Posts Tagged ‘tuca si zbarcea’

Cum s-a terminat procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra ziarului ZIUA, a lui Victor Roncea si a libertatii presei. La ce adresa ma poate gasi Nicolae Manolescu, cel despre care George Calinescu afirma ca este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”


S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!

UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.

Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.

Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.

Daca Vintu, la cererea colegului lui de “Idei in dialog”  Volodea Tismaneanu si a unui var de-al treilea de-al lui Dmitri Rogozin, nu ar fi sters arhiva Ziua, as fi putut sa fac trimitere direct la sursa (Vai, ce greu a intrat atunci stirea in ziar, pe prima pagina… mai ales dupa ce loazele lui Tismaneanu si Plesu facusera deja un “acord” cu Stoica sa renuntam la proces, moment in care i-am bagat civilizat unde meritau si apararea mi-a fost preluata de Tuca Zbarcea si Asociatii, intamplator si avocati ai presedintelui Romaniei in mai multe cauze de presa) Asa ne multumim cu ce (mai) avem: Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – www.infoziare.ro , Liiceanu A Pierdut Procesul Cu Ziua | Infolegal.ro , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – eZiare.com Ziare – Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA | Bucuresti | Ziare.com , Gabriel Liiceanu News » Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , www.editie.ro | Liiceanu a pierdut procesul cu noi, etc, etc.

Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!

Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”

UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:

Incheiere Proces Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Victor Roncea-Ziua-Libertatea presei

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: http://liiceanu.blogspot.com/

Vizionati la Adrian Suciu
Gabriel Liiceanu – O fenomenologie exhaustivă

Cititi si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cei mai buni avocati din Romania si din lume, dupa mine

Ziarul Financiar a premiat cele mai mari case de avocatură la Gala Avocaţilor 2011

Ziarul Financiar, liderul presei de business româneşti, a premiat marţi, la cea de-a doua ediţie a Galei Avocaţilor, firmele de avocatură cu cele mai mari venituri obţinute anul trecut şi casele implicate în realizarea celor mai mari tranzacţii, informeaza Mediafax.

Gala, un eveniment la care Ziarul Financiar a lansat oficial şi Anuarul Caselor de Avocatură 2011 , a reunit 150 de participanţi – unii dintre cei mai de succes avocaţi din România, dar şi bancheri şi directori de companii din sectoare precum energie, retail, IT&C şi imobiliare.

Cele 13 premii ale Galei Avocaţilor 2011 recunosc performanţele financiare ale caselor de avocatură, dar şi rezultatele lor în domeniul marilor tranzacţii din economie.

Premiile pentru cele mai mari case de avocatură în funcţie de veniturile realizate în 2010 au revenit:

  • Ţuca Zbârcea & Asociaţii – locul I, cu o cifră de afaceri de 22,4 milioane euro, conform Anuarului Caselor de Avocatură
  • NNDKP – locul II, cu o cifră de afaceri de 13,6 milioane euro
  • Muşat & Asociaţii – locul III, cu o cifră de afaceri de 10,1 milioane euro

Anul trecut, Mediafax informa: Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” în ultimii patru ani (acum cinci – nota mea) şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” în 2009 de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie a directorului internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), pentru performanţele înregistrate în anul 2009, proiectele semnificative gestionate, evoluţia strategică impresionantă şi excelenţa în relaţia cu clienţii.

La Gala Avocatilor din 17 iunie 2010, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat premiul pentru cea mai mare casă de avocatură în funcţie de veniturile în 2009 şi alte două premii pentru activitatea în domeniile Litigii şi Arbitraje. Ţuca Zbârcea & Asociaţii a obţinut trei din cele 15 premii decernate în cadrul Galei Avocaţilor organizată miercuri seara de Ziarul Financiar.

Anul acesta, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat premiul pentru cele mai mari venituri în 2010 şi alte două premii pentru tranzacţiile încheiate în zona agro şi FMGC, precum şi on-line.  Ţuca Zbârcea & Asociaţii a obţinut astfel trei din cele 13 premii decernate în cadrul Galei Avocaţilor organizată de Ziarul Financiar marţi seară.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 90 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, dintre care 21 sunt parteneri, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Totodata, reputata Casa de avocatura se numara printre organizatorii principali ai unei manifestari de amploare care va avea loc pe 2 iunie, la Hotelul Intercontinental din Capitala: “Romanian investments in the Republic of Moldova”.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, litigii şi arbitraje internaţionale, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar etc.

Vezi la Mediafax comunicatele Tuca Zbarcea si Asociatii

Ziarul Financiar a decernat martie seara si zece premii pentru activitatea firmelor de avocatură în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor. Astfel:

Integral la Ziaristi Online: Ţuca Zbârcea & Asociaţii, din nou premiul I pentru cea mai mare casa de avocatura din Romania la Gala Avocatilor »

Nota mea: Pe deasupra au castigat si toate procesele mele cu niste moguli media-culturnici 🙂

Casa de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii a castigat prestigioasa distinctie europeana pentru excelenta – „Law Firm of the Year” de la Chambers & Partners’

Tuca Zbarcea & Asociatii scoops Chambers & Partners’ most prestigious European award for excellence – „Law Firm of the Year”.

Chambers Europe singled out Tuca Zbarcea & Asociatii as the best Romanian law firm at the annual “Chambers Europe Awards for Excellence” ceremony held in London last week.

Tuca Zbarcea & Asociatii won the award for Romania against strong competition from 5 other independent and international law firms. The award recognises both pre-eminence and notable achievements over the past year, including outstanding work, impressive strategic growth and excellence in client service.

Chambers Europe singled out Tuca Zbarcea & Asociatii as the best Romanian law firm at the annual “Chambers Europe Awards for Excellence” ceremony held in London last week. This year’s gala and awards ceremony honored those firms with outstanding performance over the past 12 months on the basis of the independent research carried out for the 2010 edition of Chambers Europe.

The awards ceremony gathered more than 300 lawyers and in-house counsels from law firms and leading companies across Europe to reward the best law firms in 21 jurisdictions.

Tuca Zbarcea & Asociatii won the award for Romania against strong competition from 5 other independent and international law firms. The award recognises both pre-eminence and notable achievements over the past year, including outstanding work, impressive strategic growth and excellence in client service.

(more…)

Doi jurnalisti atacati de dusmani ai libertatii presei au gasit dreptate in Justitie, unul in Ungaria, altul in Romania, in cauze similare. Eva Iova si Victor Roncea au castigat contra etnobisnitarilor si a etnopolitrucului GDS, Mihnea Berindei

Procesul intentat de Mihnea Berindei jurnalistului Victor Roncea, in perioada in care eram Sef Departament Externe si Senior Editor al ziarului Ziua, s-a sfarsit fara condamnarea subsemnatului. In urma unui singur editorial aparut in ziarul Ziua in data de 24.07.2007, si a publicarii pe site-ul Civic Media a unei informari si a unui document al CNSAS, din care rezulta ca membrul Comisiei Tismaneanu si fondatorul Grupului pentru Dialog Social (impreuna cu Silviu Brucan) a fost recrutat de Securitate si a avut doua nume de cod (“SANDU” si “MIRCEA”), unul inainte si altul dupa emigrarea acestuia in Franta, Berindei a solicitat plata unor despagubiri de 330.000 lei, respectiv 3 miliarde si 3 sute de mii lei vechi, cea mai mare pretentie de acest gen din istoria presei post-decembriste (este urmat imediat de Liiceanu c Roncea si Ziua, cu doar 300.000 lei). Pe deasupra, publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare centrale plus Ziua, fapt contestat recent, printr-o critica acerba, de COM – Conventia Organizatiilor de Media din Romania.

Reprezentat de “maestrul” Valeriu Stoica, Berindei a primit o replica dura de la Societatea de Avocati Tuca & Zbarcea si Asociatii, reprezentata mea si a Civic Media, si de la reprezentantul Ziua, avocatul George Papu, nepotul regretatului Edgar Papu. Concluziile scrise ale celor doua case de avocatura pot sa stea ca bibliografie istorica pentru apararea libertatii presei si ca documentare pentru orice ziarist liber din aceasta lume. In iunie 2008, am suspendat temporar procesul de la Judecatoria Sectorului 1, odata cu un altul, intentat ticalosului de Luca Iliescu de la Ziua de catre omul de cultura si scatologie Horia Roman Patapievici, pentru ca in 22.06.2009 sa castig definitiv procesul, prin hotarare judecatoreasca definitiva, in care se declara drept neintemeiata cererea numitului Mihnea Berindei, care mai era obligat si la cheltuieli de judecata de 3000 lei.

Cu toate acestea, Berindei & Stoica fac apel, al carui ultim termen a avut loc pe 13.05.2010, dupa cum informa Tuca & Zbarcea si Asociatii. Urmare acestui termen de judecata, conform avocatilor citati, “in dosarul nr. 23033/299/2007, avand ca obiect apelul declarat de Mihnea Berindei in contradictoriu cu SC Ziua SRL, Victor Alexandru Roncea si Asociatia Civic Media, instanta de judecata (i) a respins cererea de disjungere formulata de apelantul Mihnea Berindei, ca neintemeiata si (ii) a dispus suspendarea cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei”. Totusi, “incheierea poate fi atacata cu recurs pe toata durata suspendarii.”

Reamintesc ca Mihnea Berindei, casatorit cu Catherine Soros, fiica din a doua casatorie a scriitorului Tivador Soros (tatal lui George Soros), suspectat pentru o spaga de 300.000 de euro marca PSD si un intrigant politic din tamsa cu Valeriu Stoica si Adrian Nastase, ramane un agent al noului komintern, precupat de dezintegrarea Romaniei, coautor al Declaratiei de la Budapesta, prin care, in iunie 1989, se cerea autonomia Transilvaniei, si care, pe parcursul procesului, in dosarul pe care il voi publica in facsimil, se lauda cu interviurile pe care i le-a luat lui… Vladimir Voronin :). Mai ramanea sa-l adauge pe lista de periati si pe satrapul de la Nistru, Igor Smirnov…

Jurnalista româncă Eva Iova câştigă în justiţia maghiară procesul cu etnobişniţarii

La Tisa, de cealalta parte a Romaniei in care tot romanul plansu-mi-sa, redactorul şef al „Foii româneşti”, Eva Iova, a fost achitat miercuri, 19 mai 2010, de Tribunalul Orăşenesc din Jula în ambele procese penale în care era acuzat că i-ar fi calomniat şi insultat pe membrii Autoguvernării Româneşti pe Capitală, atunci când i-a numit pe majoritatea acestora ca fiind „etnobişniţari”, care „nu aparţin comunităţii româneşti din Ungaria”, informeaza Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria intr-un Comunicat citat de Vlad Cubreacov, acum ziarist intre Prut si Nistru dar de larga respiratie romaneasca.

Instanţa de grad I a hotărât că nu există dovezi nici pentru calomnie şi nici pentru insultă, deoarece cele două articole de ziar incriminate cuprind părerile unui jurnalist, iar acestea nu depăşesc limitele libertăţii presei şi ale opiniei.

Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria afirma ca “in argumentare, Tribunalul din Jula a recunoscut existenţa fenomenului etnobusiness-ului în Ungaria, inclusiv în Autoguvernarea Românească din Capitală. Cu toate că pe baza legilor în vigoare din Ungaria, orice individ îşi poate alege liber identitatea, s-a întâmplat acum pentru prima dată ca un tribunal să se pronunţe că nu este suficient dreptul individului de a-şi declara identitatea, ci şi comunitatea minoritară are dreptul să recunoască apartenenţa individului la comunitatea respectivă. Editorialele Evei Iova cuprind păreri despre persoane şi organizaţii publice, care gospodăresc bani publici, deci nu s-a făcut niciun atac la viaţa personală a vreunuia dintre aceştia. Cinci dintre cei 9 membri ai Autoguvernării Româneşti pe Capitală au recunoscut în mărturiile depuse în scris că nu vorbesc sau vorbesc doar parţial limba română, iar un membru a cerut în repetate rânduri autodesfiinţarea acestei organizaţii”.

Procesul penal intentat de Autoguvernarea Românească pe Capitala şi preşedinta acesteia, Ana Roxin, contra Evei Iova va continua, deoarece ARC a anunţat că va face recurs. Cazul va fi dezbătut peste câteva săptămâni la Tribunalul Judeţean Bichiş, în instanţa de grad II.

Acest proces penal, la fel ca şi cel civil (pe acelaşi subiect) câştigat în instanţă la Curtea de Apel din Seghedin, în 20 ianuarie 2010, de către săptămânalul „Foaia românească” şi redactorul şef al acestuia, Eva Iova, sunt cazuri fără precedent în practica juridică maghiară, mai arata Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria.

Multumesc Conventiei Organizatiilor de Media din Romania. Dorind sa il apere pe Ringier de Rosca, COM pulverizeaza pretentiile lui Liiceanu si Mihnea Berindei fata de Roncea. In sfarsit, solidaritate de breasla dupa trei ani de procese

Sorin Rosca Stanescu, mogulul mediu de Snagov, a avut astazi termen intr-un nou dosar cu trustul lui Michael Ringier, fostul patron al “Evenimentului Zilei” si mega-mogulul european care “Libertatea” ne-a adus, pentru a-i cere sa puna in practica ceea ce deja a castigat printr-un proces cu acesta, finalizat cu obligatia Trustului Ringier de a publica decizia judecatoreasca in trei ziare centrale plus cel faptuitor. Desi, teoretic, nu reprezinta patronatele de presa din Romania, pentru aceasta existand alte doua structuri, respectiv Patronatul Presei Romane (PPR) si Clubul Roman de Presa (CRP), in apararea Trustului Ringier si a “libertatii de exprimare” a sarit saptamana trecuta Conventia Organizatiilor de Media din Romania (COM).

In Comunicatul oficial emis joia trecuta, se arata, printre altele: “Conventia Organizatiilor de Media, fidela principiilor libertatii de exprimare, considera ca potrivit practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului publicarea integrala a celor 9 pagini in regim de publicitate este o sanctiune disproportionata la adresa libertatii de exprimare si are un efect inhibitoriu major atat asupra editorului cat si asupra jurnalistului care a scris articolul incriminat. (…)

Consideram ca in cazul de fata sanctiunea poate produce acest efect descurajant, fiind disproportionata astfel incat publicarea dispozitivului hotararii ar fi suficienta si in masura sa satisfaca exigentele CEDO si ale practicii judiciare in materia art. 10 privind libertatea de exprimare.” (Ne-cenzurat.ro)

Intr-un interviu acordat blogului Pagina de Media, avocatul Trustului Ringier, Doru Costea, folosea cam aceleasi cuvinte: Potrivit acestuia, decizia contravine și legislației Curtii Europe a Drepturilor Omului care spune că, în mai toate deciziile, sancțiunea trebuie să fie proporțională ca să nu aibă un efect inhibitoriu asupra jurnalistului în a trata teme publice”.

Conform HotNews, in aceeasi zi “Ringier Romania saluta atitudinea Conventiei Organizatiilor Media fata de o decizie disproportionata si fara precedent a Justitiei din Romania.” Aceeasi publicatie online acorda spatiu larg si avocatului care reprezinta Trustul Ringier si care declara:

“Curtea Europeana indeamna instantele judecatoresti sa fie foarte blande in privinta sanctiunilor, astfel incat sentintele sa nu inhibe presa in activitatea sa. Sanctiunea trebuie sa fie proportionala cu fapta, dar in cazul delictelor de presa trebuie avut in vedere faptul ca aceasta sanctiune poate avea un efect inhibitoriu, asa incat este de preferat ca ea sa fie cat mai blanda. In cazul de fata, sanctiunile si costurile sunt uriase, pentru ca avem in vedere atat componenta infamatorie a acestei sanctiuni (publicarea), cat si componenta pecuniara (costurile publicarii in regim de publicitate). In concluzie, sanctiunea este vadit disproportionata prin raportare la practica CEDO si de natura sa creeze un precedent periculos.”

Sa revenim putin cu picioarele pe pamant: instanta nu a obligat vreun biet jurnalist sau vreo asociatie de media, non-profit, ci un miliardar elvetian patron al unor lanturi de presa in intreaga Europa. Decizia instantei nu are valoare de precedent, care se poate aplica si unui simplu jurnalist, in Romania fiecare complet avand libertatea sa judece dupa propria consideratie, chiar daca unele cazuri sunt asemanatoare. Cainarea mogulului l-a facut pe Rosca Stanescu sa-l ironizeze pe blogul lui: Ringier plange pe umarul organizatiilor de media. La randul meu, trebuie sa-l contrazic pe distinsul avocat al bietului Michael Ringier si pe “nedocumentatii” raspandaci ai lui: deciza chiar nu este “fara precedent”. Tot Sorin Rosca Stanescu a castigat, acelasi lucru, intr-un caz similar avut cu mini-mogulul Marius Locic. Care s-a executat. Fara atata fas si proteste ale “societatii civile”.

Apoi, intr-un alt caz asemanator, Liiceanu vs subsemnatul, instanta a decis, intr-o prima faza, trambitata pe toate canalele ca fiind una definitiva, mult mai mult decat este silit acum saracul Ringier, respectiv: sa public in 10 (nu 3!) ziare centrale hotararea judecatoreasca plus daune de… 300.000 Roni, pretentie valabila pentru mine, ca autor al articolului, cat si pentru Ziua si… Rosca Stanescu, directorul de atunci al fostului ziar.

In cazul meu, spre deosebire de Rosca vs Ringier, era vorba de un delict de opinie, dupa ce imi exprimasem intr-un singur si simplu editorial convingerea, probata prin expunerea faptelor, ca Liiceanu a fost un “profitor al tuturor regimurilor”, sintagma care l-a ultragiat pe cel caruia statul comunist si Securitatea i-a platit salariul 15 ani la un Institut, fara sa faca absolut nimic, i-a avizat naveta anuala pe ruta Bucuresti-Paris, l-a rasplatit cu extragerea sevei occidentale printr-o bursa la Heidelberg alaturi de tovarasul sau, Andrei Plesu, si i-a publicat cu generozitate “Jurnalul de la Paltinis” in zeci de mii de exemplare; pe cel caruia Ion Iliescu i-a daruit Editura Politica a Partidului Comunist Roman; pe cel caruia Radu Vasile si Emil Constantinescu l-au iertat de datoriile impresionante la stat; pe cel care s-a varat pe sub pielea lui Traian Basescu pana cand, crezand ca o sa piarda alegerile, s-a aratat “obosit si invins de regimul Basescu” . Teapa: Basescu a castigat, din nou. 🙂

Beneficiind de acelasi avocat, “maestrul” Valeriu Stoica in persoana, Mihnea Berindei m-a dat in judecata pe mine, ziarul Ziua si Asociatia Civic Media, pentru ca “mi-am permis” sa citez o decizie CNSAS in arata se arata ca distinsul trotkist a dat note informative la Securitate beneficiind de doua nume de cod: “Sandu” si “Mircea”.  Dupa “modelul” Liiceanu, Berindei fiul ratacitor are aceleasi pretentii: publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare (nu 3! – repet), plus alti… 300.000 Roni despagubiri.

Marturisesc ca, in sine mea, imi doresc sa pierd procesele ca sa ajung la CEDO si cele doua cazuri sa ramana in analele justitiei europene, intru apararea libertatii presei si a dreptului la libera exprimare a urmatoarelor generatii de jurnalisti romani. Astfel, la viitorul “Comunicat de Protest”, colegii mei de la COM  vor putea da exemple “locale”, care ar putea suna asa:

“In acest sens, practica Curtii este constanta: echitatea procedurii si garantiile pe care le ofera aceasta sunt elemente ce trebuie luate in considerare atunci cand trebuie apreciata proportionalitatea atingerii aduse libertatii de exprimare garantate de articolul 10 al Conventiei (Roncea c. Romania), natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente ce trebuie avute in vedere atunci cand trebuie determinata proportionalitatea unei atingeri aduse dreptului la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 (Civic Media c. Berindei), masurile sau sanctiunile luate de autoritatile nationale sunt de natura sa descurajeze presa  (Ziua c. Stoica).

Curtea a subliniat de multe ori faptul ca o atingere adusa libertatii de exprimare poate sa aiba un efect descurajant cu privire la exercitiul acestei libertati (Roncea c. Liiceanu)”.

Desi nu sunt nici patron de presa, nici miliardar iar, culmea!, Asociatia Civic Media este membra fondatoare a Conventiei Organizatiilor de Media, pana acum nu am avut nespusa sansa sa primesc acelasi sprijin, probabil din… nebagare de seama (sau s-or fi gandit ca e “conflict de interese”? 🙂 ). Ma bucur, totusi, ca solidaritatea de breasla se manifesta, chiar si dupa trei ani, mai ales ca saptamana trecuta am avut termen cu Liiceanu iar saptamana aceasta, pe 13 mai, am un nou termen in procesul cu Berindei. Avocatii mei vor fi foarte fericiti sa foloseasca in apararea mea un asemenea Protest elevat al societatii civile.

Pentru ca ma intrebau niste cititori care este stadiul proceselor mele, pe langa cel pe care il am cu Ziua, public aici informarea primita de la Casa de avocatura ce sunt onorat sa ma reprezinte, Tuca Zbarcea & Asociatii:

Prezenta informare se refera la litigiile care formeaza obiectul dosarelor (i) nr. 14976/299/2007 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, in faza procesuala a recursului (litigiu vs. Gabriel Liiceanu) si (ii) nr. 23033/299/2007 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, in faza procesuala a apelului (litigiu vs. Mihnea Berindei).

In ceea ce priveste litigiul indicat la pct. (i), va informam ca dosarul a primit termen pentru data de 10 iunie, ca urmare a cererii de amanare formulata de dl. Spanu, cerere incuviintata de instanta. Totodata, instanta a respins cererea de suspendare a cauzei solicitata de Ziua, motivata de imprejurarea ca impotriva societatii in discutie s-a deschis procedura insolventei.

In ceea ce priveste litigiul indicat la pct. (ii), la termenul anterior instanta a dispus amanarea cauzei pentru ca Ziua sa fie citata prin administratorul judiciar. Termenul acordat este 13 mai.

(va urma)

PROCES. Mihnea Berindei, fondatorul GheDeSe – pe langa Silviu Brucan -, pus la colt de un avocat nepot de-al lui Edgar Papu si de Casa Tuca & Zbarcea

Vezi si Civic Media
DOCUMENT 1989: Declaratia de la Budapesta – Autonomie pentru TRANSILVANIA si
Comisia Tismaneanu la control. Azi, Mihnea Berindei – Voci curate/Deconspiratii –
Puteti descarca aici Decizia Nr 1707/14.12.2006 privind sursa “SANDU” si “MIRCEA”, Berindei JR
Comunicatul CNSAS, fila 1, fila 2, fila 3

AICI – CONCLUZII SCRISE BERINDEI vs CIVICMEDIA si RONCEA – Casa de Avocatura TUCA & ZBARCEA

Concluzii Scrise Avocat George Papu:

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti
Dosar nr. 23033/299/2007

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa SC ZIUA SRL cu sediul in Bucuresti, str. Ion Câmpineanu nr. 4, sector 1, inregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/6170/2001, CUI 13993898, prin avocat George Papu, in temeiul art. 146 C.pr.civ., formulam urmatoarele

CONCLUZII SCRISE

prin care solitam instantei de judecata sa dispuna urmatoarele:

să respinga ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, avand in vedere faptul ca in speta nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale
sa oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de acest proces, in cuantum de 3.004,04 RON, conform ordinului de plata nr AAEL din data de 23.05.2008 si facturii nr 40 din data de18.04.2008.

Pentru urmatoarele considerente:

In fapt, in cotidianul “ZIUA” din 24.08.2007 a fost publicat articolul intitulat “Cand Minciuna sta cu presedintele la masa: ZIUA”, in care exista urmatoarea afirmatie care face obiectul dezbaterii : “Numele celulei de baza a PCR este astazi GDS – Grupul pentru Dialog Social, scrie Frunza, amintind ca aceasta a fost infiintata de Brucan; prin intermediul recunoscutului agent al Securitatii Mihnea Berindei, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu”, afirmatie pentru care am fost chemata in judecata de reclamantul Mihnea Berindei, cererea acestuia fiind intemeiata pe raspunderea civila pentru fapta proprie in baza dispozitiilor art. 998, 999 Cod civil si pe raspunderea comitentului pentru fapta prepusului in baza art. 1000 alin 3 Cod civil.

Consideram ca nu sunt indeplinite cumulativ cele patru conditii generale, pentru a fi in prezenta raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei, pentru motivele pe care le vom arata in continuare.
Cea de-a doua forma de raspundere delictuala pentru care suntem chemati a raspunde (raspunderea comitentului pentru fapta prepusului), necesita si intrunirea suplimentara a doua conditii speciale, respectiv existenta raportului de prepusenie si savarsirea faptei in cadrul functiilor incredintate de comitent prepusului.

Subliniem faptul ca apararea noastra pe tot parcursul procesului a avut ca scop argumentarea neindeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru fapta prepusului, instanta neurmand a se pronunta cu privire la colaborarea reclamantului cu fosta Securitate, in ce fel a avut tangenta acesta cu serviciile secrete si daca aceasta activitate poate fi incadrata intr-un text de lege sau nu; instanta nefiind investita si neavand nici documentatia, nici toate notele informative care au fost avute in vedere de organele abilitate care au avut acces la dosarul reclamantului, respectiv SRI si Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Avand in vedere aplicabilitatea prioritara a dispozitiilor alin. 2 al art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului fata de prevederile Codului civil, subliniem faptul ca, instanta pentru a sanctiona libertatea de exprimare trebuie sa constate indeplinirea cumulativa a trei conditii si anume: ingerinta sa fie prevazuta de lege, sa aiba un scop legitim si sa fie necesara intr-o societate democratica.

Ceea ce comporta discutii este ultima conditie, respectiv daca masura implica o “nevoie sociala imperioasa”, care sa determine statul sa sanctioneze dezbaterea publica pe tema trecutului unei persoane publice, implicata intr-un demers extrem de important, respectiv reglementarea la nivel national si international a unei opinii autorizate despre comunism in Romania (“Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut drept “Raportul Tismaneanu”).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (denumita in continuare ECHR) apreciaza potrivit jurisprudentei sale constante, ca statele parti au o anumita marja de apreciere de a stabili necesitatea ingerintei, dar aceasta insotindu-se de un control european asupra legii si a deciziilor de aplicare a legii, chiar atunci cand ele emana de la o jurisdictie independenta, iar ingerintele in libertatea de exprimare cunosc exceptii, dar care sunt stricte, iar necesitatea lor trebuie stabilita in mod convingator (hotararea pronuntata de ECHR in cauza Wille c. Liechtenstein).

a)Neîndeplinirea condiţiei privind existenta prejudiciului

Consideram ca, in principal, prejudiciul NU EXISTA, iar in subsidiar el nu poate fi atat de grav incat sa justifice suma solicitata.
Textul articolului la care reclamantul face referire priveste activitatea publica a acestuia, iar o persoana publica, cu privire la chestiuni publice trebuie sa dea dovada de un grad mai inalt de toleranta la critica.
ECHR arata in cauza Jerusalem c. Austria ca “oamenii politici trebuie sa dea dovada de un grad mai mare de toleranta, in special atunci cand ei insisi fac declaratii publice susceptibile de critica. Cu toate acestea, si indivizii sau asociatiile private se expun cercetarii publice atunci cand intra pe scena dezbaterilor publice. Prin urmare chiar daca nu este vorba de un om politic, participarea la o dezbatere publica este un factor relevant sub acest aspect”.
O persoana publica in exercitarea unei functii oficiale, privind o tema de interes general, isi asuma in mod constient si voluntar riscul de a fi criticat pentru comportamentul sau, gesturile si faptele sale fiind urmarite si putand sa fie pe larg dezbatute in mass-media nationala.

In esenta, articolul incriminat a mentionat despre reclamant ca a fost “agent al Securitatii” si nu ca ar fi facut politie politica, ca ar fi fost tortionar, ca ar fi desfasurat activitati care contravin drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Avand in vedere si caracterul sensibil al luptei impotriva comunismului, precum si rolul presei intr-o societate democratica, este cu atat mai indreptatita vigilenta jurnalistului in fata actelor susceptibile de a elabora opinii cu privire la fapte istorice si chestiuni de interes general.
In opinia Curtii, faptul de a cere de o maniera generala, ca ziaristii sa se distanteze in mod sistematic si formal de continutul unei citari care i-ar putea insulta pe terti ori le-ar putea leza onoarea nu se conciliaza cu rolul presei de a informa asupra faptelor sau opiniilor in curs la un moment dat. ( hotararea pronuntata de ECHR in cauza Thoma c. Luxembourg ).
Reclamantul nici macar nu aratat in ce fel i-a fost stirbita reputatia, dar mai important nu a dovedit care au fost in concret consecintele publicarii acestei sintagme, ca atare nu a dovedit existenta unui prejudiciu moral.
Situatia din speta nu se poate compara cu cea din cauza citata de reclamant (decizia nr. 62 din 1/10/2001 a fostei Curti Supreme de Justitie, secţia civila), speta ale carei argumente nu au caracter obligatoriu (nefiind pronuntata intr-un recurs in interesul legii), situatia din acea speta fiind total diferita de cea din prezenta (in acea cauza se faceau referiri peiorative si cu conotatie sexuala fata de o persoana de sex feminin), prin urmare nu se poate aplica ˝prezumtia de prejudiciu).

Cu privire la cuantumul exagerat al despagubirilor morale de 80 000 RON reprezentand despagubiri pentru publicatiile aparute in ziarul ZIUA si pe site-ul acesteia aratam consideratiile unui autor de prestigiu (Ioan Albu) sustinut si de un autor contemporan (prof. univ. Liviu Pop – Teoria generala a obligatiilor, ed. Lumina Lex, 1998, pag. 212) care afirma ca “asemenea sume trebuie sa aiba strict efecte compensatorii, fara a transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime”.

Mai mult decat atat, “Nu orice prejudiciu moral, chiar daca este cert, constituie o atingere adusa unui interes vrednic de o protectie juridica” (Boris Stark, Droit civil. Obligations, Libraires Technique, 1972, pg. 61)
Daca pentru orice informatie care i-ar putea insulta pe terti, o opinie in spirit combativ, considerata defavorabila, instantele ar acorda sume excesiv de ridicate, s-ar crea cadrul pentru oportunistii persoane publice de a avea ca scop o sursa sigura si facila de imbogatire fara just temei, in desconsiderarea practicii constante a ECHR.
Instanta trebuie sa urmareasca sa acorde o satisfactie morala, nepecuniara (ca si prejudiciul reclamat) si nu a unei sume de bani care va imbogati asa zisa victima pretinsului prejudiciu moral.
In legatura cu acest aspect, invederam faptul ca publicarea hotararii in mai multe ziare are un caracter represiv, fata de faptul ca aceste costuri, ale publicarii, sunt exorbitante.

b)Neîndeplinirea condiţiei privind săvârşirea faptei licite

Articolul care face obiectul dezbaterii reprezinta in esenta o continuare a dezabterii publice a “Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut sub numele “Raportul Tismaneanu”, reclamantul fiind membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Opiniile autorilor acestui raport au facut obiectul dezbaterilor publice si au fost subiect controversat inca de la prezentarea acestuia in Parlamentul Romaniei, reactiile publicului fiind diverse, raportul fiind considerat de la “un spectacol mediatic” la “o chestiune formala”, iar autorii sai analizati in mod combativ, sau laudati de catre mass-media.

In contextul analizei acestui raport si al autorilor sai, se face o scurta mentiune si despre reclamant, respectiv “recunoscutul agent al Securitatii Mihnea Berindei”, aspect incriminat in cererea de chemare in judecata.

Nu vom insista asupra apelativului “recunoscut” pentru ca acest aspect nu este incriminat in cererea de chemare in judecata, acesta facand referire la reclamant ca fiind o personalitate in domeniul istoric, politologic si sociologic.
Daca s-ar avea in vedere recunoasterea colaborarii cu Securitatea, aceasta este evidenta, rezulta chiar din decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nr. 1707 / 14.12.2006, citata de reclamant, in care a a recunoscut ca a avut o anume legatura cu Securitatea, dar ca informatiile furnizate acesteia nu au avut caracter nociv.
Paratul persoana fizica Victor Roncea a scris un editorial (EDITORIÁL, -Ă adj. Referitor la editarea cărţilor, a revistelor etc.; de editură. // s.n. Articol în care se arată părerea redacţiei unei publicaţii într-o anumită problemă. [Pron. -ri-al. / cf. fr. éditorial, it. editoriale, engl. editorial]., sursa Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986, sursa internet http://dexonline.ro/search.php?cuv=editorial).
El si-a exprimat opinia, aprecierea personala cu privire la subiectul dezbatut pe larg, a emis o judecata de valoare, aceasta aflandu-se sub protectia art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care se bazeaza pe o argumentare logica a autorului sau, respectiv are la baza elemente obiective care sa o justifice (hotararea ECHR pronuntata in cauza Lingens c. Austriei).
In practica sa Curtea distinge intre indicarea faptelor si judecati de valoare. In timp ce existenta faptelor poate fi demonstrata, adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi probat. Cerinta probei adevarului unei judecati de valoare este imposibil de indeplinit si incalca insasi libertatea de opinie, care este o parte fundamentala a dreptului consacrat de art. 10 (hotararea ECHR pronuntata in cauza Dichand si altii c. Austria)
Jurnalistul are dreptul la libertatea de exprimare, are dreptul sa isi formuleze concluzii proprii, sa comenteze informatia, sa furnizeze comentarii, idei, informatii care sa ofenseze, sa socheze, sau sa deranjeze prin transmiterea chestiunilor de interes public, asa cum este permis si in domeniul juridic.
Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare este valabila nu numai pentru informatiile sau ideile exprimate favorabil ori considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pentru acelea care lovesc, socheaza sau nelinistesc (hotararile pronuntate de ECHR in cauzele Lingens c. Austriei, Hrico c. Slovaciei si Castells c. Spaniei).

Curtea a retinut ca libertatea de exprimare constituie o conditie fundamentala pentru existenta unei societati democratice, iar “presa joaca un rol eminent intr-o astfel de societate democratica. Ei ii revine rolul de a comunica, respectandu-si obligatiile si raspunderile, informatii si idei asupra tuturor chestiunilor de interes general.“ (hotararea pronuntata de ECHR in cauza De Haes si Gijeles c. Belgiei)
Prin examinarea jurisprudentei Curtii Europeane a Drepturilor Omului. se desprinde ideea ca libertatea presei este categoria de discurs apărată in cea mai mare măsură, avand in vedere si cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, fara de care nu exista o societate democratica.

Pentru a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o “obligatie” a ziaristilor de a raspândi informaţii şi idei, îndeplinidu-şi astfel rolul de “câine de pază al democraţiei.”
In sprijinul celor afirmate vin si dispozitiile alin. 1 si 2 art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 :
„1. Nimeni nu trebuie sa aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
2. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a raspindi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.“

Concluzionand, o interferenta in libertatea de exprimare a unui ziarist, este analizata de catre Curtea Europeană a Drepturilor Omului atat din perspectiva interesului individual, ci şi din perspectiva faptului ca “o sanctiune de acest tip poarta raspunderea pentru ingradirea presei in exercitarea rolului de furnizor de informatii si caine de paza ceea ce contravine libertatii de exprimare” (hotararea ECHR pronuntata in cauza Lingens c. Austriei).

c)In lipsa intrunirii celorlalte conditii ale raspunderii civile delictuale, analiza legaturii de cauzalitate apare ca inutila, mai ales cand nu se cunosc efectele concrete ale sintagmei incriminate, in raport de efectele altor expresii considerate defaimatoare ce apar pe web site-ul asociatiei coparate, neputandu-se stabili ce rezultat a produs fiecare fapta distincta si daca exista legatura intre acestea etc.

d)Neîndeplinirea condiţiei privind săvârăirea faptei ilicite cu vinovăţie.

Codul civil mentionaza vina care trebuie sa ii fie imputata celui care a cauzat altuia un prejudiciu, atitudinea subiectiva a autorului ei.
In speta de fata, analiza vinovatiei ziaristului vizeaza atitudinea subiectiva a acestuia fata de fapta si fata de urmarile ei la momentul cand a savarsit-o.
Nu exista intentia de a discredita in speta, ci doar de comenta pe marginea unor aspecte pe larg dezbatute (reclamantul aparand tangential in discutie).

Intr-un sistem democratic, un tip de cenzura ca aceasta, apta de a descuraja ziaristul de a mai emite critici similare in viitor nu este compatibil cu valorile promovate de esenta conceptului de societate democratica, concept care trebuie sa domine societatea in intregul sau.

Paratul, in calitate de jurnalist nu a folosit termenul juridic de “agent al poliţiei politice comuniste”, in sensul Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, asa cum este acesta definit de art 5 alin 2 din acest act normative. El nu a publicat editorialul sau intr-o revista de specialitate juridica, el nu cunoaste limbajul juridic de specialitate, iar limbajul lui este unul comun, sensul sintagmei “agent al Securitatii” se desprinde din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, unde termenul de “agent” are sensul de reprezentant oficial, putand fi extins in context la sintagma Agent secret.

In speta, sensul este cel comun, de colaborator al unui serviciu de informatii, paratul avand drept sursa de informare insasi Decizia evocata de catre reclamant (decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nr. 1707 / 14.12.2006), folosirea acestei sintagme fiind justificata si acoperita de un act oficial, in astfel de situatii nefiind nevoie ca ziaristul sa beneficieze de mai multe surse, sursa oficiala fiind suficienta (a se vedea hotararea ECHR in cauza Bladet Tromso si Stensaans c. Norvegiei).

Nu urmarim ca instanta sa aprecieze asupra colaborarii reclamantului cu fosta Securitate, ci apreciam ca reclamantul recunoaste si singur ca a fost supus la interogatorii de catre reprezentantii regimului comunist in perioada 1968-1970 (dupa cum rezulta si din decizia mai sus mentionata), a avut dosar fond retea deschis in vederea recrutarii si a fost recrutat pentru incadrarea informativa a unui element “lucrat activ”.

In dosarul reclamantului nu s-au gasit la data analizarii raporturilor sale exacte cu fosta Securitate de catre CNSAS, toate documentele olografe pe care acesta le continea, de aceea probatoriul a fost extins si la studierea mai multor dosare de urmarire penala apartinand persoanelor din anturajul reclamantului. Documentele olografe dintr-unul din aceste dosare, sunt inregistrate in antet pe numele conspirative “MIRCEA” si respectiv “SANDU”, numele de cod ale reclamantului.

Astfel, nota informativa pe numele conspirativ “MIRCEA”, face referire la alegerile din cadrul Asociatiei Studentilor de la Facultatea de Istorie Bucuresti, nota redactata asa cum afirma reclamantul in urma interogatoriilor sale de catre Securitate, dar in lipsa altor documente justificative, ridica semne de intrebare.
Opinia publica nu poate sa considere neadevaruri cele aratate in sintagma ce face obiectul dezbatarii atat timp cat sunt dovezi contrare in acest sens, dovezi pe care nici reclamantul nu le-a combatut in interogatoriu.
Prin urmare, a existat o relatie speciala a reclamantului cu Securitatea, relatie pe care nu orice cetatean a avut-o, ca atare nuantele nu-i atenueaza colaborarea.

Legea nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala (prin decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008), prin urmare, nu putea servi unui nespecialist sa formuleze verdicte in baza sa si nici paratul nu poate fi acuzat ca a “contestat” o decizie a CNSAS.
Aceasta decizie putea sa fie contestata, juridic, doar de catre reclamant si de catre solicitanti, paratul neincadrandu-se printre solicitanti. Faptul ca decizia CNSAS nu a fost contestata, nu ii da caracter de adevar suprem sau de “autoritate de lucru judecat” si poate face obiectul dezbaterii publice, fara a se replica ca aceasta solutie putea fi contestata doar judiciar.
In acest sens, chiar in cauza Dalban contra Romaniei, ECHR a apreciat ca o solutie de neincepere a urmaririi penale nu este suficienta pentru conferi instantei dreptul de a sanctiona libertatea de exprimare.
Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curtii Constitutionale a contestat legitimitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, constatand ca prin “abaterile de la statutul constitutional al justitiei si prin confuzia intre functia de ancheta, cea de judecata si cea de solutionare a cailor de atac impotriva propriilor decizii precum si prin faptul de a da, in aceleasi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instantelor judecatoresti” se defineste ca o jurisdictie extraordinara interzisa de art 126 al. 5 din Constitutia Romaniei, astfel incat o decizie a acestui organism nu mai poate fi privita ca avand caracter de analiza si concluzie incontestabila.˝

Interferenta in exercitiul libertatii de exprimare al paratului nu poate avea un fundament pentru a fi necesara intr-o societate democratica, reputatia reclamantului prin publicarea sintagmei litigioase nu a fost afectatata in conditiile in care este in continuare o personalitate in domeniul istoriei, sociologiei si politologiei.

Fata de aceste aspecte ce acopera minimul factual solicitat de ECHR pentru a nu fi sanctionata o judecata de valoare, apreciem faptul ca nu poate fi retinuta nicio forma de culpa, facand trimitere chiar la intentiei in materia insultei si a calomniei (tot “delicte de presa” ca si cel reclamat in cauza), care consta intr-o „ … anumita particularitate a atitudinii subiective a faptuitorului, caracterizata prin rea-credinta. Cu alte cuvinte, de esenta acestei infractiuni este ca faptuitorul sa actioneze animat de intentia de a discredita, de a compromite pe cel vizat prin afirmatiile ori imputarile sale publice …” fiind constient ca fapta imputata este neadevarata (Decizia penala nr. 2808/31.05.2002, in Pandectele Romane nr. 3/2004, II, p. 54).

Paratul a avut informatii veridice, oficiale asupra subiectului, nu a incercat denaturarea imaginii reclamantului, cuvintele sale inscriindu-se in etica profesionala care se impune unui ziarist, judecata de valoare emisa nefiind excesiva sau disproportionala in raport cu scopul legitim urmarit, acela de a aduce la cunostinta publicului cat mai multe aspecte despre Raportul Comisiei Tismaneanu, membrii sai etc.

Sintagma litigioasa nu este lipsita de o baza factuala suficienta, nu exista o eroare bine-intentionata a jurnalistului care sa conduca la concluzia ca a actionat cu rea-credinta, subiectul dezbatut era oricum de o importanta covarsitoare si preocupa pana la momentul aparitiei articolului in ziarul ZIUA presa interna si internationala, incat atitudinea paratului analizata global demonstreaza ca a actionat cu buna-credinta si ca afirmatia sa se inscrie intr-un discurs jurnalistic acceptabil intr-o societate democratica.

Termenii folositi de parat in articolul care a aparut in ziarul ZIUA nu au fost considerati de partea lezata ca fiind vadit ofensatori (Mamère c. Frantei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006), afirmatia este una tangentiala si nu poate fi calificata ca fiind o campanie de denigrare impotriva sa, caracterizata prin perseverenta si mijloace ilicite, care sa aiba un impact major asupra publicului larg.

Cu privire la existenta raportului de prepusenie si savarsirea faptei in cadrul functiilor incredintate de comitent prepusului apreciam ca in materie de presa nu exista raport de prepusenie, avand in vedere faptul ca jurnalistul colaboreaza cu ziarul prin intermediul unui contract de cesiune drepturi de autor. Astfel, intre jurnalist si ziar nu exista relatie de subordonare (raport de prepusenie), ziaristul fiind cel care garanteaza si este singurul raspunzator pentru materialul propus.
In speta, nu exista un contract intre subscrisa si autorul afirmatiei litigioase prin care sa se fi comandat un subiect privindu-l pe reclamant, prin urmare fapta nu au fost savarsita in functia care a fost incredintata paratului.
Un articol nu este comandat, ziaristul este cel care scrie articolul pe un anumit subiect, în funcţie de contextul existent, de preocuparile sale etc.

Pentru toate aceste aspecte, solicitam onoratei instante sa respinga actiunea ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.

In drept: Ne fundamentam apararile pe dispozitiile art. 146 C.pr.civ. art. 998-999, 1000 alin. 3 Cod civil, art. 30 alin. 2 Constitutia Romaniei, art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, alin. 1 si 2 art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi Politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, precum si pe celelalte dispozitii legale la care am facut referire.

Cu aleasa consideratie,

SC ZIUA SRL
prin avocat George Papu

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI SECTOR 1 BUCURESTI

Procesul Liiceanu-Liigheanu-Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra libertatii presei si de expresie in Romania

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI
DOSAR NR. 14976/299/2007

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul RONCEA VICTOR, cu domiciliul ales în Bucureşti, sector 1, str. Ion Câmpineanu, nr. 4, parter,
în contradictoriu cu
LIICEANU GABRIEL, cu domiciliul în Bucureşti, sector 3, str. Intr. Vasile Lucaciu nr. 3, ap. 2,
urmând a fi citaţi şi
S.C. ZIUA S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr. 4,
ROŞCA STĂNESCU SORIN ŞTEFAN, cu domiciliul în Bucureşti, sector 2, str. Zece Mese nr.8, ap. 1, şi
SPÂNU ION, cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, str. Ion Câmpineanu nr. 4,
în temeiul art. 3041 Cod de procedură civilă, în termen legal formulez prezentul

RECURS

Împotriva Sentinţei civile nr. 4907/14.04.2008, pronunţată de judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 14976/299/2007,
pentru următoarele

MOTIVE

I. Hotărârea nu este motivată;
II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii;
III. În temeiul art. 3041 Cod de procedură civilă, solicit examinarea cauzei sub toate aspectele.

ÎN FAPT
Prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 23.07.2007, reclamantul Liiceanu Gabriel, prin avocat, a solicitat obligarea subsemnatului, a S.C. ZIUA S.R.L. (“Ziua”) şi a pârâţilor persoane fizice Roşca Stănescu Sorin Ştefan şi Spânu Ion, în solidar, la plata sumei de 300.000 lei cu tilu de daune morale. De asemenea, a mai solicitat reclamantul ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată pe cheltuiala noastră în primele 10 ziare ca răspândire, precum şi în publicaţiile “Dilema Veche”, “22”, “Observator Cultural”, “Idei în dialog” şi “România Literară” – în baza principiului reparaţiei integrale şi adecvate a prejudiciului.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis în parte primul capăt de cerere, obligând pârâţii în solidar la plata unei sume de 150.000 lei, admiţând integral al doilea capăt de cerere.
Consider criticabilă soluţia instanţei de fond pentru următoarele motive.

Chestiune preliminară – calificarea corectă a căii de atac
Prevederile art. 2821 Cod de procedură civilă dispun în sensul că nu sunt atacabile cu apel cauzele al căror obiect, evaluabil în bani, ar fi sub valoarea de 100.000 lei.
Per a contrario, cele ale căror obiect are o valoare mai mare de 100.000 lei sunt supuse căii de atac a apelului.
Aşa cum am arătat, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis în parte primul capăt de cerere, obligând pârâţii în solidar la plata unei sume de 150.000 lei.
Apreciez că în mod eronat instanţa de fond, în dispozitivul sentinţei recurate, a arătat că aceasta poate fi atacată cu recurs şi solicit calificarea corectă a căii de atac ca fiind apelul.
În acelaşi timp însă sunt legat de această dispoziţie, drept pentru care arăt motivele pentru care înţeleg să critic hotărârea instanţei de fond.

I. HOTÂRÂREA NU ESTE MOTIVATĂ. MOTIV DE RECURS PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 7 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
În considerentele sentinţei civile recurate, instanţa face simple afirmaţii, ce nu pot fi reţinute drept o motivare care să îndreptăţească felul în care a avut loc dezlegarea pricinii.

a) Cu privire la fapta ilicită, se arată: “Fapta ilicită care reprezintă temeiul de fapt al acţiunii include difuzarea către public a unor afirmaţii defăimătoare, faţă de persoana reclamantului, care a contribuit în mod direct la propagarea către public a unor afirmaţii denigratoare, asupra imaginii reclamantului”.
Urmează consideraţiile instanţei cu privire la prevederile art. 31 al. 4 din Constituţia României, precum şi asupra răspunsului la interogatoriu formulat de pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan, precum şi asupra răspunsului la interogatoriu formulat de pârâta persoană juridică. Apoi se revine cu următoarele considerente faţă de atragerea răspunderii civile delictuale şi faţă de fapta ilicită:
Afirmă instanţa de fond: “În speţă, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi anume fapta ilicită prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. Fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
În prezenta cauză, fapta ilicită constă în conceperea şi realizarea de către pârâţi a unei campanii de denigrare la adresa reclamantului, prin publicarea a numeroase articole defăimătoare cu consecinţa vătămării grave a unor drepturi şi valori morale ale acestuia.
(…) Instanţa reţine că termenii şi metodele de utilizare folosite de către pârâţi vis a vis de reclamant, contravin principiilor de deontologia profesiei de jurnalist [sic !] şi au adus o gravă atingere a demnităţii şi reputaţiei acestuia.
La acestea s-a adăugat acuzaţia că reclamantul ar fi plagiat mai mulţi autori, acuzaţie calomnioasă, de natură să pună sub semnul întrebării onestitatea sa profesională şi să-I lezeze reputaţia dobândită”.
Din aceste expuneri ale instanţei de fond nu reiese care sunt motivele pentru care se reţine existenţa unei fapte ilicite.
Simpla enumerare repetitivă, de către instanţă, a unor termeni precum “campanie denigratoare” sau “defăimare” sau “calomnie” nu justifică realizarea în concret a vreunei fapte ilicite.
Insulta şi calomnia, spre exemplu, fapte ilicită, sunt definite de prevederile art. 205, 206 Cod penal. Ilicitul acestor fapte rezidă în aceea că prezintă pericol social şi sunt sancţionate expres de legiuitor.
Insulta este definită drept “atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane”, faptă care se realizează prin “cuvinte, gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocură”.
Calomnia este definită drept “afirmarea ori imputarea în public (…) a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune (…)”
Or, instanţa de fond nu face nici o referire la cele două texte de lege mai sus menţionate, pentru această instanţă faptele sunt, există pur şi simplu în sfera ilicitului.
Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu motivează natura ilicită a faptei, ci se mulţumeşte să-i dea doar o definiţie succintă şi mai apoi să enumere, în mod repetitiv, termeni precum “campanie denigratoare” sau “defăimare” sau “calomnie”. Astfel de termeni, chiar dacă des repetaţi, nu au în spate un raţionament precis, just, întemeiat, prin raportare la norma de drept obiectiv pretins încălcată sau la dreptul subiectiv pretins vătămat. Cu alte cuvinte, în opinia subsemnatului, instanţa nu justifică şi nu motivează existenţa faptei ilicite.
Cu privire la afirmaţia referitoare la plagiat, s-a solicitat de către apărătorii pârâţilor administrarea unei probe cu expertiză realizată de specialişti (lingvistică şi filosofie) din cadrul Academiei Române. Solicitarea, făcută pentru a se da eficienţă prevederilor art. 207 Cod penal , a fost respinsă de instanţa de fond ca neconcludentă (sic!), pentru ca, ulterior, în baza “probelor existente la dosarul cauzei”, aceeaşi instanţă să se pronunţe în sensul existenţei unei fapte ilicite.
În concluzie pe acest aspect, consider nemotivată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte fapta ilicită.

b) În ceea ce priveşte prejudiciul, înstanţa de fond a făcut punctual următoarele afirmaţii: “În vederea aprecierii prejudiciului instanţa a avut în vedere pe de o parte gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite iar pe de altă parte, intensitatea şi gravitatea faptei”.
Instanţa de fond nu reuşeste prin aceste considerente să arate existenţa unui prejudiciu, întinderea acestuia, felul în care poate fi reparat.
Trebuie avut în vedere că prejudiciul invocat este unul de natură morală, greu de cuantificat. Instanţa nu arată motivele, argumentele, raţionamentul prin care şi-a format convingerea existenţei acestui prejudiciu.
Instanţa nu arată care sunt valorile sociale ocrotite.
Instanţa nu arată gradul de lezare al acestor valori.
Instanţa nu cuantifică intensitatea şi gravitatea faptei şi implicit pretinsul prejuciu.
Cu atât mai puţin nu argumentează şi nu justifică (chestiune mult mai dificilă) întinderea acestui pretins prejudiciu, nici nu arată criteriile şi metodele folosite pentru a determina această întindere.
În concluzie pe acest aspect, consider nemotivată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului.

c) Nici în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate instanţa nu oferă o motivare a soluţiei.
Spune instanţa de fond: “Pentru a putea fi angajată răspunderea unei persoane este necesar ca intre fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
În cazul afirmaţiilor defăimătoare, legătura de cauzalitate dintre proferarea unor astfel de afirmaţii şi prejudiciul moral suferit de reclamant a fost dovedit [sic!] de către reclamant, fiind săvârşită cu intenţie [sic!], pârâţii recunoscând că au purtat această campanie de presă împotriva reclamantului, ca adversari politici ai acestuia şi având ca scop denigrarea sa”.
Quod erant demonstrandum.

d) Instanţa reţine şi foloseşte sintama “campanie de presă” în mod nejustificat
Nu există în cuprinsul hotărârii recurare o motivare convingătoare, un raţionament al judecătorului care să justifice folosirea acestei sintagme în cuprinsul motivării hotărârii şi, pe cale de consecinţă, a reţinerii solidarităţii între totalitatea pârâţilor.
Acesta a fost o simplă susţinere a reclamantului, nedovedită, pe care instanţa şi-a însuşit-o: “În cazul afirmaţiilor defăimătoare, legătura de cauzalitate legătura de cauzalitate dintre proferarea unor astfel de afirmaţii şi prejudiciul moral suferit de reclamant a fost dovedit [sic!] de către reclamant, fiind săvârşită cu intenţie, pârâţii recunoscând că au purtat această campanie de presă împotriva reclamantului, ca adversari politici ai acestuia şi având ca scop denigrarea sa”.
Această pretinsă “recunoaştere” de purtare a unei campanii de presă nu există.
Singurele probe pe care le invocă instanţa de fond sunt răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan, cât şi răspunsul la interogatoriu dat de ZIUA (ambrele menţionate la fila 3), unde nu se regăseşte acest element.

e) Instanţa nu motivează deloc acordarea integrală a celui de al doilea petit al cererii
Şi acest petit ar fi trebuit circumstanţiat aceloraşi elemente, respectiv faptă, prejudiciu (existenţă şi întindere), legătura de cauzalitate, vinovăţia.
Instanţa nu face nici o apreciere asupra felului în care această măsură reparatorie solicitată de reclamant ar duce la repararea integrală şi adecvată a pretinsului prejudiciu astfel cum reclamantul a afirmat în cuprinsul cererii sale. Asupra acestui aspect voi insista in cele ce urmează, la pct. II, d.

II. INSTANŢA FACE ÎN MOD GREŞIT APLICAREA ART. 998-999 COD CIVIL. INSTANŢA FACE O GREŞITĂ APLICARE A ART. 1003 COD CIVIL. MOTIV DE RECURS PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 9 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII ACŢIUNII ÎNTEMEIATE PE ART. 1003 C.CIV.

A. Temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului îl constituie art. 998-999 C.cIv.
Art. 998 Cod civil dispune literal: “Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, să îl repare”.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba şi/sau suferinţa să fie reală; cât priveşte fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare; în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct şi nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, ar trebui dovedit faptul că s-ar fi fi acţionat cu depăşirea limitelor bunei credinţe.
Aşa cum am arătat la punctul 1) de mai sus, nu există o motivare a instanţei de fond care să îndreptăţească concluzia că ar exista faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţiei. Asupra acelor argumente nu mai revin, dar vă solicit să le aveţi încă o dată în vedere.
Voi insista în cele ce urmează asupra pretinsului prejudiciu.

a) Prejudiciul şi prejudiciul moral în doctrina juridică
În doctrină s-a arătat că prejudiciul, paguba sau dauna constau în rezultatul sau efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei săvârşite de o altă persoană .
Într-o altă opinie , prejudiciul a fost definit asemănător, acesta constând în rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.
Distincţia între paguba patrimonială şi nepatrimonială se regăseşte şi la autorii anterior menţionaţi , prejudiciul patrimonial fiind cel concretizat într-o pagubă efectivă, materială, cuantificabilă în bani, în timp ce dauna morală presupune că prejudiciul nu este susceptibil de evaluare bănească.
Autorii menţionaţi arată: „Problema reparaţiei băneşti a prejudiciilor morale constituie una dintre problemele controversate chiar în sistemele de drept ale statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru asemenea prejudicii (subl. ns.) Au fost ridicate astfel obiecţiuni împotriva unui astfel de sistem de reparare a prejudiciilor morale, invocându-se „imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune”, „caracterul arbitrar al acestei reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de corespondenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani”. Referitor la despăgubirile acordate pentru prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele au un „caracter imoral”” .
Caracterul controversat al acestor tipuri de reparaţii – reparaţii băneşti pentru prejudicii greu (dacă nu chiar imposibil) de cuantificat în bani este reţinut şi de ceilalţi autori menţionaţi .

b. Criteriile pentru cuantificarea unui prejudiciu nu se regăsesc în speţă
Revenind la prejudiciu, pentru a se reţine existenţa unui prejudiciu patrimonial, acesta trebuie să fie cert, determinat (sau determinabil) şi să nu fi fost reparat .
În ceea ce priveşte prejudiciul necuantificabil în bani, autorii menţionaţi arată că lipsesc criteriile de stabilire a sumelor care se acordă celor cărora le sunt cauzate astfel de daune .
În speţă, nici reclamantul nu arată în concret în ce ar fi constat prejudiciul suferit, mulţumindu-se să afirme că a fost prejudiciat în mod grav.
Pe cale de consecinţă, cred, ar fi trebui să revină instanţei de fond delicata sarcină de a stabili astfel de criterii, în funcţie de specificul acestui caz.
Nici reclamantul nu face o cuantificare a prejudiciului, nici instanţa nu a făcut un asemenea demers.

c. Reparaţia bănească este disproporţionată faţă de pretinsa atingere adusă
În ceea ce priveşte specificul prejudiciului pretins suferit de către reclamant, acesta este prezentat în mod contradictoriu.
Pe de o parte se arată în cuprinsul acţiunii că ar fi vorba de un prejudiciu moral, iar pe de altă parte se susţine că ar fi vorba despre o atingere adusă imaginii, demnităţii şi onoarei.
Între prejudiciul moral şi prejudiciul de imagine şi/sau reputaţie există o diferenţă de esenţă: şi anume primul nu poate fi cuantificat în bani, în timp ce al doilea ar putea fi cuantificat în bani, integral sau cel puţin în parte.
Apare astfel drept nepotrivit să se solicite daune morale (respectiv reparaţia cu bani a unei pagube neevaluabile în bani) pentru un prejudiciu de imagine care nu a fost dovedit (respectiv reparaţia cu bani a unei pagube evaluabile în bani neproduse).
Referindu-se la prejudiciul suferit, el este indicat de către reclamant prin referiri vagi la „prejudiciul moral suferit”, „atingerea adusă imaginii, demnităţii şi reputaţiei” etc., fără să arate în cel fel s-a repercutat asupra sa pretinsa faptă ilicită, sau măcar să încerce să descrie suferinţele morale cauzate. Se încearcă justificarea suferinţei morale prin răspândirea afirmaţiilor făcute fără să se facă o cuantificare a acestei întinderi şi fără să se arate în ce fel această răspândire s-a reflectat înapoi asupra reclamantului.
Prejudiciul de imagine este nedovedit, pentru că reclamantului nu i se diminuează în nici un fel meritele obţinute prin activităţile sale, enumerate de reprezentantul său la filele 11-12 ale acţiunii.
Mai mult decât atât, referindu-se la un prejudiciu de imagine, reclamantul trebuie să îl cuantifice exact în bani în mod întemeiat, deoarece prejudiciul de imagine (cel puţin în parte, dacă nu chiar integral) ar avea un impact ce ar putea să fie evaluat (sau cel puţin evaluabil în bani). Ca urmare a schimbarii percepţiei asupra persoanei sale, reclamantul ar fi putut să fie exclus din corpurile profesionale din care face parte (pierzând astfel anumite surse de venit), ar fi putut să fie acţionat în judecată de alte persoane, fiind obligat la plata unor sume de bani etc. Ori, aşa ceva nu s-a întâmplat.
Suma de 300.000 lei solicitată de reclamant este disproporţionat de mare faţă de aceea că el nu oferă elemente pentru probarea existenţei unui prejudiciu cert, şi nici elemente pentru cuantificarea întinderii acestuia.
Suma de 150.000 lei stabilită de instanţă este la rândul ei disproporţionat de mare în condiţiile în care nici instanţa nu stabileşte aceste elemente.

d) Al doilea capăt de cerere depăşeşte cu mult reparaţia integrală a pretinsului prejudiciu
O primă critică derivă din aceea că, deşi acest petit a fost acordat integral, astfel cum s-a solicitat, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel măsura dispusă.
O a doua critică derivă din aceea că reclamantul s-a folosit de acest procedeu (solicitarea ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată într-un număr de 10 ziare de largă circulaţie, plus un număr de revizstre culturale) pentru a influenţa aprecierea instanţei faţă de elementul cheie al cauzei: dovedirea existenţei şi stabilirea întinderii pretinsului prejudiciu.
Tot astfel cum într-o oglindă concavă sau convexă, imaginea apare fie mai mare fie mai mică decât în realitate, tot astfel formularea celui de al doilea petit al acţiuni a avut menirea de a influenţa convingerea judecătorului faţă de proporţiile pretinsului prejudiciu şi faţă de primul petit al acţiunii.
O a treia critică o voi arăta în cele ce urmează. Dau, spre exemplu, o altă cauză ce a avut ca obiect cererea de reparaţie integrală a unui prejudiciu: A cere instanţei să îl oblige pe B să repare un acoperiş pe care acesta îl stricase.
Ar fi fost absurd ca, în virtutea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, A să ceară instanţei ca B să îi repare de 10 ori acoperişul!
Revenind la cauza de faţă, apreciez ca fiind disproporţionată această solicitare a reclamantului, dat fiind ca pretinsa faptă ilicită s-a produs în paginile unui singur ziar.
Susţine reclamantul că, dat fiind faptul că instrumentul prin care acest prejudiciu moral a fost cauzat a fost presa, tot prin intermediul presei el poate fi reparat în mod adecvat.
Intr-adevăr, „presa” în acest caz a constituit-o ziarul ZIUA. Preluând mót-a-mót pretenţia pârâtului, întrucât prejudiciul s-ar fi cauzat prin intermediul ziarului ZIUA, reparaţia adecvată ar trebui oferită tot prin acest instrument.
În opinia mea, restul de 9 ziare de largă circulaţie şi 5 reviste culturale reprezintă aplicarea unui eventual nou principiu de drept, acela al „reparaţiei excesive a prejudiciului suferit”. Din fericire însă, un asemenea principiu nu există, iar instanţa de fond ar fi trebuit, în cadrul efortului de a determina existenţa şi întinderea prejudiciului, să cenzureze şi acest aspect. Ceea ce instanţa de fond, din păcate, nu a făcut.
Un ultimă critică vizează inconsecvenţa instanţei de fond.
Aceasta a redus la jumătate pretenţiile băneşti ale reclamantului, dar le-a menţinut integral pe cele din petitul al doilea al acţiunii.
Şi nu în ultimul rând, arăt faptul că publicarea hotărârii recurate într-un număr de 15 publicaţii va reprezenta fără îndoială un efort financiar considerabil din partea pârâţilor, în condiţiile în care astfel de solicitări de publicare se taxează la cuvânt.
În acest context, măsura solicitată are mai degrabă un caracter punitiv decât reparatoriu.

B. Instanţa face o aplicare greşită a art. 1003 Cod civil, obligând în solidar pârâţii pentru pretinse fapte ilicite diferite. Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată
Instanţa nu a făcut o apreciere în concret a fiecărei fapte pretins ilicite (arătate în mod distinct de reclamant la filele 4-9 din cerere), unde fiecărui pârât persoană fizică i se impută o anume faptă materială.
Reclamantul împarte pretinsele fapte ilicite în fapte denumite calomnioase şi în fapte denumite injurioase, arătând în concret ce faptă anume consideră a fi calomnioasă/injurioasă şi arătând autorul.
Legătura de solidaritate nu ar putea să apară decât între autorul materialului de presă, publicaţie şi conducerea acesteia (o vom denumi legătură pe verticală).
Legătura de solidaritate pe orizontală între pârâţii persoane fizice ar fi putut să apară numai în caz de coautorat al acestora în crearea materialului de presă pretins calomnios/injurios.
Cu menţiunea că pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan este chemat în judecată atât ca autor al unor materiale de presă cât şi în calitate de organ de conducere al pârâtei persoane juridice.
Pe cale de consecinţă, între afirmaţia invocată de reclamant „intelectual roşu (Victor Roncea, Ziua, 1 martie 2007)” şi pârâtul Spânu Ion nu poate să existe solidaritate.
Idem în ceea ce priveşte afirmaţiile legate de plagiat, legate de reclamant de pârâtul Spânu Ion, şi pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan (în calitate de autor de presă). Idem în ceea ce mă priveşte pe mine.
Este evident faptul că instanţa de fond a gestionat deficitar această cauză, concluzionând existenţa unei solidarităţi pe orizontală.
Instanţa de fond a considerat că există un singur delict/cvasidelict (ades repetata „campanie de presă”, aspect nedovedit de reclamant dar însuşit ca atare de instanţă), în condiţiile în care au existat un număr de fapte clar determinate.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze distinct fiecare faptă – legătură de cauzalitate – prejudiciu – vinovăţie, pentru fiecare pârât în parte, stabilind existenţa unei solidarităţi în condiţiile art. 1003 Cod civil numai pe verticală.
De altfel, s-a ajuns în acest fel şi la o încălcare a art. 998-999 Cod civil, prin aceea că se ajunge la repararea unui pretins prejudiciu de către o altă persoană, nu de către persoana care l-ar fi săvârşit.
Având în vedere că reclamantul impută pârâţilor o seamă de afirmaţii specifice, cred că instanţa ar fi trebuit să discearna cu atenţie asupra metodei de reparaţie propuse de reclamant, respectiv asupra solidarităţii pârâţilor.
Forma cererii de chemare în judecată face ca această să fie inadmisibilă, subsemnatul neputând răspunde în solidar decât eventual cu ziarul Ziua pentru afirmaţiile publicate în acesta din urmă.
Pentru aceste motive invoc excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru motivele anterior arătate.
Apreciez că, în forma actuală, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, şi vă solicit admiterea excepţiei cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Apreciez că excepţia inadmisibilităţii este una de ordine publică, putând fi invocată la acest moment procesual.

III. ÎN TEMEIUL ART. 3041 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, SOLICIT EXAMINAREA CAUZEI SUB TOATE ASPECTELE

Temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului îl constituie art. 998-999 C.civ.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea considera că aş fi săvârşit un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit şi cuantificat, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba şi/sau suferinţa să fie reală; de asemenea, ar trebui ca întinderea acestui prejudiciu să fie cunoscută sau să poată să fie determinată şi să existe criterii de determinare a acestei întinderi.
Cât priveşte fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare; în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct şi nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, ar trebui dovedit faptul că subsemnatul aş fi acţiunat cu depăşirea limitelor bunei credinţe şi a deontologiei profesiei de jurnalist.
Or, consider că nu sunt întrunite aceste elemente de atragere a răspunderii subsemnatului, impunându-se respingerea acţiunii ca nefondată.
Pentru a ajunge la această concluzie, o să aveţi în vedere argumentele folosite în cuprinsul prezentului recurs, cele din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, precum şi întreg materialul probator ce a fost şi va fi administrat în cauză.

ÎN CONCLUZIE, pentru motivele arătate, vă solicit:
– admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă;
– admiterea recursului cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată.

ÎN DREPT: art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 Cod de procedură civilă; art. 2821 Cod de procedură civilă; art. 998, 999, 1003 Cod civil, precum şi toate normele şi principiile de drept invocate în cuprinsul prezentului recurs.

PROBE: Înscrisuri.
În ipoteza în care veţi califica prezentul recurs drept apel, vă solicit administrarea tuturor probelor solicitate în faţa instanţei de fond.

VICTOR RONCEA

Financial Times: Ţuca Zbârcea & Asociaţii ranked 3rd in the Continental European Firms table Read more…
PS: Urmatorul termen pe 2 decembrie. Presa libera este invitata

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova