Posts Tagged ‘Ziarul Bursa’

IOAN AUREL POP: “Elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături. Trebuie să ținem la România. INTERVIU BURSA de Victor Roncea

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Oamenii au nevoie de educaţie ca să se umanizeze (II)

BURSA  12.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.

Partea I –  Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de mar­tiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bol­şe­vice. Cum îi evocă Academia Româ­nă? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?

Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.

“Unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă”

Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jert­fă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?

Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româ­neşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.

Primul pas este cunoaşterea martirilor este cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor

Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?

Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanis­me, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?

Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu lis­te negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?

Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Ro­mână s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.

“Parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia”

Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?

Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.

Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?

Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.

Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?

Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.

A consemnat VICTOR RONCEA

Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Politica a subminat ultimele valori nealterate (I)

BURSA 08.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române

Victor Roncea: Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?

Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalis­mul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.

Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât Româ­nia”. De asemenea, imaginea Româ­niei Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?

Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!

Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi reali­zări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?

Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …

Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din Româ­nia; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara Româ­nia, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?

Academician Ioan Aurel Pop: Un­garia are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe des­pre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.

Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?

Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru Româ­nia un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.

A consemnat VICTOR RONCEA

(VA URMA)

Libertatea presei – sau ce a mai rămas din ea

Libertatea Presei in Romania - Sus Presa Jos Cenzura de Make - Bursa.RoAcum, că m-am mai lăsat de scris şi caut mai mult opinii pe gustul meu, citesc cu deosebită plăcere editorialele lui MAKE din Bursa, ultimul dinozaur al presei scrise nouăzeciste şi, totodată, ultimul meu patron. Şi, în plus, fost tonitzist, ca şi mine. De la editorialul despre libertatea presei, pe care îl recomand mai jos, am preluat ilustraţia genială de mai sus. Cu această ocazie, anunţ şi Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism 2016, oferit ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău de Ziua Libertăţii Presei. Felicitări!

MAKE dixit:

04.05.2016 – A DOUA ZI DUPĂ 3 MAI Libertatea presei – un chichirez dificil pentru Cristian Tudor Popescu detalii

06.05.2016 – SLOGANUL LUI NICUŞOR DAN Az nuz oo detalii

26.04.2016 – CANDIDAŢI LA PRIMĂRIA BUCUREŞTIULUI Bîlciul mincinoşilor detalii

PS: Fotografia de frontispiciu cu Cetatea Albă este aleasă pentru a marca această zi. La 16 mai 1812 Imperiul rus “ortodox” anexa Basarabia Română în întelegere cu Imperiul otoman musulman. Pentru România ar trebui sa fie o zi oficială de doliu naţional. Dupa cum se vede, românii au o imensă răbdare. Rabdare care vine şi cu speranţe! Ucraina e varză şi nici Rusia nu se simte prea bine. Sunt sigur ca cetăţile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se vor întoarce acasa iar Europa civilizată va reveni cu graniţa pe Nistru sau poate chiar pe Bug. Felicit din toata inima autorul acestei fotografii! Reprodusă de aici: http://basarabia-bucovina.info/2012/01/02/cetatile-romanesti-de-la-nistru-pumnii-stransi-ai-europei-crestine/
Recomand şi: http://dacoromania.net/article/centenarul-răpirii-basarabiei-16-mai-1812-16-mai-1912

Să nu uităm: http://www.1812.md!

PPS: Aceasta nu este un articol publicitar deşi am primit de la MAKE două vinuri excelente de Paşti! 🙂

EXCLUSIV: File din Dosarul Tezaurului României de la Moscova care, conform BNR, valorează cât Tezaurul. FOTOGRAFII INEDITE

BURSA: “Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova”- DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI IOAN SCURTU. VIDEO de la BNR

Tezaurul Romaniei la Moscova -Dorin Matei - Cristian Paunescu - Ioan Scurtu - Mihai Retegan - BNR 11.11.2014 Foto Victor Roncea

Mihai Răzvan Ungureanu, recent uns consilier personal al noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pe perioada cât a fost ministru de Externe a sabotat prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova. În acelaşi timp, a întreprins toate demersurile posibile pentru transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria. Mai mult: Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc confiscat de ruşi din Programul său de Guvernare, după alegerile parlamentare din 2008. Aceste informaţii dramatice sunt cuprinse în volumul lui Ioan Scurtu, “Tezaurul României de la Moscova”, recent apărut la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014). Profesorul Ioan Scurtu a fost, de la înfiinţare, în 2004, până în 2012, când şi-a dat demisia, co-preşedintele Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial, pe scurt Comisia pentru Tezaur. Practic, în paginile cărţii sale de memorialistică ni se demonstrează că, dincolo de declaraţiile cu iz patriotard, în această perioadă, de 10 ani, cât a fost preşedintele României, Traian Băsescu s-a exprimat în privinţa Tezaurului României din Rusia doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi a unei glume la o recepţie. Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi şi apoi, din nou, în Guvernul Ungureanu, Cristian Diaconescu, profesorul Scurtu le-a simţit pe propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs un îngheţ total. De unde a fost dirijat acest îngheţ? Dacă ar fi să urmăm indiciile meteorologice uzuale, valabile în acest caz şi în plan informativ-politic, am ajunge uşor la sursă. Oamenii, şi mai ales politicienii, ca să nu mai vorbim şi de comandanţii supremi, se judecă după fapte, nu după vorbe. Este tragic să constaţi că puterea din România ultimilor 10 ani, în ciuda fumigenelor provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, interesele Rusiei, cel puţin în privinţa recuperării unui bun naţional pentru care Ceauşescu, de exemplu, nu a ezitat să se contreze direct cu Brejnev. Faptele, cuprinse cu amănunte în volumul profesorului Scurtu, vorbesc de la sine.

Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează azi 5 miliarde de dolari

Integral în BURSA

VIDEO de la BNR:

DOCUMENT Strict Secret: Securitatea l-a informat pe Ceauşescu că vine apocalipsa comunismului. Ziarul BURSA EXCLUSIV via Cristian Troncotă – “Duplicitarii” şi Victor Roncea şi Marian Rizea – “KGB-ul în Revoluţia Română”

Document DSS 1 18 Dec 1989 via Bursa -RonceaSecuritatea l-a informat pe Ceauşescu că vine apocalipsa PCR-ului

Securitatea - Ceausescu - Cristian Troncota - Victor Roncea - Marian Rizea - Duplicitarii KGB-ul in Revolutia Romana - BURSAPe 18 decembrie 1989, preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu primea o informare de la Securitate, întocmită numai pentru şeful statului de Serviciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şi Documentare (CID – unitate a Departamentului Securităţii Statului). Istoricul Cristian Troncotă, pe vremea aceea tânăr locotenent în cadrul CID, a intrat în posesia acestei Note, împreună cu alte trei informări similare, dintre care una olografă, semnată de şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonel Iulian Vlad, când a primit dosarul de cadre al acestuia din urmă, spre arhivare, după arestarea sa survenită în 31 decembrie 1989, la ordinul lui Silviu Brucan. Cristian Troncotă a avut inspiraţia să xeroxeze aceste note, înainte de a le înainta, în original, Comisiei speciale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Conform afirmaţiilor sale, în prezent, nota de mai jos nu se mai găseşte în Arhiva Comisiei senatoriale în cauză. Conţinutul ei a fost valorificat însă în lucrarea lansată de Cristian Troncotă pe 17 decembrie a.c., “Duplicitarii – O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989 (Editura Elion, 2014), în revista rezerviştilor DSS şi SRI, “Vitralii”, urmând să apară în facsimil, integral, în lucrarea coordonată de Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea, “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România” (Editura Mica Valahie, 2015). Din acest Rezumat cu “informaţii mai deosebite din telegrame”, destinat doar ochilor lui Nicolae Ceauşescu, rezultă cât se poate de clar că atât Securitatea cât şi dictatorul ştiau precis ce va urma, încă de dinainte de 18 decembrie. Subliniem esenţa: “În perioada următoare, Guvernul Român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P.C.R. să nu mai aibă rolul conducător; U.R.S.S. şi Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la Bucureşti; U.R.S.S. va acţiona pentru a obţine sprijin în România în direcţia „reactivării“ unor români care au studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic din această ţară.”. Ceea ce s-a şi întamplat, întocmai, cu generalul Nicolae Militaru la conducerea Armatei şi Ion Iliescu şi Silviu Brucan la şefia FSN. (Victor Roncea)

“STRICT SECRET
Exemplar unic
REZUMAT
Informaţii mai deosebite din telegrame
R. S. România

1. Acţiunea „ORIENT ‘89“ (…) – Vizita în Iran (n.r.)
2. Agenţia France Presse şi posturi de radio occidentale cu emisiuni în limba română au relatat că sute de manifestanţi au împiedicat forţele de ordine din Timişoara să-l evacueze pe Tokes Laszlo din sediul Bisericii Reformate unde se adăpostise.
– Ziarul „Die Welt“ scrie că celor 300-700 de persoane care s-au adunat în faţa bisericii din Timişoara li s-au alăturat şi alţi simpatizanţi, ajungând la circa 5000. Potrivit altor ştiri, la manifestaţie ar fi participat circa 10.000 de persoane.
– Se susţine că au avut loc confruntări sângeroase, sute de manifestanţi au fost bătuţi şi mulţi dintre ei au fost arestaţi.
– Duminică dimineaţa, România ar fi închis graniţa cu Ungaria prin punctul de trecere a frontierei la Nădlag, iar zona în care se află oraşele Timişoara şi Arad ar fi fost încercuită de forţele de securitate.
– Duminică seara, în faţa Ambasadei R. S. România din Budapesta a avut loc o demonstraţie antiromânească de susţinere a lui Tokes Laszlo, la care au participat circa 150 persoane, membri ai Forumului Democratic Ungar, care au purtat lozinci ostile ţării noastre şi care a durat 30 de minute. La încheierea manifestaţiei, fără incidente, s-a precizat că se va organiza una şi luni seara la orele 21.30, ora locală.
– Gyozo Modvay, secretar al „Mişcării internaţionale Tokes Laszlo“, a anunţat că gruparea sa va organiza la 19 decembrie a.c. în oraşul Hotvan „prima demonstraţie naţională“ în favoarea minorităţii maghiare, la care vor participa Matyas Szuros, preşedintele interimar al Ungariei, Kalman Kulcsar, ministrul Justiţiei, Istvan Palgy din partea colegiului pentru minorităţi etnice şi Erno Raffy, istoric, deputat în Parlament.
– Zoltan Sido, preşedintele „CSEMADOK“ (organizaţie oficială a maghiarilor cehoslovaci), într-un interviu acordat cotidianului ungar „Magyar Hirlop“ şi-a exprimat „protestul împotriva politicii naţionale a României“, adăugând că organizaţia pe care o conduce „îşi ridică glasul în favoarea lui Tokes Laszlo şi Suto Andras“ (telegramă Budapesta).
3. Postul de radio „B.B.C.“ relatează că la Braşov ar fi avut loc o demonstraţie, la 8 decembrie, de 30 de minute în faţa uzinei „Steagul Roşu“, la care au participat 200-300 muncitori care au cerut „hrană, căldură şi libertate“. Demonstraţia a fost dispersată de miliţie. (…)”

Integral la Ziarul BURSA

Document DSS 2 18 Dec 1989 via Bursa -Roncea

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima. Răspuns în BURSA la adresa aberatiilor fostului procuror comunist Monica Macovei, pentru a cărei candidatură la preşedinţie voi semna cu doua mâini

Funny photo Monica Macovei Lustratie

Jurnalistul Victor Roncea răspunde, la solicitarea Ziarului Bursa, la declaraţia făcută ieri de Monica Macovei prin care anunţa că i-a dat în judecată pe colaboratorii turnătorului Voiculescu și Antena 3″, nominalizându-i pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor și Victor Roncea.

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

1. Monica Macovei si spagarul lui Duicu Andrei Badin la B1 si Antena 3 cu VantuDoamna Monica Macovei se află într-o gravă eroare, scuzabilă însă, având în vedere gradele ridicate ale temperaturii şi ora de la final de program când este emis comunicatul său de ameninţare cu acţionarea în judecată “a colaboratorilor turnătorului Voiculescu”, între care mă enumără şi pe mine.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3. Dacă dânsa va putea demonstra, vreodată, contrariul, promit să-i fac cadou – evident numai pentru orele de după program – o sticlă de whisky mai ieftior, respectiv J&B, marca sa preferată.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de înfocatul ei propagandist de la B1TV, Andrei Bădin, tocmai prins de SRI şi DNA cu raţa lui Duicu în gură, respectiv o şpăguţă de 5000 de lei, personaj prezentat de EvZ ca una dintre “vocile dreptei” şi care a evoluat bine mersi de la sclavul de serviciu al “turnătorului Voiculescu” la “deontologul” de serviciu (acelaşi?) al “preacinstitului Păunescu”, ambii nababi media având de fapt şireturile legate cu firul aceluiaşi serviciu: DIE.

Vladimir Tismaneanu sotie Iliescu KGB Varanul si turnatorul Dan Voiculescu Jurnalul NationalNu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de colegul doamnei Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, care, înainte de a ieşi Traian Băsescu preşedinte, făcea turul caselor de protocol, al ţării şi al lumii, alături de Ion Iliescu, lansându-i memoriile “şocante” şi scriind asiduu, ca un scrib disciplinat, împreună cu soţia sa, la gazeta “turnătorului Voiculescu”, aşteptând cuminte sfârşitul de lună pentru a se întâlni pe coridorul de la casieria “varanului” de azi cu… Mircea Cărtărescu, altă vedetă a GDS.

2. M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am publicat informaţii privind faptul că fosta membră PCR încă de pe băncile facultăţii a reuşit să promoveze cam rapid, de la Procuratura Locală Giurgiu la procuror al Parchetului Sectorului 1 Bucureşti şi pentru că tatăl ei, prezentat în toate biografiile sale oficiale drept “jurist”, a fost de fapt colonel şi instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector MAI – a CC al PCR, secţie care depăşea în prerogative chiar şi Securitatea.

Monica-Macovei-PPE-GayFest-Homosexuali-Accept-PDLM-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am arătat că actuala europarlamentară şi aspirandă la funcţia supremă în stat pe tichet de adeptă a doctrinei populare, ceea ce înseamnă şi conservatoare, creştin-democrată, este în realitate membră fondatoare şi de onoare (!) a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor din România (ACCEPT), şi, pe deasupra, o susţinătoare a sectei-porno a “guru”-lui “Grig” Bivolaru (MISA). Culmea, la data de 4.01.2005, domnia sa a cerut public achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru, chiar de pe postul “varanului” şi “turnătorului de Voiculescu”, Antena 3.

M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru că am afirmat că este implicată în retrocedările abuzive din Transilvania, de partea maghiarilor, care se folosesc de bisericile catolică şi greco-catolică, confesiune pe care pretinde că o împărtăşeşte doamna în cauză, sau că i-am reproşat că simbolurile luptătorilor cu armă în mână în cea mai lungă rezistenţă armată anticomunistă din “blocul sovietic”, Ana şi Ion Gavrilă Ogoranu, au murit supăraţi după ce fosta ministreasă le-a refuzat recunoaşterea meritelor şi anularea dosarului penal de “duşmani ai poporului” sau că am publicat informaţia că fostul şef al SIPA, generalul Dan Gheorghe (fost şef al BA a SRI, UM 0215 a MI, DGPA a MJ), a fost demis de domnia sa după ce a refuzat să-i dea o înregistare video din Parcul Operei.

Dar nu!

3. Doamna Monica Macovei a ales să mă dea în judecată pentru că am publicat pe www.Roncea.Ro un document din procesul defunctului general Mihai Chiţac, ministru de Interne în Guvernul FSN (alături de nedemisionarul Andrei Pleşu, printre alţii), responsabil în mare parte de mineriada din 13-15 iunie 1990. În documentul respectiv, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, invocă în apărarea sa o declaraţie a Monicăi Macovei, pentru a întări propriile sale afirmaţii potrivit cărora Poliţia nu a folosit nici un fel de violenţă împotriva manifestanţilor, reţinuţilor şi arestaţilor. Să o analizăm:

Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut nici un act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” (Sursa: EvZ – 29.05.1997 – am respectat sublinierile facute de fostul general Chitac).

Astazi, doamna Monica Macovei sare peste textul ingrosat de Chitac – “Nu am vazut nici un act de violenta” – si se apleaca asupra afirmatiei din final, cu “Toata lumea pleaca acasa”, interpretand-o intr-o nota personala ca “dovada” ca ea ar fi sustinut, de fapt, “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență și că trebuia să fie eliberați imediat, să plece acasă” (citat de pe blogul domniei sale, 10.07.2014).

Ca unul dintre cei arestati ilegal – in fapt, retinuti ilegal, pentru ca nu ni s-a intocmit niciodata un document de arestare – dupa ce am fost rapit din Institutul de Arhitectura de catre trupele para-militare minieresti; ca unul dintre cei anchetati si maltratati de colegii doamnei fost procuror la Unitatea de la Magurele si ca unul dintre cei care am intocmit dosarele Amnesty International in acest caz, nu pot decat sa declar, asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii, ca doamna Monica Macovei a mintit, a mintit, a mintit.

In primul rand, sa ne amuzam putin. Recititi ce a constatat ea, in propria-i traducere: ca “oamenii arestati ilegal nu comiteau acte de violenta“. Unde? La Magurele? Noi? Contra cui sa fi comis “actele de violente”: a procurorilor, jandarmilor, minerilor?

Acum sa redevenim seriosi: Unitatea de Jandarmi de la Magurele (fosta a trupelor de Securitate) a fost pe perioada detentiei ilegale a circa 700 de romani, scena unor violente cumplite, explicate prin intoxicarile cu care au fost tratati soldatii in termen (de exemplu, li s-a spus ca noi am fi scos ochiii, cu cutitul, unui soldat de la Televiziune), prin inrairea pana la animalizare a minerilor (“cazati” in Unitate) dar si prin ticalosia unor ofiteri si procurori fideli regimurilor PCR si FSN.

Nu are rost sa intru in descrierea supliciile “horror” la care am fost supusi. Este suficient sa subliniez – si exista circa 700 de martori – ca acestea s-au derulat continuu, inclusiv si mai ales in timpul interogatoriilor luate de colegii doamnei procuror Monica Macovei, cand ni se fortau emiterea unor declaratii – cu pumni si picioare, rangi si paturi de arma – legate de detinerea de droguri sau arme sau de valuta sau alte ajutoare, de la americani sau de aiurea. Afirmatia doamnei fost procuror in acest caz – “Nu am văzut nici un act de violenţă“. – , folosita de altfel cu succes de fostul Ministru de Interne in apararea sa, este nu numai o minciuna ordinara dar intra si in sfera complicitatii la crima, avand in vedere acuzatiile aduse generalului Chitac si victimele rezultate in urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Apoi, gluma cu “toata lumea pleaca acasa” este de-a dreptul sadica, avand in vedere ca cei arestati nu puteau si nici nu au plecat nicaieri (unii pe o perioada intinsa pe luni de zile), jandarmii se aflau in post iar minerii se simteau ca acasa, asa ca n-aveau unde sa plece. Singurii care puteau si erau liberi sa plece linistiti acasa sau, mai precis, la o bere, erau doamna procuror si colegii sai.

Doamna procuror se apara azi afirmand ca in 1992, dupa doi ani de la evenimente, a avut o activitate revolutionara merituoasa impotriva abuzurilor din 13-15 iunie 1990 (mai precis la data de 23.06.1992, cu o luna si o saptamana inainte de a pleca cu o bursa Soros la Budapesta). Bravo ei! Sincere felicitari!

Dar intrebarea mea este ce a facut doamna procuror Monica Macovei in clipa in care a iesit, libera ca o pasarica a democratiei, pe poarta Unitatii? Loc al groazei in care se aflau, rapiti si lipsiti de libertate, sangerand, cu fracturi deschise si cu fetele tumefiate, sute de oameni nevinovati, dintre care zeci de femei, unele ce aveau sa fie violate la adapostul “Legii”, aparate si reprezentate de doamna Monica Macovei si colegii sai? A mers cu colegii la o bere, linistita “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență” asupra jandarmilor, minerilor si procurorilor?

Cum a dormit doamna procuror, transformata in timp intr-o adevarata Maria Tereza a societatii civile, in seara de dupa ce a vizitat ca la acvariu Unitatea de la Magurele, stiind cu sute de oameni sunt incarcerati si maltratati, intr-o hala imensa, intinsi cu fata pe ciment sau tinuti in genunchi, cu mainile la ceafa, paziti cu glont pe teava, ca niste criminali periculosi, si fara ca famiile lor sa stie daca mai sunt in viata sau nu, timp indelungat, perioada in care am fost cautati prin spitale, la morga sau la cimitire, prin gropile necunoscutilor?

Cat de mult s-a revolutionat ea, pentru “drepturile omului”, hai, nu pe 13, dar pe 14 si 15 iunie, cand a vazut ca se ingroasa gluma, sau pe 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 iunie, sa spunem? Hmmm… Ciudat. Nici eu, nici consulul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dennis L. Curry, care ne cauta la randul sau prin spitale si morgi, n-am auzit nici pas atunci din partea ei.

Ca procuror al regimului “Iliescu-KGB” atunci avea marea sansa sa devina disidenta-sefa, strigand in piata publica “Opriti macelul!”, dupa modelul altui “disident” revolutionar. De ce nu s-a dus la sediul GDS – care era plasat de Silviu Brucan sub protectia armatei, pentru a nu fi afectat, din greseala, de mineri – ca sa devina o “deep throat” la organul GDS, revista “22”? Sa divulge lumii ca sunt niste oameni batuti si rapiti, fara acte si fara drept, intr-o Unitate militara? Dar daca dansa “nu a vazut nici un act de violenta”, nici din partea noastra nici din partea procurorilor, si nici usturoi n-a mancat…

Opinia publica a aflat despre ororile inimaginabile savarsite in Unitatea de Jandarmi numai dupa ce am fost eliberat eu, impreuna cu fratele meu, si am publicat in “Romania libera”, gratie lui Sorin Rosca Stanescu, serialul de dezvaluiri macabre “Infernul se numeste Magurele”. Ulterior, datele privind arestatii, rapitii, mortii, ranitii si disparutii, adunate de echipa Ligii Studentilor din care faceam parte, au fost folosite si de colegii doamnei Macovei din GDS, pentru a publica vreo doua carti dar si, mult mai eficient, de Amnesty International, care a ajutat la eliberarea tuturor celor retinuti ilegal. Pe protestele internationale intocmite in aceea perioada tulbure n-am vazut niciodata numele “Monica Macovei”.

Ca sa inchei: Doamna Macovei, dupa ce si-a consumat eroismul de la “Congresul Fuziunii” “dreptei” printr-o ridicare de manuta (http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-12-de-unde-dumnezeu-au-scos-ziarele-si-televiziunile-chestia-cu-momentul-eroic-al-monicai-macovei/), incearca sa-si gaseasca o tema de “ridicare” in campania sa de propaganda, chipurile pentru prezidentiale, in fapt o penibila operatiune de imagine cu scopuri care privesc diverse constructii politice prezente si viitoare. Eu ma declar public unul dintre cei care vor semna pentru inscrierea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale. Numai asa, cred, va vedea in sfarsit aceasta gasca din care provine Monica Macovei cat mai da poporul roman pe niste jalnice muraturi, chiar si rahormonizate, ale regimului comunist-bolsevic.

Altfel, nu am de ce sa ma mai mire ca o victima a mineriadei este atacata, si dupa aproape 25 de ani, de unul dintre personajele din tabara tortionarilor. Este in spiritul vremii.

Victor Roncea

Integral in BURSA – Jurnalistul Victor Roncea: «Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu”»


Mani Pulite - Cristi Preda si Monica Macovei la Primarie - Cu toate pulitele susFoto: Acuvio.Blogspot.com – Funny pictures si Partidul Comunist Italian

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova