Posts Tagged ‘Sfintii Imparati Constantin si Elena’

La Multi Ani tuturor celor ce poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si Elena!

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).

Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: “instinctu divinitatis” = “prin inspiratie divina”, ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.

Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Imparateasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau.  A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”).

Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torta”, “faclie”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele (“lumina arzatoare a soarelui”).

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Adrian Cocosila/CrestinOrtodox.ro

Mlădiţele alese ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. De la Sfantul Voievod Constantin Brancoveanu la Costache Oprisan

de Gheorghe Constantin Nistoroiu

  • Cinstirea, recunoştinţa  şi dragostea Neamului preaales daco-român poartă măsura preaaleşilor săi fii, care s-au înălţat până la Dumnezeu prin iubire.
  • Frumuseţea Sfinţilor noştri a brodat în ceruri perfecţiunea, care ţese clipa veşniciei, ce se scutură atât de radios peste sufletele izbăvitoare, pământene.
  • Caut să înţeleg permanenta lor purtare de grijă şi mă minunez atunci când înconjurat de lumină, răsar în psalmul binecuvântării recules de imnul ce mă atinge.
  • Gândurile, ca nişte rândunele zglobii, încropesc cuibul cuvintelor multicolore, ca râurile inundate de soare, spre a rămâne însoriţi de mângâierea sfântă.
  • Mi-am înveşmântat sufletul în aura Sfinţilor mei şi toate culorile asfinţitului meu s-au topit în cuminecarea Cuvântului divin, care m-a înmugurit.
  • Deseori lumina Sfinţilor Împăraţi mă înfioară şi simt în inima mea cum încolţeşte chemarea, ca o curgere sublimă de ninsori, în fuioare de cânt.
  • În liniştea Sfinţilor dragi, se aude îngerul meu cum cântă şi noaptea cu giulgiul ei misterios, mă îmbracă în zorile de aur ale dimineţii.
  • Sufletu-mi adie mireasma cireşului amărui printre ramurile înverzite de dor şi toate păsările pădurii mă încântă cu viersul lor măiestrit şi seraphic.
  • Binecuvântare şi har sunt numele lor: Constantin şi Elena, luminându-ne ca o rugăciune în primăvara credinţei şi toată nădejdea flămândă însetează de ei, slăvindu-i!

†Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu

“Dacă mori întru Hristos, vei trăi!”

(Constantin Brâncoveanu)

(more…)

SF IMPARATI CONSTANTI si ELENA. Sfintii Martiri Constantin, Stefan, Radu si Matei si Ienache

Pomenirea Sfintilor, slavitilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu Apostolii, marilor imparati Constantin (+337) si Elena (+327). In aceasta zi, praznuirea vietii si patimirii sfintilor martiri Constantin Voda Brancoveanu si cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Eanachie Vacarescu.

Istoria romanilor este dominata, la sfarsitul veacului al XVII-lea si primele decenii ale celui urmator, de puternica personalilate a voievodului Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu. Indelungata sa domnie, inceputa la 29 octombrie 1688 si incheiata in mod tragic in anul 1714, in ziua de 15 august, corespunde unor importante prefaceri economice, sociale, politice si culturale. Timp de mai bine de 25 de ani, in conditiile accentuarii decaderii Imperiului Otoman si ale sangeroaselor razboaie care angajau marile puteri din vecinatatea hotarelor tarii, el a reusit sa se mentina in scaunul domnesc si sa transforme Tara Romaneasca intr-un important centru diplomatic european, ca si intr-unul de lupta impotriva jugului otoman.

Dupa cum a existat o epoca a lui Mircea cel Batran, a lui Stefan cel Mare, a lui Mihai Viteazul sau a lui Matei Basarab, prin amploarea faptelor lor politice sau militare, asa a existat si una a domniei lui Constantin Brancoveanu. Ea se deosebeste insa de celelalle epoci prin natura metodelor politice. Cu Constantin Brancoveanu se incheia ciclul voievozilor razboinici. El a adoptat politica negocierilor diplomatice si a stabilirii de relatii personale cu conducatorii importanti ai lumii de atunci.

Prin educatia si prin formatia lui politica, in care a continuat pe unchii sai, Serban Cantacuzino si stolnicul Constantin Cantacuzino, noul domnitor, el insusi “impodobit cu invatatura”, a trait din plin constiinta unitatii poporului roman, indivizibil in intreg spatiul Daciei de odinioara. El nu a deosebit pe romanii din Tara Romaneasca de cei din Moldova sau din Transilvania si a cautat, in limitele posibilitatilor, sa se ocupe de poporul roman in integritatea lui, cautand sa mentina autonomia Tarii Romanesti, sa apere nationalitatea romanilor din Transilvania si sa aiba relatii cat mai stranse cu domnitorii de la Iasi.

Noul domnitor era, cum il caracterizeaza cronicarul, “cu daruri vrednice impodobit”, a ingriji tara cu “adanca pricepere si inalta priveghere”, “cu blandete si rabdare”, izvorate din “intelepciunea si multa bunatate” pe care i-o daruise Dumnezeu.

Trupul lui Serban Cantacuzino zacea neingropat, cand boierii, cu mitropolitul Teodosie si cu Patriarhul Ecumenic, Dionisie al IV-lea Seroglanul (Muselinul), se adunasera la sfat “sa aleaga un nou domn”. “Si facura socoteala ca Constantin logofatul Brancoveanu este neam de al lui Matei-voda si are si alte bunatati, blandete si altele; sa-l ridice pre dansul domn, ca si om este in varsta, de va putea chivernisi domnia cum se cade, in vreme ce este tara ocolita de osti si de primejdii … Si alesera pe Constantin logofatul Brancoveanu sa le fie domn si sa ridicara cu totii din curtea domneasca si mersera la mitropolie, unde este obiceiul a sa pune domnu si indata ce au sosit acolo au strans ostile si au trimis un boiariu de au chemat pe Constantin logofatul Brancoveanu de la curte, ca ramasera acolo. Si poruncind sa aduca comisai al doilea cal domnesc. Si indata ce sosi acolo zisera cu totii: – “Logofete, noi cu totii pohtim sa ne fii domn”.

El zise: “- Dar ce as vrea eu cu domniia de vreme ce ca domn sunt la casa mea; nu-mi trebuieste sa fiu”. Iar ei zisera: “Ne rugam, nu lasa tara sa intre alti oameni sau rai, sau nebuni sa o strice, ci fii!”

“Si-l luara de maini si-l impingeu de spate. Si acolea fiind si un capegiu imparatesc pentru trebi imparatesti, il dusease si pa el la mitropolie si dusera caftan la capegi-basa al Imparatului, de l-au imbracat cu caftan, si intrara in biserica, de i-au citit moliftele de domnie, si au mers de i-au sarutat toti mana”.

Cum spune cronica, Constantin Bracoveanu era, dupa tata, boier din neamul lui Matei Basarab, din satul Brancoveni, fostul judet Romanati. Bunicul sau, Preda vornicul, fiul lui David din Brancoveni, fusese casatorit cu nepoata de sora a lui Matei Basarab, “de unde ratiunea pentru care Constantin Brancoveanu se considera coborator din Basarabi”. Fiul lui Preda Vornicul este Papa postelnicul, tatal domnitorului, care se casatorise cu Stanca, una din fiicele postelnicului Constantin Cantacuzino, ginerele lui Radu Serban, inrudit cu Mihai Viteazul, si care au avut sase feciori, toti mari dregatori, unul dintre ei, Serban, ajuns domn, altul stolnicul Constantin, cel mai invatat boier al vremii sale.

Prin pozitia pe care o avea in stat, prin averea pe care o stapanea, prin insusirile sale intelectuale si morale s-a impus in fata tuturor, “mai ales ca nu avea dusmani si era privit cu simpatie de majoritatea reprezentantilor clasei dominante”. El n-a urmarit domnia si n-a dorit “jugul acesta asupra domniei mele”. A acceptat-o insa la rugamintea si la cererea sfatului de obste al tarii: “Ne rugam nu lasa tara sa intre alti oameni, sau rai, sau nebuni sa o strice, ci fii!”. Si Constantin Bracoveanu s-a dovedit cu adevarat domn crestin al Tarii Romanesti, un sfert de secol, ridicand numele ei in vesnicia istoriei.

Profitind de linistea de la hotare, noul ales va pune temelia manastirii Hurezi.

Cu toate greutatile intampinate si carora a trebuit sa le faca fata cu tact, cu perspicacitate, cu rabdare si cu intelpciune, Constantin Brancoveanu a ctitorit epoca cea mai stralucita a culturii noastre vechi romanesti. Dar mai presus de toate, el si-a incununat fruntea, a lui si a celor patru feciori si a lui Ianache Vacarescu, primul sau sfetnic si dregator, unchiul sotiei sale, cu nimbul sfant al muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care nu a parasit-o nici in fata calaului.

Dupa cum il caracterizeaza N. Iorga, Constantin Brancoveanu “a stiut, in curs de un sfert de veac, sa serveasca pe turci, de nevoie, fara sa paraseasca nici un drept al tarii sale; a stiut sa inlature stapanirea neconditionata a crestinilor, austrieci, poloni, rusi, asupra pamantului romanesc; a stiut sa lege de muntenii sai, prin legaturi culturale si politice, Moldova; a stiut, chiar dupa ce legaturile politice cu Ardealul au fost rupte, sa pastreze inca pe acelea ale culturii cu acest pamant. Si, in acelasi timp, prin acea larga opera de cultura rasariteana, de cultura in toate limbile Rasaritului, prin gazduirea fruntasilor bisericesti ai Orientului, patriarhi, mitropoliti, dascali, prin operele lui de ctitorie la toate “locurile sfinte”, el a stiut, fata de regiunile siriene, arabe, caucasiene supuse ori vasale turcilor, ca si fata de grecitatea europeana, sa inlocuiasca pe imparatii bizantini de odinioara, ca urmas legitim al carora era privit. Domn autonom in tara lui, inconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, in intreaga lume a Orientului, aceasta a fost situatia lui Constantin Voda Brancoveanu”.

Drumul de marire al voievodului a urcat sfarsitul domniei lui in calvarul Golgotei, unde a baut din paharul de otet si fiere al patimirilor… Tradarea isi facuse loc in sufletele Cantacuzinilor, rudele voievodului, porecliti si Seitanestii, inca din 1707.

Voievodul era strain de urzelile complotului Cantacuzinilor si-si vedea de treburile domniei. Fiind convins ca pozitia sa era consolidata. “El avea, cum scrie Del Chiaro, o fire atat de blanda incat nu credea niciodala ca ar fi tradat”. In primavara anului 1714, situatia voievodului s-a inrautatit cand a venit ca vizir Gin Ali Pasa, un nebun, cum il caracterizeaza N. Iorga, care credea ca putea reface prestigiul imperiului prin varsare de sange. Un doctor grec, Anton Corai, care fusese unul din medicii domnitorului la Bucuresti, afland intamplator de planul vizirului de a-l prinde si a-l ucide pe Brancoveanu si familia lui, i-a scris imediat in taina, dar aceasta n-a voit sa-i dea crezare, fiind convins ca loialitatea sa fata de Poarta nu-i putea fi pusa la indoiala.

“Iar turcii, spune Cronica anonima, cu sfaturile Saitanestilor, atuncea au gasit vreme, cand era domnul in Bucuresti, si fara nici o grija si au trimis cu taina mare pe imbrohorul cel mare al imparatului si pe Mustafa aga capigi-basa ca sa-l prinza si sa-l duca cu toata casa lui si cu toti ginerii la Tarigrad”. In ziua de 24 martie 1714 intr-o marti din Saptamana Patimilor, a sosit la Bucuresti capugiul Mustafa Aga, insotit de 12 ciohodari inarmati cu iatagane si pistoale. Capugiul, care era o cunostinta veche a voievodului, anuntase ca era numai in trecere prin Bucuresti spre Hotin, spre a nu da de banuit planul sau. A doua zi, el s-a prezentat la Curte, pentru a fi primit de domn, care l-a intampinat ceremonios inconjurat de marii boieri, in sala divanului, adresandu-i vorbe prietenoase, in limba turca. Ca raspuns, Mustafa Aga a scos naframa de matase si a pus-o pe umarul domnului, spunandu-i ca, fiindu-i vechi prieten, regreta ca tocmai el a primit porunca imparateasca de a-l declara mazilit si a-l duce, cu toata casa, cu fiii si gineri, la Constantinopol. A urmat citirea firmanului, declarandu-l hain, cu porunca adresata boierilor sa ia pe Constantin Brancoveanu, pe fiii si pe ginerii lui in paza lor, pana cand vor fi preluati de imbrihorul cel mare, care astepta la Giurgiu cu 400 de ieniceri, iar in caz de nesupunere tara va fi trecuta prin foc si sabie de 12 000 de turci care asteapta la hotarele ei. In atmosferea de groaza, nimeni nu s-a opus, nimeni n-a schitat un gest de aparare. Trimisii turci si complicii lor, Cantacuzinii, raspandira zvonul in oras ca, in caz de rascoala, Bucurestii vor fi parjoliti de catre turcii care se apropiau din capitala. S-au luat masuri pentru izolarea intregii familii domnesti de boieri si de slujitorii curtii. Camarile domnesti au fost scotocite si jefuite, fiind confiscate toate bunurile lui Brancoveanu si ale familiei sale.

In ziua urmatoare, joia Patimilor, a sosit si imbrihorul cel mare, cu vreo 300 de oameni, pe care boierii trebuira sa-l primesca sarbatoreste, la Vacaresti. Adus la curte, el a spus ca porunca imparateasca este sa se aleaga un nou domn, pe care il vor voi ei, dar boierii au staruit ca il vor domn tot pe Constantin Brancoveanu. Suparat, imbrihorul i-a amenintat si l-a numit in fala tuturor domn pe vel-logofatul Stefan Cantacuzino, fiul Stolnicului.

Brancovenii au fost deposedati de toate bunurile lor, fiind jefuite si palatele de la Mogosoaia, de la Potlogi, de la Obilesti si casele din Scheii Brasovului, iar averile confiscate, incarcate in 40 de care.

Actul funest al tradarii se incheiase. Inainte de despartire, Del Chiaro informeaza ca batranul mazilit a tinut sa-i spuna varului sau, noul domn, si celor din preajma sa: “Daca aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru pacatele mele, faca-se voia Lui! Daca sunt insa fructul rautatii omenesti, pentru pieirea mea, Dumnezeu sa ierte pe dusmanii mei, dar pazeasca-se de mana teribila si razbunatoare a judecatii divine!”

A inceput apoi urcusul Calvarului. Ostasi otomani calari inconjurau convoiul. Dupa careta in care erau fostul domnitor cu doamna lui, urmau caretele cu cei patru copii, cu toti ginerii, cu nora cea mai mare si nepotelul Constanlin si cu vistiernicul Ianache Vacarescu. Se insirau apoi carele cu averile celor maziliti. Prin fata batranelor case brancovenesti, pe tot lungul podului lui Serban Voda, sute, mii de bucuresteni priveau tacuti, inmarmuriti, cu ochii in lacrimi, trecerea inceata a convoiului. Ei isi plangeau domnul, si neputinta lor de a-l apara s-a exprimat in cantece si balade. In cuvintele cronicarului, tragedia durerii este sapata ca in piatra: “… iar pe Constantin voda cu toata casa lui si cu ginerii lui, a doua zi, in vinerea Pastilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie imparateasca si l-au dus la Tarigrad si l-au bagat in Edicula, unde au fost un loc mai de urgie, si toata avutia ce au avut acolo langa dansul o au luat turcii …”. Ajunsi la Constantinopol, dupa un drum de trei saptammi de calvar, Bracoveanu si ai lui au fost jefuiti de tot ce aveau asupra lor si aruncati in intunecatele subterane de la Fometta, din Cele sapte turnuri (Edicule) si in “Groapa sangelui”, de la 15 mai 1714, Brancoveanu si fiul sau mai mare, ca sa marturiseasca toate averile.

“Din aprilie si pana spre sfarsitul lunii iulie, osanditii au fost supusi la cele mai cumplite chinuri. La capatul suferintelor, nu le mai ramasesera Brancovenilor decat sufletele din ei. Au cautat calaii sa le smulga si sufletele, dar de data aceasta au ramas neputinciosi. Istoricul francez M. Mignot afirma ca muftiul le obtinuse gratierea cu conditia ca batranul voievod sa treaca la mahomedanism. Voievodul ca si fiii lui “au ramas insa constanti in credinta lor si aparura la locul supliciului cu o nobila tarie”.

Condamnati la moarte, la 15 august 1714, zi aleasa anume ca sa le mareasca si mai mult durerea, praznic imparatesc pentru crestini, cand el implinea 60 de ani si era onomastica doamnei sale, Marica, Brancoveanu a fost scos din temnita cu toti fiii, ginerii, nepotelul Constantin si cu sfetnicul de incredere, batranul vel vistier Ianache Vacarescu. Istoviti de cumplitele suferinte, desculti, numai in camasi, cu capetele descoperite, au fost purtati in lanturi, ca facatorii de rele, pe ulitele Constantinopolului spre locul de executie Ialy-Kiosc, din apropierea marelui serai. Convoiul il deschidea cel mai mic dintre copii, Matei, in varsta de 11 – 12 ani si il incheia batranul voievod. Scena s-a defasurat pe malul Bosforului “cu un ceas inainte de amiaza”. De fata erau, pe langa siruriie de ieniceri si multimea de popor ingrozita, si sultanul Ahmed al III-lea, crudul sau vizir Gin Ali, si ambasadorii marilor puteri europene, Franta, Anglia, Rusia, Imperiul Habsburgic, invitati speciali la macabrul spectacol. Impresionati de cruzimea asasiniior, ei dovedeau in realitate o Europa neunita si nesolidara in fata barbariei si a tiraniei paganilor. Cumplita drama, spun unii martori oculari, n-a durat un sfert de ceas. Calaul i-a pus in genunchi pe toti sase, la o oarecare distanta unul de altul. Li s-au scos bonelele si li s-a ingaduit sa-si faca o mica rugaciune, inainte de executie. Del Chiaro, secretarul florentin, pastreaza urmatoarele cuvinte de imbarbatare ale lui Brancoveanu: “Fiii mei, fiti curajosi, am pierdut tot ce am avut in aceasta lume, cel putin sa salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sangele nostru”.

In Cronica Balacenilor, care nu erau prieteni Brancovenilor, imbarbatarea este mai ampla: “Fiii mei, fiii mei! Iata, toale avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca sufletele! Stati tari, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama la moarte. Priviti la Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati din credinta pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta! Aduceti-va aminte de SfantuI Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos; ca nu sunt vrednice muncile si nevoile acestea de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre”.

Sub lovitura de palos a gidelui cazu mai intai capul vistiernicului Ianache Vacarescu, apoi al fiului mai mare, urmara al lui Stefan si al lui Radu. Cand calaul a ridicat palosul sa taie capul copilului Mateias, acesta “in grozavia spaimei se ruga sultanului sa-l ierte, fagaduind ca se va face musulman”. Din ce resorturi sufletesti, din ce adancuri de constiinta, din ce tainica rezistenta morala a mai putut sa infrunte imparatia si pe calaii ei, dupa atatea luni de torturi, nu se poate sti. Dar gandul ca sufletul omenesc dainuieste in vesnicie poate explica taria batranului tata, care isi imbarbata astfel pe ultimul copil: “Din sangele nostru n-a mai fosi nimeni care sa-si piarda credinta. Daca este cu putinta, mai bine sa mori de o mie de ori, decat sa-ti renegi credinta stramoseasca pentru a trai cativa ani mai mult pe pamant”.

Copilul, ca renascut, isi puse linistit gatul pe taietor si-i zise calaului: “Vreau sa mor crestin: loveste!” si acesta ii “zbura capul”.

La capatul unei “zguduitoare tragedii ce n-are pereche nici in analele sangeroase constantinopolitane ale sultanilor de odinioara, numai atunci s-a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul lui Constantin Brancoveanu nu s-a putut deslipi de trup la lovirea nedibace, poate miloasa a calaului, si, gramada, trupul batranului parinte a cazut in tarana udata de sangele tuturor copiilor sai”.

Dupa cumplitul sfarsit, cele sase trupuri martirizate, in care incetasera acum suferintele, au fost tarate pe uliti si apoi aruncate in apele Bosforului, iar capetele purtate in prajini pe ulitele constantinopolitane, au fost infipte la prima poarta a seraiului, unde au stat trei zile, iar spre seara au fost si ele aruncate in mare. Pe ascuns, poate la indemnul Patriarhiei Ecumenice, crestinii milostivi au cules din valuri, cat vor mai fi putut gasi, “sarmanele ramasite ale mucenicilor” si le-au dus in taina si le-au ingropat, nu departe de Constantinopol, in insula Halchi, in biserica manastirii Maicii Domnului, zidita de imparatul Ion Paleologul al II-lea, ajutata inainte cu multe daruri de domnitorul martir.

Dupa uciderea lui Brancoveanu si a copiilor sai, doamna Marica, spune Del Chiaro, se gasea inchisa cu nepotelul, scapat ca prin minune de la moarte, cu nora si cu ginerii ei la Fornetta. Cativa binevoitori ai familiei s-au straduit sa le obtina eliberarea. Plata pentru rascumparare a fost fixata la 50 000 de galbeni si banii au fost imprumutati “cu dobanda uriasa de 30% si i s-au platit mareului vizir”. Dar, “neimpacatii lor dusmani din Tara Romaneasca, nascocind mii de minciuni si de pari inchipuite, au dat aceluiasi vizir 40 000 de galbeni pentru ca sa zadarniceasca actul de harazire a libertatii cumparata cu bani, astfel ca au fost trimisi pe neasteptate in surghiun intr-un loc numit Kulahia, unde au stat vreo trei ani, de unde au fost apoi eliberati si trimisi din nou in Tara Romaneasca.

Osemintele lui Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara in taina de doamna Marica abia in 1720, in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat si inmormantate in biserica Sfantul Gheorghe Nou. Deasupra mormantului, prin grija doamnei Marica, aceasta Hecuba a romanilor, cum a fost numita, s-a asezat o lespede de marmura alba, cu chenar floral, specific brancovenesc, fara nici o inscriptie. Spre capul campului lespedei, marginita de chenar, este sapata stema Tarii Romanesti, in centrul careia usor se poate distinge vulturul cu cruce in cioc, un indiciu ca acesta este mormantul domnesc si aici isi doarme somnul de veci Constantin Brancoveanu. In mod discret, evlavioasa doamna, pentru cinstirea memoriei sotului ei, a suspendat de un suport, deasupra criptei, o candela de argint cu o frumoasa lucratura cizelata lot in stil brancovenesc, cu inscriptia in litere marunte chirilice: “Aceasta candela, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghie cel Nou, lumineaza unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Constantin Brancoveanu Basarab Voievod si iaste facuta de Doamna Marii Sale Mariia, carea si maria sa nadajduieste in Domnul iarasi aici sa i se odihneasca oasele. Iulie, in 12 zile, leat 7228 (+1720)”

Textul inscriptiei candelei nu mentioneaza si prezenta ramasitelor pamantesti ale copiilor ucisi odata cu tatal lor. Este o indicatie ca osemintele lor, ca si ale lui Ianache Vacarescu, nu vor fi putut fi aduse in tara.

Lumina candelei mormantului a acoperit taina inscritiei timp de doua veacuri, fiind descoperita abia in iulie 1914. Cu prilejul comemorarii a doua sute de ani de la moartea martirica a voievodului Constantin Brancoveanu, la 15 august 1914, mitropolitul primat al Romaniei de atunci, Dr. Konon Aramescu Donici, a savarsit parastasul la mormantul voievodului, pentru prima data, in mod oficial.

Pentru confirmarea inscripliei candelei au fost intreprinse sapaturi arheologice in mormantul cu lespedea de marmura fara inscriptie, in zilele de 9 – 16 decembrie 1932. Osemintele au fost asezate intr-un sicriu ornat cu podoabe in stil brancovenesc, al carui lemn a fost luat dintr-un stejar din gradina palatului de la Mogosoaia. Sicriul acesta a fost pastrat timp de un an si jumatate in altarul bisericii Sfantul Gheorghe Nou, fapt care constituie consfintirea lor ca sfinte moaste de martir crestin.

La initiativa fostului patriarh Miron Cristea, in 1934, cu prilejul praznicului Sfintilor Imparati Constantin si Elena, hramul catedralei patriarhale din Bucuresti, “Biserica a crezut a fi o crestineasca datorie sa reaseze la locul de odihna scumpele oseminte in cadrul unei slujbe si procesiuni festive, ca toti credinciosii sa aiba putinta a li da cuvenita cinste”. Astfel, in seara zilei de 20 mai, sicriul cu osemintele lui Constantin Brancoveanu a fost luat din biserica Sfantului Gheorghe Nou, adus si asezat in paraclisul patriarhal, unde s-a savarsit slujba vecerniei cu priveghere de toata noaptea. A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, in catedrala patriarhei, unde a fost de fata conducatorul statului roman de atunci, cu membrii familiei sale, cu tot sfatul tarii, cu inalti ierarhi, clerici, monahi si multime de credinciosi, s-a oficiat solemn parastasul pentru slavitul voievod si neamul sau cel adormnit. La sfarsitul slujbei, Patriarhul Miron Cristea a vorbit despre insemnatatea momentului comemorat. Dupa aceea s-a format o impresionanta procesiune, cu onoruri militare, ca odinioara in vremea lui Constantin Brancoveanu la sfintirea ctitoriei sale, Sfantul Gheoghe Nou, si ca in vremea Bizantului de altadata. Procesiunea, in mijlocul careia se afla sicriul cu osemintele domnitorului, purtat pe umeri de clerici, a strabatut in sunetele clopotelor bisericilor mai mulle strazi din cenlrul capitalei si a facut doua opriri cu ecteniile pentru morti la biserica Domnita Balasa si la Universitate, in fata statuii lui Mihai Viteazul, locul fostei manastiri Sfantul Sava, care a adapostit Academia brancoveneasca.

In pacea sfanta, Constantin Brancoveanu si-a regasit odihna trupului sau mult patimitor, in cinstirea de marire a intregii suflari romanesti, ca unul care “ca mucenicii cei vechi s-au sfarsit”.

Anul acesta, la 15 August, se împlinesc 295 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai.

Doua milioane de romani la moastele Sfântului Apostol Pavel, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou si ale Sfintilor Împarati Constantin si Elena

Impresionana manifestare de credinta a romanilor la manifestarile de praznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor si a pelerinajului la moastele sale, ale Sfântului Apostol Pavel si ale Sfintilor Împarati Constantin si Elena. Pelerinajul a fost prelungit si continua si astazi, dupa sapte zile si sapte nopti. Conform estimarilor unui ierarh responsabil de manifestari, aflat azi dimineata la Sfintele Moaste, si consultarilor cu jandarmii de la Palatul Patriarhal, de-a lungul intregii saptamani de sarbatorire s-au peregrinat la moastele sfintilor aproximativ doua milioane de credinciosi, veniti din intreaga tara. La ora 6.30 pelerinii romani erau inca prezenti in numar mare la Patriarhie pentru a cinsti Sfintele Moaste. Credinta romanilor de toate varstele nu mai are nevoie de nici un comentariu. Aviz anti-crestinilor si anti-romanilor din “societatea civila”!


Credinta fast-food? Nu!, ziaristi SF: Cristian Tudor Popescu, chelia-minune a CRP care a declarat ca mai curand crede in extraterestri decat in Iisus

Un titlu ‘jmecher’ a facut voga ieri (apropo: se pare ca smecher vine de la idisul ‘schmuck’): “Românii s-au călcat în picioare la credinţă fast-food”. Izvorat din creierul celui mai mare si mai tare jurnalist din parcare – din parcarea de pe Casa Scanteii, evident – titlul si-a propus sa sintetizeze un articol prin care bietii credinciosi care stau de trei-patru ba chiar cinci nopti in jurul Patriarhiei, la o coada ce depaseste un kilometru, doar pentru a atinge moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena si ale Cuviosului Apostol Pavel, erau ridiculizati la sange.
Cum altfel?! Comanda a fost dat de CTP, acest monstru de mediocritate si micime sufleteasca, incrancenatul celui care plateste mai gros, inchinatorul la orice stea numai sa vina aprobarea pe conducta de la Rasarit, mafalda masculina, atoatestiutorul pamantului care habar n-avea ca colegutul lui de birou a fost turnator BTT la DSS si e multi-milionar in afaceri grele cu securisti pretutindenari, purtatorul de ceas de plastic cu sute de mii de euro in conturi care-si schimba Dacia de propaganda cand ajunge dupa colt, tenismanul-pudel preferat al cui e mai smecher la putere, aprigul moralist de la Cap si Pajura care zicea mai ieri, citez: “nu voi mai avea vreo relatie contractuala cu Realitatea TV cat timp Sorin Ovidiu Vintu va fi patronul postului” – Ha, ha, ha! – nota mea, a lui Vantu: “Mare om, mare caracter” -, otrava publica fesenisto-comunisto-miniereasca a anilor ’90, un suflet fara forma, un creier fara fond, o rasnita ruginita, mizera si nociva a oricarui proiect romanesc, o cartita slinoasa a “carpei kaghebiste”, curva cea mai plina de bube a presei romanesti. Asta e CTP, pe scurt, ca n-am timp.
Sigur, subiectul pelerinajului e “de atmosfera”. Poate crea imagini si comentarii “soc”. Dupa nopti nedormite oricine se va imbulzi poate sa ajunga mai repede la nazuinta sa. Diferenta dintre acesti pelerini si CTP este ca bietii oameni se inchina sfintelor moaste iar capu’ la pajura se inghesuie la casieria mogului sa-i linga Banul pe care-l scuipa pana mai ieri.
Da, romanii sunt evlaviosi! Da, romanii cred in Dumnezeu! Nu-ti place? Suie-te pe steaua din varful Casei Scanteii, poate vine un omulet rosu (cu doua coarne) si te ia!

Vezi aici miile de pelerini care au stat si noaptea trecuta de veghe pentru neamul lor


Sursa: http://www.youtube.com/user/ElianaCorina

Cum au fost furate Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov
Cand bulgarii ies la furat de moaste

Data de 17 februarie 1918 reprezinta o zi neagra in multincercata istorie a Bisericii Ortodoxe Romane. In jurul orei 2 noaptea, Catedrala Sfintei Mitropolii a fost jefuita de un grup format din 20 de soldati. Dupa ce sergentul de serviciu a fost inlaturat din curte si tinut la o parte, militarii, folosindu-se de niste rangi, au fortat ambele usi ale Catedralei, au spart geamurile de la intrare si, navalind spre altar, au ridicat sicriul cu Sfintele Moaste ale Cuviosului Dimitrie Basarabov, impreuna cu toate odoarele ce se aflau atunci intr-insul. Banda a operat aproape doua ore, dupa care a transportat bunurile furate intr-un automobil pregatit special, aflat pe o strada laterala. Avea sa fie cel mai odios fapt pe care niste oameni aflati sub arme l-au putut comite cu premeditare. O incercare de a lovi in institutia bisericeasca de la noi, dar si in credinta si nazuintele poporului roman.
Chiar de la inceput, anchetatorii cazului au presupus ca jefuitorii erau soldati bulgari, ipoteza ce avea sa fie confirmata abia dupa prinderea lor. Evenimentul a fost extrem de grav, mai ales ca Sfantul Dimitrie era insusi patronul Bucurestilor. Intr-o scrisoare adresata de Mitropolitul Conon Maresalului Mackensen se spune: “Excelenta Voastra, cu mare durere sufleteasca, aducandu-le aceasta la Inalta-Va cunostinta si in credinta ca Biserica si Religiunea Ortodoxa sunt protejate prin toate tratatele de la Haga etc., cunoscand Inaltele sentimente ale Majestatii Sale Imparatul Germaniei, Noi Va rugam staruitor ca sa binevoiti a ordona sa se ia cele mai urgente masuri si sa se opreasca pe drum calatoria Sfintelor Moaste, oriunde vor fi, urmarindu-se toti ostasii vinovati, binevoind a dispune inapoierea Sicriului Sfintelor Moaste si tot avutul lor, ca sa stea nestramutate in Catedrala Sfintei Mitropolii a Tarii, Sf. Dimitrie fiind insusi Patronul Capitalei Bucuresti”. Documentul a fost transmis prin Posta militara germana, la 19 februarie 1918. Scrisoarea s-a aflat in corespondenta generalului bavarez Zach (comandantul judetului Vlasca) catre prefectul judetului cu acelasi nume.
Intoarcerea Sfintelor Moaste
Continuarea la
http://www.crestinortodox.ro/Sfantul-Dimitrie/Cum_au_fost_furate_Moastele_Sfantului_Dimitrie_Basarabov-461-536.html
Vezi si
Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul BucurestilorPredica la Sfantul Dimitrie cel NouParaclisul Sfantului Dimitrie cel NouDonatorul si mesterul raclei Sfantului Dimitrie cel Nou Cum au fost furate Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov
Lumea celor mici:
Povesti si poezii pentru copiiPlanse de coloratProverbe si zicatoriGhicitori

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei invinge). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.

Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena la Bucuresti

Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena si cele ale Marelui Mucenic Dimitrie cel Nou au fost aduse ieri, 20 mai, de la Biserica Sfantul Spiridon Nou. Cele doua racle sunt asezate intr-un loc special amenajat pe Dealul Patriarhiei, spre a fi venerate de catre credinciosi. Moastele vor ramane in acest loc pana la ora 17.30, cand vor fi duse din nou in Biserica Sfantul Spiridon Nou, unde vor sta pana la terminarea lucrarilor de restaurare a Catedralei Patriarhale.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”). Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torta”, “faclie”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele (“lumina arzatoare a soarelui”).
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

integral la Crestin Ortodox.
Sursa: http://www.ziare.com/

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova