In Saptamana Luminata a anului 2012 de la nasterea Mantuitorului a aparut, la Editura Tipo Moldova – Iasi, o lucrare inspirata de Profesorul Florin Constantiniu (urmariti video la Roncea.Ro), caruia i se si dedica, In Memoriam:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– I –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
AVERTISMENT
de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
A SOSIT momentul – precizam în 2011, prefaţând pentru Editura Tipo Moldova (Colecţia „Opera Omnia”) volumul Pentru legionari, I, semnat de Corneliu Zelea Codreanu – ca, lăsând deoparte toate calculele şi jocurile politice, toate schemele savante, în esenţa lor pseudoştiinţifice, toate tentativele disperate ale unei „societăţi civile” compromisă de-a mai lustrui ce-i posibil, să lăsăm în sfârşit ca problemele trecutului să fie dezbătute prioritar de istorici. De acei care au operă şi care au dovedit că ştiu ce înseamnă a munci în biblioteci şi arhive, române ori străine, care ne-au oferit descoperiri relevante, care cunosc ce înseamnă a purta un dialog ştiinţific, în spiritul unui clasic adagiu – sine ira et studio!
Trebuie să fim pregătiţi din start de surprize peste măsură şi chiar ilogice, tot astfel după cum nu avem să nu ignorăm recunoaşterile ce se impun la adresa orişicui ori despre orişice. În această privinţă, nu demult, Nicolae Breban observa cu deplină îndreptăţire în excelenta-i Istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti (Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2010, p. 239): „Cum să înţelegem istoria dacă excludem din seria amplă şi întortocheată a evenimentelor pe care le-a trăit naţiunea noastră unele segmente ample şi extraordinar de dramatice, de expresive, care ar trebui privite azi cu o anume răceală (poate şi curaj!) şi refuzăm să le acceptăm <<ca atare>>, adică aparţinând şi reprezentând nu numai <<ceea ce am fost>>, dar şi <<ceea ce suntem>> …”
În urmă cu exact zece ani, deschideam, tot cu un Avertisment, ediţia a X-a a volumului Pentru legionari. Care ediţie (Bucureşti, Editura Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustraţii inedite), precum şi precedentele, s-a dovedit – fără false pretenţii – una de succes, tirajul epuizându-se fără dificultate, fără probleme. Dintr-un alt unghi însă faptul era surprinzător, de vreme ce după atâtea decenii scurse în urma şi în umbra nenorocitului act de la 23 august 1944, toate scrierile şi materialele purtând semnătura lui Corneliu Zelea Codreanu, iar nu în mod special amintirile sale neterminate, în privinţa cărora inegalabilul Nicolae Iorga a exprimat, în capodopera sa Istoria Românilor (vol. X, 1939), serioase dubii şi grave rezerve, au fost declarate în mod oficial „interzise”. Contravenţiile fiind, evident, pedepsite cu ani grei de temniţă. Şi totuşi – ce cruntă ironie a istoriei! – în prezent toate lucrările fostului Căpitan, deci inclusiv Pentru legionari, circulă în deplină libertate, sunt examinate şi comentate în cadrul unor simpozioane interne sau internaţionale, iar, de dată recentă, pot fi consultate inclusiv pe … Internet (cf. www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k).
O constatare în plus se impune despre toate scrierile lui C. Z. Codreanu, dar mai cu seamă despre Pentru legionari, editat recent de Tipo Moldova în copie anastatică, după ediţia princeps – Editura „Totul pentru Ţară”, Sibiu, 1936 (Tipografia Vestemean). Volumul a apărut în colecţia „OPERA OMNIA” (2011), ceea ce presupunea că aveam în proiectul de tipăriri şi restul scrierilor Căpitanului, edite sau inedite, câte vom fi identificat. După cum, în mod cu totul special, editarea documentelor de arhivă. Sub acest raport, se impune să avertizăm cititorul în privinţa intervenţiei unui eveniment editorial de excepţie – apariţia celui dintâi volum şi în condiţii grafice remarcabile a monumentalei Cărţi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu (Bucureşti, Editura Politică a Mişcării Conservatoare, 2008, 835 pagini), îngrijită de d-nii Mugur Vasiliu şi Eleodorus Enăchescu. De data aceasta, graţie d-lui Victor Roncea, publicist binecunoscut şi îngrijitor al cunoscutului Ziarişti Online, care a beneficiat de tot concursul C.N.S.A.S. – ului, îndeosebi al d-lui prof. dr. Silviu Moldoveanu, avem acum la dispoziţie mai multe mii de documente, în majoritate inedite, despre Mişcarea Legionară şi activitatea lui C. Z. Codreanu[1], în chip concret a majorităţii liderilor legionari.
Nu putem neglija că apariţiile recente – subliniam la lansarea ediţiei menţionate a volumului Pentru legionari, căreia trebuie să-i adăugim acum documentele în discuţie – survin în momente semnificative. Nebănuite altcândva, dar, totuşi, sesizabile. Indivizi certaţi cu legea şi total străini de disciplina Istoriei, slujitori fideli cândva ai monstruoaselor organisme teroriste internaţionale, bântuite deopotrivă de comunism ori de nazism, de tipul Cominternului, salariaţi ai serviciilor secrete din Est ori din Vest sau ai posturilor lor de radio şi agenţiilor lor de propagandă, cameleoni de profesie dispuşi azi să practice boxul, înotul şi chiar profesiile „curate” de ziarişti cinstiţi ori de … universitari sadea, reclamă azi drepturi pe care ei, în primul rând, altădată le-au batjocorit, strigă din răsputeri fascism! ori comunism!, deplâng violentarea istoriei ori abuzurile negaţionismului (în privinţa propriilor „opinii” idioate despre democraţie şi logica faptelor istorice), după ce ei singuri au sugrumat trecutul şi Adevărul, deci, acei indivizi, emit pretenţii de cenzori neînduplecaţi ori se oferă, în chip ridicol, ei înşişi drept „modele”, un fel de „guru”ai vremurilor ce stau să vină …
Într-un atare context, despre Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), ucis într-un masacru antilegionar înscenat la dispoziţia regelui criminal Carol al II-lea, propaganda oficială şi lucrările uzuale „de specialitate” n-au îngăduit şi nu recomandă decât etichetele oscilând între extreme – criminal şi trădător de ţară. Într-o atare situaţie, ale represiunii roşii totale de la 1944 până în 1989 şi „democratice” ulterior, a te fi apropiat pentru studii, a-i fi înţeles şi a-i fi explicat pe Corneliu Zelea Codreanu şi apropiaţii săi, Legiunea Arhanghelul Mihail sau Partidul Totul pentru Ţară au fost şi rămân de neînchipuit, condiţii în care se explică de ce primele şi cele mai serioase contribuţii consacrate Mişcării Legionare le datorăm istoricilor străini (germani, italieni, spanioli, francezi, britanici sau americani). Revenind la Avertismentul menţionat din 2001, precizez că l-am desprins din Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), publicată ca un efort de revenire la ordinea zilei în colaborare cu colegii mei Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache (Bucureşti, Editura FFPress, 1996; reeditare 2011), care în răstimp au publicat importante şi distincte studii sau monografii de referinţă privind fenomenul şi implicaţiile fenomenului legionar în România veacului trecut. Revenim, în context, la „beneficiul” asigurat cercetărilor relativ la istoria legionară – chiar aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti fără noimă ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste, aşa precum: M. Roller, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter Roman, Alexandru şi Sorin Toma, I. Ludo ş.a., mai toţi reţinuţi de Paul Goma în inegalabila-i Săptămână Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii (ediţia a VII-a, Bacău, Editura Vicovia, 2010)[2].
În actualul context al „războiului noilor internaţionale”[3] nu-i de fel surprinzător faptul că revin în atenţia noii cenzuri post-comuniste Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier, antilegionarismul dovedindu-se – pentru a câta oară în România ultimelor opt decenii, precum în cazurile nazismului în Germania, fascismului în Italia sau franchismului în Spania – o excelentă navetă pentru îmbarcarea şi transportul tuturor celor certaţi cu Istoria, cu Lumea şi, vai, cu Dumnezeu!
Iaşi, 31 martie 2012
Notă
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
Cota Dosarul Volumul Total file
013207 111041 1 770
,, ,, 2 580
,, ,, 3 501
,, ,, 4 497
,, ,, 5 311
11784 110237 l 532
,, ,, 2 267
,, ,, 3 242
,, ,, 4 325
,, ,, 5 523
,, ,, 6 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.
[1] În final se prezintă lista fondurilor şi dosarelor investigate (vezi).
[2] Cf., de asemenea, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, coordonatori, Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române. 1944-1999, I, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate, 2000, pp. 84; Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti, Editura D.B.H., 1999, passim).
[3] Vezi Enciclopedia valorilor reprimate …, I, p. 93-94.
Cartea poate fi comandata direct de la Editura: https://www.tipomoldova.ro/.
Volumul al II-lea se afla deja sub tipar. Si mergem mai departe.
Facsimilele reproduse mai jos sunt cateva din zecile de mii de documente pe care le veti regasi in cadrul lucrarii:
Cum dăm de carte?
Cartea poate fi comandata direct de la Editura: https://www.tipomoldova.ro/
In curand va iesi de sub tipar si volumul II. Si mergem mai departe…
Felicitari – O carte ce se astepta demult.
Felicitari!
Dupa 22 de ani…
Doamne ajuta!
Respect pentru inițiativă și realizarea absolut meritorie. Știu că nu e deloc ușor să ajungi la astfel de documente și aproape la fel de greu să le publici.
La mai multe!
Doamne ajută.
Multumim! Asa e.
Felicitari si Dvs!
Am vazut la Dvs Memoriile lui ACC – https://ac-cuza.info/2012/03/22/%E2%80%9Einsemnari-din-viata-si-documente-omenesti/, cartea despre care am discutat cu Profesorul Florin Constantiniu: https://roncea.ro/2012/04/16/profesorul-florin-constantiniu-am-imbracat-camasa-verde-de-la-sapte-ani-video-inedit-despre-copilaria-profesorului-miscarea-legionara-corneliu-codreanu-ac-cuza-si-istoria-romaniei-in-memoria/. Dansul m-a indrumat in directia buna spre Dosarele CZC.
Doamne ajuta!
Mulțumesc. Am adăugat interviul la textul respectiv. Însemnările din caiet nu se află la Academie. Dar se află multe documente donate de familie în anii `70 ai secolului trecut. Altele se mai află încă la membri ai familiei. Lucrez la o carte despre activitatea politică a lui A.C. Cuza, un mare om de cultură, un profesor sclipitor, doctrinar naționalist genial, politician carismatic, fidel ideilor sale vreme de peste jumătate de veac. An fost un pionier al teoriilor distributiste în România, dar distributiștii de azi nu au ochi pt el. Firesc, nu e productiv să îți legi numele de un antisemit și mai ales contrar modei distributiste. E mai de bonton să mergi „la braț” cu Mihalache…
Va salut !
As fi de parere sa copiati (digital) impreuna cu prietenii dvs. cat mai repede toate documentele. Daca ati scoate si un dvd cu acele documente ar fi minunat . Cine stie ce valuri istorice pot sa mai vina. Ma mir pozitiv ca acel fond arhivistic nu a fost distrus. Dar odata fiind facuta publica existenta lor cred ca vor fi unii care candva vor incerca sa le distruga.
Numai bine si succes in activitatea de cercetare si publicare !
@ Andrei
Din pacate nu am gasit inca toate documentele. Sigur ca multe au fost subtilizate sau distruse iar altele alterate. Sunt convins ca printre documentele in cauza se afla si falsuri, cum se face de cand lumea… Important e sa intre in circuit fondul existent si apoi mai vedem.
Doamne ajuta!
@ Lăncier14
Poate gasiti Dvs mentionarea pe care o cauta Dl Profesor Florin Constantiniu in memoriile “nasului” AC Cuza cu privire la casatoria parintilor sai. Ar fi ceva…
Posibil. A.C. Cuza a notat cu siguranță acest amănunt important pentu el.
In sfarsit, un nou inceput!
Doamne, ajuta!