de acum bine ştiute, adică prin operaţiuni dubioase, o serie de bănci au dat faliment fiind necesară intervenţia statului. Acesta a fost obligat să injecteze bani în anumite bănci, în întreprinderi mari, cum erau General Motors şi altele, care altădată erau o mândrie a industriei americane. Partea gravă consta în faptul că nu statul influenţa băncile, ci băncile începuseră să controleze statul, chiar şi atunci când banii erau injectaţi în bănci şi mari întreprinderi cu sume importante, aceste bănci îşi continua obiceiurile. În felul acesta criza a cuprins Statele Unite ale Americii, iar de aici a fost rostogolită peste partenerii economici ai Americii, peste ţările din vestul Europei şi peste ţările din estul Europei. Criza părea mondială şi totuşi nu a fost aşa ceea ce ne arată că sistemul era vinovat care a creat criza şi a rostogolit-o peste alţii.
Cu consternare şi indignare am luat act de apariţia unui articol vitriolic subsemnătura ziaristei Mirela Corlăţean în cotidianul „Evenimentul Zilei”referitor la IPS mitropolitul Bartolomeu Anania. Mă voi referi la unsingur vers a unui poet a puşcăriilor comuniste: „Voi n-aţi fost cunoi în celule”. Acest vers nu este îndreptat împotriva acelora care nuau fost deţinuţi, ci doar avertizeazã că despre anumite probleme nupot vorbi decât cei îndreptăţiţi să o facă. Nu ştiu ce a dorit săobţină numita ziaristă: o senzaţie mediatică, care s-o propulseze înzona notorietăţii prin scandal sau manipularea opiniei publice printr-oinformare eronatã. În orice caz articolul conţine douã ingredienteinsuportabile: minciuna şi lipsa de informare. Amândouă se constituieîntr-un material exploziv care urmăreşte dărâmarea monumentelornaţionale. Vai de poporul care îşi dărâmă statuile şi monumentele. Or, Mitropolitul Anania este un asemenea monument prinmai multe înfãţişãri: teolog ilustru, om de mare cultură, promotor alidealurilor creştine, pe care unii înţeleg astăzi să le atace. Oricumarticolul care implică în afara ziaristei şi redacţia ziarului care l-apromovat deschide o reală problemă şi anume vigilenţa cu privire laasemenea articole. Prof. Univ. Raul Volcinschi, fost deţinut politic Vezi si BARTOLOMEUANANIA, executat public in fieful lui Patapievici din cauza deEMINESCU. Anania de Craciun despre atacul la Eminescu: “Patapievici dain gropi!”. COMUNICAT despre “deontologia” Evenimentului Zilei
Indubitabil, capitalismul este orânduirea cea mai performantă și eficientă din întreaga istorie a omenirii. Întemeindu-și ideologia și doctrina pe conceptul libertății, înlăturând rămășițele unor paradigme vetuste și utopii tiranice, capitalismul a deschis calea unei dezvoltări fără egal a tuturor facultăților umane cu reverberații în știință și mai ales în științe tehnice. Progresele uimitoare care s-au produs au determinat de-a dreptul o stare de euforie în rândurile celor care promovau o libertate neîngrădită. Dar capitalismul ca orice fapt uman are limitele sale, este relativ și nu poate aspira a fi o rețetă universal valabilă. Încă în timpul conferinței de la Bretton Woots economistul englez John Maynard Keynes avertiza că și capitalismul are nevoie de mecanisme de prevenire a unor posibile derapaje, dar delegația americană cuprinsă de euforia victoriei în cel de-al doilea război mondial a neglijat avertismentele lui Keynes și a elaborat teza cu privire la ”autoreglarea piețelor”, oarecum, asemănătoare cu lozinca ”fiziocraților” care preconizau ca lucrurile să fie lăsate în voia lor, căci lumea merge de la sine. Acest liberalism extrem coroborat cu o politică monetară, în care banul nu mai constituia o valoare în sine și care putea fi schimbat la orice bancă pe o cantitate de aur, în greutate egală cu suma înscrisă pe bancnotă, astfel încât, datorită acestei situații, dolarul american a ajuns să aibă o acoperire reală doar de 4 la sută. Restul fiind hârtii care îndeplineau toate funcțiile banului pe baza principiului fiducității, adică a încrederii pe care o acordau cetățenii banului și nu datorită valorii sale intriseci. Toate acestea, împreună cu existența unor paradisuri fiscale, au dus la apariția faimosului capital financiar, care nu se mai sprijinea pe producția propriu zisă ci pe speculație. S-a ajuns ca pe lângă marile bănci americane și occidentale să existe câte un compartiment al traderilor care se ocupau de speculații, adică realizau profituri maxime din tranzacții speculative, obținând în schimb venituri sub formă de bonusuri de proporții incredibile. La un moment dat sistemul s-a dereglat și din domeniul financiar, criza a trecut în domeniul economiei reale cu rezultate catastrofale: falimentul unor bănci, dar și falimentul sau situații prefalimentare a unor întreprinderi gigant precum General Motors. În aceste condițiuni, statul american a fost nevoit să injecteze în respectivele întreprinderi sume enorme de bani din contribuția cetățenilor, trecând astfel la măsuri contrarii statului liberal prin intervenționism și protecționism. Datorită interdependenței mondiale cu țările din Apusul Europei și anumite țări din Asia, criza a devenit mondială. Totuși semnalăm următorul fapt: China cu toate că a resimțit o undă de șoc a crizei economice, fiind un mare exportator de produse pentru SUA și-a revenit rapid și astăzi prezintă un P.I.B. excedentar cu peste 7 la sută față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Japonia a realizat un excedent de 0,8, dar totuși un excedent. Avem și țări care nu au suferit de pe urma crizei.Țările arabe, care aplică legea islamică și care interzice acțiuni speculative și dobânzi la credite au fost scutite de criză. Dar Turcia, o țară musulmană, în care băncile sunt mixte, adică unele sunt supuse legilor islamice, iar altele sunt conforme cu cerințele ce se impun unei bănci din Occident, a înregistrat totuși o criză. Criza, după expresia economiștilor, s-a rostogolit și peste țara noastră. Afirm că această criză putea fi evitată. În țara noastră o treime din populație trăiește dintr-o economie de subzistență și scapă de sub incidența crizei mondiale. Pe de altă parte, anumite foruri cum e Banca Națională nu au luat măsuri necesare unei perioade de criză. Dar cea mai mare greșeală au făcut-o capitaliștii din țara noastră. Criza la noi în țară a debutat sub forma unei crize psihologice și care a dovedit imaturitatea acestei categorii sociale, nepregătită pentru probleme economice de profunzime, recrutată din clientele politice, orientată univoc spre o anumită piață, văzând efectele crizei în Occident, a intrat în panică și nu a găsit alt mijloc mai bun să-și apere averile decât să înceteze activitatea, să trimită muncitorii în șomaj și astfel să realizeze efectiv o criză reală în țara noastră. Răspunsul autorităților cu privire la existența unui deficit bugetar a fost o acțiune directă asupra cheltuielilor, dar tăindu-se cheltuielile s-a operat indirect asupra veniturilor. Ieșirea din criză pentru țara noastră se poate face în felul următor: economia națională poate fi considerată un lanț în care diverșii factori economici sunt verigi ale acestui lanț. Pentru a ridica un lanț este necesar să găsim veriga cea mai potrivită asupra căreia se poate acționa, ea determinând acțiuni asupra unor verigi semnificative. Din moment ce din buget latura cheltuieli este atacată, dar cu consecințe sociale nebănuite, este mult mai oportun să se acționeze asupra laturii veniturilor. Ori România are o asemenea verigă, dar a naturii. Prin țara noastră curge Dunărea și se varsă în Marea Neagră. Dunărea este un adevărat complex fluvial, pentru că prin construcțiile care se efectuează- Dunărea este legată de Main, iar Main-ul de Rin- se crează cel mai mare complex fluvial din lume. Propun creerea unui complex portuar la Sulina și împrejurimi, care să fie constituit din oportunități de descărcare a vaselor maritime care sosesc la Sulina și reîncărcare în vase fluviale menite să urce în amonte până la portul de destinație. La fel se va proceda cu vasele fluviale care coboară în aval la complexul portuar Sulina, pentru a fi descărcate și reîncărcate pe vase maritime care pornesc spre porturile lor de destinație. În acest scop propun creerea unei Societăți pe Acțiuni în care statul român își menține pachetul de control și al cărei scop ar fi tocmai construcția acestui complex portuar și menținerea în bune condiții a șenalului navigabil din țara noastră. În acest scop se vor pune în vânzare acțiuni, iar cumpărătorul unui pachet de acțiuni în valoare de 500 mln. euro obține un loc în consiliul de administrație al societății. Beneficiari ar putea fi, de exemplu, China care este un mare exportator de produse ieftine și care actualmente pătrunde în Europa pe calea ferată a Transsiberianului. Firește că această țară ar fi interesată într-un transport naval, deoarece transportul pe calea ferată durează mult, este scump și prezintă riscuri. La fel ar putea fi atrasă India, țările arabe, Iranul și Israelul. Un mare beneficiar ar fi Turcia care la porturile din Marea Neagră ar putea atrage clienți din țările arabe și apoi le-ar transporta prin complexul portuar de pe teritoriul țării noastre. Alți beneficiari ar putea fi țări dn bazinul Mării Negre: Georgia, Azerbaidjan, Armenia. Și, bineînțeles, toate țările riverane Dunării. Practic majoritatea țărilor europene. Prin acest proiect consecințele economico-politice ar fi următoarele. În primul rând am fi principala legătură dintre Europa Centrală și Orientul Mijlociu. În bazinul Mării Negre la ora această există trei mari jucători: Turcia, datorită strâmtorilor, Rusia și Ucraina. Țara noastră se află pe o poziție medie. Prin complexul portuar dunărean am deveni mai importanți chiar decât Rusia și Ucraina, ceea ce ne-ar asigura un loc mai important în cadrul Uniunii Europene. Pentru țara noastră avantajele sunt următoarele: construcția în sine s-ar face cu bani provenind din vânzarea de acțiuni. Ar demara ramura construcțiilor. O ramură aproape muribundă este cea a șantierelor navale, ori o înviorare a transporturilor pe Dunăre ar contribui la sporirea comenzilor adresate acestor șantiere. Afară de marile porturi dunărene s-ar înviora și porturile mai mici. S-ar înmulți numărul întreprinderilor pe verticală și pe orizontală, care ar lua parte la această construcție, ar pune în mișcare și alte regiuni din țară nu numai cele dunărene. Un mare câștig ar proveni din aportul de investitori străini. Aceștia văzând oportunitatea ce li se oferă de-a investi în oportunități lucrative și având în vedere importanța acestor lucrări vor veni și vor contribui la avântul economiei românești. Din cele patru faze clasice ale unei crize- după o criză urmează o perioadă de stagnare, după care urmează un avânt- prin această lucrare hidrotehnică de anvergură perioada de stagnare s-ar scurta și avântul s-ar instala. În felul acesta, anul 2010 ar fi cel al ieșirii definitive din criză și înscrierea economiei noastre în faza de avânt. Acestea sunt observațiile sumare și globalizante ale problemei. În măsura în care trezesc interes, ele pot fi completate cu analize sectoriale și secvențiale care ar da o expunere exhaustivă a întregii probleme, indicându-se și oamenii indicați să participe la elaborarea finală a acestei lucrări. Dixi et salvavi animam meam.
Profesorul Raul Volcinschi, o legenda vie a rezistentei anticomuniste, fost comisar in Politia Regala, detinut politic, evadat din temnitele comuniste, dar prins, apoi, dupa eliberare, artizan al unui atentat, dejucat, la viata lui Ceausescu si, dupa 1990, consilier al mai multor ministri de Interne, ne vorbeste despre rolul elitei morale a Romaniei.
Domnule profesor, sfarsitul razboiului v-a prins la Drept si, apoi, comisar regal. Cum ati receptat momentul ocupatiei?
Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat o intindere nejustificata a Uniunii Sovietice asupra unor tari din rasaritul Europei, in care, paradoxal, partidele comuniste fusesera foarte slab reprezentate. Teoria cu privire la pedepsirea unor tari care au participat alaturi de Germania in razboiul antisovietic nu era justificata, pentru ca, de pilda, Polonia luptase impotriva Germaniei naziste si a intrat alaturi de Cehoslovacia, tarile Baltice, Ungaria, Romania, Bulgaria si, intr-o anumita masura, fosta Iugoslavie sub ocupatie fortata de catre Uniunea Sovietica. Din ’44 au trecut 65 de ani iar noi tragem si azi ponoasele acelei ocupatii. Vezi cazul Basarabiei si teritoriilor rapite dupa razboi.
Practic o jumatate din Europa a fost abandonata…
Raspunsul este categoric – da. O dovada peremtorie a acestei situatii o gasim, de pilda, in evenimentele anului 1942 care au dus, din motive geopolitice, la ocuparea Iranului. La conferinta de la Teheran s-a prevazut in mod imperativ ca la 60 de zile dupa capitularea Germaniei si Japoniei, trupele aliatilor sa fie retrase total din Iran. Odata cu capitularea Japoniei, in august 1945, aceasta clauza imperativa prin continutul ei urma sa fie aplicata. Sovieticii nu numai ca nu se pregateau sa paraseasca Iranul, dar introduceau trupe si tehnica de lupta si incepusera exploatarea masiva a petrolului. In aceste conditiuni, presedintele american Harry Truman a trimis o telegrama lui Stalin cu un continut care suna a ultimatum: “Daca nu parasiti Iranul cum s-a convenit, atunci pe pamant, in aer si pe apa va vom lovi fara crutare”. Dupa analizarea situatiei, la 20 de ore de la primirea telegramei raspunsul lui Stalin era urmatorul: “pe teritoriul Iranului nu se mai afla niciun soldat sovietic”. Daduse dispozitie ca armata de ocupatie sa se retraga peste granita, iar tehnica de lupta care nu putea fi evacuata, in rastimpul acesta atat de scurt, sa fie abandonata. Iata cum un conflict major a putut sa fie evitat printr-o pozitie ferma. Pentru petrol s-a folosit o atitudine ferma, in schimb pentru 100 milioane de locuitori ai unor tari “eliberate” chipurile de Uniunea Sovietica s-a procedat la abandonarea lor. Cinismul unor factori occidentali care propovaduiau necesitatea rezistentei impotriva comunismului nu erau decat vorbe goale, dar intretineau in sufletele noastre credinta ca nu vom fi abandonati. In aceste imprejurari unii si-au pierdut viata, iar altii eternitatea.
Lichidarea rezistentei
Pe dvs personal, ce experienta mai amara v-a marcat in inchisoare?
In anul 1957 eram in arestul Securitatii din Cluj tratat cu o cruzime de nedescris. Intr-o zi ma aflam in camera de ancheta a maiorului Beiner. Usa de la camera de ancheta se deschidea spre interior, ori in pozitia in care sedeam eu, cel care deschidea usa si nu o inchidea corect, rotindu-se avea panorama intregii camere. In caz ca o trantea, usa ma camufla. La un moment dat am simtit un miros patrunzator al acelui parfum “Caucaz” folosit de sovietici. Usa s-a deschis, cel care a patruns pe usa a trantit-o cu putere, datorita acestei manevre, nu m-a observat. Furios s-a repezit la biroul maiorului Beiner care a tasnit in pozitie de drepti in fata acestui nou-venit care i s-a adresat in limba rusa: “care este situatia cu banditii din Huedin?”. Beiner, originar, ca si mine, din Cernauti, vorbitor de limba rusa, i-a raspuns: “am luat toate masurile”. “Oamenii nostri se prezinta ca si colectori de oua, carne si alte bunuri si intreaba pe batranele din sate despre strainii care apar in aceste localitati. De altfel, banditii se misca foarte repede, in grupuri de 3-4 oameni, nu petrec mai mult de o jumatate de noapte intr-o locatie, iar populatia ii sprijina”. In momentul acela uriasul blond a rostit pentru mine o fraza memorabila: “situatia generala ne este favorabila. Cazacii nostri ar putea sa-si moaie copitele cailor lor in apele Atlanticului. Comunistii sunt foarte puternici in tarile occidentale: Spania, Italia, Franta, Germania nu mai conteaza, este zdrobita, si, totusi, de ce pregetam?! Pentru ca spatele nostru nu este acoperit. In Polonia, periodic, sunt rascoale. Ai vazut ce-a fost anul trecut acolo?! Un vant vrajmas bate in Cehoslovacia. In Ungaria ai vazut ce-a fost cu revolutia lor, iar Romania are un teren extraordinar pentru lupta de partizani. Cum ar incepe un razboi in Europa, ca puroaiele ar curge pe versantul muntilor grupuri de banditi care datorita americanilor, care ar parasuta arme in aceste zone, ne-ar provoca pagube serioase. Avem experienta razboiului de partizani. In 1942 balanta luptelor se inclina in favoarea germanilor, ori noi am reusit sa inchegam razboiul de partizani si pana la urma am ajuns la Berlin. De cate ori v-am explicat importanta lichidarii oricarui punct de rezistenta a banditilor?”. Zicand aceasta s-a intors spre iesire si m-a vazut pe mine. Beiner nu a avut curajul nici macar sa-l avertizeze. Atunci sovieticul s-a aplecat la urechea lui Beiner si a inceput sa susoteasca. S-a intors spre mine si m-a intrebat in limba rusa: “Cum te numesti?”. Eu taceam, ma faceam ca nu inteleg. A intervenit Beiner: “de ce nu raspunzi tovarasului consilier, ce te holbezi parca esti un bolovan?”. Eu i-am raspuns: “nu ma stiam transferat in Uniunea Sovietica, stiam ca sunt in tara mea si aici este normal sa mi se vorbeasca romaneste”. Iar au susotit Beiner cu consilierul sovietic. Acesta a facut un semn cu mana a lehamite si a aruncat o vorba: “caine de roman”.
Inchisoarea din care nu am iesit
Dupa eliberare si, acum, dupa 1989, v-ati simtit liber? Aveti senzatia ca ne-am eliberat complet de acest balast bolsevic?
Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit. Ne asumasem un anumit rol, iar suferinta noastra pana la urma nu a rodit: nu s-a instaurat lumea pe care o visam in beciurile inchisorilor comuniste, pentru ca in locul comunismului nu s-a instaurat libertatea reala, ci doar o cosmetizare a comunistilor in democrati si trecerea de la impilarea politica la instaurarea unei economii bazata pe non-valori si construirea unei lumi pur mercantile. Rezistenta anticomunista a constituit o pagina tragica in istoria popoarelor ocupate, dar in acelasi timp a permis Occidentului sa-si intemeieze o societate prospera si libera. Macar acum, dupa atatea suferinte speram sa reusim, totusi, sa depasim intarzierile cauzate de un regim inuman si sa ne inscriem pe o traiectorie ascendenta, demna de sacrificiile pe care rezistenta anticomunista le-a indurat pentru a apara demnitatea neamurilor noastre. Pentru aceasta trebuie sa ni se recunoasca meritele. De exemplu, ca sa conchid, locul gol lasat de Ticu Dumitrescu la CNSAS nu trebuie atribuit fara consultarea noastra. Este culmea! Din Colegiul Director al CNSAS nu mai face parte niciun fost detinut politic in schimb aud ca se inghesuie o serie de comunisti. Pana aici!
Raoul Volcinschi a câştigat în instanţă 75.000 de euro pentru suferinţele îndurate timp de aproape nouă ani în închisorile comuniste. Raoul Volcinschi, 85 de ani, este un personaj a cărui viaţă poate duce în spate un roman-fluviu. El a fost, pe rând, comisar în Poliţia Regală, conferenţiar univer sitar, deţinut politic, economist, operator de calculatoare şi a ajuns să fie implicat în dosarul “Valiza”, ca alibi al lui Gigi Becali. După mai bine de opt ani trăiţi în închisorile comuniste, Volcinschi a primit, printr-o sen tinţă a Tribunalului Cluj dată la sfârşitul săptămânii trecute, o despăgubire de 75.000 de euro.
Decizia nu este definitivă, pentru că fostul luptător anticomunist a făcut recurs.
„Suma de 75.000 de euro, care mi-a fost acordată pentru anii petrecuţi în închisori, mi se pare insultătoare. Eu nu vreau nici un leu, dar când mă gândesc că unul dintre călăii mei, generalul Nicolae Pleşiţă, fost comandant al Securităţii Cluj şi, ulterior, al întregii Securităţi, primeşte această sumă în doi ani, mi se pare că râde de mine”, explică Volcinschi.
Clujeanul este printre puţinii români care a pus la cale o tentativă de asasinat a fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Nu a făcut însă nici o zi de puşcărie pentru această „uneltire”, deoarece aceia care au fost implicaţi în plan nu au spus la Securitate nicio vorbă despre el.
După o viaţă de chinuri, Raoul Volcinschi trăieşte într-o casă mică, împreună cu o altă familie. În decursul timpului, clujeanul a fost condamnat de două ori. Prima dată, la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi a doua oară, pentru o infracţiune înscenată de furt. În total a executat 8 ani şi 10 luni de închisoare, petrecuţi în cele mai crunte puşcării comuniste.
„În loc de partizani, a venit Securitatea”
În 1948, clujeanul a fost comisar în Poliţia Regală cu gradul de comisar. „Am terminat facultatea de drept şi m-au repartizat la Direcţa Generală de Poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi după nouă luni mi-am dat demisia. Comuniştii m-au repartizat la Facultatea de Drept din Cluj, unde am început să vin în contact cu diferiţi studenţi care aveau legături cu partizanii care acţionau în Munţii Făgăraş.
În 1956, eram conferenţiar universitar”, spune Volcinschi. În 1956, cu ocazia Revoluţiei din Ungaria, înăbuşită de tancurile sovietice, grupul din care făcea parte clujeanul a decis să ac ţioneze.
„S-a zvonit că, din Ungaria, urmau să treacă prin România, spre Rusia, mai multe trenuri care transportau deţinuţii maghiari care au avut curajul să protesteze. Ne-am hotărât să atacăm trenurile şi să-i lăsăm pe unguri, să plece la ungurii lor. Am stat două-trei zile pe linia ferată până la Ciucea şi trenurile nu au mai venit. În tot acest timp, un student, Dorin Covoran, a venit la Cluj şi a zis că vine cu partizanii din Făgăraş, cu arme şi minuni şi ne ajută în acţiunile noastre. În 23 noiembrie 1956, trebuia să vină cu aceşti partizani, dar a venit cu Securitatea”, povesteşte Volcinschi.
Închis la Gherla cu locotenentul Mărginean
În urma unui proces scurt, desfăşurat la Tribunalul Militar Cluj, Raoul Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Prin temniţele comuniste, Volcinschi l-a cunoscut şi pe locotenentul Teodor Mărginean, de la Unitatea Militară de la Prundul Bârgăului. „Acest om a vrut să dea o lovitură de stat şi să pornească cu soldaţii şi să cucerească Clujul. L-am cunoscut în zarca (închisoarea – n.r.) de la Gherla. Am stat şase zile cu el în celulă. Era legat cu lanţuri la mâini în fiecare dimineaţă, ofiţerul politic, unul Vomir, venea şi îi spunea cu o voce de balerină că i-a fost respins recursul şi că urmează să fie împuşcat la ora 11. Bietul om era terorizat şi abia mai putea rezista”, adaugă Volcinschi.
După decretul de graţiere din 1964, prin care toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, profesorul clujean s-a întors la Cluj, unde nu a mai fost primit la Facultatea de Drept. În 1978, Securitatea i-a înscentat furtul unei poşete dintr- un spital clujean. Ulterior, s-a dovedit că poşeta a fost furată de un miliţian care semăna foarte bine cu Volcinschi. Cu toate acestea, a fost condamnat la un an şi trei luni, pedeapsă care a fost executată în întregime. La ieşirea din închisoare, i s-a impus domiciliul obligatoriu în Craiova.
SCENARIU
„Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei”
La începutul anilor ’80, Raoul Volcinschi a fost implicat într-un complot cu miză mare: asasinarea lui Nicolae Ceaşescu. „Eram în parc, în Craiova, citeam un ziar. S-a apropiat un tânăr care m-a rugat să-l las să citească şi el ziarul, apoi l-a aruncat scârbit, înjurând regimul. M-am gândit că-i o înscenare a Secu rităţii şi n-am răspuns. Dar am ţinut legătura cu acel tânăr, care se numea Rovenţu, să văd cine anume este şi ce vrea. Mă temeam de aceste înscenări. Cu timpul am aflat că era şofer la Işalniţa, că plănuieşte să-l împuşte pe Ceauşescu şi că el va acţiona cu alţi doi-trei prieteni. Am decis cu toţii să furăm armele din Postul de Miliţie Osica de Sus, judeţul Olt, şi aşa s-a şi întâmplat. Au furat trei pistoale mitralieră şi muniţie şi urma să trecem la al doilea plan”, spune Volcinschi.
Asasinatul ar fi trebuit să aibă loc în timpul unei vizite în Giurgiu. „Aşa au decis cei trei. Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei, dar n-au fost de acord. Din cauza unuia din grup care a ascuns arma sub o căpiţă de fân şi a fost descoperită de miliţieni, întreg planul a căzut. Din urmăritori am devenit urmăriţi. La anchetă, cei trei n-au suflat despre mine nici un cuvânt. Au fost condamnaţi la moarte, dar au fost graţiaţi prin decret şi li s-a comutat pedeapsa. Au fost eliberaţi abia după 1989”, îşi aminteşte clujeanul.
INTERVIU
„Tineretul din ţară este laş şi ticălos”
Aţi fost comisar în Poliţia Regală, în 1948. Cum era în vremea aceea? La 1948, eram absolvent al Facultăţii de Drept şi m-au repartizat la poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi am plecat după nouă luni. Am venit la Cluj şi m-am prezentat la decanul facultăţii, unul Simion Pop, care scria cuvântul lege cu „j”. Îmi venea să mor. El scria leje sau schinjuit şi singura faptă de glorie a lui a fost că a pus steagul comunist pe biserica din Şomcuta. Asta era facultatea, din nulităţi era făcută.
Cum este lumea de astăzi în comparaţie cu lumea din anii ’50? Noi atunci aveam nişte idealuri. Acum, în fiecare clipă îmi vine să înjur tineretul. Tineretul din ţară este laş şi ticălos. Doar discoteca este visul lor. Au migrat de parcă îi primesc ăia din străinătate cu braţele deschise şi acolo spală pe jos şi alte. Este o degradare totală.
De unde vine această degradare despre care vorbiţi? Acum vin tot felul de miniştri cu planuri pentru învăţământ. Nu se va întâmpla nimic cu aceste planuri. Sunt zero, sunt frecţii la un picior de lemn. Corpul didactic este bolnav. În 1948, din corpul didactic făceau parte Lucian Blaga, D.D. Roşca, Liviu Rusu şi alte somităţi. Şi au fost daţi afară. Petru Ţuţea a fost două săptămâni şi a predat la Cluj şi a fost dat afară şi a făcut la puşcărie până i s-a acrit.
Iar acum, sunteţi inculpat în dosarul „Valiza”. Ce s-a întâmplat? Eu cred că este o prostie întreaga poveste. Am semnat antecontractul de vânzare-cumpărare al unui teren din Cluj, unde Gigi Becali apare în rol de cumpărător. El, apoi, a amestecat treburile. Eu am zis întotdeauna că Becali trebuie să cumpere echipa Universitatea.
MARTOR
Alibi pentru Gigi Becali în dosarul „Valiza”
Procurorii DNA care se ocupă de dosarul „Valiza” l-au acuzat pe Raoul Volcinschi că a semnat, ca martor, un antecontract de vânzare- cumpărare pentru un teren din Cluj-Napoca, contract în care Gigi Becali avea calitatea de cumpărător. Semnătura, cred procurorii, a fost dată doar ca să-i ofere un alibi lui Becali.
Anchetatorii susţin că tranzacţia imobiliară n-a avut loc niciodată şi că actele au fost semnate după tentativa lui Becali de a mitui fotbaliştii de la U Cluj, cu 1,7 milioane de euro, pentru a câştiga meciul cu CFR Cluj. Volcinschi susţine că l-a vizitat pe Becali la Bucureşti, la o dată pe care nu şi-o aminteşte. Atunci, Becali l-a rugat să semneze un contract, alături de Victor Piţurcă.
„E o mare prostie acest dosar”, conchide Volcinschi, pentru Evenimentul Zilei
Raul Volcinschi alaturi de Florin Palas, judecatoarea Carmen Paduraru si parintii Ioan Sismanian, duhovnicul Serafim Badila si monahul Filotheu Balan la lansarea lucrarii “Dictatura Biometrica – Cipul controlului total”, realizata de Fundatia Petru Voda si Asociatia Civic Media. https://www.pentrulibertate.ro/
https://www.ziua.ro/pe%20podium, scriu colegii mei, aratand ca editia online a ziarului ZIUA a ocupat, in luna august, locul trei in topul celor mai citite cotidiane generaliste pe Internet. Site-ul www.ziua.ro a inregistrat 4,96 milioane de afisari (1,05 milioane de vizite si 351.249 de vizitatori unici), potrivit Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI) realizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT). Studiind graficele SATI-BRAT (vezi foto stanga) putem face si un profil al cititorului ZIUA si un top al celor mai cautate articole ale lunii. Astfel, cercetand indicii zilelor maximale la afisari, vizite si clienti unici, rezulta ca subiectele cele mai citite au fost legate de conflictul din Georgia, anuntat in premiera in presa de Departamentul Externe, si relatiile Romaniei cu Ucraina; de Istoria recenta, Ceausescu si Securitatea; de Religie, cu articole despre Teoctist sau mizeria interzicerii Expozitei despre Sfintii Inchisorilor; de cazul Patapievici-ICR, relatia Magureanu-Iliescu-Plesu si evident, la capitolul editorial, condeiul lui Sorin Rosca Stanescu, care au adus ZIUA pe locul 3 in topul lunii. Sigur, dincolo de faptul ca e vorba si de bani si de prestigiu, m-am gandit ca este interesant de reliefat exact si ce a interesat cititorii ziarului ZIUA in zilele care au adus peste 30.000 de clienti unici, respectiv peste 200.000 de afisari. Iata Topul ZIUA, in ordine cronologica, conform studiului SATI-BRAT:
4 august – Interviu audio cu Stefan Andrei realizat de subsemnatul si Vladimir Alexe (peste 4500 de Clienti Unici) 5 august – Interviu scris cu Stefan Andrei (peste 5600 CU) plus ancheta “Jaf la ICR si MAE” (peste 4200 CU), realizata de subsemnatul si Doru Dragomir 11 august – Abandonarea Georgiei, Becali Bank, editorialul meu “Batalia de la Marea Neagra” si materiale ale scriitorului Radu Portocala despre “Afacerea ICR-Patapievici” 12 august – Atat in topul editiei clasice cat si in cel al editiei online, predomina subiectele de Externe, legate de zona Marii Negre si a Caucazului dar si “Firmanul Patapievici-Mihaies” 13 august – In topul absolut la accesari pe articole se inscrie interviul meu cu batranul detinut politic Raul Volcinschi despre un atentat necunoscut la Ceausescu (peste 7500 de accesari), urmat de Nae Ionescu si Rosca cu al sau Basescu 18 august – Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului: Rosca, cu a sa Kovesi, e la concurenta cu ZIUA Online care scrie despre Georgia si un posibil razboi nuclear, o analiza de Marius Batca 23-24 august – Mostenirea lui Dragan, Minciunile lui Magureanu, Iliescu si Plesu (subsemnatul), Georgia, Ucraina, Marea Neagra si… OZN-uri filmate la Sibiu, pe ZIUA Online (peste 19.000 de accesari) 25 august – Top of the top al lunii, conform SATI-BRAT, cu aproape 50.000 de CU si peste 200.000 de accesari. Se inscriu interviul meu cu Voican despre spargerea Ucrainei (aproape 6000 de accesari individuale) si o expunere a ZIUA Online despre serviciile secrete ruse si armamentul adus in Marea Neagra. 26 august – Balcanii, Unirea cu Basarabia, Drama “Doamnei de Fier” si Sfintii Inchisorilor interzisi la Iasi (tot subsemnatul) 27 august – in Top, Rusia, Razboiul Rece, China, Planeta maimutelor ICR-CNSAS, un editorial de-al meu de revolta la adresa porcariei cu interzicerea expozitiei martirilor din inchisori 28 august – Caiac, Putin si un editorial de-al lui Dan Ciachir despre Teoctist si greco-catolici.
Cam asta ar fi transpus in cuvinte si imagini graficul SATI-BRAT. Interesant, nu?! Multumiri cititorilor ZIUA!
Cat am fost plecat in Delta a aparut si interviul cu profesorul Raul Volcinschi – “Unchiuletul”, cum i se spune. Redau aici pasaje: Profesorul clujean Raul Volcinschi este o legenda vie printre fostii detinuti politici. Fondator al AFDPR dupa 1989, din care avea sa se retraga ulterior, a fost o perioada si consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Preocupat de reformarea CNSAS prin eliminarea intereselor partidelor si incredintarea Colegiului chiar fostilor detinuti politici, recent, profesorul Volcinschi si-a vazut si dosarul intocmit de Securitate. Acesta contine peste 100.000 de mii de file, cuprinse in 123 de volume. Organizator al miscarii de rezistenta a studentilor romani in anul 1956, Raul Volcinschi a fost, dupa eliberarea din 1964, si unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceausescu. Despre acestea si multe altele in interviul oferit in exclusivitate ziarului ZIUA. (…)
Povestiti-ne cum ati actionat in ’56? Noi aveam stabilita legatura cu miscarea din munti, pentru ca cei mai activi si cei mai buni dintre noi erau niste studenti din Fagaras – fratii Ursu, dar si altii… Cand a izbucnit revolutia din Ungaria, nu am mai stat pe ganduri si am vrut sa aducem arme din Fagaras. 22 de automate urmau sa ne fie aduse la Cluj. Si se zvonea ca veneau din Ungaria trenuri cu prizonieri, revolutionari maghiari, pe care, prin Romania, ii duceau in Rusia. Gata, ne-am facut planul sa atacam trenurile si sa-i eliberam pe ungurii arestati. Pana atunci am mai lansat o operatiune: unul dintre noi, Stefan Balan, din Teius, avea o legatura cu un ofiter, Toader Margineanu, din Fundul Bargaului, unde era singura unitate cu rachete pe vremea aceea. Vroiam sa spargem inchisoarea Gherla si apoi Aiudul, sa eliberam detinutii politici si apoi sa vina cu totii spre Cluj. Unii soldati s-au raliat initiativei. Margineanu a incercat sa scoat niste tunuri dar a dat alarma si a fost prins. Si noi am fost arestati, prin tradare. Nucleul, in jur de noua insi. Ne-am intalnit cu militarii la ancheta. Soldatii astia s-au comportat extraordinar la interogatorii… Pe unul l-a batut pana l-a lasat in sange un maior Vainer, evreu din Cernauti, pe care, culmea! il cunosteam din copilarie. Zicea: “Ba, am sa te omor in bataie” si tanarul ii raspundea: “Bine, si ce castigati? Il omorati pe soldatul Ene, fiu de iobag din tata in fiu. La un neam intreg nu ai sa pui dumneata lat”. S-au comportat admirabil baietii astia. Capitanul lor a fost condamnat la moarte si executat, fara sa divulge legatura cu Balan, cu noi, si cu actiunea de la Cluj. Pe dvs cum v-au anchetat?… La Cluj a fost toata ancheta. Am fost dus si la Rahova, din “prietenie” dar ancheta s-a desfasurat la Cluj. Unul dintre noi, mai slabut, a inceput sa divulge reteaua nostra. Atunci m-au luat la schingiut rau de tot. Ma legau cu catusele, cu mainile la spate, si ma agatau intr-un carlig, aflat in WC-ul arestului … Ei, cat poti sta asa? 15 secunde, 20? Incep sa-ti cedeze incheieturile, se instaleaza o durere ingrozitoare… Asta se cheama estrapada, in termeni stiintifici – au inventat-o spaniolii, se zice. E ca si cu “patul lui Procust”: esti mic, te pune intr-un pat mare, te intinde si te rupe. Dupa aia, bataia la talpi. La inceput ai impresia, cand il vezi pe ala ca da cu ciomagul – tu stai legat, cu picioarele in sus si cu un baston bagat pe dupa picioare si pe la incheieturi, unul te rastoarna, tu stai cu picioarele in sus si unul te loveste – ca nu simti nimic… La a treia, a patra lovitura am inceput sa simt durerile la incheieturi… Urcau, urcau, pana la genunchi, cand ajungeau in dreptul pieptului aveai impresia ca sare inima din tine, ca nu mai ai nici o posibilitate sa scapi, ca crapi. Simteam ca sare inima din mine si ma duc. Nu m-au lasat numai cu bataia la talpi. Deodata, am avut impresia ca in spate e unul care imi da cu ceva in cap. Eu simteam, dar nu vedeam. Dar o simteam deja pe scoarta si ziceam “Ma, al dracu’, sta unul cu un ciocan in spatele meu si imi trage in cap”. Ei, era maiorul Vainer care ma batea cu o ranga.
Si, cum a fost sa va intalniti cu un om pe care il stiati de mic si care era acum in postura de tortionar, iar dumneavoastra in postura de victima? Trebuie sa intelegeti problema evreiasca din Romania. In Bucovina erau cam o suta de mii de evrei. Ei s-au simtit mereu straini cu romanii. Cand au venit rusii a fost o bucurie. Multi au mers mai departe apoi, cu trupele sovietice, si au ajuns sa lucreze pentru Armata Rosie cine stie pe unde. Altii pentru Securitate sau Partid. Asta a fost… Acesti oameni erau cei care, in general, au descins din odgoanele Armatei Rosii. Nu stiau romaneste, stiau sa injure, dar cu accent. Aceasta faza a durat pana in 15 mai 1948. Dupa aceea urmeaza promotiile noi de securisti, deci a doua Securitate. Astia erau din popor si aveau un fanatism nemaipomenit. De altfel, fanatismul este caracteristic tuturor partidelor de stanga, care au un univers utopic. A treia faza a fost din 1964. Noi judecam Securitatea, dar in primul rand trebuie judecat Partidul. Securitatea raspundea la comanda Partidului. A patra faza este cea cu Revolutia culturala. Asta dureaza pana in anii ’80, cand incepe faza finala si se creaza disidenta, cu aportul sovieticilor. Si, practic, s-a intors roata de unde-am plecat, de la prima faza: de la komitern la noul komintern. Asa s-a creat “perdeaua de fum” dintre oamenii regimului si forul moral pe care il reprezentau detinutii politici: prin asa-zisii disidenti.
(…)
Cat ati stat inchis in total? Pai am primit 20 de ani cu executare. Si am facut din ei opt ani, dar totdeauna in regim de restrictie, cu lanturi. Am vazut multe crime oribile in puscarie. Am stat si la Gherla, si la Jilava. Asta era o puscarie de tranzit si cine aude de Jilava se cutremura. Stiti de ce? Pentru ca era sub pamant. Dar mancarea era mai buna decat in alte parti… Cand eram la Jilava, intr-o zi, la un moment dat se deschide usa si intra un individ, mai in varsta decat mine, el avea vreo 55. Avea o bocceluta si vine catre mine si ma intreaba daca poate sta, jos, langa mine. Si imi spune “Imi dati voie sa ma prezint, sunt Dinu Noica”. El nu isi spunea Constantin. Era in ’63, cu un an inainte de eliberare. Era legionar, incadrat cu Steinhard… care mi-a fost si el apropiat, desi ne-am intalnit tangential. Noica avea ideiile lui, pe care mi le-a impartasit atunci pentru ca auzise de legenda evadatului din arestul Securitatii. Era tratat cu respect, oricum. Stia deja ca vom fi eliberati in curand, respectiv peste un an. Si mi-a spus: trebuie sa ne folosim de regim, sa colaboram si sa lucram cu oamenii lui in speranta ca vom duce mai departe flacara nationalista. Vroia sa faca o reteau in interiorul Partidului. Eu am respins ideea lui. I-am spus: “Domnule Noica, ne batem gura degeaba. Ei sunt stapani din Oder pana in Murmansk si de la Murmansk pana la Vladivostok. O sa-ti trimita trei, patru turnatori care sa te inconjoare si sa-ti suga ideile. Dupa sase luni, daca nu te baga la inchisoare pentru propaganda anti-comunista inseamana ca te vor impacheta ca pe un stiulete si te vor tine asa, pe un raft intr-un hambar, cu sobolani roind in jurul dvs. Lucrurile amestecate, legionari-comunisti, miros urat. Ce rost are? Eu stiu ce fac. Cand ies, ma duc in munti!”. “Ei, domnule, nu, ca te impusca, te omoara”, zice el. Eu i-am raspuns: “Si ce sa fac altceva? Cu o moarte toti suntem datori”. Nu a mai zis nimic. Pana la urma, s-a dovedit ca am avut dreptate si planul lui s-a nascut ca un avorton. Ce a produs? Securitatea a fost mai tare. O anumita aripa. (…) Dupa 1989 ati devenit fost fondator si vicepresedinte ale AFDPR… Da. La 4 ianuarie 1990, la sediul PNTCD, la etaj, sala plina, multa lume, pe un scaun se afla generalul Latea, care vorbea cu masa asta de oameni sa facem o asociatie. Si am facut-o. Latea era primul presedinte. Eu intre timp, atunci, am fost numit in CPUN. Apoi am creat si Uniunea Democrat Crestina (UDC) care, pana la urma a fost inghitita de PNTCD. Coposu ne tot spunea ca nu e cazul sa fie doua crestin democratii in Romania si atunci am mers la ei. Cu AFDPR-ul n-a iesit bine. Am intrat si eu in conflict cu Ticu Dumitrescu, dupa ce avocatul Octavian Radulescu a fost dat afara si s-a infiintat Federatia fostilor etinuti politici. Ticu avea o problema cu legionarii, care il contestau: luase Ordinul Muncii de la regimul Ceausescu. El zicea ca legionarii fac, ca legionarii dreg, ca acum nu trebuie sa mai vorbeasca. Cum, domnule? Dar au tacut toata viata aproape, in lagare si inchisori. Cred ca il incita Magureanu, cu care se tot intalnea. Dar ei erau majoritatea membrilor AFDPR, cum au fost si in inchisori. La arpacas am stat la coada cu totii. Faptul ca unul facea parte dintr-un partid, iar altul din alt partid, nu trebuia sa fie motiv de cearta intre noi. Ticu a venit cu o brigada de batausi de pe santier si a spart AFDPR-ul. Noi am fost foarte solidari in puscarie. Raul te aduna. Dar Ticu Dumitrescu a acaparat aceasta suferinta si a transformat-o intr-o afacere. Afacerea “anti-comunismului”. Voua va ramane datoria sa nu lasati asa suferinta noastra si sa incercati sa reinviati visul furat al lui Dinu Noica.
June 9th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
