Posts Tagged ‘traznea’

“A FOST AMIRALUL MIKLÓS HORTHY REVIZIONIST, IREDENTIST, XENOFOB, ANTISEMIT, HITLERIST?” O carte de Vasile Bunea, creatorul Muzeului National al Refugiatilor, necesara tuturor functionarilor “statului roman”

Hungarian Park Miklos Horthy Hitler OrbanIn timp ce in Romania statuile Maresalului Antonescu au fost izgonite din spatiul public, in Ungaria, “regentul” antisemit Miklos Horthy, vinovat de primele genociduri ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, epurarile etnice criminale executate in Ardealul ocupat impotriva romanilor si evreilor, este praznuit la nivel national, iar busturile lui apar ca ciupercile dupa ploaie in toate catunele populate de extremisti maghiari. Recent a fost inaugurat chiar si un parc cu numele lui, langa Budapesta. Autoritatile ungare stiu sa lucreze cu dictatura democratiei europene asa ca au motivat ca “a fost vointa comunitatii locale”. La referendumul initiat de opozantii proiectului nu s-a prezentat aproape nimeni. Ce se inampla insa la noi daca o comunitate locala solicita ceva – cazul cetateniei de onoare acordata Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu? Pai, i se spune “Niet”, de noii tovarasi de drum ai tuturor regimurilor, exact ca in timpul dictaturii comuniste. Cu toate acestea, aceleasi foruri care se opun onorarii unui martir roman care a salvat de la moarte un evreu nu au nimic impotriva proslavirii unor criminali de razboi antisemiti si antiromani, ca Wass Albert si Nyiro Joszef, ale caror statui au impanzit “Tinutul Secuiesc”, cu voie de la… stapanire; adica de la stapanul celui ce face pe stapanul ghiululilor Romaniei. Ba chiar un avocat al reabilitarii criminalului Wass Albert a ajuns ditamai “consilier onorific” (deci aici nu e nici o problema “onoare”) al premierului de paie al Romaniei. Nici romanii nostri nu acorda prea mare interes acestei profanari simbolice a victimelor pogromurilor comise impotriva romanilor si evreilor in timpul ocupatiei Ardealului. In localitatea ungureasca Kereki, un tanar avocat maghiar a cinstit cum se cuvine o statuie a criminalului Horthy, aruncandu-i o galeata de vopsea rosie peste cap si o pancarda pe gat cu textul Vinovat de genocid, criminal de război”! (foto in baza). Despre toate acestea si multe altele, se scrie in cea mai recenta carte a inimosului si neobositului scriitor Vasile Bunea, creatorul Muzeului National al Refugiatilor, locul unde puteti afla aproape totul despre atrocitatile maghiarilor impotriva romanilor. Intitulata “A FOST AMIRALUL MIKLÓS HORTHY REVIZIONIST, IREDENTIST, XENOFOB, ANTISEMIT, HITLERIST?” si aparuta la Editura Napoca Star (Cluj Napoca, 2013) in Colectia “Istorie moderna si contemporana”, volumul de 348 de pagini cuprinde o analiza exhaustiva asupra fenomenului extremismului maghiar, tolerat nepermis in Romania, si se inscrie pe lista lucrarilor obligatorii pentru autoritatile publice care sustin sau chiar doresc sa mai apere Constitutia. Reproduc in exclusivitate pentru Roncea.Ro un extras despre teroarea horthysta din Ardeal, la ceas “aniversar”, cand majoritatea reprezentantilor “statului roman” a adresat calde felicitari ungurilor de ziua lor nationala, ziua sarbatoririi crimelor din 1848 impotriva poporului roman: zeci de mii de romani, copii, femei, batrani, dascali si preoti schingiuti si ucisi nevinovati.

Vasile Bunea - Muzeul National al Refugiatilor - Horthy Miklos, antisemit, antiroman, xenofob, criminal, hitlerist

Teroarea horthystă

“Dupa Diktatul de la Viena, au început actele de terorism împotriva românilor şi evreilor. Era rezultatul unui program premeditat de intimidare şi exterminare a poporului român. Într-o broşură publicată la Budapesta şi răspândită din ordinul lui Horthy, intitulată „Fără milă”, se pot citi rânduri demenţiale ca acestea: „Voi omorî pe orice român pe care-l voi întâlni în drumul meu… noaptea voi pune foc satelor româneşti. Voi trece prin ascuţişul săbiei toată populaţia. Voi otrăvi fântânile. Voi ucide copii la sânul mamei lor… Voi aprinde satele. Nu voi avea milă pentru nimeni. Nici pentru copii, nici pentru mamele însărcinate. Răzbunare. Fără milă, răzbunare crudă”.

Teroarea a început la 9 sept. 1940, în comuna Trăznea din judeţul Sălaj, apoi horthyştii au asasinat 81 de locuitori; în comuna Ip, în noaptea de 13 14 sept., au fost ucise 159 de persoane, femei, copii, bătrâni. Caselor locuite de români li s a dat foc.

Împotriva intelectualilor români, dezlănţuirea a fost demenţială: protopopul Aurel Munteanu din Huedin a fost torturat în piaţa oraşului timp de mai multe ore, după care i s a înfipt un ţăruş în gură, care a ieşit prin ceafă; în com. Fântâna Mare din jud. Sălaj au fost îngropaţi de vii mai mulţi români. Pe stadionul din Oradea au fost spânzuraţi 30 de români. La 23 sept. au fost masacrate în com. Mureşenii din Câmpie familiile învăţătorului Gheorghe Petre, a preotului Andrei Bojor, şi alţi săteni.

Preotului Pompei Onofrei din Cluj i au fost smulse barba şi părul, a fost legat cu sârmă de gât şi târât pe străzile oraşului. Lista ororilor e lungă, nu ne ar ajunge o carte să le trecem şi comentăm pe toate, aşa cum merită să o facem. Mai trebuie amintite, totuşi, şi câteva fapte petrecute la sfârşitul războiului: în com. Sărmaş au fost ucişi în noaptea de 16-17 sept. 1944, 126 de evrei, femei, bărbaţi şi copii.

În comuna Moisei din Maramureş, 29 de ţărani au fost închişi într o casă şi li s-a dat foc, după care au fost incendiate 260 de case.

În Banat au fost executate 50 de persoane, numai pentru vina de a fi român! Torturile, asasinatele erau făcute pentru a i determina pe români să şi părăsească locuinţele şi să se refugieze pe teritoriul României.

Văzând că aceste procedee barbare au dat rezultate mediocre, autorităţile horthyste au trecut la expulzarea locuitorilor români. Aproximativ 218 000 de români au fost arestaţi, îmbarcaţi în vagoane de marfă şi expediaţi în România – sunt numai cei înregistraţi oficial, deoarece alţi 60-70 000 au trecut în România fugind de regimul de teroare dezlănţuit de bandele horthyiste. Numărul românilor din nordul Transilvaniei s a micşorat şi prin organizarea unor detaşamente de muncă trimise în Germania. Pentru alte mii de români s au construit lagăre de concentrare. Limba română a fost interzisă treptat în şcolile de stat; liceele româneşti au fost desfiinţate; au fost alungaţi preoţi (în total cca 140); multe biserici ortodoxe au fost devastate, dărâmate, profanate (altele sigilate şi închise) – de pildă biserica din Bicsad a fost transformată în WC public.

O minoritate etnică din nordul Transilvaniei împotriva căreia s au înverşunat horthyştii a fost minoritatea evreiască. Această minoritate a fost deportată aproape în întregime în lagărele de concentrare naziste. Au pierit peste 140 000 de evrei în lagărele de la Auschwitz, Dachau, Birkenau ş.a. După 68 de ani de când România s a reîntregit cu partea din Transilvania, răpită samavolnic în 1940, la Budapesta se fac auzite declaraţii precum „minoritarii maghiari din ţările vecine fac parte integrantă din naţiunea maghiară şi sunt subordonaţi guvernului şi parlamentului de la Budapesta”. Aceasta nu însemnă altceva decât că maghiarii din afara Ungariei, deci şi cei aproximativ 1,2 mil. din ţara noastră, să se organizeze ca autonomie minoritară, cu parlament propriu, cu poliţie proprie etc. Fostul ministru de externe Geza Ieszensky declara în 1993 că „Într-o primă fază… urmărim ca Transilvania să devină un spaţiu complementar economiei maghiare…, iar ca scop politico strategic, unirea maghiarilor în graniţele lor înainte de Trianon.” Nu putem să ignorăm nici faptul că, în anii ’90 rămăşiţelor pământeşti ale fostului dictator, Horthy, li s-au făcut funeralii naţionale în Ungaria. Guvernatorul Miklós Horthy a fost reabilitat la 4 septembrie 1993 de parlamentul Ungariei, în timpul mandatului premierului József Antall.

Rezultă din toate aceste sumare relatări că maghiarimea nu a învăţat nimic din lecţiile istoriei de până acum, mai răscoleşte în foc, să caute tăciuni, doar, doar vor mai face o vâlvătaie!”

Vasile Bunea, Muzeul National al Refugiatilor

“A FOST AMIRALUL MIKLÓS HORTHY REVIZIONIST, IREDENTIST, XENOFOB, ANTISEMIT, HITLERIST?” 

Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2013

NOTA MEA: Ma intreb, Romania de ce nu cere despagubiri Ungariei pentru sutele de mii de victime ale genocidului si deportarilor din 1940-1944? Sau macar ca statul ungar sa-si ceara scuze oficial, pentru toate crimele comise. Sa-l intrebam pe Iliescu, pe Ponta, sau pe Basescu?
Statuia lui Miklos Horthy din Kereki - vinovat de genocid, slavit de Ungaria

“Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii”. „Ardealul, pământ românesc” – de Milton G. Lehrer, un evreu-american care a iubit România şi adevarul istoric. DOCUMENTE via Ziaristi Online Ro

“Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile.” 

Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii

“Astfel, in lucrarea sa “Les assassinats”, publicistul american Milton G. Lehrer relata: “Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor”.

Integral la Ziaristi Online

Un documentar cutremurator: A fost odata (in) Transilvania – de Manuela Morar. Marturii si filmari despre atrocitatile maghiare la ocuparea Ardealului. VIDEO. Un motiv pentru care sunt impotriva Legii Educatiei Maghiarizate si a Statutului Minoritatilor Antinationale

A fost odata Transilvania from Victor Roncea on Vimeo.

Un documentar realizat de Manuela Morar. Sursa video si mai multe marturii si informatii, inclusiv fotografii, la Muzeul National al Refugiatilor “Pro Memoria 1940 – 1945” – Muzeul Refugiatilor si Martiri Romani din Transilvania

Un documentar similar: NU UITA! Masacrele comise de unguri asupra romanilor. Un film tulburator. VIDEO EXCLUSIV

Vezi si UDMR.info

INFO: Ziaristi Online: Raportul Academiei privind minoritatile, Legea Educatiei si riscurile segregarii pe criterii etnice. DOCUMENT

Academia Romana: Legea Educatiei produce segregare pe criterii etnice, enclavizare si amplificarea tensiunilor interetnice. Q: Funeriu este ungur?

Cronologia Proiectului „Autonomia Ţinutului Secuiesc” (I) schitata de un general (r) SRI

De ce trebuie sa iasa definitiv UDMR de la Guvernare. Legea Educaţiei Maghiare, inca un pas spre autonomia teritoriala a “Tinutului Secuiesc”. Cronologia unui proiect revizionist (II – III – IV). Lucrare: “Spionajul si extremismul maghiar in Romania”

Regionalizarea pe placul Ungariei si sfarsitul Romaniei. Pastrarea lui Baconschi in functie, o pata pe obrazul Romaniei. Ziaristi Online probeaza ca sotia ambasadorului Ungariei a recitat din criminalul antisemit si antiroman Albert Wass

VIDEO: Regionalizarea, destramarea si distrugerea Romaniei pe mana UDMR. O emisiune de Radu Tudor cu profesorul Dinu Giurescu. Un semnal de alarma pentru ultimii romani din cadrul autoritatilor statului

SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima Kossuth-ilor

Procesul Kossuth si Scrisoarea Deschisa catre Boc privind interesele UDMR si ale Ungariei. Cum a fost, ce s-a intamplat. Romanii ardeleni au ramas doar cu ziarele Cuvantul Liber si Cuvantul Libertatii. Multumim tuturor! FOTO/INFO

Cuvant despre Transilvania

Transilvania a fost şi este, va fi mereu! – o scoică profund vuitoare, în alveolele căreia a sunat sau a strigat, a cântat sau a clocotit cu mânie, sufletul însuşi al Ţării, sufletul şi gândul întregului popor românesc. Fiindcă Transilvania a fost şi termen de raportare, ea a dat enorm de mult şi de multe culturii şi literaturii române, atrăgând, în acelaşi timp, spre sine, ca un magnet fascinator, tot ce a avut mai bun şi mai sclipitor Ţara. Eminescu e de neconceput fără străbaterea şi cunoaşterea Transilvaniei; ca şi Iorga; ca şi Sadoveanu; ca şi Bălcescu, înainte de ei. Atracţia aceasta nu poate fi explicată numai printr-o firească solidaritate cu românii de aici, a căror situaţie era, în genere, mai rea şi mai grea decât a fraţilor din principate. A fost şi asta, bineînţeles; mai puternic, însă, decât sentimentul acesta de solidaritate a fost sentimentul, sau convingerea, că aici, în Transilvania, în pământul de aici şi în sufletul românului din Transilvania, stă ascunsă conştiinţa de sine a poporului român, care s-a închegat şi s-a cristalizat încă din primele secole ale închegării şi cristalizării acestui popor nou (nou în aparenţă, fiindcă, în realitate, el ducea mai departe, unificându-le, două civilizaţii, două posibilităţi de a fi: dacică şi romană). Iar conştiinţa de sine a românilor, mai ales a românilor de aici, din Transilvania, s-a închegat şi s-a menţinut trează în raport cu pământul pe care oamenii au apucat să-l stăpânească o bună bucată de vreme, prin obştiile ţărăneşti, în principal, prin colectivităţile care au fost deposedate pe urmă de pământ, pe masură ce s-a extins şi s-a consolidat ocuparea şi colonizarea Transilvaniei, deposedarea aceasta amintindu-le mereu băştinaşilor – adică românilor – cine sunt şi ce sunt ei. Scopul nu era acesta, nu se dorea să se menţină treaz un gând, aşa cum nici mai târziu, de-a lungul a încă 500 de ani – de la Bobâlna până la Unirea de la Alba Iulia – nu s-a dorit şi nu s-a urmărit să se apere viaţa şi interesele unui popor, dorindu-se şi urmărindu-se, dimpotrivă, ca acest popor să nu mai fie, fără a se observa că efectul este complet opus şi că măsurile cele mai draconice nu au alt rezultat decât asprirea dârzeniei celor pe care aceste masuri îi vizau, întărirea şi perpetuarea convingerii că ei au fost şi sunt adevăraţii stăpâni ai acelor pământuri, tot ce s-a întamplat pe urmă – împingerea lor spre locurile mai rele, şerbizarea şi sărăcirea lor – fiind uzurpare, fiind nedreptate şi mişelie. De aceea cred că se poate spune despre conştiinţa de sine a românului de aici, din Transilvania, că ea s-a suit în fiinţa lui, încălzindu-i-o, direct din pământ, cum se suie seva în copac, luminându-i coroana, întărindu-i totodată tulpina, înmulţindu-i rădăcinile în jos, spre adâncuri, săltându-l, astfel, în sus, către frumuseţea luminii şi către asprimea furtunii. Nu e nimic misterios în această relaţie firească, dintre om şi pământul pe care îl munceşte, dintre om şi ţinutul în care s-a născut, dintre om şi colectivitatea împreună cu care se apără el de intemperii. Ar fi de spus doar că aceste colectivităţi au dus o viaţă ceva mai lesnicioasă dupa retragerea aureliană. Imaginea care s-a închegat, în legatură cu această epocă, e una sumbră, grea, ceea ce e îndreptăţit în oarecare măsură. Dar numai în oarecare măsură. Pentru că, alături de puhoirile invaziilor, care vizau mai mult pe stăpânul imperial, decât pe localnici, exista şi posibilitatea de a trăi mai lesnicios, în mai multă slobozenie. Ba poate că chiar pericolul acesta permanent obliga populaţia locală, daco-romană, să fie mai unită, iar unirea nu se putea face decât intr-o relativă şi dreaptă slobozenie a tuturor oamenilor; a dacilor liberi, a dacilor care rămăseseră liberi după retragerea aureliană, cât şi a coloniştilor romani, în măsura în care mai existau aceste distincţii. Conştiinţa de sine de care vorbeam n-a fost, aşadar, o simplă conjugare, ea nu s-a bizuit doar pe comuniunea dintre om şi pământul pe care îl muncea şi îl iubea; a fost, din contra, rodul unor relaţii, intrând, firesc, într-o continuitate de aspiraţii şi de năzuinţe mai puternice decât se crede de obicei. Drept pentru care frustrarea omului de aici nu a fost simplă, deposedarea lui de pământul care îi aparţinea împletindu-se în permanenţă cu deposedarea lui de libertate, cu şerbirea lui, cum spuneam, cu transformarea lui într-un animal de lucru (cu dorinţa de a se realiza aşa ceva, fiindcă de realizat nu s-a realizat niciodată). Se poate spune, deci, că venirea maghiarilor în Transilvania a dat ceasul înapoi, din punct de vedere social, menţinându-l, după aceea, într-o încremenire feudală din ce în ce mai rigidă, din ce în ce mai reacţionară, din ce în ce mai oarbă şi mai orbită de interese şi de orgolii. E absolut necesar să precizez, în ce priveşte conştiinţa de sine a românului de aici, din Transilvania, că ea n-a fost explicită de la începuturi, n-a avut înţelesul pe care l-a căpătat mai târziu, după Unirea realizată de Mihai Viteazul, după Răscoala lui Horea şi după Revoluţia de la 1848, dar a existat, având un caracter de masă, stând în aţipire uneori, manifestându-se nestăvilit alteori, aşteptând, în genere, zile mai bune şi mai lesnicioase, favorabile binelui şi dreptăţii. Dovada cea mai puternică şi mai greu de combătut a acestei realităţi complexe o constituie felul cum s-au manifestat în anumite împrejurări esenţiale – ţăranii, mai ales, dar nu numai ei – în timpul Unirii din 1918, în zilele când a avut loc la Cluj procesul memorandiştilor, în timpul Revoluţiei de la 1848, în timpul Răscoalei lui Horea şi înainte de asta, până la izvoarele începuturilor noastre. Un rol anume au jucat, în acest sens, şi acţiunile întreprinse de corifeii Şcolii Ardelene pentru trezirea şi luminarea poporului, aşa cum au jucat un anumit rol în această direcţie şi acţiunile şi activităţile scriitorilor şi gazetarilor din Transilvania, rezultatele însă nu ar fi fost niciodată atât de spornice, atât de mari, atât de imbatabile, dacă nu ar fi existat conştiinţa de sine despre care vorbeam mai sus, datorită căreia am rămas ceea ce am fost, în ciuda tuturor opresiunilor, din care am făcut până la urmă, datorită stăruinţei, datorită răbdării noastre milenare, armă de luptă şi scut de apărare, ca în poveste, ca într-o epopee nesfârşită, de-a lungul căreia sângele a curs de multe ori în văi, iar lacrimile s-au pietrificat peste tot, scrâşnind pe poteci şi pe drumuri.

* * *

Transilvania a fost şi continuă să fie unul din locurile cele mai frumoase şi mai bogate din lume – bogat nu numai în aur şi grâne, dar şi în energii constructive, darnic nu numai din punct de vedere material, dar şi spiritual, eticismul transilvan fiind pe drept şi cu temei renumit; ca şi aplecarea spre construcţie; ca şi temeritatea şi curajul; ca şi lirismul şi adâncimea de simţământ a omului din Transilvania, care s-a gândit dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri, la fraţii lui din celelalte Ţări Româneşti. Toate sunt altfel aicea, pe la noi, pe Crişuri şi pe Olt, pe Tisa şi pe Iza, pe Târnave şi pe Someş, pe Mureş şi pe Arieş. Stropul de sânge s-a prefăcut demult în corolă de lumină, iar lacrima plânsă cine ştie când, la începutul celuilalt mileniu, sau mai demult, s-a prefăcut într-un drob mare şi sur, de sare, pe care îl ling oile cu plăcere neştiută, şi cu melancolie, în jurul căruia stăruie de multe ori, iarna, ciutele şi cerbii, ca în poveste. Eu însumi, dacă mi se îngăduie, sunt altfel când vin aicea, când simt sub picioare pământul acesta fascinant şi fascinator, care m-a iradiat cu cea mai puternică şi mai pura emanaţie, iubirea pe care i-am purtat-o şi i-o port fiind una şi aceeaşi cu gândul meu, cu tot ce sunt şi voi fi. Transilvania nu mi-a fost, aşadar, numai leagăn, mi-a fost şi îmi este şi scut; şi motivaţie pentru tot ce am săvârşit bun şi constructiv; şi îndemn mi-a fost; şi suiş pe crestele înalte ale muncii. Ea m-a ajutat să mă cunosc, să străbat cu bine şi consecvenţă treptele fireşti ale devenirilor. Ea m-a învăţat să înţeleg Ţara şi să-mi iubesc fără ură poporul. Îmi dau seama, la sfârşitul acestor rânduri simple şi sincere, de modest şi simplu cronicar al acestor vremuri, că nu am reuşit să cuprind în aceste pagini decât puţin din ceea ce ar fi de spus despre Transilvania, atât de mult şi de multe mi-a dat ea, atât de organic a fost şi este ea legată de Ţara prin care s-a definit, pe care a ajutat-o să se definească şi să-şi înfrunte viitorul cu demnitate şi cu încredere.
Ioan Lăncrănjan, 1982
(fragment)

Evreii din Ardealul ocupat: salvati de Raoul Sorban, ucisi de unguri. Masacrele de la Sarmas, Ip si Traznea si teroarea maghiara dezbatute de Sorban, Ungheanu, Badescu, Riza, Theodoru, Tepelea, Ovidiu Iuliu Moldovan si Neagu Cozma. DOCUMENTE

Dati accesarea fiecarei imagini de mai jos in parte veti putea deschide paginile la dimensiuni mari:


Crima colectiva cu autori cunoscuti: gropile comune si “fratii” maghiari

(more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova