Posts Tagged ‘Razboiul din Ucraina’

Scrisoare despre Bucovina. Cercetătorul Vasile Ilica reclamă practica unor “mobilizări selective” în Ucraina şi propune un Congres al Comunității Românilor din statul vecin

Ziarul Apsa din Transcarpatia despre dl Vasile IlicaMult stimate D-le Victor Roncea,
 
În ultima vreme primesc știri tot mai îngrijorătoare în legătură cu măsurile ce se iau de către noile autorități „revoluționare“ ce au ajuns la conducerea unor foruri administrative din Ucraina și în special în Reg, Cernăuți.
Este vorba de cadrele galițiene care practică un comportament extrem de agresiv împotriva minorităților naționale și în special a celei românești. Această politică de suspiciune față de minoritatea românească din Ucraina a fost practicată atât de către fostele autorități sovietice, cât și cele ucrainene care au preluat întreaga garnitură de funcționari și activiști de partid de la fosta URSS. O să vă prezint o serie de documente în ordinea primirii lor precum şi ale corespondenţe, despre care aveţi cunoştinţă, dar pe care le-am trimis şi altor foruri.

1) Rezoluția Adunării generale a Societăţii pentru Cultura și Literatură Română în Bucovina din 21 iunie 2014, în care se analizează situația din ce în ce mai îngrijorătoare a învățământului de toate gradele din Ucraina și în special a celui din Reg. Cernăuți, unde populația românească este din ce în ce mai nemulțumită pentru faptul că în actuala Ucraină nu se aplică un standard egal de organizare și dezvoltare a învățământului la toate minoritățile naționale.
2) Modul în care se ia în considerare propunerea subsemnatului cu privire la organizarea unui Congres al Comunității Românilor din Ucraina în perioada 28-30 noiembrie a.c. prin care să-și prezinte susținerea și atașamentul său legat de aderarea Ucrainei la U.E., precum și propunerea de înfrățire a municipiilor Cernăuți și Oradea. Anexez alăturat scrisoarea subsemnatului din 3 aug. 2014, precum și scrisoarea D-lui Victor Roncea din 23-07-2014 adresată d-lui Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu, cu propunerea pentru d-l Traian Băsescu, Președintele României ca la împlimirea vârstei de 90 ani a subsemnatului, să mi se acorde ordinul „Steaua României“ pentru întreaga activitate depusă în slujba cauzei naționale privind cercetarea și publicarea unor materiale valoroase cu referire la provocările, persecuțiile, deportările și masacrele îndreptate împotriva populației din Nordul Bucovinei, măsuri absurde și draconice ridicate la rang de politică de stat a regimului sovietic de ocupație în perioadele 1940-1941 și 1944-1953. Mult stimate D-le Victor Roncea, țin să vă aduc cele mai calde mulțumiri pentru această valoroasă propunere. În legătură cu propunerea adresată domnului deputat Ion Popescu, ca în perioada 29-30 noiembrie să se țină un Congres al Comunității Românilor din Ucraina, am primit o comunicare telefonică ca asemenea manifestare încă nu este posibilă la Cernăuți.
3) În momentul de față în Ucraina se practică mobilizări selective. Primesc tot mai multe știri cu privire la organizarea de către autoritățile ucrainene de resort care folosesc situația precară a Ucrainei datorate agresiunii armate a Federației Ruse, distribuind ordine de chemare sub arme de preferință a locuitorilor din satele și localitățile românești, ocolind satele și localitățile cu populație ucraineană.
Pe tema aceasta s-au văzut demonstrații de protest organizate de către satele românești din jurul orașului Cernăuți (Ostrița, Ropcea, Mahala etc). Se semnalează un adevărat exod al populației bărbătești din Reg. Cernăuți spre România și spre alte țări din Europa. De asemenea, cunosc o serie de familii cu dublă cetățenie (medici, profesori, șoferi, etc) ce locuiesc în Oradea – care nu mai au curajul să-și viziteze familiile din Reg. Cernăuți, de teama de a nu fi „înhățați“ imediat după trecerea frontierei de Stat cu Ucraina.
În legătură cu problema distribuirii de ordine de chemare „selective“ semnalăm cazul concret al d-lui dr. Ion Botoș, președintele Asociației „Dacia“ a Românilor din Apșa de Jos – Transcarpatica, care, la vârsta de aproape 55 ani și bolnav de diabet, a primit un ordin de concentrare chiar zilele trecute, și aceasta numai datorită faptului că dumnealui s-a remarcat printr-o activitate continuă privind „Contribuția Maramureșului istoric la istoria românilor“, ca redactor șef al ziarului „APȘA“ – gazetă regională social-politică din Transcarpatia și ca organizator al simpozioanelor cu tematică culturală atât în localitățile românești din Transcarpatia, cât și în județele și localitățile din nordul Transilvaniei – Maramureș și Satu Mare. (Exemplificăm cu coperțile gazetei „APȘA“ – nr. 3 (77) – martie 2013 și nr. 2 (82) – martie-aprilie 2014).
Cu deosebită stimă,
Vasile Ilica,
Veteran de Razboi
Anexe:
· Scrisoarea din 3 aug. 2014 adresată d-lui Ion Popescu – președinte al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina“ cu privire la ținerea unui congres prin care să se susțină atașamentul comunității românești privind aderarea Ucrainei la U.E.
· Scrisoarea din 23 iulie 2014 a d-lui Victor Roncea către Consilierul de Stat Gabriel Cristian Piscociu cu privire de a se conferi d-lui Vasile Ilica Ordinul Național „Steaua României“ pentru întreaga sa activitate în slujba cauzei naționale – la împlinirea vârstei de 90 ani.
Adaug că la data de 29 august a.c. mă voi afla la Bucureşti la următoare manifestare organizată de dl. Nicolae de la Institutul Fraţii Golescu

IN V I T A Ț I E

           Anul acesta, pentru a sărbători cuvios Ziua Limbii Române (31 august) am decis să prezentăm câteva publicații de limbă română din provinciile istorice. Eroismul jurnaliștilor care le editează este impresionant. În unele regiuni ( R. Moldova ) găsim publicații  remarcabile; în altele ( Transnistria, Sudul Dunării, Timocul sau Sudul Basarabiei ) nu există presă în limba română, cum nu există, radio, televiziune, școală sau liturghie în română. De aceea nu facem o prezentare valorică, acționând, mai degrabă la îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu : ”Scrieți băieți, scrieți orice, dar scrieți în românește”. Mulțumiri Departamentului Politici pentru relația cu românii de pretutindeni, care ne-a dat o mână de ajutor pentru a completa, pe cât se poate, colecția de ziare pe care o oferim publicului bucureștean.

           Vă invităm vineri, 29 august 2014, ora 18:00, la Clubul Țăranului Român la deschiderea primului “Chioșc de ziare” de acest fel. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi consultate până pe data de 12 septembrie 2014.

Ziarul APSA din Transcarpatia

Pregatiti-va pentru razboiul din Ucraina. Harta destramarii Ucrainei

Cine-si inchipuie ca cea mai mare putere a Europei, noua-veche Rusie, fosta URSS cu armata sa cu tot, va sta cu mainile incrucisate in fata avansului trans-atlantic asupra fortaretei Maicii Rossia, nu are ce sa mai caute in cladirile NATO de la Bruxelles. Semnele s-au dat, in trecut, tot anul. Prin vorbe sau prin fapte.
Daca americanii si compania nu au prea inteles rusa de “lac rusesc” a lui Putin sau Lavrov, Ivanov si Medve­dev au explicat mai clar: instalam acusica in Kaliningrad cele mai performante rachete de pe continent. Iar la Marea Neagra, in cealalta enclava rusa, Transnistria, lasam un cui ascutit pregatit pentru a fi bine infipt in viitorul cosciug al Uniunii Europene. Dupa care taiem gazul. Iata de ce Ucraina, “buna” noastra vecina, are toate motivele sa-si scrie testamentul. Din care nu trebuie sa lipseasca urmatorul enunt: “Lasam de drept Romaniei toate teritoriile stravechi romanesti confiscate de regimul criminal sovietic si abuziv insusite de ceea ce a vrut sa fie Ucraina. Amin”.
Dupa cum le place rusilor simbolistica, semnalul dat de anul nou prin prima faza a razboiului declansat asupra Ucrainei, taierea gazului, asa o sa o tinem tot anul. Insa intr-un crescendo care, daca Ucraina si NATO nu vor intelege ca Rusia nu suporta nici macar sa fie atinsa de potentialul inamic, va duce pana la fragmentarea actualului stat derivat din fosta Republica Sovietica Socialista Ucraineana. Crimeea, teritoriu national rusesc, este doar una dintre feliile bune pe care Rusia este indreptatita sa si-o revendice. Mai mult: o jumatate din actuala Ucraina se considera rusa. O alta halca importanta este poloneza, iar Polonia este un stat NATO si UE cat se poate de solid, care mai beneficiaza si de un ideolog de renume mondial in echipa presedintelui american Barack Obama: Zbigniew Brzezinski. Chiar si ungurii isi revendica, in contradictoriu cu romanii, Transcarpatia. Iar un sfertulet din fosta RSSU, actuala Ucraina, este, dupa cum bine stim, romanesc de-a dreptul. Si de mare importanta: pe langa pamantul romanesc vorbim de o iesire a fluviului european Dunarea la Marea Neagra, in coastele careia se mai afla si o stanca antica romaneasca, Insula Serpilor, al carei areal este disputat acum la Haga.
Daca una este Rusia, in cazul Ucrainei putem vorbi fara gres despre o intreaga politica regionala tradatoare a intereselor europene “comune” – vezi Bastroe, Insula Serpilor, Transnistria. Aceasta pe langa politica de purificare etnica a romanilor din Bucovina de Nord, Tinutul Herta si Basarabia de Sud, la care Romania asista ca proasta satului UE. Poate doua palme via NATO-Rusia sa o mai trezeasca pe “buna” noastra vecina, Ucraina, scriam in editorialul “2009. Marsul spre Est”, publicat la sfarsitul anului trecut. Iata ca n-au trecut nici doua-trei zile si Ucraina si-a si luat primele doua palme: Rusia i-a taiat gazul si UE a anuntat ca, momentan, nu se baga.
Pana la alte palme care sa trezeasca autoritatile de la Kiev, poate si Romania isi aduce aminte ca avem romani nu numai in Moldova, ci in intreaga Basarabie istorica si Bucovina de Nord si, atunci, ar trebui sa avem la Guvern un Oficiu pentru Moldova si Ucraina, pentru Rasaritul romanesc. Un departament special care sa apere drepturile congenerilor nostri, conform Strategiei Nationale de Securitate si normelor interne din cadrul comunitatii nationale de informatii.
Poate si NATO – alianta politico-militara in care suntem membri cu drepturi depline -, observa ca Ucraina, ca stat CSI, cam incalca normele euro-atlantice in cazul situatiilor de la Gurile Dunarii europene sau al implicarii mafiote a autoritatilor ucrainene in Transnistria si reconsidera si asa-zisul Membership Action Plan.
E bine de stiut ca, daca Ucrainei i se taie doar ga­zul, Kievul taie insa zilnic si de ani buni drepturile romanilor – aflati practic sub ocupatie -, la propria lor identitate, sfidand orice norma europeana, internationala si, pana la urma umana. Sigur, si romanii sunt afectati de sifonarea gazului, intr-o oarecare masura. Dar, personal, de-ar fi sa inghet pana la sfarsitul vietii si nu mi-ar parea rau, pentru ideea ca, din aceasta disputa ruso-ucraineana, romanii si-ar putea recastiga, intr-o buna zi, libertatea.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova