Posts Tagged ‘Udrea’

Big Fella Andrei Pleşu face ordine. Ion Cristoiu scos la tablă. N-a ştiut că noul ministru al Culturii este membru al CC al GDS şi “fellow” la Colegiul lui Pleşu. Nota 2! Afară din presă!

Andrei PlesuFaptele: Pe 18 noiembrie a.c., eseistul Andrei Pleşu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi suţine o conferinţă despre proşti. Ştiinţifică, nu ne îndoim. Pe 19 noiembrie, Constantanoastra.ro îi reproduce unele aserţiuni. Hotnews la preia automat, la rubrica de “economie”.  Ce zicea dl. Pleşu, printre altele: “Am spus asa, sa ma iertati, dar ceva gazetari nu schimbam? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvica, Ciutacu, Striblea, Rares Bogdan, astia-s eterni”.

Dl. Andrei Pleşu este director la Dilema din 1993. Revista a fost finanţată de stat (sub Iliescu, Constantinescu şi iar sub Iliescu) până la 1 ianuarie 2004 (11 ani). În prezent, sub numele de “Dilema Veche”, revista este publicată de omul de afaceri Cristi Burci (fost traficant de copii în anii ’90), în cadrul trustului “Adevărul”, unde Andrei Pleşu mai este şi “blogger”. Dl. Pleşu a mai fost: ministru al Culturii sub Iliescu, ministru de Externe sub Constantinescu, secretar de stat în CNSAS sub Iliescu şi consilier prezidenţial sub Băsescu.

În discuţia sa cu publicul constănţean, dl. Pleşu afirma: “Am avut, in 25 de ani, unii ministri inadmisibili. Ideea ca ei au ajuns ministri, c-au stat cate doi, trei ani in post, ca n-au facut nimic, ba dimpotriva… Pana la urma, lumea i-a acceptat. Au aparut acum unii de care nu stim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se intreaba cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”

Într-un articol de pe propriul blog, cel care probabil l-a şi deranjat pe dl. Andrei Pleşu, Ion Cristoiu arăta însă că ştie câte ceva despre noul ministru al Culturii:

“Ca ministru al Culturii a fost propus Vlad Alexandrescu.
Distinsul a fost prezentat astfel:
„Profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Străine şi Literaturi Străine, şi cu experienţă diplomatică; dânsul a fost şi ambasador al României la Luxembourg, în perioada în care România, împreună cu… Sibiul, împreună cu Luxembourg, au obţinut titlul de Capitală culturală europeană.” (Din motive necunoscute, preşedintele Traian Băsescu l-a rechemat de la post pe 13 mai 2011 – n.n.)

Vlad Alexandrescu e unul dintre sutele de profesori universitari din România cu un CV impresionant pe hîrtie, dar care în realitate nu înseamnă nici măcar o broșură publicată. E total lipsit de experiență în administrarea Culturii. Singurul său atu: e profesor de limba și literatura franceză, limba pe care o vorbește soția lui Dacian Cioloș. Într-o Românie cu oameni de cultură faimoși, autori de biblioteci întregi, dar mai ales cu excepționali administratori ai Culturii (ca, de exemplu, Constantin Chiriac, președintele celebrului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu), Dacian Cioloș a pus la Ministerul Culturii un profesor universitar bun poate pentru funcția de decan, dar în nici un caz pentru cea de conducere a unui minister.

Nu funcționează nici criteriul Strada a cerut.
E greu de crezut că Strada l-a cerut ministru de Externe pe Lazăr Comănescu, diplomat de excepție, dar care nu corespunde deloc criteriului Fără foști comuniști.

Nu putem vorbi nici de criteriul Mai presus de orice bănuială în privința Corupției.
Adrian Curaj, propus pentru ministerul Educației și Cercetării, e constestat de Sindicatul I.N.F.L.P.R. “RADIATIA” din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiatiei (INFLPR), ca un corupt căruia sindicatul i-a făcut plîngeri la DNA.

Cu mici excepții, nici unul dintre cei propuși n-are o minimă experiență în administrarea României reale.
Cei mai mulți consilieri, șefi de cabinet, purtători de serviete, aducători de cafele, țuțări de șefi, cunoștințe ale lui Dacian Cioloș, ale lui Klaus Iohannis, ale consilierilor de la Cotroceni.” Am încheiat citatul.

Ce a uitat însă Ion Cristoiu? După cum îi scrie un comentator, două lucruri, probabil cele mai importante:

“Maestre, cred ca din lipsa de timp nu v-ati documentat. Distinsul intelectual Vlad Alexandrescu este membru al CC al GDS (http://www.gds.ong.ro/?page_id=2362) si “fellow” al NEC-ului dlui A. Plesu. Iar dl de la Educatie este recomandat de FUMN (http://fumn.eu/category/cine-suntem/consiliul-director/)” (ONG-ul lui Sergiu Celac). Dar şi de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, adăugăm noi. Iar în ce-l priveşte pe Vlad Alexandrescu, ziaristul Ion Spânu, scormonitor şi cârcotaş, i-a mai găsit nişte calităţi, printre care şi cea de fost candidat la europarlamentare din partea formaţiunii “Forţa Civică”, pe un loc 4, neeligibil, aşa cum a fost, de altfel, şi primul de pe listă, ocupat de Mihai Răzvan Ungureanu.

Iată unde a greşit Ion Cristoiu de l-a supărat pe dl. Andrei Pleşu. Slabă documentare. Nota 2! Afară din presă!

De ce mi-am pierdut timpul cu aceste rânduri? Mi-au plăcut pozele cu cei doi intelectuali supranumiţi Big Fella (nu stiu de ce)! 🙂

da-big-fellaPS: Este adevărat, Ion Cristoiu este un recidivist în relaţiile cu intelectualii-angajaţi, cunoscuţi maliţios şi drept “profitori ai tuturor regimurilor”. L-a asemuit pe dl. Andrei Pleşu cu o femeie violată, dar cu doctorat, a zis despre dl. Gabi Liiceanu că este “un mutant“, l-a pus pe Titulescu să-l urecheze pe Pleşu când a aprobat bombardarea sârbilor de Paşti, iar în anii ’90 l-a considerat pe ministrul Culturii FSN cam… ceauşist. Zău că nu-i frumos!

PS 2: Victor Ciutacu n-ar trebui să se supere pe dl. Pleşu pentru că primeşte câţiva lei acolo, de la Cristi Burci. Şi alţi intelectuali de marcă sunt racordaţi la banii negri ai mafioţilor de presă: “anticorupta” Alina Mungiu primeşte plicul lunar de la puşcăriaşul Dan Adamescu iar Tismăneanu şi Cărtărescu au încasat şi de la Voiculescu şi de la Udrea, printr-o schemă cercetată acum de DNA.

Cristoiu despre Andrei Plesu in 1990 ca ministru al Culturii FSN

Fotocopie realizată de Arhiva de Presă

Băsescu, Tismăneanu şi homosexualii

Dorin Dobrincu - Traian Basescu - Liiceanu si Tismaneanu la lansarea Ticalosului Raport FinalZiaristi Online:

Lovitură dură sub centura lui Băsescu: Aluigică are fantezii sexuale cu “felceriţa-porno” Elena Udrea iar Tismăneanu îi aduce ode lesbienei Masha Gessen

Lovitură dură sub centura lui Băsescu: Aluigică are fantezii sexuale cu “felceriţa-porno” Elena Udrea iar Tismăneanu îi aduce ode lesbienei Masha GessenCine își propune desființarea instituției familiei nu este nici „democrată” și nici „activistă pentru drepturile omului”, domnule profesor Tismăneanu.…
Clona masculină a lui Mircea Toma sare în apărarea UDMR-istei Tatiana Niculescu Bran
Clona masculină a lui Mircea Toma sare în apărarea UDMR-istei Tatiana Niculescu BranTatiana Niculescu Bran, recent lăsată la vatră de la Cotroceni după ce a trimis un mesaj autonomist semnat de Klaus Iohannis, primeşte un sprijin aşteptat de la societatea civilă multilateral…
Cum puteţi stopa legiferarea “căsătoriilor” homosexualilor. Pro Vita Bucureşti vă invită la acţiune civică
Cum puteţi stopa legiferarea “căsătoriilor” homosexualilor. Pro Vita Bucureşti vă invită la acţiune civicăEste vorba despre propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil. Aceasta a fost respinsă de Senat, dar urmează Camera Deputaților, care este decizională.…
Lucian Boia şi Luca Niculescu: “Eminescu, se pare, era român” iar Ştefan cel Mare vorbea “limba moldovenească”
Lucian Boia şi Luca Niculescu: “Eminescu, se pare, era român” iar Ştefan cel Mare vorbea “limba moldovenească”Aberaţiile în cauză au fost susţinute de “istoricul” Lucian Boia, fost propagandist PCR, în prezent autor falsificator Humanitas, în emisiunea “imparţialului” Luka Niculescu de la postul unguresc Digi Tv…
Terorist din Legiunea Secuiască eliberat din Bolivia de serviciile secrete ungare şi organizaţia Baptista de la Budapesta
Terorist din Legiunea Secuiască eliberat din Bolivia de serviciile secrete ungare şi organizaţia Baptista de la Budapesta“Am ajuns să lăudăm terorismul în presa română.”…
Festivalul Enescu condus de Holender – o nereuşită. O analiză de Cleopatra Pop
Festivalul Enescu condus de Holender – o nereuşită. O analiză de Cleopatra PopDupă ce a învârtit timp de ani şi ani de zile zeci de milioane de euro din banii românilor, Directorul artistic al Festivalului George Enescu ne trage acum reverenţa…Fotografi Români publică trei imagini istorice din Piaţa Universităţii realizate de Emanuel Pârvu

Fotografi Români publică trei imagini istorice din Piaţa Universităţii realizate de Emanuel PârvuLa remember-ul ilustrat cu imaginile cunoscutului artist fotograf Emanuel Pârvu se oferă o trimitere către articolul nostru “25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii”.…
Românii uitaţi de Ţara Mamă: Ultimii români din Timocul bulgăresc. Un reportaj senzaţional, de Simona Lazăr
Românii uitaţi de Ţara Mamă: Ultimii români din Timocul bulgăresc. Un reportaj senzaţional, de Simona LazărLa Fundeni, în Timocul Bulgăresc, şacalii se înmulţesc, vlahii se împuţinează. Şi cu fiecare om care dispare, limba română mai moare puţin.…
Tatiana Niculescu Bran s-a spovedit ca la Tanacu pe altarul Ţinutului Secuiesc. De ce a fost dată afară purtătoarea de cuvânt a UDMR de la Cotroceni
Tatiana Niculescu Bran s-a spovedit ca la Tanacu pe altarul Ţinutului Secuiesc. De ce a fost dată afară purtătoarea de cuvânt a UDMR de la CotroceniIată şi textul filo-maghiar pentru care a fost “eliberată din funcţie” Tatiana Niculescu Bran.…
Dan Tomozei relansează relaţiile româno-chineze cu “Diplomaţia Panda”
Dan Tomozei relansează relaţiile româno-chineze cu “Diplomaţia Panda”Lucrarea lui Dan Tomozei este un volum binevenit, necesar oricărui jurnalist de politică externă sau diplomat interesat în prosperitatea României…Dragos Paul Aligica si Vladimir Tismaneanu

Băsescu by Roncea (selected photos)

AVO AVH Orban Tokes Basescu Liiceanu Patapievici si compania KGB

From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea
From Basescu by Roncea

Secretul lui Tismaneanu Onanistu KGB - Iliescu si Basescu - Cotidianul & Ziaristi Online
Sursa principală: Mediafax Zoom
Prima si ultima fotografie: Arhiva Roncea.Ro0
Poate va urma şi text…

FOTO EXCLUSIV. Monica Macovei prinsă la colţ de stradă după alegeri. Sfârşit trist pentru preşedintele tuturor celor… 484 397 de români care i-au votat-o pe Elena Udrea. Băsescu, sub Tăriceanu şi aproape de Kelemen Hunor. GRAFIC

Băsescu îl vrea pe Ponta preşedinte. “Marea dezvaluire”- Ponta acoperit la SIE patru anişori – echivalentă cu “pixelul albastru” al lui Patriciu. UPDATE

Ruleta ruseasca Basescu Ponta“Secretul” lui Basescu: Ponta a fost acoperit la SIE patru anisori (cat a fost mic). Si “marea” dezvaluire se intampla la postul lui Gusa-Vantu-si-mai-urmeaza-trei-initiale. Prima, dupa moda veche, e un K . Si-uite asa Basescu a intrat in rolul lui Patriciu – “pixelul albastru”. Nu prea e clar insa cui i-ar fi dat Ponta o palma, asemenea lui Basescu pustiului de la mitingul FSN-PD. Lui MRU, oare? 🙂 Dintre toti candidatii cred ca doar Udrea a ramas (ne)descoperita. Cica. Saracul Basescu… rau a ajuns. Dar, mai mult, saracii de noi… Ce presedinte (n-)am avut!

PS: Si-acum s-a lamurit si dramoleta lui Turcescu, “calea” pe care ar trebui s-o ia Ponta, chipurile. Cat de penibil!

UPDATE: Sa revenim, ca au aparut si transcrierile: Basescu se trezeste ca GDS-ul si organul “22” l-au tradat. Dupa 10 ani isi da seama de asta? In al 13 ceas? Prea tarziu. Totul era evident. Numai un batranel care e trecut strada cu girofarul – cum a ajuns el – nu ar fi putut intelege ca s-au folosit de el ca de un… stiti Dvs: materialul acela transparent, de unica folosinta, pe care, cu siguranta, il are in “ranita” Vuitton orice candidata la presedintie.

Iata declaratia, din care aflam si ca Elena Udrea e… “nationalista” ( 🙂 🙂 🙂 ): “”Am constatat o campanie a unor ziariști de dreapta, pe care eu îi etichetez ca fiind la fel de mincinoși ca echipa lui Ponta de la Antena 3, ziariști de dreapta care au ajuns la concluzia că eu am o înțelegere cu Ponta. O minciună ordinară. Oameni care m-au susținut. Mai puțin Alina Mungiu-Pippidi pe care am dat-o afară de pe lista de la europarlamentare în 2009. Ce mi-a produs Cristi Preda cu declarația lui: Am folosit Pmp ca să ajung în Parlamentul European”, m-a dezgustat profund. A fost o eroare pe care o recunosc. Nu întotdeauna unde este carte, este și caracter. Luați colecția revistei 22, luați articole, bloguri și veți vedea că sunt mulți, le-am dedicat mandatul și atunci când am vorbit de statul de drept, și atunci când am condamnat comunismul, iar astăzi vorbesc de înțelegerea mea cu Ponta. Astăzi li se pare că li se îndreaptă fericirea lor spre Iohannis, am adunat și eu, pe toate televizoarele, toți politicienii, toți ziariștiii, cei mai mulți niște nulități, se exprimă doar despre Băsescu.

Ar fi foarte mulți mai potriviți decât Elena Udrea, dar nu candidează. Dintre cei care candidează, îndeplinește un criteriu important: are un ușor naționalism. Trebuie puțin mai mult decât patriotism. Ce-mi place cel mai mult la ea. (…)

Campania mea din 2009. 6,9 milioane de euro donații…”

E bine!

POST-UPDATE ( 🙂 ): Azi, nationalizta mica a domnului presedinte a trantit-o bine: a declarat ca nu exclude “unirea celor doua popoare”, din Romania si Republica Moldova. Auch, Base, auch!

Deontologul Turcescu se crede Deep Throat 2. Bluf cu ţintă la Ponta? După cazul Bădin – DNA, implozie de şpăgari şi ofiţeri sub acoperire la B1 Tv. Sub ce steag? UPDATE cu Ion Cristoiu

Robert Turcescu auto deconspirat ca ofiter sub acoperire  Foto de Dinu LazarMotto Actul I: “Iti doresc si tie cum le doresc tuturor, din suflet, sa traiasca un astfel de moment de eliberare”, i-a spus Robert Turcescu Sorinei Matei 🙂 , moderatoarea emisiunii in care s-a “auto-deconspirat” ca “acoperit”

Robert Turcescu, baiatul de un milion de euro pe an (bani murdari de la FNI), deontologul lui Vantu, Paunescu si Basescu si partenerul de vrajeli al lui Dan Puric, personajul care a moderat finala Basescu-Geoana (cand, va reamintesc, Vantu l-a distrus pe vecie pe Geoana ademenindu-l la el in barlog pentru a-i da, chipurile, intrebarile lui Turcescu) s-a auto-deconspirat azi ca “ofiter acoperit”. Bluf, fals, atac final la presa şi, în acelaşi timp, la actualul contra-candidat al lui Băsescu, Victor Viorel Ponta, pentru ca actualul preşedinte să-şi instaleze la Cotroceni un succesor pe placul lui? Voi reveni cu răspunsuri. Pana atunci, o fotografie magistrală de Dinu Lazar.

UPDATE: Nu mai vin cu nici un răspuns pentru că văd acum că vulpea bătrână care e Ion Cristoiu mi-a luat-o înainte şi a publicat în urmă cu fix 24 de minute exact ceea ce gândesc şi eu. Aşa că vă trimit la fostul lui maestru, care pune, totuşi, un semn de întrebare, în titlul postării sale: Robert Turcescu face un joc operativ? 🙂

Referirea mea la “Deep Throat” are legătură cu ceea ce spune şi Ion Cristoiu: Robert Turcescu se crede geniul care va provoca, pe mână cu Băsescu, o lovitură de presă zguduitoare, un fel de Watergate de Dâmboviţa :). Până la urmă rămâne ceea ce e. Întrebare e: sub ce steag?

UPDATE 2: La “bomba” fâsâita a lui Turcescu se adaugă bomba lui Gâdea şi Badea: fotografii de la ieşirea dintr-un hotel de lux, din seara zilei de 19 septembrie, cu următorii: Udrea, Blaga, Boc, Predoiu, Falcă, Burci, Guşă, Rosca Stănescu, Cristoiu, Vanghelie, Ioan Niculae şi alţii… Cică mai toţi ăştia erau certaţi între ei 🙂 🙂 🙂

UPDATE 3: Rareş Bogdan de la Realitatea Tv afirmă azi, 22 septembrie, că toţi cei nominalizaţi mai sus şi mulţi alţii veniseră la ziua lui de naştere. A făcut 40 de ani. Clar, Bogdan e mai tare şi ca Iliescu şi ca Băsescu: a reuşit cu ocazia sărbătoririi zilei sale – La Mulţi Ani! – să-i aducă pe toţi lidericii ăştia la “consensul naţional” visat de Iliescu, ceea ce, de multe ori nu a reuşit nici măcar Băsescu, la Cotroceni, de Ziua Naţională a României.

Blaga Scripcaru Petrache Helvig - 19 sept 2014

Predoiu Gusa Blaga Vanghelie Burci Udrea Boc Rosca - Hotel de lux 19 septembrie

Udrea Boc 19 sept 2014

Traienel şi Miaunel

basescu - elena-udrea-selfie pmp nastase

Ce sa mai zici??? Muc şi sfârc…

A, poate doar că este mai interesantă tăcerea de 24 de ore până la jalnicul anunţ de susţinere.

Detaliile penibilului exit din istorie la Politica ta.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova