Posts Tagged ‘statuile de la Universitate’

Ziaristi Online: Cine l-a tăiat cu pixul pe Mihai Viteazu?

de Mihai Tociu

Domnul Mihai Viteazu, cel domiciliat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a fost până acum un an pe lista celor care primeau onoruri şi jerbe de 1 Decembrie.

Chiar dacă cele câteva minute de onoruri care îi erau adresate nu erau foarte mediatizate, datorită paradei de la Arcul de Triumf, jerbele care rămâneau în juru-i activau memoria şi imaginaţia trecătorilor multe săptămâni după eveniment. Timpul îngălbenea coroanele, dar pe tricolorul lor se putea citi în continuare: Preşedintia, Primul Ministru, Senat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, Prefectul, Primăria Capitalei etc. şi astfel te simţeai şi tu, om obişnuit, puţin părtaş la sobrietatea trecutului eveniment.

Ca de obicei, şi anul acesta toţi cei care au ţinut discursuri de 1 Decembrie au vorbit despre Unire. Însă, cel care a creat acest ideal, adică cel care le-a oferit lor acest subiect de discuţie, Mihai Vitezu însuşi, a aşteptat în zadar ca cineva să-l bage în seamă şi să-i aducă o floare.

Proaspăt mutat din Piaţa Universităţii în mijlocul câmpului din Parcul Izvor, a ascultat cuminte discursurile înălţătoare care făceau referire la el de la radioul paznicului alături de care îşi numără zilele. S-a simţit ca o mamă aruncată într-un azil de bătrâni, care citeşte în ziar o odă pe care i-o închină fiul său cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ba nu! S-a găsit totuşi cineva, un oarecare, care a agăţat cu sârmă o coroană mică de soclul său, pe care a scris pompos: Fundaţia Academia Daco-Română- Partidul României Europene. Ce-a fost şi ce-a ajuns Mihai Viteazu!

Am aflat acest fapt a doua zi după 1 Decembrie, trecând întâmplător prin parc, şi nu mi-a venit să cred că o asemena onoare poate fi căpătată atât de uşor. Am profitat imediat de ocazie şi, în mai puţin de o oră, suiam pe soclul eroului propria jerbă cu următorul text pe tricolor: “Rex Thraciae et Daciae partius”- Asociaţiile “Toleranţă Zero” şi “Civic Media”. Adică “Regele teritoriilor Traciei şi Daciei”- aşa cum l-au numit contemporanii săi. Dacă-i bal, bal să fie!

Nici nu vă puteţi închipui cât de greu este ca cineva care doreşte să depună o coroană de 1 Decembrie să-i convingă pe responsabilii cu protocolul să modifice lista cu instituţiile sau locurile de desfăşurare, osificată prin rutina ultimilor 20 de ani. An de an sunt aceiaşi, care depun coroane în exact aceleaşi locuri şi în aceeaşi ordine, şi foarte-foarte greu îşi asumă cineva riscul vreunei schimbări. Şi nu că ar fi ceva rău în asta…

Totuşi, anul acesta s-a produs o “minune”: cineva a avut curajul să taie cu pixul statuia lui Mihai Viteazu din Bucureşti de pe lista monumentelor unde se depun coroane.

Este adevărat că statuia nu mai este la Universitate, ci în Parcul Izvor, pentru doi ani, cât timp se construieşte o parcare subterană în Piaţa Universităţii, dar asta să însemne oare că a fost schimbată şi importanţa sa? Daca da, de ce nu am fost anunţaţi şi noi, cetăţenii, că statuia a fost retrogradată pe durata perioadei de recluziune, de la principalul simbol al Unirii la o statuie lipsită de orice conotaţie?

Continuarea la Ziaristi Online

Nota Roncea.ro: Nici macar Academia Nationala de Informatii “MIhai Viteazul” nu a avut timp de o coroana? Atunci de ce mai poarta numele intregitorului?

Vezi si: Mihai Tociu a spalat onoarea reprezentantilor Romaniei la picioarele lui Mihai Viteazu, de Marea Unire. Nici o coroana oficiala de 1 Decembrie pentru primul intregitor al Romaniei. Iata de ce a fost mutat. FOTO

„Scheleţii din dulap” şi scheletele de la Universitate

Paleologu bătrânul, nu aschimodia ajunsă ministru, spunea că doar proştii îşi închipuie că Evul Mediu a fost o perioadă întunecată. În „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, C. Gane povesteşte ce grădini făcuse Brâncoveanu în zona unde Oprescu sapă o parcare şi dă de necropolele metropolei al cărei trecut nu-l cunoaşte. E interesant că istoricii şi arheologii se pronunţă abia acum. Asta înseamnă că s-au dus la facultate degeaba, că nu-i nicio diferenţă de cultură între ei şi colivăresele care se înghesuie la pomeni când se spală oasele morţilor dezgropaţi după 7 ani. Pentru că Oprescu şi-a trădat meseria de chirurg, vocaţia părăsită îi blestemă destinul. Întâi a măcelărit limba română, vorbind despre „scheleţii din dulap”. Uite că acum găseşte schelete la Universitate. După întâmplarea asta, se nasc mii de întrebări, dar eu adresez doar trei. 1. Dacă tot se va amâna construcţia parcării, n-ar fi normal să fie goniţi din Centrul Capitalei şi hingherii de autoturisme, nemernicii ăia care ne saltă — ca să nu exagerez zicând „ne profanează” — maşinile? 2. Mai durează mult până vor apărea jigodiile care vor pretinde că sunt rude cu scheletele şi vor revendica podoabele răposaţilor? 3. La asta renunţ, că era legată de minerii aduşi în Piaţa Universităţii de Iliescu Ion şi ar fi urmat o asociere nepotrivită.
Razvan Ioan Boanchis / National

Vezi si Mihai Tociu a spalat onoarea reprezentantilor Romaniei la picioarele lui Mihai Viteazu, de Marea Unire. Nici o coroana oficiala de 1 Decembrie pentru primul intregitor al Romaniei. Iata de ce a fost mutat. FOTO

Mortii nostri nu-l lasa pe Oprescu sa faca parcare in Piata Universitatii. Profesorul Dinu C Giurescu despre Dictatura banului si distrugerea statala a culturii si educatiei nationale: “Si cu spatele la zid trebuie sa te bati pentru valorile nationale”. FOTO/VIDEO/AUDIO

Mihai Tociu a spalat onoarea reprezentantilor Romaniei la picioarele lui Mihai Viteazu, de Marea Unire. Nici o coroana oficiala de 1 Decembrie pentru primul intregitor al Romaniei. Iata de ce a fost mutat. FOTO

Concluzie amara la procesul inlaturarii lui Mihai Viteazu din centrul Capitalei. Statuile de la Universitate au fost mutate total ilegal. DOCUMENT. Mihai Tociu: Mihai Viteazu îi va tăia capul lui Sorin Oprescu

“In ziua când casca germana se va întâlni cu căciula bulgărească trebuie să dărâmaţi statuia lui Mihai Viteazul, fiindcă visul nostru a murit atunci” – Octavian Goga


Primăria a recunoscut că nu a emis Autorizaţie pentru mutarea statuilor

“Va comunicam ca nu a fost emis nici un alt act administrativ sau aviz pentru reamplasarea temporara a statuilor”

Informare

În 19.10.2010 am avut ultima înfăţişare în procesul statuilor.

1.Am depus un Punct de vedere emis de Uniunea Arhitecţilor din România, în care se menţionează că Primăria a început lucrările fără un Plan urbanistic care să reglementeze parcarea, nu a făcut publice informaţii privind parcarea şi nu a organizat o dezbatere publică.

2. Uniunea Vatra Românească – Filiala Bucureşti a depus o cerere de intervenţie în care atenţionează că lipsa organizării unei dezbateri publice a pus organizaţia în imposibilitatea înaintarii unor propuneri mai bune pentru mutarea statuilor şi solicită Instanţei să sancţioneze PMB pentru lipsa transparenţei decizionale.

3. La termenul trecut, PMB a fost somată să aducă toate autorizaţiile pe care le-a emis referitor la mutarea statuilor, adică autorizaţia de construire. Cum le-a fost teamă să o emită retroactiv, arhitectul şef Gh. Pătraşcu a preferat să recunoscă că nu a emis niciun alt act şi, implicit, că nu o va face pe viitor.

(more…)

Un primar penal. Proces: Statuile de la Universitate au fost mutate ilegal, pe baza unui “Aviz” de “imprejmuire spatii verzi”. Oprescu si compania de demolari Apolodor sunt pasibili de pedeapsa, conform Legii Monumentelor. DOC

Cetateanul Tociu, cel care a dat Primaria in judecata pentru porcaria de la Universitate, informeaza:

Azi, 05.10.2010, am avut un nou termen in procesul cu PMB si CGMB.
Avocatii PMB au adus faimosul AVIZ de construire nr. 7343/03.09.2010 care era mentionat la Universitate.
In realitate, nu este un aviz de construire, ci de “imprejmuire spatii verzi”, care poarta semnatura labartata a lui Oprescu!
Deci, este adevarat, am avut dreptate: mutarea statuilor s-a facut ilegal, dupa cum am spus si noi, fara nici o autorizatie de construire si fara avizul explicit de stramutare a statuilor si fara supravegherea reprezentantilor Ministerului Culturii, cum ar fi trebuit, conform Legii Monumentelor Istorice!
Instanta a dat termen doua saptamani ca PMB si CGMB sa se mai scarpine in cap si sa se pregateasca de mutarea statuilor inapoi la Universitate, tot conform Legii Monumentelor.
Spectacolul final va avea loc in data de marti, 19.X.2010, la Tribunalul Bucuresti, sala 223.
Doamne ajuta!
Mihai Tociu

Legea Monumentelor Istorice

Art 24: (2) – În condiţiile legii, în cazul realizării de lucrări neautorizate sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală.

TITLUL VI: Sancţiuni

Art. 54 – Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

Art. 55 – (1) Desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii.

(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege.

Art. 56 – (1) Constituie contravenţii la regimul de protecţie a monumentelor istorice următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:

a) modificarea, desfiinţarea sau strămutarea unui imobil după declanşarea procedurii de clasare, fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor;

Dovada. Falsul aviz de pe falsul panou al Companiei Apolodor:


FOTOGRAFIA ZILEI. Unde-au ajuns statuile de la Universitate

Oprescu si demolatorii sai s-au grabit sa mute statuile de la Universitate, incepand cu Mihai Viteazu, inainte ca Instanta sa le-o interzica. FOTO/INFO/VIDEO

Saptamana trecuta va informam in exclusivitate cu privire la actiunea deschisa in Justitiei impotriva Primariei Generale a Capitalei privind ilegalitatea operatiunilor de demolare a simbolurilor nationale de la Universitate prin mutarea statuilor, “temporar”, intr-un colt obscur al parcului Izvor, fara nici o consultare publica, conform Legii. Instanta urma sa decida saptamana aceasta asupra blocarii oricaror lucrari, in lipsa unei baze legale a Primariei si firmei sale preferate, Apolodor, dupa cum puteti citi in UPDATE-ul acestei postari, privind Ordonanta Presedintiala solicitata de catre fondatorul asociatiei Toleranta Zero, Mihai Tociu.

Pentru a evita acest lucru, compania de constructii aleasa de Oprescu a mutat in week-end-ul tocmai trecut, in ritm dracesc, toate cele trei statui ramase, in frunte cu Mihai Viteazu, dupa ce in urma cu trei saptamani fusese mutat doar Ion Heliade Radulescu. In mod “neciudat”, de data aceasta, demonstrand capacitatea de generare a unei “omerte” in presa, cu exceptia Adevarului, stirea a fost ocultata in totalitate, in ciuda spectaculozitatii operatiunii, desfasurata in doua dimineti la rand. Nici macar TVR-ul, platit din banii “poporului”, nu a socotit evenimentul “o stire”. Normal, daca este condusa de piticii de gradina ai lui Soros.

Problema Primariei este, insa, ca procesul e pe rol si, daca Instanta va hotari ca intreaga actiune fortata a fost ilegala, Oprescu va fi obligat sa sisteze lucrarile la parcarea nefireasca sapata in mijlocul relicvelor manastiresti de la 1500 si ale Academiei Sf Sava de la 1680 si sa aduca inapoi toate statuile.

Inainte de relatarea Adevarului, putina Istorie:

“Statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită pe 8 noiembrie 1874 în piaţa din faţa Academiei (Universităţii) în prezenţa familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului, a unui numeros public. S-au rostit alocuţiuni de la balconul Universităţii, pline de patriotism, s-a subliniat că este prima statuie ridicată de români şi dedicată unui mare erou naţional. După dezvelire militarii au defilat, au dat onorul şi s-au tras salve de artilerie. Pe seară, la Palat, s-a dat o recepţie…

Dezvelirea statuii fusese amânată 7 luni din cauza presiunilor diplomatice datorate guvernelor de la Viena şi Istanbul care vedeau în această statuie un act de independenţă (ceea ce şi era). Diplomaţii şi ofiţerii turci, aflaţi în Capitală considerau că ridicarea unui monument dedicat unui mare duşman al otomanilor e o jignire la adresa puterii suzerane. România era incă sub suzeranitate otomană. De asemenea presa vremii afirma că şi Austro Ungaria ar fi impotriva organizării de festivităţi dedicate celui ce i-a bătut pe unguri…

9 luni a fost amânată dezvelirea, motiv pentru care au avut loc şi mişcări studenţeşti de stradă.

Acum totul s-a facut in liniste, hoteste. Iar pe perioada cat Mihai Viteazu sta izolat cu colegii sai de suferinta, “la racoare”, in parcul Izvor, Oprescu a plantat in Piata Universitatii, pe post de cizma ruseasca, pantoful austro-ungar “Humanic“. Tot ilegal.

Adevarul a relatat chiar sambata despre operatiunea Apolodor: “In timp ce mulţi dintre bucureşteni încă mai dormeau, azi-dimineaţă, în zona Universităţii, era agitaţie mare. Începea mutarea celor trei statui de pe Bulevardul Regina Elisabeta în Parcul Izvor”. Stirea a fost urmata de o a doua, cu titlul Mihai Viteazul a ajuns in fata Parlamentului, in care se aminteste cum “acţiunea de ridicare a statuii lui Mihai Viteazul a început ieri la primele ore ale dimineţii, când pe bulevardele din Capitală era linişte şi foarte puţine maşini”. “Un utilaj agabaritic adus special din Austria şi-a făsut astfel loc pe străzile aproape goale şi a fost adus până în zona Universităţii, unde ultimele trei statui erau pregătite pentru transport. În jurul orei 6.00 a început mutarea celor trei statui de pe Bulevardul Regina Elisabeta în Parcul Izvor”, mai consemneaza Adevarul. Dis de dimineata, “pe sest, “in liniste”, hoteste, cum ii sta bine unui primar.

Istoria monumentului, cu fotografii de epoca, la Bucurestii vechi si noi. Filmari de la mutarile ilegale si protestul de Sf Maria in apararea lui Mihai Viteazul, mai jos:


Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova