Posts Tagged ‘Savatie Bastovoi’

În apărarea mult hulitei Americi – creştine în profunzimea ei. Ruşii, un neam stricat, probabil iremediabil

Troita de la Manastirea fondata de Maica Alexandra - Principesa Ileana in SUA

Troiţa de la Mănăstirea ortodoxă ctitorită în SUA de Maica Alexandra – Principesa Ileana a României

Când este acuzată in corpore America – creştină, în procent de cel puţin 73%– de toate crimele pământului, de la invadarea unor state la conjuraţia planetară a sodomiştilor, se gândeşte oare, cel slobod la gură, că este o ţară sub ocupaţie? Reprezintă cei cinci judecători  – numiţi, nu aleşi – ai Curţii Constituţionale a SUA, care au legalizat “căsătoriile” homosexuale, America? Reprezintă, cumva, cei care vor să facă acelaşi lucru şi la noi – ca Monica Macovei, Alina Mungiu Pipidi, Renate Weber, Mircea Toma sau Cristian Pîrvulescu – România? Să mai urcăm puţin: reprezintă cumva, acest adevărat Obama sas ajuns în vârful dealului, România? America nu este Obama, aşa cum nu este nici Tismăneanu, nici actualul Departament de Stat, ocupat de “Pink Mafia”, după cum o spun chiar americanii. Desigur, propaganda rusească care se infiltrează profesionist, ca un şarpe “pravoslavnic”, se foloseşte abitir de toate găurile găsite, pentru a-şi face culcuş călduţ în minţile mai uşor manipulabile. KGB-ul a înlocuit cu succes secera şi ciocanul cu crucea şi tunul. Aceeaşi schemă mizerabilă e folosită şi de agenţii Rusiei de la Chişinău, care acuză românii şi România de toate relele pământului, doar pentru că este în UE şi NATO şi nu în CSI. Înainte de a inculpa o ţară supusă unei adevărat experiment Piteşti, la scara continentală, cum este SUA, devenind la rându-ţi un cobai benevol cu steagul rusesc în gură, ar fi bine să vedem mai întâi cum stăm cu credinţa în tabără căreia îi facem propagandă, de cele mai multe ori gratuit, dacă nu chiar pe banii noştri. Păi, la 25 de ani de la “căderea comunismului”, Rusia se zbate într-un dramatic procent de creştini de vreo 43-44 %, dacă îi punem la socoteală şi pe catolici, plus Savatie Baştovoi…

Adevărul este că, de la 1917 încoace ruşii au devenit un neam stricat, probabil iremediabil. Şi asta se vede din modul criminal în care-şi “blagoslovesc” verii mai stupizi chiar şi decât ei, ucrainenii. De unde, de fapt, muscalii şi-au luat numele de ruşi. La fel de criminal i-au tratat şi pe fraţii noştri basarabeni, în urmă cu 23 de ani, în timpul războiului din Transnistria şi la fel şi în urmă cu 75 de ani, când, pe 28 iunie 1940, hoardele bolşevice s-au năpustit ca lăcustele asupra pământului sfânt al Basarabiei. Păcat că sfinţii lor nu îi ajută suficient ca să se lase de crime şi de invadarea de pământuri străine. Probabil trebuie să plătească pentru păcatele lor, executarea sau contribuirea directă la uciderea a circa 100.000.000 de oameni. Părerea mea este că nu or să se schimbe niciodată, decât poate în mai rău. E valabil si pentru unguri, mai ales când se încumetresc cu netrebnicii galiţieni. În acelaşi sens, o copertă despre “corectitudinea politică” ar trebui să-l portretizeze mai curând pe tovarăşul György Lukács, fondatorul Şcolii de la Frankfurt, muma corectitudinii politice, mentorul spiritual al gurului găştii Humanitas, Vladimir Ilici Tismăneanu, decât Statuia Libertăţii (cu sau fără voce). Ori, în lipsă de altceva, chiar mecla ta de slujnicuţă în casa la Monica Macovei şi, în timpul liber, lustragiu tuciuriu al pleşilor, patapievicilor, baconskyilor, lavricilor, boilor şi liichelelor, ahtiaţi cum îi ştim după co-rect-i-tu-di-ne, chiar şi politică.

Aşadar, când îi auziţi pe câte unii că înjură de mama focului America în numele a te miri ce, să vă amintiţi că la fel o fac agenţii Rusiei din Basarabia, înjurând România. Adică pe noi, românii, ortodocşi şi atât de toleranţi încât cred că, uneori, ar trebui să ne amintim motto-ul unei reviste din anii ’40: „Iar când la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”


Parintele Adrian Fageteanu: Cand veti auzi ca in Rusia s-a ales vreun Mitropolit ortodox sa-mi spuneti si mie… de ZiaristiOnlineTV

Şeful celebrului Savatie Baştovoi, col. Vladimir Căntărean al “Întregii Moldove”, prins în uniformă şi în relaţii de afaceri cu israelieni. Bomba independenţei Scoţiei şi provocarea lui Bogdan Diaconu de la România Unită pentru UDMR

Colonel Vladimir Nicolae Cantarean in timpul liber Mitropolit al Bisericii KGB din Republica Moldova si Fiodor Rosca de la CiufleaZiaristi Online:

Legăturile de afaceri cu israelieni ale mitropolitului Bisericii KGB a “Întregii Moldove”, Vladimir Căntărean. O anchetă RISE MOLDOVA

Colonel Vladimir Nicolae Cantarean in timpul liber Mitropolit al Bisericii KGB din Republica Moldova si Fiodor Rosca de la CiufleaTot pe această adresă „fantomă” își are sediul și Freexi SRL (foto mai jos), firmă la care Oleg Popov, președintele clubului Porsche Moldova, figurează în calitate de asociat alături de un conațional, un israelian și un cetățean român (israelian)

Aurel Rogojan: Noua Ordine Mondiala urmăreşte fragmentarea Europei şi distrugerea statelor-naţiune. “A.M.R.”… 10 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei!

Scotland - Europe - Focare de secesiune - Tinutul Secuiesc - Map RomaniaBalcanizarea Marii Britanii: Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, în gaelică scoţiană: Alba), după 307 ani de la adoptarea Legii Uniunii.

Bogdan Diaconu îl provocă pe Kelemen Hunor la un Referendum comun: “Ţinutul Secuiesc” vs scoaterea UDMR în afara Legii. Extrase din proiectul UDMR de fragmentare a României

Bogdan Diaconu - Romania Unita - Cotidianul - Ziaristi OnlineVA PUTEA UDMR SĂ SPARGĂ ROMÂNIA?, se întreabă liderul recent înfiinţatului partid România Unită, Bogdan Diaconu, care are şi un proiect privind interzicerea activităţilor extremiste secesioniste maghiare pe teritoriul României (video). Iată provocarea sa către capul ONG-ului ilegal UDMR, Kelemen Hunor

Gabriel Liiceanu a trădat nobilele idealuri ale băsismului

acuvio's funny photo retouchLiiceanu: “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară.”

“Active Watch”-ul lui Mircea Toma şi “Alianţa pentru o Românie Curată” a Alinei Mungiu, slugile mogulilor puşcăriaşi Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Adamescu. Ghici cine-l apară pe Tolontan

Dan Adamescu - Alina Mungiu Pipidi - Dan Voiculescu - Mircea Toma - Active WatchOrganizatia cu nume pompos “Alianta pentru o Romanie Curata” condusa de Alina Mungiu Pippidi se alatura luptei murdare a lui Doru Buscu, redactorul sef de la Catavencii, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu, impreuna cu panicarzi verzi gen Mihai Gotiu, plus organizatii ce pretind ca apara libertatea de exprimare ca ActiveWatch.

Fenomenul Bogdan Diaconu: Guvernul de la Bucureşti este condus de la Moscova şi Budapesta. România este ameninţată cu desfiinţarea. INTERVIU

Bogdan Diaconu - Partidul Romania Unita - Ziarul - Ziaristi OnlineÎnfiinţez Partidul România Unită pentru că România este ameninţată cu desfiinţarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze şi să ne mobilizeze. Îi chem pe toţi cei care gândesc şi simt româneşte să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin naţional-democraţie, iar din punct de vedere programatic, prin justiţie socială, protecţionism economic, eradicarea corupţiei, păstrarea şi apărarea identităţii naţionale.

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Mesagerul-Parintele-Justin-Parvu-Parintele-Calciu-Decembrie-2013-Petru-Voda“Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor.” – Interviu cu Parintele Justin in Glasul Monahilor realizat de Maica Fotini

O armata de demoni se invarte in cercuri asupra unei biserici, a unei manastiri, gata sa se asmuta asupra celor mai mult sau mai putin nevolnici, ne spunea Parintele Calciu intr-unul dintre ultimele sale interviuri. Cand patrund in cel mai slab, rezultatele se vad imediat: apar lipsa de unitate, lipsa de pocainta, lipsa de ascultare, lipsa de smerenie. Primele trei sunt lasate de Parintele Justin drept Testament obstii sale si fiilor sai duhovnicesti din intreaga lume. Toate au fost incalcate de ratacitul monah Teodot, devenit celebru dupa ce a fost promovat asiduu de dusmanii Bisericii. La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin pe acest pamant sunt Gabriel Gioacas de la blogul “apologeticum” si Vasile Vieru alias “saccsiv”, un fost puscarias cu veleitati naziste, pana cand i-am explicat chiar eu, cu mila, ca nazistii sunt anticrestini viscerali, la fel ca si bolsevicii (Apropo, “frate” Vasile, banii pe care ti i-am tot dat, din mila, cand imi veneai la poarta, da-i tu, te rog, acum, cand ai timp, la asezamantul de copii de la Paltin-Petru Voda, ca din partea familiei tale, ca nu ma supar). Exista si alte persoane in spatele urii raspandite de acestia, cu care este hranita, cu nesat, ura anticrestina pe care am amintit-o? Foarte posibil. Caci apropiatii manastirii stiu cand si cum au ajuns cele doua personaje cu tinichele de coada in preajma manastirilor, numind-o aici si pe cea de maici, unde fostul “frate” Gabriel, actualmente insuratel, s-a facut folositor, profitand de constitutia mai slaba a colegelor noastre de sub pom. Au aparut, din pamant, la sabotare si monitorizare, cand Parintele si-a enuntat avertismentul sau categoric fata de inregimentarea electronica a romanilor.

Adevarati gardieni ai politicii corecte “ortodoxe”, cei doi analfabeti vrednici de mila au inceput, din anonimatul lor, vorbind la persoana intai plural, sa se autoerijeze ca purtatori de cuvant si emisari ai Manastirii si sa dea note de buna purtare, conform ordinelor pe care le primeau si inca le primesc de la controlorii lor para-dughinisti. De ura “ortodoxa” a celor doi panslavisti m-am lovit eu insumi (“S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau”), cand am fost portretizat in fata Parintelui, pe la spate, evident, in stil “crestinesc”, drept “agent si cetatean american”. Dar Parintele Calciu ce era? Cetatean rus, cumva? Parintele Justin, cu harul sau dumnezeiesc, dupa ce i-a invartit putin pe degete pe cei doi, cat sa creada ca le-a iesit misiunea, m-a chemat apoi la el pentru a ma lasa sa inteleg ca experienta il obliga sa tina seama si de guzganii si libarcile care-i misuna prin chilie. “Macar pe-astia ii stiu; daca ii dau afara imi vin pe cap altii, mai destepti”, spunea Parintele celor apropiati.

Acum, Parintele a plecat putin; mai precis trebuie sa-si faca datoria in doua locuri: si in cer si pe pamant. Considerand-o o lipsa, cei doi, animati de hoardele din spatele lor, isi indreapta atacurile de data aceasta chiar si asupra fiilor duhovnicesti ai Parintelui din obstile de monahi si monahii de la Petru Voda. Ce om este acela care, urandu-l pe aproapele sau ignora ca ponegreste chipul lui Dumnezeu intiparit in adancul fiintei fiecaruia?

Profitand de problemele grave pe care le are monahul Teodot, cei doi si-au reprodus cu succes Modus Operandi-ul prin care au provocat primul scandal de anvergura impotriva Manastirii Petru Voda si a Parintelui Justin, ce a dus pana la anchetarea penala a Parintelui, la 92 de ani (!). Este vorba de scandalul filmuletului de la aniversarea Parintelui, cu maicutele cantand “Sfanta tinerete legionara”. Filmat in intimitatea chiliei Parintelui si pus pe net, fara binecuvantare, de romul Gioacas, pentru a fi preluat imediat de Hotnews, cantecelul a dus la defaimarea Manastirii la nivel national, fara drept de apel.

Exact la fel si acum: filmarea anonimului “apologeticum” in care monahul Teodot tine un “discurs legionar” este preluata cu nesat de acelasi portal sorosist Hotnews, generand printr-un tavalug atent manageriat un nou scandal, de data aceasta pretins international. Pana si Patriarhia este obligata sa intervina, cam in pripa insa si cu o oarecare satisfactie nu tocmai duhovniceasca, fara a se consulta cu Mitropolia si sectia Iasi a Serviciului Roman de Informatii (SRI) – desi avea posibilitatea sa o faca, inclusiv la nivel central -, folosind eronat pluralul acolo unde era cazul de admonestat un singur calugar, si acela un provocator clasic, inregimentat pe cai straine sau, in cel mai bun caz, un ratacit demn de mila.

De notat ca acest nou scandal survine celui in care aceleasi personaje, monahul Teodot si Gabriel Gioacas, sustinuti acerb de fostul puscarias victima a mentalitatii de tip francmasonic Vasile Vieru, au purces la profanarea mormantului Parintelui Calciu, dezgropandu-i osemintele in miez de noapte, fara binecuvantarea staretului Hariton lasat de Parintele Justin si fara nici un fel de slujba religioasa, ceea ce contravine tuturor cutumelor ortodoxe. Toti cei 80 de calugari ai Manastirii, intre care se numara monahi si ieromonahi cu viata sfanta si fosti detinuti politic camarazi ai Parintelui Justin, au hotarat eliminarea celor doi din Manastire si sanctionarea lor dura. Din motive cunoscute doar de IPS Teofan si de sectia SRI Iasi – dar care, pot sa afirm eu, tin de monitorizarea retelei rusesti care actioneaza de la Pungesti pana in sanul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – cei doi tovarasi au primit cea mai mica pedeapsa si continua sa conteste argumentele ortodoxe expuse in sinaxele manastiresti, dupa cum evidentiaza si un Comunicat oficial al Manastirii Petru Voda, ierarhul locului hotarand, in ciuda vointei obstii monahale, sa fie lasati sa activeze de capul lor in continuare.

pagini_260 cu 370Mai mult, desi cazul era penal, colegii de la Mesagerul de Neamt evidentiaza in articolul Diversiunea Teodot sau dublul limbaj al Bisericii Ortodoxe faptul ca Mitropolia a mintit organele de ancheta, afirmand in fals ca “dezgropămintea s-a făcut în cadrul unui ceremonial religios, cu slujbă conform canoanelor și, prin urmare, iese din discuție profanarea.

Colegii nostri nemteni observa, pe buna dreptate: “Iarăși apare cel puțin ciudată poziția Mitropoliei, în condițiile în care se știa că trupul a fost scos noaptea, pe ascuns și fără slujbă! Teodot a precizat clar că el a postit două zile înainte, iar slujba s-a făcut după 2 zile, în fața mormântului gol. Să ne reamintim declarația lui Teodot: Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…

De ce Mitropolia are această atitudine în fața lui Teodot, dacă acesta a încălcat atât legile Bisericii, cât și pe cele lumești? Dacă nu luăm în calcul faptul că acțiunile sale folosesc Mitropoliei, este foarte greu de înțeles, chiar făcând apel la învățăturile din Cărțile Sfinte.”

E, aici, cum am spus, trebuie inteles ca, uneori, oficialii unor institutii, chiar si cei ai Bisericii, sunt siliti, in interes national, sa accepte si situatii care contravin cailor Domnului. Bunaoara cea in care se afla IPS Teofan acum: si blamat de presa de buna credinta si boscorodit de Patriarhie.

Dupa “recluziunea” unui sejur de 30 de zile la un schit, monahul Teodot, se afirma in Comunicatul oficial amintit, “s-a reîntors în Mănăstire şi continuă să susţină public că nu a greşit, ci toată Biserica greşeşte în acest caz, iar cea de a doua persoană a renunţat la viaţa monahală şi ne acuză în continuare prin presă”. Aceasta din urma, Gabriel Giocas, dupa cinci ani de “fratietate”, simtind ca misiunea lui e pe cale sa fie deconspirata, si-a luat talpasita – nu inainte de a sterge, profesionist, toate datele de pe hardurile si serverele Manastirii. La o saptamana dupa plecarea de la Manastire s-a si insurat, schimband gazda, de data aceasta sub acoperamantul parintelui Mihai Valica de la Vatra Dornei, un preot bine scolit in strainatate si prieten cu Dan Puric si prof. Pavel Chirila, ultimii doi fiind sustinatorii ferventi ai proiectul fantezist de la Aiud neagreat de Parintele Justin. Culmea, Razvan Codrescu, la randul sau prieten cu Dan Puric dar in acelasi timp angajat si editor al lucrarilor lui Pavel Chirila si Mihai Valica, este autorul unor material caustic in care ii considera pe monahul Teodot si pe Gabriel Gioacas, actualul protejat al parintelui Valica, impreuna cu sustinatorii lor, “o mana de psihopati” – vedeti CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR. Nimeni nu poate sa lamureasca de ce nici acum nu este respectat Testamentul Parintelui Calciu, in care se afirma negru pe alb, dupa prorocia cu dezgroparea sa, ca cere “să fie legaţi preoţii care m-au văzut…”!

Este de subliniat ca acest nou scandal a fost lansat exact in perioada in care Manastirea Petru Voda urma sa anunte inceperea demersurilor pentru canonizarea Parintelui Gheorghe Calciu, drept marturisitor anticomunist cu 22 de ani de inchisoare, actiune aruncata total in umbra de ecourile “discursului legionar” al monahului Teodot, in conditiile in care Biserica Catolica deja a beatificat un numar de fosti detinuti politici din perioada comunista, unguri si romani, dintre care cel mai cunoscut este Printul Vladimir Ghica.

Intentia de “tanacizare” a operei Parintelui Justin a fost stravezie, mai ales in reactia presei “prietene” ortodoxiei, antrenata si adapata de aceleasi bloguri anonime, “apologeticum” si “saccsiv”. Petru Voda ca un al doilea Tanacu este exact ceea ce isi doresc toti cei ce urasc Manastirea inchinata martirilor si marturisitorilor inchisorilor antihristice bolsevice. Iar asa cum toti cei ce il iubesc pe Parintele Justin iubesc Romania, toti cei ce urasc Manastirea si actioneaza impotriva ei si a ucenicilor Parintelui nu pot decat sa il urasca de fapt pe Parintele Justin si lucrarea sa sfanta pe acest pamant romanesc. Ba chiar sa urasca Ortodoxia si Romania, dupa cum arata si fostii detinuti politici legionari din cadrul Fundatiei “George Manu” in doua luari de pozitie fara precedent: un Comunicat prin care condamna ura raspandita de blogul “apologeticum” impotriva Bisericii stramosesti, afirmand ca modalitatea de actiune a celor din spatele lui Gabriel Gioacas serveste unor interese straine legionarismului, ortodoxiei româneşti, şi chiar străine ţării noastre si altul prin care explica intr-un mod extrem de elegant si elocvent sminteala “Cazului Teodot”O precizare necesară: luciditate şi realism în loc de manipulare şi ură.

Compromiterea lucrarii Parintelui, sub a carui calda figura consternata tintuita pe blogurile in cauza se insiruie mizerii ordinare, exprimate abrupt intr-un limbaj extrem de violent si voit provocator, de asemenea instigator contra propriei Biserici nationale, ar putea avea repercusiuni atat asupra Manastirii cat si asupra intentiei cunoscute de canonizare, pe viitor, a Duhovnicului Neamului, impotriva careia lucreaza inca de pe acum Institutul “Elie Wiesel” impreuna cu clasicul vrajmas, aflat, dupa cum se vede, mana in mana cu excrescente fetide ca “apologeticum” si “saccsiv”.

Ca atare, a ajuns sa devina evident chiar si pentru un observator mai putin avizat cum cei trei “apologeti”, propavaduind “corectitudinea ortodoxa” – dar incalcand fara rusine atat Testamentul Parintelui Calciu cat si Testamentul Parintelui Justin – s-au autodemascat ca vase ale raului, bieti agenti ai Antihristului de teapa talharului ce n-a vrut sa recunoasca nici in ultimul ceas dumnezeirea Mantuitorului rastignit pe cruce. Si nu numai atat. Pentru ca ceea ce era o evidenta doar pentru specialisti – devierea lucrarii Parintelui pe o panta panslavista, operatiune in care au fost si sunt implicati mult mai multi agenti, ceva mai scoliti decat cei doi bloggeri apocaliptici de duzina, si nu ma feresc sa clarific ca lantul se intinde de la versatul navetist de Chisinau Danion Vasile la mai maruntul slujitor de Tiraspol Savatie Bastovoi – a fost devoalata acum in “discursul legionar” al lui Teodot, din care nu lipsesc laudele repetate la mareata Rusie ortodoxa, “salvatoarea neamului”, mai ceva ca FSN-ul si ai lui (ca sa nu mai vorbesc de FSB), cu care n-ar strica sa ne unim cat mai repede ca sa scapam de NATO si UE. O singura intrebare am pentru “corect ortodocsii” care raspandesc un asemenea mesaj: a introdus sau nu “pravoslavnicul” Putin pasapoarte biometrice la tot poporul?

Cu bezmeticeala asta a lor de bezbojnici ignora cu desavarsire cuvantul Duhovnicului. Si anume: “Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre Rusia lui Dostoievski şi Serafim de Sarov. Dar din punct de vedere geografic si politic, ei cu panslavismul lor urmaresc sa ne supuna. Cu traitorii pe care ii avem noi in Romania, cu miile de martiri, ramanem independenti!”

„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

“Uneşte Doamne, Iisuse Hristoase, cu sfânta, apostolească şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecându-se cu eresurile, se află întru pierzare, luminându-i cu strălucirea cunoştinţei Tale.

Mântuieşte, Doamne şi miluieşte pe cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc şi nu-i lăsa pe dânşii să piară pentru mine ticălosul.”

Amin.

Disputa pe savantlacul fostului securist Valeriu Pasat incinge istoricii de la Chisinau. Miza: sefia Academiei Moldovei si, posibil, Presedintia Republicii. Gheorghe Cojocaru vs Ion Varta

Semnalam ieri o disputa importanta care are loc la Chisinau: Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru.

Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.

Dreptul la Replica

În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.

Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.

Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.

Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?

Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…

În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…

Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.

Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.

Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru

Sursa: Jurnal.md

Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru

Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.

Mai pravolsvanic si decat calugarul Tv Savatie Bastovoi, “mesianicul” Valeriu Pasat este si fondatorul Partidului Umanist din Republica Moldova, care a obtinut fantasticul scor de 0,9% din electoratul basarabean la alegerile din 2010, “rebranduit” anul trecut dupa un model de cocktail Molotov bucurestean sub denumire popopulara de Partidul Popular Democrat din Moldova. Evident, cu Valeriu Pasat reales chiar la cel dintai congres.

In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.

Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.

Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.

Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)

Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau

Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.

Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.

Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.

La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).

Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.

Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.

Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).

În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.

Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.

Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).

Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.

În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.

Ion Varta / Jurnal de Chisinau

Un individ deghizat in haine de calugar, cu pasaport de Republica Moldova, face valuri pe Aeroport, in Romania. De unde a iesit, de sub poala colonelului Vladimir de la Chisinau sau direct de sub cea a generalului Kiril? Jenant!

Sunt de-a dreptul scarbit de atitudinea habarnagista antrenata intr-un adevarat tavalug propagandisc anticrestin de ceea ce abuziv se numeste “presa” in ziua de azi, in Romania. Cazul “preotului” scandalagiu de pe Aeroportul Otopeni se “decripteaza” fix intr-un minut cat dureaza inregistrarea. In primul rand nu este “preot”, ci un personaj imbracat in haine de calugar. Nu putem sti daca este sau nu calugar, cu adevarat. In plus nu apartine de Biserica Ortodoxa Romana: are pasaport de Republica Moldova, motiv pentru care a si fost intors de la granita (nu avea viza de Turcia; cetatenii romani primesc viza direct pe aeroport, in Turcia). Dealtfel si mentioneaza spre finalul clipului Mosfilm ca este din Basarabia. Deci poate a iesit direct de sub poala colonelului Vladimir “al intregii Moldove”, precum mai suav articulatul Savatie Bastovoi, sau poate direct de sub sutana generalului Kiril “al intregii Rusii” sub obladuirea caruia se afla si “intreaga Moldova” (pana la Carpati?). In plus, este interesant de aflat si cum a ajuns inregistrarea pe Tv: o operatiune ieftina, cu un efect imens. Desigur, e bine de stiut ca trebuie sa ai si portavocile potrivite… Dupa ce, ca intotdeanua in ultimii ani, in postul Pastelui, am aflat, de la aceeasi “mass-media”, ca “oamenii de stiinta”  au “descoperit” ca Iisus “nu a inviat” ci poate joaca table cu Ceausescu in Cuba, acum suntem invadati si cu alte blasfemii scabroase, care insa se potrivesc perfect cu starea actuala a presei din Romania. Si, totusi, au lipsit din filmulet niste tate si cururi. A, erau prin studiouri…

Vezi si  Biserica Ortodoxa Romana: Clericul turbulent de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu aparţine Patriarhiei Române

George Damian: Preotul care înjură nu e preot

 

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova