Risca Traian Basescu sa i se alature Regelui Mihai? Fostul suveran se numara printre semnatarii Declaratiei de la Budapesta din iunie 1989, primul atentat “intelectual” al ungurilor si tradatorilor din Romania pentru “autonomia Transilvaniei”. DOCUMENTUL si reactia Exilului romanesc la atacul agentilor antiromani girati de Regele Mihai I

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢII

Noi, romani si unguri,

Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.

Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.

Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000”, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.

Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

DECLARAŢIA CELOR ŞASE

Nu e vorba de declaraţia „celor şase“ mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie anul acesta.

Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.

Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea d-lui Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în „palmaresul“ său.

Apoi comentariile d-lui Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării „declaraţiei“ pe care dl. Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal.

Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la „Vocea Americii“, şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu d-na Alexandra lonescu la BBC, al dialogului cu dl. Mihai Korne.

Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.

Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.

Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.

Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.

Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.

Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.

Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.

Ion Raţiu

PROTESTEZ CU TOATA ENERGIA

Domnule Director,

Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dvs., următoarele:

Protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei“ de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.

Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.

Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.

Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.

Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.

Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.

Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.

Cu stimă,

Liciniu Faina

AM FOST CONSTERNAT

Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.

Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…

La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.

Alecsandru Miele (R.F.G.)

GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL

Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.

Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.

În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.

Ion Varlam (Franţa)

N.R. Acesta este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care dl. Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură.

PROTEST LA „DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA”

Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.

Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.

Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României.

Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.

Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)

„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989

Surse: CivicMedia si AlterMedia


Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

13 Responses to “Risca Traian Basescu sa i se alature Regelui Mihai? Fostul suveran se numara printre semnatarii Declaratiei de la Budapesta din iunie 1989, primul atentat “intelectual” al ungurilor si tradatorilor din Romania pentru “autonomia Transilvaniei”. DOCUMENTUL si reactia Exilului romanesc la atacul agentilor antiromani girati de Regele Mihai I”

  1. Dan says:

    Propun ca toti semnatarii acelei infame diclaratie de la Budapesta sa fie declarate persona non grata pe intreg teritoriul Romaniei.

    Sunt de-a dreptul SIDERAT sa citesc ca semnatar pe acea declaratie se afla NUMELE Paul Goma!!!!!!?????? ET TU BRUTE???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

  2. yahoo says:

    Toata stima pentru articol. Respect!

  3. VR says:

    Exact! La fel am fost si eu!!!

  4. Elena says:

    Victor, ce ar fi daca ai incerca sa-i contactezi pe cateva dintre semnatari si sa vezi ce explicatii au? cred ca ar fi tare interesant: mai intai sa recunoasca faptul ca au semnat, apoi sa-si motiveze gestul – care este, in mod clar, TRADARE DE TARA!!!!!!!!!!

  5. igaşescu says:

    Exact la anarhie şi la conflict se va ajunge în Transilvania. nu se va ajunge acolo numai dacă – şi văd că spre aşa ceva se merge – românii vor accepta de bună voie de data asta să fie iarăşi “naţiune tolerată” sub călcâi unguresc în spaţiul ei de baştină mai mult decât trimilenară, în leagănul unde a fost centrul regatului dac. Deja România e condusă şi stăpânită economic şi politic de Ungaria şi coloana ei a V-a cum se spunea pe vremuri şi în fapt Parlamentul şi Guv şi Preşedinţia nu mai fac nici un pas fără a fi avizaţi de unguri. Vreau unguri ceva? Se face în România! Nu vreau ungurii? Ideea cade! Vor legi speciale, vor segregare, vreau să ne dea afară din şcoli, vor să ne scoată din oraşe, vor să ne interzică a ne aşeza unde vrem în propria ţară, vor judeţe separate, vor lege a educaţie favorabilă lor, vor drept de veto în orice hotărâre a românilor? Le-au obţinut! Ca în secolul XVI. Românul trebuie să vină cu căciula-n mână să ceară voie de la ungur să intre într-o clădire publică şi să vorbească româneşte. Asta în Europa sec. XXI unde se face caz de cât de discriminaţi sunt rromii (ţiganii). Discriminarea românilor de către unguri cu acordul instituţiilor statului român, în România; “stat naţional” şi “suveran” şi etc. se face legal, prin legi elaborate de majoritatea românească (adică toate partidele ce plimbă mapa prin actualul Parlament)

  6. Dan says:

    Sunt de acord cu propunerea dnei Elena.

    Victore, as fi tare curios ce explicatii poate oferi Paul Goma!!!!!!!!!

    Sa ma pici cu ceara si n-as fi crezut ca chiar Paul Goma ar fi in stare de asa ceva!!!???

    Te rog, Victore, contacteaza-l pe Paul Goma ca poate, poate dezminte ca a semnat o asemenea declaratie ticaloasa!? Mai stii, poate nu-i adevarat ca VERTICALUL Goma sa poata fi in stare de o asemenea ticalosie! Astept si Doamne ajuta!

  7. VR says:

    Cred ca trebuie sa o faceti Dvs. Dl Goma nu mai vorbeste cu mine de cand nu am reusit sa-i introduc Plangerea la adresa “holocaustologilor” pe o singura pagina de ziar si s-a suparat pe mine.

    Scrisoare către Victor Roncea, jurnalist la ‘Ziua’

    Paris, 5 iunie 2006

    Domnule Victor Roncea,

    Observ cu uimire, cu tristeţe: în focul luptei pentru apărarea redutei ziarului ‘Ziua’, aţi uitat de predecesori, de răniţi, de “străini” – i-aţi abandonat. Desigur, cămaşa este mai aproape de trup, dar adevărul mai aproape de suflet.

    Or adevărul este ca în ultimii doi ani, ziarul ‘Ziua’ – chiar daca se laudă/plânge ca l-a publicat pe “antisemitul” Paul Goma, a facut-o cu parcimonie, ca sa nu spun: selecţie-justa (vezi “delimitările”). Mi-a publicat unele texte – dar pe altele ba, ultimul: “Doliu pentru Basarabia”, fără a explica motivul, fără a-şi cere iertare în cazul în care constatase că greşise – sau nu constatase?, deci nu greşise, nepublicîndu-l?

    Mai grav a fost obiceiul ‘Zilei’ de a nu publica drepturile-la-raspuns (recenta Scrisoare adresată Directorului în legătură cu textul semnat de G. Damian – jurnalistul care a luat de pe site-ul internet – fără încuviinţarea mea – textul Plângerii împotriva… antisemitizatorilor mei, a selecţionat arbitrar, a intertitrat aiurea şi, cunună, a jurnalismului, l-a “ilustrat” cu o fotografie trucată în redacţie, prezentîndu-i pe V. Tismaneanu şi pe P. Goma în acelaşi cadru!).

    Nu mă intereseaza piruetele “deontologice” ale lui Sorin Roşca Stănescu – le cunosc, nu mă surprind. Fireşte, în cazul atacurilor obraznice, nedrepte împotriva unor jurnalişti care – în ciuda politicii şefului lor şi cu certe riscuri… profesionale – încearca sa informeze corect, scriind adevăruri neconvenabile guvernaţilor guvernanţi de la Bucureşti – sunt şi voi fi mereu solidar cu cei agresaţi.

    Însă este păgubitor, chiar jurnaliştilor care se apără de calomniile calomniatorilor de profesie – si pe care eu i-am dat recent în judecată – de a nu invoca acuzaţiile grave formulate de “Cei 18” şi de a omite numele – şi cazul, mult mai vechi – al meu din chiar citatul Protestului (si) lor :

    “Ziarul Ziua nu se afla in nici un caz la prima iesire de acest gen. Ziaristi precum Victor Roncea, Miruna Munteanu, Vladimir Alexe, Dan Ciachir, George Damian, s.a. au devenit varful de lance al atacurilor nationalist-securiste. Dupa promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism (subl. mea), Ziua recidiveaza cu recentele atacuri la adresa lui Vladimir Tismaneanu, Smaranda Enache, Mihai Razvan Ungureanu, etc.“

    Or, daca pentru jurnaliştii de la ‘Ziua’ care pentru întâia oara sunt confrunţati cu astfel de minciuni acuzaţia de “negaţionism” este trecută cu vederea (fiindcă nu este desemnată prin “antisemitism”!), ei bine, se înşeala, ei, îi înşeală pe cititori, mă trădeaza pe mine – ei, cei care mă “promovaseră“, nu?

    Fiindca “antisemitism” poate fi considerat un calificativ cvasi-injurios ca: «Jidane!» , însă “negaţionism” desemneaza o opinie, o atitudine, un discurs: Negarea Holocaustului evreilor*

    Şi nu este adevărat.

    De aceea, Domnule Victor Roncea, vă sugerez – în interesul adevărului, nu doar al meu (eu mă pot apăra şi singur, fără scutul protector al ‘Zilei’, doar pe internet) – în proxima intervenţie să faceţi precizarea de mai sus, în legătura cu extrema gravitate a acuzaţiei de negaţie.

    Totodata îl invit pe Dl. G. Damian să nu mai folosească, atunci când aduce vorba de mine calificativul descalificanto-mincinos: “disidentul” (ba chiar “marele disident”!). Nu sunt nici “mare”, nici mic – şi nici “disident”. Faptul ca domnia sa nu a aflat ca sunt, totuşi, scriitor, nu are nici o importanţă. Sunt – sau ne-sunt – în ciuda d-lui G. Damian.

    Va salută

    Paul Goma

    P.S. Ştiind ca ‘Ziua’ nu va publica această precizare, nici nu o rog. Va apărea tot pe site-ul meu:

    https://paulgoma.free.fr

  8. Observator says:

    Este pur si simplu revoltator: “Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.
    Pai si ce daca s-au format in acelasi spatiu, desi si asta-i o minciuna fiindca maghiarii s-au format in stepele Asiei? Problema este ca natiunea romana, desi veche de doua mii de ani, existenta ei pe acest teritoriu prin ramura sa constitutiva dacica se pierde in negura timpurilor.
    Nici nu se mai pune problema unor drepturi ale invadatorilor maghiari de-acum un mileniu…
    Lasand la o parte ca asta se vede si din procentul lor relativ minor comparativ cu cel al populatiei romanesti, desi au stat secole sub calcai austro-maghiar.
    Bine era daca Romania desfiinta complet statul maghiar la 1919, incorporendu-l la Romania, terminand odata pentru totdeauna cu amenintarea maghiara instalata acum un mileniu la frontiera Romaniei.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova