Posts Tagged ‘Ziarul Lumina’

Părintele nostru, Justin cel Bun, de patru ani la Ceruri

“Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist” reeditată de Patriarhia Română în anul omagial al mărturisitorilor anticomunişti apărători ai Ortodoxiei

“Lucrarea Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist” cuprinde relatări şi date referitoare la martiri creştini din închisorile comuniste româneşti. Este vorba de oameni pe care, pentru credinţa lor în Hristos, regimul politic ateu al vremii i-a persecutat, torturat şi ucis, arată Basilica, agenţia de ştiri a Patriarhiei Române.”

Detalii, aici: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a relansat lucrarea “Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist” odată cu premierea emisiunii TVR “Universul Credinţei”

La propunerea Patriarhului Daniel, anul 2017 a fost declarat An comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Mai multe omagieri reflectate în Ziarul Lumina sunt reproduse şi pe portalul Mărturisitorii.ro.

“Sâmbăta mută” – o nouă carte de Dumitru Manolache

Sambata Muta - Dumitru Manolache

Detalii la Ziarul Lumina

„Trăiți frumos și-n bucurie!” – Învăţăturile Părintelui Justinian Chira către români. Înaltpreasfințitul Justinian a împlinit 95 de ani! La Mulţi Ani! CARTE PDF / INTERVIU

IPS Justinian Chira la 95 de ani cu Troita Arsenie PapaciocÎnaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, născut la 28 mai 1921, monah din 1942 și episcop din 1973, bucură de decenii întregi văzduhul Ortodoxiei cu limpezimea și tăria chipului său de Părinte, care își iubește copiii și, pentru aceasta, îi învață adevărul.

Unele dintre cuvintele însuflețite de Duhul Sfânt cu care Înaltpreasfinția Sa a mângâiat și a vindecat inimile atâtor oameni au văzut lumina tiparului în cărți precum: „Viața Maicii Domnului”, „Darurile Bisericii”, „Apel la conștiință”, „Drepturile copilului”, „Harul și Adevărul”, „Gând și suflet românesc”.

Iubind omul, pentru demnitatea și frumusețea date de chipul lui Dumnezeu în el, Înaltpreasfințitul Justinian iubește monahismul într-un chip deosebit. Cuvintele pe care le adresează monahilor cântă frumusețea și demnitatea vieții la care sunt chemați și reprezintă o laudă către Preasfânta Treime. Cuvintele sale către obștea Putnei alcătuiesc al doilea volum din colecția „Crinii țarinii”, intitulat „Trăiți frumos și-n bucurie”, publicat în 2014.

Trăiți frumos și-n bucurie - - IPS Justinina Chira

Iubirea de țară

E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. România mi se părea o țară străină. Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu înțelegeți – din ’40 până-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin. În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfântului Sinod. Când am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în țara mea, după atâția ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în față chipul mamei mele. Am avut sentimentul că am în față țara mea, orașul meu. Și de atunci până acum așa simt.

Călăuzele

Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos! Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos.

Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc.

Sfânta Scriptură

Este foarte important, fraților, să ne dăm seama că în Scriptură găsim răspuns la orice întrebare. Eu, când am o problemă, de orice natură, și nu știu ce atitudine să iau, întotdeauna caut răspuns în Sfânta Evanghelie, în cuvintele Mântuitorului. Cum vede Hristos, cum ar rezolva El problema aceasta? În Sfânta Scriptură sunt multe lucruri delicate, depinde cum le interpretezi. Aici sunt foarte necesare scrierile Sfinților Părinți, pentru a ne ajuta să înțelegem Scriptura.

Rugăciune și viață

Pentru mine, viața duhovnicească este viața normală. Rugăciunea este un act firesc. Omul, în sensul curat al cuvântului, este o ființă care se roagă, care dialoghează cu Tatăl Ceresc. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva mecanic. Ea nu se face obligatoriu numai după Ceaslov și Psaltire. Rugăciunea trebuie să fie în primul rând vie, să fie imprimată în gând și în suflet și în inimă. Aceasta este rugăciunea adevărată. Dacă le faci repede, după texte, numai ca să fie zise, înseamnă că nu ai făcut mai nimic. Textele le poți spune artificial, cu mintea foarte împrăștiată. Sfinții Părinți au avut, în primul rând, această legătură directă cu Dumnezeu, au avut dialogul lor interior cu Dumnezeu.

Viaţa veşnică

Eu tot timpul mă străduiesc să nu mă abat de la cuvântul lui Dumnezeu. Mă străduiesc să nu am în gândirea și în credința mea nimic care să nu fie autentic evanghelic, care să nu coincidă cu învățătura lui Hristos, cu gândirea lui Dumnezeu. Asta pot spune la vârsta de 92 de ani. Și, de aceea, în fața infinitului stau liniștit. Pentru mine, moartea e un fapt foarte mărunt. Eu știu că eternitatea depășește moartea. Mulți dintre Sfinții Părinți îi îndeamnă mereu pe călugări să se gândească la moarte. Eu spun altceva: să se gândească la viață, nu la moarte. Moartea este un popas, după care urmează viața veșnică. Moartea ne ia pe sus, e un moment. La viață, la eternitate, la asta trebuie să ne gândim. Și atunci nu vom păcătui, fiindcă știm că avem de înfruntat veșnicia.

Volumul poate fi descărcat integral (PDF) de AICI.

Material publicat în numărul din acest an al revistei „Cuvinte către tineri”, editată de Mănăstirea Putna

Evanghelia Zilei de la Ziarul Lumina: Adevărul vă va face liberi

Video: Trinitas TV / Foto: BOR

In 2011, cu ocazia implinirii a 90 de ani, IPS Justinian Chira spunea:

“In ziua de 28 mai, de ziua mea de nastere, ziua de nastere a multora dintre voi, avem datoria sa ne amintim de mama si de tata. Am avut un tata fiecare, din samanta lui am venit pe lume, care ne-a iubit foarte mult, ne-a crescut pe bratele lui, din sudoarea fruntii lui, dar mai ales am avut o mama. E deosesbit de important sa avem o mama care te iubeste si cand nu mai existi. Totdeauna cand am vorbit cu soldatii care au fost pe front si imi povesteau de ranitii care erau in ceasul mortii ca o strigau pe mama: Mama, mama, unde esti? Pe mama o striga omul cand moare. Imi aduc aminte de mitropolitul Antonie de la Sibiu, a avut langa el o maicuta si imi povestea ca in ceasurile lui cele mai grele de suferinta o striga pe mama, cu numele ei a murit pe buze. De aceea de ziua mea de nastere imi aduc aminte de mama mea, Maria, care a purtat numele Maicii Domnului si care a fost o sfanta.”

Mai multe detalii despre biografia sa aici si fotografii aici. Biblioteca Judeteana Baia Mare “Petre Dulfu” ne ofera o impresionanta lucrare biobliografica despre IPS Justinian, de peste 300 de pagini, in format PDF. De asemenea, la 40 de ani de arhierie, Gazeta de Maramures i-a dedicat un supliment special, disponibil in format PDF.

Întru mulţi ani, Părinte!

Pr Dumitru Staniloae la Rohia alaturi de Pr Staret Justinian Chira - 1958

Fotografie din Arhiva Părintelui şi a Ziarului Lumina cu Părintele Dumitru Staniloae la Rohia alături de Stareţul Justinian Chira, în 1958. Şi un interviu de Dumitru Manolache:

“În fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu”

L-am vizitat în această iarnă la reşedinţa din Baia Mare pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, cu care am purtat o lungă discuţie despre copilărie, viaţă, moarte, înviere, amintiri, oameni şi locuri. De la înălţimea veacului pe care l-a străbătut, Înalt Preasfinţia Sa mărturiseşte simplu şi luminos o continuă şi totală slujire lui Dumnezeu şi semenilor. Fiecare clipă, fiecare cuvânt împărtăşit nouă pot fi tot atâtea file de Pateric pe care, la rându-ne, cu bucurie, le-am consemnat pentru a vi le oferi.

Înalt Preasfinţia Voastră, ce este copilăria? Are vreo semnificaţie faptul că v-aţi născut în Duminica Mare?

Copilăria este epoca cea mai sfântă pe care a avut-o Adam înainte de a cădea în păcat. Atunci a trăit adevărat copilul care a generat toată suflarea omenească.

În sat la mine, Duminica Tuturor Sfinţilor, de după Pogorârea Duhului Sfânt, este numită Duminica Mare. Mama mereu îmi spunea că m-a născut într-o zi cu multă lumină, când intrau preoţii în Sfânta Liturghie. În sunetul clopotelor m-a născut mama, în anul 1921. În sat trăia o moaşă bătrână. Ea a asistat la naşterea mea. M-o luat moaşa de un picioruş, aşa, şi m-o dus în faţa mamei şi i-o spus: „Nepoată, că moaşa îi zice la lehuză nepoată, ai născut un fecior. Ăsta a fi a ajunge om mare!“ Şi cuvântul acesta s-o răspândit în tot satul. Şi când eram mai mare, se uita lumea la mine parcă cu alţi ochi, deşi eu nu eram cu nimic diferit de ceilalţi copii.

La mănăstire, ca omul care pleacă la lucru

Când aţi simţit că trebuie să-L slujiţi pe Dumnezeu ca monah?

Permanent. De multe ori începeam să plâng de dor. Mi-era foarte dor de o ţară. Şi eu ştiam că sunt născut pentru această ţară. Dar nu ştiam unde şi ce e. Asta era în mintea mea când eram copil.

La 16 ani, am vrut să plec la mănăstire. Dar mama şi tata m-au rugat să nu-i las singuri. Şi n-am putut rezista la porunca lor.

Când a murit tata meu Ilie, eram singur cu el. Era bolnav. Slăbit. M-a rugat să-l punem jos, în faţa casei. Bătrânii din satele noastre, în ceasul morţii, sunt culcaţi în faţa casei pe pământ.

Era noiembrie. Mama era plecată la surori. Şi tata m-a chemat şi m-am aşezat în genunchi, acolo unde era el culcat. Mi-o spus sever: „Să ai grijă de mă-ta!“. Şi m-o tras la pieptul lui. Şi cu amândouă mâinile, tata Ilie, de 66 de ani – care nu ştia carte, ca şi mama – m-a binecuvântat pe cap, ca un episcop. Şi după aceasta, mi-a poruncit: „Citeşte-mi Paraclisul!“ Am rămas mirat de unde ştia tata de Paraclis. Pentru că la noi în sat nu se citea la biserică niciodată Paraclisul. Şi am luat o carte veche, cu literă chirilică, o aveam în casă, şi cu cartea pe faţa tatălui meu am început să citesc „Paraclisul Maicii Domnului“. Am citit o pagină, două şi am simţit că tata o adormit. N-am ştiut, domnule, nici un moment când a murit. Tata nu a murit. Tata a adormit.

La vârsta de 20 de ani, am decis să plec la mănăstire. Aşa cum pleacă omul la lucru dimineaţa. Aşa am plecat eu. Am ieşit din casă în zori. Şi mama m-a întrebat: „Unde mergi, dragul meu?“, că era bolnavă pe pat. Cu trei zile înainte îi spusesem că peste trei zile merg la mănăstire. Şi mama s-a bolnăvit de supărare. „Merg numa până afară“, i-am răspuns. N-am îndrăznit să-i spun că plec definitiv, pentru că credeam că dacă spun aceasta moare.

Am ieşit din casă, m-am oprit la marginea satului, m-am uitat înapoi, am văzut că răsare soarele, mi-am făcut cruce şi am zis: „Amin! Niciodată înapoi nu mă întorc“.

Şi aţi ajuns la Rohia…

Eu nu cunoşteam Rohia. Dar am plecat totuşi spre… Mănăstirea Rohia! Când am ajuns, pe înserat, mi-a făcut o impresie sinistră.

Am intrat şi am spus: „Am vinit că vreau să intru la părintele stareţ“. Şi am intrat la părintele stareţ Nifon Matei. Stătea pe scaun. „Eu sunt Ion, de care duminică v-o vorbit preotul din sat că vreau să vin la mănăstire.“ „Ştiu, ştiu“, zice. „Am vinit că vreau să rămân la mănăstire“, spun eu. Şi stareţul mi-o zis, aşa, foarte blând: „Păi să videm dacă te-om pute primi! De ţi-a plăcea…“. „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“, zic. „Bine, bine, am înţeles. Lasă, stai un pic pe aici şi să vedem dacă îţi place“, spune dânsul. Şi atunci eu am repetat a treia oară, plângând: „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“ Şi atuncea stareţul s-o ridicat, m-o strâns la piept zicând: „Bine draguâ meu! Eu ţi-am spus ca să stai puţin, ca să videm dacă rămâi. Dacă tu ţii, te primesc. Când începi?“ „Acum!“, i-am răspuns hotărât. Asta a fost intrarea mea în mănăstire.

După ce am ieşit de la stareţ, am auzit deodată toaca. Acesta a fost momentul în care s-o deschis cerul, s-o făcut lumină. Şi această lumină nu s-a stins în sufletul meu până astăzi.

Şi totuşi aţi rămas singur în mănăstire în 1959…

În 1944, a murit stareţul. Şi atuncea, din lipsă de altceva, am rămas eu stareţ. Odată cu Decretul din 1959, am fost de mai multe ori ameninţat de Securitate, ca să plec de la Rohia. Dar eu eram decis, că orice s-ar întâmpla să rămân. Pe 30 octombrie 1959, au plecat ultimii fraţi. Eram 16. Am săvârşit Sfânta Liturghie împreună, apoi am ţinut Vecernia, cu rugăciuni pentru toţi. După cină, ne-am despărţit, spunându-le: „Plecaţi, dar cu sufletul să rămâneţi aici!“.

Pe la ora 11:00 noaptea, au plecat toţi. Unii pe drumul spre sat, alţii spre Lăpuş, alţii spre Boiereni. Şi eu am rămas singur în faţa bisericii, în întuneric. Atunci mi-a rămas absolut pustiu sufletul.

La o săptămână, a venit primul secretar de la Lăpuş, tovarăşu’ Rusu. Un miner fără nici o pregătire, foarte rău. Mi-a propus să plec şi eu. Să fac cerere că de bună voie plec din mănăstire!

I-am spus: „Eu nu plec!“ „Dacă nu pleci, avem noi alte mijloace cu care să te facem să pleci!“, mi-a răspuns. Şi atunci, l-am întrebat: „Tovarăşu’ prim secretar, dumneata eşti membru de partid?“ „Cum mă întrebi aşa ceva? Păi, eu sunt primu’ secretar al raionului.“

„Tovarăşu’, repet: eşti membru de partid?“ „Sigur că sunt! Şi ce-i cu asta?“ „Dumneata, domnu’ Rusu, faci ce vrei sau faci ce-ţi porunceşte partidu’?“ „Ce-mi porunceşte partidu’ fac!“ „Dumneata ştii cine îmi porunceşte mie? Episcopia! Biserica! Dacă Biserica îmi dă poruncă să viu la dumneata la raion să-ţi păzesc porcii, o fac! Dar să am poruncă de la Biserică. Nu de la dumneata!“, i-am spus hotărât. După acest cuvânt, a lăsat capul în pământ, s-a întors şi o plecat şi niciodată nu o mai venit!

Moartea este o sărbătoare. La fel şi viaţa

Ce reprezintă Maramureşul pentru Înalt Preasfinţia Voastră?

Este spaţiul sacru în care m-am născut. O ţară necolonizată niciodată. Noi suntem urmaşii dacilor liberi.

Spuneaţi cândva că „moartea este o sărbătoare“. De ce? Dacă moartea este o sărbătoare, atunci ce este viaţa?

Moartea e o sărbătoare, pentru că moartea nu este moarte. Viaţa tot sărbătoare este. După învăţătura lui Hristos, moartea nu este decât o trecere în altă lume. Este continuare a vieţii. Un început al marii sărbători care se termină pe pământ şi se continuă după despărţirea sufletului de trup şi trecerea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu.

E un moment solemn moartea! Miliarde de oameni au trecut prin această poartă. Putem noi s-o ignorăm, s-o dispreţuim? Se vorbeşte acuma aşa mult despre sfârşitul lumii! Este absolut o înşelare de la diavol acest lucru. Sfârşitul nu-l decidem noi. Aceste lucruri le ştie numai Tatăl. Şi numai când decide Tatăl, atunci va fi sfârşitul lumii.

Mi-am amintit de o poveste tulburătoare despre moarte şi înviere. Aceea a lui Alexandru…

Este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Eram stareţ la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în faţa bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea şi privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face faţă, pe ce creşte omul. Şi el ştia, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Şi după o lună o plecat la Lăpuş. La sfârşitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru şi mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniţi să-l vizitaţi“.

Timpul era foarte urât. A doua zi dimineaţă, prin întuneric, am plecat, peste pădure, la Lăpuş. Când am ajuns, se făcea ziuă. Gospodarii ieşeau cu treburile. „Vii la Alexandru?“, m-o întrebat cineva. „Da, vin.“ „Dar ştii ce s-a întâmplat cu el?“ „Nu ştiu, nu am auzit.“ „Alexandru – îmi spune omul – a murit. Şi după ce a murit, a înviat! Şi a spus la familie să vă cheme la el. Daâ înainte de a muri, s-a răzvrătit extraordinar împotriva lui Dumnezeu. Şi hulea împotriva Lui: «De ce-mi iei viaţa? Vreau să trăiesc! De ce-mi iei viaţa?». În acele momente a murit strigând.“ Am ajuns în curte, iar mama şi sora lui mi-au repetat aceleaşi cuvinte.

Am intrat în casă. El stătea în pat, cu picioruşele pe un scaun mic. „Ai vinit părinte stareţ?“, m-o întrebat râzând. „Am vinit.“ „Da ştii ce mi s-o întâmplat?“ „Am auzit, mi-o spus mamă-ta.“ Şi-ncepe să-mi povestească: „Am căzut într-o stare de deznădejde şi duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Că de ce-mi ia viaţa. Eram aici pe pat. Şi au vinit – el n-avea educaţie creştină ca să ştie să spună cine o vinit – în momentele acelea doi şi m-au luat de aici şi m-au dus până la marginea orizontului. Şi, de acolo, înapoia mea, am văzut lumea. Şi încolo, în faţa mea, am văzut cealaltă lume. Dar când cei doi au vrut să mă treacă dincolo de orizont, adică în cealaltă lume, am auzit o voce spunând: «Nu îl putem primi la noi. Pentru că s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că e curat! Dar duceţi-l înapoi să se spovedească şi să se împărtăşească, şi apoi l-om primi la noi».

Aşa m-am pomenit din nou în trup. Şi am trimis după dumneata. Dar am rămas cu imaginea lumii ceia. Şi sunt aşa de fericit că ştiu unde plec acuma. Şi am rămas aşa de fericit… Că m-ai văzut şi vara trecută cât eram de trist şi iată mă vezi acuma că zâmbesc şi că sunt vesel. Pentru că acuma ştiu că plecarea mea e la viaţă. Nu la dispariţie. Dar am o rugăminte, părinte stareţ: Dumneata, la toate predicile, să le spui la oamenii credincioşi, mai ales la tineri, să nu fie cu îndoială. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet şi în viaţa veşnică. Asta să le spui mereu la oameni. Asta e ultima mea dorinţă. Şi să vii să-mi faci înmormântarea dumneata“.

„Alexandru, zic, aşa cum zici în faţa unui muribund, o să te faci bine. Nu vorbi de înmormântare“…

S-a spovedit, s-a împărtăşit şi eu am plecat la mănăstire. Peste câteva zile, mi s-a trimis veste să merg la înmormântare, că Alexandru a murit. Şi când l-am spovedit, era o lapoviţă şi o ninsoare! Dar la înmormântare, domnule, era altă lume. Era începutul lui martie şi un timp tare frumos. Niciodată în Lăpuş, spunea lumea, nu fusese un cer aşa de albastru, de o frumuseţe extraordinară. Iar la înmormântare erau sute de oameni.

Şi am făcut înmormântarea. Dar regret până acum şi voi regreta toată viaţa că n-am fost în stare să fac slujba cum o făceam noi şi că n-am avut tăria ca să vorbesc cum trebuie vorbit. M-a copleşit total acel moment. Mi-a închis gura!…

Despre Dumnezeu şi Înviere

Cum Îl vedeţi Înalt Preasfinţia Voastră pe Dumnezeu? Unde trebuie El căutat?

Niciodată, noi nu putem să spunem că L-am văzut pe Dumnezeu. Dumnezeu este nevăzut. Să n-avem îndrăzneala ca să Îl vedem pe El în afară. Să privim înăuntru. Pentru că în fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu.

Vorbiţi-ne despre Învierea Domnului…

Pentru mine, la 92 de ani, care am trăit din copilărie cu gândul la Dumnezeu, la cetatea de sus a Ierusalimului, sunt aşa de clare problemele… Prin întruparea lui Hristos, am devenit şi noi din neamul lui Dumnezeu! Învierea este argumentul suprem al întregii revelaţii. Prin învierea lui Hristos s-a fundamentat, la modul absolut, împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Fără învierea Lui, pământul ar fi rămas în stăpânirea Satanei. Hristos, din mormânt, S-a coborât în infern şi, prin dumnezeirea Sa, a transformat infernul în paradis! Când L-au văzut pe Hristos coborând, în frumoasa Lui făptură de împărat, Adam, cu tot neamul care a murit, a urcat cu El.

La Înviere, când au mers femeile mironosiţe ca să-I facă ultima pregătire, nici nu le-a trecut prin gând că Hristos a Înviat. Un înger îmbrăcat în alb sau doi s-au arătat. Poate că o fi fost plin acolo de îngeri, oastea cerească toată şi nevăzută, căci Hristos nu a fost singur niciodată. Femeile au plecat îngrozite. Magdalena, care era foarte datoare că fusese salvată de Hristos de şapte demoni, când s-a întors de la mormânt, a văzut un bărbat. O persoană. Şi i-a strigat: „Domnule, spune unde aţi pus pe Iisus, să mă duc să-L iau“. Şi Mântuitorul se întoarce şi zice: „Marie“. Şi în momentul acela, Maria Magdalena a recunoscut vocea Lui. Şi s-a repezit Să-L îmbrăţişeze. Şi Mântuitorul a oprit-o. Şi noi spunem greşeli, că a respins-o din dispreţ. Nu! Nu a respins-o din dispreţ. Evanghelistul Ioan spune clar: „Nu te atinge de Mine“. Argumentul! Îl cunoşti? Dacă nu, ţi-l spun: „Nu te atinge de Mine, PENTRU CĂ!“

Acest „Pentru că“ este teribil. „Pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl Meu!“… Hristos trebuia să aibă primul contact cu Tatăl Său din ceruri. Şi apoi să primească îmbrăţişările apostolilor, spre seară. Şi continuă: „Mă urc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“. Ce teribil e acest cuvânt al Evanghelistului Ioan!

Bucurii, tristeţi, frică, îngeri şi viitor

Ce vă bucură cel mai mult?

Toată creatura pe care a făcut-o Dumnezeu.

Şi ce vă întristează?

Mă doare că Îl supărăm pe Dumnezeu. Că îi tăgăduim existenţa. Din inconştienţă. Nici demonii nu fac această fărădelege pe care o face omul!

Vă este frică de ceva?

Numai de Dumnezeu şi de mine. De mine mi-e frică să nu greşesc la Dumnezeu şi la oameni. Şi mai ales îs foarte mâhnit că de multe ori am greşit în faţa oamenilor. A fraţilor mei. Mă simt înconjurat de oameni, ca de îngerii lui Dumnezeu.

Există oameni îngeri?

Toţi suntem îngeri.

V-aţi întâlnit cu îngeri?

Şi vreţi să vă răspund? Sunt taine pe care un sihastru nu le divulgă! Fiecare om care are un dram de sfinţenie în el nu-L divulgă pe Dumnezeu!…

Spuneţi-ne ceva despre rugăciune…

Rugăciunea nu are nume. Rugăciunea este întâlnirea reală cu Dumnezeu. Dacă te rogi şi nu ai conştiinţă că vorbeşti cu Dumnezeu, că te aude Dumnezeu, că te ascultă Dumnezeu, rugăciunea e falsă.

Mai există sihaştri în Maramureş?

Nu pot să răspund „da“ sau „ba“. Pentru că aş greşi. Dar nici nu pot să spun „Da, există!“, pentru că aş greşi şi mai rău. Aş cădea în păcatul mândriei!

Ce ne aşteaptă în viitor?

Ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Nu se petrece nimic la întâmplare. Absolut tot ce se întâmplă în lume e hotărârea lui Dumnezeu.

Ce ar trebui să facă pentru popor cei care ne conduc?

Să-şi facă fiecare datoria acolo unde se găseşte! Când îşi va face datoria, de la femeia de serviciu până la şeful statului, ţara va fi cu adevărat raiul pe pământ. Întâi sunt vinovat eu că lucrurile nu merg bine! Toţi suntem vinovaţi.

Mi-a spus un străin: „La dumneavoastră în ţară nu se lucrează! Dumneavoastră aţi putea trăi numai din fructe de pădure, din plantele medicinale. Dar nu ştiţi să vă valorificaţi potenţialul“. Mi-a fost ruşine când mi-a spus aşa ceva.

Aveţi un mesaj pentru noi, de la înălţimea veacului pe care l-aţi străbătut?

Cum se spune? „Verba volant scripta manent.“ Toată viaţa mea am adresat mesaje. Din copilărie vorbeam la oameni depre Dumnezeu.

Eu am fost într-o permanentă, cu profundă smerenie, împlinire a datoriei. N-am neglijat însă nici „scripta“. Uită-te dumneata aici.

Este al 178-lea caiet în care scriu în fiecare zi, din anii ’40 încoace, mesaje pentru semeni. Fiecare caiet are cel puţin 300 de pagini. Cândva vor fi toate cunoscute. Iar de publicat am publicat 28 de titluri! Dacă acceptaţi vă ofer şi dumneavoastră! Vă mulţumesc foarte mult. Pentru mine este o foarte mare bucurie că m-aţi vizitat.

Înalt Preasfinţia Voastră, noi Vă mulţumim!

Ziarul Lumina / 19 Februarie 2013

ips-justinian-chira

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian, cu ocazia aniversării zilei de naştere:

Înaltpreasfinţiei Sale,

Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IUSTINIAN,

al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

 

Înaltpreasfinţia Voastră,

 

Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţiei Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu.

În lumina curată a popasului aniversar, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de frumoasă şi rodnică vieţuire a Înaltpreasfinţiei Voastre, străluceşte dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit. Dragostea plină de har a Preasfintei Treimi a fost prezentă în viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţiei Voastre dăruindu-vă mereu ajutor şi rod binecuvântat.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să Vă dăruiască sănătate şi bucurii, păstrând aceeași râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam, întru mulți şi binecuvântați ani!

 

Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Basilica.ro

Marian Munteanu: Cei mai numeroși contribuabili au dreptul să aibă Catedrala Mântuirii Neamului. Trupa Taxi, aşteptată la Patriarhie. Măcar Grigore Leşe să ajungă…

Marian-Munteanu-Ziarul-Lumina-27-Martie-2016Creștinii ortodocși, cei mai numeroși contribuabili, au dreptul să aibă Catedrala Mântuirii Neamului

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susține proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, afirmând că “cei mai numeroși contribuabili, creștinii ortodocși, au dreptul la un astfel de lăcaș”.

“Catedrala Mântuirii Neamului este un monument închinat tuturor eroilor români căzuți în lupte de-a lungul timpului. (…) Așa cum microbiștii au în Arena Națională un stadion care a costat de trei ori mai mult decât Catedrala, așa cum iubitorii de teatru au dreptul la un Teatru Național, renovat cu 170 de milioane de euro, așa și creștinii ortodocși, cei mai numeroși contribuabili, au dreptul la un astfel de lăcaș”, a spus Munteanu, miercuri seară, la Antena 3.

În context, el a afirmat că nu dorește să spună că o investiție în sport nu ar fi utilă, însă, subliniază că toți cetățenii au drepturi.

Sursa: AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Ştire a fost reprodusă şi de Hotznews la ora 3.48 (!)

Pe 27 martie a.c., de Ziua Unirii Basarabiei cu Ţara, Ziarul Lumina al Patriarhiei Române a publicat următorul interviu cu Marian Munteanu:

„Valori? Nu e nimic de adăugat la Evanghelia lui Hristos!”

Recent, oficiali ai Patriarhiei au declarat că ar putea invita trupa Taxi la o întâlnire. Citiţi mai multe la Basilica.ro: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, despre folosul construirii Catedralei Naționale

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

Tismaneanul lui Crin Antonescu. Alexandru Florian, directorul “Elie Wiesel”, a mintit Primaria Targu Ocna in cazul Valeriu Gafencu – Documente. Cazul Agache: Eroii romani nu intereseaza “statul roman”. Dr Virgiliu Gheorghe: Unde sunt mai multe adevăruri nu este nici un adevăr

Iliescu Crin Antonescu Tariceanu USL PSD PNL KGB  by GugulanulZiaristi Online:

Tismaneanul lui Crin Antonescu. PNL-istul sef vrea sa ajunga presedinte de-o mana cu fiul unui comisar ideologic bolsevic si de alta cu un fost corespondent la Moscova

Alexandru Florian, tismaneanul lui Crin Antonescu

“Ma intilneam prin parc cu Militaru, cu Ionita, cu Magureanu. Am mai avut discutii cu Virgil Ioanid, cu Radu Florian, dar pe alt plan, analizind ce se intimpla […]. Problemele unei posibile miscari alternative la regimul personal al lui Ceausescu le-am discutat mai ales cu cei citiva amintiti mai sus“. – Marele soc, Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu, Editura Enciclopedica, 2004, p. 176.

Alexandru Florian, directorul “Elie Wiesel”, a mintit Primaria Targu Ocna: Valeriu Gafencu a fost disculpat de Tribunalul Militar pentru acuze de “activitate subversiva”. DOCUMENTE

Valeriu Gafencu - Presa Ortodoxa

Parchetul Militar al Tribunalului Militar Corp IV Armată – „nu se constată că elevul Valeriu Gafencu ar fi activat în mişcarea legionară după dizolvarea partidelor politice”. “Considerând că faptele ce se impută numitului elev nu încadrează vreun text penal şi nici infracţiune la Legea pentru apărarea ordinei în stat. Pentru aceste motive suntem de părere ca prezenta chestiune să fie clasată” – cu rezoluţia “se clasează”, semnată de Comandantul Corpului 4 Armată (vezi documentul CNSAS).

Dan Tanasa in dialog cu Dionisie Aurel Agache la varsta la care tatal sau a fost ucis cu bestialitate de extremistii maghiari din decembrie 1989. INTERVIU

Dionisie Aurel Agache

Dan Tanasă: Domnule Agache, în urmă cu câteva zile, pe 1 octombrie mai exact, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv într-un nou dosar ce-i privea pe criminalii tatălui dumneavoastră. Despre ce este vorba și care a fost decizia instanței?

“Ce e mai grav, oameni, buni ?…” Regizorul Constantin Vaeni despre Basescu, Macovei, Mungiu, Cristoiu, Tismaneanu, Goma, Eminescu si Romania de azi

Constantin Vaeni 22 Decembrie 1989

DESPRE OBSCENITATE : sau cum un “expert” in stalinism, educat si hranit in epoca cu acelasi nume, si-a adus aminte de copilarie… Ce ti-e si cu “nostalgicii” astia, cand ii apuca asa,… plictiseala,… decolorati de trecerea anilor peste ei… degeaba !

Dr Virgiliu Gheorghe: De ce tot mai greu se mai înţeleg oamenii astăzi? Unde sunt mai multe adevăruri nu este nici un adevăr.

Familia Ortodoxa Octombrie 2013 via Ziaristi Online

În spatele lumii virtuale însă, se află un conglomerat de reprezentări ale unor mulţimi de subiecte de conştiinţă: scenografi, regizori sau autori anonimi de pe internet. Astfel că experienţa omului mediatic, în loc să afle un numitor comun în zidirea lui Dumnezeu, în raţiunile pe care El le-a pus în creaţie, în Adevăr, aceasta va fi împrăştiată într-o infinitate de opinii, o adevărată legiune, care reprezintă versiuni individualizate ale adevărului. Iar unde sunt mai multe adevăruri nu este nici un adevăr. Scufundaţi într-o lume care nu este reală, cu mintea plină de tot felul de naraţiuni, în limbaj duhovnicesc, idoli de gând, pentru omul prizonier lumii virtuale va fi tot mai dificil să comunice cu cei de lângă el. Problema este una dintre cele mai importante cu care se confruntă şi se vor confrunta psihologia şi psihoterapia zilelor noastre.

Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, comemorati la Paris. Ziarul Lumina si Trinitas TV despre Conferintele MARTOR ale Mitropoliei Europei Occidentale si Meridionale a Bisericii Ortodoxe Romane. VIDEO / INFO

Pr.-Emilian-Marinescu-prezentand-evenimentul-Martor-3 in memoriam Valeriu Gafencu -Mitropolia Eu

“IN CAUTAREA EROILOR UITATI”

Ziarul Lumina - Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide comemorati la Paris de Mitropolia Europei Occidentale a Bisericii Ortodoxe RomaneZiarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.

Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.

Ciclul „Martor 4 – Ioan Ianolide“ reprezintă o iniţiativă inedită în spaţiul religios românesc, graţie eforturilor depuse de părintele Emilian Marinescu, consilierul Departamentului cultural al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale (foto mai sus). (A.P. / Ziarul Lumina, unde gasiti si alte articole despre Ioan Ianolide si fratele sau intru suferinta pentru Hristos, Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor). Relatarea video via Trinitas TV aici:

Despre seria de conferinte MARTOR a Mitropoliei Occidentale si Meridionale a Bisericii Ortodoxe Romane am informat si in articolul Parintele Justin Parvu si Profesorul Radu Ciuceanu, fosti detinuti politic, in apararea Sfantului Inchisorilor. Radu Ciuceanu, INST: “I-am propus spre canonizare pe Valeriu Gafencu, pe Ioan Ianolide si pe Parintele Gherasim Iscu”

La acesta adresa cititi despre Conferinta MARTOR 4, dedicata lui Ioan Ianolide. La aceasta pagina puteti vedea mai multe fotografii de la Conferinta MARTOR 3, in memoriam Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu. La Apostolia TV gasiti clipul conferintei. Blogul Roman Ortodox in Franta prezinta marturiile participantilor la Conferinta MARTOR 3 in Trei emisiuni la Vocea Romana din Lume despre comemorarea lui Valeriu Gafencu la Paris

Afisul Conferintei MARTOR 3, In Memoriam Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu:Valeriu Gafencu - Patriarhia Romana - Mitropolia Europei Occidentale - Paris - Martor III Mitropolia Eu via Roncea Ro

EXCLUSIV: Scriitorul Vasile Ilica, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din Bucovina, a fost declarat “persona non grata” in Ucraina. AUDIO/VIDEO Ziaristi Online. Civic Media se adreseaza Ministrului de Externe


Scriitorul Vasile Ilica interzis in Ucraina dupa e a documentat masacrele din Bucovina de ZiaristiOnlineTV

Catre: Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

Excelentei sale Cristian Diaconescu, Ministru

CC: Consulatul General al Romaniei la Cernauti

Domniei sale Tatiana Popa, Consul General

Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu

 

Domnule Ministru,

 

Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.

Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.

Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.

Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.

Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.

Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.

Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.

In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.

Domnule Ministru,

Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.

Cu multumiri,

Victor Roncea

Presedinte Asociatia Civic Media / 4 Aprilie 2012

Vedeti si Eugen Tomac, seful DRP: Statul Roman va cere explicatii oficiale Rusiei pentru Masacrul de la Fantana Alba. VIDEO cu slujba de la Putna

Un supravietuitor al Masacrului de la Fantana Alba vorbeste dupa 71 de ani. FOTO/VIDEO Basarabia-Bucovina.Info

Documentare din scrierile cercetatorului Vasile Ilica:

Câteva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fântâna Albă – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941

Alte stiri Ziaristi Online:

ZIN: Consiliul Gangsterilor Municipiului Bucureşti

Jurnalul de Investigatii - Oprescu

Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.

Desantul în coteț al lui Rogozin. Madalin Necsutu pentru Ecou Romanesc

dmitri rogozin si inca un criminal

Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.

“Basarabia – legitimitatea dreptului istoric”, sub tipar la Tipo Moldova din Iasi

Harta Etnografica a Basarabiei - Basarabia-Bucovina.Info

Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoştinţă că, în ultimul timp, mai precis pentru perioada de iarnă/primăvară 2011-2012, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi Tipo Moldova din Iaşi au pregătit şi lansat – îndeosebi în cadrul Colecţiei Românii în istoria unversală – mai multe volume (majoritatea în ediţii anastatice şi în condiţiie grafice deosebite) care, acoperind diverse numere din seria menţionată (cf. mai jos), considerăm că merită atenţia Dvs

Expozitia de fotografie “Precum in Cer” a Cristinei Nichitus Roncea, la Muzeul Unirii din Iasi. VIDEO/INFO

Expozitia-foto-PRECUM-IN-CER-de-Cristina-Nichitus-Roncea-la-Muzeul-Unirii-din-Iasi-Basilica-ro

Cristina Nichituş Roncea a mulţumit monahilor şi monahiilor din mănăstirile pe care le-a vizitat în trei ani de călătorie fotografică. Expoziţia de fotografie a fost vizitată de Înaltpreasfinţitul Teofan, care a îndemnat-o pe artista Cristina Nichituş Roncea să continue lucrarea începută.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova