Posts Tagged ‘servicii secrete’

Romanii, sub lupa “sondorilor”, la Bucuresti si Chisinau. Asaltul “civilizatiei” ruse asupra Basarabiei. Ne puteam opri pe Nistru? Larry Watts in revista Romanian Military Thinking. Aurel Rogojan despre conspiratia leninista a lui Ion Iliescu. Cazul Agache la CEDO. Radu Moraru: Vintu Show

Top News Ziaristi Online:

Romanii, sub lupa “sondorilor”, la Bucuresti si Chisinau. Asaltul “civilizatiei” ruse si problemele doxo-etno-lingvistice

Romani Basarabeni - Moldovei Sondaj IRI 2011 Republlica Moldova - Ziaristi Online

Daca la Bucuresti, Fundatia Soros a pus romanii sub lupa in cadrul unei cercetari intitulate „Religie și comportament religios”, la Chisinau, Institutul Republican International a chestionat si romanii si “moldovenii”, obtinand rezultate contradictorii, care reflecta insa gradul de asalt al “civilizatiei” ruse asupra romanilor.

Ne puteam opri pe Nistru? O analiza de Cristian Negrea

Eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei (iunie-iulie 1941)

“Dar atunci, în 1941, nu eram într-o campanie electorală, ci într-o luptă pentru existenţa statului român, asta uită majoritatea analiştilor de pe ecranele televizoarelor.”

Romanian Military Thinking: Larry Watts’ work – a masterpiece

Larry Watts - Romanian Military Thinking - Ziaristi Online

“Now Larry Watts’ groundbreaking, enjoyable and meticulously researched book, which deserves to find a wide audience, shows that Ceausescu’s Romania posed a threat to the USSR greater than Tito did and comparable with the 1956 Hungarian uprising, the Prague Spring in 1968 and the Solidarity Movement in Poland.”

Generalul Aurel Rogojan: Iliescu a actionat in numele revolutiei socialiste permanente mutiland si Constitutia Romaniei. VIDEO

Ion Iliescu in decembrie 1989 - Ziaristi Online

Deci teama de ceea ce au facut in decembrie 1989, in numele revolutiei socialiste permanente, si a tezei leniniste potrivit careia puterea se cucereste, la nevoie, prin teroare si violenta, i-au determinat pe profitorii evenimentelor sa legitimeze revolutia prin Constitutie.

Radu Moraru despre show-ul lui Vintu de la Ion Cristoiu, Realitatea si serviciile secrete. VIDEO

Ion Cristoiu si Sorin Ovidiu Vintu

In concluzie, pe logica lui Vintu, cei care semneaza cu Ghita semneaza cu SRI, iar cei care nu semneaza cu Ghita si ramin in barca lui Elan Swartzenberg sint ofiteri sub acoperire!!!, ca doar n-or fi proaste Serviciile sa-si ia ofiterii acasa pe propria televiziune!

CEDO a condamnat statul roman in cazul Agache, maiorul-martir linsat bestial de unguri in decembrie 1989

Ucigasii colonelului Agache

Marţi, 04 octombrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cauza Agache c. România (nr. 35032/09) la plata unor daune morale de 4800 de euro și 650 de euro daune materiale, constatând încălcarea articolului 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, informeaza Napoca News.

EXCLUSIV. Nasul Radu Moraru: Am fost pulverizati de o gasca transpartinica din politica si serviciile secrete. VIDEO/AUDIO. Dezvaluiri despre culisele afacerii 10 TV si “teparul” RCS-RDS, Zoltan Teszari, de azi, pe Nasul.TV

Radu Moraru: Mereu liber, Nasul merge mai departe!

Realizatorul TV Radu Moraru, creatorul talk-show-ului Nasul, premiat in repetate randuri pentru profesionalism si audienta, este, pentru prima oara, intr-o situatie inedita pentru el: dupa ce a stat la aceeasi masa cu presedinti, premieri si ministri de externe din intreaga lume, sefi de armate si servicii secrete, personalitati culturale, vedete internationale, printre care si celebra actrita porno si politiciana maghiara Cicciolina, acum, timp de doua zile, la Budapesta, nu a reusit sa fie primit de patronul RCS – RDS, oradeanul Zoltan Teszari, ajuns magnat “multi-national”, pe care il stie de 20 de ani si cu care a mancat ciorbita facuta de mama lui Moraru, atunci cand afaceristul ungur a reusit smulgerea lui de la B1 TV pentru postul 10 TV.

Intors, astazi, de la Budapesta, Radu Moraru a acordat un interviu in exclusivitate portalului Ziaristi Online. Jurnalistul acuza pentru inchiderea emisiunii Nasul de la 10 Tv o “gasca transpartinica”, o “trupa”, din care fac parte oameni din toate partidele, dar “mai ales de la Putere” si invoca in trecere chiar si doua nume, a caror asociere este, aparent, contradictorie: Hrebenciuc si Boc. Radu Moraru include in aceasta “gasca”, “de multe ori de nevazut”, si persoane care au legaturi cu serviciile secrete. Problema este, spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.

Victor Roncea / ZiaristiOnline.Ro: In primul rand, ce se intampla cu 10 TV?

Radu Moraru / Nasul.TV: 10 Tv e in moarte clinica, asa cum am spus. Ii mai trebuie doar o lovitura finala. Stii cum e: cand trebuie sa il decuplezi de la aparate sau, poate, sa faci ceva sa revina la viata.

VR: Dar cum se explica faptul ca, in acelasi timp, se fac angajari la 10 TV. Am vazut ceva pe blogul Emei Zeicescu…

RM: Este vorba de RCS – RDS. Oamenii angajati la 10 Tv erau, de fapt, angajati de Grupul RCS – RDS. Mai putin toata echipa Nasul, care totdeauna a fost separata de televiziuni, si la B1 si la 10 TV. Ori, au fost dati afara de catre Grupul RCS – RDS oameni cu salarii decente si profesionisti iar pe acelasi Grup sunt angajati oameni pe salarii mult mai mari si, probabil, ca sunt profesionsiti, nu-i cunosc… Am auzit insa de niste salarii ametitoare: 80 – 100 de milioane…

VR: Interesant… Si cu echipa Nasul ce se intampla in acest moment?

RM: Oamenii au fost dati afara ca niste animale pentru singurul motiv – ceea ce cred eu – ca au lucrat pentru 10 TV. Iar Zoltan Teszari e un tip care, probabil, vrea sa se razbune pe cineva si atunci ii da afara pe oameni pe acest criteriu.

VR: Vrea sa se razbune, in primul rand, pe tine, probabil (cat si pe altcineva. Traian Basescu? – n.m.)… Inteleg ca ai fost la Budapesta. Ai reusit sa te vezi cu acest patron?

RM: Nu, nu e de gasit! Asta e tipicul lui… Ca sa ne convinga sa semnam contractul cu el suna in fiecare zi si vorbeam la telefon cate opt ore pe zi, eu si colegii mei. Ne iubea pe toti. Ne-a invitat la Budapesta, la Oradea, ne-am intalnit, a venit special la Bucuresti ca sa mai vorbeasca cu noi…  A fost la mine in casa, sa ma roage sa semnez, sa facem, sa dregem, cu promisiuni adevarate. Am construit un plan frumos, pe cinci ani de zile. Vorba-ceea: i-a facut mama de mancare, a mancat din aceeasi farfurie cu mine. Eram “ca fratii”, ca sa zic asa; mai ales ca ne stiam de 20 de ani! Marele Grup RCS – RDS a avut “boom”-ul din Brasov si din Oradea.

VR: Practic, s-a reusit o dislocare a ta si a emisiunii Nasul, si a echipei Nasul – care este una dintre cele mai bune de pe piata media -, de la B1, unde avea deja un public tinta format si o audienta ridicata…

RM: Au venit si colegi din alte televiziuni, care erau doritori sa inceapa un proiect nou, pe cinci ani, acestea erau promisiunile si contractele…

VR: Da, dar voiam sa dau putin timpul inapoi: v-au dislocat de la B1, unde aveati locul vostru, v-au adus la 10 Tv si acum, practic, din cate inteleg, vrei sa-ti deschizi un blog. Deci ai ajuns de la a fi in centrul atentiei opiniei publice la… un blog.

RM: Acum, tu stii, ca noi vorbeam de multe ori si ziceam ca toti ziaristii nealiniati, ca sa zic asa, cei care pur si simplu isi faceau meseria si isi spuneau parerea, au disparut si au ajuns pe internet! Tii minte, ca erai cu mine in emisiune, cand ma spuneam ca nici eu nu stiu cat o sa mai rezistam pentru ca stiam de toate presiunile – de fapt, nu presiunile, ci jocurile politice care se faceau, repet, transpartinice, inclusiv cu oameni de la Putere – pentru ca genul acesta de emisiuni sa nu mai existe, si sa avem emisiuni care sa se ocupe de Irinel Columbeanu… de subiecte marginale, ca sa nu se mai preocupe niste ziaristi adevarati de subiectele importante.

VR: Da, e vorba de ingroparea lor practic, odata cu ziaristii… Spuneai atunci – si am citat pe Roncea.ro – “stiu ca se sapa puternic, de ani de zile”… De asemenea, si in interviurile recente, vorbeai de anumite presiuni politice. Pe cine suspectezi, din ce zona vin aceste presiuni?

RM: Trupa asta care face presiuni este formata din oameni care vin din toate partidele. Mai ales de la Putere! Puterea nu a acceptat niciodata asemenea iesiri din front. Iar prin manipularea pe care o fac acesti indivizi prin postacii lor platiti – asta-i o metoda inventata de Hrebenciuc – nu fac decat sa lanseze tot felul de diversiuni pentru ca eu, cu actuala Putere, dupa cum stii, nu am nici un fel de legaturi incepand cu prima zi dupa cele trei luni (de respiro) de cand era Boc prim-ministru si l-am atacat pentru niste grave greseli iar “portocalii”, de atunci, nici n-au mai venit la Nasul. Asa, rar-rar. Insa primul ministru nu a mai fost la noi la emisiune de aproape doi ani. Dar manipularea, facuta tot de ei, este sa te lipeasca de tot felul de minciuni si eu stiu – si am spus-o de multe ori – ca stiu exact cine face presiuni si, intr-o buna zi, cand lucrurile se mai linistesc si avem timp sa ne scriem gandurile si memoriile, am sa spun cu nume, data si fapta. Repet, sunt din toate partidele. Mai ales de la Putere. Intotdeauna Puterea a avut o problema cu emisiunea Nasul. Ca era Nastase, ca era Taricieanu, ca e Boc.

VR: Mie mi se pare oarecum paradoxal ca sunt cativa ziaristi, fiecare cum a putut – care in presa, in media online, la televiziune – care l-au sustinut pe Basescu, si proiectul lui, in momente critice, de-a dreptul dramatice inclusiv pentru persoana, cetateanul Traian Basescu. Si, “intamplator”, toti acestia sunt rasi acum, sunt pe bara.

RM: Pai, trebuie sa fie si o pedeapsa, nu?, pentru “nealiniati”. Dar, eu am un principiu foarte simplu: in viata reusesti doar daca te bazezi pe propriile puteri si nu pe cineva din clasa politica, economica si asa mai departe. Asta-i viata!

VR: Absolut! Parerea mea este, insa, ca nu trebuie sa excludem implicarea serviciilor secrete. De ce? Pentru ca media este un instrument care actioneaza practic cu aceleasi mijloace ca si serviciile de informatii, doar ca informatiile merg in directii inverse, una catre public, in ce ne priveste si cealalta catre factorul de decizie. Dar, de multe ori, interesele noastre se suprapun. Si mai stim ca in media dintotdeauna au existat si membri ai serviciilor secrete, au existat antipatii, sau simpatii, iar uneori s-a depasit cadrul legal in sensul ca antipatiile sau simpatiile unui potentat al serviciilor au guvernat anumite actiuni injuste, de razbunare…

RM: Chestiunea e ca noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania.

VR: Exact!

RM: Aici ma depaseste meciul asta. E un meci pe care ar trebui sa il rezolve chiar serviciile secrete.

VR: Vrea sa spun ca patronul acesta – vrand-nevrand observam cu ochiul liber – este maghiar. Iar in Romania au loc niste “meciuri” la ora aceasta, intre fortele politice maghiare – si nu numai politice – si romani.

RM: La Teszari n-are legatura ca e maghiar ca nu e maghiar. Dar ceea ce isi permita sa faca Teszari la Bucuresti, si in Romania, nu isi permite sa faca la Budapesta, unde are cartierul general. Am vorbit acolo chiar cu un oficial din Guvern, din ministerul Muncii al lor, care mi-a spus ca asa ceva nu se poate intampla, nici in Ungaria, nici in orice alta tara europeana.

VR: Sa fie dati oameni afara peste noapte si nerespectarea contractului…

RM: Sa nu-ti respecti contractele!… Si eu pot sa-ti fac o dezvaluire. N-am spus-o pana acum numai pentru ca am incercat sa protejez toti oamenii care venisera pentru acest proiect, pentru mine, nu pentru Teszari si ei stiu foarte bine cum la fiecare luna puneam presiune pe cei de la RCS sa le faca contractele iar ei le mai prelungeau cu o luna. Si ai o raspundere morala fata de acesti oameni si mi se parea normal ca ei sa isi ia salariul acela – nu foarte mare – si-atunci am tacut mult timp. Dar acum pot sa spun, pentru ca nu mai am aceasta raspundere. Am fost cu totii pulverizati. Dezvaluirea este ca dl Teszari nu si-a respectat nici promisiunile si nici contractele inca din prima zi a lui decembrie 2010. Intr-un combinatie dintr-aceasta sunt lucruri pe care speri sa le rezolvi in timp… Dar, in curand, voi face niste dezvaluiri pentru ca omul este tepar. Este primul tepar pe care l-am intalnit in viata mea in zona de presa. Si este un tepar pe care il banuiesc ca face foarte multe jocuri politice legate de acesta gasca transpartinica, de multe ori de nevazut, in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele. Si eu stiu foarte bine cine sunt, cum sunt si ce fac! Astia sunt oamenii care detin puterea presei in Romania!

VR: Urmeaza sa faci o conferinta de presa pentru lamurirea intregii opinii publice?

RM: Voi tine conferinta de presa pe www.Nasul.tv. Altfel, e posibil sa fac o conferinta de presa iar ziaristii sa nu poata sa publice cu adevarat ce au de scris. Eu inteleg,.. Aici vorbim de niste forte destul de importante. Si-atunci am sa spun tot ce este de spus pe acest portal. Cine vrea sa afle si sa scrie si sa inteleaga, foarte bine!

VR: Si pe cand sa asteptam aceste dezvaluiri?

RM: Chiar de maine!

VR: Perfect! Le asteptam! Si asteptam si reluarea emisiunii Nasul pe o televiziune care sa va merite, pe tine si intreaga echipa.

RM: Poate da, poate nu. Nu depinde de mine. Insa noi avem o vorba: Mereu liber, Nasul merge mai departe!

In urma cu un an:

Vezi si:

Radu Moraru despre libertatea presei si soarta ziaristului roman: “Toate jegurile, toate lichelele si jafurile care iau bani multi, aia prospera, au tupeu! M-am intrebat de multi ani: oare eu cat voi mai rezista? Stiu ca se sapa puternic…” VIDEO

“Salvati Rosia Montana”, varianta Soros (Weber, Toma, Zabavica…): “Rosia Montana – Mai bine sa mancam noi o paine, decat ei!” – gold leaf, oil, plater on canvas, de Eugen Al Pann

Salvati Rosia Montana varianta Soros de Eugene al Pann

In grupul Facebook Servicii Secrete, artistul roman din California Eugene Al Pann a plasat o postare de-a dreptul originala. Una dintre lucrarile sale, intitulata:

“Rosia Montana – Mai bine sa mancam noi o paine, decat ei!” – gold leaf, oil, plater on canvas, 40 x 80 cm

Comentariul sau spune totul, sintetizat: “Rosia Montana – calcul Soros: V1: daca pun mana ungurii pe Ardeal, tot aurul merge la ei, V2: daca face scandal, cumpara actiuni in RMGC la pret mic! E bine pe ambele variante!”

Incitat de arta lui Eugen Al Pann, de fotografiile artistice ale salvatorilor in fundul gol de la Vama Veche si filmarile fascinante ale celor mai inteligenti fanfestisti de la Rosia Montana (vezi mai jos), voi mai posta azi o serie de imagini “fara cuvinte”, din seria: Salvati Rosia Montana de “salvatorii” ei!

Vezi si: FOTO: “Am salvat Vama Veche acum salvez si Rosia Montana!” Daca vreti sa fiti “idiotii folositori” ai lui Soros, mergeti ca figuranti ai lui Mircea Toma la FanFest 2011. “Megyek a Szena Feszt!”

VIDEO: Buba activistilor de la FanFest. Salvati Rosia Montana de “salvatorii” ei »

Spionul Rudas Erno a fost pentru Tariceanu ce e Tismaneanu pentru Basescu si Paszkany pentru Boc. Secretele Serviciilor Secrete: Toti spionii unguri ai premierilor romani (II)

Adrian Nastase PSD Alin Teodorescu GDS Soros KGB agent Ungaria Emil Boc Paszkany Calin Popescu Tariceanu Rudas Erno

Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete  - lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua. Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu si, incet-incet, ne apropiem si de Guvernul Boc. Pana acum, atat ultimul sef al Unitatii Speciale “anti-KGB” cat si generalul (r) Aurel Rogojan au reconfirmat datele noastre, cel din urma in cea mai recenta lucrare a sa  “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. In episodul trecut am devoalat asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu – primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta -, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Ca si prima parte din ancheta “Toti spionii maghiari ai premierilor romani”, episodul de mai jos este, de asemenea, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea si a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno – publicata aici - ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolele au supravietuit insa atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam asadar prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom publica si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV . De asemenea, in editia de azi scoatem la lumina o fotografie rara cu acest personaj altfel atat de infiltrat in spatiul public romanesc. In imaginea de la Ziaristi Online, surprinsa in 1995 la sediul UDMR, apar pe aceeasi canapea Laszlo Kovacs – in prezent comisar european din partea Ungariei, Rudas Erno – spion ungur -, Marko Bela, Francisc Barany, Laszlo Borbely si Gyula Vida, “fruntasi” UDMR. Ii dam cuvantul, din nou, lui Dan Badea, care afirma despre Rudas Erno ca “Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge”.

Trecutul spionului Rudas Ernö, partenerul “si” de afaceri al premierului Tăriceanu – via Ziaristi Online

Cititi si Laszlo Tokes: Fals si uz de fals la inscrierea “Partidului Popular Maghiar din Transilvania”, dupa modelul consacrat de Partidul Civic Maghiar »

 

Generalul Rogojan despre Romania orwelliana: “Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul public”. Tismaneanu, urmasul lui Brucan

Brucan Tismaneanu GDS PCR Komintern

A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate, cea mai recenta fiind  “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. Un om care nu ezită să arate cu degetul: “Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând”. Într-un incitant interviu realizat de Nicolae Balint, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național. Intertitlurile apartin redactiei.

(…)

KGB-istul Pacepa, aparat de Tismaneanu si Sorin Rosca Stanescu

Reporter: Vom trece acum într-un alt registru de întrebări. Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante aş spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – şi care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările fireşti pe care şi le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii şi dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat – stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că, altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry  L. Watts, specialist pe probleme româneşti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se ştia la Washington că este spion sovietic. Acelaşi Pacepa, arătat cu degetul de dv. şi de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roşca Stănescu şi…chiar de Vladimir Tismăneanu şi arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa…Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce priveşte – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi şi operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – şi iarăşi ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere şi nu după „reţete prestabilite” – faptul că, şi aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum şi preşedintelui Franţei, o intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun, aceşti intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi şi cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?

De la Orwell si Brucan la Romania de azi

Aurel Rogojan: Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale româneşti. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez “un clasic în viaţă” :”Nici nu mai ştim câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio şi televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporeşte şi analfabetismul, în condiţiile în care s-a diminuat unitatea familiei şi rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale şi identitiare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea  dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament şi limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative şi promovează modelele negative. (Exemple: “Dacă vrei să ajungi preşedinte, chiuleşte de la şcoala şi trişează la examene !” sau “Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, foloseşte violenţa de limbaj, urlă la interlocutor şi nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea “modele” de comportament receptate în primii ani de viaţa se întipăresc în subconştient şi devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf şi îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foştii propagandişti roşii. Ei nu ştiu să facă altceva, decat agitaţie şi propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comunişti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – şi alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.

Spionajul ungar în România: Tokes, un agent grabit

Integral la: Ziaristi Online

Sursa Foto: http://tismaneanu.blogspot.com/

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova