Posts Tagged ‘vlad cubreacov’

Banditul Igor Smirnov, binecuvantat, felicitat si decorat la 70 de ani de sefii lui Savatie Bastovoi de la Tiraspol, Chisinau si Moscova. De ce ar trebui ca MAE de la Bucuresti sa faca o nota de protest catre Vatican si Moscova

De ce ar trebui ca MAE de la Bucuresti sa faca o nota de protest catre Vatican si Moscova? Pentru ca sefuletul unei enclave separatiste nerecunoscute decat de catre structurile fostului KGB, un individ care ne-a tinut trei romani inchisi nevinovati 12 si 15 ani de temnita, un personaj considerat terorist si cu interdictie in spatiul UE si NATO – pana cand si-a bagat Germania coada si l-a scos la bai de multime formata din securisti occidentali si filaturisti orientali – este felicitat si “binecuvantat”, hai, nu numai de Moscova si Chisinau, carora le stim pozitiile de capra si lup, ci si de ditamai varza care e Vaticanul, stat unde si-au facut veacul si ambasadorul pravoslavnic al Romaniei di pi la Chisineu, amant intelectual, recte prin fapte de istorie orala si banala, al maruntilor agenti ai Bisericii KGB Bastovoi si Borshevsky, cat si nasul lui, teologul cu si fara slipsky, ministerasul de iexterne de care zice domnul Cezar Preda ca o sa-l arunce de unde a venit, direct pasol na Jacuzziul cu bulburuci si dusuri aurii al SIE si MAE, si… etc, etc, etc. Cam lunga fraza? Atunci cititi stirea aici: Banditul Igor Smirnov, felicitat, decorat si binecuvantat, la 70 de ani, de Gazprom, de Biserica Catolica si de Biserica KGB

PRUT – TRUP RUPT. Si Nistrul, sinistrul. UDMR si mutilarea istoriei: Nicolae Iorga cenzurat de pe statuia lui Matei Corvin

Ziaristi Online:

Asociaţia „Noi Românii” cere primarului Clujului repunerea placii lui Nicolae Iorga pe soclul statuii lui Matei Corvin. DOC

Etapele falsificarii istoriei - Matei Corvin si eliminarea placii lui Iorga in timpul restaurariiAsociaţia „Noi Românii” a solicitat Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca să repună pe soclul statuii regelui Matei Corvin, placa cu textul lui Nicolae Iorga. Marele istoric, recunoscut internaţional pentru obiectivitatea sa, în anul 1932 a scris „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită” pentru a restabili adevărul istoric.

FLUX: PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812

Romania-Mare Provinciile Istorice Romanesti Basarabia

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „si Nistrul – sinistrul!”

ANALIZA. Chişinăul între Moscova şi Washington. „Resetarea” ruso-americana. Post-scriptum la vizita vicepreşedintelui Biden

Un elefant şi un şoricel mergeau pe o punte. La un moment dat, gânditor, şoarecele face către elefant: „Măi frate, da ce mai tropăim!” (Folclor românesc)


O analiza de Vlad Cubreacov

Vizita istorică, de succes, la Chişinău, a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a fost privită, percepută şi comentată diferit. Gama abordărilor la care s-au dedat actorii politici şi analiştii de presă a cuprins întreaga paletă: de la cele realiste la cele fanteziste, de la cele calme la cele pasionale. Între frenezia provestică a susţinătorilor de serviciu ai guvernării şi desueta mânie proletară a taberei comuniste „antiimperialiste” au încăput tot felul de interpretări, care mai de care mai superficiale şi mai reducţioniste. Din acest motiv, am evitat cu grijă să ne înregimentăm într-o cohortă sau alta. Vizita la Chişinău a persoanei nr. 2 în Executivul american merită o prezentare şi o analiză obiectivă, curăţată de orice prejudecăţi sau iluzii. Nu le vom face noi aici, într-un simplu articol de ziar. Din tabloul de ansamblu vom reţine doar câteva elemente care ni s-au părut relevante.

Un context în mişcare

Această importantă vizită, de doar câteva ore, trebuie înţeleasă, în opinia noastră, întâi de toate contextual. Când afirmăm aceasta ne referim la contextul imediat (turneul Helsinki-Moscova-Chişinău), dar şi la contextul larg, geopolitic, care a acumulat o sumă de latenţe şi cunoaşte un şir întreg de mutaţii serioase, anunţându-le deja pe altele.

Cum spuneam, o abordare izolată nu ne poate ajuta cu nimic. Vizita vicepreşedintelui Biden la Chişinău a fost, în turneul său, una de final. Comentatorii de presă şi analiştii politici de la noi aproape că nu s-au referit la legătura dintre finalul turneului (declaraţiile de la Chişinău) şi partea lui de bază (discuţiile şi înţelegerile de la Moscova), şi, cu atât mai mult, la debutul lui (întrevederile de la Helsinki). Este de reţinut că escala de câteva ore la Chişinău a fost, de fapt, o adevărată vizită de curtoazie şi de încurajare, pe când vizita de două zile de la Helsinki şi vizita de trei zile de la Moscova au fost vizite de lucru, după cum a subliniat oficial şi în mod repetat partea americană. Deci, la Helsinki şi Moscova s-a lucrat, iar la Chişinău s-au transmis încurajări. Concluzia corectă pe care trebuie să o tragem în acest caz este că vizita la Chişinău a fost o continuare a celei de la Moscova. Jocurile sunt făcute în continuare de cei mari, iar Republica Moldova trebuie să le înţeleagă exact şi să se înscrie reuşit şi cu demnitate în noul peisaj geopolitic, promovându-şi propriile interese.

„Resetarea” americano-rusă

Relaţionarea americano-rusă din ultimii doi ani cunoaşte o dinamică pozitivă, fără precedent după încheierea Războiului Rece.

Continuarea la Ziaristi Online

Alegerile din Moldova sau misiunea “misionarilor”. “Mareata Rusie”, o imensa groapa de gunoi a KGB-istilor atei deghizati in “ortodocsi”. Cocktail Molotov pentru credulii de romani: “crestinism” cu iz de stalinism. Cazul Kuraev


Misiunea „misionarului” sau ce caută Kuraev în Moldova?

de Vlad Cubreacov

Interesul securiştilor pentru Biserică a sporit vădit în ultima vreme. Securistul nr. 1 din Moldova, Valeriu Pasat, a căzut subit în evlavie şi chiar dacă nu cunoaşte barem Crezul, s-a avântat să apere „bazele Ortodoxiei”, căpătuindu-se, cu această ocazie, cu un partid umanist de împrumut. Mai multe luni la rând, străzile Chişinăului, ale tuturor oraşelor din Republica Moldova şi drumurile naţionale şi raionale au fost împânzite cu panouri scumpe şi de mari dimensiuni cu portretele corifeilor Ortodoxiei: mitropolitul Vladimir Cantarean şi securistul Valeriu Pasat. Acest din urmă fapt a dovedit că şi reciproca e valabilă, adică şi Bisericii i se dă pe gust politica. Patriarhia de la Moscova, prin Departamentul său de Relaţii Externe Bisericeşti, ne-a anunţat că mitropolia sa din Republica Moldova este liberă să susţină orice partid îi pofteşte inima.

Am mai abordat acest subiect. Amintim titlul unui articol relevant de astă-primăvară: Filat + Pasat = Lucinschi. Arătam atunci, cu câteva luni înainte de lansarea oficială a lui Pasat în politică, cine şi cum este implicat în noul proiect şi că marele sforar este Lucinschi, de asemenea, maaare ortodox mare şi cel mai iubit şi mai preţuit, la Bucureşti, dintre basarabeni.

Dacă ar fi să reluăm subiectul, pentru a-l actualiza, acum ar trebui să rectificăm titlul articolului şi să spunem: Filat + Pasat + Kuraev = Lucinschi. Să vedem de ce anume. Şi, foarte pe scurt, cine este noul personaj din garnitură.




Iată omul şi „misionarul”

Aşadar, Andrei Veaceslavovici Kuraev este diacon în Patriarhia Moscovei. S-a născut la 15 februarie 1963 în Rusia, locuieşte oficial la Moscova. Şi-a petrecut o parte din copilărie la Praga, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde se aflau în misiune părinţii săi. În anii de şcoală a redactat revista „Ateist”. Şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moscova, la catedra de Ateism Ştiinţific din cadrul Facultăţii de Filosofie. A fost botezat în toamna anului 1982, la vârsta de aproape 20 de ani. Cunoaşte limba română, întrucât în perioada sovietică a fost trimis de Patriarhia Moscovei, cu acordul KGB, la studii teologice în România, unde a stat doi ani (asemeni actualului episcop Iustinian Ovcinnikov, fost de Tiraspol, şi trompetei de presă Dmitri Ciubaşenko (decorat de Mihai Ghimpu cu Ordinul Republicii), fost candidat pe listele PLDM, iar acum fruntaş al partidului lui Pasat). A fost o perioadă referent al Patriarhului Alexei al II-lea. Se află în cea mai mare parte a timpului, ca „misionar”, în cuprinsul Patriarhiei Georgiene, mai exact în Abhazia. Este adeptul soluţionării chestiunii cecene prin uz de forţă. A lansat noţiunea de „misiune agresivă” (agressivnoie missionerstvo – în rusă). În ultimul timp, face naveta între Moscova, Bucureşti, Chişinău şi Tiraspol. A conferenţiat la Universitatea Slavonă din Moldova. Este autorul manualului „Bazele culturii ortodoxe” şi un susţinător al proiectului lui Pasat de introducere în şcolile din Republica Moldova a cursului obligatoriu „Bazele Ortodoxiei”. Printre cei pe care îi frecventează se numără: ex-preşedintele Lucinschi, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, premierul Vladimir Filat, mitropolitul Vladimir Cantarean, episcopul Marchel Mihăiescu de la Bălţi, episcopul Sava Volkov de la Tiraspol, preacuviosul între cuvioşi Nicodim Vulpe, supranumit episcopabilul de Orhei, şi, evident, preaortodoxul între ortodocşi Valeriu Pasat şi – cine ar fi crezut? –  ministrul Educaţiei şi Cercetării de la Bucureşti, Daniel Petru Funeriu (PD-L) (De urmarit! – nota mea). În această listă nu includem, chiar dacă ar fi interesant, persoanele din Abhazia cu care se are de bine diaconul Andrei Kuraev.

Oaspete nepoftit, dar des

In atentia SRI: Romania a implementat “nationalitatea moldoveana”. Vlad Cubreacov si explicatiile sale pentru Mihai Razvan Ungureanu. “Moldovenismul” sovietic – un studiu de Eugen Tomac vs unul de Stan, Weber si Andreescu

Vlad Cubreacov, cunoscutul analist si specialist pe problematica romanilor, si nu numai, de la Chisinau, ne releva o realitatea sumbra si aproape de neimaginat: statul roman a implementat notiunea de “nationalitate moldoveana”. Cubreacov a inregistrat aceasta absurditate antinationala pe propria-i piele, dupa cum veti constata in randurile ce urmeaza. Cu multa amar, basarabeanul care a luptat pentru cauza romanismului si a ortodoxiei si la Bruxelles si la Strasbourg si la Chisinau, acum se vede in postura de a sesiza o aberatie de la Bucuresti care se incadreaza, din cate stiu, taman la “Apararea Constitutiei”: “Acestea sunt gândurile care m-au cotropit săptămâna trecută, când, pentru a-mi ridica Certificatul de naştere românesc, am fost umilit de Statul Român, ai cărui funcţionari, blindaţi cu nişte absurde reglementări neeuropene, mi-au forţat mâna să semnez, în Registrul de Evidenţă a Populaţiei, că aş fi cetăţean român de „naţionalitate moldoveană”. Acestea sunt gândurile care-i vin în minte oricărui român din Basarabia ajuns într-o asemenea situaţie absurdă. Dacă majoritatea parlamentară de la Bucureşti şi Guvernul instalat de aceasta vor să mă/ne contrazică, să o facă prin ajustarea cadrului legislativ românesc la normele europene în materie de naţionalitate, pentru a ne lăsa libertatea de a ne asuma propria identitate etnică şi de a ne declara ceea ce suntem în realitate, adică Români.”

Conform acestei enormitati a administratiei de la Bucuresti, maine-poimaine ne-am putea trezi cu cetateni romani inregistrati ca fiind de nationalitate “olteneasca”, “ardeleneasca”, “dobrogeana”, etc. Oare cum s-ar simti etnicii unguri, sasi sau tigani din Romania daca li s-ar oferi si lor astfel de acte, care, nu-i asa, in cazul lor chiar ar avea temei?  “Cetatean roman de nationalitate tiganeasca”. Credeti ca s-ar da foc Romaniei pe la Budapesta, Berlin si Bruxelles?…

Pornind de la aceasta realitatea faptica, Vlad Cubreacov publica in cotidianul Flux un studiu retrospectiv asupra “moldovenismului” si a altor atacuri la identitatea nationala, cum ar fi cele intreprinse de deputatul PDL Costica Canacheu, care militeaza pentru recunosterea “minoritatii aromane” sau ale ciudatei “regine a asflatului” PDL, Cornelia Cazacu, care a votat la APCE impotriva intereselor nationale ale Romaniei, pentru asa-zisa minoritate “vlahă” din Timoc. Derapajele in cauza, semnalate in mai multe randuri de echipa mea de la Ziua, cu trimitere la SRI, ar fi trebuit sanctionate demult, pe cai oficiale. Acum, printr-o noua tradarea provenita chiar din sanul administratiei de stat, aflam de la Vlad Cubreacov ca basarabenii care-si redobandesc cetatenia romana de drept sunt trecuti în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”!

Subsemnez la revolta lui Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei, preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină si al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei si, printre multe altele, fruntas al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova. Cu un singur lucru nu sunt de acord. Cu titlul materialului sau aparut in Flux: Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”. Vlad Cubreacov stie foarte bine ca nu Bucurestiul a inventat-o ci Moscova. E drept, dupa 1989, ea a fost implementata si de la Bucuresti, cu concursul unor tradatori de marca ai Romaniei, cum ar fi fosta presedinta a Fundatiei Soros, in prezent europarlamentar PNL, Renata Weber, anticrestinul Gabriel Andreescu si ciudatul Valentin Stan, care au actionat sub pulpana GDS si a revistei antiromanesti “22” pentru a da apa la moara ideologilor lui Vladimir Voronin.

Spre edificarea mai tinerilor cititori si completarea lui Vlad Cubreacov, caruia ii reproduc integral tristul recurs la o aberatie anti-constitutionala (romanii sunt romani si punctum), ofer aici o analiza critica despre asa-zisa “Conceptie a politicii nationale de stat a Republicii Moldova” a lui Voronin – tributara si gruparii GDS-Soros – si, pentru edificare, studiul ticalos al lui Weber, Andreescu si Stan, publicate de Civic Media. De cealalta parte, un studiu din 2007 publicat de Magazin Istoric si scris de Eugen Tomac, in prezent secretar de stat, sef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni: MOLDOVENISMUL, CONCEPT ANTIROMÂNESC: De la Stalin la Voronin. Si, as adauga… la autoritatile de la Bucuresti.

Mai jos, articolul lui Vlad Cubreacov:

Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”

Bucureştiul pune în practică teoria moldovenismului, dându-i legitimare juridică. Luând vârtos şi prosteşte securea sovietică în mâini, Statul român îşi taie craca de sub picioare şi creşte în cuprinsul său o minoritate „naţională moldoveană”.

Să mă explic. Toţi etnicii români din Basarabia care îşi redobândesc cetăţenia română, de care au fost privaţi abuziv, sunt trecuţi în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”! Da, da, de „naţionalitate moldoveană”, oricât de amară ar fi constatarea!

Dacă cineva, oficial român, jurnalist sau simplu cetăţean, se îndoieşte de acest fapt, poate consulta Registrele de Evidenţă a Populaţiei ţinute de primăria Sectorului 1 Bucureşti. Orice român din Basarabia care îşi redobândeşte cetăţenia este luat în evidenţă, în documentaţia Statului român, fără a fi întrebat, ca fiind de cetăţenie română şi de “naţionalitate moldoveană”.

Nu aş fi descoperit această absurditate dacă, în calitate de persoană repusă în drepturile de cetăţean român, nu aş fi mers la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei din Bucureşti pentru transcrierea Certificatului de naştere. Oricât am protestat în faţa funcţionarilor acestei instituţii de stat, mi s-a explicat, cu un calm imperturbabil, că, sub aspect juridic, administraţia României îi consideră pe etnicii români de la răsărit de Prut ca fiind de etnia/naţionalitatea trecută în actele sovietice de stare civilă. Chiar dacă nu mi-a venit a crede ochilor, m-am convins pe viu, că într-un vis urât, că pentru funcţionărimea şi birocraţia bucureşteană nu contează că aceşti etnici români nu au fost niciodată întrebaţi de-a lungul perioadei de ocupaţie sovietică asupra apartenenţei lor etnice şi că, în condiţiile politicii sovietice de ştergere a identităţii etnice româneşti, nici nu şi-au putut-o exprima liber, fără atragerea unor consecinţe negative. Abuzurile administraţiei sovietice sunt literă perpetuă de Evanghelie pentru administraţia României de astăzi!

(more…)

Religia in scoli pe “firul rosu” imbarligat Moscova-Chisinau-Bucuresti-Bruxelles. UPDATE: “Schimbarea la fata” a liberal-atlantistilor din Rusia

E bine intotdeauna sa stai cel putin cu un ochi pe Moscova, analizand situatia de ieri si urmarind, la Chisinau, reverberatia de azi ca sa stii ce se va intampla maine la Bucuresti. Cu o luna in urma, Vlad Cubreacov, unul dintre cei mai fini analisti de peste Prut, atat a spatiului profund romanesc cat si a celui slav si, chiar daca nu-i place sa se spuna asta, unul dintre artizanii reactivarii Mitropoliei Basarabiei, avertiza asupra unei incercari de compromitere a ortodoxiei, pe care eu am titrat-o O analiza ingrijoratoare: Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia. Este vorba de o initiativa pretins ortodoxa, de sustinere a religiei in scoli, pritocita impreuna cu mitropolitul moscovit, colonelul Vladimir Cantarean, de nimeni altul decat de fostul sef al Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) de la Chisinau, Valeriu Pasat, un instrument al magnatului rus Anatol Ciubais, fost sef al Administratiei Prezidentiale a ultra-coruptului Boris Eltin, fost vicepremier al Rusiei, ajuns chiar si prin board-ul JP Morgan. I-a apucat credinta! Mai stim noi pe unul la fel, care sta de mana cu un membru al Clubului de la Roma, Grupului Bilderberg si Trilateralei…

N-a trecut mult si, la Bucuresti, pentru a lansa un balon de incercare, o grenada fumigena, vocalul navetist de Bruxelles Cristian Preda (cristian doar cu numele) sustine, dintr-o data, de pe o pozitie de “dreapta”, eliminarea religiei din scoli. Cica asa e “european”. Desi vocalizele euro-politrucului sunt ignorate de opinia publica, gurul lui, Andrei Plesu, intervine doct in dialogul inventat pentru a trasa directivele: Da, Religiei in scoli!, dar numai unei Istorii a Religiilor, fara “indoctrinare”, asa cum vrea muschii si barba mea. Ce treaba are un agnostic, din secta catarilor, dupa cum a afirmat Parintele Nicolae de la Rohia, Nicu Steinhardt, un “indepartat de neam” si “tare strain de credinta”, dupa cum a spus Parintele Staniloae, cu religia in scoli? Asemanarea cu Pasat este izbitoare, din mai multe punct de vedere: unul sclavul oligarhului rus Ciubais, altul servul corespondentului lui, Patriciu.

La Chisinau se incinge mamaliga: Vladimir si Pasat propun chiar un referendum. Peste 10.000 de basarabeni ies in strada. Ziaristii alerti din Basarabia observa imediat riscurile si le semnaleaza, cu ingrijorare: Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU! Deja s-a creat o disputa. Acum, aflam de la talentatul scriitor si calugar basarabean Savatie Bastovoi, o minte extrem de iscusita, ca, de fapt, “intamplator sau nu, campania de la Chisinau se suprapune cu campania care se face acum in Federatia Rusa pentu introducerea ca obiect de studiu a disciplinei zisa “Bazele culturii ortodoxe”. Campania ruseasca are sustinerea guvernamentala si, dupa cum se exprima chiar autorii ei, se face cu o graba disperata”.  “Cursul nostru este o incercare disperata a Rusiei de a se salva pe sine. In joc este viitorul nostru”, se afirma pe www.pravmir.ru. Parintele Savatie sintetizeaza dilema in care este aruncat romanul: “Intrebarea este: ne angajam si noi in lupta disperata pentru salvarea Rusiei?”

Ce sa faca romanul, fie el basarabean sau nu? De-o parte Rusia kaghebisto-“crestina”, de cealalta Europa oficiala, mai mult anti-crestina, dar altfel infratita, pe sub garla, la toate energiile “Noii Rusii”. Viitorul “suna” sumbru. Vorba ‘ceea: “Vai de biet român saracu/ Ca-ndarat tot da ca racul/ Fara tihna-i masa lui/ Si-i strain în tara lui”…

Raspunsul sta in intrebarea cu care isi incheie Parintele Savatie avertismentul: “Sau incepem o lupta pentru propria salvare, pentru cunoasterea adevarului istoric despre soarta Bisericii in acest tinut in care ne-a lasat Dumnezeu sa traim?”.

UPDATE: Ortodoxia, singura cale de salvare

Comentariul lui Calin Mihaescu

Intr-adevar, ortodoxia este o problema de salvare sau moarte pentru Rusia.

Intr-adevar, si pentru noi revenirea la valorile ortodoxiei este singura cale de salvare.

(more…)

14 SEPTEMBRIE 1992 – Reactivarea Mitropoliei Basarabiei. INEDIT: Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II

“Acum 17 ani, în seara zilei de 14 septembrie 1992, se producea la Chişinău un eveniment care, în mod indiscutabil, a marcat pozitiv, profund şi pentru mult timp istoria românilor de la răsărit de Prut: era reactivată vechea Mitropolie a Basarabiei. Evenimente ca acesta impun o retrospectivă serioasă, chiar solemnă. Începând cu 1992, ziua de 14 septembrie a devenit în cununa anului un loc de întâlnire sufletească pentru toţi românii ortodocşi de la răsărit de Prut care simt şi gândesc la fel ideea de neam şi de Biserică a Neamului. Vorbim, aşadar, de un 14 septembrie românesc în Republica Moldova.” – Vlad Cubreacov

Roncea.Ro vă prezintă un Document Istoric:

Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II

SANCTITATEA VOASTRA,
PREA IUBITE FRATE
ÎN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

Cu dragoste frăţească, Vă aducem la cunoştinţă că am primit scrisoarea Sanctităţii Voastre din 24 decembrie 1992, care ne-a produs mâhnire şi durere multă. Aceasta pentru faptul că Sanctitatea Voastră consideraţi Actul Sinodal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privitor la binecuvânmrea reactivării Mitropoliei Basarabiei, ca «ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Sanctitatea Voastră ! In conştiinţa umanităţii, în general şi mai ales la creştini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul şi silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptăţii şi restabilirea adevărului precum şi a drepturilor ce decurg din această restabilire.

Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric.

Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creştine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăşi formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creştin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creştine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creştinarea slavilor.

Viaţa creştină a avut o continuitate permanentă pe acest teritoriu, românii ortodocşi afirmându-şi neîntrerupt apartenenţa la Biserica Ortodoxă a Răsăritului.

Îndată ce condiţiile istorice au permis, românii ortodocşi au obţinut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiţia canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistenţă Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creştinii ortodocşi români din teritoriile din stânga şi din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numiele de Ţara Moldovei.

In anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericeşti din această ţară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUŞAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic şi istoric. Drept consecinţă, potrivit legislatiei bisericeşti canonice, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni şi niciodată nu avea dreptul să desfiinţeze, să modifice sau să înjumătăţească jurisdicţia ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere şi cu recunoaştere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele ruseşti a pământului românesc al Ţării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanţi a fost şi amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iaşi, în 1789, a unui locţiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova odată cu trupele ruseşti.

După o scurtă perioadă de normalizare şi când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul ţarist infiinţează un «exarhat» ce cuprindea Mitropoliile Moldovei şi Ţării Româneşti, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului şi credincioşilor români. La fel s-a întâmplat şi cu Mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 şi trimis în surghiun. Nedreptatea se «instituţionalizează» prin pacea nedreaptă de la Bucureşti din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la imperiul ţarist. Anexarea a fost fără valoare şi nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova şi Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. In plus, anexarea era un act imoral şi neloial faţă de intreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnicâ îşi întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocşi din stânga Prutului, cu vechime şi vrednicii în câmpul creştinătăţii, legaţi prin neam, limbă şi cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înfiinţat, în teritoriul ocupat de armatele ţariste, Eparhia Chişinăului de câtre Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul şi credincioşii, a fost sfâşiat teritoriul jurisdicţional al Mitropoliei Moldovei, înfiinţată cu peste patru veacuri înainte, şi a Episcopiei Huşilor. În scrisoarea Sanctităţii Voastre din 6 octombrie 1992 justificati aceasta acţiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după infiinţarea Eparhiei de Chişinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare : în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicţie asupra creştinilor ortodocşi români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul ţarist şi înfiinţarea Eparhiei de Chişinău a dus nu «la eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei», cum afirmaţi Sanctitatea Voastră în aceeaşi scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră şi mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradiţiile, limba şi specificul national. Au acceptat voievozi şi ierarhi de acelaşi neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhii ruşi înscăunaţi în Basarabia fără a se cere acordul clerului şi credincioşilor români locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruţător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri.

Astfel, dintre toţi chiriarhii aşezaţi de Biserica Rusă în scaunul episcopal de la Chişinău numai unul a fost de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă cu clerul şi credincioşii păstoriţi. Aceştia, adică românii, conform unui recensământ din 1817, reprezentau 86% din locuitorii Basarabiei. In 1813 a fost înfiinţat un seminar teologic, dar şi acest fapt, binecuvântat în sine, a fost transformat în mijloc de deznaţionalizare a românilor şi de îndepărtare a lor de fraţii din dreapta Prutului. Amintim în acest sens că, în prima perioadei a funcţionării acestui seminar, din 25 de profesori numai unul a fost român. Limba rusă a devenit de asemenea singura limbă de predare la Seminarul din Chişinău, conform Regulamentului Seminariilor din 1840, impus de ţarul NICOLAE I.

În acelasi timp, mănăstirile moldovene au fost supuse şi ele rusificării prin încercarea le a se înlocui limba română cu limba slavonă la oficierea slujbelor bisericeşti. Cărţile româneşti de slujbă au fost de asemenea distruse, aşa cum s-a intâmplat mai ales în timpul păstoririi arhiepiscopului PAVEL EBEDEV (1871-1881).

În această situaţie tragică a fost găsită Basarabia în aniul 1918, când popoarele din imperiul ţarist au putut să-şi recapete libertatea. Ne-a mâhnit adânc afirmaţia Sanctităţii Voastre că în «anul 1918 Basarabia a fost ocupată de armatele române» (scrisoarea din 6 octombrie 1992). Vă amintini doar că în 5 martie 1917 se primise la Chişinău telegramă oficială de la Petrograd in care se spunea că «Basarabia nu mai este în imperiu şi că de acum înainte toţi se pot bucura de libertate». In duhul acestei libertăţi şi fără prezenţa armatei române în Basarabia, s-a organizat Moldova suverană şi independentă şi s-a realizat apoi revenirea ei la sânul Patriei Mame, România. Cum era firesc, s-a reparat atunci şi nedreptatea săvârşită în 1808 pe plan bisericesc, clerul şi credincioşii din Basarabia revenind în matca Bisericii Mame Ortodoxe Române.

Normalizarea situaţiei bisericesti n-a durat insă multă vreme căci, în 1940 şi apoi în 1944, în urma ocupării Basarabiei de către trupele sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a impus din nou, abuziv şi necanonic, jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi români din acest străvechi pământ românesc, fără a încerca măcar un dialog cu Biserica Ortodoxă Română. Consecinţele acestui act sunt bine cunoscute : distrugerea sau inchiderea majorităţii bisericilor şi mănăstirilor de către regimul sovietic ocupant, numirea unei ierarhii străine de neamul şi limba clerului credincioşilor români moldoveni, desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, înfiinţată de Patriarhia Română în 1925.

Suflul sfânt al dorinţei de libertate şi demnitate naţională a făcut ca o parte din Basarabia străbună să-şi dobândească suveranitatea şi independenţa în cadrul Republicii Moldova, începând cu august 1991. Ca urmare, apare firesc şi sfânt, reluarea legăturilor cu fraţii de acelaşi neam şi limbă din România pe diverse planuri, inclusiv cel bisericesc.

Ceea ce însă ne produce un adânc sentiment de tristeţe, este atitudinea Înalt Prea Sfinfitului Arhiepiscop VLADIMIR, acum Mitropolit de Chişinău, faţă de clerul şi credincioşii ce-şi manifestă dorinţa legitimă a unor legături mai strânse cu Biserica Mamă – Patriarhia Română. Deoarece un mare număr de preoţi şi credincioşi şi-au manifestat, în mod sincer, aceste sentimente cu totul sfinte, au fost supuşi unei prigoane barbare, Prea Sfinţia Sa fiind chiar depărtat violent şi samavolnic din reşedinţa din oraşul Bălţi. Şi din acest motiv, Prea Sfinţitul Episcop PETRU a făcut apel la Patriarhia Română, după ce el s-a plâns Sanctităţii Voastre, dar fără rezultat.

Inalt Prea Sfinţitul VLADIMIR a manifest, de asemenea, atitudine de nerespect faţă de obligaţia canonică de a nu avea nici un fel de legături cu grupurile schismatice, rupte din trupul Bisericii Ortodoxe. Astfel, a invitat, ca oaspeţi de onoare, în luna noiembrie 1992, doi «arhierei» schismatici din România. Această atitudine contravine flagrant cu declaraţia de la Constantinopol a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 1992, care prevede că «este necesar ca toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale, fiind în solidaritate deplină unele cu celelalte, să condamne aceste grupuri schismatice şi să se abţină de la orice comuniune cu ele, oriunde s-ar afla acestea».

Situaţia bisericească din Republica Moldova a devenit şi mai tensionată prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 5 octombrie 1992, privind acordarea «independenţei Bisericii Ortodoxe din Moldova». Această hotărâre a fost luată în ciuda celor discutate la întâlnirea Noastră de la Constantinopol şi a intervenţiei adresată de Noi Sanctităţii Voastre, la 2 aprilie 1992, prin care Vă arătam «că nu este momentul potrivit a se lua în discuţie problema Bisericii din Moldova», «afirmaţie justă», recunoscută chiar de Sanctitatea Voastră în scrisoarea ce Ne-ati adresat la 6 octombrie 1992.

De aceea, în contextul acestei hotărâri unilaterale, precum şi a atitudinii antiromâneşti a Inalt Prea Sfinţitului VLADIMIR şi persecuţiilor de tot felul la care au fost supuşi cei care întreţineau legături cu fraţii şi neamurile lor din România, Prea Sfintitul Episcop PETRU, scos afară de la Bălţi, după ce s-a adresat Patriarhiei Moscovei, a fost nevoit să se adreseze Bisericii Neamului său. Clerul şi credincioşii, supuşi aceloraşi persecuţii din partea Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, constituindu-se în Adunarea eparhială, au reactivat statutar vechea Mitropolie a Basarabiei, l-au ales ca lociţiitor de mitropolit pe Prea Sfinţitul PETRU şi au cerut oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastă a luat act cu binecuvântare de dorinţa şi hotărârea lor recunoscând autonomia cerută, precum şi păstrarea calendarului vechi şi a tradiţiilor bisericeşti locale.

In scrisoarea Sanctităţii Voastre sunt invocate o serie de canoane pentru susţinerea opiniei cu privire la aşa-zisa «ingerinţă anticanonică din partea Patriarhiei Române în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Mai întâi, precizăm că invocarea canonului 8 al Sinodului III ecumenic nu poate, în nici un caz, justifica extinderea jurisdictională a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii romîneşti din Republica Moldova. Prin acest canon se recunoaşte tocmai îndatorirea Bisericii unei naţiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic şi de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligaţia ca «nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se calce canoanele părinţilor, şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită, să se furişeze trufia stâpânirii lumeşti».

In spiritul acestui canon putem aprecia că tocmai Biserica Ortodoxă Rusă, datorită împrejurărilor politice cunoscute, este aceea care a cotropit jurisdicţional o mare parte din vechea Mitropolie a Moldovei, care datează de la sfârşiiul secolului al XIV-lea. Anexarea imperialistă (ţaristă şi apoi comunistă) a teritoriului românesc de la răsărit de Prut, dinspre hotarele poloneze până la Marea Neagră, nu a justificat prin nimic extinderea jurisdicţiei bisericeşti a Patriarhiei Moscovei asupra teritoriului jurisdicţional al Mitropoliei Moldovei.

Canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, cum bine afirmaţi şi Sanctitatea Voastră, «episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii». Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin binecuvântarea acordată reactivării Mitropoliei Basarabiei, nu făcut altceva decât să restabilească adevărul istoric şi dreptatea canonică ce fuseseră incălcate de atâtea ori prin extinderea necanonică a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei pârţi a Mitropoliei Moldovei. O astfel de extindere este, conform canonului 13 al Sinodului de la Cartagina, «nulă» de drept, iar repararea unei nedreptăţi se impune cu necesitate.

Invocarea canonului 59 al Sinodului de Cartagina este, de asemenea, fără obiect, neavând legătură cu problema în cauză.

Canonul 15 al Sinodului local de la Constantinopol, prevede nu numai interdictia ca un episcop «să nu se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh», ci şi posibilitatea ca episcopul respectiv «să se despartă pe sine de comuniunea cu Intâistătătorul său», dacă acesta propovăduieşte un lucru nedrept şi necanonic. Nedreptatea şi lipsa de canonicitate caracterizează tocmai hotărârile Bisericii Ortodoxe Ruse de a extinde şi menţine jurisdicţia sa asupra unei etnii, alta decât cea rusă, în speţă asupra românilor ortodocşi din Basarabia.

Prevederile canonului 16 al aceluiaşi Sinod, ce interzic numirea de episcopi într-o eparhie al cărei titular este încă în viaţă, n-au jost nici acestea încălcate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin recunoaşterea Prea Sfinţitului Episcop PETRU, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, conform hotărârii organelor canonice ale acestei eparhii. Mitropolia Basarabiei este o altă eparhie decât cea condusă de Înalt Prea Sfinţitul VLADIMIR, căci Inalt Prea Sfinţia Sa, conform normelor canonice, poate avea jurisdicţie numai asupra credinciosilor ortodocşi ruşi din Republica Moldova, atâta vreme cât se supune jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei. In lumina aceluiaşi canon 16 de Constantinopol şi ca o încălcare a prevederilor acestuia, constatăm cu tristeţe că, de multe ori, în decursul timpului, Biserica Ortodoxă Rusă a purces la numiri de episcopi în Basarabia în timp ce chiriarhii legitimi erau încă în viaţă. Amintim, spre exemplificare, cazul deja menţionat al Mitropolitului VENIAMIN COSTACHI, obligat să-şi părăsească scaunul mitropolitan de la Iaşi în 1808, şi cel al Mitropolitului EFREM ENĂCHESCU, înlocuit de Biserica Rusă în 1940 şi 1944, pe când era încă în viaţă. Înalt Prea Sfinţia Sa a fost silit să se refugieze peste Prut, în urma pactului Ribbentrop – Molotov.

La cele de mai sus, rugăm frăteşte pe Sanctitatea Voastră a lua în considerare canoanele: 8 al Sinodului III ecumenic şi 34 apostolic, în lumina cărora se poate evalua corect decizia Sfântului Sinod al Bisericii Noastre din 19-20 decembrie 1992.

Canonul 8 al Sinodului III ecumenic a reglementat raportul dintre două Biserici surori. Biserica Antiohiei voia, contrar tradiţiei canonice, să-şi întindă jurisdicţia asupra unei etnii diferite ce forma Biserica Ciprului. Sfintii Părinţi ai Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) au socotit nelegală şi necanonică această tendinţă şi au impus respectarea principiul etnic în raporturile dintre Biserici. Acest principiu s-a mentinut în istorie şi mai târziu când, din cauza năvălirii islamice arabe şi apoi otomane, teritoriie jurisdicţionale s-au păstrat intacte pe bază etnică.

In acelaşi sens, se pot înţelege şi prevederile canonului 34 apostolic. Acesta stabileşte modalitatea de conlucrare între «episcopii fiecărui neam» şi se statorniceşte principiul sinodalităţii în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental în conducerea bisericească ortodoxă s-a perpetuat de-a lungul istoriei, în ciuda tendinţelor imperiale de hegemonie romano-bizantină sau de altă natură, şi el este valabil şi azi în toate bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Aşa se explică faptul că, în majoritatea cazurilor însăşi titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă. De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral.

Sanctitatea Voastră,
Suntem datori să nu uităm că, până nu de mult, atât Biserica Ortodoxă Rusă, cât şi Biserica Ortodoxă Română, au avut de suferit, vreme îndelungată din pricina unor stăpâniri lumeăti, fără credinţă în Dumnezeu, care au prigonit pe toţi cei credincioşi şi au impus ura şi dezbinarea între neamuri.

Acum însă, mulţumind Bunului Dumnezeu care ne-a dăruit puterea de a ne elibera de sub aceasta robie potrivnică credinţei, ii revine responsabilitatea de a îndrepta nelegiuirile săvârşite de stăpânirea sovietică atee, care, între altele, a încercat să indepărteze pe românii ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord de fraţii lor de acelaşi neam şi limbă.

De aceea, ne exprimăm incredinţarea că vom găsi la Sanctitatea Voastră şi la Biserica Ortodoxă Rusă înţelegerea necesară cu privire la actul de binecuvântare acordat de Biserica noastră reactivării Mitropoliei Basarabiei.

Considerând că lămuririle de mai sus sunt pe deplin edificatoare pentru a înţelege în mod just, dar şi cu dragoste, drepturile sfinte ale clerului şi credincioşilor din Republica Moldova de a avea legături duhovniceşti cu Biserica Mamă, ne exprimăm dorinţa şi speranţa că relaţiile frăţeşti dintre Bisericile noastre vor continua, spre întârirea Ortodoxiei noastre sfinte.

In spiritul celor de mai sus, suntem gata a continua discuţiile pentru a lămuri problemele şi neînţelegerile şi a dovedi astfel că, în relaţiile dintre două Biserici surori, nu trebuie să domine considerentele vremelnice de până acum, ci comuniunea frâţească a Sfintei noastre Ortodoxii.

Incredinţându-Ne rugăciunilor Sanctităţii Voastre, Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul nostru,

TEOCTIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

19 mai 1993
Sursa: Roncea.Ro
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova