December 16th, 2010 
VR 
de Prof Ilie Badescu
Într-o însemnare tulburătoare a lui Eminescu ni se spune: „Grecii au necunoscut natura şi valoarea lucrului (s.n.). Ei n-au înţeles că lucrul nu este numai o sclavie, că el e o devenire, o creare, o regenerare a propriei sale persoane… Îndreptăţirea pe care o are lucrul în dezvoltarea omului ei nu voiau s-o cunoască, ci, din contra, acela era privit ca servire… Şi ăsta e răul de care a pierit Grecia” (Fragmentarium, p. 170). Răul care-a adus pieirea Greciei celei din străvechime, a Greciei grandioase, avea o răspândire în popor, nu doar în elite. Grecii, spune poetul, „au necunoscut valoarea lucrului”, adică nu s-au putut smeri în faţa celor ce sunt aparent „inferioare”, decretând oarecum, printr-un fel de simţire obştească, generală, că lucrul este menit numai slujirii, nu şi fiinţării, slujirii grecului, nu şi fireştii deveniri întru propria lui menire. Şi aşa s-a pierdut respectul pentru cele multe, naturale şi umile, şi de aici a început declinul Greciei.
Eminescu atribuie „lucrului” o importanţă metafizică, şi aceasta reiese din concepţia lui cu privire la răul de care a pierit Grecia: Orice lucru are importanţa a ceva care serveşte, produce, e drept, dar şi a ceea ce sporeşte lumea. A-l trata doar ca pe o slujire înseamnă nu numai a-l degrada ontologic, ci, totodată, a intra în conflict cu legile sale, cu rosturile lui, care, fiind ţesute în rânduiala firii, nu pot fi luate în deşert, nesocotite, decât cu preţul dezastrului ontologic („şi ăsta e răul de care a pierit Grecia”, ne spune poetul. Şi ăsta e răul de care va pieri pătura superpusă din România, s-ar putea adăuga).
Tot Eminescu ne spune că atunci când pătura dirigentă dintr-un stat devine pătură superpusă, socotindu-se îndreptăţită să consume oricât, doar să consume, faţă cu poporul chemat numai să producă, nu să şi devină, să fiinţeze conform cu menirea lui, cu rosturile sale, cele ce sunt mai presus de istorie şi de regimuri, de proiecte şi de strategii, atunci popoarele degenerează. În era de ilegitimă domnie a păturii superpuse poporul e siluit să slujească închipuirile sterpe ale plebei care s-a titrat singură cu titlul uzurpat de pătură dirigentă, improductivă şi teribil de închipuită. În atari situaţii, poporul degenerează, aflându-se finalmente ameninţat cu pieirea. Acesta este răul de sus, răul ce apasă ca o superfetaţie sufocantă peste poporul chemat să susţină sinecuri, afaceri cu banul public, să înmulţească averile „reformatorilor”, să poarte povara instituţiilor pentru experimentul progeniturilor, să suporte un stat spre a facilita abuzul şi uzurpările incontinente ale oligarhiilor înfometate mai teribil decât foamea sălbatică a fiarelor. Să credem că România suferă astăzi de răul vechi al grecilor peste care s-a suprapus răul modern al… românilor? Rău peste rău. Fiindcă răul acesta, din străvechimea Balcanilor, a pătruns şi în popor. Căci care dintre români nu se crede pe sine îndreptăţit la mult pentru sine şi la cât mai puţin de la sine? Iar despre oligarhiile care străbat veacul s-ar putea repeta pur şi simplu caracterizările de ieri ale lui Eminescu, fără de vreo adăugire, spre a ilustra încă o dată puterea teoriilor sale. Veacul este un trist poligon de verificare a performanţei teoriilor lui Eminescu, într-un act de tragică retrosociologie eminesciană.
Răul cel mare care ameninţă existenţa popoarelor, în genere, este răul care vine de la plebea de sus, dinspre pătura superpusă. Aceasta distruge popoarele, nimiceşte statele, istoveşte energiile muncii mai rău decât seceta cea mai teribilă, decât invaziile de lăcuste care întunecă cerul, decât epidemiile de ciumă. Singura cultură pe care o promovează o asemenea pătură distrugătoare de stat şi nimicitoare de popoare este „cultura morţii”, Anticultura. Arhonţii păturii superpuse vin ca mesageri ai Anticulturii, ai antiomului, ai familiei întoarse pe dos, ai anarho-nihilismului, în numele corectitudinii politice, al „paralibertăţilor” marelui dezmăţ etc. Toate acestea sunt, de fapt, definiţii pe dos. Menirea familiei, într-o atare vedere răsturnată, nu este aducerea pe lume a pruncilor, ci procurarea de plăceri pe faţă şi pe dos. Menirea femeii nu este să fie negreşit soţie şi mamă, ci, eventual, prostituată cu firmă sau chiar fără de firmă, adulată şi hetairă. Menirea pântecelui matern nu este zămislirea de prunci, ci mormânt de prunci nenăscuţi. Menirea geniului nu este adevărul, binele şi frumosul, ci să bată marginile pământului ca diavolul din Povestea lui Iov.
Persistă totuşi în mediul marilor dezagregări două procese care, pentru spaţiul de la Dunăre, spre Marea cea mare şi mai sus de Carpaţi, au o cuprindere românească totală: războiul pentru România şi războiul pentru românism. Primul se desfăşoară pe fronturi multiple: este un război economic, un război politic, un război informatic, un război cultural, un război social etc. Războiul pentru românism se desfăşoară, însă, într-un plan strict sufletesc, spiritual, este un război arareori la vedere, şi ţinta atacatorilor este chiar sufletul românesc, identitatea spirituală a românilor ca popor european multimilenar. Am crezut până ieri că războiul pentru România s-a încheiat cu înfrângerea totală, cu multe dezastre, atestate de jaful numit privatizare, de profilul oligarhic al statului, de victoria anticulturii, de marele exod al românilor tineri, de marea vânturătoare demografică, de progresul mortalităţii, al alcoolismului, al adulterismului, al divorţialităţii; acestea sunt percepute de mulţi drept semnele care atestă pierderea războiului destinat să apere o viaţă socială decentă, demnă etc. Cel care află că dintr-un popor de circa 20 de milioane au migrat cam 20% (ceea ce înseamnă circa 40% din populaţia ocupată) nu poate pune decât o etichetă pe frontispiciul simbolic al acelei ţări: dezastru sau catastrofă. Judecând după furia mulţimilor disperate, am înţeles că nici războiul pentru România nu s-a încheiat, doar că se poartă cu o populaţie disperată, amintindu-i pe celebrii disperandos din alte ţări şi alte vremuri (pagini de disperandologie, care vor nutri mâine un tragic tratat despre disperare). În plus, războiul este unul asimetric, fiindcă niciun organ de presă nu pare a fi cu adevărat de partea acestor disperandos, nici o corporaţie intelectuală nu se precipită să-i reprezinte, darmite să-i conducă. Unde este Tudor din Vladimiri, ridicat odată cu acea pătură obscură de târgoveţi care au creat România modernă? Unde este Heliade, unde Bălcescu, unde Eminescu, unde Brătienii, unde Carol I Întemeietorul, unde Iorga, unde sunt gustienii, unde este Spiru Haret, unde sunt Vulcănescu şi Golopenţia, cei ce s-au arătat pregătiţi să primească darul muceniciei pentru ţară şi pentru Biserica lui Hristos, unde-i Nae Ionescu, unde este strălucitoarea generaţie interbelică, unde şi unde?! Să punem cumva în oglinda zilei înşiruirea celor care se cred acum limbă la cumpăna Europei noi şi a culturii, peticături triste, ţucălari cu zurgălăi pe care doar ţicneala îi scoate din anonimat şi o incredibilă închipuire? Las cititorului operaţia unei atari înşiruiri, ca să fie după voie şi nu după nevoie. S-ar putea zăbovi asupra acestui război totalitar, dar sunt prea multe şi prea cunoscute înfrângerile şi despre ele s-a scris câte ceva. Despre războiul pentru românism nu s-a scris la zi, ori, dacă s-a scris, adeseori tonul şi stilul par ale unei epoci revolute. Războiul pentru românism are astăzi mai degrabă un caracter tăcut, anonim, este derulat mai degrabă prin retrageri decât prin înaintări, ceea ce derutează pe oricine nu este antrenat să cerceteze asemenea fenomene. În plus, ştiinţele naturalismului metodologic nici nu zăresc fenomenul, suspectându-i pe cei care-l studiază de sentimentalism, de paseism, de păşunism, de fundamentalism, de reacţionarsim şi de toată gama fenomenelor şi mişcărilor antisistemice etc. Războiul pentru românism este purtat zilnic, clipă de clipă, aşa cum l-a definit Eminescu prin vocea lui Mircea în dialogul de-o clipă cu Baiazid ruinătorul neamurilor creştine ale sud-estului şi nu numai: „şi de aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, // mi-e prieten numai mie iară ţie duşman este, // duşmănit vei fi de toate făr-a prinde chiar de veste”. Aceste cuvinte au sintetizat pentru prima dată definiţia războiului identitar pentru apărarea „proprietăţii identitare”, care a devenit astăzi războiul pentru românism. Este prima dată când este ameninţată nu ţara, nu economia, nu statul, nu o armată, ci chiar sufletul, românismul însuşi, ca gen de viaţă colectiv, ca atributiv al tuturor celor ce mişcă-n ţara asta, a celor mobile şi a celor imobile, tangibile şi intangibile, mundane şi supramundane, adică eroi, genii, dar şi sfinţii şi martirii neamului, începând cu sfinţii martiri de la Babadag şi de la Buzău şi continuând cu martirii temniţelor comuniste. Acesta este războiul total sau holotropic şi antrenează energiile sufletului colectiv şi deopotrivă vocaţia sau menirea divină a neamurilor. Primii care au derulat un atare război, la chemarea lui Dumnezeu, au fost evreii. Cartea de la care putem afla totul despre un asemenea război este, aşadar, mai întâi Vechiul Testament şi mai apoi, şi prin incluziune, Noul Testament, adică învăţăturile despre victoria celor fără de sabie înarmaţi doar cu arma cuvântului divin, a blândeţii, a smereniei, a iubirii de vrăjmaş. Nu există încă o carte mai înaltă, un cod mai înalt privitor la războiul cel nevăzut pentru apărarea sufletului din calea ucigaşilor de suflet individual şi colectiv decât Noul Testament. La specia nouă de agresori şi de agresiune, ucigaşii de suflet etnic şi uciderea popoarelor (etnocidul), nu se mai poate răspunde decât pe temeiul acestei mari cărţi, în care este concentrată învăţătura proniatoare a lui Dumnezeu pentru apărarea sufletului năpăstuit şi vânat de ucigaşul de suflete. Înţelegem de ce sunt tot mai des aşa de pline bisericile. Este instinctul popoarelor vânate, indiferent de câte alte slăbiciuni ar vădi cei care le umplu. Ei sunt acolo pentru că au auzit lăuntric chemarea la marele război pentru salvarea sufletească a unui popor.
Clipa, noiembrie 2010
More from my site
- Dughin, Ilie Badescu si Bazele Geopoliticii. Cea mai importanta analiza scrisa in ultimii 20 de ani asupra Rusiei trecute, prezente si viitoare. Ortodoxia nu graviteaza spre Moscova. Naţionalismul românesc va fi creştin sau nu va exista de loc.
- Ziaristi Online: DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU / PDF. Lucrarea profesorului Theodor Codreanu si o scrisoare despre dusmanii lui Eminescu. INEDIT: Profesorul Ilie Badescu despre urgenta retrosociologiei eminesciene
- Profesorii Nae Georgescu, Gheorghe Buzatu si Ilie Badescu de ziua lui Eminescu. INEDIT: Istoriile secrete ale lui Eminescu si urgenta retrosociologiei eminesciene. VIDEO/DOC
- Noua identitate strategica a Rusiei dupa caderea Cortinei de Fier. Prof Ilie Badescu despre viziunea lui Aleksandr Dughin privind marele dualism geopolitic – talasocratie versus telurocratie – si pozitia Romaniei pe harta lumii
- Erorile ortodoxiei ruse, erorile lui Dughin, erorile lui Putin: Rusia – “buricul pamantului”. Profesorul Ilie Badescu despre Geopolitica, Ortodoxie si Romania Mare
Posted in 
Tags: 
De invie Eminescu
Sa-l ajute pe Basescu
Tzara s-o elibereze
Pe dushmani sa-i lichideze !
Trashi’n teapa cea mare
Pentr-o clara liberare
Shi atunci sa-l facem sfint
Unic pe acest – pamint !
JD-USA
Ridica-te !
de Marius Adrian Porojnicu
Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane,
N’avem ce mai astepta !
Ca, uite, ne mor copiii de foame :
Avem pentru cine lupta !
Haide Dumitre si tu , mai Vasile
Ca ceasu’ asteptat a venit !
Ca uite: sta scris chiar si la Psaltire
Ca Moartea s-a pus pe cosit !
Esti gata Marine ?Dar tu, Alexandru?
Florine, esti gata si tu ?
Saruta-ti copiii, cat poti tu de tandru,
Ca poate murim,…. poate nu !
E tara’n rastriste ca-i supta de hoti
Si noi suntem tara,cei multi !
Nu pot si n’au cum ne ucide pe toti:
Pe toti cei flamanzi si desculti !
Dispretul din vorbele lor,
E zilnic prezent, in jurnale,
N’au mila si uite cum mor,
Romanii in jurul matale !
Dar gata :s-a spus mult prea mult
Si astia nu cred in cuvinte !
Doar fierul e leacul si sange’n tumult
Si uite-le: sunt pregatite !
https://www.youtube.com/watch?v=8F9JU0_7xf0
Mai are oare cine sa poarte lupta nationala in Romania cand deja se lupta pt plinul stomacului din ziua de maiine ?
In fata lui Ceausescu si a comunismului natiunea romana a reusitsa fie unita. In fata acestor criminali de mii de ori mai atroce decat “dictatorul” se va mai gasi aceeasi vigoare nationala ?
Sau baietii lui Sorosh au aplicat in Romania vechea metoda “divide et impera” umfland pe unii cu bani nemunciti iar pe altii lasandu-i fara paiine pe masa….?
Ce s-a numit in Basarabia, RUSIFICARE (facuta cu mormane de morti …) in Romania postdecembrista s-a numit MONDENIZARE (= GLOBALIZARE) facuta cu sacrificarea culturii,sanatatii, economiei etc.
Sunt curios care e “punctul de jos” la care “mamaliga romaneasca” va exploda…
“De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.”
Citatul de mai sus este dintr-un celebru articol al MARELUI ROMAN,MARTIRUL Mihai EMINESCU,GENIUL ASASINAT in chinuri groaznice prin intoxicare deliberata cu MERCUR IN CANTITATI URIASE,pe baza unui diagnostic FALS,dat de executantii platiti de SLUGILE si SPIONII Marilor Puteri ale vremii:Rusia,Germania,Austro-Ungaria.
România în luptă cu panslavismul
Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.
Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.
Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.
E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.
Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.
Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti “Hristos a inviat” în româneşte.
Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.
extrase din: Mihai Eminescu, România în luptă cu panslavismul, Timpul, iunie 187
Un partid al ROMANILOR condus de Ilije Badescu!
Doctrina: ROMANISMUL!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
EMINESCU: “ROMANUL ABSOLUT” (PETRE TUTEA).
Romanul e daruit cu multe calitati. E nefiresc sa fim guvernati de lichele cand modele exista. De multe ori ma intreb cum de se poate asa ceva!? Cine este statul acesta care ne vlaguieste? Statul suntem noi. Si noi ce facem? NIMIC.
Cei care uneltesc, de mult timp, la noua ordine mondiala nu au nevoie de romani absoluti (ex: cazul asasinarii lui Eminescu). Lor le convine sa nu traim la adevarata noastra valoare. DE CE? Pentru ca le este frica de adevar, de liber arbitru, de blandete, de patriotism, de caldura sufleteasca, de unitate si credinta in Dumnezeu.
@cineva
“In fata lui Ceausescu si a comunismului natiunea romana a reusitsa fie unita.”
Pe ce lume traiesti stimabile? Aceeasi oameni care au fost in structurile CC al PCR si au fost ministrii lui Ceausescu in anii `70 si `80, tot ei ne`au condus si inca ne conduc !
Citeste si comenteaza pe baza articolului nu … altceva !!!
Mihai Eminescu, avea darul de “a citi” si “cantarii” oamenii si caracterul lor. Majoritatea oamenilor politici din perioada eminsesciana, din perioada interbelica si o parte din “politichia comunista”, au incercat sa`l copieze efectiv, in “judecata” de care dadea dovada Eminescu. TOTI, au esuat din punct de vedere intelectual si nu lamentabil ci destul de dur, efectele dezastruase ale politicii acelor diletanti, revarsandu`se asupra populatiei.
ROMANII vorbesc domnule Roncea.Vorbesc!
Fiecare pe unde l-a dus “viata”.
Si..vestea buna este ca…sunt buni povestitori in diferite limbi.
Vorbesc!
Ramne doar sa se uneasca intre ei,sa nu-si mai puna bete in roate.Ma refer la ROMANI!
Revolta ciuruitilor !
de Marius Adrian Porojnicu
Un an greu si trist si tragic,adaugam la bilant,
Inselati, mintiti,flamanzi,omorati cu nesimtire,
Saraciti cu viclenie si incatusati in lant,
Zi cu zi si ceas de ceas, mai aproape de ‘nrobire !
Cel ce ne-a jurat credinta{ acu’ se’mplineste anul !}
Ne-a vandut cu miselie: ca un tradator de tara
Si ne rade’n nas acuma, numarand ca Iuda,banul,
Numindu-ne lenesi, prosti,facandu-ne de ocara !
Ne-a taiat dreptul la viata si dreptul la ‘nvatatura,
Ne jupoaie sistematic,punandu-ne biruri noi,
Ne sfideaza si discursu-i presarat si plin cu ura,
Zilnic ne amaraste viata si ne’nfunda in nevoi !
Ne-a amanetat speranta,punandu-ne’n gaj, pe viata,
Cum nimeni n’a indraznit si nicicand nu s’a’ntamplat,
Si acum, cu nesimtire si razand, ne da povata,
Sa ne inhamam ca robii, ca avem multi bani de dat !
Sus romani ! Cu pieptul gol si facand din lanturi arma :
Nu putem rabda dispretul,jaful , ura si minciuna,
Nu putem privi in ochi : prunc,batran, parinte, mama!
Jos cu el si camarila care ne jupoaie acuma !
https://www.youtube.com/watch?v=-x6wqSBzq6M
Soroc / Deadline
de Marius Adrian Porojnicu
Toamna trista:toamna grea,
Plumbul cerului apasa !
Goala-i masa, vremea-i rea
Si e tot mai frig in casa !
Si tacerea-i tot mai mare
Ganduri rele-s tot mai multe,
Fiecare-si cata ghioaga,
Ori securea si-o ascute….
Plumb topit au in privire,
Fruntile-s mai incruntate,
Buze arse ca de sete,
Sete mare de dreptate….
O tacere de mormant:
Imposibil dialogul,
Rar,s’ aude cam atat:
-Se apropie sorocul !
Sterge lacrimi pe furis,
Mama pruncului flamand ,
Cateodat’, din batatura,
Auzi cainele urland….
Spaima-si face loc in sanul,
Politrucului naimit,
Navalindu-i mintea stearpa,
Speriata de cutit !
Masurand un timp ramas,
Pan’ la ceasul potrivit
Totul intra in cadenta
Ignatului prorocit….
————————————————— —-
Deadline
Sad autumn, hard fall
Thea lead sky is pressing!
The table is empty, the weather is bad
And inside the home is so cold!
And the silence his growing
The evil thoughts are summing up,
Everyone is singing at its mace,
Or is sharpening its ax ….
They have molten lead in their glance,
Their brows are frowning,
Their lips are thirst-like burned,
So thirsty for justice ….
Gravelike silence:
Dialogue is imposible
Rarely, you may just hear:
-The deadline is approaching!
She is silently wiping the tears,
She, the mother of the hungry baby
And sometimes, from the barnyard,
It’s heard the dog howling ….
Fear is settling inside the chest,
Of the corrupt politician,
Dashing his empty mind
Which is so scared by the knife!
Measuring the remaining time
Until the right moment
Everything is in the cadence
Of the predicted Ignat*….
*the day of 20 november when the Romanian peasants are sacrificing the pigs which they’ve been raising for an entire year
https://www.youtube.com/watch?v=V-exUcTmbQ8
Scrisoare catre Mos Craciun !
de Marius-Adrian Porojnicu
Mosule,e frig afara si in casa-i tot asa,
N’avem nimic in camara ,tot nimic in buzunar,
Insa,fiind inca vii,cu nadejde ‘om astepta,
Ce de douazeci de ani asteptat-am in zadar !
Ne-ai promis de acel Craciun, sangeriu-inlacrimat,
Ca ne aduci libertatea cea platita cu copii,
Ne-am sters ochii si’n tacere,pe martiri i-am ingropat
Si d’ atunci tot asteptam : poate anul asta vi !
Am cerut atuncea multe si ni le-ai promis pe toate !
Si noi,natie cuminte ,credinciosi am asteptat,
Sa speli tu pacatul mortii,judecand,facand dreptate:
Sange vinovat de crima, pentru sangele curat !
https://www.facebook.com/profile.php?id=1561705941#!/note.php?note_id=477329679984&id=1561705941
Doamne ajuta!
Tot ce ni se intampla este ingaduit de Dumnezeu!; de aici sa pornim cu intelegerea situatiei in care suntem (intai ca individ/familie; apoi ca neam).
Toate ne vin de pe urma pacatelor!; pacatele individuale se rasfrang apoi asupra intregului popor.
Trebuie ca fiecare din noi sa ne caim de pacatele facute; sa luptam cat mai vehement (cu informarea) impotriva avortului (cel mai odios pacat al poporului roman); impotriva pastilelor anticonceptionale (care sunt avortive si care mai nou se recomanda tinerilor de liceu!, in cabinetele medicale scolare!!!); prezervative; sterilete; etc.
Astfel trebuie sa luptam fratilor – impotriva pacatului nu a omului cazut in pacat!; degeaba vom face revolte si alte de acest fel, daca noi nu suntem curatiti de pacatele noastre => nu putem convinge pe nimeni ca greseste!
Este nevoie ca, Cuvantul Bun sa ajunga la urechea omului; sa poata lucra in mintea lui si sa ajunga la inima!
Ce avem, asa ne trebuie! (Sfantul Parinte Arsenie Boca)
Doamne ajuta!