Posts Tagged ‘us army’

Interviul lui Victor Roncea cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federatiei Ruse. Raspunsurile Kremlinului la problemele Romaniei si ale zonei, de la Tezaur la Transnistria, de la Basarabia la bazele SUA si gazele Rusiei

Experimentatul diplomat Serghei Victorovici Lavrov este ministru de Externe al Federatiei Ruse de opt ani si se afla in prezent la al treilea mandat. Aceasta continuitate imperiala denota modul in care trateaza Diplomatia Rusia. In aceeasi perioada, daca numaram si doua interimate, asigurate de Tariceanu si Predoiu, Romania a avut 11 ministri de Externe. Cristian Diaconescu a fost de doua ori sef in Aleea Alexandru, dar, in total, daca-i adunam lunile mandatelor de abia daca ajunge la un an de ministeriat. Geoana si Comanescu au reprezentat vechea garda, de diplomati de cariera, Marga de musca-n lapte si Corlatean de ariergardist pe urmele fostilor sai magistri. De departe cei mai catastrofali ministri de Externe pe care i-a avut Romania, in aceasta perioada dar si in intreaga istorie a diplomatiei romane, sunt produsele cooperativei de agitprop “Noua Europa” scoase din jobenul rapciugos al lui Soros de cuplul contra naturii Basescu – Plesu. Respectiv “trio formidable”: Mihai Razvan Ungureanu, in prezent “os de aradean”, Adrian Cioroianu, “yesman” desavarsit, si Teodor “Dorel” Baconsky, teologul din Jacuzzi, tustrei demisi din functie pentru activitatea lor lamentabila. Prosti la MAE, buni in Parlament, forul suprem al Romaniei? Haida, de! Daca Romania se afla in haznaua in care se scufunda astazi nu este numai din cauza serviciilor speciale si a noastra, ca nu am facut ce a trebuit cand a trebuit, cat, mai ales, din cauza imbecililor care au condus-o, mai ales a celor din “fruntea” diplomatiei inexistente a Romaniei. Cand aud, azi, tot felul de habarnagii din presa si politica discutand savant pe nas despre Tezaur, fara macar a sti ce contine, sau despre Transnistria, fara macar a fi siguri ca stiu unde e pe harta, ma ia din nou amocul de emigrare. Fara indoiala, numai animalele politice care se numesc Iliescu si Basescu pot genera asemenea sentimente nefiresti care au dus la pustiirea Romaniei de valorile sale umane si la destararea in masa a romanilor, cu efecte distrugatoare asupra prezentului si viitorului natiunii. Dar sa ne intoarcem la Rusia “noastra”. Rusia face ce stie, dintotdeauna. Nimic nu mai este nou si nu ar trebui sa ne surprinda din partea ei. Totul este deja scris, de la Petru cel Mare citire. Asa si cu Tezaurul si Transnistria. In primul si singurul interviu pe care – din cate stiu – l-a acordat unui ziarist roman, seful diplomatiei ruse da cheia tratarii problemelor dintre Romania si Rusia inca din urma cu 7 (sapte) ani. Urechi nu s-au gasit, pana acum, sa-l auda, nici creiere sa-l inteleaga, daramite vreun barbat de stat care sa-i raspunda cu demnitate si responsabilitate, calitate si simt incompatibile cu gargara cu care ne-am obisnuit in ultimii ani. Opt ani de scandal si sapte ani de “diplomatie” irosita, pentru a ne gasi exact in acelasi punct, mort, in relatia cu Rusia. Cu mici exceptii, extrem de notabile: oameni ca filosoful Constantin Barbu, cel care a reusit, iata, de unul singur, sa extraga din bunkerele Rusiei un al doilea Tezaur romanesc si universal – Operele lui Dimitrie Cantemir. Republic aici, pentru ochii celor care vor sa vada, si sa inteleaga, interviul pe care mi l-a acordat Serghei Lavrov in urma cu exact sapte ani.

Ziua, Joi, 10 noiembrie 2005

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acordat un interviu in exclusivitate sefului Departamentului Externe al ziarului ZIUA, Victor Roncea

Rusia ne da praful de pe Tezaur

Rusia isi permanentizeaza prezenta militara din Transnistria, este stirea principala rezultata in urma vizitei ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Bucuresti. Ministrul rus a afirmat ca in zona separatista transnitreana sunt in misiune 500 de militari rusi membri ai “fortei de pace” si inca 1000 care asigura paza depozitelor de munitii ale fostei Armate a XIV-a ruse, cifre contradictorii cu alte rapoarte neoficiale. Rusia este deranjata de planurile Statelor Unite de a instala mai multe facilitati militare in Romania, la Gurile Dunarii si Marea Neagra, este o alta remarca importanta pe care seful diplomatiei ruse a lasat-o sa razbata in cadru public, printre foarte putinele declaratii oficiale. Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, este asteptata luna viitoare la Bucuresti pentru a semna cu presedintele Traian Basescu acordul bilateral privind bazele mobile americane. In exclusivitate pentru ZIUA, Serghei Lavrov a raspuns, in tonul diplomatiei ruse, mai multor intrebari legate de problematicele relatii romano-ruse.

Trecutul este o realitate care apartine istoriei

Rusia este una din marile puteri ale lumii. In istoria noastra comuna, Rusia, in cautarea spatiului sau geopolitic vital, a traversat spatiul Romaniei de mai multe ori, lasand in urma rani care nu s-au vindecat nici pana acum. Cum ar fi Basarabia, nordul Bucovinei, Tinutul Herta, Insula Serpilor si chiar unele parti importante din Delta Dunarii. Regimul comunist impus, de asemenea, cu forta Armatei rusesti si romanii deportati in Gulaguri au adancit aceste rani si mai mult. Inaintarea Rusiei in Europa prin Romania l-a facut pe unul din marii nostri politicieni, Take Ionescu, sa ii numeasca pe rusi “dusmanii naturali” ai poporului roman. Ce considerati ca ar putea fi facut pentru inlaturarea aceste sentimente, deosebit de actuale pentru romani, in pofida declaratiilor de la nivel oficial?

Intrebarea dumneavoastra vorbeste despre cat de complicata a fost istoria relatiilor dintre tarile noastre in secolul XX, mai ales in perioada interbelica si in anii celui de-al doilea Razboi mondial. Cu toate acestea, consideram ca in prezent este important sa ne concentram atentia in primul rand la ceea ce se intampla astazi in relatiile noastre si cum vor arata ele maine. Este important sa ne dam seama unde ne aflam, sa ne straduim sa folosim toate posibilitatile pe care ni le ofera viata internationala extrem de dinamica si sa atingem orizonturi noi de colaborare. Asa cum remarca presedintele Vladimir Putin inca din anul 2003, in discutia avuta cu seful statului roman, nu trebuie sa lasam ca istoria sa ne traga de maneca inapoi. Presedintele Traian Basescu, la randul sau, a spus in timpul vizitei la Moscova in februarie, anul acesta, ca trecutul este o realitate care apartine istoriei.

Ministrul de Externe roman, Mihai Razvan Ungureanu, a apreciat, cu ocazia ultimei sale vizite la Moscova, ca nu exista probleme intre Romania si Federatia Rusa, ci numai “subiecte de discutie”. Jurnalistii romani si rusi nu au fost de acord cu acest punct de vedere, mentionand Tezaurul romanesc, retinut de Moscova, drept una din probleme. In cazul in care istoricii care cerceteaza aceasta problema nu vor descoperi nimic, nu considerati ca Rusia ar trebui sa returneze Romaniei contravaloarea Tezaurului?

Predarea spre pastrarea Guvernului tarist, in perioada primului Razboi Mondial, a tezaurului national al Romaniei este un fapt istoric. Numai ca eu nu as incepe sa masor istoria cu un echivalent in bani. De altfel printre valorile transmise, dupa cum se stie, nu era numai aur, ci si documente, opere de arta, a caror valoare este greu de stabilit si care au fost restituite Romaniei in anii ’30-’50 din secolul trecut. Haideti sa lasam timp specialistilor istorici sa lamureasca definitiv aceste probleme in cadrul comisiei de specialitate existenta.

Rusia dezvolta “planul Iuscenko”

Transnistria este deja considerata in regiune drept un al doilea Kaliningrad. Considerati ca formatul extins de negocieri se va dovedi folositor si cum vedeti viitorul acestei regiuni si al Republicii Moldova?

Nu vad nici un fel de motiv pentru a face o analogie intre Kaliningrad si Transnistria. Regiunea Kaliningrad, spre deosebire de Transnistria este subiect al Federatiei Ruse. In ceea ce priveste problema transnistreana, solutionarea sa necesita punerea de acord intre Chisinau si Tiraspol a unui model de stat comun, viabil, in cadrul caruia sa i se acorde Transnistriei un statut special, cu garantii sigure. In legatura cu aceasta Chisinaul si Tiraspolul vor trebui sa cada singure de acord. Trebuie insa ca si cei invitati sa le fie mediatori – in prezent acestia sunt Federatia Rusa, Ucraina si OSCE – sa sprijine crearea unui climat de incredere intre partile aflate in conflict, sa le sugereze solutii de compromis in fondul normalizarii care s-a constituit in acesti ani. De exemplu, Rusia, in contextul initiativelor care se elaboreaza in prezent a adus la masa tratativelor propuneri suplimentare – “Foaie de parcurs de reglare”, care dezvolta “planul Iuscenko”, orientata spre realizarea urgenta a intelegerilor, in etape. La finele lunii octombrie, anul acesta, la Chisinau si Tiraspol, dupa aproape un an si jumatate de cand Moldova a intrerupt procesul de participare la negocieri, au fost reluate contactele directe ale partilor aflate in conflict. Pentru prima data acestea si-au dat acordul ca la procesul de negociere sa fie invitati observatori din partea Uniunii Europene si SUA. Noi salutam acest lucru. In sens larg, procesul este transparent pentru comunitatea internationala, structurile politice europene, unde problematica solutionarii conflictului transnistrean este examinata in legatura indisolubila cu crearea premiselor pentru stabilitate si securitate in aceasta zona a intereselor reciproce.

Portile Marii Negre raman inchise

Marea Neagra se imparte, la acest moment, dupa cum a fost si in trecut, in sfera de influenta a Rusiei si Turciei. Presedintele Traian Basescu, sprijinit de strategii ale NATO, a solicitat internationalizarea Marii Negre pentru a pune capat activitatilor transfrontaliere ilegale si chiar teroriste, referindu-se, de asemenea, si la conflictele inghetate din regiune, in majoritatea acestora fiind implicate trupe sau baze rusesti. Cat de departe credeti ca va ajunge aceasta propunere? Veti accepta si alte forte navale in Marea Neagra in afara de cele din BlackSeaFor?

Nu pot fi de acord cu faptul ca Rusia si Turcia ar imparti Marea Neagra intre ele. Dimpotriva, Marea Neagra a devenit, mai ales in ultimul timp, o punte care a deschis cele mai largi oportunitati pentru colaborarea ruso-turca. La randul sau, Marea Neagra trebuie sa devina un factor dinamizator al colaborarii multilaterale in regiune, in special pentru unele institutii regionale cum ar fi Organizatia pentru Colaborare in Zona Marii Negre. Romania a devenit presedintele acesteia pentru urmatoarele semestre. Cresterea eficientei Organizatiei pentru Colaborare in Zona Marii Negre reprezinta directia principala in care depun eforturi atat Rusia, cat si Romania. In ceea ce priveste dimensiunea militara, as dori sa apreciez in mod pozitiv activitatea “BlackSeaFor”. Tarile noastre, la fel ca si alte state membre ale acordului privind crearea grupei maritime militare, au convenit sa completeze mandatul acesteia in lupta impotriva terorismului si a raspandirii armelor de distrugere in masa. Cred ca in cadrul “BlackSeaFor” tarile riverane vor putea rezolva cu eforturi comune aceste probleme. Referitor la accesul in Marea Neagra a fortelor maritime militare ale tarilor neriverane Marii Negre, aceasta problema este reglementata prin prevederile cunoscutei conventii semnate la Montreux.

Bazele SUA, contestate prin acordul Rusia-NATO

Principala putere concurenta a Rusiei – Statele Unite – a fost acuzata de comentatorii rusi ca ar incerca sa limiteze influenta ruseasca, de la regiunea Marii Baltice, Caucaz si pana in Asia Centrala, imbinand problemele de securitate cu obtinerea de resurse naturale. Romania si Bulgaria vor gazdui, in curand, facilitati militare americane. Cum comentati situatia?

Nu, probabil ca nu mai este nevoie sa explicam ce importanta are situatia din Caucaz si Asia Centrala pentru Rusia. Cu tarile din aceste regiuni suntem uniti prin istoria multiseculara, prin stransele relatii economico-comerciale si culturale, legaturile dintre familii. Rusia este interesata sa aiba vecini stabili din punct de vedere politic si economic. A ramas de domeniul trecutului timpul discutiilor scolastice privind sferele de influenta in spiritul “razboiului rece”. Noi suntem impotriva incercarilor de instigare a competitiei politico-militare artificiale acolo unde sunt necesare cu adevarat eforturi colective. Suntem convinsi ca numai o colaborare pe scara larga, pe baze egale, crearea unor contexte stranse a relatiilor integrationiste va permite atingerea unui progres calitativ in solutionarea problemelor social-economice si ecologice din regiune, a luptei mai eficiente impotriva terorismului, extremismului, traficului de droguri, imigratiei ilegale si altor amenintari la adresa stabilitatii. Pentru noi este important ca aceasta colaborare sa fie transparenta si previzibila, sa se faca in spiritul increderii reciproce si cu luarea in considerare a intereselor tuturor statelor din regiune. Acum, in ceea ce priveste planurile anuntate de reconfigurare a prezentei militare a SUA in strainatate. Partea americana ne informeaza despre stadiul elaborarii acestor planuri. Acest lucru raspunde intereselor mentinerii unui climat politic pozitiv in intregul spatiu euroatlantic. Noi pornim de la faptul ca orice pasi in cadrul “reconfigurarii” nu trebuie sa contravina spiritului Documentului fundamental Rusia-NATO si declaratiei Consiliului NATO din 8 decembrie 1998. In aceste documente sunt stabilite obligatiile Aliantei de a se abtine de la amplasarea suplimentara continua de forte militare importante ale “vechilor” membri NATO pe teritoriul noilor tari membre NATO in cadrul procesului de extindere a organizatiei. Speram ca in viitor se va respecta cu strictete intregul complex de obligatii, politice si juridice din partea tarilor membre ale NATO in sfera controlului asupra inarmarilor.

Uniunea Rusia-Belarus ramane deschisa

Asa-numitele “revolutii portocalii” au beneficiat de sprijinul unor structuri occidentale. Considerati ca aceasta a facut parte din operatiuni mult mai elaborate sau ca reprezinta, in egala masura, rezultatul regimurilor autoritare din regiune, care au reflectat necesitatea unei schimbari?

Rusia porneste de la faptul ca in problemele spatiului ex-sovietic trebuie sa aiba o atitudine ponderata, tinand seama de particularitatile situatiei in fiecare tara in parte. Anii anteriori au demonstrat deja cat este de complicata si de contradictorie perioada trecerii la democratie si la economia de piata, ce probleme importante trebuie rezolvate pe acest drum. Cu atat mai mult sunt inacceptabile incercarile de a impune din afara standarde unice pentru structura sociala. Este treaba popoarelor respective sa decida cum sa-si construiasca viata. Principala prioritate aici este cat de buna va ajunge viata oamenilor din aceste tari. Pentru Rusia toate fostele republici sovietice sunt parteneri cu drepturi egale iar noi nu intentionam sa le dictam in ce fel trebuie sa-si rezolve problemele interne.

Rusia intentioneaza sa realizeze o uniune cu Belarus, care, se spune, ar oferi presedintelui Putin ocazia de a-si prelungi sederea la Kremlin. Ucraina se pare ca nu o sa acceada la aceasta structura, desi Kievul a facut parte intotdeauna din civilizatia ruseasca. In cazul in care Putin va deveni liderul Uniunii, credeti ca Ucraina se va alatura acesteia sau isi va pastra orientarea spre UE si NATO, reprezentand in aceste structuri si o viziune ruseasca?

In primul rand as dori sa subliniez ca motivul principal al crearii Uniunii Statale nu sunt interesele personale ale diferitilor politicieni, asa “cum considera unii”, ci cerintele profunde, obiective ale tarilor noastre. Posibilitatea ca si alte state sa adere la Uniunea Statala formata din Rusia si Belarus este prevazuta in documentele constitutive – cu conditia ca acestea sa fie de acord cu obiectivele si principiile acestei Uniuni.

Rusia, China, Iran, India, Pakistan, impreuna in SOS

Considerati ca o eventuala alianta intre China si Iran ar putea diminua influenta exercitata de SUA in Orientul Mijlociu si Asia? Considerati ca Organizatia de Cooperare de la Shanghai – SOS – ar putea deveni replica unei structuri conduse de SUA?

Nu am auzit nimic despre o uniune chino-iraniana. Ambele tari sunt doua state asiatice puternice, desfasoara o politica externa de sine statatoare, determinata de propriile interese nationale. Poate ca dumneavoastra aveti in vedere participarea Chinei si a Iranului la Organizatia de Colaborare de la Shanghai, dar aceasta organizatie nu urmareste scopul de a submina interesele cuiva in Orientul Apropiat sau in Asia. Agenda sa de lucru este cu totul alta. Organizatia de Colaborare de la Shanghai nu este un club inchis si nici o dublura a vreuneia din institutiile existente. Aceasta este o organizatie deschisa parteneriatului, orientata spre mentinerea pacii si stabilitatii in regiunea din centrul Asiei, spre lupta activa impotriva noilor provocari si amenintari, dezvoltarea colaborarii economico-comerciale inclusiv in domeniul energiei si al retelei de transporturi din tarile membre, investitiilor reciproce, colaborarii in domeniul stiintei, invatamantului, culturii. La summit-ul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai din vara aceasta, India, Iranul si Pakistanul au obtinut statut de observator.

Baza solida Moscova-Berlin

Care este opinia dvs privind rezultatele alegerilor legislative din Germania si viitoarea orientare a politicii externe a acesteia?

Rusia este deschisa colaborarii constructive cu noul Guvern al Germaniei, care va fi constituit in urma alegerilor din 18 septembrie, anul acesta. In opinia noastra, nu exista o alternativa reala la dezvoltarea in continuare a parteneriatului strategic dintre Germania si Rusia. Contactele de incredere stabilite in timpul cancelarilor Helmuth Kohl si Gerhard Schröder intre Moscova si Berlin constituie o baza solida, care permite si astazi sa privim cu incredere in viitor, dezvoltand relatiile dintre statele noastre in spiritul bunei vecinatati si a egalitatii in drepturi. Si in acest plan remarcam cu satisfactie acordul tuturor fortelor politice din Germania spre mentinerea unor relatii constructive stranse cu tara noastra.

Belgradul, drepturi egale la negocieri in Kosovo

Revenind in Balcani: la atatia ani de la invadarea Kosovo de catre trupele internationale, drepturile populatiei sarbe din regiune inca nu sunt respectate, misiunile ONU si KFOR aflandu-se sub semnul esecului. Cum vedeti viitorul provinciei sarbe Kosovo?

Dupa cum se stie, Consiliul de Securitate al ONU, pe baza recomandarii cuprinse in raportul Trimisului special al Secretarului general al ONU pentru urmarirea respectarii prevederilor referitoare la provincia Kosovo, K. Aide, a decis inceperea procesului de negocieri pentru determinarea statutului Kosovo. Cadrul provizoriu al negocierilor, precum si decizia finala nu au fost prestabilite. Pornim de la necesitatea mentinerii rolului conducator al Consiliului de Securitate al ONU in aceasta etapa. Ramane imperativa realizarea standardelor stabilite de comunitatea internationala pentru Kosovo. Situatia in aceasta sfera este extrem de nesatisfacatoare, in primul rand in ceea ce priveste securitatea si asigurarea drepturilor populatiei care nu este de origine albaneza din acest tinut, libertatea circulatiei, reintoarcerea refugiatilor. Consideram ca desfasurarea negocierilor trebuie sa fie direct corelata cu progresul in respectarea standardelor. Principala raspundere revine aici organelor de conducere provizorie a tinutului, partii albaneze din Kosovo. Un rol activ trebuie sa-l aiba si prezenta internationala in aceasta directie. Ne pronuntam pentru participarea cu drepturi egale a Belgradului la negocieri, care trebuie sa se poarte in mod direct intre parti. Numai in cazul acesta s-ar putea ajunge la o solutie acceptabila pe termen lung si la consfintirea acesteia intr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU.

Gazprom si legile economice

Relatiile intre Romania si Rusia in domeniul afacerilor s-au imbunatatit. Companiile rusesti deja actioneaza in Romania in sectoare importante. In aceste conditii, nu considerati ca o renegociere a pretului gazelor naturale importate de Romania din Rusia ar putea fi interpretata drept un semn al acestei bune cooperari?

Noi traim de ceva vreme in conditiile economiei de piata, in care preturile nu sunt dictate de “gesturi de bunavointa”, ci se formeaza sub actiunea legilor economice general cunoscute. Principalul furnizor de gaze in Romania este “Gazprom” si activitatea sa de asemenea este determinata de conditiile pietii. In afara de aceasta, el nu controleaza retelele de distributie a gazelor din interiorul Romaniei, iar acesta este un factor important pentru determinarea pretului pe care il plateste consumatorul roman si pentru gazele rusesti si pentru gazele proprii romanesti.

Cand va veni Vladimir Putin la Bucuresti?

Invitatia ca Vladimir Putin sa viziteze Romania a fost confirmata in octombrie, anul acesta, in mesajul de felicitare adresat de Traian Basescu cu ocazia zilei de nastere a sefului statului rus, precum si verbal, in cadrul vizitei la Moscova a ministrului roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Cred ca trebuie sa lucram serios in directia completarii substantiale a continutului acestei vizite, astfel incat aceasta sa devina un reper important in relatiile noastre.

Victor Roncea

Nota mea, de azi: De prisos sa spun ca aceasta vizita de stat n-a mai avut loc niciodata, Putin multumindu-se sa fie vedeta Summitului NATO de la Bucuresti, din 2008? Si atat!

Plus: O amintire de la Moscova, dintr-o vizita din 2009:

 

Ambasadorul Mark Gututenstein: De ce sustin drepturile zoofililor, pedofililor, homosexualilor si trisexualilor. Ca sa aiba ce face si soldatii SUA de la Deveselu. Exclusiv EvZoo

Motivele pentru care există Sodomie, Pedofilie si Zoofilie: Satanisti din toate tarile, Uniti-va!

Autor:  ambasadorul Sodomizatilor Uniti Anal, Mark H. Gututenstein / Exclusiv EvZoo

Sâmbătă, 30 iunie, în centrul Bucureştiului va avea loc a noua ediţie a Marşului Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei, organizat anual la Bucureşti. Vara aceasta, comunitatea zoofiililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (ZPLGBT) şi prietenii lor trisexuali intenţionează să organizeze marşuri, prelegeri, proiecţii de film şi petreceri pentru a sărbători in public Pornografia, Pedofilia si Zoofilia.

In timp ce eu ma pregatesc sa trag o orgie stradala cu prietenii mei din lumea animalelor, soldatii americani de la Baza Deveselu, de care raspund aici, in fosta Romanie, ca reprezentant al cetatenilor americani, violeaza cu mandrie eleve romance minore participand la trafic si sex cu copii, respectiv pedofilie, acte condamnate in Statele Unite cu pedepse care merg pana la inchisoare pe viata. Dar ce bine ca o fac in Romania, unde eu, ca ambasador al Sodomitilor Uniti Anal pot sa invoc, ca si in cazul uciderii lui Teo Peter, imunitate, invitandu-i insa pe violatori si pedofili sa participe alaturi de mine la Marsul Mandriei (Pride)!

Marşul Mandriei Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei organizat pe 30 iunie reprezintă doar punctul culminant al unei săptămâni de evenimente care au marcat luna dedicată comunităţii ZPLGBT. Poate aţi citit despre acest subiect în ziare şi v-aţi întrebat care este, de fapt, scopul organizării unor marşuri ale Pornografiei, Pedofiliei si Zoofiliei.

Aceste evenimente nu sunt simple marşuri, ele sunt o sărbătoare demonica a satanistilor si anticrestinilor. Pe 1 iunie, preşedintele Obama a declarat la Casa Alba-Neagra: “Înţelegem că drepturile zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor sunt echivalente cu drepturile animalelor”. Drept recunoaştere a rolului zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor din SUA şi pentru a sublinia tradiţia Sodomizatilor Uniti Anal de promovare a drepturilor civile ale animalelor, preşedintele a declarat luna iunie ca fiind luna zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor.

Cu toate acestea, trebuie sa fim corecti, cum nu sunt de cele mai multe ori ambasadorii trimisi in Romania si care, chipurile, reprezinta America, si sa spunem ca in mai multe state din frumoasa noastra tara sodomia este inca pedepsita prin inchisoare fiind considerata o “crima contra naturii”. Si aceasta in ciuda unei hotarari a Curtii Supreme a SUA din 2003. Sunt state in America care si-au pastrat Mandria (Pride) si pedepsesc pe merit acestea deviatie bolnava, care duce la pedofilie si zoofilie, cu pana la 10 ani inchisoare sau internarea in institutii de sanatate mintala.
Marşul Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei organizat la Bucureşti atrage persoane din toate categoriile, atât bolnavi sexuali, ca noi, cât şi agenti anti-romani si anti-crestini din trena lui Soros, care participă la eveniment pentru a-şi demonstra angajamentul de a distruge o naţiune puternică si de a ofensa imensa majoritate crestin-ortodoxa a României, incalcand cras cutumele diplomatice mondiale. Zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii din SUA şi din întreaga lume, pe fondul unei accentuate ofensive anti-umane, au realizat progrese enorme în eforturile de obţinere a egalităţii şi acceptării de către societate, însă în multe ţări sunt şi în prezent persecutaţi sau chiar condamnaţi la inchisoare, inclusiv in Statele Unite ale Americii. Acest marş este nu doar o ocazie de a privi în urmă şi de a ne aminti câte progrese a obţinut comunitatea ZPLGBT, ci şi o ocazie de a privi spre viitor şi a identifica provocările cu care se confruntă zoofilii, pedofilii, homosexualii şi tri si transsexualii din întreaga lume.Totodată, marşul zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor oferă vizibilitate unui grup care trăieşte adesea în umbră, fiind insa foarte prezent in politica si mediile decizionale: este vorba de o mafie trans si anti-nationala, din care fac parte agenti ai intereselor antiromanesti, cum este servitoarea mea si a lui Gyuri Soros, Monica Macovei, sau tampiti sinistri ca Remus Cernea, pe care, gratie discursului nostru anti-discriminare trisexuala, am reusit sa il plantam in alcovul lui Victor si Daciana Ponta.Este important ca această comunitate să atragă atenţia publică asupra luptei lor pentru egalitate, astfel încât să nu fie uitată atunci când se elaborează legi şi se iau decizii care afectează vieţile membrilor săi. Astfel, ca sa intelegeti mai bine, este important sa bagati la cap ca atunci cand eu, ca ambasador al Sodomitilor Uniti Anal, scriu ca vrea muschiul meu ca homosexualii sa aiba drepturi egale cu oamenii normali, aceasta implica si dreptul la casatorie intre pedofili de acelasi sex si, mai ales, acela de a adopta copii, pentru a-i sodomiza legal inca de mici.
În luna decembrie, secretarul de stat Hillary Clintoris a ţinut un discurs istoric la sediul ONU de la Geneva, pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Animalelor si Insectelor. În acel discurs, secretarul de stat a precizat “Nu faci parte dintr-o categorie inferioară de oameni dacă eşti zoofil, pedofil, lesbiană, homosexual, bisexual sau transsexual, dacă eşti femeie, sau dacă aparţii unei rase, unei minorităţi religioase, unui trib sau unui grup etnic minoritar sau din orice alta specie, chiar si extraterestra. De aceea drepturile zoofililor, pedofililor, homosexualilor sunt echivalente cu drepturile animalelor si insectelor.”Marşul sodomitilor dovedeşte lumii întregi că există zoofili, pedofili, lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali inventati si în România şi că ei ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi concetăţenii lor. Adica dreptul de a adopta si sodomiza copii in cadrul legal, al unei casatorii legitime. Ceremonie la care propunem pe post de preotese ale societatii in civil pe procuroarea gagauza Monica Macovei si pe incert-sexuala Alina Tatiana Mungiu Pipidi. Organizarea acestui marş în România este importantă pentru că el afirmă că zoofilia, pedofilia, homosexualitatea, trisexualitatea sau transsexualitatea sunt lucruri care trebuie impuse ca normale şi acceptabile, in vederea distrugerii totale a valorilor romanesti si identitatii nationale si transformarea romanilor in niste animale tampe, lipsite de orice reactie, lobotimizate, numai bune de muls pana nu mai ramane nici piele pe ele, asa cum facem de ani zile cu Autostrada invizibila Bechtel.

Este luna în care zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor li se spune că pot fi ei înşişi, in Guvern, in Parlament, in PDL, PNL, PSD si UDMR, in MAI si MAE, şi că, deşi situaţia lor este poate dificilă, ea se va îmbunătăţi. Nu toti romanii sunt Teo Peter. Desi ar putea fi!

De aceea propunem ca aceasta sarbatoare sa se petreaca de acum inainte zilnic si, ca atare, deschidem portile Ambasadei SUA pentru orgii zoofile, pedofile si homosexuale, la orice ora din zi si din noapte, conform tezelor de la Casa Alba-Neagra.

Vă încurajez să participaţi împreună cu mine, soţia mea, Lesby, şi alţi ambasadori şi membri ai comunităţii diplomatice care isi bat joc de Romania la Marşul Sodomiei organizat la Bucureşti în 30 iunie, de la ora 17:00 în Piaţa Unirii, pentru a le arăta prietenilor, colegilor noştri, familiilor şi membrilor comunităţii noastre că drepturile comunităţii ZPLGBT sunt importante. Sunt chiar mai importante decat toti ceilalti 22 de milioane de romanii, pe care ne urinam din mers la adapostul Primarului Nostru General, trisexualul vasectomizat Sorin Oprescu. Participarea voastră este un puternic semnal că îi acceptaţi şi îi susţineţi pe aceia dintre noi care trăiesc în umbra, conducand societarea, politica si mafia din Romania.

Zoofilia, Pedofilia, Homosexualitatea, Trisexualitatea şi Transsexualitatea sunt lucruri normale şi acceptabile. Sodomiti din toate tarile, Uniti-va!

“Zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi concetăţenii lor.”

MARK GUTUTENSTEIN, ambasadorul trisexualilor (homosexuali, copii, animale)

NOTĂ: Termenul “Sodomy” (Sodomie) este folosit în limba engleză pentru a desemna atât mişcarea mondială care susţine că zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii ar trebui să fie sodomizati cât şi paradele şi marşurile diplomatilor ZPLGBT

1. Romania a intrat in razboi cu Libia – Decizie CSAT. 2. Rolling Stone Magazine: The Kill Team. Ororile US Army din Afganistan

Revista Rolling Stone a publicat astazi, in exclusivitate, o serie de fotografii si filmari despre ororile unei echipe US Army – supranumite Kill Team – in Afganistan. De la crime aberante la mutilari de cadavre. Detalii la Rolling Stone Magazine sau Daily Mail.

Tot astazi, CSAT s-a intrunit intr-o reuniune speciala dedicata situatiei din Libia, dupa ce tocmai avusese loc o alta saptamana trecuta. Iata comunicatul oficial:

COMUNICAT DE PRESĂ

(28 martie 2011)

REF: Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Luni, 28 martie a.c., ora 18.00, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.

La şedinţă au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu; ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; şeful Statului Major General, general-maior Ştefan Dănilă; consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor; consilierul prezidenţial Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României.

În cadrul şedinţei s-a analizat dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

În conformitate cu procedurile juridice legale, preşedintele României, după consultarea membrilor Consiliului, a aprobat această solicitare, urmând ca, ulterior, să informeze Parlamentul României.

Departamentul de Comunicare Publică

Media de rahat din Romania. Uciderea filmata din doua elicoptere Apache a doi fotoreporteri Reuters in Irak revolta intreaga presa internationala, inca de ieri. “Quality media” lui Vintu, Patriciu si Voiculescu rama in cotet. VIDEO

In dimineata zilei de 12 iulie 2007, doua elicoptere Apache, folosind mitraliere de calibru 30 mm, au ucis 10-20 de oameni, civili, in suburbiile noului Bagdad. Doi copii au fost raniti. Armata americana a sustinut initial ca toti cei ucisi erau “forte anti-irakiene” sau “insurgenti”. Desi unii dintre ei ar fi putut parea inarmati, comportamentul lor era total relaxat chiar in prezenta elicopterelor US Army care roiau deasupra lor. In realitate, “suspectii principali” ai grupului aflat in mijlocul strazii erau doi fotografi Reuters cu aparatele lor: Saed Chmagh si Namir Noor-Eldeen. Despre celelalte victime nu se stie mai nimic. Saed avea 40 de ani si 4 copii. Namir avea 22 de ani, provenea dintr-o familie de jurnalisti si era considerat cel mai bun fotograf de razboi din Irak. Timp de 3 ani, Reuters a incercat sa obtina aceste filmari. Armata americana a refuzat Agentia sustinand in continuare ca “nu exista nici o indoiala privind faptul ca fortele coalitiei se aflau intr-o operatiune clara de combatere a fortelor ostile” (loc.- col. Scott Bleichvech – purtator de cuvant al Fortelor Americane in Bagdad, citat de “New York Times”). Civilii, printre care se aflau si cei doi fotografi Reuters, au fost ucisi, de fapt, in plina strada, fara sa fi manifestat nici o “actiune ostila”. Mai mult, la fel cum ne povestea colegul nostru Mile Carpenisan ca se intampla in Belgrad, elicopterele au revenit cand a aparut o masina in ajutorul ranitilor, declansand o noua rafala care a dus si la uciderea celor veniti in ajutor. Dupa 3 ani, WikiLeaks.org a reusit sa obtina si sa publice adevarul filmat al uciderii celor doi fotografi Reuters si a insotitorilor lor.
“Limbajul politic este destinat sa faca minciunile sa sune ca adevarate si crima sa para respectabila, si sa dea aparenta de soliditate vanarii de vant”.George Orwell citat de Collateral Murder. VIDEO aici:


RATED Iraq: Uciderea fotografilor Reuters – USArmy WIKILEAKS
Încarcat de VRTV. – News videos from around the world.

NORI CIUDATI DEASUPRA ROMANIEI: Experimente NASA / US Defense Department’s Space Test Program, ca si la Budapesta?


Săptămâna trecută un fenomen ciudat a fost fotografiat de mai mulţi cititori Realitatea.net deasupra judeţului Constanţa. Imagini asemănătoare au fost fotografiate şi în judeţul Dâmboviţa. Cititorii Realitatea.net au surprins în imagini un nor încercuit de un inel, care pare să se desprindă din cer.

Fenomenul a apărut de acestă dată în comuna Dragomireşti din judeţul Dâmboviţa. Imaginile au fost publicate de un ziar local. Iulian din Agnita a filmat ciudatul fenomen în drum spre Medgidia în dreptul localităţii Feteşti, pe Autostrada Soarelui. Norii păreau că s-au strâns toţi într-un loc, iar Eugen din Bucureşti a fotografiat acest fenomen duminică dimineaţă.

Un fenomen asemănător a fost filmat şi la Moscova, iar imaginile au apărut pe youtube. Specialiştii români spun că este vorba despre o formaţiune noroasă, rară. Astfel de nori se formează – de regulă – înaintea furtunilor puternice de vară şi sunt un semn al cantităţi mari de vapori de apă care se adună în atmosferă, sustine Realitatea.net fara sa realizeze ca suntem in prag de iarna nu de vara.

Insa intr-un articol publicat in septembrie pe site-ul Space.com se afirma ca astfel de nori, care au fost vazuti si pe cerul Budapestei si care par a fi urmele unor “OZN”-uri sunt, de fapt, rezultatul unui experiment NASA cu aplicatii militare: obstructionarea urmaririi din sateliti a activitatii terestre. Se intampla acelasi lucru in Romania?

Cititi mai jos articolul (pentru traducere folositi google translate):

Eerie Cloud Created by NASA Rocket Experiment
By Tariq Malik
Managing Editor
posted: 20 September 2009
05:24 pm ET

An eerie cloud that glowed briefly in the night sky Saturday was no UFO. It was created by humans – more specifically a NASA rocket built to make clouds that shine at night.

The rocket launched as part of an experiment to artificially create so-called noctilucent – or night-shining – clouds, the highest clouds on Earth. They naturally appear around 50 miles (80 km) above Earth’s high latitudes and are also known as polar mesospheric clouds.

Saturday night’s rocket experiment lifted off at 7:46 p.m. EDT (2346 GMT) from NASA’s Wallops Flight Facility on Wallops Island, Va. It created a brief light show that was visible across the United States’ East Coast and sparked calls from curious skywatchers as far away as Boston, according to the Associated Press.

“It was very impressive … albeit short-lived,” said Joe Rao, an instructor and guest lecturer at New York’s Hayden Planetarium, who witnessed the event. Rao is also SPACE.com’s skywatching columnist.

The experiment created a man-made noctilucent cloud using the fourth stage of a NASA Black Brant XII suborbital sounding rocket that spewed exhaust particles 173 miles (278 km) above Earth. Ground-based radar and camera stations recorded the resulting cloud’s formation and illumination. The U.S. Naval Research Laboratory and Department of Defense’s Space Test Program oversaw the launch, which it called the Charged Aerosol Release Experiment.

NASA has observed naturally occurring night-shining clouds using its AIM satellite. The Naval Research Laboratory and Space Test Program also uses a satellite called STPSat-1 to observe the phenomena and also used the spacecraft to observe Saturday night’s man-made cloud.

“We weren’t exactly sure what we were going to see, as this was the very first time that a noctilucent cloud experiment was attempted,” Rao said. “Would it be something obvious to the eye, or something rather faint?”

The result, he added, was spectacular.

Rao described the cloud as “a brilliant object” that displayed a wide, fan-shaped tail shortly after it was created. But the artificial phenomenon was over in just a few minutes.

“The “head” of the comet (which was the rocket’s fourth stage) rapidly faded out and the “tail” gradually faded over the next minute or so into the background of the sky,” Rao said.

Scientists will use the measurements of the artificial cloud to better understand natural noctilucent clouds, as well as help predict the effects of rocket engine exhaust in the upper atmosphere.

Saturday night’s experiment was a cooperative effort by NASA, the United States Naval Research Laboratory, the Defense Department’s Space Test Program and several universities. But the stunning cloud it created was seen by more than just the project’s scientists.

“I’m sure many unsuspecting folks up and down the East Coast were surprised by this very unusual sight,” Rao said.

ARMATA SUA cerceteaza neutralizarea de la distanta pe baza unor posibile indicii biometrice (Eng)

US Army Looking for Biometric Sensors to Gauge Motives from Facial Expressions
Research News
Saturday, May 30, 2009

It is going to be Big Brother watching with a vengeance. Your gait, if you sweat, anything weird in you could get you in trouble in such places like the airport. The US army is now looking for biometric sensors that could pick up signals of ‘bad intent.’
The Department of Defense (DoD)’s deceptively called Small Business Innovation Research(SBIR) and Small Business Technology Transfer (STTR) programs fund a billion dollars each year “in early-stage R&D projects at small technology companies, projects that serve a DoD need and have commercial applications.”
Under the new Image Analysis for Personnel Intent project, the SBIR is calling for applications for research to develop “an imaging system to optimally provide intent related information from both spatial and spectral biometric data. The ability to collect imaging data over a wide range of wavelengths, in addition to identifying physiological temporal changes such as expressions, gait, and pose, will create an advance in the collection of biometric information. The imaging system must collect and analyze the biometric data to extract relevant information regarding possibly suspicious and harmful intent through physical indicators.”
The solicitation further says: “The use of spectral data to determine intent based on psycho-physiological indicators such as skin coloration due to sub-dermal changes within the vasculature of the body, abnormal perspiration, and changes in body temperature is an area which has not been adequately researched. These physiological indicators have shown direct correlation to transient physiological stress and the ability to monitor these responses non-intrusively will present applications especially for interrogatory scenarios. The system solicited should be able to collect biometric data both spatially and spectrally at a stand-off distance. The proposed device should be a relatively light, portable, tactically robust sensor system.”
While traditional biometrics measures — iris scans, fingerprint reads — have to be done up close, and on willing subjects, the Army wants to be able to zoom in on “individuals including those who are uncooperative in unconstrained indoor and outdoor situations at a distance of at least 45 meters from the target.”
The idea has been around for a while. Pentagon’s Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) spent millions of dollars looking for unique “odortypes, ” write Noah Shachtman and Katie Drummond on the Wired.
In 2002, a team of Minnesota scientists used thermal changes around the eyes to spot deceit on a test of 20 new military recruits. The researchers claimed that their system nabbed the liars about 80 percent of the time – the same as a standard polygraph test.
The following year, Boeing patented a device that used hyperspectral scans to identify surges in body temperature prior to “a stress-induced blush.” Hyperspectral systems monitor wavelengths of electromagnetic radiation, which are emitted by living, breathing bodies, and can detect faint changes in heat that precede blushing or perspiration.
The futuristic Intent recognition “is a prominent area of research with countless applications for both military and commercial use. Surveillance in conjunction with intent recognition will allow for an appropriate response when faced with a person recognized as suspicious. Phase III effort involves integrating the results into existing military and commercial applications as well as exploring additional applications. Military applications include border patrol, stand-off interrogation, access control, surveillance and target acquisition and airport security. Surveillance and access control are also applicable for commercial uses,” says the army website.
http://www.medindia.net/

CE NE MAI INVATA DEMOCRATIA SUA. Obama vrea sa interzica noi fotografii ale torturilor abominabile de la Abu Ghraib




Mai multe fotografii care ar infatisa abuzurile comise de soldatii americani asupra prizonierilor din Irak si Afganistan si despre care se crede ca fac parte din cele 2000 de poze pe care presedintele Statelor Unite, Barack Obama, incearca sa le tina departe de ochii publicului, au fost publicate miercuri, relateaza “The Telegraph” in editia electronica. Una dintre fotografii il infatiseaza pe un prizonier atarnat cu capul in jos, iar o alta prezinta un barbat dezbracat manjit cu excremente, in fata caruia sta un gardian cu o atitudine amenintatoare. O a treia fotografie il infatiseaza pe un prizonier cu mainile in catuse si cu chilotii trasi peste cap.
Toate aceste fotografii au fost fost publicate miercuri in Australia si au fost initial obtinute de postul de televiziune SBS in 2006, in timpul scandalului legat de abuzurile de la Abu Ghraib. Ele nu au fost distribuite la acea vreme dar fac parte, din cate se crede, dintre fotografiile a caror publicare este in prezent blocata de Casa Alba. Alte fotografii, care nu au fost inca publicate, infatiseaza din cate se pare prizonieri amenintati de gardieni cu abuzul sexual si detinuti cu capul acoperit de glugi, avand in poala reviste Playboy deschise. Fotografiile risca sa provoace o noua ostilitate in Orientul Mijlociu, chiar intr-o perioada in care presedintele Barack Obama incearca sa imbunatateasca relatia cu lumea islamica. In data de 4 iunie, liderul american urmeaza sa tina la Cairo un important discurs, in cadrul caruia isi va prezenta planul de conciliere intre israelieni si palestinieni, aminteste “The Telegraph”. In urma cu cateva saptamani, mai noteaza publicatia britanica, Obama a promis ca va permite publicarea celor aproximativ 2000 de fotografii care infatiseaza abuzurile comise de soldatii americani asupra prizonierilor din Irak si Afganistan. Zilele trecute, oficialii administratiei au declarat insa ca presedintele le-a spus consilierilor ca publicarea acestor fotografii ar pune trupele in pericol. Schimbarea de atitudine a Casei Albe este pusa pe seama interventiei oficialilor militari, care au avertizat ca publicarea ar putea provoca un curent de opinie ostil armatei americane.
Alina OLTEANU / ZIUA Online
Alte fotografii la
http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/worldnews/5330481/New-outrage-over-Iraq-prison-abuse-photographs.htmlAbu Ghraib abuse photos ‘show rape’ ‘Prisoner abuse’ photographs surface

GRIPA PORCINA prevazuta pentru 2009 intr-un studiu al Armatei Americane din 1996. Predictia US Air Force: 30 de milioane de morti. Cacofonia Digitala

U.S. Air Force Study Proposed 2009 Influenza Pandemic in 1996

On June 17, 1996, the U.S. Air Force released Air Force 2025, “a study designed to comply with a directive from the chief of staff of the Air Force to examine the concepts, capabilities, and technologies the United States will require to remain the dominant air and space force in the future.” In the unclassified study, the College of Aerospace Doctrine, Research, and Education at Maxwell Air Force Base in Alabama posed several “fictional representations of future situations/scenarios” likely to arise.
In 2009, according to a figure in the Air Force 2025 report, influenza kills 30 million people.
In Chapter 5 (vezi mai jos), the authors present a timeline figure representing “plausible history.” In 2009, according to the figure, influenza will kill 30 million people. “A similar influenza pandemic occurred in the past,” a footnote explains, making a reference to the influenza epidemic of 1918 and 1919, described as “one of the worst human catastrophes on record. It has been estimated that more than 20 million people around the world died during the epidemic, and of the 20 million people who suffered from the illness in the United States, approximately 850,000 died.”
“The influenza virus is unique among viruses in being able to undergo so much antigenic change that an antigenically novel virus can sweep around the world in a year or two, giving rise to significant morbidity and mortality,” another footnote states.
It is interesting to note that the source of the Air Force’s fictional pandemic is described as unknown and it is not “determined if the virus was a natural mutation or bioengineered. Many feared the latter.” (Emphasis added.)
Is it merely a coincidence the Pentagon would propose in 1996 a deadly flu pandemic for 2009 when live H5N1 avian flu viruses are discovered in vaccines produced by a Baxter International plant in Austria?
“The fact that Baxter mixed the deadly H5N1 virus with a mix of H3N2 seasonal flu viruses is the smoking gun,” writes Paul Joseph Watson. “The H5N1 virus on its own has killed hundreds of people, but it is less airborne and more restricted in the ease with which it can spread. However, when combined with seasonal flu viruses, which as everyone knows are super-airborne and easily spread, the effect is a potent, super-airborne, super deadly biological weapon” of the sort proposed in Air Force 2025.
Last year, author and researcher F. William Engdahl revealed a Pentagon effort to weaponize avian flu. “If the reports are accurate, this could unleash a new pandemic on the planet that could be more devastating than the 1918 Spanish Flu epidemic which killed an estimated 30 million people worldwide before it eventually died out,” writes Engdahl.
Engdahl then suggests “that sections of the international pharmaceutical industry cartel are acting in concert with the US Government to develop a genetically modified H5N1 virus substance that could unleash a man-made pandemic.” He cites Rima E. Laibow, MD, head of the Natural Solutions Foundation, a citizen watchdog group monitoring the pharmaceutical industry, who states:
Our best intelligence estimate is that pandemic Avian Flu has already been created through genetic engineering in the United States, fusing the deadly genome of the 1918 Pandemic, misnamed the ‘Spanish Flu’, with the DNA of the innocuous H5N1 virus in a growth medium of human kidney cells, according to the National Institutes of Health and the vaccine’s manufacturer. Some virologists believe that this would insure that the man-made mutant virus recognizes human cells and knows how to invade them.
Finally, it should be noted that Walter E. Boomer, a retired former four-star General and Assistant Commandant of the United States Marine Corps, sits on the board of directors of Baxter International. Of course, this is not definitive evidence the military controls Baxter or is behind the “accidental” contamination of H3N2 seasonal flu viruses with the H5N1 virus at its laboratory in Austria. It is highly suspicious, however.
Baxter International has had a relationship with the military since 1941, when its blood-collection devices were the only ones that met the specifications of the U.S. Armed Forces.

Kurt Nimmo, Infowars

Surse: http://www.infowars.com/, http://www.fas.org/spp/military/docops/usaf/2025/index.html, http://www.au.af.mil/au/2025/index2.htm

Digital Cacophony

Imagine a world completely enmeshed in technology.

Figure 5-1. Strategic Planning Space for Digital Cacophony

Technological advances are rampant and the world struggles with rapid change and its effects.1 These tremendous advances in technology have led to the development of many astonishing inventions, such as an individual device that can perform a myriad of simultaneous functions. For instance, a watch phone can be used to conduct video-phone calls and teleconferences;2 monitor a daily schedule, including required tasks and to-do lists;3 display global positioning satellite (GPS) location to include altitude; and even monitor aerobic conditioning, energy, nutrition rates, emotional state, and the status of artificial organs.4 However, many traditional customs and events have faded away, erased by the extreme rate of change. Most holidays are overlooked, and Julian dates5 are the norm.
Technological progress has led to adverse effects as well, creating almost as many problems as it has solved.6 For example, technology has produced some harmful physiological side effects for the human body, causing most humans to have at least one transplanted organ by the time they are in their mid-thirties. Fortunately, advances in biotechnology rectify many medical conditions.7 The proliferation of technology has made the world more susceptible to random violence but also has provided the means to avoid some threats. For instance, since technology provides virtual experiences better than anything live, and large crowds present a target of opportunity to terrorists and disgruntled groups, nearly all sporting events, plays, shows, and theater events are “experienced” at home.8
This world is entitled Digital Cacophony, due to its often discordant nature. Of the six alternate futures, this world is by far the most advanced in DTeK and offers the greatest promise of wealth and power for the individual. On the other hand, it is also the most dangerous for both individuals and states. Figure 5-1 illustrates Digital Cacophony’s position in the strategic planning space.

In this world, technology has empowered many individuals, but at the same time disenfranchised numerous governments and organizations. Due to the Exponentialn proliferation of DTeK, everyone has instant access to global networking and the burgeoning, almost omniscient, database system.9 Unparalleled DTeK development has sparked explosive economic growth across the planet. However, those who do not fully share in the wealth of these ventures use technology to terrorize the elites, using weapons of both an insidious and overt nature. Nation-states have lost vitality as independent entities since information and wealth cross international boundaries with impunity.10 Electronic democracies are the political system of choice, with everyone having a direct vote on every issue.11 This creates “fuzzy states” with shifting policies at times. Life in this world is full of promise . . . but this is also a world of fear.
Plausible History
In the world of Digital Cacophony, technology brings people together, but also tears them apart. As seen in figure 5-2, the year 2000 was a benchmark in many ways. For the first time, the world was “wired,” and anyone could gain access to worldwide information.12 This development exacerbated social unrest globally as have-nots learned how little they had compared to the well off.13 Meanwhile, nuclear proliferation continued unabated, spreading to 20 states.14 International politics, overwhelmed by transparent information borders, could not control the spread of nuclear technology and materials.15 By 2002, ever-increasing technological breakthroughs in the genetic engineering of plants and animals led to an abundant food production capability,16 spurring population growth as a result of declining mortality rates in third world countries which previously suffered recurring famine.
Technology could not solve some old problems, as in 2009, when an influenza pandemic struck in southern China, then rapidly spread worldwide.17 Three hundred-thirty million people were affected and over thirty million died.18 No one ever determined if the virus was a natural mutation or bioengineered.19 Many feared the latter.

The threatened migration of unemployed masses from second- and third-world countries continued to challenge the few wealthy states. By 2010 the United Nations dissolved due to its inability to resolve these issues and regional conflicts.20 In the resulting vacuum, bilateral and multilateral security arrangements between nation-states and interest groups flourished.
In 2012, Wall Street was hit with a super high energy radio frequency (HERF) wave, which destroyed all financial databases.21 Since advanced information warfare capability was available worldwide, a number of competitor states were investigated, but tracing the source was impossible. The US economy was in turmoil for weeks during database reconstruction, and businesses demanded federal action to prevent further attacks.22
By 2015, 48 actors had acquired several classes of weapons of mass destruction and the accompanying delivery systems.23 Threats of conflicts involving nuclear, chemical, biological, and information weapons became common. During the North African territorial war, a tactical nuclear detonation killed thousands of people.24
The world began an expansion into new frontiers by 2020. Space travel with accompanying outposts became common, and many multinational corporations established production facilities in space to exploit the solar system’s resources.25 However, space assets also became a target and required heavy protection.26 Underwater settlements were also prototyped during the early 2020s to support mining operations of hydrothermal vents.27
Many challenges face this world in 2025. Almost any individual or group can acquire weapons of mass destruction or disruption, and threats are one of the few constant things in this world.
The Nature of Actors
The ubiquity of information and the affordable nature of high technology have led to a dispersal of power in this world. Nation-states have become less important, while individuals and small groups can now have tremendous impact on world events. Everyone communicates via the global net, even using it to do all their shopping by electronically hopping around the globe. Individuals can live in one country and work for an MNC in another country “on-line.”28
Continuous terrorist threats have caused an ever-present fear, and individuals prefer not to leave the security of their dwelling, let alone meet in large groups. Seemingly, only those individuals who are either overtly adventurous or covertly claustrophobic join organizations such as the active military, which entails much travel and danger. Others interested in serving do so on-line in the reserves.
In Digital Cacophony, individuals demand direct input regarding political decisions, and the government has become a virtual location, or fuzzy state, rather than being confined to capitals such as Washington, D.C. Most democratic countries now operate on versions of the “netocracy,” or electronic democracy standard. This system allows constituents to voice their opinion and vote on every issue. The netocracy antiquated the traditional three-party political system and relies solely on electronic interaction.
MNCs also gain influence, profiting from the proliferation in commercially derived, advanced technology. Nation-states cannot control the transfer of wealth and information among internal and external groups, and as a result, state sovereignty declines.29 However, people still look to their national government and military to provide national security and ensure conditions conducive to economic prosperity.30

Nature of International Politics
Global instability increases as the threat of WMD holds under-protected information systems and populations at risk.31 However, nuclear WMD are not the primary problem in Digital Cacophony. The primary problems are the traditional “poor man’s nuclear weapons,” chemical and biological toxins, which are readily produced in this world. Information nets are also vulnerable to weapons of mass disruption (sometimes called WMd).
Cross-linked alliances, nation-state combines, religious factions, MNCs, or other actors multiply in an attempt to enhance security against numerous threats. Paradoxically, these multilayered links combine with economic interdependencies to create complex and unexpected interactions with outcomes no one can predict, effectively making the world more dangerous.32 The growing power of individuals and groups (reflecting the dispersal of power in Digital Cacophony), along with increasing population pressures, increases the number of conflicts. Every minor conflict has the potential to explode into a major regional war with the use of WMD and information disruption weapons. Millions have already died as a consequence of biological and chemical attacks.
The roles of governmental and nongovernmental organizations are constantly changing, and their power has decreased drastically. As governments focus on regional and global conflicts, nongovernmental organizations (NGO) must increase their role in disaster relief operations. The UN disintegrated due to its inability to resolve massive immigration attempts and numerous regional and global conflicts.33 There is no nation-state left with the power to control world events, leaving bilateral and multilateral security arrangements which shift constantly as actors try to keep pace with changing threats. NATO still exists, but has become trivial, relegated primarily to the role of a legal secretary between countries negotiating security arrangements.
The Nature of US National Security Strategy
The US national security strategy in Digital Cacophony is two-fold, first to deter and defend against hostile actions against US citizens, companies, and property, to include the use of WMD; and second, to ensure open electronic information flows. Most Americans have strong ties and interests around the globe via information networks. These interests are often targeted by terrorists; and US citizens feel the military should protect these interests, whether they be goods, services, equipment, territory, or personnel. The military is equipped to meet all known contingencies at any location worldwide. They are directed to deter WMD through aggressive counterdetection, counterterrorism, and counterproliferation strategies.34 The national security strategy also addresses the enforcement of free and open electronic trade throughout all nations and groups. The military is well trained and specially equipped for this mission and constantly monitors nearly all information networks.
The Nature of Humanity
In this world, individuals can hold great power and are able to affect the outcome of a great many things. However, they are only independent as a single entity on the internet, as they are totally reliant on the net to function. Despite the allure of the electronic faux-life, a common dream is to “unplug” and be left alone for awhile . . . but the thought of missing the latest info-update is too enervating. Psychologists have categorized this neurosis as “infolepsis,” a condition of frequent and uncontrollable desire for information.35 People communicate freely on the net, but many have also become isolationists, unable to communicate face-to-face. The net has become the center of people’s existence. “Net-vangelism,” or internet evangelism, has become a dominant form of persuasion, competing equally with other media forms. It is often used to sway public opinion regarding proposed government policies.
Due to the rapidly changing political and technological environment, most people suffer from high levels of anxiety. Many cannot cope or are uncomfortable with Exponentialn change and its apparently unknowable impacts. Sometimes even those comfortable with technology find themselves temporarily on the outside looking in. For example, disgruntled software engineers who are replaced by artificial intelligence are able to temporarily disrupt portions of the information net, causing havoc in the transportation network.36
The Nature of Technology
Exponentialn DTeK is the key driver in this world, accelerating beyond the control of world actors. Technological advances often result in unintended consequences, such as ready access to weapons of mass disruption. In a society dependent on the global network, a disruption to that service is often more damaging than a physical attack.37
Information is a prized commodity, often used to barter, as normal power structures have become diluted. In particular, the filtering and sifting of information becomes the focus of almost every organization and individual.38 Information equals power and control, but the main information challenge is sifting through databases to clear contaminants and waste by-products, such as unwanted and unneeded information. Personalized, self-adapting information filters are at the forefront of market demand. Filters also guard against “cyberagents,” who prowl the net. Cyberagents infiltrate deep into cyberspace to detect, alter, steal, and destroy information filters and files. Since filters cannot protect against, nor detect, all “tainted” or false information, individuals have lost confidence in the information they are receiving.39
Customers force innovations in a bottom-up research and development era, and companies must remain adept at satisfying individual customer needs. Some of the most significant advances have been in the medical field.40 For example, most known diseases are detected and treated at birth; anti-aging products and services ensure a life expectancy exceeding 100 years of age; and genetic mapping allows researchers to examine the underlying causes of disease.41 Organ replacements are now performed as outpatient surgery, with a seven-to-ten day recovery time. Limb replacement patients complete rehabilitation in four to six weeks. These and other medical advances help sustain a high military operations tempo, as damaged soldiers can often be healed and recycled to the zone of operations in days. Nonmedical advances include the development of new super materials designed at the molecular level,42 miniaturization of most hardware devices,43 and robots for most domestic and manufacturing tasks.44 The military relies heavily on advances in civilian technologies rather than funding their own niche research,45 and quickly adapts and incorporates any new technology to keep ahead of the competition.
Since personal residences are the focus of all day-to-day activities, most services are provided directly to the home. For instance, quality primary and secondary education is available on the net.46 This “democratization” of education has brought the world computer literacy rate to over 90 percent, and most individuals have college-equivalent degrees. Because interconnectivity is total and virtual, information technology is used for more than just power; it is also used for pleasure and intellectual fulfillment. For example, due to personal safety concerns, the majority use “sensurround systems” to enjoy sporting activities, or take vacations in the safety and comfort of their biologically filtered domicile. Sensurround is a series of biochemical and electronic systems providing a total virtual firsthand experience, more stimulating than life itself. Sensors are strapped onto the body and one can actually feel what is happening on the sport fields or while skiing the Alps, switching “locations” at a whim.
The Nature of the Environment
The rampant nature of DTeK leads to unintended chaotic effects in Digital Cacophony. A major concern is managing the unanticipated outgrowth of problems and unforeseen vectors spun off by the rapid and revolutionary leaps in technology. Consequently, this world is characterized as a “256-color” world; parts are green, parts are brown, and other “colors” just splash across the canvas. There are too many colors, and most are artificial. Also, everyone has a voice in this world, and it is difficult to find peace and quiet with those voices coming at you from every direction.
Unanticipated problems are an unfortunate outgrowth from this world, and controls are often not established in a timely manner commensurate with the dangers of technological developments. For instance, easy access to technology and materials caused a rapid spread of WMD. Another unintended consequence was when biogenetic diseases, developed for military and commercial use, escaped to the open environment. Information weapons of mass disruption also exist, and filter industries must devote ever greater resources to the problem of viruses that have escaped from information warfare centers.47 Some viruses evolve and are rarely detectable, existing as “stealth” viruses of unknown motivation, origin, or destination.48
The terrorist threat has reversed the trend toward urbanization as people have scattered across the globe. Technology makes living just about anywhere feasible. Many live underground for additional protection and environmental aesthetics. Underwater settlements are beginning to flourish in support of the various mining operations and food production sites.49
Technology has made great leaps in the day-to-day care of the environment. All trash is recycled and industrial waste has almost been eliminated.50 Water is also recycled worldwide,51 while air and water filters keep home dwellings safe. People and animals suffer from organ failure due to the extreme electromagnetic radiation from the numerous electronic devices,52 but medical advances have made this problem treatable. Energy resources are plentiful, with substantial reliance on renewable resources such as wind, solar,53 tidal, and wave energy,54 as well as the expanded use of nuclear fusion.55
The Nature of the Defense Budget
Technological advances have accelerated the growth of gross domestic products worldwide. For instance, the US GDP has risen an average of 6 percent annually over the past 30 years to $39 trillion.56 Accordingly, the federal budget has easily been able to withstand a rise in defense spending to more than $300 billion in 1995 dollars (see fig. 5-3), an amount that represents less than 1 percent of American GDP. Military budgets-particularly for modernization, which is now 60 percent of the total DOD budget-rise in an attempt to stay apace with threats. Obsolescence is a recurrent problem, and some systems’ lifespans are measured in months or less. Though the defense budget has increased, serious threats from all directions, because of ready access to WMD and information disruption systems, reduce the overall security of US citizens.

Figure 5-3. DOD Budget (Constant FY95 $B) for Digital Cacophony

Capabilities
America’s global world view supports a technically proficient military, able to inject itself into surface, spatial, and virtual operating environments. The US has chosen to be involved globally because the fuzzy state has, in a sense, formed a fluid continuum seeping into all of the world’s nooks and crannies. The US perceives this continuum as a global neighborhood sharing one backyard,57 one that must be made safe to preventcrises from propagating in unforeseen ways. To protect this backyard,forces must be adept at fighting in conventional, unconventional, andinfo-war environments. They must exploit advanced detection capabilitiesto locate and disarm both physical and virtual weapons. Fortunately, asmall engagement force is generally sufficient to deter or resolve mostsituations. These small teams exhibit specialized training, with eachindividual proficient in tasks ranging from hostage negotiations tonuclear weapon disarmament. Multifunctional equipment, easily adaptableto varied environmental conditions, is also required. Advancereconnaissance, detection, and communication assets are key to directingboth teams and equipment.Two other areas of primary concern for the military are modernizationand defense. Modernization is never-ending in the face of proliferationof technology, and intense training is required to maintain forces at ahigh state of readiness.58 Physical and virtual defenses are everywhere.
Implications
In Digital Cacophony, DTeK’s Exponentialn growth has contributed to an unstable world, domestically and internationally. The proliferation of mass destruction and disruption weapons keeps the world on edge. As fears in the US escalate, individuals turn to the netocracy in dictating what military action they want accomplished. At times it is not clear who the enemy is with the rapid shifting of coalitions. Historical allies become foes and foes become allies as technology quickly determines who is currently leading the technology race and receiving the profits.
Four main concerns impact the day-to-day operations of the military: time, modernization, training, and burnout. Time is of the essence as every conflict, no matter its initial scope, has the capacity to explode into regional or global war. The decision cycle is compressed into hours, vice days or weeks. To remain ready, the military maintains worldwide vigilance. The pace of modernization is driven by the need to stay ahead in fielding the latest weapon or countermeasure. Unfortunately, the pace of modernization makes it difficult to keep personnel trained in the latest techniques and equipment. A combination of extremely high operations and training tempo causes rapid burnout of most front-line military forces. Most remain in the field only 5 to 10 years. A key challenge is the task of balancing this burnout with the need to retain individuals with “live” experience.
Information-age advances have greatly benefited certain aspects of the military. Since many military missions can be performed “over the net,” many serve “on-line.” All headquarters and command functions are performed on-line from dispersed locations to reduce vulnerability and increase efficiency. Many nonmobile functions, such as acquisition, supply, and most logistics, are transitioned to the reserves. All officer and enlisted professional military education and advanced technical training is individualized, and most student interaction is conducted via virtual videoconferencing seminars.
Summary
Digital Cacophony is a world racing to keep pace with the rampant speed of technological change. This condition results from the effects of DTeK being at the extreme Exponentialn dimension. The power grid in this world has become Dispersed, and no one actor or government can control the free-flowing information across boundaries. The American world view is Global due to the numerous threats facing the country and world. The US realizes it is part of the “global village” and must be involved worldwide to guarantee long-term security.
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova