Posts Tagged ‘Universitatea din Oradea’

S-a gasit inlocuitorul lui Patapievici. Victor Ponta a spulberat mitul prostanacului. “Fereastra Serviciilor Secrete este o carte cu cifru”. Exclusiv Ziaristi Online – FOTO/AUDIO/VIDEO

Ziaristi Online

George Damian: S-a gasit inlocuitorul lui Patapievici

Patapievici si inlocuitorul lui la sefia ICR
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”

PSD despre alegerea lui Băsescu: “Bine că nu ne-ați votat, Geoană e un trădător!”. Analiza bloggerilor

Prostanacul Victor Ponta si Crin Antonescu vazuti de Gugulanul
La doi ani după ce PSD ni l-a vândut pe Geoană drept prezidențiabil ideal, susținut de mase largi populare și promotor al păcii în acest colț prăfuit de planetă, fostul homo perfectus s-a transformat brusc într-un trădător și într-o lichea care se agață de scaun cu orice preț.

“Fereastra Serviciilor Secrete este o carte cu cifru” – Petru Romosan despre lucrarea generalului Aurel Rogojan. Lansarea de la Universitatea din Oradea. FOTO/AUDIO/VIDEO »

Petru Romosan - Editura Compania

FOTO/AUDIO/VIDEO de la lansarea cartii Fereastra Serviciilor Secrete – Romania in jocul strategiilor globale”…

VIDEO: General-colonel Iulian Vlad despre cartea generalului Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete. Exclusiv Ziaristi Online

Cine, cum si de ce ne-a botezat români?

“Istoria neamului nostru este ea insasi o enigma. Nu am reusit inca sa ne dumirim, pe de-a intregul si convingator, ori nu vrem sa o spunem, de ce ne numim români si care ne-ar fi fost destinul daca ne-am fi numit altfel? Desigur, este o mandrie ca suntem români, dar, totusi, cine, in ce imprejurari si de ce ne-a botezat asa?

Aidoma  inaintasului  Gheorghe din Cartisoara Sibiului am dorit sa vad si eu ceea ceea ce ni s-a  spus ca   reprezinta actul nostru de stare civila  ca popor.  Columna nu se mai afla in cea mai buna vizibilitate a ansamblului Foro di Traiano, iar statuia imparatului a fost data jos de pe Columna, cica in imprejurari neunoscute. Papa Sixtus al VI-lea  a pus pe soclu statuia Apostolului Petru.  Limitele de securitate a monumentului sunt suficient de indepartate pentru a nu se putea distinge basoreliefurile.

Ceea ce impresioneaza cu adevarat in Fori Imperiali,  in imediata apropiere a Colloseumului, vandalizat de lacomia papilor,  sunt statuile impunatoare a opt daci inaltate pe Arcul lui Constantin. Statui care difera fundamental de reprezentarea prizonierilor barbari. Sunt statui ale unor daci in tinuta aristocratica, cu mainile libere si chipurile contemplative, cu privirile  atintite undeva departe , pe directia  nord-est, adica spre Dunare si Carpati. Intreaga infatisare  a acestor daci nu este cu nimic mai prejos, ba dimpotriva, fata de cele ale  numeroaselor figuri auguste din Foro Romano. Nici o statuie a imparatilor romani nu este atat de impozanta si nu atrage atat de ostentativ atentia.

In fata nedumeririlor mele, un ghid binevoitor imi dezleaga misterul dacilor de pe arc, soptindu-mi, aproape conspirativ : “ei sunt o dovada de respect fata de inaintasii  poporului roman”.  Am inteles ca si populatiei antice a celor sapte coline i s-a descoperit o criza de identitate… si, pe cale de consecinta, s-ar putea sa nu fim urmasii Romei?!”

Aurel Rogojan – extras din alocutiunea de la Universitatea din Oradea rostita la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete“.

Integral la Ziaristi Online

Foto: Ioana Basescu

Vezi si: Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala. Discursul lui Victor Roncea sustinut la Universitatea din Oradea, Aula “Nicolae Iorga”

 

Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala. Discursul lui Victor Roncea sustinut la Universitatea din Oradea, Aula “Nicolae Iorga”, la lansarea cartii generalului Aurel I Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete”

Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala

Ma numesc Victor Roncea, sunt jurnalist, si, pentru cei care nu ma cunosc, o sa incerc sa explic de ce ma aflu aici. In primul rand originea: dupa parintii tatei, sunt oltean si ardelean. Dupa parintii mamei: sunt muntean si moldovean. Bunica mea (nascuta in Sinaia) a fugit de rusi, din Cernauti, pe jos, insarcinata si cu mama de mana, pe atunci in varsta de doi ani. Ajunsa la Bucuresti avea sa-si piarda sarcina – fratele nenascut al mamei mele – pe masa de operatie de la Filantropia in urma bombardamentelor aviatiei americane. Aceasta pare sa fie soarta romanilor: sa fuga de rusi si sa dea de americani.

In 21 decembrie 1989 m-am aflat in Piata Universitatii, printre alti nebuni si alaturi de agentii straini pe care dvs i-ati reperat in timpul si dupa lovitura de stat din 22 decembrie 1989. Din 21 decembrie 1989 pana in 15 iunie 1990 rareori am mai ajuns pe acasa, fiind unul dintre organizatorii manifestatiilor anticomuniste si antifeseniste, care au culminat cu Fenomenul Piata Universitatii si venirea minerilor la Bucuresti. M-am intalnit prima oara cu dl general Rogojan in 13 iunie 1990. Desigur, fara sa stim unul de celalalt. Domnia sa era in sediul SRI de la “Lanturi”, la un nivel superior al cladirii, incoltit de diversi agenti care faceau pe demonstrantii,  iar eu stingeam incendiul lasat de acestia in urma lor, la etajele inferioare. Peste 20 de ani, cand avea sa-mi ofere, in exclusivitate aceasta istorie, o premiera jurnalistica – un ofiter de servicii secrete despre cum a fost in sediul SRI in 13 iunie 1990 – am constatat cu surprindere ca nici ziarul stindard al “opozitiei”, nici cel al “puterii” nu au fost interesate de aceasta dezvaluire. De fapt, ce deranja, se pare, erau numele noastre, puse deja “la index” in democratia “noii republici”. Istoria acelor zile este cuprinsa astazi, gratie autorului, Aurel I Rogojan, si editorului, Petru Romosan, intre paginile acestui volum, exceptional, dupa parerea mea: “Fereastra Serviciilor Secrete. Romania in jocul strategiilor globale”.

A doua zi dupa momentul 13 iunie, pe 14 iunie, unul dintre colegii dvs avea sa-mi salveze viata, mie cat si colegilor care ne refugiasem in Institutul de Arhitectura, dupa ce mai multi mineri, aflati dupa parerea mea sub influenta unor substante speciale, vroiau pur si simplu sa ne taie capetele, printre altele.

La ancheta desfasurata asupra mea la Unitatea de la Magurele, in conditii umilitoare, faptul ca am fost recunoscut de catre soldatii dezarmati de la sediul SRI, din 13 iunie, cat si invocarea unor nume din Ambasada SUA, ale unor persoane interesante care ne contactasera la Liga Studentilor, a dus, probabil, la eliberarea mea si a fratelui meu, dupa trei zile de calvar.

Am devenit jurnalist la “Romania libera”, apoi corespondent al ziarului in Statele Unite. Am facut parte din echipa de presa a Miscarii Pentru Romania, o formatiune care, daca nu era spulberata de Virgil Magureanu – la fel dupa cum a procedat si cu celebra unitate 0110 -, astazi, la fel ca formatiunea rivala dar similara, Fidesz-ul lui Viktor Orban, putea sa fie la putere in Romania.

Am revenit definitiv in tara in 1996, punandu-ma rau din prima si cu noua guvernare si cu ambasadorul SUA din acea perioada, un personaj numit Alfred Moses, dupa ce – fac aceasta afirmatie in premiera – cu sprijinul unor informatii obtinute de la un ofiter FBI, intr-o actiune conexa cu CIA, am publicat la ZIUA o ancheta despre traficul de influenta si afacerile murdare, de sute de milioane de dolari, derulate sau inlesnite de reprezentati ai SUA cu inalti oficiali din Ucraina si Romania – la noi era vorba de cumnatul lui Mircea Geoana, un oarecare Ionut Costea – in ceea ce s-a numit “Afacerea Transchem” (Foarte interesant, in perioada campaniei electorale din 2009, un britanic simpatic si sclipitor, din punct de vedere intelectual, angajat al unei firme private de intelligence, a venit la Bucuresti pentru a purta o discutie profesionala pe aceasta tema). La vremea respectiva, am fost amenintat, democratic, cu moartea, dar prietenii mei care, se vede treaba, erau si sunt mai puternici decat dusmanii mei, au reusit sa ma protejeze. De atunci si pana in 2009 am fost sef al Departamentului Externe al ziarului ZIUA si reporter de razboi, ocazional, din Balcani si pana in lumea araba. M-am impotrivit semnarii Tratatului cu Ucraina (cat si cu Republica Moldova) si nu am sustinut pozitia conducerii politice a Romaniei in timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, motiv pentru care intr-o alta carte a generalului Rogojan, “Spionaj in Balcani”, apar la randul meu ca personaj aflat “in atentia” organelor.

In 20 de ani de presa, am intalnit sute de colegi de-ai dvs, din toate colturile lumii, in calitati oficiale sau sub diverse acoperiri mai mult sau mai putin traznite, zeci de ministri de externe si oficiali guvernamentali si numerosi presedinti de state, mai mult sau mai putin faimosi. Doi dintre ei, Mubarak si Gaddafi, si-au gasit, recent, sfarsitul tragic. Am fost la sediul NATO in momentul in care tara noastra a fost primita in Alianta, si in Biroul Oval, la prima intalnire a presedintelui Basescu cu Bush Jr. Dar am fost si la Arafat, in Ramallah, pe vremea cand acesta, asediat, isi traia ultimele saptamani de viata si am fost si arestat, in Ucraina, si declarat persona non grata pentru 10 ani, pentru articolele mele scrise despre drepturile romanilor din jurul Romaniei.

L-am cunoscut pe dl general Rogojan pentru ca ma pasionase o carte a domniei sale, unica la vremea aceea, despre spionajul ungar inRomania. Apoi, la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Transnistria, fostii membri ai Grupului Ilascu, iesiti dupa 12 si 15 ani de inchisoare, cand am publicat cu Civic Media, in cinstea lor, un volum omagial care s-a numit “Eroi pentru Romania – Basarabia si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, domnul general ne-a ajutat oferindu-ne pentru carte un capitol consistent despre spionajul rusesc in Romania.

Cu toate acestea, dupa 20 de ani de presa, intr-o zi, s-a hotarat ca nu mai sunt bun de ziarist. Si mi “s-a ridicat dreptul de semnatura” in presa centrala, ca sa folosesc o formulare de pe vremuri.

Ultimul articol la care lucram, aparut doar pe jumatate, era scris ca urmare a unei investigatii pornite de la informatiile pe care am avut privilegiul sa le primesc de la un personaj de legenda din lumea dvs. Unul dintre acei oameni fara nume – ca si cel pomenit de domnul Rogojan in cartea sa, in dialogul despre tovarasul Pacepa, agentul “american” creat si protejat de structurile speciale ale KGB.

Investigatia mea se referea la agentii unor puteri straine, ostile Romaniei, care se orienteaza dupa lumina venita de la Rasarit, si care au ajuns mari si tari in tara aceasta, in ciuda faptului ca activitarea lor antiromaneasca fusese devoalata de catre serviciile secrete romanesti inca de dinainte de 1989. Unul dintre ei – numit in partea din articol care a fost publicata – este binecunoscutul agent maghiar Laszlo Tokes, ajuns ditamai vicepresedinte al Parlamentului European. Colegul meu, Florin Budea, reputat jurnalist oradean, aflat aici in sala, se confrunta si acum cu acest personaj, care ii pretinde despagubiri fabuloase pentru publicarea acelorasi informatii despre fostul episcop reformat de Oradea. Pentru lupta sa pentru adevar, in aceasta batalie dintre David si Goliat, dl Budea a fost premiat de Civic Media cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru curaj si excelenta in jurnalism in 2011. Dar iata, procesul cu sinistrul extremist maghiar, continua.

Partea a doua a articolului pomenit, ramasa nepublicata in urma demiterii mele intempestive in prag de alegeri, de catre patronul din umbra al publicatiei, Sorin Ovidiu Vintu, il privea direct pe fostul prim ministru al Romaniei, Adrian Nastase, care, desi fusese avertizat oficial si neoficial de catre colegii dvs, de la cel mai inalt nivel, ca angajeaza pe post de sef al Cancelariei un agent maghiar dovedit, acesta a ignorat informarile si dovezile prezentate si a procedat in consecinta, numindu-l pe Alin Teodorescu, primul sef al Fundatiei Soros si, concomitent, al Grupului pentru Dialog Social, in aceasta functie de raspundere in statul roman. Actul, dupa toate normele legale, se incadreaza in Codul Penal de astazi la “inalta tradare”, si este pedepsit cu inchisoarea. Din cate stiu eu,  tradarea, ca si trecutul, nu se prescrie.

La starea de “indezirabil”, “non grata” in propria presa, romana, si-au adus contributia si alte personaje din cartea domnului profesor Rogojan: un anume Liiceanu, un anume Plesu, un anume Patapievici, un oarecare Tismaneanu, cu totii mari vedete ale cercurilor vizibile de “intelectuali public” dar si ale celor invizibile, de conspiratori marunti anti-Romania. Am fost dat in judecata de Liiceanu, pentru un editorial cu titlul “Profitorul tuturor regimurilor”, de Patapievici, pentru o ancheta intitulata, daca nu ma insel, “Jaful de la ICR” si de Tismaneanu, prin prepusul sau, Mihnea Berindei, pentru o analiza cu un titlu bun, dupa parerea mea: “Cand Minciuna sta cu Presedintele la masa”.  Fiecare mi-a cerut drept daune, mie si ziarului, cate 3.300.000.000 lei (trei miliarde lei vechi). In total 9 900 000 000 lei. Avocatul celor trei: Valeriu Stoica. Se pare ca articolele de acest tip si cele legate de Rusia si esecurile diplomatiei noastre, cum a fost si un alt editorial, care avea titlul, metaforic, “Limba lui Ungureanu”, si se incheia cu o chemare adresata Departamentului National Antitradare si presedintelui Basescu – “Comandante, da ordinul!” -, au dus pana la urma la raderea completa a arhivei ZIUA de pe internet. Procesele au fost pierdute in cele din urma de tovarasii in cauza si, daca nu as fi citit in memoriile publice ale unor mari scriitori romani si luptatori pentru adevar, inca exilati, ca Radu Portocala si Paul Goma, ca si ei au fost eliminati din viata publica, si de la Paris si de la Bucuresti, de personaje ca Petre Roman, Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, etc, as fi crezut ca sunt singurul paranoic din presa. Singura scapare pare sa fie internetul. De altfel, printr-o stralucita formula, Paul Goma se declara “scriitor internetizat”.

Dar iata totusi ca nu suntem chiar paranoici si mai exista cate o speranta, concretizata, pentru publicarea adevarului: cartea domnului general Rogojan scoate aceste personaje din tenebrele lor – practic le ia de ciuf – si le aduce la lumina zilei, prezentandu-le adevarata lor fata, asa cum este bine cunoscuta de  serviciile secrete romanesti, dar si de cele aliate. Este vorba de personaje care, prin concursul lor nefast la mersul impiedicat al statului si la cursul evenimentelor politice, atenteaza zilnic la securitatea statului roman impingand tara, incet-incet, spre un deznodamand care – asa cum avertizeaza cu strigatele sale din desert academicianul Dinu Giurescu – poate duce la pulverizarea Romaniei si chiar la disparitia natiunii romane, in cele din urma.

Aparitia acestei carti, prin devotamentul generalului Rogojan fata de adevar si straduinta editurii Compania, a domnului Romosan personal si a prietenilor sai, este nu numai un avertisment grav adresat decidentilor statului dar si – intr-o era cand istoria reala este deformata si falsificata sau chiar stearsa complet – o marturie pentru generatiile viitoare asupra chinurilor prin care trece Romania de azi, aflata sub atacurile continue ale neo-kominternistilor – dupa cum ii definea regretatul profesor Mihai Ungheanu -, cu totii urmasi directi ai kominternistilor care au nenorocit Romania sub ocupatia sovietica urmata dupa lovitura de stat din 23 august 1944.

Este, cred eu, o datorie de onoare a tuturor celor care si-au dedicat viata apararii securitatii nationale sa urmeze drumul deschis de Fereastra Serviciilor Secrete si de dl general Aurel Rogojan si sa nu lase tara sa cada, din nou, poate definitiv, sub ocupatia – vorba lui Take Ionescu – a “dusmanilor naturali” ai Romaniei.

Nota: Audienta, pe langa studenti si profesori, a fost formata in majoritatea ei din cadre active, in rezerva si in retragere ale serviciilor de informatii romanesti

Generalul Iulian Vlad participa la lansarea cartii generalului de brigada Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete”, miercuri, 26 octombrie, ora 13.00, Universitatea din Oradea, Aula Magna “Nicolae Iorga”. Extras: Pacepa, agent KGB

Identităţi strict secrete – pe urmele lui Pacepa
Dialog cu un om care nu există

Istoria serviciilor secrete de pretutindeni abundă de exemple privind punerea în executare a sentinţelor de condamnare la moarte pronunţate de justiţie împotriva trădătorilor refugiaţi pe teritoriul altor state şi sub a căror protecţie se aflau. Există, de asemenea, o bogată cazuistică în care trădătorii au fost răpiţi şi aduşi, în colete diplomatice sau în alte modalităţi, în ţările pe care le-au trădat, date fiind, pe de o parte, exigenţele înfăptuirii justiţiei, iar, pe de altă parte, interesele serviciilor de securitate de a clarifica, până în cele mai mici detalii, circumstanţele şi consecinţele actelor de trădare, precum şi pentru a fi de luare aminte celor care ar fi avut intenţii să se pună în slujba unor puteri străine.

Putem vorbi chiar şi de un top al serviciilor secrete care şi-au făcut o regulă din prinderea şi pedepsirea trădătorilor fugari, denumiţi, cu totul impropriu, “defectori”. Aşa de exemplu, serviciile speciale israeliene nu concep să închidă vreun caz de spionaj-trădare fără aducerea în Israel a trădătorului fugar. La fel şi în ceea ce priveşte recuperarea agenţilor proprii condamnaţi de statele împotriva cărora au acţionat. Nu contează care sunt aceste state. Măiestria cu care au fost concepute operaţiunile de înşelare a vigilenţei protectorilor trădătorilor şi ingeniozitatea soluţiilor de aducere a vinovaţilor în Israel au devenit “suport de curs” în marile şcoli de spionaj şi contraspionaj ale lumii. Desigur, cu mult înaintea apariţiei serviciilor israeliene, Ohrana, Ceka, NKVD-ul, KGB-ul în Rusia, TEWU în China au excelat şi ele în asemenea operaţiuni.

Romania are, la rândul ei, o lungă şi nefericită experienţă a trădărilor de ţară, din care, din păcate, nu s-au desprins încă suficiente concluzii şi învăţăminte pentru prezent şi viitorime.

În Centrala Serviciului Extern al Securităţii a existat un Grup Operativ Special de Acţiune Acoperită Externă, care avea misiunea pregătirii punerii în aplicare a sentinţelor definitive de condamnare la moarte, pronunţate de justiţie.

Ofiţerii care au făcut parte din acest grup au identităţile strict secrete. Ei sunt “oameni care nu există”… Prilejul de a avea astfel de interlocutori este cu totul excepţional. În cele ce urmează, vom prezenta dialogurile avute cu “un om care nu există”. Asemenea tuturor cazurilor de “oameni care nu există”, şi interlocutorul nostru a fost acoperit cu mai multe nume de cod, dintre care l-a ales, pentru a se prezenta cititorilor, pe cel preferat: “Tiberiu Cenădeanu“.

Aurel Rogojan: Domnule Tiberiu Cenădeanu, în a doua jumătate a anilor `80 ştiu că v-aţi ocupat incidental şi de o reevaluare a situaţiei trădătorilor României aflaţi sub protecţia puterilor străine pentru ai căror arginţi şi-au încălcat jurământul de credinţă. Aţi înaintat atunci şefului Departamentului Securităţii Statului şi un “album“ cu cei în cauză. Mai reţineţi care era numărul lor şi în ce interval de timp săvârşiseră actele de trădare?

Tiberiu Cenădeanu: Da… Erau câteva zeci de trădători, din rândul foştilor cetăţeni români care, aflându-se în interes de stat în alte ţări, “au trecut de partea inamicului”. Lumea era atunci divizată în două sisteme politice şi două alianţe militare, situate pe poziţii ireconciliabile, fiecare dintre părţi calificând astfel asemenea fapte. Perioada avută în vedere începea în anii ’50 şi se încheia cu cel mai recent caz de trădare…

– Din ce categorii de ocupaţii proveneau trădătorii?

– Aveam o ierarhie a priorităţilor de care ne ocupam cu precădere. Personalităţi publice importante din domenii strategice, foşti conducători de instituţii, cercetători, înalţi ofiţeri din armată, aşa-zişi detaşaţi în ministerele şi sectoarele economice în legătură cu apărarea, care au fost racolaţi de servicii de spionaj pentru a intra în posesia secretelor deţinute. Ponderea nu era reprezentată, aşa cum s-a încercat a se acredita, de foşti ofiţeri din Serviciul Extern al Securităţii. Această categorie nu deţinea cele mari secrete, din care puterile străine să obţină avantaje strategice, economice ori tehnico-ştiinţifice. Consecinţele trădării lor se limitau, cel mai adesea, la operaţiunile în care erau introduşi şi un eventual impact politic, cum a fost cazul lui Pacepa.

– Dosarul operaţiunii de urmărire a trădătorilor fugari pe care l-aţi prezentat era actualizat şi sistematizat, cu memorandumuri cronologice cât mai exacte cu putinţă, ceea ce demonstra că situaţia lor era relativ bine cunoscută. În pofida acestei realităţi, din câte îmi aduc aminte, nu reţin să se fi pus în executare nici o sentinţă de condamnare la moarte şi nici nu a fost adus în ţară vreun trădător.

– Aţi reţinut corect.

– Atunci cum trebuie înţeles acel impresionant efort informativ (şi nu numai!) de a-i urmări, în condiţii uneori foarte grele şi riscante, fără a face ceea ce alte servicii nu ar fi ezitat?

– Nu-i urmăream pentru punerea în aplicare a sentinţelor ori pentru a-i răpi şi aduce clandestin în ţară. Obiectivul imediat vizat era protecţia personalului misiunilor permanente ori a delegaţiilor României în străinătate împotriva eventualelor încercări de a acţiona împotriva lor. În situaţii speciale determinate, respectiv vizite de nivel înalt ale oficialilor români – şeful statului sau primul-ministru -, se colabora cu autorităţile ţărilor respective. Noi le ceream nominal ca aceia în cauză să fie “asiguraţi” pe timpul prezenţei delegaţiei oficiale, iar şefii poliţiei ori ai serviciilor de securitate ne garantau că nu vor ajunge nici măcar în preajma spaţiilor securizate.

– Există, totuşi, afirmaţii privind atentate, angajări de mercenari ai morţii, răpiri… Cazul fostului căpitan Şerban, în Elveţia, membri ai emigraţiei române anticomuniste…

– Dumneavoastră cam ştiţi cum au stat lucrurile… sau cele mai multe dintre ele…

– Principial, da. Dar de la principii la practică mai pot interveni şi necunoscute. Realităţile din New Jersey sau New South Wales, raportate nivelelor ierarhice superioare, treceau prin mai multe filtre de gândire, fiecare încercând, înainte de a raporta, să intuiască de ce i se cere să raporteze, ce ştie “şeful mare”, de întreabă chiar de acea chestiune. Mentalitatea aceasta ţine de natura umană, este în “firea lucrurilor”, aşa că o marjă a distorsiunii realităţilor trebuie prezumată.

– Au fost două maniere de abordare a operaţiunii de control asupra trădătorilor fugari. Prima: până la trădarea lui Pacepa, cel care a şi coordonat operaţiunea până în monmentul în care a dezertat şi şi-a vândut ţara şi onoarea. A doua: după evaluarea trădării lui Pacepa şi, mai nuanţat, când Tudor Postelnicu l-a determinat pe generalul Pleşiţă, iar acesta a încercat – cu consecinţe nefericite pentru el, în primul rând, să “dinamizeze” monitorizarea statică şi să dea unele semnale, cum că “mâna lungă a revoluţiei i-ar ajunge pe trădători oriunde s-ar alfa ei”. Aşa cum pe Troţki l-a ajuns în Mexic. Pleşiţă nu s-a gândit la modul serios să facă aşa ceva, dar în 1983 se înregistraseră, statistic, cele mai multe dezertări şi trădari din rândul ofiţerilor aflaţi în misiuni externe, în număr de opt. În contextul respectiv, a apreciat că trebuie să potenţializeze pericolul şi să obţină rezultatul dorit prin exerciţiul ameninţării, nu al acţiunii propriu-zise. El s-a lăudat, după 1990, mult şi necontrolat pe această temă, ca şi cum încă nu şi-ar fi ieşit din rol. Asta a făcut rău în planul percepţiei publice, mai puţin avizate… Va trebui să aducem lămuririle necesare. Trebuie reţinut ca nici o persoană nu a fost răpită şi nici o sentinţă de condamnare la moarte nu s-a pus în aplicare.

Pacepa a conceput controlul trădătorilor fugari ca bază a aplicării soluţiei finale, dar nu a obţinut acceptul lui Nicolae Ceauşescu, care a pus mai presus interesele politice majore, respectiv crearea, menţinerea şi consolidarea relaţiilor bilaterale. Ceauşescu realiza valoarea simbolică a acelor sentinţe capitale, care stigmatizau şi serveau de lecţie în interior, dar nu s-a gândit niciodată să pericliteze raporturile diplomatice ale României de dragul aplicării legalităţii socialiste faţă de un nemernic trădător. Acesta este purul adevar.

– Este de presupus că asemenea operaţiuni nu lăsau indicii care să implice statul român…

– Dacă victimele erau români, nu se putea să nu apară bănuieli.

– Au existat versiuni privind dispariţia lui Pacepa şi substituirea sa cu o “fantomă”, iar cu privire la dispariţie, de asemenea, erau acreditate mai multe posibilităţi: ascundere definitivă, moarte, răpire de catre ruşi etc.

– Unele dintre aceste versiuni erau parte a operaţiunii de protecţie. Exista o “dublură” Pacepa, care este, în realitate, personajul activ, cu apariţii relativ frecvente în spaţiul comunicării publice. Pacepa, cel real, a fost foarte puţin folosit şi în elaborarea, de exemplu, a cărţii “Orizonturi roşii”. Altfel nu pot fi explicate numeroasele inexactităţi, care pot fi sesizate cu uşurinţă şi pe care persoane implicate de relatările sale le combat. Or, Pacepa nu ar fi acceptat să rişte credibilitatea spuselor sale pe seama unor afirmaţii gratuite. O parte a debriefing-ului realizat pe parcursul câtorva ani, împreună cu date specifice obţinute din alte surse, a fost încredinţată unor redactori de serviciu ai “departamentului de război politic”, care continuă să lucreze sub identitatea lui Pacepa.

– Memorandumul monitorizării lui Pacepa era impresionant… Lasă impresia ca aţi ajuns foarte aproape de el.

– Încă nu pot să spun cât de aproape, dar am ajuns foarte aproape şi am ramas în “ariergarda” lui până în ultimul moment…

Acum, după trecerea anilor, realizez cât de riscantă a fost operaţiunea şi cu ce pericole ne-am confruntat. Am simţit, adeseori, “în coasta noastră” dispozitivul de protecţie pe care KGB-ul îl asigura lui Pacepa, cunoscut fiind că ruşii au aflat de intenţia pe care Ceauşescu o avea la un moment dat de a pune sentinţa de condamnare în aplicare. Carlos a fost convocat de legăturile sale superioare de la la Moscova, unde i s-a cerut să nu execute sentinţa… Carlos a negat că ar fi fost angajat de Ceauşescu. Ruşii, totuşi, au insistat să nu dea curs vreunei propuneri în acest sens, dacă va fi solicitat din partea lui Ceauşescu sau de altcineva.

– Ştiu că aţi pătruns în dispozitivul interior de securitate de la domiciliul lui Pacepa. Puteţi să oferiţi nişte detalii?

– Ne-a reuşit o operaţiune de infiltrare, sub steag străin, de toată frumuseţea. Pacepa făcuse cândva un important serviciu lui Tito, livrându-i nişte opozanţi din R.F. Germania, pe care i-a atras la Bucureşti… Aşa că am exploatat acest fapt şi o croată, Maria Iskra din Rijeka, cu bune şi înalte recomandări, a ajuns menajera lui Pacepa. Din acel moment, am avut constant informaţii din imediata apropiere a ţintei.

Apoi, un agent dublu româno-rus, pentru a acredita ideea că doar Securitatea l-ar urmări pe Pacepa, a transmis legăturii sale din România unele informaţii despre locul unde se afla Pacepa (Arlington –Vienna) şi fotografii ale Mariei Iskra în incinta reşedinţei lui Pacepa. Ar fi urmat, apoi, ca Maria Iskra să fie contactată ca din partea Securităţii României şi cu documentaţia respectivă să-i informeze pe americani despre pregătirile avansate privind lichidarea lui Pacepa… Bizar sau nu, aceleaşi informaţii şi fotografii le-am primit şi din sursă americană, care probabil anterior le-a dat KGB-ului şi de la KGB au ajuns la noi. A fost un “joc operativ”, căruia a trebuit să-i contrapunem suficiente măsuri de apărare faţă de riscurile la care eram expuşi.

Spre sfârşitul anilor `80, Maria Iskra s-a repatriat. Aceleaşi surse au făcut să ne parvină adresa ei din Iugoslavia, unde putea fi contactată.

– Credeau că…

– Au crezut degeaba.

– Cu privire la noile identităţi şi fizionomii ale lui Pacepa aţi avut în analiză şi evaluare mai multe versiuni, iar prin eliminare aţi ajuns la ipoteza de lucru care…

– …Care ne-a facilitat pătrunderea în spaţiul securizat asigurat de americani. Şi acolo, surpriza cea mare a fost să constatăm că alţii, care erau interesaţi în protejarea, şi nu lichidarea lui Pacepa, ne-o luaseră deja înainte şi-l supravegheau mult mai strict. Din acel moment, noi am înţeles ceea ce trebuia şi am evaluat şi riscurile.

– Aţi abandonat?

– Nu chiar, dar trebuia să evităm alte surprize ce ne puteau fi pregătite.

– A dorit Ceauşescu moartea lui Pacepa?

– Teoretic, da. Voia ca Pacepa să simta permament pericolul. Practic nu ar fi îngăduit-o, fiindcă avea inteligenţă politică şi realiza consecinţele. Lui Ceauşescu i-a fost teamă, la un moment dat, că, dacă nu este omul lor, ruşii l-ar putea lichida, ca să se arunce vina pe el.

– A fost omul ruşilor de la început şi de ei nu putea scăpa.

– Da, el a fost orientat în alegerea carierei de către prietenii sovietici ai tatălui său. Concret, un militant al Cominternului a intervenit pentru angajarea în Securitate, deoarece, iniţial, fusese respins pe motiv de dosar. Tatăl său lucrase la reprezentanţa Ford în România, iar juniorul Pacepa activase în YMCA (“Asociaţia Tinerilor Creştini”, cunoscută şi ca “Organizaţia Amicii SUA”). Aceste antecedente i-au făcut pe unii să creadă că Pacepa era al americanilor. Fals.

Ulterior, ruşii l-au ajutat să promoveze în ierarhia spionajului, fără a avea aplicaţie pentru domeniu. A lucrat nemijlocit, în ţară şi afară, cu înalţi ofiţeri ai spionajului sovietic. Este de presupus că americanii nu l-au crezut, dacă a afirmat altceva.

Nu trebuie să mai existe vreun dubiu că Pacepa a lucrat în România pentru KGB şi am să expun câteva argumente în acest sens:

În 1978, în urma unui control efectuat de generalul Alexandru Dănescu, succesorul lui Doicaru la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii Externe, s-au descoperit mari delapidări coordonate de Pacepa şi câţiva acoliţi ai săi puşi cu toţii pe căpătuială. Ceauşescu urma să-l destituie pe Pacepa şi să-l defere justiţiei militare. Pentru a-l salva, KGB-ul a regizat dezertarea şi predarea la americani;
Ca dovadă că Pacepa, la data trădării, nu era recrutat de americani, pledează, printre altele, lipsa sistemului de legătură cu CIA, prin care să se realizeze recuperarea în caz de pericol. După ce s-a deplasat oficial în R.F. Germania, recurgând la o înşelătorie – pretextul tratativelor cu Concernul Fokker pentru avionul mediu-curier -, Pacepa l-a contactat pe Rolf Spitra, un agent dublu, al său şi al Serviciului de Informaţii al US Army, pentru trupele dislocate în RFG, căruia i-a cerut să-l pună în legătură cu partea americană, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă era deja agent al CIA, atunci trebuia să aibă un sistem de legătură prin care să-şi cheme ofiţerul de caz la contact. Aşa cum se practică, orice agent secret, mai cu seamă unul de valoare, aflat în “teritoriul inamic” este dotat cu un ”plan de acţiune pentru salvare în caz de pericol”;
În R.F. Germania, Pacepa “s-a predat” la o baza militară a SUA, oferindu-şi serviciile de trădător unei agenţii rivale CIA, “Defense Intelligence Army”. Din nou, dacă Pacepa era deja agentul americanilor, trebuia ca ofiţerul de legătură să vină să-l preia de la bază, ceea ce nu s-a întâmplat. A fost, în schimb, adus urgent la bază ataşatul aero al Ambasadei SUA la Bucureşti, care îl cunoştea pe Pacepa de la activităţile protocolare oficiale, pentru a-l identifica pe proaspătul trădător şi a confirma că “este un peşte mare”. După identificare, ataşatul şi o gardă de puşcaşi marini l-au însoţit pe Pacepa în avionul care l-a depus la Baza militară aeriană Andrews din proximitatea Washingtonului.

– În SUA aţi fost numai pe urmele lui Pacepa sau şi ale dublurilor sale?

– La un moment dat urmăream trei obiective, dintre care unul era, fără să ştim cine, Pacepa. Apoi am reuşit să-l alegem, dar pentru derută nu i-am lăsat nici pe ceilalţi doi.

– Cine realiza supravegherea?

– Un lanţ de detectivi profesionişti, mercenari internaţionali, angajaţi sub diferite pretexte, folosindu-ne de mai multe “steaguri străine”.

– Şi care puteau să şi…

– …Cu tariful corespunzător, imediat.

– Dacă nu mă înşel, Dana Pacepa şi soţul ei, sculptorul Radu Dămăceanu, nu s-au bucurat de o prea bună primire din partea lui Pacepa…

– Fac o dezvăluire a unui fapt până azi inedit. La un moment dat, li s-a permis Danei si soţului ei să meargă în SUA. S-au întors după două săptămâni… Dezamăgiţi. Ei ar fi motivat că “tata a fost de nerecunoscut (…), ne-a cerut să ne găsim de lucru, să nu stăm pe capul lui…”.

Dacă Pacepa ar fi fost ce se afirma, americanii l-ar fi răsplatit regeşte şi copiii nu-i erau o povară.

– Aţi afirmat că aţi fost pe urmele lui Pacepa, până în ultimul moment. Când a fost acel “ultim moment“?

– Când Pacepa, cel real, nu a mai apărut, după o spitalizare de circa şase luni. Dacă nu a murit, probabil a ajuns şi el unde s-a retras, şi întru cele veşnice, tovarăşul general-maior Kim Philby, erou al URSS.

– Dar generalul Pacepa, cel reabilitat şi pensionar al statului român…

– …Un om care nu există!

General de brigada (r) Aurel I Rogojan

Fişa privind trădătorul Pacepa Mihai

– Născut la 28 octombrie 1928 în Bucureşti

– Origine socială: muncitorească

– Căsătorit, un copil

– Studii: Facultatea de Chimie Industrială

– Profesia de bază: inginer chimist

– Cunoaşte limbile străine germană şi franceză

– Încadrat în Ministerul de Interne la 19 februarie 1951 cu gradul de sublocotenent

– Părinţii: tatăl a fost tinichigiu exclus din partid în 1949 pentru atitudine nejustă faţă de muncitori şi că a fost omul patronului la atelierele ”Leonida”; a decedat în 1952

– Mama casnică, neîncadrată politic, a decedat în 1953.

A trădat în 28 iulie 1978, când se afla în misiune în R.F. Germania, de unde a fost dus în SUA şi anchetat de CIA. În prezent se află în protecţia CIA, care îl foloseşte pentru: organizarea de provocări şi acţiuni duşmănoase împotriva R.S. România.

Deţinem informaţii că la oferta unei firme (edituri) americane coordonate de CIA îşi pregăteşte publicarea memoriilor în schimbul sumei de 250.000 de dolari.

După trădare a fost supus unei operaţii estetice, poartă barbă şi mustăţi tunse scurt.

Domiciliază sub identitatea de Paul Montaigne în apropierea Washingtonului, cartier Convington Heed. 1800 Rupert av. Mc Clean, într-o zonă locuită şi de cadre CIA. Posedă un imobil cu două nivele prevăzut cu sisteme de avertizare – alarmare şi are pază permanenta la aceasta.

Foloseşte autoturismul cu nr. Va-UKP-980.

Ca menajeră personală este folosită numita Iskra Maria, de origine iugoslavă, angajată CIA care este dirijată de regulă şi spre alţi trădători români (Horodică, Nicola, Răuţă).

Cu sentinţa nr. 52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem – Secţia Militară a fost condamnat la moarte şi confiscarea totală a averii.

Este în atenţia Compartimentului special, nou constituit, pentru a se aplica hotărârea judecătorească.

(Din fişa biografică a generalului Ion Mihai Pacepa realizată de Centrul de Informaţii Externe, noiembrie 1981 – Publicata de CNSAS in Ion Mihai Pacepa in Dosarele Securitatii 1978 – 1980, cu un studiu introductiv realizat de dr Liviu Taranu)

Fotografii la Pacepa.ro

Ziaristi Online: Licio Gelli, seful Lojei Propaganda Due, profesor asociat la Universitatea din Oradea si fascist cu acte in regula. FOTO/INFO

Dupa ce v-am informat, in exclusivitate, asupra activitatii a doi “frati” masoni, Bartolomeu Savoiu si Nestorescu Balcesti, care s-au intalnit luna trecuta cu “Nasul” Propaganda Due, contele Licio Gelli, revenim cu detalii despre viata tumultoasa a sefului celebrei Loje P2 si cateva dintre legaturile sale cu Romania. Serialul e abia la inceput!

Pe 23 mai 1941 Licio Gelli primeşte carnetul de membru al Partidului Naţional Fascist, cu numărul 23.375-P-D.

În 1949, acelaşi “tânăr” se pensionează. chiar şi aşa, aceasta nu înseamnă că va renunţa la afaceri. De fapt, totul fusese doar o pregatire pentru ceea ce urma, iar viaţa lui abia acum începea să fie trăită cu adevărat.

În 2002 a fost personificat de actorul italian Camillo Milli în filmul I banchieri di Dio, de Giuseppe Ferrara (filmul prezintă scandalul Băncii Ambrosiano). De asemenea, Licio Gelli va fi interpretat şi de actorul american George Clooney într-o producţie a Sony scrisă de David Black şi regizată de Oliver Dahan. Condiţia lui Gelli a fost aceea de a citi şi aproba înainte scenariul filmului.

Licio Gelli a primit şi numeroase distincţii printre care amintesc: Cavaler în grad de Mare Cruce a Ordinului Libertadorului San Martin, Mare Oficial al Ordinului San Silvestro Papa, Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim, Medalia Comemorativă a Războiului din Spania şi Medalia Comemorativă a Diviziei de Voluntari del Littorio.

Gelli este şi posesorul a mai multor titluri (unele deţinute în trecut), printre care trebuiesc amintite următoarele: Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Propaganda Due (P2), Academician de Onoare al Academiei “Artişti Europeni”, Academician al Academiei Internaţionale “Pontzen”, Preşedinte de Onoare al Academiei “Il Tetradramma”, Academician al Academiei “Il Richiamo”, Membru Honoris Causa ad vitam al “Uniunii Operatorilor Artiştilor Culturali”, Academician Emerit al Academiei “Cita Eterna”, Cetăţean de Onoare al oraşului Kudjianda (din Tadjikistan), Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Financiare la Universitatea Pro Deo din New York, Ataşat pe lângă Ambasada Argentinei în Italia pentru consiliere economică şi Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale, titlul de Conte (prin decretul Majestăţii Sale, regele Umberto al II-lea) şi… ŞOC (sau nu?!): Profesor Asociat al Universităţii din Oradea, România.

În anul 1995, acelaşi Licio Gelli a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, inclusiv cu o recomandare de la Senatul Universitatii din Oradea, dar nominalizarea nu dus niciodată la primirea acestui premiu de către masonul Gelli…

Continuarea la Ziaristi Online

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova