Posts Tagged ‘Voivodina’

Lansare de carte azi la Drept: Comunitatea Românească din estul Serbiei. Ion Conea şi Transilvania, inimă a pământului şi statului românesc. Dancus: Legea lustratiei, de la Brucan la Cornea. CorectNews: Familia Plesu, dovezi noi si zdrobitoare

Lansare de carte azi la Drept: Comunitatea Românească din estul Serbiei

Comunitatea Romaneasca din Estul Serbiei - MAE - Hurmuzachi - Ionelia Toarca - Ziaristi Online

Evenimentul va avea loc la Sala Stoicescu din Palatul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46), miercuri, 7 martie 2012, începând cu ora 14:30, si va fi moderat de domnul Dorin Matei, preşedintele Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, informeaza Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. In curand vom publica extrase din Studiul doamnei Ionelia Toarcă pe Ziaristi Online.

Ion Conea şi Transilvania, inimă a pământului şi statului românesc

Nostalgia lor şi realitatea

Majoritatea dintre noi este de acord că astăzi România este lipsită de repere morale, iar mass-media este printre principalii vinovaţi de asta, dar nu numai ea, suntem şi noi cei vinovaţi, fiindcă girăm prin interesul nostru emisiunile şi apariţiile de această natură. De aceea avem clasa politică pe care o merităm, de aceea trăim aşa cum trăim, fiindcă în loc să muncim şi să ne facem treaba, fiecare în treaba lui şi pentru bunăstarea lui, căscăm gura şi stăm ca la meci în faţa dezbaterilor sterile din politica internă, în timp ce plan extern se petrec mari mutaţii şi evenimente care ne vor afecta direct, fără milă, iar noi habar nu avem de ele. Şi nimeni nu ne atenţionează.

Stefan Doru Dancus despre Legea lustratiei, de la Silviu Brucan la Andrei Cornea

Brucan si Liiceanu la sediul 22 si GDS, grup fondat de el cu Plesu si Iliescu

Am fost un tânăr care voia libertate. Peste mine a trecut şi Piaţa Universităţii (Partidul „Mişcarea pentru România” al lui Marian Munteanu) şi deziluzia numită C.D.R (Emil Constantinescu). Nădăjduind că va fi mai bine, am ajuns la 44 de ani.

CorectNews: Familia Plesu, dovezi noi si zdrobitoare

Catrinel Plesu ICR Securitate CorectNews

Postam, la randul nostru, aceste informatii, facand precizarea ca acesta este doar inceputul unor dezvaluiri care vor provoca o adevarata disectie asupra modului de operare al “grupului 22 pentru Romania”, o operatiune de intoxicare, in plin Razboi Rece, a opiniei publice occidentale si de spionaj. Andrei Plesu si (nu numai) sotia sa s-au aflat in epicentrul operatiunii.

Vocatia sacrificiului. Generalul Ratko Mladici s-a predat ca sa intre Serbia in UE

Am evitat sa ma pronunt in primul moment de dupa anuntul bombastic privind “descoperirea” si arestarea generalului sarb Ratko Mladici. Dincolo de comentariile unor adevarati deontologi, care nu au intinat idealurile presei comuniste din Romania nici chiar dupa ce au schimbat-o cu cea capitalista din SUA, si care cu un diletantism grobian isi permit sa-l considere pe generalul sarb “criminal” si chiar “macelar”, inainte ca acesta sa fie judecat, se pune intrebarea fireasca: ce aduce Serbiei arestarea lui Mladici? Raspunsul e simplu: intrarea ei in randul candidatelor la UE, constructia care a inlocuit URSS si de care, vrand-nevrand, au nevoie acum toate statele Europei pentru a iesi din categoria de “state in curs de dezvoltare”.

”Este o veste extraordinară. Exact în urmă cu o săptămână am fost la Belgrad. Am avut o discuţie aprofundată, sinceră cu preşedintele Tadici, care mi-a promis că va face tot ce-i stă în putere pentru arestarea lui Mladici”, a declarat Jose Manuel Barroso, fostul trotkist-maoist devenit presedinte al Comisiei Europene. Expertii militari din presa ajunsa acum doar online (dintre putinii care mai exista) mai observa si cum arestarea a survenit, “intamplator”, chiar în ziua în care la Belgrad se afla în vizită şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Noi toti, sud-est-europenii, stim prea bine cum ii consideram de fapt pe occidentalii care vin sa ne dea lectii de “civilizatie” si “europenism”: drept niste papagali habarnagii, ca sa ma exprim in termeni decenti. O spun ca ziarist care am participat la zeci de “summit”-uri europene cot la cot cu alti colegi din est si ca ziarist care am batut, la pas, tot spatiul balcanic. Parerea sarbilor, de exemplu, despre inteligenta occidentalilor pe terenul nostru poate fi sintetizata printr-un banc celebru care circula in perioada bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, cu super-spionul “Ivan” infiltrat sub identitate falsa in tabara inamica sarba, dar “deconspirat” de o babuta, din pacate pentru cei care l-au trimis, din cauza culorii pielii: marele agent sub acoperire era… negru, saracul. Asa si cu “descoperirea” si arestarea generalului Mladici si la fel si cu cea a lui Karadzici (foto dreapta), care se pare ca n-a contat suficient), ambele facute doar ca sa fie pe placul papagalilor cu sau fara cioc de la Bruxelles.

Haideti sa fim putin seriosi: uitati-va pe harta la ce a mai ramas din Serbia, dupa multiplele amputari sinistre. Este mai mica decat Bulgaria. Putin mai mare decat o treime din Romania. Si acum haideti sa ne gandim la un caz similar, la noi: daca o figura de notorietate nationala ca generalul Victor Stanculescu, sa spunem, si-ar dori sa se ascunda de SRI, CIA, MI6 si Interpol in tarisoara noastra, cam cate zile credeti ca ar scapa? Timp de 15 ani?!

Elita serviciilor speciale sarbe a stiut unde le este eroul, in toata aceasta perioada, si l-a si protejat, cum se cuvine. Iar elitele serviciilor occidentale au stiut ca sarbii stiu dar, cum se face in familie, le-au respectat decizia de a nu-l preda. Presiunea politica a triumfat insa, pana la urma. Arestarea generalului a fost o predare de sacrificiu, in continuarea misiunii vietii sale, de daruire totala pentru interesul national si bunastarea propriei natiuni. De altfel, ultimile stiri pe aceasta tema imi confirma si intaresc acum aceasta convingere initiala: “Locuitorii din Lazarevo cred că arestarea lui Ratko Mladici în acest sat a fost o înscenare, pentru că el nu a locuit niciodată acolo, apreciind că autorităţile l-au adus la locuinţa unei rude pentru a face operaţiunea mai credibilă, scrie „New York Times”. „Nu este nicio şansă să fi locuit aici”, a declarat primarul oraşului, Radmilo Stanisici. „ Toată lumea cunoaşte pe toată lumea aici. Suntem ca o mare familie”, a adăugat el. „L-au adus aici pentru a regiza arestarea”.”

Presa sarba, citata de Adevarul si El Mundo, noteaza si latura simpatica a arestarii: generalul a felicitat trupele speciale la momentul aparitiei lor si chiar le-a oferit si un rachiu.

„Bravo băieţi, l-aţi găsit pe cel pe care îl căutaţi”, au fost primele cuvinte pe care le-a adresat fostul lider militar al sârbilor din Bosnia echipei de poliţişti şi membri ai Serviciului de informaţii sârb (BIA), care tocmai intraseră în casa din Lazarevo unde se ascundea Ratko Mladici, a precizat Iviţa Dacici pentru postul public de televiziune RTS.

„S-a terminat Branko”, i-a spus generalul vărului său la care locuia, „dă de băut şi de mâncat”. Şuncă, brânză şi rakia, un rachiu de prune foarte apreciat în Serbia, au fost propuse poliţiştilor şi membrilor BIA, scrie cotidianul „Blic”. Publicaţia mai notează că  Mladici a fost întrebat dacă este înarmat şi fostul militar a răspuns: „Ce general aş fi eu dacă nu aş fi înarmat? Iată cele două pistoale ale mele”.

Dumnezeu sa ajute Serbia si sa o lumineze ca sa nu mai prigoneasca romanii ci mai bine sa aiba grija de extremistii unguri care umbla dupa smulgerea Voivodinei asa cum aspira, sceleratii, in van, si la pamantul Transilvaniei!

EPURAREA ETNICA. Spovedania ultimilor romani din "Tinutul Secuiesc"

Kosovo reprezinta in continuare principalul risc de instabilitate in Europa in 2009, a afirmat saptamana trecuta, in Congresul SUA, noul director al comunitatii americane de informatii, Dennis Blair, referindu-se la propria creatie din Balcani, care a implinit, ieri, un an de independenta fortata.
Dupa Kosovo, ar fi randul “Tinutului Secuiesc”, sperau, anul trecut pe vremea asta, membri proeminenti ai minoritatii maghiare. Intre timp, pana atunci, Voivodina, unde tot minoritatea maghiara ocupa locul principal, pare sa fie urmatoare tinta a revizionismului ungar. Asemanarile dintre cele trei cazuri sunt evidente.
Ca si in Kosovo, in asa-zisul “Tinut Secuiesc”, in ultimii 20 de ani s-a procedat, treptat, conform politicii UDMR a “pasilor marunti”, la o adevarata epurare etnica. Faptul a fost observat, si nu pentru prima oara, si de presedintele Romaniei, Traian Basescu. Desigur ca speculatiile politice au izbucnit. Ca Basescu vrea sa se foloseasca de “cartea nationalista” in an electoral etc. Macar de-ar fi asa. Pentru ca este, probabil, ultima sansa a romanilor din Harghita si Covasna de a mai supravietui.De ani de zile, trecem cu ochii inchisi pe langa drama romanilor care au devenit minoritari si straini in propria lor tara. La Bucuresti, in Parlament sau la Guvern, ca si in strada sau chiar si in scoli, se militeaza de zor pentru drepturilor minoritatii homosexualilor, lesbienelor, romilor, maghiarilor, “agnosticilor”, patrupedelor etc. In acest timp, vocea romanilor supravietuitori intr-un regim de teroare este astupata cu buna stiinta, pe toate canalele, atat de politicieni tradatori ai interesului national, cat si de formatori de opinie lipsiti de responsabilitate.
Continuarea la
Spovedania ultimilor romani din “Tinutul Secuiesc” de Victor RONCEA
Vezi si
Serbia e pe cale sa piarda si Voivodina
Reprezentanţii autorităţilor locale din Harghita şi Covasna nu renunţă la autonomia Ţinutului SecuiescCNS va înainta Parlamentului proiectul de lege privind autonomia Ţinutului SecuiescReferendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, organizat în 15 martieDezbaterile asupra referendumului privind autonomia Ţinutului Secuiesc, continuăSolyom Laszlo şi Ungaria susţin autonomia Ţinutului Secuiesc

AUTONOMIA. Dupa Kosovo, Voivodina. Urmeaza "Tinutul Secuiesc"?

In 6 februarie, 2008, atrageam atentia, aici, asupra unei marlanii, total nediplomatice, a ambasadorului Romaniei la Paris, cunoscutul Teodor Anatol Baconsky, care ameninta Serbia cu ruperea Voivodinei (ca asa vrea el si nu mai stiu cine), publicand alaturi de articolul sau din “Cotidianul” si desenul alaturat. Cu cateva zile inainte, pe Civic Media.ro aparea NOUA Ordine Mondiala in chinurile facerii. Azi, Kosovo, maine Voivodina. Urmeaza Harghita-Covasna?. A trecut un an si, conform declaratiilor din ce in ce mai vehemente ale ungurilor si a articolului de mai jos, ne apropiem cu pasi repezi de previziunile analizei citate. Iata:

Voivodina incepe sa dea dureri de cap politicienilor de la Belgrad
Voivodina, care incearca sa aplice un nou statut de autonomie, este din ce in ce mai criticata de parlamentarii de la Belgrad. Acestia sunt ingrijorati ca integritatea teritoriala a Serbiei, care in urma cu un an a pierdut Kosovo, ar putea fi din nou amenintata, informeaza NewsIn.Voivodina, provincie autonoma multientica aflata la granita cu Ungaria, Croatia si Romania, a aprobat anul trecut o revizuire a statutului sau, care ii extinde autonomia, fara a ajunge totusi la nivelul celei cunoscute in timpul Iugoslaviei lui Tito. Adunarea regionala a adoptat un nou proiect de statut
Adunarea regionala din Voivodina a adoptat in octombrie 2008 un proiect pentru un un nou statut, ce prevede o autonomie extinsa a acestei provincii multietnice, cu aproximativ doua milioane de locuitori, aflata in nordul Serbiei. Populatia Voivodinei este majoritar sarba, dar peste o treime dintre locuitorii sai apartin mai multor minoritati nationale care convietuiesc aici – maghiari, slovaci, romani, croati, muntenegreni, ruteni.
Conform unor estimari, in Voivodina locuiesc peste 34. 500 de romani, concentrati in 42 de localitati, reprezentand 1,5% din populatia totala a provinciei (In realitate sunt mai multinota mea). Odata cu garantarea autonomiei in Voivodina, limba romana are statut oficial, alaturi de sarba, maghiara, croata, ruteana si slovaca.
Proiectul adoptat in toamna anului trecut de parlamentul local acorda mai multa autonomie Voivodinei, care, printre altele, va putea sa aiba reprezentanti in strainatate si sa incheie acorduri internationale. Optzeci si noua de deputati au votat in favoarea adoptarii textului, 21 impotriva si niciunul nu s-a abtinut. Parlamentul regional de la Novi Sad numara 120 de membri. Adoptarea unui nou statut al provinciei, primul dupa 1990, era prevazuta insa in Constitutia sarba, aprobata de Parlamentul national in septembrie 2006. In baza legii, noul statut trebuie sa fie aprobat si de legislativul sarb, unde proeuropenii presedintelui Boris Tadici se bucura teoretic de o majoritate confortabila.
Nationalistii sarbi se opun autonomiei Voivodinei
Opozitia nationalista, in special Partidul Radical Sarb (SRS) si Partidul Democratic al Serbiei (DSS) al fostului premier Voislav Kostunita, considera ca proiectul incalca legea fundamentala si deschide calea pentru veleitati separatiste in provincie.
SRS si DSS au prezentat peste 100 de amendamente la proiectul de statut in cursul sesiunii Parlamentului provincial, majoritatea fiind respinse. Opozitia nationalista a lasat sa se inteleaga ca s-ar putea adresa tribunalului constitutional al Serbiei in acest dosar.
Potrivit agentiei Tanjug, citata de RADOR, presedintele Serbiei, Boris Tadici, a spus sambata la Novi Sad ca statutul Voivodinei nu aduce, in niciun fel, atingere unitatii Serbiei.
“Voivodina, prin noul statut care va fi conform Constitutiei Serbiei, va dobandi ceea ce Constitutia ii garanteaza si in niciun fel nu va periclita unitatea tarii”, a declarat Tadici, care a participat in capitala Voivodinei la manifestarile ocazionate de aniversarea Zilei statalitatii Serbiei si Zilei Armatei Serbiei. “Descentralizarea este o traditie in Serbia, iar Voivodina ca regiune are caracter sarbesc si european”, a afirmat Tadici, adaugand ca “Voivodina este parte a Serbiei si astfel va ramane mereu”.
Biserica cere politicienilor sa respinga autonomia regiunii
Cu toate acestea, daca pana de curand numai nationalistii din Partidul Radical Sarb si din Partidul Democratic al Serbiei se opuneau fatis textului, lor incep sa li se alature si alti politicieni, in special din Partidul Socialist al Serbiei, aflat in coalitia de guvernare, dar si puternica Biserica Ortodoxa.
Potrivit B92, Biserica a cerut politicienilor sarbi sa respinga textul, pentru ca “ar crea un stat in stat”. Toti cei care se opun noului statut invoca acelasi motiv – se tem ca integritatea teritoriala a Serbiei va fi sub amenintare. Astfel, nationalismul sarb se mobilizeaza pentru a evita ceea ce adeptii sai vad ca fiind un nou Muntenegru in nordul teritoriul statului sarb.
Problema este ca cei care se opun noului statut incep sa aiba majoritatea absoluta in Camera. Un raspuns negativ al socialistilor ar fi o veste proasta, pentru ca, fara ei, Partidul Democrat al presedintelui prooccidental Tadici, sustinator al noului statut, se afla in minoritate.
Cele doua partide guverneaza impreuna, dar in problema Voivodinei au pareri divergente. Cu toate acestea, purtatoarea de cuvant a Partidului Democrat, Jelena Trivan, declara in urma cu cateva zile ca unitatea coalitiei de la putere nu este pusa sub semnul intrebarii atunci cand se discuta despre noul statut al Voivodinei. “Nu stiu de unde a aparut teza potrivit careia majoritatea guvernamentala nu sprijina statutul Voivodinei. Poate exista unele polemici fata de anumite solutii, dar acestea vor fi rezolvate”, a precizat Trivan, citata de Tanjug.
In ceea ce priveste Biserica, un membru al Partidului Democrat a spus ca partidul sau nu va tolera un amestec al acesteia.
Voivodina vrea sa incheie acorduri internationale
Potrivit cotidianului Politika, citat de RADOR, exista dispute in legatura cu primul articol al statutului, in care se defineste provincia ca fiind parte a Serbiei, dar si regiune europeana. Cei din DSS considera ca aceasta dubla calitate va putea fi interpretata mai tarziu in diverse moduri.
Cea mai contestata prevedere a statutului ramane insa cea prin care Voivodinei i se permite sa incheie acorduri internationale in sfera competentelor sale, precum si faptul ca are dreptul sa infiinteze “reprezentante in regiunile europene si sa organizeze la Bruxelles promotii in vederea promovarii capacitatilor sale economice, stiintifice, educative, culturale si turistice”.
Criticii din DSS si SRS considera ca acesta este primul pas spre formarea unui nou stat, intrucat Voivodina isi acorda singura calitatea de subiect juridic international, pe care in prezent il are doar Serbia. Pe de alta parte, cei care au elaborat statutul se apara spunand ca acesta prevedere va permite provinciei sa acceseze mai usor fondurile europene.
Pe langa aceasta, prevederea nu reprezinta o intarire a statalitatii provinciei, intrucat posibilitatea de a deschide reprezentante in strainatate o au si camerele de comert regionale sau oricare alta firma autohtona.
“Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn cunoaste foarte bine continutul proiectului noului statut al Voivodinei si, desi a precizat ca adoptarea acestui proiect de statut reprezinta o problema de politica interna a Serbiei, a fost de acord ca prin acceptarea acestui statut se consolideaza relatiile din Serbia si se presupune descentralizarea si returnarea proprietatilor Voivodinei si ale administratiilor locale, masuri importante care vor contribui la apropierea Serbiei de standardele europene.Cu alte cuvinte, in UE nu se acorda mare importanta acestei probleme – adoptarea noului statut al Voivodinei – dar din tonul discutiilor rezulta ca modalitatea de solutionare a acestei probleme reprezinta unul din aspectele prin care se cuantifica seriozitatea Serbiei, in intentia de apropiere de standardele europene”, declara la sfarsitul lunii trecute pentru cotidianul Dnevnik presedintele Uniunii Maghiarilor din Voivodina (SVM), Istvan Pastor, dupa o intrevedere avuta la Bruxelles cu Olli Rehn.
S-a discutat si despre initiativa de a se deschide o Cancelarie a Voivodinei la Bruxelles, care, potrivit liderului SVM, a fost deseori comentata in cercurile politice ca fiind o initiativa ce are drept obiectiv realizarea ambitiilor administratiei provinciale de dobandire a statalitatii provinciei. Rehn a raspuns ca Europa este un continent al regiunilor, care doresc reprezentare la Bruxelles, si, ca atare, deschiderea Cancelariei Voivodinei nu poate fi interpretata ca o ambitie separatista.Afirmand ca statutul Voivodinei este in contradictie cu Constitutia Serbiei in cel putin 30 de pasaje, reprezentantii partidelor care se opun sustin ca statutul Consiliului minoritatilor nationale acorda drepturi ce depasesc drepturile minoritatilor din alte regiuni ale tarii, ca este anticonstitutional sa fie definite separat averea si veniturile Voivodinei, precum si posibilitatea ca provincia sa aiba propria banca de dezvoltare, propria Academie de stiinte si arte sau sa introduca alfabetul latin, desi Constitutia Serbiei prevede doar alfabetul chirilic.Votul asupra controversatului document ar putea interveni in Parlamentul de la Belgrad la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lui martie.
Sursa: ziare.com

Cui foloseste rastignirea Serbiei

Editorial ZIUA/Victor RONCEA

Serbia a pierdut Kosovo, definitiv, sambata, la ora 8.00, cand Vojislav Kostunica si-a anuntat demisia. Premierul sarb a fost obligat sa admita ca o parte din Guvern si presedintele Boris Tadici au inceput s-o suceasca in privinta apararii teritoriului suveran al natiunii. Kosovo nu mai e Serbia, par sa admita politicienii care spera inca in “viitorul european” al unghiei de tara care a mai ramas din fosta Iugoslavie. Ce va urma? Oare Voivodina? Daca Laszlo Tökes vorbeste azi despre “autonomia Transilvaniei” si da ca exemplu “situatia din Voivodina” este pentru ca spectrul Kosovo sta ca o secure ridicata in aerul Balcanilor.
Europarlamentarul maghiar ajuns la Bruxelles cu sprijinul ungurilor invizibili din Dolj, Botosani sau Galati nu se sfieste sa vorbeasca acum, fatis, despre “pierderea Transilvaniei de catre natiunea ungara” si “anexarea Transilvaniei de catre Romania”. Dupa “precedentul Kosovo” apare, iata, si “modelul Voivodina”, intr-o viitoare “Europa a regiunilor”. “Din pacate” – spune Tökes cu parere de rau in interviul publicat de ZIUA -, “chiar presedintele Parlamentului European, domnul Pottering, a facut o declaratie in sensul ca independenta Kosovo nu poate constitui un precedent pentru alte zone; la fel au declarat si oficialii SUA”.
Paralelele facute de Laszlo Tökes nu sunt intamplatoare si amintesc si de aluziile lui Vladimir Putin de la summitul Rusia-UE si de intentiile lui Mihail Gorbaciov de acum 18 ani. Astazi stim ca in locul Serbiei putea sa fie Romania. In iunie 1989, un grup de unguri si originari din Romania cu interese similare solicitau prin asa-zisa “Declaratie de la Budapesta” “garantarea autonomiei Transilvaniei” dupa indepartarea lui Ceausescu. Aceasta a venit dupa numai sase luni, militantii de la Budapesta fiind remarcati in primele randuri ale “revolutiei”. Planurile autonomistilor nu au iesit in decembrie 1989 si nici in martie 1990. Acum, la noul 15 martie, unii maghiari “civici” anunta ca sunt gata sa proclame autonomia “Tinutului Secuiesc”. Ce nu au luat in calcul agitatorii “exemplului Kosovo” este faptul ca Romania, spre deosebire de Serbia, este un stat NATO si UE.

Continuarea la

Evident, e vorba si de intalnirea Bush-Putin din Romania, cand, probabil, vor mai pescui cate ceva impreuna…

Kosovo si purificarea etnica in Romania anului 2008

Un editorial despre pozitia Academiei Romane privind paralela Kosovo-Tinutul Secuiesc (ajunsa cu greu in noua presa de Sarindar…)

Cand vorbeste Vladimir Putin de Romania nu poate fi ceva de bine. Din pacate. Cu ceva timp in urma, seful noului imperiu rus avertiza Europa si, in special, Romania, asupra declansarii unor reactii etnice in lant in urma consacrarii precedentului Kosovo. Transilvania ocupa un loc de frunte intre conflictele enumerate de Putin, omul de stat rus cel mai rasarit in actualul spatiu politic european.
Ieri, “The man of the Year 2007”, conform Time, a emis ultimul sau avertisment inainte de prima noapte de razboi in Kosovo: “vom reactiona printr-un comportament fata de partenerii nostri astfel incat sa ne asiguram securitatea – avem deja un plan pregatit si stim ce vom face”. Dar Romania? Are vreun plan, stie ce va face?
Daca maine (sau poimaine) fostii comandanti ai gherilei teroriste UCK vor proclama independenta Kosovo, Romania, conform declaratiilor presedintelui, va respinge fara echivoc acest act unilateral. Conform declaratiilor ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, Romania “nu se va opune independentei”. In tot cazul, pentru romani si Romania va fi rau, chiar daca institutiile statului “au uitat” sa avertizeze natiunea, conform legii, asupra consecintelor reluarii conflictului din Kosovo.
Prezent la Bruxelles, pentru o recapitulare impreuna cu oficialii NATO a temelor summitului de la Bucuresti, presedintele Traian Basescu a sustinut si o conferinta, la Fundatia George Marshall, unde a abordat deschis tema Kosovo. Euro-extremistul UDMR Szogor Csaba, care militeaza deschis pentru autonomia teritoriala a ungurilor din Romania, nu a pierdut ocazia sa-l interogheze pe Basescu in cadru public asupra problematicii “transilvanene”. El l-a intrebat pe Basescu daca este de parere ca, intr-un eventual precedent Kosovo, “minoritatea maghiara din Romania ar putea reprezenta o amenintare”. Basescu a raspuns scurt ca minoritatea maghiara nu reprezinta o amenintare pentru Romania pentru ca exista o Constitutie si exista institutii care sa o apere. Oare? Unii zic ca nici nu ar mai avea ce sa apere Constitutia si organele statului, pentru ca in “Tinutul Secuiesc” autonomia deja fiinteaza iar romanii din Harghita si Covasna sunt purificati etnic
Intr-o luare de pozitie fara precedent, Academia Romana a emis zilele trecute un comunicat oficial – prin Institutul sau de Sociologie si Centrul pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane -, ignorat, evident, de presa de Dambovita. Academia tragea un semnal de alarma in legatura cu “situatia de o gravitate exceptionala a comunitatii romanilor din judetele Harghita si Covasna, in contextul politic intern si international actual”. Cercetatorii Academiei Romane au avut in vedere “in special utilizarea fortata a situatiei din Kosovo ca si precedent pentru Romania de catre inalti oficiali straini si lideri ai minoritatii maghiare din Romania”. Este adevarat. Recent, parlamentari ai Ungariei au anuntat ca vor urmari “cu cea mai mare atentie” evolutia situatiei din Kosovo, pentru a o putea folosi ca precedent pentru “membrii natiunii maghiare din jurul granitelor”.
In cele doua judete din mijlocul Romaniei se produce – sub ochii nostri larg inchisi – un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiintalnit in Europa. Comunitatea romaneasca se regaseste segregata dupa principii medievale in propria tara – accesul romanilor la locurile de munca, la decizii si la resurse financiare fiind restrictionat de 18 ani de dictatura etnocratica a formatiunilor politice maghiare. Academia afirma ca opinia publica nu cunoaste ca in prezent judetele Harghita si Covasna sunt supuse unui proces constant de epurare etnica. Ca limba romana, ca limba oficiala a statului roman, a fost eliminata din spatiul public. Ca agravarea situatiei si recrudescenta demersurilor separatiste sunt incurajate de complicitati politico-economice transpartinice si de lipsa de reactie a institutiilor statului, prizoniere ori ale complicitatilor respective, ori ale incapacitatii de gestionare a unor situatii care vizeaza siguranta nationala. Ca diminuarea dincolo de pragul critic a sentimentului de solidaritate colectiva si a interesului national duce la disolutia statului. La “precedentul Kosovo”.
Comentarii interesante la
http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-02-15&id=233228
De asemenea, de remarcat interesul cu care LA Times scrie de Garda Maghiara
http://www.latimes.com/news/nationworld/world/la-fg-guard13feb13,0,253242.story
Foto stanga: Comandantul-premier Hashim Thaci in mijlocul garzilor albaneze UCK-KLA
Foto dreapta: ON THE MARCH: Members of the Hungarian Guard parade over the weekend in downtown Budapest. The guards wear uniforms reminiscent of the Arrow Cross, the World War II fascist militia in Hungary that worked with the Nazis and was responsible for or assisted in the slaughter of tens of thousands of Jews. LA Times

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova