Posts Tagged ‘Zalau’

Protestul trist al unui profesor de provincie. Prietenul lui Eminescu, Ion Scipione Badescu, epurat la Salaj

Protest tarziu si trist

O ambiţie de natură subiectivă şi fără fond, chiar fără scrupule: se preconizează ca în iunie anul acesta să ştergem de pe frontispiciul Bibliotecii Judeţene numele cărturarului sălăjean Ioniţă Scipione Bădescu. E trist şi n-aş dori să se transforme în realitate.

Ca prahovean şi stătător de 50 de ani pe plaiurile Silvaniei m-a întristat măsura atupidă ca numele cărturarului, folcloristului, poetului care a fost prieten apropiat al Luceafărului şi al lui Caragiale, să fie „mazilit” datorită unor factori ce aparţin unui subiectivism personal şi ingrat.

Este o infamie să-l minimalizezi pe Ioniţă Scipione Bădescu sau să-l treci la „index” pe cel care a încântat generaţii întregi cu poeziile sale şi, mai ales, cu „Armata Română” sau „Trompetele Răsună”.

Ideea de a abandona bogata publicistică patriotică a lui Ioniţă Scipione Bădescu ne pune pe gânduri că ne uităm valorile trecutului.

Intenţia Bibliotecii Judeţene de a-şi abandona şi mutila pe cel mai mare publicist sălăjean m-a bulversat. Interesele private, de culise, interesele minore, nu vor reuşi să ducă la uitarea bardului de la Răstociu Mare.

La festivitatea de ianugurare a noului patron al Bibliotecii Judeţene vom fi trişti şi vom purta la butonieră cocarda neagră a morţii publicistului, ziaristului, folcloristului şi poetului sălăjean Ioniţă Scipione Bădescu.

Pe bună dreptate ne punem întrebarea: cum ne îngropăm cu indiferenţă trecutul şi-l dăm uitării când, pe frontispiciul ziarului conservator „Timpul” strălucea acel trio nemuritor Eminescu, Bădescu şi Caragiale?

Ion IVĂNESCU

Nota mea: Protestul nu e tarziu. Pana la a ne lamenta sa luam masuri!

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova