„Mogulul“ TVR, bugetar pe picior mare
Scris de George Roncea
Din surseoficiale am aflat că actualul (încă) şef al televiziunii de stat esteobiectul unei investigaţii a Agenţiei Naţionale de Integritate, dinmotive uşor de înţeles doar răsfoind declaraţiile sale de avere. Omfin, dedicat frumosului scump la vedere, Sassu deţine o colecţie detablouri şi obiecte de cult, care tot creşte în valoare de la an la an.Faţă de anul 2008 de exemplu,capacitatea de colecţionar a dlui Sassu s-a îmbunătăţit în cursulanului trecut, an electoral în care televiziunea a reprezentat o mizăserioasă, cu 50%. Astfel, rezultă din Declaraţia completată pe 13 mai2009 că valoarea obiectelor de preţ din casa şefului TVR a ajuns anultrecut la 450 mii de euro. Asta după ce în 2007 şi 2008 se ridicase la„doar“ 300 mii de euro. Pentru un bugetar care trăieşte exclusiv dinleafa de la stat situaţia se prezintă excelent. Conturile în euro şilei ale lui Sassu au avut şi ele parte de creşteri semnificative.
Ladeclaraţia de avere din 2008, contul în euro se situa în preajma sumeide 13 mii de euro. În 2009, contul s-a rotunjit de aproape zece orifaţă de suma iniţială, sărind la peste 100 de mii de euro. Contul înlei s-a mărit doar la puţin peste dublu, urcånd de la 25 de mii, la 60de mii de lei. Dolarii, în schimb, au mers prost, axa Washington nuprea a produs, aşa că Sassu a rămas cu jumătate din contul iniţial,suma actuală atingånd abia 40 de mii de dolari. Oricum, avereadeclarată a lui Sassu merge ascendent, pe plus, însă fără a cheltui unleu măcar din salariu, în aparenţă.
Misterul funcţionării acestuiAli Baba al TVR a atras atenţia investigatorilor ANI care au începutdeja să adune mere cu pere pentru a înţelege de unde a colectat miculmogul din Pangratti atâtea prune. Zilele sale în fruntea instituţieicare i-a adus atâtea beneficii sunt însă numărate, iar vântulschimbării bate deja în ograda TVR, după ce, până recent, a suflat prinstudiouri, în urechea moderatorilor, doar Vîntul, în pauzele dintreperioadele în care se întrebuinţa la maximum asigurându-i lui MirceaGeoană şedinţe de SPA la domiciliul său din apropierea TVR, de pestrada Paris.
„Încălcarea celor mai elementare reguli de deontologie“
Multedintre deciziile administrative ale micului mogul al televiziuniipublice devenită fief exclusiv al PSD, dar şi acuzaţiile de abuz, deamestec extern în fluxul editorial şi de acţiuni ilegale în relaţia cuproprii angajaţi au făcut ca marca principalei instituţii media astatului român să fie maculată într-o manieră inacceptabilă. Puţinidintre angajaţii TVR au avut curajul să lupte pentru asanareainstituţiei, printre aceştia se numără Cezar Ion, chiar şefulAsociaţiei Jurnaliştilor din România, director editorial în cadrul TVRdat afară abuziv de tartorul colecţionar Alexandru Sassu, şi care lacapătul unui proces de răsunet în lumea presei, inclusiv la nivelinternaţional, şi-a câştigat dreptatea în instanţă, recăpătându-şipostul prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de ApelBucureşti ce-l obliga pe Sassu să-l reîncadreze pe „jurnalistul cu guramare“, care a avut tupeul să protesteze faţă de deciziile salecontroversate.
Prima dintre obligaţiile TVR era ca televiziuneapublică să fie imparţială şi să informeze corect opinia publică conformprincipiilor enunţate de art. 31 al. 4 din Constituţie. Pentru Sassu,Constituţia nu a valorat nici pe departe cât colecţia sa de gablonţuriscumpe sau cât carnetul său roşu de partid, ascuns în seiful de labancă. A subordonat în întregime o instituţie a cetăţenilor plătitoride taxe intereselor de partid şi intereselor reprezentate de triadaVoiculescu-Vîntu-Patriciu, moguli până una-alta peste televiziuni şitrusturi de presă private (chiar dacă susţinute cu bani proveniţi dinjaf la nivel naţional).
La un nivel atât de jos a ajuns manipulareaşi propaganda băgată cu japca de Sassu pe gâtul plătitorilor deabonament, încât până şi un meci al Urziceniului a ajuns ocazie demaximă mediatizare la nivel naţional a candidatului Mircea Geoană aflatîn tribună cu micul rusofil de pripas Cozmin Guşă. Geoană creştea însondaje, explica TVR-ul lui Sassu, aşa cum creştea numărul punctelorcelor de la Urziceni (sau cum creştea contul lui Sassu în bancă, am maiputea adăuga acum).
Sassu s-a jurat strâmb
Nueste singura ocazie în care nababul bugetar Alexandru Sassu s-a doveditfalimentar în etică. Şi alţi jurnalişti ai TVR au apelat la Comisia deEtică a televiziunii sau la Parlament, cum a făcut-o şi Lucian Ionica,director al studioului teritorial TVR Timişoara care a îndrăznit săatragă atenţia opiniei publice şi parlamentarilor într-un memoriu încare acuza „încălcarea în mod flagrant a principiilor democratice, adispoziţiilor legale în materie şi a celor mai elementare reguli dedeontologie profesională, intrånd în contradicţie flagrantă cujurămintele făcute în plenul celor două camere ale Parlamentului decătre Dl Preşedinte-Director General al Societăţii Romåne deTeleviziune, Dl. Alexandru Sassu“.
Jurămintele lui Sassu fac cât oceapă degerată, iar ipocrizia personajului este de dimensiuni epocale,dacă luăm numai declaraţiile sale publice şi examinăm câtă mizeriemorală se poate afla într-un ipochimen sinistru (de stânga adică) venitvia Brăila să se facă deputat, om politic de pripas, bugetar plin debani şi preşedinte pupincurist de televiziune, instituţie unde s-amurit, cândva, pentru a se transmite liber ştirile. La instalarea sa înfuncţie, s-a jurat pe cravata roşie, în interviuri peste interviuriacordate presei, că va demisiona la prima intromisionarepenetrant-abuzivă a politicului şi că va lăsa televiziunea fată mare,la adăpost de viol şi preacurvie. Când colo, codoşul tuturorperverşilor din pidosnica Alianţă roşie a fost chiar domnia sa, sub acărui conducere Televiziunea Romånă, a fost aproape la fel deindependentă faţă de PSD ca Palestina faţă de Israel.
Click mai jos pentru Declaratia de Avere
Curentul – joi, 14 ianuarie 2010