Posts Tagged ‘Victor Roncea Blog’

CONTRASPIONII – Luptătorii secreți pentru adevărata Românie. Generalul (r) Aurel Rogojan în dialog cu Daniela Rei Vișan la Radio România Cultural – AUDIO

”Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera unui om politic, a unui guvern, a unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntași politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit.” – Profesorul Florin Constantiniu

Duminică, 2 decembrie 2018, Radio România Cultural a difuzat a doua parte a interviului înregistrat cu domnul general Aurel Rogojan interviu ce a avut drept punct de plecare conferința ”Eroii anonimi pe frontul secret al reîntregirii neamului” susținută la București în luna octombrie.

În volumul al II lea al ”Jurnalului de război 1917-1918”, Regina Maria scria:

”Oamenii noștri politici încă nu sunt pricepuți să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârșăvia omenească în general, și a guvernelor și a administrațiilor în particular, mă izbește cu o putere copleșitoare și îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.” ”Dacă va fi să murim, măcar să se știe că nu murim ca niște neghiobi orbi.”

Cuvinte aproape profetice, valabile nu numai pentru situația dramatică în care se afla România atunci, ciopârțită și jefuită de toți, ci și pentru prezentul cenușiu, labirintic și contorsionat.

Pentru a putea înțelege corect eforturile depuse în urmă cu 100 de ani, pentru realizarea Marii Uniri ar trebui să trecem în revistă câteva elemente geopolitice și geostrategice semnificative.

La începutul secolului trecut România deținea rezerve importante de petrol, cereale, lemn, indispensabile funcționării mașinăriei de război. Din punct de vedere al forțelor militare combatante, țara noastră a reușit să mobilizeze peste 500.000 de persoane. Victimele înregistrate în Primul război mondial au depășit cifra de 400.000, dintre care peste 250.000 au fost militari.

Resursele demografice și de materii prime dar și poziția geostrategică, au transformat teritoriul țării noastre într-o importantă țintă a serviciilor de spionaj ale Imperiului Austro-ungar, Imperiului Țarist, Bulgariei și Turciei.

Eforturile depuse de Secția I Informații din Marele Stat Major al Armatei Române au fost mult îngreunate chiar de politicieni sau oameni de cultură români, filogermani convinși sau cumpărați pe bani grei. Alexandru Marghiloman, Petre Carp, Costache Lupu, Alexandru Beldiman, Tzigara Samurcaș, Dumitru Nițescu, Gala Galaction, Constantin Stere, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Victor Braniște, generalul Zottu, coloneii A. Sturza, V. Verzea, Crăiniceanu, au colaborat cu oficialitățile germane fie din convingere, fie de teama unei stăpâniri rusești, fie din interese materialicești bine răsplătite.

În ”Capitala sub ocupația dușmanului. 1916-1918” Constantin Bacalbașa scria:

”Cucerirea cu armele nu poate avea valoare atât timp cât toate conștiințele vor fi de partea celor biruiți. Germanii au nevoie să cucerească și conștiințele printr-o propagandă zilnică de presă, lipsită de contradicția unei prese naționale. (…) Bucureștiul a avut în permanență o fabrică de născociri.”

Această Fabrică de născociri nu ar fi putut să funcționeze fără sprijinul material semnificativ primit din partea bancherului Rozelius, director al Societății petrolifere cu capital german Gunther, dar și al agentului comercial Hennen Vogel și al agentului de publicitate Iwerseen. Existau pe teritoriul țării noastre cele mai performante mijloace de interceptări radio, pentru controlul traficului comunicațiilor guvernamentale, ale Armatei, ale Ministerelor de Externe și de Interne.

Contraspionajul românesc a reușit în nenumărate rânduri să anihileze acțiunile spionajului străin. Cu un preț imens ! Schingiuri, arestări, hăituire continuă.

Nucleele informative din Banat, Cluj-Bistrița, Brașov-Bran, Oituz-Buzău și Bucovina de nord au compensat prin sacrificii imense decăderea morală a câtorva personalități politice ale vremii, care au împins România până pe buza prăpastiei. Generalul Traian Grozea, avocatul Spiridon Boita, învățătorul David Pop, profesorul Aurel Moldovan, profesorul Tofan și George Munteanu, Maria Bălan, Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Iancu Panaitescu, Romulus Voinescu,Vasile Lucaciu, Vasile Stoica, sunt doar câțiva oameni care au scris istoria României cu un preț pe care puțini dintre noi, astăzi, am putea să îl plătim.

Domnul general Aurel Rogojan a evocat câteva din personalitățile românești de la începutul secolului trecut, cu un rol important în contraspionajul românesc, înfăptuitori fără statui ai României adevărate – România Mare.

Pe aceeași temă citiți și Frontul Secret al Războiului pentru România Mare

Cele două părți ale dialogului cu Daniela Rei Vișan, aici

Radio România Cultural via Roncea.Ro

Un vis împlinit: CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. CUVINTE DE TEMELIE: Eminescu și Ferdinand. FOTO/VIDEO: Imagini frumoase din interiorul Catedralei Naționale, în ajunul sfințirii, la Centenarul Marii Uniri

“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face.

Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” –Mihai Eminescu – Romanul Absolut

Mihai Eminescu pentru Catedrala Mântuirii Neamului:

“Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.”

Regele Ferdinand: “Suntem datori să ridicăm Biserica Mântuirii în capitala tuturor Românilor”

„Înfăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor, prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului, aducem laudă îndreptățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu, care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.

Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în capitala tuturor Românilor, ca semn de mulțumire pentru ajutorul celui Prea Înalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și veșnică pomenire celor răposați pentru înfăptuirea României întregite. Iar întru aceasta slujească-se de pildă bunii noștri strămoși. Pildă să ne fie Ștefan cel Mare, care, după luarea Chiliei, mulțumi lui Dumnezeu, dătătorul biruinței, prin ridicarea Mănăstirii Putna, de unde a purces atâta duh întăritor în vremile noastre de restriște.

Pildă să ne fie făuritorul unității noastre politice de acum 318 ani, viteazul Mihai Voevod, a cărui mână s-a decleștat de pe sabia-i fulgerătoare ca să pună o nouă și puternică piatră de temelie Mitropoliei Românești din Alba-Iulia Ardealului, drept mulțumire Celui Prea Înalt pentru biruința îndreptățitei sale lupte.

Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a semănat pământul Țării cu lăcașuri dumnezeiești, ca mulțumire Celui de sus pentru ajutorul dat întru apărarea sfintelor sale năzuințe. Iar aceste lăcașuri închinatu-le-a el sfinților mucenici ostași în conștiința dreptei jertfiri a oștenilor săi. Pildă să ne fie tot șirul de strămoși, întemeietori de lăcașuri dumnezeiești, pentru binefacerile primite de sus.

În sfârșit, pildă să ne fie răposatul Rege Carol I, care și-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua strălucire minunile de la Argeș și Trei-Ierarhi. Căci sufletul și jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adăugat în temelia și la frumusețea acestor altare de mulțumire și proslăvire a Stăpânului tuturor.

Noi, poporul român, am avut fericirea a conduce Țara la înfăptuirea visului de aur al strămoșilor: Unirea sa într-un singur Stat național.

Deci și sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins și opera tuturor Românilor, ca un simbol al unității de neam și de credință.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal național: neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic românesc.

Iar, pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Prea Sfințitului Sinod al Bisericii strămoșești, înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei Sfinte Biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei sale.”

București
10 Mai 1920

Ferdinand – Regele României

Via Dacia Edenica și Roncea.Ro

Autorul mozaicului, pictorul bisericesc Daniel Codrescu:

“Pentru mine Catedrala Naţională reprezintă o încununare a unui efort multisecular al poporului român, acela de a construi o catedrală simbolică pentru toți românii. Cred că e o împreună lucrare cu înaintaşii noştri, adică cei care suntem fizic aici nu suntem singurii care am contribuit. Cred că și toate rugăciunile oamenilor au contat şi au mijlocit în fața lui Dumnezeu pentru ca lucrurile să se așeze cărămidă cu cărămidă și să ajungem astăzi să ne bucurăm de acest edificiu. E important să existe un loc reprezentativ pentru toţi românii, unde să ne adunăm, de aceea cred că în primul rând e o necesitate, nu un lux. Şi mai cred că ne va ajuta foarte mult, în aşa fel încât lucrurile să se așeze mai bine pe verticală și să ne bucurăm de această viziune a cerurilor, care este Catedrala Naţională.”

Vedeți și: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice”. VIDEO: Turul virtual al Catedralei Mântuirii Neamului

Citiți și: Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Momente importante în construirea Catedralei Naționale

Programul Sfințirii Catedralei

Foto: Ziarul Lumina

VIDEO INEDIT: Phoenix – Nunta – Țapinarii de Nicu Covaci și Ioan Carmazan. EXCLUSIV

Regizorul Ioan Carmazan ne-a oferit un video inedit cu selecții din filmările sale de la primul clip Phoenix – Nunta și filmul Țapinarii, pe care il puteti vedea integral mai jos.

Sursa: Victor Roncea Blog

9 Mai, Ziua Profesorului Ilie Bădescu. La Mulți Ani!

Profesorul Ilie Bădescu, unul dintre cei mai inteligenți oameni ai planetei (care o sa se supere din smerenie când o să citească ce am scris aici 🙂 ), totodată un intelectual pur creștin, împlinește azi 70 de ani.

Îl prezint în trei fotografii, o transmisie recentă de la Trinitas Tv – emisiunea Credință și Cultură, cu pr. Vasile Bănescu despre “Drogul intelectual al ideologiei” – și introducerea sa excepțională în problemele zilei de azi: “Coversiunea sistemelor Pustiul postmodern şi deformările lumii” (PDF – Academia.edu).

La Mulți Ani!

Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani: Vă doresc tuturor să vă simțiți la fel de tineri cum mă simt eu. Și mai am o mare dorință, de fost deținut politic: să-mi văd camaradul de suferință, Starețul Gherasim Iscu de la Tismana, în sinaxar

La 90 de ani împliniți azi, Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic cu 15 ani de temniță grea și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, mai are o mare dorință: canonizarea camaradului său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana. “Părintele Gherasim Iscu a murit ca un martir. În plus, ceea ce nu se prea vorbește despre el este că starețul de la Tismana este de fapt omul care a salvat Tezaurul național de bolșevici. Banca Națională i-a cam ignorat pe adevărații autori ai salvării aurului României… NKVD-iștii care ne-au anchetat nu i-au iertat asta! Mai mult: el ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe generalul Carlaonț, pentru rezistența noastră armată. Apoi a suferit cumplit la Penitenciarele din Craiova, Aiud, Poarta Albă și Tg. Ocna, alături de Sfântul Închisorilor – cum i-a zis Nicu Steinhardt – Valeriu Gafencu și ceilalți tineri mărturisitori. Pentru că propăvăduia neclintit dreapta credință, pe Dumnezeul Iubirii. Nu se cunoaște cum s-ar cuveni jertfa lui supremă. Cu ultimele lui puteri a rugat să fie dus pe priciul celui care îl torturase, la rândul lui suferind. L-a spovedit și l-a împărtășit mărturisindu-i dragostea și iertarea sa și primindu-i pocăința și salvându-i sufletul. În aceeași noapte – de Crăciun! – au murit amândoi. “Cred s-au dus în Rai ținându-se de mână”, a scris Richard Wurmbrand. Are toate meritele pentru a intra în Calendarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Române și am inițiat deja demersurile pentru acest lucru pe care sper să-l văd împlinit cât mai sunt pe aici cu voi. Altfel, vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.”

Profesorul Radu Ciuceanu, recent decorat de Patriarhul României, a fost sărbătorit azi printr-un Te Deum la Sfânta Mănăstire Radu Vodă. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani!

Victor Roncea

Vă recomand mai multe articole despre Profesorul Radu Ciuceanu, aici, cât și interviul: “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Hristos a înviat! Să mărturisim Paştile!

Nae Ionescu – Să mărturisim Paştile

,,Săvârşitu-s’au!” Cerul și pământul, iarăși împreună, pentru cea dintâia oară dela păcatul vechiului Adam, și-au țipat în noapte durerea: ,,astăzi s’a spânzurat pre lemn Cela ce spânzură pământul pre ape…”; și s’a spintecat catapeteasma bisericii.

Ce cald și greu e aerul în noaptea asta! Cald și greu de rugăciune. Căci chiar dacă noi nu ne mai rugăm, undeva cântă pentru noi îngerii și se roagă sfinții. Pentru noi; pentru păcatele noastre; pentru neîntelegerea și împietrirea noastră, care e cel mai greu păcat. Stau numai și cumpănesc ce lipsă de raport e între noi și vremuri. Și cum trecem cu ochii închiși pe lângă porțile împărăteşti ale mântuirii! Cum? Reculegerea noastră, a tuturor, să fie mai puțin însemnată decât o schimbare de guvern?

Mintea noastră nu ar fi fost mai clară, sufletul nostru nu ar fi fost mai ferm, dragostea noastră nu ar fi fost mai largă și hoțărârea noastră nu ar fi fost mai rodnică după o săptămână de cufundare în noi înșine? Sau poate că așa a vrut Dumnezeu, că de data aceasta destinele noastre să se înnoade când își dă duhul pe Cruce mielul Domnului, când plesnește cerul sub fulgere în miros greu de pucioasă, când ne prohodim ,,Primăvara dulce” și stă pământul încordat în așteptarea bucuriei celei mari a Învierii? Cine știe!

Desigur, nimeni nu poate ști; dar evident e totuși un fapt: lipsa putinţei noastre de a lega văzutul cu nevăzutul lipsa de sevă metafizică a aplicării noastre la cotidian. Când începe o treabă, romanul își face mai întâi o cruce. De ce? Că să cheme în ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai. Ci că să pună acțiunea lui sub egida lumii celeilalte, dela care totul purcede; că să deschidă înspre realitățile lui concrete poarta prin care să pătrundă Puterile și Stăpâniile, că să restabilească unitatea originară dintre Dumnezeu și creațiune. Crucea aceea simplă, înfricată și umilă este – cine s’ar fi gândit? – mărturisirea și închinarea cotidiană a Paştilor.

Căci Paștele asta sunt: marea dramă prin care, după hotarârea lui Dumnezeu, s’au aruncat iarăși punți de legătură între creațiune și Stăpânul ei. Restabilindu-se – ca posibilitate numai, e adevărat, ca posibilitate la îndemâna celor cari înțeleg și vor – starea dela început, când omul trăia cumpănit și împăcat cu el însuși în Dumnezeu.

Starea asta fusese ruptă prin păcatul primului Adam: care adâncise, prin vina lui și a Șarpelui, o prăpastie între el și Făcătorul lui, origine a ţăcăelii, a sbuciumului și a chinurilor noastre. Pentru umplerea acestei prăpăstii îi fusese făgăduită dela început jertfa Mielului, singura care putea să ne răscumpere. Ea a venit. Prin pătimirea lui Christos, Dumnezeu și Om, cel de-al doilea Adam. În zilele astea ni se împlinește jertfa făgăduită – și mâine va răsuna imnul de bucurie a învierii, pecetea mântuirii noastre, puntea dintre văzut și nevăzut. Căci a înviat Dumnezeu-Omul, lăsând să irumpă realitățile de DINCOLO dincoace, și a înviat Dumnezeu – Omul, deschizând poarta celor de DINCOACE înspre Dincolo.

Vedeți ce posibilități mari, nebănuite ni se deschid și cum putem iarăși înnoda firul bucuriei contemplative, al echilibrului nostru vecinic, rupt prin ispita diavolului?

Să mărturisim deci Paștele. Să facem că cei simpli și adevărați semnul crucii la fiecare act al vieții noastre, slăvind și sfinţind orice gest și orice început, asigurându-le rodnicia. Căci omul nu poate trăi desprins de Dumnezeu și cazna lui nu poate rodi în afară de El. Să facem semnul crucii, care nu însemnează acceptarea suferinței, ci dimpotrivă chezășia mântuirii.

La locul Căpăţânii crucea de supliciu strălucește de toate nădejdile noastre împlinite. Nu vrem să coborâm strălucirea asta în noi? …

Să facem deci semnul crucii, mărturisirea Paştilor!

Nae Ionescu

Cuvântul, 12 aprilie 1931

Hristos a înviat! Eminescu și Învierea

Învierea
de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Mihai Eminescu Ro

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova