Posts Tagged ‘Târgu Jiu’

Brancuşi 140. VIDEO excepţional: filmări şi auto-filmări din perioada 1923-1939

Cristina Nichituş Roncea vernisează o expoziţie de fotografie care va face furori: Alăptarea e Iubire. Sâmbătă, 1 August, ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” simultan cu evenimentul de alăptare-sincron pe plan mondial

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Săptămâna Internațională a Alăptării 2015

Alăptare sincron la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”și Expoziție de fotografie inedită

În fiecare an, între 1 și 7 august, Alianța Mondială pentru Alăptare organizează Săptămâna Internațională a Alăptării, pentru a promova, proteja și susține alăptarea la nivel global. De anul acesta, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare se alătură seriei de manifestări derulate în România cu această ocazie.

În prima zi a Săptămânii Alăptarii, mamele sunt așteptate, în straie populare, la Marea Atașare București 2015, un eveniment de alăptare sincron. Participantele se vor alătura, în acest fel, zecilor de mii de mame și bebeluși care participă la Marea Atașare Globală. Evenimentul-premieră se desfășoară sâmbătă, 1 august, începând cu ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală, pe Pajiştea Jurilovca.

“Este nevoie de promovarea hrănirii naturale a copiilor în toată lumea, dar mai ales în România, unde rata alăptării exclusive la 6 luni era de doar 12,6% în 2011, în condițiile în care 98% dintre femei pot să alăpteze dacă au informaţii corecte, susţinerea familiei și a cadrelor medicale și dacă apelează la un consultant în lactație certificat IBCLC pentru a preveni sau a depăși momentele dificile din timpul alăptării. Din păcate, această rată scăzută a alăptării în România este direct corelată cu rata foarte mare a mortalității infantile”, declară organizatorul evenimentului, Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultață în Alăptare.

Pentru Săptămâna Alăptării din acest an, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare împreună cu fotografa Cristina Nichitus Roncea organizează o expoziție de fotografie care evidențiază firescul și frumusețea hrănirii naturale a copiilor. “Prin acest demers inedit, realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti” şi “IA Sibiu”, ne dorim împletirea ideii de tradiţie şi sănătate, aşa cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi aşa cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Mulţumesc zecilor de mămici care au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre!”, afirmă Cristina Nichituş Roncea. Tablourile, afișele și calendarele din campania “Alăptarea e Iubire” conțin fotografiile a zeci de mame și bebeluși alăptați din România și informează gravidele și mamele cu privire la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății de a alăpta exclusiv primele 6 luni și de a continua alăptarea cel puțin 2 ani.

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Expoziția va avea loc sâmbătă, 1 august, cu vernisajul la ora 10.00, împreună cu evenimentul Marea Ataşare Bucureşti 2015, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, iar între 2 şi 9 august, fotografiile pot fi admirate la Caffé D’arthé, str. Popa Nan, nr. 7.

Săptămâna Alăptării continuă duminică, de la ora 11,00, cu întâlnirea “Alăptarea, o poveste frumoasă”, organizate la Caffé D’arthé. Organizatoarele, Dr. Roxana Hristianovici și Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medici pediatri, consultanți în alăptare, membre a Academiei Mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, vor vorbi despre importanța alăptării după vârsta de un an și despre continuarea hrănirii naturale după întoarcerea la muncă a mamei, iar la final, participanții vor putea participa la o tombolă.

Sincronizarea pentru Marea Ataşare 2015 va avea loc şi la Târgu Jiu, unde, de asemenea, va fi marcată săptămâna promovării alăptării. Astfel, sâmbătă, 1 august, de la ora ora 10.00, dr. Roxana Hristianovici le așteaptă pe mămici, dar și pe bunici, soți și copii, la o întâlnire relaxantă pentru a demonta cât mai multe mituri despre hrănirea naturală a copiilor. Întâlnirea Milk and Coffee: mituri şi adevăruri despre alăptare” va avea loc la Cafeneaua Carpe Diem Café.

Programul complet al evenimentelor din Saptamana Alaptarii va fi disponibil pe site-ul www.academiamamelor.ro

Fotografii din campania “Alăptarea e Iubire” vor putea fi găsite pe www.photo-graphy.ro

Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare

Dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0768669656)

Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0724001742)

Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor (Telefon 0726487769)

Iubirea este Totul!
Alăptarea e Iubire!
Mămici, tătici, bunici,
Fiţi alături de cei mici!

(Airam Keisd)

Sursa: Ziaristi Online

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

“Adevărul nu poate fi antisemit! Sfintii Inchisorilor vor fi canonizati.” Interviu Victor Roncea in Gazeta de Maramures

Craciunul in inchisorile comuniste - Sfintii Inchisorilor

Gazeta de Maramures:

„Nu mă îndoiesc că vor fi canonizaţi şi martirii noştri, Sfinţii Închisorilor”

Interviu cu Victor Roncea, de Ioana Lucacel

Rep.: Ce reacţii a generat în societatea civilă din România cererea Institutului Elie Wiesel de retragere a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu?

Valeriu Gafencu martir roman

Victor Roncea: Primele reacţii au fost de uimire. Valeriu Gafencu a fost un profund trăitor creştin şi a murit martiric. Înainte de a fi închis, încă din timpul lui Antonescu, a fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţie de tineret a Mişcării Legionare. Milioane de oameni în această ţară au fost pioneri şi utecişti într-un regim condamnat prezidenţial, de la tribuna Parlamentului, drept criminal, ilegitim şi ilegal. Ar trebui arestaţi toţi părinţii noştri, membrii generaţiei anilor comunişti, şi băgaţi într-un lagăr? Dar cu membrii Partidului Comunist – deci cei care au sprijinit regimul “criminal, ilegitim şi ilegal”, ce facem? Îi împuşcăm? Aceeaşi aberaţie în cazul bietului Valeriu, prigonit şi după 60 de ani de la moarte.

Nu poţi decât să rămâi siderat când afli că un tânăr care şi-a dat viaţa pentru a salva un evreu, pe Richard Wurmrand, şi care a fost denumit de un alt evreu, viitorul monah Nicolae Steinhardt, drept Sfântul Închisorilor, este pus la zid acum, chiar mort fiind, de un alt evreu, Alexandru Florian, şeful Institutului cu pricina, sub acuzaţia de “fascist”. Societatea civilă a reacţionat rapid şi firesc: sunt deja peste 30 de organizaţii din întreaga ţară care au semnat un protest public (semnat deja de mii de oameni) şi de susţinere a Primăriei din Târgu Ocna. De asemenea, numeroase personalităţi şi-au exprimat indignarea.

E bine de amintit că Valeriu Gafencu este cinstit de Biserica Ortodoxă Română prin fiii şi slujitorii ei, atât tinerii din ASCOR, cât şi prin credincioşii, preoţii şi monahii din numeroase Mitropolii, inclusiv din afara ţării.

La sfârşitul acestei luni, Primăria şi Consiliul Local Târgu Ocna urmează să decidă, în şedinţă publică, ce se va întâmpla cu cererea în cauză, de retragere a cetăţeniei de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu. E bine ca toţi apărătorii adevărului istoric să fie acolo, să-şi spună punctul de vedere. După cum foarte bine aţi scris, Adevărul nu poate fi “antisemit”!

Rep.: I-aţi avut ca şi duhovnici şi îndrumători pe mulţi dintre “Sfinţii închisorilor”, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Gheorghe Calciu, s.a.. De ce România nu a canonizat nici un “Sfânt” al temniţelor comuniste?

V.R.: Poate pentru că nu-i merităm? Ne ridicăm noi la înălţimea jertfei lor pentru neam, ţară şi Dumnezeu? Măcar să aspirăm la aceasta, prin faptele noastre de zi cu zi. Desigur, cum spunea şi profesorul Ciuceanu, care a solicitat canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide şi a fostului stareţ de la Tismana, Gherasim Iscu, este regretabil că, înainte de Biserica Ortodoxă Română, „mama poporului român”, după cum o numea Eminescu, Biserica Catolică din România deja a propus spre canonizare un fost deţinut decedat în închisoarea de la Aiud.

În aplauzele extremistului maghiar Laszlo Tokes, fostul episcop-auxiliar catolic de Satu Mare şi Oradea, Bogdanffy Szilard, a fost beatificat de Papă, în 2010, împreună cu clericul catolic Márton Áron, în vederea trecerii lor în rândul sfinţilor. Din păcate pentru România, Bogdanffy Szilard şi Márton Áron au fost atât antiromâni, cât şi de un antisemitism fervent, fiind membri ai unor grupări considerată teroristă de către Serviciul Special de Informaţii al Regatului României. Bogdanffy Szilard a făcut parte din “Organizaţia de autoapărare din Mihályfalva” (Valea lui Mihai), iar Márton Áron a luptat în aşa-numita Divizia 82 Secuiască. Unde a fost atunci Institului “Elie Wiesel”?!

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

De asemenea, în 2012, pe 21 aprilie, după cum informează portalul StiridinBanat.ro, la biserica greco-catolică din Govândari un sobor de episcopi şi preoţi au fost prezenţi la momentul decernării titlului de ”cetăţean de onoare” post mortem episcopului Valeriu Traian Frenţiu de către Mihai Stepanescu, primarul Municipiului Reşiţa, ocazie cu care a fost propusă şi canonizarea fostului episcop, mort în închisoarea de la Sighet. În Polonia şi Rusia au fost canonizaţi, de ambele biserici, Catolică şi Ortodoxă, peste 1000 de mucenici, victime ale Gulagului sovietic. În Ţările Baltice, de asemenea, au fost canonizaţi zeci de martiri, preoţi şi militanţi anticomunişti, mulţi dintre aceştia, dacă ar fi să ne luăm după Institutul “Elie Wiesel” sau Armata Roşie, fiind “fascişti” notorii. Eu unul nu mă îndoiesc însă că vor fi canonizaţi şi martirii noştri, Sfinţii Închisorilor. Priviţi-i cu ochii minţii cât de frumoşi sunt, acolo, în Ceruri, alături de Mântuitor şi Arhistrategii Lui!

Rep.: Printre funcţiile din administraţie care v-au fost oferite, şi pe care le-aţi refuzat, se numără şi cea de şef al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni. Cum vedeţi politica României de sprijinire a românilor din afara graniţelor comparativ cu a altor state: Ungaria, Ucraina şi cu drepturile de care beneficiază minorităţile etnice din România?

V.R.: Da, au fost nişte vremuri interesante, pe când preşedintele Traian Băsescu nu era complet prins în capcană de agenţii Reţelei Deschise Soros şi ai altor entităţi străine, ceva mai închise. În prezent, după cum se vede, nu există nici o strategie naţională de sprijinire a românilor din spaţiul cultural, istoric şi etnic românesc, un proiect în acest sens fiind îngropat succesiv la Senat, Camera Deputaţilor şi apoi Guvern de către reprezentanţi ai întregului eşichier politic, UDMR remarcându-se ca vârf de lance în distrugerea proiectelor de lege în favoarea românilor din jurul României. Prin semnătura lui Gyorgy Frunda, pe atunci preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, a fost blocată, de exemplu, o propunere legislativă privind declararea foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti. Scopul era atât de recunoaştere a meritelor lor, cât şi de recompensare a sacrificiului acestora.

Cei trei, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti pentru că nu au primit o locuinţă în Bucureşti, aşa cum le-au promis un preşedinte, doi primari generali şi trei premieri, inclusiv actualul, Victor Ponta.Mai mult: pe Ilie Ilaşcu au vrut să-l dea afară din apartamentul de la RAAPPS în care mai plăteşte şi o chirie piperată! E de râs sau e de plâns? E strigător la cer! Şi cum a fost recompensat Gyorgy Frunda? A fost făcut consilier “onorific” al primului-ministru Victor Ponta. Şi sunt convins că are casa de la RAAPPS!

Am intrat în detaliile acestui caz pentru că îl consider elocvent pentru starea generală a tuturor românilor din jurul României şi chiar şi a celor din ţară – şi mă gândesc în mod special la românii supuşi unei adevărate purificări etnice în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş – şi modul în care aceştia sunt apăraţi de către cei care au această misiune sau cel puţin au jurat pe tricolor şi sfânta Biblie pentru aceasta.

Rep.: 5 locuri din ţară şi 5 personalităţi pe care ar trebui să le cunoască orice român adevărat?

Parintele-Justin-Parvu-manastirea-Petru-Voda-Precum-in-cer-foto-Cristina-Nichitus-Roncea1

V.R.: Mi-e imposibil să mă rezum la cinci! Aşa cum văd eu ţara, vă voi răspunde astfel: Chişinău şi Cernăuţi, pentru că trebuie să te bucuri de farmecul şi de încărcătura lor de spiritualitate românească, Nistrul frumos curgător cu cetăţile lui Ştefan şi emoţionantele mănăstiri şi schituri rupestre, dovezi ancestrale ale ortodoxiei noastre, Iaşii, cu teii lui Eminescu şi Sfânta Parascheva, Putna, cu Ştefan cel Sfânt, apărătorul Creştinătăţii, Munţii Neamţului, cu chilia Părintelui Justin, Munţii Apuseni cu prezenţa Crăişorului Munţilor, Avram Iancu cel mereu viu, obcinele Bucovinei, Maramureşul, Transilvania, Oltenia de unde mă trag prin tată, Dunărea până-n Dobrogea şi tot aşa, până ne întoarcem la Basarabia noastră. La personalităţile României – pe care trebuie întotdeauna să o privim cu tot cu cei ce nu mai sunt, cu noi cei de azi şi cu cei care vor veni – mă voi rezuma la două. Pentru România de azi, fără îndoială, Părintele Justin Pârvu, cu exemplul său de viaţă şi rugăciunea sa izbăvitoare, este cea mai mare personalitate a ţării, căreia poporul deja i-a dat un nume pe măsură: Duhovnicul Neamului.

Dintre personalităţile României trecute, dar etern prezente, nu există o personalitate mai complexă ca Eminescu, necunoscut nici până astăzi în toata profunzimea şi dimensiunea lui românească şi universală. Cine nu va încerca să-l cunoască mai bine pe Eminescu nu va reuşi niciodată să afle cine suntem cu adevărat şi încotro ne îndreptăm. Caută-l pe fratele Eminescu şi îţi vei afla istoria neamului, trecută, prezentă, dar şi viitoare.

Gazeta de Maramures

„Foştii deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti” – Victor Roncea.

Sursa: Ziaristi Online

Foto Parintele Justin: Cristina Nichitus Roncea

PDF: Interviu Victor Roncea despre Valeriu Gafencu si Sfintii Inchisorilor

VIDEO. Pelicula inedita “BRANCUSI Filmed 1923 – 1938” a trezit reactii entuziaste in Romania. Intrebare fireasca: De ce nu a cumparat-o pana acum Patapievici pentru a rula non-stop la toate filialele ICR din lume?

Brancusi Autoportret 1927“Un film de o oră, care compilează numeroase filmări cu sculptorul român Constantin Brâncuşi, a fost postat pe YouTube de un utilizator din Georgia.
Filmul, care conţine imagini de mare valoare istorică, îl arată pe Brâncuşi la lucru, unele dintre capodoperele acestuia fiind filmate în stadiul de construcţie.
Sculptorul poate fi văzut modelând lutul, tăind cu fierăstrăul Coloana Infinită sau primind vizite de la alte personalităţi care au marcat sculptura modernă, precum Barbara Hepworth. Filmul prezinta şi imagini de la montarea Colanei fara de sfarsit şi a Porţii sărutului în Târgu Jiu”, informeaza Prolibro.


Inedit: Brancusi Filmed (1923-1939) de ZiaristiOnlineTV

Ii multumim georgianului nostru care a nascut reactii entuziaste in intreaga Romanie cat si comentarii pline de substanta pe YouTube, cum ar fi: “Filmul acesta valoreaza pentru Romania mai mult decat tot ce au facut ministrii culturii din `89 si pana astazi. Si cand te gandesti ca ICR a prezentat la New York drept ”arta” un magar roz cu zvastica-n… ca reprezentare a culturii romanesti.” (Unselfcontrol)

“In minutul 2.20 ciocneste un pahar cu Man Ray, minutul 10 pana la 15.30 sculptand, in atelierul sau din Paris, min.31.30 – Victor Brauner, min.32.50 – Marcel Duchamp, Ezra Pound, min.39.40 – Romania 1937-1938, min.51- montarea Coloanei fara sfarsit la Tg. Jiu”. (Tania Iancu)

“Tulburator! Dupa minutul 44 sunt imagini luate la Targu Jiu, pare a fi un iarmaroc, uitati-va la cei din imagini, tarani autentici, gatiti frumos, ca de sarbatoare, in costume populare, cum joaca hora impreuna cu soldatii… chipuri anonime dar chipuri de oameni care parca se uita la noi din trecut.” (ovidiuwin)

“this film can be bought on Amazon “BRANCUSI Filmed 1923-1938″ – Man Ray, Ezra Pound, Marcel DuChamps – THANK YOU so much @azrzearvar because you posted this video. It’s a treasure, indeed!!” (camypralea)

Intr-adevar, ne intrebam si noi: de ce ICR-ul lui Patapievici, in loc sa-i dea 1,2 miliarde de lei lui Tismaneanu ca sa coboare cu liftul din birou si sa sustina o “conferinta” cu trei studenti rataciti nu a cumparat acest film pana acum pentru a-l prezenta non-stop la sediile ICR din intreaga lume?

Foto Autoportret Brancusi: Arhiva Roncea.Ro

S-a stins Parintele Adrian Fageteanu. Minuni din viata Parintelui si doua inregistrari video tulburatoare. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele martirilor romani!



Parintele Adrian Fageteanu s-a stins din viata in aceasta seara la spitalul Fundeni, informeaza Fabian Anton. Pe 16 noiembrie implinea 99 de ani. Inmormantarea va avea loc sambata, la ora 12.00, la Manastirea Lainici. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

In tinerete a facut parte, impreuna cu alti alesi din miscarea ortodoxa “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, alaturi de Vasile Voiculescu, Papacioc, Staniloaie, Petroniu, Sofian, Ghius, Roman Braga, Sandu Tudor. Era licentiat in Drept si Teologie. Fiu a lui Mihail si al Aurorei, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in comuna Deleni, regiunea Cernauti. A luat 20 de ani de temnita grea si s-a eliberat de la Aiud (dupa ce a mai trecut pe la Suceava si Jilava) in 1964. (Constantin Jinga – Miscarea “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, in Altarul Banatului, 2001, XII (XL), Nr. 10-12, p. 48-58.)

Cititi si: Ultimele sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Adrian Fageteanu: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.” Marturia Parintelui Mihail si cuvantul Parintelui Ioachim de la Lainici

Parintele Adrian Fageteanu isi ia ramas bun de la noi la Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. VIDEO/FOTO

Părintele Adrian Făgeţeanu, mărturisitorul

Parintele Adrian a fost intemnitat timp de 12 ani la Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava…


Provenit din ţinutul Bucovinei strămoşeşti şi educat lângă icoana creştină, Adrian Făgeţeanu a simţit încă din copilărie apropierea de Dumnezeu. Experienţa din tinereţe şi momentul de la Stalingrad, când fusese la un pas de moarte, i-au marcat profund viaţa. Îşi caută răspunsurile sufleteşti printr-o apropiere tot mai mare de mediul teologic. După război intră la Facultatea de Teologie, iar caracterul său de luptător îl determină să ajute tineretul universitar să rămână creştin. Apare reacţia din partea noilor democraţi, a celor care îl negau pe Dumnezeu. Este nevoit să vină la Bucureşti, unde întâlneşte grupul închegat de la Antim din jurul ziaristului Sandu Tudor. Intră chiar în acest grup şi se iniţiază tot mai mult în cultura isihastă. Îl urmează pe Sandu Tudor la Govora, dar este arestat pentru nişte pretinse culpe din vremea războiului. Eliberat, îl reîntâlneşte pe Sandu Tudor care se retrăsese la Schitul Rarău. Este convins să se retragă spiritual la Mănăstirea Slatina, la umbra acţiunilor „Rugului Aprins“. Nu mai reuşeşte, deoarece este arestat la 25 februarie 1958. Este anchetat în „lotul Rugul Aprins“ şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Supravieţuieşte temniţei comuniste, fiind eliberat în 1964. În prezent (la data scrierii- n.m.), părintele mărturisitor vieţuieşte la Mănăstirea Lainici. (Adrian Petcu)

*
Minuni din viata Parintelui Adrian Fageteanu

“(…)Marturisirea Parintelui este tulburatoare: „Singurul lucru bun din viata mea este ca am indragit taranul roman – rabdatorul lui Dumnezeu, persecutat de toata lumea si in toate vremurile”. De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi,…. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: „Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta”, povesteste parintele. „Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor.

”Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: „Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. „Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram.
Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”

*

“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.

In anul 1958 Parintele Adrian a fost arestat din nou si la interogatoriul de la Suceava, un securist l-a batut cu bocancul in cap, incat cheagurile de sange i-au afectat iremediabil nervul optic. „Nu o sa ma crezi, frate, dar in inchisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”, zice parintele Adrian. „Acolo, pretuiai tot darul lui Dumnezeu. Pretuiai aerul, pe care, intr-o celula suprapopulata, il cautai cateva secunde, cu randul, stand cu nasul sub crapatura usii. Pretuiai painea (doua felii prin care intrezareai lumina soarelui), alaturi de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam intre noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din portia mea. Firav si abia tinandu-se pe picioare, era pus sa duca niste hardaie mai mari decat el. Nu putea sa le ridice si atunci gardienii il pedepseau taindu-i ratia de mancare… In inchisoare, aveai nevoie de hrana, dar, mai presus de toate, de cuvantul lui Dumnezeu. Prin El ne-am aratat puterea. Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: „Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: „Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”. Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri.

Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate intelege. Taria pe care ti-o da Dumnezeu ar fi una din ele… Cand am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gat si a aruncat-o in lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a batut crancen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. Iarasi, am ridicat crucea si el m-a calcat in picioare. Dupa 8-9 incercari, ofiterul a cedat. M-a lasat in pace… Fiind in camera de tortura, imi spuneam: „Rezista! Nu-L face de ras pe Hristos” si poate nu o sa ma crezi, frate, dar dupa 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fara voia mea, parca se autoanestezia. In inchisoare incetezi sa existi, doar Hristos te tine in viata. La iesirea din Aiud, am aflat ca sarmana mea mama, atunci cand scria acatistul pentru preot, imi trecea numele si la vii, si la morti, nestiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – in puscarie, eram si viu, si mort, deopotriva.” (Pr. Gh. Naghi)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova