Posts Tagged ‘Romania Mare’

Legendarul Radu Theodoru: “Opera Politică a lui Mihai Eminescu este esența Istoriei Românilor. A Istoriei trecute, prezente și viitoare. A eternității”. VIDEO Victor Roncea


Veteranul de război și legendarul explorator, scriitor și general Radu Theodoru, în vârstă de 96 de ani, ne-a mărturisit la 28 iunie, data fatidică a primei arestări a lui Mihai Eminescu, crezul său despre Românul Absolut:

„Eminescu este Biblia Românismului”, spune generalul. „Eminescu reprezintă pentru mine esența românității. Pe masa mea de lucru există Biblia și Eminescu – Opera Politică. Aceasta este esențială. Aceasta ne reprezintă. Opera Politică are valoarea permanenței, a eternității. Aceasta e România, prezentă, trecută și viitoare: Eminescu. E Biblia Românității. Acesta este Eminescu! Pentru mine, Opera Politică a lui Eminescu este esența Istoriei Românilor. Nu numai a Istoriei trecute. Nu. A Istoriei trecute, prezente și viitoare”, ne spune Radu Theodoru în exclusivitate. 28 iunie este una dintre cele mai triste zile din istoria românilor pentru că este și ziua când am pierdut Basarabia, în 1940, consemnează Glasul Istoriei. Opera Politică a jurnalistului Eminescu – “esența Istoriei Românilor” – poate fi găsită în forma sa integrală, sub forma editată de Academia Română și preluată de la vrednicul de pomenire academician Dimitrie Vatamaniuc, la www.Mihai-Eminescu.ro.

La 28 iunie 1883 are loc percheziționarea și devastarea tuturor sediilor odată cu desființarea de către Guvern a Societății Carpații, prin care prim-redactorul ziarului conservator „Timpul” Mihai Eminescu milita, inclusiv cu mijloace clandestine, pentru unirea Transilvaniei cu Țara Mamă în proiectul „Dacia Mare”.

Societatea Carpații era pregătită inclusiv pentru operațiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, și număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș și Crișana, teritorii românești aflate sub ocupație străină, cât și, evident, din ceea ce Societatea Carpații numea “România liberă”. Agenții secreți ai imperiilor urmăreau îndeaproape activitatea lui Eminescu în cadrul organizației naționaliste, așa cum demonstrează numeroasele raporte descoperite în Arhivele de la Viena. La 28 iunie 1883 este expulzat din România Émile Galli, directorul ziarului francez din București „L’Indépendence roumaine”.

La 28 iunie 1883 P. P. Carp, membru marcant al Lojii Steaua Românie și al Junimii, se afla la Viena în calitate de ministru plenipotențiar pentru a negocia un tratat secret cu Austro-Ungaria (la care aderă și Italia și Germania), de unde îi scrie lui Titu Maiorescu depeșa care a dus la anihilarea incomodului ziarist naționalist de la Timpul: “Mai potoliți-l pe Eminescu!”. 28 iunie era și ziua de naștere a lui Petre Carp, deci se poate spune că i s-a făcut un cadou pe măsura rangului său. La 28 iunie 1883, Eminescu s-a aflat la Capșa, local pe care nu îl frecventa de obicei.

Cercetătorul Dan Dulciu ne arată că la Capșa se afla la acea dată primul sediu al Legației SUA în România, de unde se și trimiteau telegramele diplomatice spre Departamentul de Stat. Aici locuiau și alți diplomați străini, nu numai cel american. Ambasadorul SUA pentru România și Balcani era dr. Eugene Schuyler, un foarte bun cunoscător al Rusiei și al situației spațiului de securitate de la Gurile Dunării și Marea Neagră, cu care Eminescu se întâlnise personal și discutase aproape până la miezul nopții, cu numai cinci zile în urmă, pe 23 iunie, la Titu Maiorescu acasă, conform jurnalului acestuia.

La 28 iunie 1883 expira un „ultimatum” dat de Austro-Ungaria după ruperea pentru 48 de ore a relațiile diplomatice cu România. La 28 iunie 1883 Germania amenință România cu războiul printr-o scrisoare amenințătoare trimisă de Bismark Regelui Carol I. La 28 iunie 1883, Carol I îi scrie de la Sinaia tatălui său, Karl Anton de Hohenzollern: „Dacă tonul presei românești este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita nerușinării, aceștia cer cu o nemaiauzită nerușinare pur și simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi tratați cu mai multă indulgență. Germanii iubesc banii românești, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra țării”, afirma Regele. Evenimentele în cascadă survin după ce, așa cum ne arată eminescologul Nae Georgescu, “raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale s-au înrăutățit brusc după sărbătorile de la Iași din 6 iunie, când la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare, în prezența lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (mai ales de către Petre Grădișteanu)”. Pe 6 iunie 1883, și tot la Iași, în acea seara, Eminescu recită pentru prima și ultima oară poemul național “Doina” în fața junimiștilor.

Tot în aceeași zi moare, în urma regimului la care a fost supus, camaradul său de luptă pentru România Mare, teologul și admirabilul compozitor Ciprian Porumbescu, cu care Eminescu se cunoscuse la Putna, la mare reuniune a tinerilor români din spațiul românesc, liber sau ocupat, la rândul său militant pentru “Dacia Mare” în cadrul Societății Arboroasa a românilor din Cernăuți. Peste numai 22 de zile, în contextul geopolitic încărcat și întunecat prezentat succint mai sus, Eminescu este condamnat la moarte civilă, după cum scrie profesorul Nae Georgescu, și este declarat nebun și internat cu forța la Sanatoriul Doctorului Șuțu, unde, peste alți șase ani avea să moară în condiții neelucidate până azi, așa cum demonstrează în studiile sale eminescologul Constantin Barbu.

La 28 iunie 1883, Eminescu scria, în ultimul editorial din Timpul: “Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa”. Și răzbunarea a venit.

28 iunie 1883 consemnează practic prima arestare politică sub pretext psihiatric a unui ziarist român, pentru crezul și adevărurile sale, formulă uzitată apoi adesea de regimul comunist. Iată de ce Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a propus ca această zi să fie declarată oficial Ziua Națională a Ziaristului Român. Eminescu și colegii săi sunt, cu adevărat, așa cum el însuși scria, “agenții unei lumi viitoare”, “agenți ai istoriei” (un concept întâlnit și la Eliade), agenți ai Marii Uniri realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat în 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerare data reală a nașterii sale, 20 decembrie 1849) și ar mai fi creat și militat pentru România Mare încă mulți ani.

Victor Roncea

Va urma

Apărut și la ActiveNews

La Mulți Ani, Evenimentul Zilei! Evenimentul Istoric: Victor Roncea despre Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte. FOTO INEDITE de acum 100 de ani cu presupusul amant al Reginei Maria, spionul american Lt. Col. Joe Boyle

Evenimentul Zilei împlinește astăzi 27 de ani. Sunt bucuros să-mi aduc și eu micile mele contribuții publicistice împreună cu echipa celui mai bun cotidian generalist din România, un ziar care, fără îndoială, a schimbat fața presei românești, schimonosind-o cât a fost ocupat de brigăzile intelectualilor roșii și spălând-o apoi de păcate după preluarea ziarului de către vechea echipă, a veteranilor presei românești pe care îi cunoașteți foarte bine, Simona Ionescu, Mirel Curea și Dan Andronic împreună cu maestrul Ion Cristoiu, fondatorul “bulinei roșii”. Îi doresc Evenimentului Zilei La Mulți Ani! și la cât mai multe dezvăluiri care se schimbe și fața României cât și contribuții spre luminarea adevărului istoric, cum sunt cele apărute în cel mai recent produs de mare succes al trustului, Evenimentul Istoric, din care redau un fragment interesant din numărul lunii, însoțit de fotografii cu totul inedite de acum 100 de ani.

Fragment din materialul apărut în Evenimentul Istoric, Nr. 16, 24 mai – 24 iunie 2019

Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte

de Victor Roncea

Regina Maria, Lt. Col. Joe Boyle si Principesa Ileana la Bicaz, dupa recuperarea spionului american in urma unui atac de cord suferit la Chisinau

Chestiunea Tezaurului nostru de la Moscova pasionează de la război încoace cu un interes mereu viu întreaga populaţie românească, şi cu drept cuvânt, pentru că bunurile transportate la Moscova aparţineau nu numai Statului ci şi instituţiilor publice sau private de tot felul precum şi nenumăraţilor cetăţeni. Adunarea deci, într-un mănunchi, a ştirilor utile pentru cunoaşterea adevărului asupra tezaurului român de la Moscova era nu numai necesară, dar şi de mult dorită. Lucrul acesta se impunea cu deosebire fiindcă chestiunea tezaurului român de la Moscova depăşea, prin nedura ei, interesul local-naţional pentru a se aşeza în cadrul problemelor internaţionale.“ Gheron Netta, directorul Institutului Economic Românesc (IER), în prefața cărții lui Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă integral AICI).

(…) Celebra carte a lui Romașcanu nu apare la BNR ci sub egida IER. Dar în ea autorul are ocazia să lămurească complet falsa recuperare a bijuteriilor Reginei Maria de către spionii George Alexander Hill și Joseph Boyle, o informație inexactă, prezentată romanțat în toate biografiile lui din străinătate ba chiar și pe la noi, unde până și un istoric ca Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, afirmă nonșalant că „Bijuteriile reginei Maria au fost recuperate de la ruși de un fost căutător de aur”. Și unde sunt, atunci?

Cine este Joe Boyle?

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu

Dar cine este Joe Boyle și cum a apărut povestea cusută cu fir de aur? După ce face bani din aur în teritoriile Yukon, câștigă un proces de înșelăciune cu faimosul Sigmund Rotshchild de la care obține suma datorată, de 500.000 de dolari, contribuie la implicarea Canadei în Primul Război Mondial cu un detașament de 50 de militari, recrutați, instruiți și înzestrați cu mitraliere chiar de el, devine prieten cu viitorul președinte al SUA Herbert Hoover, cu care lucrează cot la cot la fondarea Comitetului American al Inginerilor, în numele căruia pleacă în Rusia și reușește să desțelenească încurcatele căi ferate ale Moscovei, Boyle aterizează în România pe cai mari. Cai cu aripi, puse la spate de amicul său, spionul britanic – născut în Kazan, Tatarstan după unii, după alții în Estonia – căpitanul George Alexander Hill, care, ca în povestea cu Motanul încălțat, răspândește istoria despre uimitoarele aventuri ale celor doi în Rusia sovietică. Hill ar fi venit cu Boyle la Moscova din Petersburg, unde au aflat de la ministrul român Constantin Diamandi despre situația Tezaurului României, rechiziționat de bolșevici. Fug repede la Moscova și reușesc să scoată din Kremlin aur în valoare de 100 de milioane de lei plus bijuteriile Reginei Maria, pe care le încarcă toate într-un tren și ajung la Iași încununați de victorie, după alte teribile peripeții prin teritoriul inamic secerat de revoluția bolșevică. Informația falsă apare în mai toate biografiile celor doi.

În realitate, după cum demonstrează Mihail Romașcanu pe baza documentelor și a mărturiilor celor implicați, angajați ai Băncii și soldați români trimiși pentru paza Tezaurului, „nici un gram din aurul românesc aflat la Moscova n-a fost ridicat”. Tot ceea ce au adus cei doi, însoțiți de un funcționar al băncii, C. Vasilescu, au fost, conform procesului verbal de predare-primire de la Iași, datat 12 decembrie 1917, următoarele: 544.000 bilete a 100 de lei, 1.064.736 bilete a 2 lei și 896.225 bilete a 1 leu. Totodată au fost repatriați și militarii trimiși cu Tezaurul. Pentru acest serviciu și pentru altele aduse României în timpul războiului, Boyle și Hill au fost decorați. Atât și nimic mai mult, scrie Romașcanu, care consideră că dovezile publicate „sunt hotărâtoare pentru a sfărâma o legendă publicată într-o carte în care mai mult de trei sferturi dintre afirmațiuni sunt isvorâte dintr-o imaginație destul de bogată”.

Dincolo de legenda croită de Hill, există suficiente alte date despre activitatea benefică a lui Boyle în România, motiv pentru care a și fost învăluit de admirația Reginei Maria. Îl găsim, astfel, la negocieri cu bolșevicul Rakovski pentru Basarabia și România, scurt-circuitat de un atac de cord sau cerebro-vascular la Chișinău și adus de Regină la Bicaz, pentru refacere, apoi în spatele primului acord comercial canadiano-român, semnat de Regină la 6 martie 1919 la Paris, prin care România primea un credit de 25 milioane dolari sau la masa Conferinței de Pace de la Paris.

Salvarea românilor de la Odesa

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt. Col. Boyle la Odesa cu prizonierii romani

Dar poate cel mai temerar act al colonelului Boyle rămâne salvarea în martie 1918, pe fondul declarării Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, a 62 de ostatici români eliberați din Odesa, unde se aflau în prizonieratul bolșevicilor, sub paza „Batalionului Morții”. Ethel Greening Pantazzi, o compatrioată de-a lui Joe Boyle căsătorită cu unul dintre românii închiși, directorul Afacerilor Navale și fost comandant al crucişătorul Elisabeta și Diviziei de Dunăre, reușește prin dragostea sa față de soțul ei Vasile (Basil) Pantazzi (foto mai jos) să salveze întregul grup arestat și ca și condamnat la moarte.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Contramiralul Basil Vasile Pantazzi si Ethel Greeninng Pantazzi

Ea îl alertează pe Boyle, care, prin manevre de inteligență, diplomație și forță reușește să-i îmbarce pe un vas pe prizonieri, între care se află un vicepreședinte al Senatului, patru senatori, doi generali și Comandorul Pantazzi, pentru a le da la schimb bolșevicilor, la intrarea în țară, un număr de marinari reținuți de români.La Galați sunt primiți la 5 aprilie cu entuziasm de reprezentanții Guvernului, ai Palatului și de popor. Cu un tren special sosesc la Iași unde Boyle este primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi, Boyle ia prânzul cu Regele și Regina și i se conferă medalia „Steaua României” în grad de mare cruce”, menționează un biograf vivace al colonelului, dr. Francis Dworschak, în publicația de limbă română din Canada, Observatorul. Toată istoria pasionantă a acestui eveniment este descrisă cu talent și lux de amănunte de Ethel Greening Pantazzi, soția plină de abnegație a lui Vasile, în memoriile ei, „Romania in Light and Shadow”, apărute și la Humanitas, în 2015, sub titlul „România în lumini și umbre. 1909-1919”. Contraamiralul Pantazzi, la rândul lui un erou al reîntregirii, din câte aflăm de pe internet a fost înmormântat în satul Budila, dar nu mai are placă mortuară. „Peste rămășițele sale pământești au fost înmormântați soții Bondarenco Leonte și Bondarenco Cornelia”, informează o doamnă din sat. Evenimentul Istoric a avut șansa să primească de la unul dintre succesorii familor Cesianu-Racovitza-Pantazzi, inimosul Alexandru Ștefan Mihăilescu, realizatorul site-ului Cesianu-Racovitza.ro, câteva fotografii extraordinare din prizonieratul de la Odesa urmat de primirea triumfală a colonelului Boyle la Iași, fotografii folosite și în cadrul proiectului Starea Națiunii de către Asociația Culturală Atelierele Albe și care reflectă, credem noi, personalitatea puternică a personajului nostru, Joe Boyle.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt Col Boyle la Iasi cu prizonierii salvati

Joe și Maria, dragoste la prima vedere

La Iaşi a fost decorat, a fost prezentat Regelui şi Reginei şi ce trebuia să se întâmple, fiindcă aşa era scris în cartea destinului, s-a întâmplat. Evenimentele din primele luni ale anului împrăştiaseră pe toţi aceşti prieteni încercaţi — n-am enumerat mai sus decât pe cei mai de seamă— şi Regina ar fi rămas singură în braţele doamnelor sale de onoare dacă nu s-ar fi deschis, cam în aceeaşi vreme, înaintea ei, braţele viguroase ale colonelului Boyle. Cred că aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complet, această nobilă şi mândră femeie. Ştirbei a avut o covârşitoare influenţă asupra ei, dar n-a dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut”, scrie destul de acid Constantin Argetoianu în memoriile sale.

Articol din 1938 scris de fiica lui Joe Boyle, Flora Alexander Boyle

Tot Argetoianu descrie o altă scenă, destul de picantă, de data aceasta din iatacurile de la București Reginei: „Fiind chemat la Palatul Cotroceni, l-am găsit pe Barbu Ştirbey care se plimba pe coridor: ‘De azi dimineaţă sunt aici şi o rog să mă primească şi nu vrea… A luat ceaiul cu Boyle, a ieşit apoi călare cu Boyle, s-a închis după asta cu Boyle şi acum e cu Boyle… Pe mine nu vrea să mă vadă’“, se plângea Ştirbey, eternul amant al reginei. Când a intrat la regină, Argetoianu a nimerit într-un cuib al amorului. Despletită şi îmbujorată, abia stăpânindu-şi răsuflarea, suverana României a apărut aproape dezgolită, într-o rochie vaporoasă din mătase gălbuie. Lui Argetoianu i-a fost limpede că întrerupsese întâlnirea amoroasă a reginei cu oaspetele de casă. „Cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine cu paşi de balet, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului… Încurcată, zdrobită, extaziată, regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun şi m-a rugat sâ şed pe divanul pe care căzuse şi dânsa, şi nu mi-a spus decât atât: ‘Voila!’… I-am sărutat mâna şi cu tonul cel mai ceremonios, ca şi când n-aş fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: ‘Sunt la ordinele Majestăţii Voastre’… Biata femeie! Ce frumoasă şi ce încordată era! O mai văzusem eu la Viena, într-o gară, cu părul despletit – dar nu o surprinsesem încă scăpată din braţele cuiva… Încetul cu încetul s-a liniştit şi a început să-mi povestească. Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de faţa ei se stingea încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii, dintr-o zvâcnire de cap şi-a aruncat părut pe spate şi deodată am simţit că se simţea şi ea… jenată de starea în care se afla“.

Hill, spionul favorit al lui Trotki?

Întorcîndu-ne la asociatul său, George Hill și afacerea Tezaurului, „rămâne totuși fără răspuns o întrebare”, spune Romașcanu: cu ce intenție a susținut dl George Hill acest neadevăr? Cui prodest? Dacă luăm în considerare ca real un titlu al unei cărți apărute recent despre viața lui George Hill, intitulate „Spionul favorit al lui Troțki”, ne putem face o idee. Deși este publicată în 2017, când nu se mai poate spune că informațiile sunt greu de verificat, autorul ei Peter Day, introduce încă din primele rânduri ale Prefeței aceeași legendă, potrivit căreia George Hill a „răpit” bijuteriile Casei Regale a României din Rusia Sovietică și, mai mult decât atât, a fost implicat într-o tentativă de salvare a familiei Țarului.

Analistul CIA Hayden Peake a recenzat cartea pentru ofițerii americani de intelligence și consideră că cel puțin titlul ei e cam tras de păr. Tot el pomenește în treacăt că celebra cârtiță sovietică din serviciul secret britanic, defectorul Kim Philby, îl amintește pe fostul său coleg în memoriile sale publicate în 1968 drept „veselul George Hill”. (…)

Crucea românească a lui Boyle

Născut pe 6 noiembrie 1867 la Toronto dintr-o familie scoțiano-irlandeză, Boyle a murit pe 14 aprilie 1923 în casa unui prieten din Hampton Hill, în apropierea Londrei, unde a și fost înmormântat. Ca și Maria, a avut șapte copii, patru din prima căsătorie și trei dintr-a doua. Fiica lui cea mare, Flora Alexander Boyle, scria în „Maclean’s Magazine” din 1 iunie 1938 că Regina Maria a transportat personal cu suita sa, la una dintre primele vizite făcute la mormânt, o lespede și o cruce românească străveche de piatră, pe care era săpată inițiala sa și un ghiveci tot de piatră în care a plantat o iederă adusă din România (foto mai sus). Pe placă, Regina Maria, a înscris două versuri din poezia „Legea Yukonului” de Robert William Service, un poet din teritoriile bătute de Boyle: “A man with the heart of a Viking And the simple faith of a child.” – “Un om cu inima unui viking şi credinţa simplă a unui copil“. Dar strofa întreagă cuprinde și restul poveștii de dragoste a Reginei-soldat:

And I wait for the men who will win me – and I will not be won in a day;/ And I will not be won by weaklings, subtle, suave and mild,/ But by men with hearts of vikings, and with the simple faith of a child/ Desperate, strong, and restless, unthrottled by fear or defeat.”

În 1983, la cererea Florei, rămășițele pământești ale colonelului Boyle sunt repatriate și, la 29 iunie, la Cimitirul din Woodstock, are loc reînhumarea, cu onoruri militare. Deși crucea veche românească a fost transferată de asemenea la mormântul din Canada, lângă un monument ridicat în cinstea lui Boyle, peste ani observăm că, din motive necunoscute, aceasta a fost placată sau înlocuită cu o copie din marmură neagră. Pe monument stă scris: “Locotenent Colonel Joseph W. Boyle D.S.O. [Distinguished Service Order – decorație militară britanică, n.n], Regele Klondike-ului și Salvatorul României”. (…)

Roncea Ro / Evenimentul Istoric

Un eveniment care trebuie să se transforme în tradiție anuală: Concertul Armatei și Bisericii la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului – VIDEO. La Mulți Ani, România!

Urându-vă La Mulți Ani! vă îndemn să urmăriți Concertul tradițional (sper eu, de-acum încolo) – de Crăciun, de Ziua Națională sau de Sfântul Andrei, Apostolul Românilor – al Armatei și Bisericii. Dumnezeu să binecuvânteze România și să ne ajute să trăim și noi măreața înfăptuire a înaintașilor noștri: România Mare! Make Romania Great Again!

Roncea.Ro

CONTRASPIONII – Luptătorii secreți pentru adevărata Românie. Generalul (r) Aurel Rogojan în dialog cu Daniela Rei Vișan la Radio România Cultural – AUDIO

”Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera unui om politic, a unui guvern, a unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntași politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit.” – Profesorul Florin Constantiniu

Duminică, 2 decembrie 2018, Radio România Cultural a difuzat a doua parte a interviului înregistrat cu domnul general Aurel Rogojan interviu ce a avut drept punct de plecare conferința ”Eroii anonimi pe frontul secret al reîntregirii neamului” susținută la București în luna octombrie.

În volumul al II lea al ”Jurnalului de război 1917-1918”, Regina Maria scria:

”Oamenii noștri politici încă nu sunt pricepuți să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârșăvia omenească în general, și a guvernelor și a administrațiilor în particular, mă izbește cu o putere copleșitoare și îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.” ”Dacă va fi să murim, măcar să se știe că nu murim ca niște neghiobi orbi.”

Cuvinte aproape profetice, valabile nu numai pentru situația dramatică în care se afla România atunci, ciopârțită și jefuită de toți, ci și pentru prezentul cenușiu, labirintic și contorsionat.

Pentru a putea înțelege corect eforturile depuse în urmă cu 100 de ani, pentru realizarea Marii Uniri ar trebui să trecem în revistă câteva elemente geopolitice și geostrategice semnificative.

La începutul secolului trecut România deținea rezerve importante de petrol, cereale, lemn, indispensabile funcționării mașinăriei de război. Din punct de vedere al forțelor militare combatante, țara noastră a reușit să mobilizeze peste 500.000 de persoane. Victimele înregistrate în Primul război mondial au depășit cifra de 400.000, dintre care peste 250.000 au fost militari.

Resursele demografice și de materii prime dar și poziția geostrategică, au transformat teritoriul țării noastre într-o importantă țintă a serviciilor de spionaj ale Imperiului Austro-ungar, Imperiului Țarist, Bulgariei și Turciei.

Eforturile depuse de Secția I Informații din Marele Stat Major al Armatei Române au fost mult îngreunate chiar de politicieni sau oameni de cultură români, filogermani convinși sau cumpărați pe bani grei. Alexandru Marghiloman, Petre Carp, Costache Lupu, Alexandru Beldiman, Tzigara Samurcaș, Dumitru Nițescu, Gala Galaction, Constantin Stere, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Victor Braniște, generalul Zottu, coloneii A. Sturza, V. Verzea, Crăiniceanu, au colaborat cu oficialitățile germane fie din convingere, fie de teama unei stăpâniri rusești, fie din interese materialicești bine răsplătite.

În ”Capitala sub ocupația dușmanului. 1916-1918” Constantin Bacalbașa scria:

”Cucerirea cu armele nu poate avea valoare atât timp cât toate conștiințele vor fi de partea celor biruiți. Germanii au nevoie să cucerească și conștiințele printr-o propagandă zilnică de presă, lipsită de contradicția unei prese naționale. (…) Bucureștiul a avut în permanență o fabrică de născociri.”

Această Fabrică de născociri nu ar fi putut să funcționeze fără sprijinul material semnificativ primit din partea bancherului Rozelius, director al Societății petrolifere cu capital german Gunther, dar și al agentului comercial Hennen Vogel și al agentului de publicitate Iwerseen. Existau pe teritoriul țării noastre cele mai performante mijloace de interceptări radio, pentru controlul traficului comunicațiilor guvernamentale, ale Armatei, ale Ministerelor de Externe și de Interne.

Contraspionajul românesc a reușit în nenumărate rânduri să anihileze acțiunile spionajului străin. Cu un preț imens ! Schingiuri, arestări, hăituire continuă.

Nucleele informative din Banat, Cluj-Bistrița, Brașov-Bran, Oituz-Buzău și Bucovina de nord au compensat prin sacrificii imense decăderea morală a câtorva personalități politice ale vremii, care au împins România până pe buza prăpastiei. Generalul Traian Grozea, avocatul Spiridon Boita, învățătorul David Pop, profesorul Aurel Moldovan, profesorul Tofan și George Munteanu, Maria Bălan, Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Iancu Panaitescu, Romulus Voinescu,Vasile Lucaciu, Vasile Stoica, sunt doar câțiva oameni care au scris istoria României cu un preț pe care puțini dintre noi, astăzi, am putea să îl plătim.

Domnul general Aurel Rogojan a evocat câteva din personalitățile românești de la începutul secolului trecut, cu un rol important în contraspionajul românesc, înfăptuitori fără statui ai României adevărate – România Mare.

Pe aceeași temă citiți și Frontul Secret al Războiului pentru România Mare

Cele două părți ale dialogului cu Daniela Rei Vișan, aici

Radio România Cultural via Roncea.Ro

Un vis împlinit: CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. CUVINTE DE TEMELIE: Eminescu și Ferdinand. FOTO/VIDEO: Imagini frumoase din interiorul Catedralei Naționale, în ajunul sfințirii, la Centenarul Marii Uniri

“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face.

Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” –Mihai Eminescu – Romanul Absolut

Mihai Eminescu pentru Catedrala Mântuirii Neamului:

“Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.”

Regele Ferdinand: “Suntem datori să ridicăm Biserica Mântuirii în capitala tuturor Românilor”

„Înfăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor, prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului, aducem laudă îndreptățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu, care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.

Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în capitala tuturor Românilor, ca semn de mulțumire pentru ajutorul celui Prea Înalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și veșnică pomenire celor răposați pentru înfăptuirea României întregite. Iar întru aceasta slujească-se de pildă bunii noștri strămoși. Pildă să ne fie Ștefan cel Mare, care, după luarea Chiliei, mulțumi lui Dumnezeu, dătătorul biruinței, prin ridicarea Mănăstirii Putna, de unde a purces atâta duh întăritor în vremile noastre de restriște.

Pildă să ne fie făuritorul unității noastre politice de acum 318 ani, viteazul Mihai Voevod, a cărui mână s-a decleștat de pe sabia-i fulgerătoare ca să pună o nouă și puternică piatră de temelie Mitropoliei Românești din Alba-Iulia Ardealului, drept mulțumire Celui Prea Înalt pentru biruința îndreptățitei sale lupte.

Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a semănat pământul Țării cu lăcașuri dumnezeiești, ca mulțumire Celui de sus pentru ajutorul dat întru apărarea sfintelor sale năzuințe. Iar aceste lăcașuri închinatu-le-a el sfinților mucenici ostași în conștiința dreptei jertfiri a oștenilor săi. Pildă să ne fie tot șirul de strămoși, întemeietori de lăcașuri dumnezeiești, pentru binefacerile primite de sus.

În sfârșit, pildă să ne fie răposatul Rege Carol I, care și-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua strălucire minunile de la Argeș și Trei-Ierarhi. Căci sufletul și jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adăugat în temelia și la frumusețea acestor altare de mulțumire și proslăvire a Stăpânului tuturor.

Noi, poporul român, am avut fericirea a conduce Țara la înfăptuirea visului de aur al strămoșilor: Unirea sa într-un singur Stat național.

Deci și sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins și opera tuturor Românilor, ca un simbol al unității de neam și de credință.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal național: neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic românesc.

Iar, pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Prea Sfințitului Sinod al Bisericii strămoșești, înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei Sfinte Biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei sale.”

București
10 Mai 1920

Ferdinand – Regele României

Via Dacia Edenica și Roncea.Ro

Autorul mozaicului, pictorul bisericesc Daniel Codrescu:

“Pentru mine Catedrala Naţională reprezintă o încununare a unui efort multisecular al poporului român, acela de a construi o catedrală simbolică pentru toți românii. Cred că e o împreună lucrare cu înaintaşii noştri, adică cei care suntem fizic aici nu suntem singurii care am contribuit. Cred că și toate rugăciunile oamenilor au contat şi au mijlocit în fața lui Dumnezeu pentru ca lucrurile să se așeze cărămidă cu cărămidă și să ajungem astăzi să ne bucurăm de acest edificiu. E important să existe un loc reprezentativ pentru toţi românii, unde să ne adunăm, de aceea cred că în primul rând e o necesitate, nu un lux. Şi mai cred că ne va ajuta foarte mult, în aşa fel încât lucrurile să se așeze mai bine pe verticală și să ne bucurăm de această viziune a cerurilor, care este Catedrala Naţională.”

Vedeți și: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice”. VIDEO: Turul virtual al Catedralei Mântuirii Neamului

Citiți și: Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Momente importante în construirea Catedralei Naționale

Programul Sfințirii Catedralei

Foto: Ziarul Lumina

Naşterea zbuciumată a unui viitor martir: Gheorghe I. Brătianu, ucis pentru Basarabia şi Bucovina. O istorie pasionantă scoasă la lumină cu precizie şi documente inedite de profesorul Nicolae Noica: Când s-a născut Gh. I. Brătianu

Ion. I. C. Brătianu, Prinţesa Maria Moruzi cu fiul lor şi Gheorghe I. Brătianu la maturitate

„ADEVĂRUL RĂMÂNE, ORICARE AR FI SOARTA SLUJITORILOR SĂI” – Gheorghe I. Brătianu

6 decembrie 1944, la şedinţa de deschidere a anului academic la Institutul de Istorie Universală:
„Adevărul rămâne oricare ar fi soarta slujitorilor săi. De un lucru mă simt însă încredințat și vă asigur, că atât timp cât acest așezământ va avea ființă și va purta numele lui Nicolae Iorga, eu sau oricare va vorbi din acest loc nu se va abate de la lozinca ce a fost un îndreptar statornic al vieții sale și i-a luminat cu licăriri de fulger ceasul întunecat al sfârșitului… Tot ce ne călăuzeşte şi în viitor, o cuprind doar întreaga aceste două cuvinte: NAŢIUNE şi LIBERTATE.” 

Gheorghe I Bratianu (dreapta) cu sotia sa Elena Bratianu si Petre Papacostea

Am ales acest motto pentru Roncea.Ro pentru a omagia lupta lui Gheorghe I. Brătianu pentru libertatea naţiunii române. Profesorul Gheorghe Buzatu a fost primul care l-a observat pe frontispiciul acestui blog, apreciindu-l într-una din lucrările lui despre lupta pentru Adevăr (şi) pe internet. În memoria celor doi mari istorici ai României, republic azi cu bucurie un mic dar foarte important studiu al profesorului Nicolae Noica, nepotul de frate al filosofului Constantin Noica, apărut ieri în Cotidianul, însoţit de documentele inedite de mai jos:

Când s-a născut Gheorghe Brătianu

Exclusivitate. O dilemă istorică rezolvată de arhive

În anul 2016, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de când țara noastră a hotărât să intre în Primul Război Mondial, am considerat că avem datoria să prezentăm aspecte din viața și opera celui care a luat această decizie, după multă chibzuință: Ion I.C. Brătianu (Magazin istoric, nr. 12/2016; 1/2017). Surprins de lipsa de preocupare a societății românești de a face cunoscută această personalitate generațiilor tinere și nu numai, am hotărât să întocmesc lucrarea monografică „Ion I.C. Brătianu – inginer constructor și om de stat“, ce a fost lansată în ziua de 18 iulie 2017, într-una dintre puținele oaze de cultură pe care le mai avem – Banca Națională.

Ion I.C. Brătianu a avut un fiu, Gheorghe, născut dintr-o relaţie cu Maria Moruzi. În cursul cercetărilor pe care le-am întreprins, am constatat că în diverse lucrări apăreau date diferite la care s-ar fi născut acesta. Surprins că, după atâta vreme, nu se putuse stabili data exactă de naştere a unuia dintre cei mai mari istorici români, am încercat să aflu ce spune actul lui de naştere. Nimeni nu ştia unde se află.

Poveste de dragoste perturbată de presă

Era acolo unde trebuia să fie, doar că nu îl căutase nimeni. Un tânăr cercetător inimos, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi, domnul Alexandru Istrate, autor al mai multor studii apărute în ţară şi în străinătate, consacrate istoriei românilor la cumpăna secolelor XIX-XX, a răspuns apelului meu şi a identificat actul la Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, Fond Stare Civilă Ruginoasa, dosar 1/1989, nr. 13. Tot acolo a găsit şi actul de căsătorie a lui Ion I.C. Brătianu cu Maria Moruzi.

Maria Moruzi era fiica principelui Alexandru Moruzi și a Adelei, născută Sturdza. Ea s-a căsătorit în toamna anului 1889 cu Alexandru Al. Cuza, fiul mai mare al domnitorului Alexandru Ioan Cuza din relaţia cu Maria Obrenovici (Magazin istoric, nr. 1/2006). Suferind de o miocardită cronică, el își sfârșește zilele, după o căsnicie de numai șase luni.

Între bunurile moștenite de Maria Moruzi se număra și palatul de la Ruginoasa, unde ea se instalase din 1890. Se presupune că aici l-a cunoscut Maria Moruzi pe Ion I.C. Brătianu, care supraveghea ca inginer construcția unei linii ferate în zonă şi fusese invitat să locuiască la palat. Idila înfiripată în atmosfera ospitalieră și confortabilă oferită de gazdă a fost perturbată de dezvăluirile de presă. Legătura fiului lui Ion C. Brătianu, care contribuise la abdicarea lui Cuza, cu soția fiului acestuia din urmă era considerată o incompatibilitate morală și o impietate față de memoria fostului domn, al cărui mormânt se afla la Ruginoasa.

O naștere-surpriză

Afirmația că din relația din acei ani s-a născut Gheorghe Brătianu nu se susține, pentru că Ion I.C. Brătianu a lucrat pe șantierele din zonă între 1890 şi 1895. Din anul 1896, el a intrat în Parlament, iar din 1897 ocupa funcția de ministru al Lucrărilor Publice. Actul de naştere atestă că Gheorghe I. Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, ora 8.00.

Cum s-au petrecut lucrurile, aflăm din memoriile Sabinei Cantacuzino, sora lui Ionel Brătianu. „Mă pregăteam să plecăm la o serată [februarie 1898] a doamnei Elena Pherekyde, când intră Costache [dr. Constantin Cantacuzino, soţul ei] foarte emoționat și îmi spune că venise Ionel și îi povestise cum aflase în acel moment știrea extraordinară a nașterii unui fiu al său cu prințesa Maria Cuza [Moruzi], văduva moștenitorului Alex. Ioan Cuza. Dar și că Ionel a adăugat: «După o întâlnire cu dânsa la București (1897), nu mai avusese cu dânsa niciun fel de relațiuni împreună, nu fusese prevenit de consecințele acelui fapt și iată că deodată i se anunță paternitatea!»“. Neavând încredere în cele relatate de Maria Moruzi, Ion I.C. Brătianu îl roagă pe cumnatul său, dr. Cantacuzino, să se ducă la Ruginoasa, „să constate lucrul și să-i spună impresia lui“. Sabina Cantacuzino povesteşte că soțul ei i-a spus: „Nu se poate tăgădui că fiul este al lui Ionel, seamănă într-un chip prea desăvârșit cu tipul familiei“.

Căsătorie și divorț, sub amenințarea cu duelul

Lucrurile se precipită. Maria Moruzi voia să legitimeze copilul prin căsătorie. Fratele ei, Sebastian Moruzi, amenință să îl omoare în duel pe Ion I.C. Brătianu, de nu va reabilita onoarea surorii lui. Ion I.C. Brătianu refuză şi declară că preferă să lupte. Pia Brătianu îl susține pe fiul său, însă îl cheamă pe prim-ministrul Dimitrie Sturdza pentru a se sfătui. Acesta spune că „un Brătianu nu trebuie să semene fii naturali recunoscuți mai mult sau mai puțin ca ai lui, mai ales după ce spunea doctorul Cantacuzino“.

După multe discuții, Ion I.C. Brătianu acceptă căsătoria în următoarele condiții: 1) căsătoria se va săvârși îndată, numai cu martorii indispensabili; 2) copilul va fi legitimat prin acest act; 3) divorțul cu consimțământul mutual va urma imediat; 4) mama va ține copilul trei ani și-l va da în urmă tatălui spre a-l crește.

Înregistrarea căsătoriei, cu precizarea tuturor condiţiilor în care a avut loc, inclusiv recunoaşterea fiului rezultat în afara mariajului anterior

Ceremonie la primăria comunei Ruginoasa

În Registrul Stării Civile al comunei Ruginoasa este consemnat Actul de căsătorie la data de 15 februarie 1898, „ora 12 amiază“. Pia Brătianu nu a fost prezentă, dar a trimis consimţământul sub forma unui act autentificat. Mama Mariei şi-a dat consimţământul la faţa locului. Nu s-a încheiat un contract de căsătorie, iar ambii soţi au dat o declaraţie prin care îl recunoşteau pe Gheorghe ca fiind copilul lor născut în afara căsătoriei, declaraţie cuprinsă în actul de căsătorie. Martori erau, din partea mirelui, fraţii săi Constantin şi Vintilă, iar din partea miresei, colonelul George Marcel Rosnovanu şi Sebastian Moruzi.

În acelaşi registru apare, pe margine, următoarea menţiune: „Conform adresei d-lui primar Ruginoasa nr. 1.015/99, primită pe lângă aceea a d-lui procuror local [cu] nr. 1.497 s-a făcut următoarea menţiune: căsătoria înscrisă aici sub nr. 20 s-au desfăcut prin sentinţa de divorţ nr. 39 din 20 noiembrie 1898, învestită cu titlu executoriu nr. 100 la 20 mart 1899, pronunţată de Tribunalul judeţean Muscel pentru cauza determinată în favoarea d-nei Maria Ion I.C. Brătianu, născută Moruzi, care s-a transcris în întregul ei în registrele de căsătorie ale comunei Ruginoasa pe anul 1899, la nr. 28, la 23 martie de noi, Gheorghe Marian, primar şi ofiţer al stării civile comuna Ruginoasa […]“.

Ion I.C. Brătianu avea să se recăsătorească la începutul anului 1907 cu Eliza Știrbei, care divorțase de Alexandru Marghiloman spre a-și găsi fericirea alături de cel care va deveni curând șef de partid și om de stat, prim-ministru în repetate rânduri.

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe I. Brătianu, cu data exactă, aşa cum apare în Registrul Stării Civile al comunei Ruginoasa

Actul de naștere

„Nr. 13
Din anul 1898, luna ianuarie în 30 zile, ora două spre amiază, act de naștere al copilului Gheorghe de sex bărbătesc născut alaltăieri douăzeci și opt ianuarie, ora opt dimineața, la casa mamei sale din comuna Ruginoasa, fiu natural al d-nei principesa Maria Moruzi, văduvă în etate de treizeci și patru de ani, de religiune ortodoxă, de națiune și protecție română, domiciliată în Comuna Ruginoasa, după declarațiunea d-lui Alexandru Calalb, doctor de plasă din Pașcani, care a operat nașterea și care ne-a prezentat copilul; marturi au fost Ianuşi Bertha, de 60 ani, şi Vasile Mihăilescu, de ani 56, ambii din comuna Ruginoasa, care au subscris acest act, după ce li s-au citit, împreună cu noi şi cu declarantul. Constatat după lege de noi, Gheorghe Marian, primar şi ofiţerul stării civile comuna Ruginoasa şi subsemnat de noi declarant şi martori.“
Pe marginea foii s-a adăugat ulterior următoarea menţiune:
„Acest copil s-a legitimat prin căsătoria subsequentă săvârşită între dl. Ion I.C. Brătianu cu prinţesa Maria Moruzi, înscrisă sub nr. 20, la 15 februarie 1898 în registrul respectiv al comunei Ruginoasa.
Primar Gheorghe Marian.“
Pe aceeaşi pagină mai apar două menţiuni:
„Decedat
Cf. adresei nr. 31 Sfat. Pop. Sighet la – de 17.8.54
Eliberat certificat nr. 8684 [?] din 19 sept. 1956“

NICOLAE NOICA

As mai fi adăugat, totuşi, ceva despre acest sfârşit martiric al lui Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolşevici pentru dragostea lui pentru Basarabia şi România Mare. De aceea semnalez:

Gheorghe I. Brătianu, martir pentru Basarabia şi Bucovina, ucis de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Despre Nicolae Noica şi viaţa sa citiţi într-un interviu realizat de Laurenţiu Ungureanu 

Mărturisirea Profesorului Dinu Giurescu: “Mă doare de tot ce se întâmplă României!”. VIDEO Roncea Ro: “Ungurii vor să schimbe percepția opiniei publice internaționale despre Trianon.”



Academicianul Dinu C. Giurescu, vice-președinte al Academiei Române, fiu și nepot de academician, cu toții istorici, la cei 90 de ani ai săi, împliniți în februarie, urmărește activ viața politică și culturală cotidiană, observând cu întristare o decădere continuă a instituțiilor statului.

Românii trăiesc sub “un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar, etc”, afirma într-un interviu de dinaintea împlinirii celor nouă decenii de viață. „Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în națiune și în forța ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”, spunea profesorul atunci.

Întâlnindu-l acum, la apropierea de centenarul Marii Uniri și înainte de o nouă aniversare a Tratatului de la Trianon, profesorul Giurescu nu mai pare la fel de optimist. În primul rând nu înțelege cum la șase luni distanță de intrarea în anul 100 al Marii Uniri încă nu se știe ce face Departamentul guvernamental “Centenar” și care sunt proiectele pentru anul 2018. “Este rușinos!”, afirmă profesorul.

În acest timp, Budapesta a înființat la rândul ei o Comisie, “Trianon 100”, care activează deja, deși aniversarea Trianonului este în 2020. Comisia în cauză, după cum a relevat și academicianul Ioan Aurel Pop într-o amplă analiză, are drept obiectiv contestarea Tratatului de la Trianon pe plan internațional. Profesorul Dinu Giurescu întârește această teza: „Ungurii se gândesc la un plan cu bătaie lungă. Și anume să schimbe percepția opiniei publice internaționale despre Trianon. Să arate că Trianonul a fost o nedreptate, etc, etc… Ungurii se nasc și trăiesc până la moarte cu această imagine a Ungariei Mari – de la Brașov până în Coasta Dalmației, și din Slovacia până spre Dunăre. Așa sunt învățați, zeci și zeci de serii de elevi…” , spune profesorul.

„La noi este procesul invers: am creat acest Departament “Centenar” și “marele ajutor” – spun în derâdere – pe care ni-l dă Ministerul Învățământului este că a suprimat Istoria, și a rămas o singură oră de istorie. În al doilea rând nu mai există “Istoria Românilor” – ci “Istorie 12”, așa, o simplă cifră… Și în al treilea rând nu se mai vorbește despre istoria României. Pe 9 Mai s-a sărbătorit “Ziua Europei”. Ei bine, de “Ziua Europei” am auzit vorbindu-se de Europa, de liru-liru, de alte minunății contemporane, dar n-am auzit aproape nimic de faptul că la 9 Mai am proclamat Independența de Stat a României”, mai spune profesorul, între altele.

„Mi se pare foarte curios. Adică la dubiile pe care le am privind faptul că există Departamentul “Centenar” și deocamdată nu știm ce face, se adaugă faptul că Ministerul Învățământului, în “mărinimia” lui, a tăiat Istoria din conștiința generațiilor tinere – de cel puțin 15 ani! – și astfel tineretul nu mai are cum să știe ce a fost cu noi în secolele trecute. În același timp, ceilalți bombardează. Și spun: românii nu au istorie, sunt un popor fără istorie, că n-am avut un stat recunoscut pe plan internațional… Ba da, am avut un stat recunoscut pe plan internațional: a încheiat tratate și s-a bătut pentru existența lui. Noi nu ne mai batem pentru existența noastră. Acesta este adevărul! Și stăm așa, în poziție de milogi… Acum ni s-au băgat pe gât și vreo 4000 și ceva de străini, care trebuie “neapărat” să trăiască, în România… Știi, e un spectacol, pentru noi, cei de-o vârstă respectabilă… dureros. Te doare! Pe mine mă doare! Mă doare când văd cum este neglijată propria noastră istorie și cum ea dispare din conștiința națională. Dacă nu am conștiința identității mele și a ceea ce reprezint eu pe acest pământ, pe acest colț al Europei, atunci degeaba. Nu poți să aperi nimic; cu formalități diplomatice, cu “eurovision”, nu obții nimic. Aceasta este povestea dubiilor pe care le am”, ne-a mărturisit marele istoric român. ActiveNews a publicat în exclusivitate filmarea integrală, reprodusă şi aici:

„Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși”, ne-a spus profesorul la despărțire.

A consemnat Victor Roncea

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova